Decizia civilă nr. 77/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 77/A/2011
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din : Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A.
Judecător : V. M.- președintele curții de apel C.
Grefier : S. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de pârâtul P. M. C.- N. precum și apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. împotriva sentinței civile nr. 569 din 22 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...), privind și pe reclamanții C. R. și C. H. S., având ca obiect P. la L. nr.1..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
21 ianuarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în cuprinsul încheierii ședinței publice din aceeași dată.
Pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 28 ianuarie
2011, respectiv 31 ianuarie 2011, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A I. Cererea de chemare în judecată
Prin contestația înregistrată pe rolul T. C. în data de 07 octombrie
2008, contestatorii C. R. și C. H.-S., în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C.-N., C. C. pentru S. D. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat anularea dispoziției de respingere a notificării nr.5847/15 Septembrie 2008, emisă de P. municipiului C.-N. obligarea S. R., prin organele abilitate de lege, la plata în cote egale a unei sume de bani, cu titlul de despăgubiri, calculate la valoarea de piață actuală, privind casa și terenul în suprafață totală de 3670 mp., care au fost situate în municipiul C.-N., strada C. nr.20, județul C., înscrise în C.F. nr.19908 C.-N., sumă ce urmează a li se plăti după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul preluat abuziv; cu plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.
În motivare, reclamanții au arătat că prin notificarea nr.126/28 I.
2002, înregistrată sub nr.2722/45/11 Aprilie 2003 la C. de aplicare a L. nr.1., au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul care a fost situat în municipiul C.-N., strada C. nr.20, județul C., casă și teren aferent în suprafață de 3670 mp., în prezent ocupat de blocuri și utilități publice, acest imobil fiind înscris în C.F. nr.19908 C.-N., în favoarea bunicii paterne, A. I.
Se mai arată că suprafața de teren de 1215 stj.p. cu nr. top vechi
11963, așa cum a fost evidențiată în C.F. inițială 19908 C., a fost dezmembrată în urma exproprierilor care au operat succesiv, prin D. deexpropriere nr. 4. și nr. 3.. Ulterior preluării, casa construită pe teren a fost demolată, în anul 1982.
Reclamanții susțin că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri în baza prevederilor L. nr.1., fiind nepoții proprietarei tabulare A. I., respectiv fii lui C. S., de la care s-au expropriat construcția și suprafața de 880 mp.
II. Întâmpinările
1. În apărare, pârâta C. C. pentru S. D. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității petitului doi al cererii e chemare în judecată, cu motivarea că nu ea are atribuții de a acorda despăgubiri în numerar, ci A. N. care, în baza deciziei conținând titlul de despăgubire, emis de C. C., și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, în condițiile prevăzute de C. V1 din O.U.G. nr.81/2007, act normativ care a modificat și completat T. VII din L. nr.2.. În ceea ce privește petitul doi din cererea e chemare în judecată, acesta este prematur formulat, întrucât efectuarea unei plăți implică existența unui titlu de plată, ce presupune parcurgerea procedurilor de la T. VII din L. nr. 2. și existența unui titlu de despăgubire emis de C. C. pentru S. D., iar aceste proceduri nu pot fi urmate atâta timp cât notificarea reclamanților nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată emisă de entitatea notificată, în condițiile L. nr.1., republicată. În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 - 119 C. proc. civ., L. nr.2., O.U.G. nr. 81/2007, art.242 alin.2 C. proc. civ. 2. Pârâtul S. R. prin M. E. și F. a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți, cu motivarea că M. E. și F. nu are calitate de a reprezenta interesele S. atunci când acestea au fost acordate în mod expres altor entități. În speță, prin dispozițiile L. nr.1., cu modificările ulterioare s-au stabilit în mod detaliat organismele și modalitățile de despăgubire în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, acest act normativ urmând să fie aplicat cu precădere în baza principiului general de drept al aplicării cu prioritate a dispozițiilor cu caracter special în detrimentul celor cu caracter general. Se mai învederează instanței că în situația în care retrocedarea în natură nu este posibilă, tot unitatea deținătoare este cea care adresează persoanei îndreptățite o ofertă de despăgubire prin echivalent, corespunzătoare valorii din imobil pe care o deține, în speță, P. municipiului C.