Decizia civilă nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/A/2011
Ședința de la 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. D. C.
JUDECĂTOR: M. C. V.
GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR: A. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de către pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. S. și de către P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 476 din 21 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați M. G., M. I., M. I., având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de apel, pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Instanța, pune în discuție excepția de neconstituționalitate a art. I și
II din Ordonanța de U. a G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, excepție invocată de reclamanții intimați, (filele 14-16).
Reprezentanta P.ui arată că, Decizia Curții Constituționale nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial al R.iei, partea I, nr. 151/2010, la data de (...), astfel că, începând cu această dată, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. nu produc nici un efect juridic, fiind declarate neconstituționale și, în consecință, suspendate de drept prin pronunțarea acestei Decizii, astfel că nu se mai impune trimiterea cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției invocată de reclamanții intimați.
Instanța, după deliberare, conform dispozițiilor art. 29 al. 3 din L.
47/1992, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, astfel că, prin urmare nu se va sesiza Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată prin scriptul depus la filele 14-16 din dosar, de către reclamanții intimați.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la apelul declarat în cauză.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamanților intimați a sumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 476 din 21 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții M. I., M. G. și M. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect despăgubiri, și în consecință:
A fost obligat pârâtul să achite în favoarea fiecărui reclamant echivalentul în lei la data plății a sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului M. G. cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele; Prin Sentința penală nr. 934/(...), pronunțată în dosarul nr. 747/1951 a T.ui Militar C., Secția a II-a, defunctul M. G. a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională pentru delictul de instigare publică, în temeiul art. 327 alin. 3 Cod penal.
Din Biletul de liberare nr. 5. rezultă că M. G. a executat pedeapsa de 7 ani închisoare la P. T. O., în perioada (...)-(...).
Din adeverința eliberată de S. P. al com. Bonțida cu nr. 104/(...) instanța a reținut că sub nr. 23/(...) s-a înregistrat decesul lui M. G. în vârstă de 55 ani, iar cauza decesului s-a reținut a fi tuberculoza pulmonară.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a) din L. nr. 2., condamnarea dispusă prin sentința penală examinată constituie de drept condamnare cu caracter politic. Astfel, în temeiul art. 5 alin. 1 din actul normativ arătat, reclamanții, în calitate de descendenți de gradul I după defunctul M. G., sunt îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către antecesorul lor.
În literatura juridică s-a considerat că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care se referă la existența fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
La stabilirea cuantumului despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanța a avut în vedere criteriile referitoare la consecințele suferite în plan fizic și psihic, expunerea la disprețul public în calitate de inculpat și condamnat și astfel, precum și atingerea gravă adusă onoarei și demnității.
Potrivit unei jurisprudențe constante, persoana care pretinde daune morale trebuie să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură au fost încălcate drepturile nepatrimoniale și pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Martora P. V. a declarat că M. G. era bolnav de TBC la momentul punerii în libertate, iar ulterior această boală s-a agravat. Martora a fostvecină cu familia M. la data arestării tatălui reclamanților și are cunoștință de faptul că acesta nu suferea de tuberculoză la data arestării. În ceea ce privește starea de sănătate a lui M. G. după executarea pedepsei, din discuțiile purtate cu reclamanții, martora a reținut că acesta nu a mai putut munci datorită bolii de care suferea și a fost internat și în sanatoriu.
Martorul D. M. A. l-a cunoscut pe M. G. la S. P. din T. O., fiind și martorul bolnav de tuberculoză. Amândoi au fost repartizați la salonul nr. 2, denumit „. morții";. Martorul a fost transferat la penitenciarul menționat la data de (...) și a fost în același salon cu M. G. până la punerea în libertate a acestuia, respectiv toamna anului 1955. Din discuțiile purtate, martorul a reținute că acesta a suportat înainte de transferarea la S. P. T. O. un regim de detenție mult mai greu.
Martorul D. a arătat că și el a contactat tuberculoza într-unul din locurile de detenție, la fel ca și M. G., datorită condițiilor inumane de detenție și a stresului la care erau supuși condamnații.
Declarațiile martorilor confirmă susținerile reclamanților în sensul că antecesorul lor s-a îmbolnăvit de tuberculoză pulmonară într-unul din locurile de detenție, așa cum a susținut și martorul D., aflat în aceeași situație. De altfel, din Adeverința nr. 104/21 iulie 1965 rezultă că M. G. a decedat din cauza tuberculozei pulmonare. Reclamanții au susținut că anterior decesului, timp de 10 ani, tatăl lor a fost internat în sanatariu, unde a și decedat. Chiar dacă această din urmă susținere nu a fost dovedită, probațiunea administrată - conținutul înscrisurilor examinate coroborat cu depozițiile martorilor audiați - au format convingerea instanței în sensul că M. G. s-a îmbolnăvit de tuberculoză pulmonară datorită condițiilor de detenție și din cauza acestei boli a și decedat la vârsta de 55 ani. După executarea pedepsei acesta a fost în imposibilitate de a mai presta vreo activitate.
