Decizia civilă nr. 105/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 105/A/2012
Ședința a 12 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: I.-D. C. G.: A. B.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamanta P. G.-C. B. și de către pârâții P. O. B., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. și A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile 682 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată E. O. R. A M. ȘI S., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 octombrie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta apelantă P. O. R. B. a depus la dosar un set de acte (filele 93-126).
La data de 11 octombrie 2012, atât reprezentantul reclamantei apelante, cât și reprezentantul pârâtei apelante au transmis la dosar, prin fax cereri de luare a cauzei la sfârșitul dezbaterilor, respectiv între orele 10,30 - 11,00, deoarece din motive obiective nu se pot prezenta la prima strigare a cauzei.
Instanța încuviințează cererile formulate de atât de către reprezentantul reclamantei apelante, cât și de către reprezentantul pârâtei intimate, motiv pentru care lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei apelante P. G.-C. B., avocat A. T. și reprezentantul pârâtei apelante P. O. R. B., avocat Ș. T., lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentantul pârâtei apelante arată că a depus la dosar o notă de evaluare întocmit de către domnul expert tehnic judiciar și topograf Fornvald A., din care reiese că valoarea terenului la prețul actual de circulație din zona respectivă, cu 10 lei/m.p. este de 1. lei.
Reprezentantul reclamantei apelante P. G. C. B. arată că această evaluare este o eroare, întrucât suprafață de teren care face obiectul litigiului este mai mare de un hectar, respectiv de 37.000 m.p. Învederează instanței faptul că, pentru biserică și pentru casa parohială nu se plătește impozit, fiind scutite de la această taxă, și a fost în imposibilitate de a depune la dosar un certificat fiscal, motiv pentru care a solicitat domnului L. D. - expert tehnic judiciar în specialitatea construcții civile, industriale și agricole efectuarea unui raport de expertiză extrajudiciară, având ca obiectiv evaluare „Biserică Veche"; din B., care a fost întocmit și pe care îl depune la dosar, din care reiese că valoarea construcției este de 29406,00 lei. Tot potrivit unui raport de expertiză extrajudiciară arată că valoarea casei parohiale din localitatea B. este de 132.637 lei.
Cu privire la terenul care face obiectul litigiului, reprezentantul reclamantei apelante arată că a apelat la expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie - cadastru, respectiv la domnul K. T., care a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară la instanța de fond, căruia i-a solicitat efectuarea unei completări la acea expertiză referitor la evaluarea terenului, completare pe care acesta a efectuat-o și pe care o depune la dosar și din care reiese că valoarea totală a terenului în suprafață de 3. - intravilan este de 85.491 lei, respectiv 19.083 Euro.
Reprezentantul pârâtei apelante arată că nu contestă valorile stabilite de către reprezentantul reclamantei apelante, însă strict pentru calificarea căii de atac, însă arată că valorile reale sunt cu mult mai mari.
Curtea, potrivit prev. art. 282 ind. 1 cod procedură civilă, califică prezenta cale de atac ca fiind apel și recalifică calea de atac a S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M., ca fiind apel.
Reprezentantul reclamantei apelante P. G. C. B. referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin M. F., invocată prin apelul pârâților S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M., arată că nefiind motive de apel care să vizeze fondul, nu au legătură cu cauza.
Instanța raportat la motivele invocate în apelul pârâților S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M., apreciază că acestea nu au legătură cu obiectul litigiului.
În urma deliberării, Curtea pune în discuția reprezentantului reclamantei apelante și a reprezentantului pârâtului apelant admisibilitatea acțiunii, raportat la împrejurarea că în petitele acțiunii introductive nu se regăsește și un capăt de cerere prin care să se invoce nevalabilitatea titlului de preluare.
Reprezentantul reclamantei apelante P. greco-catolică B. apreciază că raportat la temeiul de drept al acțiunii, respectiv D. L. nr. 1. un astfel de petit nu este necesar pentru că este o chestiune implicită asupra căreia instanța nu trebuie să se pronunțe.
Reclamanta apelantă P. ortodoxă R. B. apreciază că se impune formularea unui petit referitor la nevalabilitatea titlului de preluare.
Atât reprezentantul reclamantei apelante P. greco-catolică B., cât și reprezentantul reclamantei apelante P. ortodoxă R. B. arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantei apelante P. greco-catolică B. solicită admiterea apelului formulat de către aceasta, schimbarea în parte a sentinței civile apelate, respingerea în totalitate a acțiunii reconvenționale formulată de către reclamanta reconvențională P. O. R. B. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond și apel, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs de la dosar. D. la dosar un bon fiscal în valoare de 150,55 lei reprezentând contravaloare combustibil folosit pentru deplasarea la instanță.
Reprezentantul pârâtei apelante P. O. R. B. solicită respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat, invocarea și expunerea conținutului prev. art. 111 din codul de procedură civilă nu sunt suficiente pentru a se reține că instanța ar fi încălcat dispozițiile legale enunțate.
Cu privire la apelul declarat de pârâta P. O. R. B., reprezentantul acesteia solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii în parte, în sensul respingerii cererilor reclamantei privind rectificarea situației tabulare, radierea dreptului de proprietate al C. locale O. din satul B., repunerea în situația anterioară de carte funciară în favoarea B. G.-C. B., intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de restabilire a proprietății. De asemenea solicită admitereacererii reconvenționale, tot în parte, în sensul obligării reclamantei să predea în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul din litigiu, în natură biserică veche - monument istoric, să se constate că pârâta apelantă a dobândit dreptul de proprietate asupra bisericii și terenului aferent în temeiul prev. art. 37 al. 3 din D. 1. privind regimul general al cultelor religioase și a se constata că pârâta apelantă a dobândit dreptul de proprietate asupra bisericii și a terenului aferent, în temeiul prev. art. 17 și 27 din D. - lege nr. 1. privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, pentru motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar și a concluziilor scrise pe care le depune astăzi în instanță. Solicită înlăturarea obligării pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată acordate la fond și solicită obligarea reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel, în acest sens depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial. În completare depune la dosar concluzii scrise.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M., reprezentantul reclamantului apelant arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Reprezentantul reclamantei apelante P. greco-catolică B. solicită respingerea apelului declarat de către pârâta apelantă P. O. R. din B. ca neîntemeiat, pentru motivele invocate în întâmpinare și lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și A. F. P. S. M.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 682/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanta P. G.-C. B., în contradictoriu cu pârâții: P. O. R. B., E. O. R. a M. și S., S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta- reclamantă reconvențional P. O. R. B. și în consecință:
S-a dispus rectificarea situației tabulare cuprinsă în CF 224 B. nr. top.
372 și CF nr. 119 B. nr. top. 372 de sub B6, radierea dreptului de proprietate al
C. locale O. din comuna B. și repunerea în situația anterioară de carte funciară în favoarea B. greco-catolice B., din CF nr. 119 B., nr. top. 372;
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei P. G.-C. B., asupra imobilului cuprins în CF nr. 119 B. nr. top. 372, cu titlu de restabilire a proprietății.
