Încheierea civilă nr. 31/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 31/R/2011
Ședința Camerei de C. din 10 ianuarie 2011
Instanța constituită din: Președinte: A.- A. POP
Judecători: C.- M. CONȚ
I. - D. C. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare cererea de reexaminare formulată de recurenta A. A. - C. (născută Purda), având ca obiect reexaminarea cuantumului taxei judiciare de timbru în sumă de 2.155,68 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C.
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A :
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2010, recurenta A. A. - C. a solicitat instanței de recurs reexaminarea cuantumului taxei judiciare de timbru de 2.155,68 lei, impusă în sarcina recurentei prin citația care i-a fost comunicată la data de 15 decembrie 2010.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 542/A/(...) a Tribunalului Cluj a contestat numai stabilirea amplasamentului parcelei de 3.000 mp. teren care a fost atribuit în favoarea pârâtei apelantei prin sentința instanței de fond și care a fost modificat din eroare de către instanța de apel. A. solicitare reprezintă o cerere neevaluabilă întrucât recurenta nu a înțeles să atace decizia tribunalului în ceea ce privește partajul judiciar.
Având în vedere că recurenta a solicitat modificarea hotărârii instanței de apel doar cu referire la amplasamentul terenului și nu a formulat critici referitoare la îndreptățirea pârâtei intimate la parcela în suprafață de 3.000 mp. teren, nici la valoarea acestui lot, rezultă că cererea recurentei nu este evaluabilă în bani astfel încât potrivit art. 13 din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 11 alin. 1 din același act normativ este supusă unei taxe judiciare de timbru de 4 lei și nu de 2.155,68 lei, cum în mod eronat s-a dispus de către instanța de recurs.
Analizând cererea de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru formulată de către recurenta A. A. - C. prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Astfel, împotriva deciziei civile nr. 542/A/(...) a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr. (...), reclamanta A. A. - C. a declarat recurs prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtei, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că tribunalul nu a înțeles să citeze în calitate de pârât pe proprietarul tabular al terenurilor pentru care a dispus efectuarea completării la raportul de expertiză, astfel încât nu a avut competența de a judeca pentru prima dată în apel cererea de constatare a uzucapiunii asupra unor terenuri, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Pârâta a înțeles să critice hotărârea primei instanțe cu privire la amplasamentul parcelei în suprafață de 3.000 mp., însă instanța de apel în mod greșit a interpretat actul juridic dedus judecății.
Reclamanta a arătat că în fața primei instanțe a contestat dreptul pârâtei P. M. la suprafața de 3.000 mp. teren, cu motivarea că a primit din masa succesorală bunuri în valoare acoperitoare a cotei sale. Recurenta nu a atacat hotărârea primei instanțe întrucât a fost de acord cu varianta 2 din raportul de expertiză judiciară deoarece prima instanță, la stabilirea amplasamentului, a luat în considerare existența construcțiilor care au fost atribuite reclamantei.
Tribunalul a greșit alegând varianta 1 din raportul de expertiză, sprijinindu-se în analiza și deliberarea sa pe motive străine pe natura pricinii. În mod eronat tribunalul a reținut că din terenul în litigiu apelantei pârâte îi revine cota de 3. parte așa cum a stabilit prima instanță, ceea ce înseamnă suprafață de 1.684 mp., aceasta primind mai mult decât cota parte din moștenire.
Totodată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor 6739 C. în ceea ce privește amplasarea parcelei de 3.000 mp. întrucât nu a ținut seama de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărți, respectiv depășirea de către apelantă cu 1.316 mp. a bunului cuvenit și că în masa bunurilor de împărți se află și un teren folosit ca drum, precum și faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari. Tribunalul a stabilit în mod greșit că folosința faptică a terenurilor nu poate fi avută în vedere de către instanță și, de asemenea, a dat importanță unui aspect menționat în suplimentului la raportul de expertiză, respectiv existența a două rețele electrice de medie tensiune pe terenul uzucapat. Instanța de judecată a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru aferentă recursului în conformitate cu art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 11 din același act normativ, la suma de 2.155,68 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, sume care au fost comunicate recurentei la data de 15 decembrie 2010, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare anexată la f. 13 din dosarul nr. (...). Raportat la data comunicării cuantumului taxei judiciare de timbru, respectiv (...), Curtea constată că cererea de reexaminare formulată de recurentă și înregistrată la data de 16 decembrie 2010 este introdusă în termenul legal. Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, cererile de partaj se taxează cu 3 % din valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară detimbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată, în condițiile art. 2 alin. 1. Totodată, potrivit art. 11 alin. 1 teza I din același act normativ, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de către prima instanță. Unul din petitele acțiunii introductive de instanță îl reprezintă partajarea terenului în suprafață de 17.964 mp. situat în intravilanul satului P. H., nr. 97, com. Beliș, jud. Cluj, teren care a fost evaluat, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de exp. C. G., administrat în fața instanței de fond, în sensul că 1 mp. are valoarea de 8 lei, respectiv întregul teren are valoarea de 143.712 lei (f.156, 175, dosar fond). Având în vedere că cererea de partaj se taxează cu 3 % din valoarea masei partajabile de 143.712 lei, rezultă că pentru această cerere taxa judiciară de timbru este în sumă de 4.311,36 lei, care se taxează cu 50 % conform art. 11 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 146/1997, astfel încât taxa judiciară de timbru datorată de recurentă este de 2.155,68 lei, așa cum în mod corect a fost stabilită de către instanța de recurs. Critica recurentei din cererea de reexaminare referitoare la faptul că în realitate taxa judiciară de timbru aferentă recursului este de 4 lei întrucât cererea este neevaluabilă în bani nu poate fi primită deoarece, deși cererea de partaj are caracterul unei cereri neevaluabile în bani, norma juridică cuprinsă la art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997 are caracterul unei norme speciale în raport cu norma juridică cu caracter general cuprinsă în art. 13 din Legea nr. 146/1997, care se referă în mod expres la „. celelalte acțiuni și cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite plata taxei judiciare de timbru";, astfel încât potrivit principiului specialia generalibus derogant, norma specială derogă de la norma generală. Totodată, susținerea recurentei referitoare la faptul că în realitate prin motivele de recurs a criticat doar amplasamentul terenului în suprafață de 3.000 mp. atribuit pârâtei nu este fondată întrucât, așa cum s-a arătat, recurenta a criticat în mod concret partajul terenului stabilit de către instanța de apel prin decizia recurată, menționând în mod expres faptul că tribunalul a aplicat în mod greșit criteriile legale de partajare prevăzute de art. 6739 C. Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 va respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de recurenta A. A.-C., având ca obiect reexaminarea cuantumului taxei judiciare de timbru în sumă de 2.155,68 lei, aferentă recursului, obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E : Respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de recurenta A. A.-C. (născută Purda), având ca obiect reexaminarea cuantumului taxei judiciare de timbru în sumă de 2.155,68 lei, aferentă recursului, obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C. Irevocabilă. Dată în ședința Camerei de C. și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.- A. POP C.-M. CONȚ I. D. C. S.-D. G. GREFIER Red.A.A.P.Dact.H.C./2 ex./(...).
← Sentința civilă nr. 11/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4086/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|