Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 87/A/2011

Ședința publică din 4 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul R. I., împotriva sentinței civile nr.

947 din 10 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S.

R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE CU D. P. A. LA S. D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul apelant personal și reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul declarat de reclamantul R. I., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamant, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Având în vedere că prin memoriul de apel, reclamantul apelant a invocat nesoluționarea de către instanța de fond a cererii privind confiscarea averii tatălui său, Curtea pune în vedere reclamantului apelant să precizeze care sunt bunurile confiscate de la tatăl său.

Reclamantul apelant arată că de la tatăl său au fost confiscate următoarele bunuri: doi porci, haine, ½ parte din casă, pentru care timp de 10 ani familia sa a plătit chirie, pământul ce aparținea tatălui său și precizează că la dosarul instanței de fond există originalul procesului-verbal încheiat cu ocazia confiscării bunurilor de la tatăl său.

În urma verificărilor efectuate, Curtea constată că în dosarul instanței de fond la f. 7 și

8 există două înscrisuri, respectiv în scriptul de la f. 7 se indică bunurile imobile confiscate de la tatăl reclamantului apelant, iar în scriptul de la f. 8 sunt menționate și alte bunuri confiscate de la tatăl reclamantului apelant.

De asemenea, Curtea constată că la f. 26 din dosarul instanței de fond există un proces-verbal în care sunt menționate unele bunuri cu privire la care prin ordonanța depusă la f. 27 din același dosar s-a dispus sechestru asigurator.

Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că întrucât instanța de fond nu s- a pronunțat pe cererea arătată mai sus, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se pronunța și pe această cerere formulată de reclamant.

La întrebarea instanței referitoare la faptul dacă bunurile imobile confiscate de la tatăl său au fost restituite familiei acestuia, reclamantul apelant arată că s-au formulat cereri în temeiul Legii nr. 18/1991 și în temeiul Legii nr. 10/2001, iar casa și terenul au fost restituite familiei.

Reclamantul apelant și reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului apelant și reprezen-tantei P.ui de pe lângă Curtea de A. C. asupra apelului declarat de reclamant.

Reclamantul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în baza articolelor de lege invocate și a probelor administrate în cauză și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată în scris.

Reclamantul apelant arată că după decesul tatălui său, respectiv după anul 1980 a suferit mai multe nedreptăți, întrucât consecințele faptelor tatălui său s-au repercutat mai intens asupra urmașilor lui, astfel încăt, le-au fost ascultate telefoanele și el fiind inginer agricol și fiind singurul care avea dosarul privind condamnarea tatălui său, a fost detașat fie în Banat, fie în Bărăgan, unde a efectuat o muncă mai grea decât ceilalți colegi ai săi și de asemenea, arată că după moartea tatălui său a fost mutat la S. J., de care colegii săi se fereau, întrucât acolo se muncea mai greu decât în alte locuri și apoi a fost sancționat disciplinar și a fost degradat, iar pentru a dovedi aceste aspecte arată că poate depune la dosar o serie de înscrisuri.

Reprezentanta P.ui de pe lângă Curtea de A. C. solicită admiterea apelului declarat de reclamant, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriului, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la daunele materiale, conform prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 947 din data de 10 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P., cu sediul procesual ales la D. G. A F. P. C.

Analizând acțiunea prin prisma probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat că tatăl reclamantului, numitul R. A., a fost reținut la data de (...) prin O. M. A. I. - D. R. C., emisă la data de (...) în vederea cercetării în conformitate cu art. 200 pct. 9 C. proc. penală.

Prin mandatul de arestare preventivă nr. 226/1958 emis la (...) de M., s-a dispus arestarea numitului R. A. în Penitenciarul Gherla, sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 209 lit. a pct. 2 Cod penal ( f. 25 dosar fond).

Prin Sentința penală 65/(...) pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 481/1959, R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale ( fila 33 dosar fond).

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de condamnați, soluție pronunțată prin D. nr. 390/(...) a T. M. al Regiunii a -III - a C.