S-a obligat pârâta P. O. R. B. să predea reclamantei P. G.-C. B., în deplină proprietate și folosință, următoarele imobile, cuprinse în CF 119 B. nr. top. 372, în natură: casă parohială, suprafața de 2700 mp teren, parcelă identificată prin expertiza întocmită de expert K. T., anexa 1, între reperii: 1-2-3-4-23-22-20-15-
17-18-19-1, în natură teren ocupat de construcții și aferent acestora, hașurat cu linie albastru cyan; suprafața de 1017 mp teren, parcelă identificată prin expertiza întocmită de expert K. T., anexa 1, între reperii: 14-15-20-21-14, hașurat cu linie verde, în natură arabil.
S-a constatat existența unui drept de creanță în favoarea pârâtei- reclamante reconvențional P. O. R. B., în sumă de 28.100 lei, reprezentând îmbunătățirile aduse casei parohiale din satul B.
S-a acordat pârâtei reclamante-reconvențional P. O. R. B. un drept de retenție asupra imobilelor casa parohială și teren aferent, până la achitarea de către reclamantă a sumei de 28.100 lei;
S-au respins toate celelalte capete de cerere din cererea reconvențională precizată, având ca obiect revendicare, constatarea dobândirii dreptului de proprietate.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. O. R. a M. și S., invocată de această pârâtă.
A fost obligată pârâta-reclamantă reconvențional P. O. R. B. la plata către reclamantă a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și s-a compensat restul cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Din expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză de expert K. T. rezultă că terenul în litigiu, conform mejdelor indicate de părți la data efectuării expertizei, are suprafața totală măsurată de S măsurat total= 10396 mp (1Ha 396 mp), parcelă localizată între punctele: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-131-4-15-16-17-
18-19-1, imobil ce se poate împărți în trei categorii de folosință: suprafața măsurată de 2700 mp - parcelă situată între reperii: 1-2-3-4-23-22-20-15-17-18-
19-1-hașurat cu linie albastru cyan - teren în natură curți construcții pe care se găsesc edificate următoarele construcții: casa parohială, biserică veche de lemn, anexă, magazie, clopotniță și o ciupercă de lemn; suprafața măsurată de 1017 mp - parcelă situată între reperii: 14-15-20-21-14- hașurat cu linie verde - teren în natură grădină, fără construcții; suprafața măsurată de 6679 mp - parcelă situată între reperii: 23-5-6-24-7-8-9-10-11-12-13-14-21-20-22-23 - hașurat cu linie neagră - teren în natură cimitir 10396 mp= 2700 mp (Cc)+1017 mp (grădină) + 6679 mp (Cimitir).
Vecinii parcelei în litigiu sunt: la N. D. comunal; la E. M. I.-top 370 și P. V.- top 359, 351, 352, etc; la S. localnic cu porecla Crețu (informație de la părți) top
371 și pârâiaș la vest: drum comunal.
Terenul măsurat face parte din parcelele top. 372, 373 și top. 375.
Parcela nr. top. 372 fără suprafață determinată în CF, este înscrisă inițial în coala CF 119 B. proprietar tabular inițial este B. G.-C. B., apoi sub B6 înscriere din (...), proprietar devine comunitatea locală ortodoxă română din comuna B., imobil care se transcrie în aceste condiții în CF 224 B., tot fără suprafață determinată în CF.
Datorită faptului că planul topo. al zonei este concretual, (fără scară pentru a putea fi determinată suprafața parcelei: lungimi și lățimi), nu se pot trage concluzii clare, ferme despre limitele parcelelor topografice, despre întinderile acestora în contextul unei ridicări topografice actuale, de precizie cu aparate performante.
În plus nici pacelele topografice din zonă nu au suprafețe determinate în CF, deci determinarea exactă al parcelelor topografice în zonă nu se poate face, decât după vecinătăților parcelelor topo, recunoașterea în cascadă a vecinilor riverani topograficelor.
Astfel, parcelele top 373 și top. 375 sunt situate în partea de N. al terenului măsurat (10.396 mp), parcele aflate în vecinătatea drumului comunal parcele ocupate în prezent de cimitir.
Delimitarea, pe planul topo concretual dintre parcela top 372 și parcele top
373 și 375 se observă ca ar fi aproximativ în dreptul intersecției de drumuri.
Luând în calcul cele prezentate mai sus (planul topo concretual, inexistența suprafețelor determinate în CF, așezarea geometrică al parcelelor topo în contextul planului topo concretual vizavi de elemente fixe linie, drumuri, linie, intersecții), expertul consideră delimitarea dintre parcela top 372 și top 373, top
375 ca fiind pe aliniamentul punctelor 23 și 24.
În aceste condiții, parcela top 372 va avea suprafața totală determinată de
9825 mp, parcelă localizată între punctele: 1-2-3-4-23-24-7-8-9-10-11-12-131-4-
15-16-17-18-19-1, imobil ce se poate împărți în trei categorii de folosință: suprafața măsurată de 2700 mp - parcelă situată între reperii: 1-2-3-4-23-22-20-
15-17-18-19-1 - hașurat cu linie albastru cyan-teren în natură curți construcții pe care se găsesc edificate următoarele construcții: casa parohială, biserică veche de lemn, anexă, magazie, clopotniță și o ciupercă de lemn; suprafața măsurată de
1017 mp - parcelă situată între reperii: 14-15-20-21-14 - hașurat cu linie verde - teren în natură grădină, fără construcții; suprafața măsurată de 6679 mp - parcelă situată între reperii: 23-5-6-24-7-8-9-10-11-12-13-14-21-20-22-23- hașurat cu linie neagră - teren în natură cimitir 10396 mp = 2700 mp (Cc)+1017 mp (grădină) + 6679 mp (Cimitir).
Potrivit precizării de acțiune depuse la dosar la data de (...), semnată și susținută de reprezentantul P. P. G.-C. B. în ședința publică din (...), reclamanta a înțeles să revendice numai suprafețele de: 2700 mp parcelă identificată prin expertiza K. T., anexa 1 între reperii: 1-2-3-4-23-22-20-15-17-18-19-1 în natură teren ocupat de construcții și aferent acestora, hașurat cu linie albastru cyan;
1017 mp parcelă identificată prin expertiza K. T., între reperii: 14-15-20-21-14 hașurat cu linie verde în natură arabil.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a încercat convocarea părților, prevăzută de art. 3 din DL 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B. R. U. cu R. (greco-catolică), însă nu s-a ajuns la niciun rezultat în cadrul comisiei mixte. Așa fiind, potrivit art. 1 din L. nr. 182/2005, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun - file 10, 60 din dosar, volumul I.
În situația în care, situația juridică a lăcașului de cult și a casei parohiale ce au aparținut B. R.e U. cu R. (greco-catolică) și au fost preluate de B. O. R. s-ar fi putut stabili de către comisia mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, părțile ar fi putut soluționa diferendul ivit între cele două biserici ținând seama de dorința credincioșilor, ipoteză prevăzută de art. 3 din DL
126/1990 în ceea ce privește comisia mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte.