-N. a fost singurul emitent al actului administrativ contestat de reclamanți și a cărui anulare o solicită și numai în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată potrivit art.28 alin.3 din L. nr.1., persoana îndreptățită poate chema în judecată S. prin M. E. și F. În concluzie, se arată că neavând nici o atribuție în soluționarea notificărilor sau pe parcursul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, este evident că nu are calitate procesuală nici în procedura judecătorească. 3. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. municipiului C.-N. a solicitat respingerea acțiunii neîntemeiată și menținerea Dispoziției de respingere a notificării nr. 5847/(...), emisă de P. municipiului C.-N. III. Judecata în primă instanță Prin Sentința civilă nr. 569/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. C. pentru S. D. și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții C. R. și C. H.-S., împotriva pârâtei C. C. pentru S. D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. R. și C. H.-S. împotriva pârâților P. municipiului C.-N. și S. R. prin M. F., stabilindu-se îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii constând în despăgubiri raportate la valoarea de circulație de 1.5.,43 lei, din care se va scădea valoarea reactualizată a despăgubirilor încasate, despăgubire ce se va achita conform T.ui VII din L. nr. 2. privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să pună la dispoziția instituției cu atribuții de plată despăgubirilor corespunzătoare. Pentru a pronunța această hotărâre, T. a stabilit în fapt următoarele: 1. Potrivit copiei CF nr. 19908 C., imobilul cu nr. top 11963, constând din casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 1 cameră, 1 bucătărie și dependințe, apoi grajd din cărămidă, acoperit cu scândură, curte și grădină în str. C., nr. 20, jud. C. în suprafață de 1215 stj.p., a constituit proprietatea numitei A. I. 2. Conform copiei CF nr. 1., imobilul, constând din casă și teren în suprafață de 250 mp. a constituit proprietatea numitului C. S., cu titlu de moștenire, drept înscris în CF în baza încheierii de CF nr. 7.. 3. Din copia certificatului de naștere seria D8, nr.4. reiese că numitul C. S. este fiul lui E. și S. și a decedat la data de 2 mai 1989. La rândul său, numita C. E., având ca părinți pe A. P. și A. M., a decedat la (...). Prin urmare, A. I. este identică cu A. E., căsătorită C., mama numitului C. S., tatăl reclamanților. 4. C. E. a decedat în data de (...), iar potrivit certificatului de moștenitor nr.271/1956, eliberat de N. de S. al O. C., în masa succesorală rămasă după aceasta a intrat imobilul înscris în CF nr. 19908 C., casă și teren în suprafață de 1215 stj.p, imobil situat în C.-N., str. C., nr.20, jud. C. Întrucât numiții V. Z. E., C. V. și C. Ana au renunțat la moștenire, unicul moștenitor a fost C. S. în calitate de fiu. 5.. Imobilul situat în C.-N. str. C. nr.20, jud. C. a fost expropriat și a trecut în proprietatea S. R. în mai multe etape, astfel: - în baza D.ui nr.4., la poziția nr.48 din procesul verbal anexă la decret, numitului C. S. i s-a expropriat terenul în suprafață de 880 mp. care a fost evaluat la 1980 lei. - în baza aceluiași act normativ, suprafața de 2540 mp. din imobilul cu nr. top 11963, înscris în CF C. nr. 19908, a fost expropriată de la C. Î. C. - prin D. nr. 3., numiților C. S. și C. M. li s-a expropriat terenul în suprafață de 250 mp., precum și construcția, înscrise în CF C. nr. 19908, nr. top 11963. Aceștia au fost înscriși la poziția nr.25 în anexa la decret, cuantumul despăgubirilor încasate fiind de 80.000 lei. 6. Din analiza actelor de expropriere, reiese că proprietarul imobilelor la momentul exproprierii a fost antecesorul reclamanților, C. S., cu titlul de moștenire. În aceste condiții, în absența unor probe contrare, existența și, după caz întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea înscrisă în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Mai mult, pe lângă faptul că tatăl reclamanților a fost menționat în actul normativ, acesta a fost înscris și în CF ca proprietar al unei părți din imobilul în litigiu, întabularea în CF a certificatului de moștenitor operând după preluarea unei părți din teren. În consecință, reclamanții sunt persoane îndreptățite atât pentru partea de imobil cu care C. S. a fost înscris în CF nr. 19908 nr. top 11963, respectiv casă și teren în suprafață de 250 mp., cât și pentru terenul în suprafață de 2540 mp., care a fost expropriat de la C. Î. și pe care tatăl lor l- a moștenit de la proprietarul tabular A. I., cât și cu privire la suprafața de 880 mp., expropriată prin D. nr. 4.. 