Condamnatul a executat pedeapsa în Penitenciarul Gherla fiind eliberat în data de (...) urmare a grațierii.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul, fiul condamnatului R. A., a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor suferite de el în calitate de fiu al condamnatului politic, R. A., motivând că în perioada în care tatăl său a fost arestat, a suferit alături de familia sa privațiuni de ordin social și moral, sentimente de umilință și insecuritate.

Deși probatoriul administrat în cauză a confirmat starea de fapt susținută de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat acțiunea acestuia ca nefondată întrucât, pe de o parte, din cuprinsul art. 5 alin. 1 lit. a) din L. 2. rezultă că despăgubirile pot fi solicitate doar pentru prejudiciul moral suferit de persoana condamnată și nu pentru prejudiciul propriu suferit de descendenții condamnatului, iar pe de altă parte, întrucât prin D. nr. 1. a C. C. publicată în Monitorul Oficial 761 din (...), a fost declarată neconstituțională disp. art. art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din L. 2., ce constituie temeiul de drept al acțiunii reclamantului, pretenția reclamantului la despăgubiri fiind lipsită de suport legal și din această perspectivă.

Din acest considerent, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul R. I. a declarat recurs în termen legal, solicitândinstanței admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că cererea de chemare în judecată de obținere a despăgubirilor morale și materiale a fost făcută în baza art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., în calitate de succesor al tatălui său, condamnat politic și decedat în anul 1980 și care nu a beneficiat de nici o despăgubire pentru nedreptatea suferită.

Reclamantul a depus în dosar și procesul-verbal de confiscare de bunuri și animale care nu au fost restituite niciodată și pentru care instanța nu s-a pronunțat în nici un fel.

Reclamantul consideră că este îndreptățit la plata sumei de cel puțin 100.000 dolari, care rezultă doar din diferența de salariu dintre funcția pe care nu a putut să o ocupe și aceea în care a fost obligat să rămână.

Reclamantul solicită plata acestor despăgubiri întrucât a suferi privațiuni de ordin social și moral, umilințe din simplu motiv că era fiu de deținut politic.

Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat, prinîntâmpinare, respingerea apelului reclamantului ca nefondat. (f.7).

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că în mod greșit reclamantul și-a intitulat calea de atac ca fiind recurs întrucât solicită acordarea despăgubirilor în cuantum de 100.000 dolari.

H. instanței de fond este legală și temeinică în condițiile pronunțării deciziei nr.

1358/(...) a C. C. prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu privire la art. 5 alin. 1 teza I din L. nr. 2.. Aceste dispoziții legale nu mai pot fi aplicate întrucât decizia mai sus menționată este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

D. C. C. este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efecte asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Întrucât în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii de către S. R., acțiunea reclamantului este neîntemeiată.

În ședința publică din (...) Curtea, în temeiul art.282^{1 alin.1 C.pr.civ., a recalificat calea de atac exercitată de reclamantul R. I. din recurs în apel având în vedere cuantumul despăgubirilor solicitate de acesta, respectiv 100.000 USD, care reprezintă 325.000 lei la data introducerii acțiunii.}

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilorformulate Curtea, în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale pentru daunele morale suferite și confiscarea averii antecesorului său, R. A., prin sentința penală nr. 65/(...) a T. M. C., în temeiul Legii nr. 2. și a O. nr. 6..

Tatăl reclamantului, numitul R. A., a fost reținut la data de (...) prin O. M. A. I. - D. R.

C., emisă la data de (...) în vederea cercetării în conformitate cu art. 200 pct. 9 C. proc. penală.

Prin procesul-verbal din (...) s-a procedat la opisarea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea antecesorului reclamantului (f.26 dosar fond).

Prin procesul-verbal de sechestru asigurator încheiat la (...) s-a dispus punerea sub sechestru asigurator a averii imobile aparținând antecesorului reclamantului, respectiv: ½ parte dintr-o casă familială compusă din 4 camere, precum și ½ parte dintr-un grajd, situate în satul C., comuna R. C., nr. 15; o suprafață de 5 ha teren arabil și fânaț din care 4 ha. arabil și 1 ha. Fânaț, situată în hotarul satului C. și R. C., la locurile numite „. N., „. V., „La L., „. cea Mare";, „La Poieni"; și grădina casei. (f.28 dosar fond)

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de condamnați, soluție pronunțată prin D. nr. 390/(...) a T. M. al Regiunii a -III - a C. (f. 34-37 dosar fond).