Având în vedere că procedura prevăzută la art. 3 din DL 126/1990 nu a putut fi îndeplinită, reclamanta a introdus prezenta acțiune, bazată pe dispozițiile art. 1 din L. nr. 182/2005 privind aprobarea OG 64/2004 pentru completarea art. 3 din DL 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B. R. U. cu R. (greco- catolică), dispoziții care prevăd că, dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește pe una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului.
Acțiunea în justiție potrivit dreptului comun se impune a fi analizată în raport cu temeiurile juridice invocate.
Raportat la petitele cu care reclamanta a investit instanța prin acțiune astfel cum aceasta a fost în mod succesiv precizată și la temeiurile juridice invocate, este necesar a se analiza situația imobilelor în litigiu în perioada intrării în vigoare a decretelor nr. 1. și nr. 3., prin care autoritățile vremii au desființat cultul greco-catolic și i-au obligat pe credincioșii acestui cult să treacă la cultul ortodox, precum și prevederile DL 1., după cum s-a stabilit la S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție prin D. nr. X., prin care s-a statuat că acțiunile de carte funciară (prestație tabulară și rectificare de CF) având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare, prevăzute în acte juridice valabil încheiate, încheiate anterior intrării în vigoare a L. 7., sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv D.-lege nr. 1..
În acest sens, se impune a se analiza dacă, la preluarea imobilelor de către pârâta de rândul 1 au fost respectate întrutotul cerințele prevăzute de art. 37 din
D. nr. 1. și dacă acest act normativ (abrogat prin L. nr. 4. era în concordanță cu principiile libertății conștiinței și libertății religioase consacrate de art. 27 al C. din 1948.
În speță, judecătoria populară locală nu a pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor enumerate în art. 37 alin. 1-3 din D. nr. 1., așa cum prevede imperativ alin. 5 al aceluiași text, intabularea dreptului pârâtei- reclamante reconvențional realizându-se în baza cererii nr. 51/1950 formulată de O. parohial Ortodox B., a D.ui nr. 3., combinat cu art. 37 din D. nr. 1..
Actele în temeiul cărora s-a dispus intabularea nu îndeplineau condițiile legale pentru fundamentarea proprietății pe seama pârâtei-reclamante.
Simpla cerere menționată, neînsoțită de hotărârea judecătorească impusă de art. 37 alin. 5 din D. nr. 1. nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate care să poată servi la intabularea dreptului pârâtei și, ca atare, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 17 alin. 1, art. 44 și art. 111 din D.-lege nr. 1..
Potrivit art. 2 din D. nr. 3., lăcașul de cult, fiind inclus în averea parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea S. R. care, oricum nu putea dispune de dreptul de proprietate decât ulterior intabulării și nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă.
În condițiile inexistenței unui titlu valabil de intabulare a pârâtei, petitul referitor la rectificarea cărții funciare este pe deplin întemeiat și are drept consecință restabilirea situației anterioare.
Argumentul potrivit căruia credincioșii ortodocși sunt în prezent majoritari nu are relevanță în acțiunea promovată pe calea dreptului comun, în cadrul căreia, soluționarea petitelor deduse judecății, inexistența vreunui titlu de proprietate, a vreunui titlu de preluare, este invocată împotriva pârâtei reclamante reconvențional ca entitate juridică, nu și a comunității locale. Proprietatea tabulară a imobilului revendicat aparținea reclamantei și nu anumitei comunități religioase ori membrilor săi.
Împrejurarea că lăcașul de cult este un monument istoric nu constituie un impediment la revendicare, reclamanta putând prelua toate obligațiile legate de conservarea și întreținerea acestui imobil.
Art. 35 din D. lege nr. 1. permite implicit constatarea nevalabilității titlului care a stat la baza înscrierii constatate în cadrul litigiului având ca obiect rectificarea colii funciare și restabilirea situației anterioare.
Inexistența hotărârii judecătorești prevăzute de art. 37 alin. I din D.
77/1948, a intabulării S. R. și a unei decizii administrative de atribuire a imobilului revendicat fac dovada neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 44 din
D. L. nr. 1..
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă- reconvențional parohia O. R. B., sunt de reținut următoarele:
Din probele administrate rezultă că îmbunătățirile casei parohiale din B. și a anexelor acesteia, respectiv lucrări de consolidare fundație, turnare pardoseală din ciment slivisit în pridvor (betonare șatră), înlocuit dușumele în camere și turnat ciment sclivisit, tavanele, schimbat acoperiș, au fost realizate de către pârâta reclamantă-reconvențional.
Toate aceste îmbunătățiri sunt evidențiate și analizate în raportul de expertiză întocmit de d-na expert M. Ana și se ridică la suma de 28.100 lei.
Cu privire la această sumă, admițând în parte cererea reconvențională, tribunalul a constat existența unui drept de creanță în favoarea pârâtei- reclamante.
Acest drept de creanță constatat în favoarea pârâtei-reclamante, în sumă de 28.100 lei se află în conexiune cu imobilul casă parohială și teren aferent, arelegătură cu acestea, este prilejuit de acestea, este deci un debitum cum re iunctum.
Prin urmare, tribunalul a acordat pârâtei reclamante-reconvențional un drept de retenție asupra imobilelor până la achitarea de către reclamantă a sumei de 28.100 lei.
Raportat la modul de soluționare a acțiunii civile precizate, în temeiul normelor juridice analizate în cele ce preced, toate celelalte capete de cerere au fost, pe cale de consecință, respinse ca neîntemeiate.
Cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate în temeiul disp. art. 37 alin. 3 din D. nr. 1., este pe de o parte inadmisibilă, raportat la disp. art. 111 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte neîntemeiate, raportat la disp. art. 37 alin. 5 din decretul-lege nr. 1..
Constatarea îndeplinirii cerințelor art. 37 alin. 3 trebuie făcută la momentul anului 1948, prin hotărâre judecătorească, de către J. P. a locului, ceea ce nu s-a realizat.
Sub pct. e al acțiunii reconvenționale se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate în temeiul art. 17 și 27 din D.-lege nr. 1..
Cerințele disp. art. 17 din D.-lege nr. 1. nu sunt îndeplinite, lipsind acordul de voință, între cel care dă și cel care primește dreptul, sau în caz contrar hotărârea judecătorească sau decizia autorității administrative.
Referitor la disp. art. 27 din D.-lege nr. 1., conform căruia, în cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului, le-a posedat cu bună credință, potrivit legii, timp de 10 ani.
Nici cerințele acestui text de lege nu sunt îndeplinite.
O primă cerință a textului este ca dreptul real să poată fi dobândit în temeiul uzucapiunii.
L. (art. 37 din D.-lege nr. 1.) stabilind condițiile în care se dobândește dreptul în situația dată, înseamnă că a avut în vedere exceptarea dobândirii dreptului prin modalitatea uzucapiunii. Pe de altă parte în asemenea situații, trebuie să fie îndeplinite cerințele disp. art. 1846, 1847 Cod civil, nefiind în prezența unei posesii utile, posibilitatea redobândirii proprietății fiind statuată prin lege (D.-lege nr. 126/1989, OUG nr. 64/2005, L. nr. 182/2005), urmare a abrogării decretelor nr. 3. și 1..