7. Din declarația autentificată de BNP I. R. sub nr. 565 din (...), dată de reclamanți, reiese că antecesorii lor au încasat pentru imobilele expropriate suma de 8176 lei. Aceeași sumă reiese și din procesele verbale anexă la D. nr. 4. și nr.3., numitul C. S. a încasat suma de 1760 lei pentru terenul în suprafață de 880 mp., iar C. S. și soția M. au încasat suma de 80.000 pentru casă și teren în suprafață de 250 mp. 8.Casa expropriată a fost demolată imediat după expropriere, iar terenul este în prezent ocupat de construcții, alei și alte utilități publice și nu poate fi restituit. În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 8 din L. nr. 1., reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, sunt îndreptățiți la despăgubiri, care se calculează conform valorii de piață a terenului și construcțiilor la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. 9. În acest scop, în cauză, a fost administrată proba cu expertiza tehnică de evaluare conform standardelor internaționale, evaluare efectuată de un expert A. Conform concluziilor expertului numit, valoarea de piață a terenului și construcției expropriate este de 1.551.084,43 lei din care construcția a fost evaluată la 225.689,62 lei iar terenul la suma de 1.325.394,81 lei . Din această sumă urmează a se scădea valoarea reactualizată a despăgubirilor încasate la expropriere, despăgubiri care la momentul exproprierii se cifrau la suma de 80.000 lei, respectiv 1760 lei. T. a procedat la cuantificarea despăgubirilor invocând D. nr. XX /2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție în recurs în interesul legii potrivit căreia „ Înaplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din L. nr. 1. privind regimul juridic alunor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate";. În aceste condiții, având în vedere și timpul scurs de la depunerea notificării și până în prezent, refuzul de a stabili cuantumul despăgubirilor constituie o încălcare a dispozițiilor art.6 din CEDO care reglementează dreptul la un proces soluționat într-un termen rezonabil. A.e dispoziții se aplică cu precădere, conform prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituția R.iei. În ședința publică din 11 noiembrie 2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. C. pentru S. D.. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată. Din analiza dispozițiilor L. nr.1. și ale L. nr.2. T. VII, reiese că M. F., în calitate de reprezentant al S. R., are atribuții în stabilirea titlurilor dedespăgubire, precum și în punerea la dispoziția A. a sumelor care se achită persoanelor îndreptățite cu titlul de despăgubire. Raportat la considerentele mai sus invocate, în baza dispozițiilor art.26 din L. nr.1., T. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții . IV. Declarațiile de apel Împotriva sentinței au declarat apel pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și P. municipiului C.-N. 1. Prin apelul declarat, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice asolicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice. În dezvoltarea motivelor de apel, se apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât nu există dispoziții care să justifice obligația stabilită în sarcina S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, această persoană juridică neavând atribuții legale cu privire la alocarea fondurilor necesare plății despăgubirilor, o soluție contrară echivalând cu punerea la dispoziție din fondurile proprii, care au o cu totul altă destinație, a sumelor stabilite de către instanță. Legiuitorul a stabilit prin L. nr. 2. alte entități cu atribuții în soluționarea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Mai mult decât atât, se învederează că potrivit art. 3 alin. 1 lit. g din T. VII al L. nr. 2., la data intrării în vigoare a legii încetează puterea circulatorie a titlurilor de valoare nominală nevalorificate emise de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procesului de privatizare, conform cu prevederile L. nr. 1.. Potrivit actului normativ menționat, titlurile de plată sunt emise de A. N. pentru Restituirea Proprietăților, reglementată fiind și modalitatea concretă în care se efectuează plata despăgubirilor. Procesul de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale este coordonat de C. C. pentru S. D., deciziile acestei entități fiind supuse controlului jurisdicțional în condițiile L. contenciosului administrativ. Nu există, așadar, în cuprinsul L. nr. 2. nicio dispoziție care să justifice obligarea M.ui F. P. la alocarea fondurilor necesare plății despăgubirilor. De altfel, nu rezultă din dosarul cauzei că reclamanții s-ar fi adresat C. C. în scopul acordării despăgubirilor, cererea acestora fiind inadmisibilă și prematură. Cu referire la dispoziția prin care prima instanță a stabilit în concret cuantumul despăgubirilor acordate, se apreciază că aceasta încalcă prevederile L. nr. 2., act normativ special la care trimite L. nr. 1., efectuarea unei expertize de evaluare fiind inutilă cauzei atâta timp cât, în final, aceasta va fi întocmită în procedura reglementată prin L. nr. 2.. 