Decizia civilă nr. 103/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.103/A/2012
Ședința publică din data de 11 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta P. O. B. împotriva sentinței civile nr. 660 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta P. G. - C. B., având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei apelante, domnul avocat N. M.-L. din cadrul Baroului S., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul reclamantei intimate, domnul avocat H. R. C. cu împuternicire avocațială de substituire a doamnei avocat H. R. N. la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelante în întregul său și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate susține concluziile depuse în scris prin întâmpinare și, în consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de 25 februarie
2011, reclamanta P. G. - C. B. a solicitat obligarea pârâtei P. O. B. la predarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței de teren de 1654 mp cu biserică și piață, înscrisă în CF 27 B., nr. top. 64, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, așa cu rezultă și din evidențele de carte funciară, sunt și au fost proprietarii imobilului revendicat încă din anul
1881.
Întreaga operație a așa-zisei „exproprieri în bloc"; a Bisericii G. Catolice sau „deghizate"; s-a realizat prin D. 3., acesta fiind abrogat prin D. 9.. În prezentul caz acest act normativ nu a operat.
Târziu, după apariția unor rapoarte de țară privind discriminarea minorităților, cu trimitere exactă la cultul greco-catolic, s-a publicat actualalege a cultelor, nr. 489/2006, ce abrogă D. 177/1948. La data operării decretului mai sus amintit, era în vigoare L. 15/1938, care, în art.34 (3), prevedea că rectificarea unei întabulări se va cere de către oricare persoană interesată, dacă au încetat efectele actului juridic în virtutea căruia s-a făcut înscrierea.
După cum se vede din CF, nu este cazul în speță, întrucât nu a operat sub nicio formă acel decret.
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 660 din 26 ianuarie 2012 a T.ui S., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. G.-C. B. și, în consecință, obligată pârâta P. O. B. să predea reclamantei în deplină posesie și proprietate lăcașul de cult (biserica de lemn) cu terenul aferent de 1654 mp, situate în localitatea B., înscrise în CF nr. 27 B., nr. top. 64.
A fost respinsă cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Starea de fapt
Conform mențiunilor din foaia de proprietate B2 a cărții funciare nr.
27 B., efectuate în data de 4 iunie 1881, numărul topografic 64 s-a înregistrat sub nr. ord. 12 cu suprafața de 460 stânjeni pătrați în favoarea cultului religios greco-catolic.
Sub nr. top. 64, sunt notate biserica și piața cu terenul aferent de
1654 mp (460 stânjeni).
Aceasta este ultima mențiune efectuată în cartea funciară în legătură cu imobilul revendicat în prezenta cauză.
Reclamanta susține și a dovedit că în localitatea B. există două locașuri de cult, unul constând în biserica veche de lemn, edificată de greco- catolici și care face obiectul material al prezentei acțiuni și cel de-al doilea, reprezentând biserica nouă, edificată de ortodocși după anul 1989, în care aceștia oficiază slujbele religioase.
Cei trei martori audiați în cauză au declarat că biserica veche de lemn nu mai este deloc folosită pentru oficierea slujbelor religioase, fiind închisă cu lacătul.
Au declarat, de asemenea, că toți locuitorii din B. practică cultul ortodox. De altfel, au conchis aceștia, nici nu au altă alternativă în condițiile în care, în această localitate, se oficiază doar slujbe religioase ortodoxe. După anul 1948, în localitate, în lipsa unui locaș de cult nu a fost numit niciun preot paroh catolic.
Reclamanta a declarat în ședința publică din 9 decembrie 2011 că nu înțelege să se folosească în probațiune de înscrisul denumit „. nominal cu credincioșii greco-catolici din localitatea B., motiv pentru care nu s-a declanșat procedura înscrierii în fals, propusă de pârâtă.
Pe de altă parte, prin adresa nr.1153/(...), Comuna Hereclean, prin primar, a comunicat instanței că populația stabilă a localității B. este de 90 persoane. Din acestea, un număr de 84 persoane s-au declarat de rit ortodox, 2 persoane s-au declarat de rit greco-catolic, iar diferența de alte religii.
Dezlegarea în drept
În baza D. nr. 3. pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, cultul greco-catolic a fost desființat.
Averea mobilă și imobilă a cultului, aparținând Mitropoliei, episcopiilor, ordinelor, congregațiilor, protopopiatelor, mănăstirilor, fundațiunilor, asociațiunilor, altor instituții și organizațiuni, cu excepția averii fostelor parohii, a devenit proprietate a Statului Român.
Este un fapt de notorietate că averea fostelor parohii a devenit proprietate a Bisericii Ortodoxe Române.
Neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu înseamnă că transferul proprietății nu a avut loc.
Chiar dacă s-ar aprecia că trecerea credincioșilor de la un cult la altul
și, odată cu aceasta, transferul proprietății asupra lăcașului de cult s-ar încadra în dispozițiile art. 17 alin. 1 din D. Lege nr. 115/1938, lipsa înscrierii nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părți, ele fiind
ținute de obligațiile asumate prin convenția încheiată, efectul constitutiv al înscrierii producându-se doar față de cei care nu au cunoscut înainte existența dreptului.
Procedura trecerii averii parohiilor greco-catolice la B. O. R. era reglementată prin dispozițiile art. 37 - 39 din D. nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase.
D. nr. 3. a fost abrogat prin D.-lege nr. 9. privind abrogarea unor acte normative, iar D. nr. 177/1948 a fost abrogat prin art. 51 din L. nr.
489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Instanța a apreciat că D. nr. 3. a avut un caracter eminamente abuziv. Dispozițiile sale contraveneau art. 27 din Constituția din anul 1948, conform căruia libertatea conștiinței și libertatea religioasă erau garantate de S. cultele religioase aveau libertatea de a se organiza și puteau funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu erau contrare Constituției, securității publice sau bunelor moravuri.
În același timp, decretul contravenea și dispozițiilor art. 481 ale C.ui civil în materie de proprietate, conform cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 1 din D.-lege nr. 1. privind unele măsuri referitoare la B.
R. U. cu R. (G.-C., ca urmare a abrogării D. nr. 3., prin D.-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989), B. R. U. cu R. (G.-C.) a fost recunoscută oficial, organizându-se și funcționând în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România, adică cu D. nr. 177/1948 aplicabil până la data intrării în vigoare a Legii nr. 489/2006 - 11 ianuarie 2007.
În ceea ce privește bunurile preluate de la cultul greco-catolic, prin D.- lege nr. 1., s-a prevăzut că cele preluate de către stat prin efectul D. nr. 3., aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu R. (G.-C.).
Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (G.-C.) și care au fost preluate de B. O. R. urma, potrivit art. 3, a se stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din D.-lege nr. 1., intrată în vigoare conform art. 2, la 3 zile de la publicarea în M. O. al R., P. I, adică la 21 august 2004, art. 3 din D.-lege nr. 1. a fost completat cu un nou alineat, alineatul 2, cu următorul cuprins: „în cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte prevăzute la alin. 1, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun".
Ulterior, prin L. de aprobare a ordonanței, L. nr. 182/2005, la art. 3, au fost adăugate trei noi alineate cu următorul cuprins:
„P. interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină acestepretenții. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. D. convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.
Soluționarea acestor acțiuni este de competența tribunalelor. Acțiunile sunt scutite de taxa de timbru".
În speță, cu ocazia întrunirii comisiei mixte, reprezentanții pârâtei au declarat că nu sunt de acord cu cedarea bisericii de lemn în favoarea reclamantei, motivând că în localitatea B. nu există niciun credincios greco- catolic.
În prezent, B. R. U. cu R. este organizată în temeiul C.ui C. B. O. ca B.
A. M., cu sediul la B. A. majoră este compusă din A. de A. I. și F., E. de O.,
E. de C.-G., E. de L. și E. M. (cu sediul în municipiul B. M.).
Conform C.ui C. B. orientale, sunt persoane juridice prin dreptul însuși: Bisericile sui juris, provinciile, eparhiile, exarhatele.
P. este o anumită comunitate de credincioși creștini, constituită în mod stabil într-o eparhie, a cărei grijă pastorală este încredințată unui paroh.
P. legitim înființată este prin dreptul însuși persoană juridică
(canonul 280 § 3), fiind reprezentată „în toate treburile juridice" de paroh prin persoana sa (canonul 290 § 1).
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1218/2008, publicată în M. O. al R., P.
I, nr. 798 bis din 27 noiembrie 2008, s-a recunoscut C. de drept canonic al
Bisericii R.no-Catolice și C. C. B. O., pe baza cărora se organizează și funcționează B. R.no-C. din România, respectiv, B. R. U. cu R., G.-C., prevăzute în anexele 1 și 2, parte integrantă a Hotărârii.
Ca atare, având în vedere că parohiei i se recunoaște personalitate juridică, fiind privită ca persoană juridică, instanța a apreciat că acțiunea în revendicarea lăcașului de cult poate fi promovată de parohia greco-catolică în a cărei rază teritorială se află lăcașul de cult preluat abuziv.
