Decizia civilă nr. 831/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 831/R/2012
Ședința din 23 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta C. I. I. S. împotriva sentinței civile nr. 1018 din 30 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente C. I. I. S., avocat R. P., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 februarie, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. C., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat, cu consecința, în principal, a casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
În subsidiar, solicită admiterea recursului cu consecința desființării hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii introductive de instanță, în temeiul art. 3041C.pr. civ., acțiunea fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că față de toate suferințele îndurate de către toată familia reclamantei, ca urmare a condamnării politice, solicitarea reclamantei de admiterea a acțiunii formulate, în temeiul art.1 alin. 1 și 2, raportat la art. 5 alin. 1, precum și la dispozițiile cuprinse în Constituția R.iei, este perfect întemeiată și solicită să se dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnarea tatălui reclamantei, în cuantumul solicitat în fața instanței de fond. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1018 din 30 noiembrie 2011 a T.ui C., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. I. I. S., în calitate de moștenitoare legală a lui I. M.-I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea la plata de daune morale. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta C. I. I. S. este fiica numitului I. M. I.,care în anul 1939 a fost mobilizat pe frontiera de V. DIN C. D. 9 lucru - Tasnad, ulterior fiind concentrat în anii 1941.1942 și 1943. Prin sentința penală nr.525/1949 pronunțată de T. M. Secția C. în dosar nr.118/1949, inculpatul I. M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și 2 ani de interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, infracțiune prevăzută de art.209 pct.IV Cod penal.. S-a reținut în considerentele sentinței penale că în luna aprilie 1948, la propunerea numitului C. I., s-a încadrat în mișcarea legionară T., pe care a ajutat-o cotizând cu bani pentru ea. Din dosarul informativ reiese că I. M. a fost arestat în anul 1948, fiind pus în libertate în anul 1953, după 5 ani de detenție. Din angajamentul semnat în 8 septembrie 1953, reiese că a executat 5 ani și 3 luni de închisoare Întrucât și după eliberarea din închisoare a continuat activitatea de colaborare cu legionari, s-a dispus deschiderea dosarului de activitate informativă individuală la (...). Din notele informative reiese că după eliberarea din închisoare, în calitate de angajat la I. T. acesta, de fapt nu a mai fost preocupat de activitatea politică a legionarilor și s-a propus în final închiderea dosarului său de urmărire. Martora A. M. Tamara a arătat că a fost prietenă de familie cu familia reclamantei calitate în care cunoaște că ambii părinți ai acesteia au fost arestați. Mama a fost eliberată, fără proces după câteva luni, iar tatăl a fost condamnat la pedeapsa închisorii. Datorită arestării, mama reclamantei a avut probleme în găsirea unui loc de muncă, deși ca formație profesională ea contabil, iar reclamanta a avut probleme la școală. La eliberarea din închisoare și I. M. a avut probleme în găsirea unui loc de muncă, în final recalificându-se ca și sobar. Aceleași aspecte au fost confirmate și de martora B. M. I. M. I. a decedat la 26 februarie 1988, fapt atestat de copia certificatului de deces seria D nr.7. eliberat de C. P. al municipiului C.-N. R., potrivit certificatului de moștenitor nr.1627 din 19 septembrie 1988 eliberat de N. de stat J. C. este unicul moștenitor în calitate de fiică. Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru fapteleprevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Prin Deciziile nr.1. și nr.1. publicate în M.Of. al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată. Potrivit dispozițiilor art.147 din Constituția R.iei dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În cauză, de la data declarării neconstituționale a prevederilor art.5 lit.a din L. nr.221/2009 și ale OUG nr.62/2010 au trecut mai mult de 45 de zile, termen în care nu s-a adoptat un al act normative, astfel că dispozițiile declarate neconstituționale își încetează aplicabilitatea. Prin urmare, cerere reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru prejudicial moral suferit nu mai are suport legal astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată. Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu au fost dovedite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. În motivarea recursului, cu privire la cererea principală, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod proc.civ., recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat doar că raportat la deciziile nr. 1. și 1. ale C. Constituționale, cererea ei nu mai are suport legal, fără a mai analiza pe fondul cauzei temeinicia cererii. Procedând în această modalitate, instanța nu a soluționat cauza pe fond, ceea ce atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Indiferent de soluția adoptată de trimitere spre rejudecare sau de modificare a hotărârii, cu consecința admiterii cererii, problema care se pune în discuție este aceea a dispozițiilor legale incidente în cauză respectiv a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, prin raportare la deciziile nr. 1. și 1. ale C. Constituționale și dispozițiile cuprinse în Constituția R.iei. Această problemă urmează a fi analizată, avându-se în vedere opinia separată formulată de judecătorul C. Constituționale cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, opinie din care rezultă că excepția de neconstituționalitate se referea doar la aspecte de oportunitate a reglementărilor criticate, respectiv la imposibilitatea financiară a statului de a suporta cheltuielile legate de acordarea acestor despăgubiri, că și C.E.D.O. atunci când analizează incidența acordării despăgubirilor pentru daune morale ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere și a incertitudinilor ce au rezultat din încălcarea dispozițiilor Convenției, precum și a altor daune nemateriale. Aceste motive pentru care s-a formulat opinia separată trebuie avute în vedere de instanța de recurs la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză. În sprijinul modificării sentinței atacate, recurenta a arătat că deciziile C. Constituționale au putere numai pentru viitor, ceea ce presupune că ele se aplică doar acelor raporturi juridice născute ulterior publicării acestora în Monitorul Oficial. O altă interpretare a acestor dispoziții ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 6 și art. 14 din Convenția E. a D. O.. Examinând recursul declarat, prin prisma motivului prev. de art. 312 alin. 3 Cod proc.civ., invocat ca cerere principală în recurs, curtea apreciază că, cererea este nefondată pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 312 pct. 3 teza II Cod proc.civ., casarea hotărârii se pronunță pentru motivele prev. de art. 304 pct. 1,2,3,4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, sau modificarea hotărârii nu este posibilă. Acestui motiv de recurs sunt circumscrise situațiile tipice, acelea în care instanța a lăsat nesoluționat un capăt de cerere sau dimpotrivă, soluționează acțiunea în tot, dar pe baza unei excepții cu efect peremptoriu, iar, o interpretare extensivă a dispozițiilor referitoare la necercetarea fondului nu poate fi acceptată. Din cuprinsul declarației de recurs rezultă că, motivul pentru care se cere casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 3 Cod proc.civ., este acela că instanța s-a limitat a analiza cauza doar în raport de deciziile nr. 1. și 1. ale C. Constituționale, susținându-se că nu a mai analizat pe fondul cauzei temeinicia cererii, apreciind că o atare cercetare nu se mai justifică față de intervenirea celor două decizii. Susținerea recurentei este nefondată, pentru că necercetarea fondului decurge din cuprinsul soluției pronunțate și nu din motivarea unei soluții din care rezultă totuși, evident, rezolvarea pe fond a cauzei. În speță, instanța de fond după ce face o analiză a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 concluzionează că, urmare apariției deciziilor nr. 1. și 1. ale C. Constituționale prin care acest text de lege a fost declarat neconstituțional, concluzionează că acțiunea reclamantei nu mai are suport legal. Examinând cererea secundară din recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., raportat la motivele de recurs invocate, curtea apreciază că este nefondat și, în consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 221/2009 ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi. Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUG nr. 2.. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 2. și L. nr. 221/2009. Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate,având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992. Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice. În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O.. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ. Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice,cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile. În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces. Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. De altfel, prin decizia nr. 1. Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor C. Constituționale nr. (...) și nr. (...), dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Celelalte motive de recurs invocate de recurentă cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 cu referire directă la dispozițiile art. 5 alin. 1 din această lege, la deciziile nr. 1. și 1. ale C. Constituționale și a dispozițiilor cuprinse în Constituția R.iei în raport de care recurenta a invocat opinia separată formulată de unul dintre judecătorii C. Constituționale, curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod proc.civ., aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe. Prin urmare, aceste motive invocate de recurentă nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. I. I. S. împotriva sentinței civile numărul 1018 din 30 noiembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. IA dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 5144/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4453/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