Buna credință, definită de art. 1898 cod civil pretinde existența credinței posesorului, că cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile prevăzute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea.
Or, în situația dată nu există un act juridic care să stea la baza dobândirii imobilului, avându-se în vedere și disp. art. 1858 alin. 1 pct. 1 Cod civil.
Având în vedere chemarea în judecată a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și a Episcopiei O. R.e a M., pentru opozabilitatea hotărârii, motivat de faptul că cel care ar putea pretinde vreun drept asupra bunurilor în litigiu ar fi S. R., iar în ceea ce privește E., aceasta are putere de decizie în privința bunurilor imobile aparținând parohiilor din subordine, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți a fost respinsă de instanță.
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea civilă precizată și admis în parte cererea reconvențională conform dispozitivului.
În baza art. 274-276 Cod procedură civilă, având în vedere modul de soluționare a cererilor părților, poziția acestora față de cererile reciproce, cheltuielile de judecată dovedite cu înscrisuri aflate la dosar a fi fost efectuate de părți, tribunalul a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentândonorarii de expert și de avocat, justificate cu chitanțele aflate la dosar și a procedat la compensarea judiciară a celorlalte cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamanta P. G.-C. B., cât șipârâții P. O. B., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. și
A. F. P. S. M.
1. Prin apelul propriu, pârâta P. O. R. B. a solicitat admiterea apelului și, întemeiul art. 296 C.pr.civ., schimbarea hotărârii, în parte, în sensul respingerii cererilor reclamantei, P. G.-C. B., admiterea cererii reconvenționale în parte.
În motivarea apelului s-a arătat că reclamanta indică temei de drept al cererii de rectificare art. 34 pct. 1 și 3 din D. L. nr. 1..
Analizând acest text de lege, se constată că pct. 3 al art. 34 cuprinde două teze: una vizează situația în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului, iar cea de-a doua are în vedere situația în care efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea au încetat.
Nici una dintre aceste teze nu este aplicabilă în speță. Nu s-a arătat în ce împrejurări dreptul de proprietate al pârâtei s-a stins și nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat acest lucru.
În ceea ce privește încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, nu există dovadă că actul de trecere din proprietatea S. R. în proprietatea B. O. și-ar fi încetat efectele. În ceea ce privește actul normativ de preluare din partea S. R. a patrimoniului B. G.-C., aceasta și-a produs efectele, în urma lui s-a produs și acel transfer din patrimoniul S. în patrimoniul B. O., iar abrogarea ulterioară a acestuia, după căderea regimului comunist, nu poate retroactiva.
La momentul înscrierii dreptului de proprietate al P. O., înscrierea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale de atunci.
În privința lăcașurilor de cult, legiuitorul nu a tranșat foarte ferm problema, lăsând soluționarea chestiunilor divergente dintre cele două culte, comisiilor mixte special constituite și, în caz de nesoluționare pe cale amiabilă, instanțelor judecătorești.
Așadar, acțiunea în rectificare de carte funciară a reclamantei nu poate fi admisă, întrucât, după cum s-a arătat mai înainte, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate.
Reclamantei nu-i sunt favorabile sub aspectul revendicării nici realitățile istorice și nici situația tabulară.
Proprietar de carte funciară este comunitatea ortodoxă română începând din 1950. Dreptul de proprietate asupra bisericii revendicate aparține acestui cult însă mult anterior.
După cum reiese din lucrarea "Biserici de lemn din M.", descendenții lui D., fiul lui G." au construit la 1531 o biserică de lemn pe locul numit C., care apoi a fost reclădită anterior înființării cultului greco-catolic în R.ia. Așadar, biserica ortodoxă din B. ființează de 478 de ani.
La acel moment nu a fost posibilă înscrierea în cartea funciară a proprietarei bisericii, respectiva B. O., întrucât nu funcționa sistemul de publicitate imobiliară de care a uzat mai târziu B. G.-C. și și-a înscris dreptul obținut prin preluare de la B. O.. Condițiile de instituire a cultului greco-catolic în Transilvania sunt cunoscute și cu siguranță nu au avut un caracter mai puțin abuziv decât cel reclamat azi cu privire la preluarea patrimoniului B. G.-C. odată cu instalarea regimului comunist.
În 1948, odată cu averea cultului greco-catolic, au trecut la cultul ortodox
și marea majoritate a credincioșilor. În prezent ortodocșii sunt majoritari în localitate, aceștia fiind foștii greco-catolici sau moștenitorii lor.
Pe de altă parte, reclamanta nu poate justifica un interes în rectificarea cărții funciare potrivit art. 34 și 39 din L. nr. 1., dreptul de a formula o asemenea cerere revenind statului.
Pe fond, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, pârâta P. O. R. B. este proprietara imobilului din litigiu, astfel că reclamanta nu este în măsură a revendica acest imobil.
În baza art. 36 din D. nr. 1., "averea cultelor dispărute sau a căror recunoaștere a fost retrasă aparține de drept S.".
Potrivit art. 34 și 39 din L. nr. 1. rectificarea cărții funciare poate fi solicitată de orice persoană interesată.
Reclamanta nu poate justifica un asemenea interes, deoarece dreptul de proprietate a revenit S. R. în baza decretului citat și, prin urmare, numai statul era îndreptățit să ceară rectificarea cărții funciare, nu și reclamanta.
Ulterior, P. O. a primit de la S. R. imobilele în litigiu și s-a înscris în cartea funciară. Acest transfer este perfect valid deoarece S. R. a dobândit un drept de proprietate asupra imobilelor în baza legii, astfel încât, fiind vorba de un mod originar de dobândire a proprietății, el nu trebuia înscris în Cartea Funciară.
De asemenea, transmiterea acestui drept unei alte persoane nu este ilegal, deoarece acest transfer s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate, iar nu printr-un act de drept civil nr. 1. supus reglementării prev. de art. 17 din L. nr.
1..
E. exact că religia greco-catolică și-a redobândit dreptul de a funcționa ca un cult legal în R.ia.
În privința bunurilor însă nu se pot omite prevederile D.ui-lege nr.
126/1990 potrivit căruia reconstituirea dreptului de proprietate a lăcașurilor de cult și a terenurilor aferente nu se poate realiza decât prin:
- decizia unei comisii mixte formată din reprezentanții clericali ai cultelor care au deținut bunurile până în anul 1948 și ai cultului care a preluat bunurile după acest an;
- existența opțiunilor credincioșilor din comunități le pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate.
Cu privire la incidența și constituționalitatea acestui act normativ, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin D. nr. 2. care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești.
D. s-ar da curs cererii reclamantei ar urma ca în cartea funciară să fie înscris S. R. și în niciun caz reclamanta care, astfel, nu își justifică nici un interes la acțiune, așa cum s-a arătat mai înainte.
Înscrierea pârâtei are ca temei legal D. nr. 3., mod de dobândire a proprietății, act normativ nesupus cenzurii instanțelor judecătorești a fost abrogat prin D.-lege nr. 9., aplicabil potrivit art. 1 C. civ. de la data intrării în vigoare și nu retroactivează. Nu acest act normativ a stabilit, restabilit drepturile de proprietate ale cultelor religioase, ci D.-lege nr. 126/1990, care prevede expres modul de reconstituire a dreptului de proprietate, persoana competentă a-l dispune și actul ce trebuie emis.