Aceasta întrucât bunul a aparținut parohiei, privită și reglementată de C. C. B. O. ca persoană juridică, iar nu anumitor persoane fizice, fiind afectat unui scop determinat - desfășurarea de activități specifice religiei greco-catolice.
Prin urmare, instanța a apreciat că revendicarea bunului poate fipromovată de parohie, ca persoană juridică, chiar dacă aceasta nu mai esteformată din vechii greco-catolici în viață în anul 1948 la momentul aplicării
D. nr. 3. sau din urmașii acestora, măsura fiind menită să asigure satisfacerea scopului inițial - posibilitatea celebrării activităților religioase specifice cultului greco-catolic.
Ceea ce trebuie avut în vedere este nu neapărat opțiunea foștilor credincioși sau a urmașilor lor, ci a credincioșilor din comunitățile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate, adică a actualilor enoriași, fiind vorba de bunuri pentru uzul public al credincioșilor.
O soluție contrară ar împiedica orice restituire, pe simplul considerent că, în prezent, credincioșii greco-catolici sunt în inferioritate numerică evidentă, astfel că niciodată majoritatea necesară nu ar putea fi întrunită.
În speță, însă, opțiunea majorității credincioșilor (care sunt de rit ortodox) în sensul nerestituirii reclamantei a bisericii de lemn nu are nici olegătură cu propriile lor opțiuni confesionale, în condițiile în care restituirea acestui lăcaș de cult nu impietează cu nimic desfășurarea slujbelor religioase oficiate în rit ortodox.
Dimpotrivă, ignorarea opțiunii minorității, formată chiar și din 2 credincioși greco-catolici este nejustificată având în vedere faptul că, în ultimii ani, biserica de lemn este închisă cu lacătul, nefiind folosită de credincioșii ortodocși.
Chiar dacă, în prezent, credincioșii ortodocși din localitatea B., care, probabil, au fost forțați de realitatea politică a anului 1948 să abandoneze cultul greco-catolic și să treacă la cultul ortodox, sunt mai numeroși decât credincioșii greco-catolici și nu doresc să părăsească cultul ortodox pentru a reveni la cultul greco-catolic căruia i-au aparținut cândva, această împrejurare nu impietează cu nimic asupra îndreptățirii reclamantei de a revendica imobilul lăcaș de cult în litigiu, având în vedere că proprietatea tabulară asupra respectivului imobil aparținea Parohiei G.-Catolice, ca entitate juridică, cu personalitate juridică proprie, iar nu unui anumit număr de credincioși de un anumit cult.
Lăcașul de cult este indisolubil legat de exercițiul cultului, fiind moral și legal să aparțină majorității. Un astfel de raționament este însă valabil pentru localitățile unde există un singur lăcaș de cult. În speță însă, deși majoritatea credincioșilor aparțin unui cult, există mai multe lăcașuri de cult, împrejurare ce ar permite fiecărui cult să aibă propriul său spațiu pentru desfășurarea ceremoniilor de natură religioasă.
Conform art. 27 alin.2 și 3 din L. nr.489/2006, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989 ori au fost preluate fără titlu. Preluarea a fost una abuzivă la momentul 1948, iar, în prezent, majoritatea credincioșilor ortodocși nu justifică interesul pentru menținere lăcașului de cult dobândit în urma unei astfel de preluări.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta P. G.-C. B. și a obligat pârâta P. O. B. să predea reclamantei, în deplină posesie și proprietate, lăcașul de cult (biserica de lemn) cu terenul aferent de 1654 mp situate în localitatea B., înscrise în CF nr. 27 B., nr. top. 64.
Întrucât art.1169 cod civil prevede că orice afirmație trebuie dovedită și constatând că reclamanta nu a dovedit cu înscrisuri concludente efectuarea unor cheltuieli de judecată, instanța a respins cererea acesteia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A.ul pârâtei
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel pârâta, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului ei, pârâta învederează că, deși prima instanță recunoaște transferul dreptului de proprietate asupra lăcașului de cult în temeiul legii din patrimoniul reclamantei în cel al pârâtei, dezvoltă ulterior raționamente ce fac ca hotărârea să fie lovită de nulitate, pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar, în ansamblul ei, hotărârea nu are la bază argumente juridice, ci mai degrabă morale, echivalând cu o expropriere de fapt.
În primul rând, a constat neconstituționalitatea decretului de desființare a cultului grec-catolic, deși nu a fost invocată vreo excepție de nelegalitate, iar, dacă ar fi fost, ea nu ar fi fost competentă să o judece.