2. Prin propriul apel, pârâtul P. municipiului C.-N. a solicitat admitereaapelului și modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii. Pârâtul apelant apreciază că dispoziția de respingere a notificării, care face obiectul prezentei contestații, a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr. 1., în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat, potrivit înscrierilor din cartea funciară. Invocând dispozițiile art. 3 alin. 1, art. 4 alin. 2 din L. nr. 1. și art. 1 lit. e, art. 23 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a L. nr. 1., apelantul concluzionează în sensul că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite laacordarea măsurilor reparatorii, prin depunerea actelor doveditoare care atestă această calitate, în termenul prevăzut de lege. Cu referire la soluția de respingere a obiecțiunilor aduse raportului de expertiză tehnică judiciară, se apreciază că în mod greșit prima instanță le-a considerat ca fiind formulate tardiv, acestea fiind utile soluționării cauzei. Dispoziția atacată a fost emisă după intrarea în vigoare a L. nr. 2., împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 16 și urm. Din T. VII al L. nr. 2., în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor. Atribuțiile privind stabilirea și plata efectivă a despăgubirilor aparțin C. C. pentru S. D., iar nu instanței civile învestită cu soluționarea unei contestații în baza L. nr. 1.. V. Judecata în apel. Verificând hotărârea primei instanțe, în limiteledevoluțiunii stabilite prin declarațiile de apel ale părților în proces, Curtea apreciază că este în parte fondat apelul pârâților și este nefondat apelul reclamantului. Ceea ce se contestă prin cele două apeluri formulate în cauză este îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul ce face obiectul notificării lor, competența instanței de judecată civile de a stabilit cuantumul despăgubirilor într-o contestație formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării și calitatea procesuală pasivă a S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, într-un astfel de proces. Cu referire la cel dintâi aspect, temeinic prima instanță a stabilit, în urma analizei și sintezei tuturor probelor care au fost administrate, faptul că cei doi reclamanți sunt moștenitorii legali ai defunctului C. S., în calitate de fii, în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei, în copii legalizate, actul de deces al tatălui și actele de naștere ale fiilor (pag. 9-11 dosar). Totodată, este dovedit faptul că defunctul C. S. este fiul numitei C. E., născută A., din analiza actelor de stare civilă, depuse în copii legalizate la dosar și a certificatului de moștenitor nr. 271/(...) rezultând că defuncta C. E. este una și aceeași persoană cu A. I., proprietarul tabular al imobilului înscris în CF nr. 19908 cu nr. top 11963, iar C. S. este unicul moștenitor legal acceptant (pag. 17 dosar tribunal). Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, în calitate de moștenitori legali ai defunctului C. S., care la rândul său, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlul de moștenire, în anul 1957. În drept, primesc incidență dispozițiile art. 4 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 lit. a din L. nr. 1., republicată. Cât privește modalitatea de preluare a imobilului, temeinic prima instanță a stabilit faptul că acesta a fost expropriat în două etape, după cum urmează: - 880 mp. teren, evaluat la 1980 lei, expropriat în baza D.ui nr. 4. de la proprietarul tabular C. S., iar suprafața de 2540 mp. teren a fost expropriată în baza aceluiași act normativ de la C. Î. C., parcela aparținând topograficului nr. 11963, dobândit cu titlul de moștenire de către C. S. Urmare exproprierii, din corpul funciar cu nr. top 11963 a fost dezlipită parcela cu nr. top nou 11963/2, în suprafață de 3420 mp., S. R. înscriindu-și dreptul de proprietate în CF nr. 1. C., cu titlul de expropriere, în baza D.ui nr. 4. (pag. 21-25 dosar tribunal); - 250 mp. teren și construcția edificată pe acest teren s-au expropriat de la soții C. S. și C. M., în baza D.ui nr. 3., în schimbul unor despăgubiri în valoare totală de 80.000 lei; Urmare exproprierii, parcela cu nr. top nou 11963/1, teren în suprafață de 950 mp. a fost înscrisă în CF nr. 1. C., în favoarea S. R., cu titlu de expropriere în baza D.ui nr. 3. (pag. 27-28 dosar tribunal). Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în baza L. nr. 1., pentru imobilele casă și teren în suprafață totală de 3670 mp. (880 mp. + 2540 mp. + 250 mp.), imobile preluate de stat prin expropriere de la autorul comun C. S., în prezent decedat. Primesc incidență în cauză dispozițiile art. 11 alin. 3 din L. nr. 1., republicată, în considerare cărora prima instanță în mod corect a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri acordate în condițiile L. nr.2.. Ceea ce se contestă în apel este dreptul instanței de judecată de a acorda, în mod direct, despăgubiri bănești, într-un cuantum determinat, pentru imobilele cu privire la care a constatat, în prealabil, imposibilitatea restituirii în natură, iar în al doilea rând, legitimarea procesual pasivă a S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, într-o astfel de acțiune. Conform legislației interne, respectiv art. 11 alin.8 din L. nr. 1., republicată, în ipoteza alin. 3, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Trimiterea la legea specială, din textul normativ mai sus evocat, vizează T. VII al L. nr. 2. privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Conform dispoziției de principiu cuprinsă în art. 1, această lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reprezentate din aplicarea L. nr. 1. și a altor legi speciale reparatorii (O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R.ia și O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din R.ia). Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din același act normativ, entitatea destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de S. R. în perioada de referință a L. nr. 1. este F. „., care se înființează și funcționează în condițiile stipulate în cuprinsul Cap. II al legii. Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie C. C. pentru S. D., în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire";, definite ca fiind certificate care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit legii și care vor putea fi valorificate în două modalități: 1. prin conversia lor în acțiuni emise de F. „. 2. prin preschimbarea lor în titluri de plată, acestea fiind certificate care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R. de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei. Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor sunt cele reglementate în cuprinsul cap. V al aceleiași legi, în cadrul acestora un moment esențial reprezentându-l întocmirea raportului de evaluare, de cătreevaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de S. C. C. A. raport „va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire";. În baza raportului final de evaluare, C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, care va putea fi valorificat de către deținător într-una din modalitățile prevăzute în Secțiunea 1 a cap. V1. Deciziile C. C. pot fi atacate în justiție în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin C. centrală (art. 19, 20), iar valorificarea titlurilor de despăgubire este legal posibilă numai după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea deciziei C. C. sau, în cazul în care această decizie a fost supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios, numai după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă. Circumscris aceleiași probleme,referitoare la acordarea despăgubirilor, relevante sunt și dispozițiile art. 16 din T. VII al L. nr. 2., care reglementează două ipoteze distincte, și anume: a) cea dintâi ipoteză vizează deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor emise până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., în care se consemnează sumele care urmează a se acorda ca despăgubire și se predau astfel, însoțite de întreaga documentație aferentă, S.ui C. C.; b) a doua ipoteză vizează notificările care nu au fost soluționate, în sensul celor de mai sus, până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., care se predau S.ui C. C. împreună cu propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, consemnate în deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale. Prin urmare, se recunoaște entităților învestite cu soluționarea notificărilor competența de a stabili în concret sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, prin deciziile/dispozițiile/ordinele emise până la intrarea în vigoare a L. nr. 2.. Ulterior acestui moment, competența, sub acest aspect, aparține în exclusivitate C. C., astfel că deciziile/dispozițiile/ordinele transmise acesteia vor conține doar propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, fără a se proceda la cuantificarea lor. În același sens, prin D. nr. LII (52) din 14 iunie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008), pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că prevederile art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2. nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2.. De aceea, numai deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu o contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termen legal, nu mai pot fi transmise S.ui C. C., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei. În interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o dă dispozițiilor art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2., și care este obligatorie pentru instanțe, numai în cazul notificărilor soluționate înainte deintrarea în vigoare a noii legi, și contestate, instanțele se vor putea pronunța,în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență, atâtcu privire la îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii, cât și cu privire la natura sau întinderea acestui drept. Aplicând raționamentul a contrario, în cazul notificărilor soluționate după intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, precum și în ipoteza lipsei oricărui răspuns al entității învestite cu soluționarea notificării, controlul jurisdicțional este limitată la aprecierea temeiniciei cererii de restituire în natură, respectiv la stabilirea dreptului la acordarea unor despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este cu putință, determinarea cuantumului acestor despăgubiri și acordarea lor efectivă urmând a se face în condițiile T.ui VII al L. nr.2.. În acest sens, instanța supremă a pronunțat ulterior D. nr. XX din 19 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007), cu referire la dispozițiile art. 26 alin. 3 din L. nr. 1.. Din analiza textelor normative mai sus evocate, se poate reține, în esență, că prin L. nr. 2. a fost reglementată o procedură administrativă specială și unificată de soluționare a cererilor referitoare la bunuri aflate sub incidența L. nr. 1. și a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999 și nr. 94/2000. În aplicarea acestei legi, rolul principal aparține C. C. pentru S. D. și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, reglementate prin noua lege, pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C.. Prin urmare, L. nr.2. conferă calitate procesuală pasivă S. R., în fața instanței de contencios administrativ, în etapa jurisdicțională a fazei administrative de cuantificare și de plată a despăgubirilor, pe care această lege specială o reglementează. Mai mult, se precizează că statul este reprezentat în astfel de procese de C. C., iar nu de Ministerul Finanțelor Publice. În scopul plății despăgubirilor, stabilite exclusiv prin decizie a C. C. după intrarea în vigoare a noii legi, a fost înființat un organism de plasament colectiv de valori imobiliare numit F. „.. Referitor la acest mecanism de restituire sau de despăgubire, Curtea E. a D. O. a subliniat, în repetate rânduri, ineficiența lui, determinată de acumularea unor multiple disfuncționalități, care împiedică realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire (Viașu contra R.iei; Faimblat contra R.iei; Katz contra R.iei). Prin Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R.iei (publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea europeană a recunoscut însă și R.iei, ca stat contractant, libertate de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (paragraful 164). În acest context, Curtea E. a D. O. a constatat că, de la intrarea în vigoare a L. nr. 1. și mai ales a L. nr. 2., dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri, astfel că transformarea într-o valoare patrimonială a interesului ce rezultă din constatarea nelegalității actului de preluare este condiționată de respectarea cerințelor legale, „în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi"; (paragraful 141 și 142). Unificarea procedurii administrative de despăgubire, prin adoptarea L. nr. 2., este apreciată pozitiv de Curtea europeană, prin faptul că implementează proceduri simplificate. Ceea ce se impune însă esteeficientizarea acestor proceduri (paragrafele 222-227), fiind imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 228). Ineficiența actualului mecanism de despăgubire este sancționată de Curte, iar nu procedura administrativă în sine, care dublată fiind de un control jurisdicțional, sub condiția impunerii unor termene constrângătoare, ar putea asigura efectivitatea dreptului la despăgubire (paragrafele 233, 234). În acord cu cele stabilite de Curtea europeană în cuprinsul hotărârii pilot, mai sus evocată, se poate considera că stabilirea efectivă a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementată de T. VII al L. nr. 2. nu contravine dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, câtă vreme se recunoaște statului dreptul de a condiționa restituirea bunurilor preluate abuziv sau acordarea unor despăgubiri de respectarea cerințelor legale prevăzute în legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, în considerarea libertății acestuia de a-și reglementa propriul mecanism de repunere în drepturi a foștilor proprietari. Obligația impusă statului este legată de necesitatea asigurării garanțiilor necesare realizării efective a dreptului