Prin urmare, prin lege, nu instanțele judecătorești restabilesc dreptul de proprietate, nu este atributul lor, deși O.G.R. nr. 64/2004 prevede posibilitatea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, potrivit art. 37 alin. 3 din D. nr. 1.: "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit. întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat. "
E. evident că în localitatea B. a avut un asemenea fenomen, aspect ce reiese și din adresa și din adresa nr. 596/(...) a Direcției Județene de S. M.,potrivit căreia la recensământul populației și locuințelor din anul 2002, din totalul de 1.184 de cetățeni ai satului B., 1.020 suflete aparțin cultului ortodox,
131 de persoane sunt greco-catolice, iar 44 aparțin altor confesiuni.
Așadar, credincioșii greco-catolici, reprezintă, procentual aproximativ 11%, credincioșii ortodocși circa 85%, iar restul de peste 3% aparțin altor confesiuni.
În prezent o acțiune în rectificare în Cartea Funciară, se poate întemeia pe dispozițiile art. 36 din L. nr. 7., iar nu pe dispozițiile art. 34 pct. 1 și 3 din D.-L. nr. 1., care nu mai este în vigoare sub acest aspect. Art. 129 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a L. nr. 7. se referă doar la "dispozițiile procedurale de înscriere ale D.ui-lege 1." care continuă să fie aplicabile nu însă și la temeiul juridic al acțiunii în rectificare.
Acțiunea în rectificare de carte funciară poate fi formulată pe cale principală, sau cu caracter accesoriu. În speță, acțiunea de rectificare este formulată pe cale principală, nefiind îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 34 din L. nr. 7.. Nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 34 din D.-L. nr. 1., chiar dacă ar mai fi în vigoare.
În aceste circumstanțe de fapt și de drept privitoare la imobilul supus judecății, trebuie considerat că se află incidente dispozițiile art. 8 alin. 2 din L. nr. 10/2001, în raport de care "regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase ... , preluate de stat sau alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative. Până la adoptarea acestor reglementări, este interzisă înstrăinarea imobilelor in cauză sau schimbarea destinației acestora".
În privința lăcașelor de cult care au aparținut B. R.e U. cu R. (greco- catolică) și au fost preluate de B. O. R., art. 3 din D.-lege nr. 126/1990 precizează că situația juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Dispoziția legală evocată reglementează o procedură specială pentru rezolvarea situației juridice a lăcașurilor de cult preluate de B. O. R., procedură care se bazează pe acordul reprezentanților celor două culte și pe dorința credincioșilor, fiind exclusă intervenția autorității judecătorești.
B. În legătură cu cererea reconvențională, cererile de la pct. "a", "d" și "e" sunt justificate în baza următoarelor argumente:
Așa cum rezultă din extrasul CF, proprietara tabulară a bunurilor din litigiu este "Comunitatea ortodoxă din B." și, în această calitate, cererea în revendicare este legală și întemeiată.
Începând cu anul 1950 când s-a operat înscrierea în CF a dreptului de proprietate, casa parohială, biserica și terenurile aferente se află în folosința comunității ortodoxe.
După evenimentele din 1989 un grup de credincioși uniți cu R., în urma unei altercații au sustras cheia de la biserica veche prin forță și au ocupat biserica-monument istoric din localitate.
De asemenea, referitor la casa parohială, a fost adusă acesteia o serie de îmbunătățiri (inclusiv construirea unui grajd) care ajung la 75% din valoarea totală a imobilului și de aceea urmează ca reclamanta să fie obligată la plata dreptului de creanță cu acordarea dreptului de retenție.
În privința cererii de la poziția "d", potrivit art. 37 alin. 3 din D. nr. 177 din
(...) pentru regimul general al cultelor religioase "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat ... Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului".
A.anta arată că a demonstrat mai sus că în prezent, în satul B. există 1.010 credincioși ortodocși față de 131 credincioși greco-catolici, iar la momentul anului 1948 proporția a fost de 1. în favoarea cultului ortodox.
E. evident că și în localitatea B. acest fenomen de trecere a credincioșilor de la cultul greco-catolic la cultul ortodox, aspect ce va fi dovedit cu acte.
În ipoteza în care instanța nu va împărtăși acest punct de vedere de la pct.
"d", arată apelanta, sunt incidente în cauză prevederile art. 17 din D.-lege nr. 1.. Astfel, potrivit art. 17, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării dreptului de proprietate. E. evident, că acest lucru s- a întâmplat. În temeiul art. 27 din același act normativ, drepturile reale dobândite în temeiul uzucapiunii, vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință, potrivit legii, timp de 20 de ani.
Lipsa convocării pentru comisia specială nu se datorează P. O. B., ci reclamantei, care, deși au inițiat un Protocol înregistrat la nr. 4/(...), P. G.-C. B. a refuzat să dea curs instanței de a realiza un acord cu privire la folosința bisericii vechi.
Instanța de fond reține (corect) că judecătoria populară nu a pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 37 alin. 1-3 din
D. nr. 187/1948 ca și cum acest lucru ar fi imputabil P. O. B., și, deci, acesta ar fi un motiv în plus pentru revendicarea bisericii, omisiunea judecătoriei fiind încă o culpă în sarcina parohiei ortodoxe.
Nu este de acord cu susținerea instanței că "nu este chemată să verifice istoricul bisericii în litigiu, ci situația tabulară din anul 1948 precum și cea care a urmat ulterior".
O altă reținere greșită pe care se bazează motivarea hotărârii se referă la folosința de către reclamantă a bisericii vechi din anul 1990 fără a fi conturbată în folosință de pârâtă.
În legătură cu preluarea abuzivă în anul 1948 a averilor bisericești de la cultul greco-catolic și desființarea acestui cult, sunt depuse la dosar trei acte denumite "P.", "A. către clerul și poporul bisericii române unite" și "Comitetul Eparhial de U.", toate fiind emanații ale reprezentanților cultului greco-catolic. Așadar, despre ce vorbim? Abuz, trădare, conștiință, trecere benevolă sau impusă, la ortodoxism?
2. Prin apelul formulat, pârâtul S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. si A. F. P. S. M., a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva S. R. prin Ministerul Publice ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala, iar pe fond, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea apelului se arată că prin acțiunea formulata, având ca obiect uzucapiune, reclamantul a chemat in judecata S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice deoarece, raportat la data înscrierii în CF, se prezuma ca proprietarii sunt decedați neavând capacitate de folosința.
Întrucât, potrivit art. 7 din D. nr. 31/1954, capacitatea de folosința încetează odată cu moartea persoanei fizice, aceasta nu are nici calitatea de a fi parte intr-un proces in sensul reglementat prin art. 41 si urm. C.pr.civ.
Obligația identificării moștenitorilor, in vederea citarii acestora revine reclamantului acțiunii - având, in speța, ca obiect, dobândirea proprietății imobilului prin prescripție achizitiva, uzucapiune.