În al doilea rând, deși recunoaște că lăcașul de cult este indisolubil legat de exercițiul cultului, apreciază în mod greșit că opțiunea majoritățiicredincioșilor în sensul nerestituirii lăcașului de cult nu are vreo legătură cu propriile lor opțiuni confesionale. Instanța șterge întreaga rațiune a art. 3 din D. nr. 1., apreciind că existența a două lăcașuri de cult în localitate permite fiecărui cult să aibă propriul spațiu pentru desfășurarea ceremoniilor de natură religioasă, majoritatea ortodoxă nejustificând un interes pentru menținerea lăcașului de cult dobândit.
În realitate, raționamentul primei instanțe nu are la bază aplicarea legii, iar sentința, deși tinde să devină morală, dacă nesocotește legea și voința proprietarului, care este comunitatea, este, în esența ei, imorală. O parohie nu poate funcționa cu un preot și un credincios.
Întâmpinarea reclamantei intimate
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că, în localitate, există două lăcașuri de cult, cel în litigiu fiind proprietatea tabulară în continuare a reclamantei, dreptul de proprietate fiind imprescriptibil, impunându-se restituirea imobilului cu atât mai mult cu cât acesta nu este folosit de comunitatea ortodoxă.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la
dispozițiile art. 292 alin. 1 C. pr.civ., curtea apreciază că acesta nu este
fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește revendicarea lăcașurilor de cult ce au aparținut cultului greco-catolic, în practica judiciară s-au conturat două curente, și anume:
- unul care a considerat că D. nr. 3. pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, prin care acest cult a fost, în realitate, desființat și averea sa a fost trecută în proprietatea statului, cu excepția averilor fostelor parohii, precum și dispozițiile art. 37 ale D. nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, privind strămutarea averii unui cult la altul, ca urmare a trecerii unui procent dintre credincioși, fără despăgubire, în cazul lăcașurilor de cult sunt neconstituționale, întrucât încălcau prevederile
Constituției anului 1948 privind ocrotirea dreptului de proprietate particulară (art. 8-10), precum și cele privind libertatea conștiinței și cea religioasă (art. 27);
- unul care a apreciat că textul art. 37 alin. 3 din D. nr. 177/1948 este constituțional, însă trecerea credincioșilor de la cultul greco-catolic la cel ortodox, în temeiul D. nr. 3., a fost una forțată, deci abuzivă, caracterul abuziv, însă, nu poate fi invocat decât de cei prejudiciați, iar, dacă majoritatea sunt ortodocși, acțiunea este inadmisibilă.
Prima instanță a analizat privarea de proprietate din ambele perspective.
Astfel, a apreciat că preluarea a fost una abuzivă, nedepășind prin aceasta atribuțiile puterii judecătorești, așa cum greșit susține pârâta apelantă, controlul constituționalității unui text abrogat raportat la constituțiile anterioare celei din anul 1991 fiind atribuția instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 6 lin. (3) din L. nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nefiind vorba de o excepție de nelegalitate de competența instanței de contencios administrativ, conform art. 4 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, primul motiv de apel fiind, astfel, nefondat.
În ceea ce privește analiza din cea de-a doua perspectivă a jurisprudenței, prima instanță a observat în mod corect că, deși majoritatea credincioșilor sunt în prezent ortodocși și, în loc de a invoca abuzul la care au fost supuși, aceștia doresc să rămână în cadrul noului cult, opunându-se restituirii lăcașului de cult preluat de la vechiul cult odată cu trecerea lor lacultul nou, situația este una deosebită de cele din alte dosare, întrucât în localitate există două lăcașe de cult, vechiul lăcaș de cult nu mai este deloc folosit în acest scop, fiind, în fapt, abandonat, închis cu lacătul, lăsat în neuz, astfel că refuzul de restituire în cadrul procedurii necontencioase reglementată de art. 3 alin. (1) și (2) din D.-lege nr. 1. este unul abuziv, situația de fapt permițând exercițiul ambelor culte, chiar dacă numărul credincioșilor greco-catolici este în prezent unul foarte redus.
Cenzurând acest refuz în temeiul art. 3 alin. (3) din D.-lege nr. 1., tribunalul în mod corect a admis acțiunea, din rațiunile arătate, care sunt fundamentate juridic pe dispozițiile arătate, neavând la bază doar principii morale așa cum greșit susține pârâta apelantă, și acest motiv de apel fiind, astfel, nefondat.
În temeiul art. 296 C. pr. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta P. O. B. împotriva sentinței civile nr. 660 din 26 ianuarie 2012 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
D. și pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER A. A. C. ANA I. S.- D. G.
Red. CAA dact. GC
4 ex/(...)
Jud. primă instanță: A.R. P.
| ← Decizia civilă nr. 1834/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4995/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