Martorul D. a mai arătat că, după punerea în libertate, foștii condamnați, dar și membrii familiilor acestora, erau urmăriți de organele securității iar această urmărire se manifesta ca o adevărată teroare psihică.
R. la consecințele negative resimțite de familia lui M. G. din cauza arestării și condamnării acestuia, martora P. a mai precizat că întreaga familie a avut de suferit deoarece copiii au fost obligați să muncească de mici, nu numai în gospodărie dar executau și alte munci în comună pentru a-și câștiga existența, și au avut restricții la urmarea cursurilor școlare datorită faptului că tatăl lor era condamnat. Pentru același motiv, reclamanții au fost în imposibilitate de a urma cursurile unui liceu sau a unei facultăți.
Ansamblul probelor administrate și criteriile de apreciere examinate, ținând cont și de importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, au permis instanței să evalueze despăgubirea care a compensat prejudiciul. Astfel, T. a stabilit cuantumul despăgubirii solicitate la suma de 40.000 euro pentru fiecare reclamant, apreciind că daunele morale astfel acordate conferă o satisfacție echitabilă.
În ceea ce privește drepturile stabilite în temeiul D. nr. 1. în favoarea soției supraviețuitoare M. V., prin H. nr. 21 din 12 august 1993, este de remarcat faptul că beneficiara acestor drepturi a decedat la data de 28 noiembrie 1993, așa cum atestă certificatul eliberat după actul de deces nr.
65/(...) de către C. local al comunei B. R. la acest aspect, reprezentanta reclamanților a precizat că soția supraviețuitoare a defunctului a beneficiat doar o lună de indemnizație.
Chiar și în ipoteza în care perioada de acordare a indemnizației în baza D.-lege nr. 1. ar fi fost mai mare, este de remarcat faptul că, în Expunerea de motive a proiectului L. nr.2. s-a arătat că, în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D.-lege nr. 1., republicat, cu modificările ulterioare, să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist, fiind deci necesar să se prevadă explicit competența instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri suplimentare.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat acțiunea reclamanților întemeiată și a admis-o.
Astfel, în temeiul art. art. 1 alin. 2 lit. a), art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pârâtul a fost obligat să achite în favoarea fiecărui reclamant - M. I., M. G. și M. I. - echivalentul în lei la data plății a sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de către defunctul M. G., antecesorul reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței prin respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului a arătat că în acordarea despăgubirilor instanța nu a luat în considerare toate circumstanțele cauzei, nu a ținut cont de faptul că antecesorul reclamanților a beneficiat de prevederile D.-L. nr. 1..
La cuantificarea daunelor morale au avut preponderență aprecierile subiective, imposibil de controlat judiciar, ajungându-se la supraevaluarea prejudiciului.
Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea, în cea mai mare parte, pe prezumții, reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 Cod civil.
Regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s- a respectat prin sentința criticată.
A.antul a invocat și dispozițiile OUG nr. 6., care plafonează cuantumul despăgubirilor prevăzute de L. nr. 2..
În mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece MFP nu are culpă procesuală, acesta fiind obligat să stea în judecată în calitate de pârât, iar răspunderea acestuia este o răspundere obiectivă, stabilită în mod expres prin textul legii de reparație.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 10-12) reclamanții au solicitat respingerea apelului promovat de pârât, ca nefondat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, invocând totodată excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile OUG nr. 6..
Instanța nu a mai sesizat C. C. cu excepția invocată, întrucât prin decizia nr. 1354/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 6..
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr.
169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a Curții
Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L. nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile uneilegi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții aveu un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamanții dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamanții aveau cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
C. va menține obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parteapelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu înlăturarea obligației la plata despăgubirilor morale și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, inclusiv privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 476 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului să achite fiecăruia dintre reclamanții M. G., M. I., M. I., echivalentul în lei la data plății, a sumei de câte 40.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Menține dispoziția sentinței privind obligarea pârâtului să plătească în favoarea reclamantului M. G. cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B.
Red. MV dact. GC
8 ex/(...)
Jud.primă instanță: E. L.
| ← Decizia civilă nr. 1523/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 422/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