In prezenta cauza reclamantul urmărește sa își stabilească un drept in raport cu statul, pe care îl considera, raportat la data înscrierii in cartea funciara, moștenitor al proprietarilor tabulari.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din L. nr. 18/1991, "terenurile situate in intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, in ambele cazuri fara mostenitori, trec in proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz si in administrarea primăriilor ... ".
Totodată, potrivit art. 25 din D. nr. 31/1954, "S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. EI participa in astfel de raporturi prin M. F., afara de cazurile in care legea stabilește anume alte organe în acest scop".
Din coroborarea textelor legale sus-menționate cu dispozițiile art. 680 Cod civil, rezulta ca moștenitor in cazul succesiunilor vacante este statul, dar nu prin
Ministerul Finanțelor Publice, ci prin unitatea administrativ teritoriala de la ultimul domiciliu al defunctului.
Aceeași concluzie se desprinde si din dispozițiile art. 68 alin. (1) din L. nr.
36/1995, care dau competenta de a solicita deschiderea succesiunii "ori cărei persoane interesate, .... procurorului, precum si .... a secretariatului consiliului local al localității in raza căreia defunctul si-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoștința ca moștenirea cuprinde bunuri imobile".
In consecința, presupunând ca pârâții sunt decedați fara mostenitori, cu privire la capătul de cerere privind constatarea succesiunii vacante nu are calitate procesuala pasiva S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată, S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuala pasiva pe capătul de cerere privind constatarea uzucapiunii, dispozițiile art. 26 alin. (1) din L. nr. 18/1991 stabilind expres entitatea in patrimoniul căreia intra terenurile persoanelor decedate fara mostenitori, iar in cauzele privind constatarea uzucapiunii calitatea procesuala pasiva este atrasa de calitatea de proprietar al bunului imobil asupra căruia se invoca posesia exercitata.
Ca atare, calitatea procesuala pasiva pe acest capăt de cerere are Comuna
B. prin comunitatea locala, iar nu, S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice si numai daca se face dovada ca proprietarii terenului au decedat si ca succesiunea este vacanta.
S. R.n, prin Ministerul Finanțelor Publice, sta in proces in litigiile referitoare la bunurile din domeniul public al S., astfel cum este definit prin art. 3 din L. nr. 213/1998
Astfel, se solicită instanței sa respingă acțiunea formulata împotriva S. R.n prin Ministerul Publice ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Pe fondul cauzei solicitam admiterea recursului, modificarea in totalitate a
Sentinței Civile Nr. 682/2012 si, pe cale de consecința respingerea acțiunii.
3. Prin declarația proprie de apel, reclamanta P. G.-C. B. a solicitat, înprincipal, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 682/(...), respingerea în totalitate a acțiunii reconvenționale formulată de reclamanta P. O. R. B. și obligarea intimatei P. O. R. B., la cheltuieli de judecată, în sumă de 7.982,8 lei; iar în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., schimbarea in parte a sentinței civile nr.
682/(...), in sensul constatării unui drept de creanță in favoarea pârâtei- reclamante reconvențional P. O. R. B., in sumă de 6.100 lei, cu respingerea dreptului de retenție acordat de instanța de fond intimatei pârâtă reclamantă reconvențional P. O. R. B. Cu cheltuieli de judecată în apel.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată următoarele:
In legătură cu solicitarea principală din apel, având în vedere dispozițiile art. 295 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 111 C.pr.civ., apreciază căinstanța de fond, admițând în parte acțiunea reconvențională, a făcut o aplicare greșită a legii.
În conformitate cu dispozițiile art. 111 C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Astfel, cu încălcarea acestor dispoziții legale, instanța de fond, constată în favoarea pârâtei- reclamante reconvențional P. O. R. B., un drept de creanță în sumă de 28.100 lei, reprezentând îmbunătățiri aduse casei parohiale din satul B., deși pârâta- reclamantă reconvențional, avea posibilitatea de-a solicita plata de către reclamantă a sumei de mai sus.
A.anta-reclamantă P. G.-C. B., nefiind obligată, la plata către intimata- pârâtă P. O. R. B., a dreptului de creanță, dispoziția de acordare a unui drept de retenție, până la achitarea de către reclamantă a sumei de 28.100 lei, este neîntemeiată.
In ce privește solicitarea subsidiară din apel, soluția instanței de fond, în ce privește admiterea în parte a acțiunii reconvenționale, este nelegală și neîntemeiată și în privința cuantumului dreptului de creanță, precum și a recunoașterii unui drept de retenție, legat de creanța constatată.
Pentru determinarea cuantumului valoric al lucrărilor executate de intimata-pârâtă la casa parohială, s-au efectuat două lucrări de expertiză. Expertiza ing. M. Ana, care stabilește un preț tehnic actualizat al lucrărilor la suma de 28.100 lei și expertiza efectuată în cauză de expert C. E., care stabilește un preț tehnic actualizat de 22.037 lei, însă și cu o estimare a valorii de piață a lucrărilor executate de pârâtă în sumă de 6.100 lei.
Instanța de fond, fără motivare, raportat la cele două expertize, ia în considerare suma de 28.100 lei, atestată în expertiza M. Ana, contrar obiecțiunilor formulate la această expertiză, depuse în scris la dosar și care au determinat încuviințarea efectuării unei noi expertize. C. formulate la expertiza M. Ana, reiterate și în prezentele motive de apel.
În conformitate cu dispozițiile art. 494 alin. 3 C.civ., în cazul bunei credințe, proprietarul are dreptul, de-a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de-a plăti o sumă de bani egală, cu aceea a creșterii valorii fondului.
Așa cum se atestă în lucrarea de expertiză a ing. C. E., lucrările necesare și utile, executate la casa parohială, de către intimata-pârâtă, au fost executate în perioada anilor (...), (...) și 1977, fiind integrate, unei construcții vechi, casa fiind folosită în continuare de intimata-pârâtă, acumulând uzură și urmând valoarea de circulație actuală a casei, determinată de expertă la suma de 17.740 lei.
În condițiile în care, valoarea de circulație a casei parohiale este de 17.740 lei, reținerea unei valori de 28.100 lei, pentru lucrările executate, este neîntemeiată, valoarea acestor lucrări putând fi apreciată, numai prin raportare la valoarea construcției, în modalitatea sporului de valoare dobândit de construcție, modalitate de despăgubire, care este la opțiunea proprietarului, în condițiile art. 494 alin. 3 partea finală c. civ.
Privitor la dreptul de retenție, acordarea acestuia, este nelegală.
Din textul dispozițiilor art. 494 alin. 3 C.civ., rezultă dreptul proprietarului de-a plăti constructorului de bună credință, valoarea muncii și prețul materialului sau sporul de valoare dobândit de imobil.
Constructorul nu are decât, o simplă creanță, a cărei realizare trebuie s-o facă în condițiile dreptului comun. D. legiuitorul ar fi voit să garanteze creanța constructorului de bună credință, prin dreptul de retenție, el ar fi făcut-o în articolul despre care ne ocupăm și care este sediul materiei. Neexistând aceasta, nici în art. 494 c. civ. și nici într-o altă dispoziție a codului, sub forma uneidispoziții generale, urmează a se aprecia că, creanța în situația dată nu este garantată prin retențiunea lucrului clădit.