Condamnatul a executat pedeapsa în Penitenciarul Gherla fiind eliberat în data de (...) urmare a grațierii (f.43 dosar fond).

Totodată, prin sentința penală mai sus arătată s-a dispus confiscarea în folosul statului a întregii averi personale a inculpatului.

Prin procesul-verbal nr. 496/1959 s-a confiscat și s-a predat Sfatului popular R. C. bunurile mobile menționate în acest înscris, iar ulterior prin încheierea de C. nr. 2. a T. P. al R. Dej - Secția cărților funciare s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea S.ui R. cu titlu de drept confiscare asupra imobilelor aflate în proprietatea antecesorului reclamantului.(f.7,8 dosar fond)

Ulterior, prin procesul-verbal din (...) al Comitetului executiv al Consiliului popular al com. R. C. s-a procedat la predarea-primirea imobilului ce face obiectul Decretului nr. 180/(...) privind grațierea unor persoane de pedepse complimentare și s-a dispus restituirea cotei de ½ parte din casă de locuit și un grajd de animale în favoarea antecesorului reclamantului (f.6 dosar fond).

Conform art. 1 alin. 1 din L. nr. 2., constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1089, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Potrivit alin. 2 al aceluiași text legal, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul penal din 1936, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, delictul de uneltire împotriva ordinii sociale prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. a C.pen., constituie de drept o condamnare cu caracter politic, astfel încât instanța de fond trebuie să analizeze numai îndreptățirea reclamantului, în calitate de succesor al defunctului său tată, la acordarea despăgubirilor morale și materiale.

Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă și din dispozițiile art.1 alin.4 și art.4 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 , adică pentru alte faptedecât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art.1 alin.3 din L. nr.2..

Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilateacestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficialal R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum depână la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr.

1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C.

(republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedurăcivilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie

1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie

1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, Curtea constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr.

118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr.

118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, Curtea E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alțiiîmpotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din

Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea E. a D. O. a statuat că statele contractanteau o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

Curtea reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Totodată, astfel cum a statuat și Curtea E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alțiicontra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebităfaptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie

2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei șialții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).

Curtea observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de Curtea E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Pentru aceste considerente de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale Curtea statuează că soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale este legală și temeinică.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit.b din L. nr. 2. astfel cum a fost modificată și completată de O. nr. 6., orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul său descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea constată că prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., modificată și completată prin O. nr. 6., sunt în vigoare și nu au format obiectul vreunei excepții de neconstituționalitate.

Deși reclamantul a solicitat prin cererea introductivă de instanță acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile care au fost confiscate în temeiul sentinței penale mai sus arătate, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere deși la dosarul cauzei sunt depuse înscrisurile care atestă confiscarea bunurilor ca urmare a hotărârii de condamnare a antecesorului reclamantului.

Pentru aceste considerente și având în vedere faptul că tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului petitului privind acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate în urma condamnării autorului reclamantului, Curtea apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 297 alin. 1 teza I C.pr.civ., astfel încât în temeiul art.296

C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței civile nr.

947 din 10 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va desființa în parte în sensul că va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond a petitului privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate prin sentința penală nr. 65/(...) a T. M. C., pronunțată în dosarul nr. 48/1959 și va menține dispoziția de respingere a petitului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte apelul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței civile nr. 947 din 10 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o desființează în parte și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea, pe fond, a apelului, privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate prin sentința penală nr. 65/(...) a T. M. C., pronunțată în dosarul nr. 48/1959.

Menține dispoziția de respingere a petitului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

D. este definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

I.-D. C. A.-A. P.

A. A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:C.V.B.;

← Decizia civilă nr. 1293/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 186/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj