Decizia civilă nr. 94/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 94/A/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul M. V., și respectiv de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P., împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului-apelant M. V., avocat Ana-M. B., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant S. Român prin MFP-D. C.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de doamna procuror S. A. Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.urile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 februarie 2011, pârâtul-apelant a depus la dosar, prin registratura instanței, o completare a motivelor de apel, din care un exemplar se înmânează reprezentantei reclamantului-apelant.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului-apelant arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra apelului declarat de acesta și solicită respingerea apelului declarat de pârât, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță. Consideră că în ipoteza în care sentința primei instanțe nu este menținută în întregime, se creează o discriminare între justițiabilii care au o hotărâre definitivă și cei care au doar o hotărâre susceptibilă de a fi atacată, încălcându-se astfel principiul egalității în fața legii. Având în vedere că acțiunea introductivă a fost declarată înainte de publicarea deciziilor de neconstituționalitate în monitorul oficial, aceasta nu poate fi criticată sub aspectul nerespectării prevederilor legale, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și admiterii în parte a apelului declarat de pârât, în sensul sensul înlăturării obligației pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale către reclamant întrucât s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că aceastaa rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Arată de asemenea că potrivit prevederior legale în vigoare, hotărârile pronunțate în primă instanță, sunt supuse căilor de atac.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 606 din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă acțiunea civilă promovată de către reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a sumei de 350.000 lei cu titlul de despăgubiri morale pentru condamnarea politică suferită și la plata în favoarea reclamantului a sumei de
3000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit sentinței penale nr. 385 din 17 iunie 1950 a T.ui Militar C. comunicată la dosar de către C., reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnica, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crima de uneltire împotriva securității interne și externe a R.S.R, în baza art.l lit.c din Legea nr. 16/1949, art. 209 și 157 C.pen și D. 212/1948.
Din sentința depusă la dosar și din declarația martorei audiată, raportat la dispozițiile legii 221/2009, a rezultat caracterul politic al arestării și deținerii reclamantului.
Având în vedere dispozițiilor art.l alin.2 din Legea nr.221/2009, instanța a apreciat, că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în condițiile Legii nr.221/2009.
Reclamantul a solicitat o sumă de 500.000 euro cu titlul de despăgubiri, motivată pe consecințele negative ale deținerii în plan fizic și psihic, valorile umane lezate prin aplicarea măsurilor administrative, perioada producerii vătămărilor, măsura în care a fost afectat statutul social.
Orientându-se în funcție de practica judiciară existentă în materie, instanța a apreciat că suma de 350.000 lei asigură o reparație a prejudiciului moral pentru consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate.
Astfel, instanța a reținut că potrivit Deciziei înaltei C. de C. și Justiție nr. 1481 din 5 martie 2008 s-au acordat despăgubiri pentru 15 ani detenție grea, tot în cazul unei condamnări politice, în cuantum de 350.000 lei.
Practica judiciară recentă nu este încă suficient cristalizată, din acest motiv, instanța a apreciat că se poate raporta la practica instanței supreme, chiar dacă este mai veche și vizează o hotărâre a ÎCCJ din anul 2008.
Instanța a reținut că Legea nr. 221/2009 are un caracter reparator cu privire la prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor politice, de prevederile acestei legi au beneficiat un mare număr de persoane, ca și în cazul Legii nr.10/2001 și al Legii nr.18/1991.
În acest context, având în vedere volumul mare de cereri de despăgubire, instanța a apreciat că este acceptabilă o reparație într-un cuantum mai redus decât valoarea efectivă a prejudiciului, reparație totuși rezonabilă, acest punct de vedere fiind desprins inclusiv din practica CEDO, esențial fiind să existe o despăgubire, nefiind esențial cuantumul acesteia.
Prin urmare, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri, în acord cu practica judiciară menționată și având în vedere eforturile bugetare ale statului necesare aplicării dispozițiilor Legii nr. 221/2009, instanța a apreciat că o despăgubire de 350.000 lei este adecvată în acest caz.
La stabilirea valorii despăgubirii, instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul a beneficiat și de dispozițiile D.-lege nr. 1., existând în acest sens la dosar H. nr. 35 din 12 iulie 1990 a Comisiei pentru aplicarea D.-lege nr. 1., potrivit căreia s-a acordat reclamantului o indemnizație lunară de
2.949 lei.
Raportat la aspectele menționate, instanța, în baza art. art. 1 alin.2 lit. a, d, g și art. 5 din Legea nr. 221/2009 a admis cererea formulată de către reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 350.000 lei cu titlul de despăgubiri morale pentru condamnarea politică suferită.
În baza art. 274 C.pr.civ, instanța a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
I. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclaamntul M. V., solicitând instanței admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit de reclamant prin condamnarea politică.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a revenit asupra unei probe testimoniale încuviințate, audierea martorei S. L., care nu s-a prezentat în fața instanței din motive medicale.
Depoziția acestei martore era utilă, concludentă și pertinentă pentru formarea convingerii instanței asupra prejudiciului moral suferit, întrucât această persoană a făcut parte din grupul persoanelor care au fost cercetate
și judecate pentru aceeași faptă.
În al doilea rând, s-a arătat că în mod nelegal s-a stabilit cuantumul despăgubirilor raportat la practica judiciară a Î. C. de C. și Justiție, care în cauza d-lui L. Orășel a acordat despăgubiri în cuantum de 500.000 euro pentru executarea unei pedepse de 8 ani în regim de detenție sau cauza Constantin Teodoriu căruia i-au fost acordate despăgubiri de 250.000 euro pentru executarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare în perioada comunistă.
Reclamantul a arătat că a fost persecutat politic, a executat efectiv în regim de detenție aproape 15 ani de la vârsta de 19 ani și până la 35 ani, fiind urmărit pentru că a făcut parte dintr-o organizație pro monarhistă.
Reclamantul a arătat că a fost bătut, torturat și închis în condiții absolut inumane, interogat 8 luni de zile în beciurile securității de la gherla, Dej și C. pentru a arăta unde se află ceilalți membrii ai organizației, fără ca familia să mai știe dacă trăiește sau nu. Din condamnarea de 25 de ani de muncă silnică a executat efectiv în regim de detenție 15 ani, fiind mutat în diverse locații unde a muncit în condiții foarte grele, inclusiv în Mina de plumb de la B. S. sau Penitenciarul Galați. P. de detenție a lăsat urme asupra personalității reclamantului, care a devenit un om închis, timorat, incapabil să se mai integreze într-o societate total schimbată.
Reclamantul a arătat că nu a mai fost în măsură să-și urmeze studiile, familia sa suferind foarte mult, mama reclamantului a decedat la puțin timp de la arestare de supărare și tristețe. Familia întemeiată de reclamant după eliberarea din penitenciar a suportat consecințele condamnării reclamantului, membrii acesteia fiind urmăriți permanent de către poliția politică.
Raportat la această stare de fapt, reclamantul a apreciat că se impune acordarea sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri.
II. Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând în principal respingerea acțiunii, iar în subsidiar reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivarea apelului s-a invocat faptul că după pronunțarea sentinței a fost adoptată OUG nr. 6., care plafona cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică la suma de
10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic.
Instanța de fond a acordat reclamantului suma de 350.000 lei cu titlu de despăgubiri morale pentru condamnarea politică suferită, fără a arăta în nici un fel modalitatea în care a realizat cuantificarea despăgubirilor, fiind vorba de aprecieri pur subiective, care nu pot fi controlate judiciar.
În al doilea rând, s-a arătat că intimatul a beneficiat de drepturile conferite de D. - lege nr. 1. încă din 12 iulie 1990, așadar prejudiciul moral suferit de intimat este acoperit prin drepturile recunoscute în baza actului normativ arătat. Deși instanța de fond a arătat că la stabilirea valorii s-a avut în vedere și faptul că reclamantul a beneficiat de dispozițiile D. - lege nr. 1., nu a arătat în concret care au fost sumele efectiv încasate de la data emiterii Hotărârii nr. 35/(...).
În al treilea rând, pârâtul a arătat că în mod nelegal a fost obligat la cheltuieli de judecată, întrucât nu are nicio culpă procesuală, răspunderea acestuia este o răspundere obiectivă stabilită în mod expres prin textul legii de reparație. S-a mai arătat că pârâtul nu avea posibilitatea să achieseze la pretențiile reclamanților, deoarece analizarea temeiniciei l și legalității cererii reclamantului se putea face numai în raport cu probele administrate: reconstituirea dosarului de condamnare, adrese la asociația foștilor deținuți politici, atribuții date exclusiv în competența instanțelor de judecată.
Prin urmare, s-a apreciat că în sarcina pârâtului S. Român nu poate fi reținută nici un fel de culpă., împrocesuarea acestuia fiind obligatorie și expres prevăzută de lege.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și-a completat motivele de apel, invocând decizia nr. 1358/(...) prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr.
221/2009, decizie definitivă și general obligatorie pentru instanțele judecătorești, care au cauze aflate în curs de soluționare.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate,curtea reține următoarele :
Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 europentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin.
2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei C.i Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Dispozițiile C.i Constituționale prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992.
Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din Legea nr.
221/2009 - au rămas fără efecte juridice.
Așadar în lipsa intervenției Parlamentului în vederea adoptării unor noi dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a Legea nr. 221/2009 au fost lipsite de fundament legal.
Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.
În considerentele deciziei C.i Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos vs. Bulgaria.
Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele ordinare nu mai au căderea să interpreteze „speranța legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.
Chiar dacă D. nr. 1358/2010 a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală.
Întrucât s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 litera a din Legea nr. 221/2009, având în vedere considerentele mai sus expuse curtea constată că este fondat parțial apelul pârâtului S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice și nefondat apelul reclamantului M. V.
Nu este fondată critica pârâtului apelant potrivit căreia acesta nu se află în culpă procesuală și nu trebuie obligat la cheltuieli de judecată deoarece prin întâmpinare poziția procesuală a acestuia a fost în sensul respingerii acțiunii. Apoi prin sentința pronunțată, instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului care în sine reprezintă o reparație morală, curtea menținând aceste dispoziții ale sentinței.
Respingerea petitului privind daunele morale nu se datorează faptului că reclamantul ar fi investit instanța cu o acțiune neîntemeiată, ci datorită constatării neconstituționalității dispozițiilor legale mai sus arătate, care nu- i pot fi imputabile acestuia. Culpa în acest caz îi aparține pârâtului S. Român, care a edictat unui act normativ (ulterior declarat neconstituțional și a generat un val de procese care au implicat si cheltuieli judiciare importante pentru persoanele vizate de aplicarea L..
Prin urmare, curtea constată că în mod legal cu respectarea dispozițiilor art. 274 C.Pr.Civ. a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 296
C.Pr.Civ. va admite admite în parte apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că va respinge acțiunea intentată de reclamantul M. V. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009; va menține dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoareareclamantului, M. V., în sumă de 3000 lei; va respinge apelul declarat de reclamantul M. V. în contra aceleași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 iunie 2010 a T.ui
C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea intentată de reclamantul M. V. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Menține dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, M. V., în sumă de 3000 lei.
Respinge apelul declarat de reclamantul M. V. în contra aceleași sentințe.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. A. N. T. D. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
5ex/(...)
Jud.primă instanță: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 5152/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4640/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