Pe de altă parte, acordarea dreptului de retenție, nu poate fi justificat din motive de echitate, atâta timp, cât, intimata-pârâtă s-a folosit de acest bun, zeci de ani, contribuind la uzura actuală a imobilului, fără a despăgubi pe fostul proprietar, căreia legea specială, nu-i acordă un drept în despăgubiri.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acestea sunt fondate în parte, pentru considerentele ce urmează.
În ce privește apelul pârâtei P. O. R. B., s-a arătat în motive că reclamanta indică temei de drept al cererii de rectificare art. 34 pct. 1 și 3 din D. L. nr. 1. și că analizând acest text de lege, se constată că pct. 3 al art. 34 cuprinde două teze: una vizează situația în care nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului, iar cea de-a doua are în vedere situația în care efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea au încetat.
Se mai susține că nici una dintre aceste teze nu este aplicabilă în speță, nu s-a arătat în ce împrejurări dreptul de proprietate al pârâtei s-a stins și nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat acest lucru. În ceea ce privește încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, nu există dovadă că actul de trecere din proprietatea S. R. în proprietatea B. O. și-ar fi încetat efectele. În ceea ce privește actul normativ de preluare din partea S. R. a patrimoniului B. G.-C., aceasta și-a produs efectele, în urma lui s-a produs și acel transfer din patrimoniul S. în patrimoniul B. O., iar abrogarea ulterioară a acestuia, după căderea regimului comunist, nu poate retroactiva.
Curtea reține că acest motiv de apel este fondat în parte.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea, printre altele, pe dispozițiile art. 34 pct. 1 și 3 din D. L. nr. 1.. Art. 34 pct. 1 din D. L. nr. 1. prevede că rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvîrșit, nu au fost valabile iar pct.
3 din același text dispune că se poate cere rectificarea și dacă nu mai sînt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Ca modalitate efectivă de formulare a acțiunii reclamanta trebuie să formuleze un petit, o pretenție concretă asupra căreia instanța să se pronunțe. Formularea petitelor este necesară din mai multe considerente: pentru stabilirea competenței, a taxelor de timbru, pentru ca instanța să cunoască asupra ce să se pronunțe, în limitele evitării plus, ultra, extra petita, verificarea puterii de lucru judecat, etc.
Susținerea reclamantei din susținerea cuvântului pe fond în apel că ipotezele art. 34 sunt implicite iar instanța nu trebuie să se pronunțe asupra lor nu pot fi primite pentru că pot da naștere la arbitrariu, deoarece sub acest imperativ instanța poate să constate că este implicit orice.
Necesitatea formulării în concret a petitelor, sau mai degrabă a acțiunilor, rezultă în primul rând din art. 36 din D. L. nr. 1., care prevede că „Acțiunea înrectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său."
Din această prevedere rezultă că este vorba de două acțiuni distincte și că acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie.
Necesitatea formulării petitelor, chiar dacă acestea pot figura ca și acțiuni distincte și independente, rezultă din mai multe texte legale.
Astfel, art. 17 Cod procedură civilă dispune că „Cererile accesorii si incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală." Or, pentru verificarea competenței și judecarea unei cereri o condiție primordială este formularea ei.
Art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă dispune că orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă arătarea obiectului cererii, ca și art. 112 alin. 1 pct. 3 care se referă la cererea de chemare în judecată, iar art. 109 din același Cod prevede că „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente."
Prin urmare este necesară formularea unui petit pentru a se întruni condițiile textelor legale arătate, în sensul arătării obiectului cererii sau a facerii unei astfel de cereri.
Definitoriu este textul art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă care prevede că
„În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.", pentru că în alt fel reclamantul sau pârâtul pot invoca un caz de revizuire de minus, ultra sau plus petita.
Atâta timp cât acțiunea în rectificare de carte funciară este în majoritatea cazurilor o acțiune accesorie, care se grefează pe o acțiune principală, cum este în speță cea în nulitatea actului de preluare a imobilului, rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare fiind doar consecința firească a constatării nulității actului de preluare, rezultă că trebuie cu necesitate formulat un astfel de petit.
Fără petitul principal de constatare a nulității preluării imobilului nu se poate dispune rectificarea cărții funciare atâta timp cât titlul în baza căreia s-a făcut preluarea nu a fost anulat sau preluarea în sine nu a fost anulată, dat fiind că cel ce are în proprietate în prezent acel imobil se poate prevala de titlul în baza căreia s-a făcut preluarea, titlu care este valabil, până nu i se constată viciile printr-o hotărâre judecătorească, și care poate fi exhibat cu succes de către actualul proprietar.
Că acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie o demonstrează textul art. 36 din D. L. nr. 1. care prevede că „Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, va fi imprescriptibila față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său."
Faptul că trebuie formulată o pretenție concretă asupra căreia instanța să se pronunțe este de domeniul evidenței pentru că dacă o astfel de acțiune este implicită atunci, în același raționament și acțiunea în rectificare este implicită și nu trebuie formulată pentru că instanța se va pronunța asupra ei implicit sau implicit se vor produce efectele rectificării sau a nulității, deși nu se arată cum se produce aceasta din punct de vedere al procedurii civile sau a dreptului material.
Din dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 4 care prevăd că cererea de chemare in judecata va cuprinde, pe lângă obiectul cererii arătat la pct. 3, și arătarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază cererea, rezultă că obiectul cererii și motivele sunt noțiuni diferite, și trebuie arătate explicit și distinct, mai ales când partea beneficiază de serviciile specializate ale unui avocat care cunoaște mai bine aceste chestiuni.
Nu se poate pretinde instanței a interpreta unele motive care pot fi echivoce, adică pot avea semnificația și a unor argumente și a unor petite, să extragă din acestea o semnificație de petit, în sensul de obiect al cererii, pentru că în acest fel se intră pe tărâmul arbitrariului și a lipsei criteriilor de control, orice motiv poate fi pretins a fi interpretat ca și capăt de cerere sau invers, sau chiar partea adversă poate contesta modul în care instanța a extras un obiect alcererii dintr-un motiv al ei, dacă o astfel de chestiune nu are suficiente criterii de interpretat cu având un înțeles limpede.
Or, astfel de situații, ca și pronunțarea minus, ultra sau extra petita, pot fi evitate prin simpla formulare a petitelor, sau a obiectului cererii, ca și topografie într-un mod distinct, limpede și lămuritor, față de motive, fără posibilitatea rezonabilă de a plana vreun dubiu asupra intenției părții în privința solicitărilor pe care le are în acțiunea pe care o promovează.
În cauză acțiune are trei petite, de rectificare cf, predarea proprietății și intabulare.
Nu există petit de constatare a nulității actului sau vreun alt petit ce privește acțiunea de fond, în înțelesul art. 36 din D. L. nr. 1., separat oricum de acțiunea în rectificare.
În motivele acțiunii se arată că operarea proprietății pe numele pârâtei a fost nelegală iar actele în temeiul căreia s-a dispus intabularea nu îndeplineau condițiile legale, că lipsește actul de transmitere a proprietății, că au încetat efectele actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.
Reclamanta a formulat o precizare de acțiune (fila 79 vol. I dosar fond) unde se indică tot în motive că înscrierea proprietății s-a făcut nevalabil, lipsind titlul, și o precizare de acțiune unde se indică suprafața terenului revendicat (fila
13 vol. II).
Din multitudinea de motive ar rezulta mai multe ipoteze ale art. 34 din D.
L. nr. 1., dar având o apărare juridică calificată trebuia ca aceste motive să se concretizeze într-un obiect, mai ales dacă avem în vedere că s-au formulat și 2 precizări de acțiune, fără a se modifica obiectul acesteia, cât și concluziile scrise (fila 21 și urm. Vol. I dosar fond).
Dat fiind că nu există acțiunea de fond, pentru constatarea nulității titlului, atunci acțiunea în rectificare, care este accesorie, nu poate fi admisă, întrucât urmează soarta principalului, or principalul nici măcar nu a fost formulat pentru a putea fi analizat.
Raportat la prevederile art. 129 alin. 6 Cod proc. civ., în lipsa unui petit distinct, formulat clar și fără echivoc, prin care reclamanta să solicite constatarea nulității actului de preluare, instanța nu se poate pronunța asupra unei atare nulități. Consecința firească este aceea că, în lipsa constatării nevalabilității înscrierii dreptului pârâtei, nu poate fi solicitată rectificarea înscrierii în cf.
Având în vedere aceste motive, restul motivelor din apelul pârâtei privind acțiunea principală sunt inutil de a fi analizate.
Apoi, dat fiind că acțiunea reconvențională a fost formulată în parte prin prisma faptului intentării acțiunii principale, se impune și respingerea acțiunii reconvenționale, pentru că în această ipoteză pârâta nu mai are nici un interes să formuleze pretenții proprii față de reclamantă.
Cu privire la celelalte petite și motive din acțiunea reconvențională, chiar dacă reclamanta nu a supus analizei instanței modul de preluare prin D. nr. 3. și
D. nr. 1., pârâta nu poate să invoce drepturi născute sub imperiul acestor acte normative pentru că sancțiunea invocării unor acte normative abuzive și a unor drepturi născute în același fel din ele este paralizarea acțiunii reconvenționale, respingerea ei, pentru că nu s-a făcut dovada parcurgerii legitime a procedurii prevăzute de D. nr. 1., la momentul apariției acestui act normativ, iar nu în prezent, dacă se acceptă desființarea cultului greco-catolic ca fiind abuzivă.
D. acțiunea reconvențională ar fi admisă în prezent ar părea că se legitimează drepturi obținute abuziv sub vechiul regim comunist și ar face extrem de dificilă în viitor posibilitatea analizării pe fond a unei astfel de acțiuni, ce nu a fost încă formulată de reclamantă.
Cu referire la acțiunea reconvențională, în condițiile în care chiar pârâta arată în apelul ei că desființarea cultului greco-catolic în 1948 a fost abuzivă, chiar dacă aceasta este o chestiune de notorietate, și chiar dacă se face în contrapunere cu instituirea cultului greco-catolic din Transilvania de pe la 1700, care se susține că a fost la fel de abuzivă, atunci nu poate cere validarea unor drepturi obținute urmare a unui act abuziv.
Curtea constată că ar putea exista discuții despre legitimitate și oportunitate din partea unui cult sau a altuia în legătură cu diferite evenimente istorice, dar așa discuția poate merge în timp înapoi un interval care nu ajută cu nimic soluționării litigiului, iar actul normativ, D.-lege nr. 126/1990, permite analiza doar a preluării din anul 1948.
Faptul că sunt aplicabile dispozițiile din L. nr. 7. sau cele din D.-L. nr. 1., nu schimbă argumentele pentru care trebuia formulată acțiune pentru constatarea nulității titlului.
Susținerea că, în privința lăcașelor de cult care au aparținut B. R.e U. cu R.
(greco-catolică) și au fost preluate de B. O. R., art. 3 din D.-lege nr. 126/1990, situația juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, după o procedură specială pentru rezolvarea situației juridice a lăcașurilor de cult preluate de B. O. R., procedură care se bazează pe acordul reprezentanților celor două culte și pe dorința credincioșilor, fiind exclusă intervenția autorității judecătorești, nu poate fi primită deoarece chiar acest text prevede că în cazul în care nu se ajunge la un rezultat partea interesată are la îndemână calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, sens în care trebuie amintită și cauza P. greco-catolică Sâmbăta de Sus contra R.iei pronunțată de Curtea E. a D. O. la 12 ianuarie
2010, prin care se constată încălcarea dreptului la un proces echitabil, tocmai prin prisma necesității existenței accesului la instanță în astfel de litigii.
Pârâta nu poate invoca dobândirea de drepturi în temeiul art. 27 din D.- lege nr. 1., care prevede cazurile în care drepturile reale pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună credință, pentru că preluarea în condițiile desființării abuzive a cultului greco-catolic exclude buna credință.
A.ul formulat de pârâtul S. R.n prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.
G. a F. P. M. si A. F. P. S. M., este fondat doar în măsura în care se resping acțiunile pe fond față de acesta, pentru că are calitate procesuală pasivă dat fiind că este în discuție un imobil care se pretinde a fi fost preluat de către S. R., iar în astfel de litigii, unde nu se precizează expres o altă persoană sau entitate, S. este reprezentat de M. F.
Restul motivelor de apel ale acestui pârât sunt fără interes pentru că s-a constatat că nu are calitate pentru petitul de uzucapiune, petit care de altfel a fost respins, iar în ce privește o succesiune vacantă o astfel de chestiune nu a fost pusă în discuție în prezenta cauză.
Față de motivele arătate la apelul pârâtei P. ortodoxă B. apelul reclamantei va fi admis în parte doar în ce privește respingerea acțiunii reconvenționale, și doar pentru motivele de mai sus, care fac inutilă analizarea altor motive ce privesc acțiunea reconvențională.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondate în parte apelurile declarate de reclamanta P. G.-C. B. și pârâții P. O. B. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 682 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar numărul (...) pe care o va schimbaîn parte în sensul că va respinge acțiunea precizată în totalitate și cererea reconvențională în ceea ce privește dreptul de creanță și dreptul de retenție.
Va menține dispozițiile privind respingerea capetelor de cerere din cererea reconvențională și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
În temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă va compensa în totalitate cheltuielile de judecată la fond și în apel.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte apelurile declarate de reclamanta P. G.-C. B. și pârâții P. O. B. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 682 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar numărul (...) pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea precizată în totalitate și cererea reconvențională în ceea ce privește dreptul de creanță și dreptul de retenție.
Menține dispozițiile privind respingerea capetelor de cerere din cererea reconvențională și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Compensează în totalitate cheltuielile de judecată la fond și în apel. D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
M. C. V. I.-D. C.
A. B.
Red. I.D.C. /dact. V.R.
6 ex./(...)
Jud.fond: D.Țiplea - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 4311/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4987/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