la restituire sau la despăgubiri, astfel cum acesta a fost recunoscut prin deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau prin hotărâri judecătorești. Respectare procedurilor instituite prin legea specială internă în scopul realizării efective a dreptului la restituirea în natură și/sau la plata unor despăgubiri apare a fi obligatorie, Curtea europeană recunoscând statului libertatea de a impune parcurgerea unor astfel de proceduri, a căror valabilitate o recunoaște. Or, în cadrul acestor proceduri, instanța civilă nu are competența de a cuantifica despăgubirile, iar S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru ipoteza în care notificarea nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a L. nr. 2.. În prezentul proces, verificându-se ipoteza a II-a a art. 16 din T. VII al L. nr. 2., aceea a unei notificări nesoluționate până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., competența de a stabili sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire aparține C. C., iar nu instanței de judecată. În mod evident, raportul juridic de drept material dedus judecății, întemeiat pe refuzul de restituire, nu are ca parte și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a acestei persoane juridice, în această fază a procedurii de restituire, reglementată prin L. nr.1.. Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să stea în proces, în reprezentarea S. R., era necesar ca obligația de reparație să-i revină în mod direct, în ipoteza strict reglementată prin art. 28 din L. nr. 1., republicată, ipoteză care nu se verifică în speță. Nu poate fi acceptat nici argumentul conform căruia chemarea în judecată a M.ui F. P., în calitate de reprezentant al S. R., apare necesară pentru asigurarea opozabilității hotărârii întrucât pentru părțile în proces opozabilitatea hotărârii înseamnă obligativitatea respectării acesteia și aducerea ei la îndeplinire. Or, aceasta presupune existența unei legături juridice necesare pentru atragerea părții în proces, în sensul celor mai sus arătate. Cum Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la plata unor despăgubiri bănești, prin hotărârea pronunțată în soluționarea prezentei acțiuni, înseamnă că nici opozabilitatea nu poate funcționa înraport cu această persoană juridică, hotărârea urmând a-i fi opusă asemenea tuturor terților, ca situație juridică nou-creată. Numai după finalizarea etapei administrative, în condițiile L. nr. 2., prin emiterea deciziei de către C. C., aceasta va putea fi supusă controlului jurisdicțional al instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C.. Argumentele referitoare la caracterul iluzoriu a dreptului la despăgubire, la imposibilitatea realizării efective a plății prin echivalent a despăgubirilor atâta timp cât F. „. nu intră în procedura de cotare la bursă, nu mai sunt actuale, Bursa de V. B. informând printr-un comunicat de presă din data de 21 ianuarie 2011, va începe tranzacționarea acțiunilor emise de F. „. pe piața reglementată administrată de BVB, din 25 ianuarie 2011, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 1,00 lei. Istoricul tranzacționărilor ulterioare confirmă acest comunicat (). Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296 C.proc.civ., Curtea va admite în parte apelurile declarate de pârâți și va schimba în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că va respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanții C. R. și C. S. împotriva S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, constatând lipsa calității procesuale pasive a acestei persoane juridice în prezentul proces. Totodată, instanța va înlătura din sentință dispoziția conform căreia cuantumul măsurii reparatorii în echivalent este de 1.5.,43 lei în raport cu valoarea de circulație a imobilelor expropriate, fiind păstrată dispoziția referitoare la recunoașterea dreptului pe care reclamanții îl au, acela de a obține măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform T.ui VII din L. nr. 2.. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și admite în parte apelul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 569 din 22 iunie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă a reclamanților C. R. ȘI C. H.-S. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, consecutiv admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și înlătură din sentință dispoziția conform căreia cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamanților este de 1.5.,43 lei; în raport cu valoarea de circulație a imobilelor. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER D.-L. B. V. M. S. G. Red.DB/dact.MS 7 ex./(...) Jud.fond: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 2479/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1894/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
