Decizia civilă nr. 105/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 105/R/2012
Ședința publică din 13 ianuarie 2012
I. constituită din :
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 781 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. I., precum și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat C. L., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 13 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul P. mun. C.-N., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 50 din L. nr. 1..
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, formulată de reclamantul intimat R. I., prin intermediul domnului avocat C. L., prin care se solicită respingerea recursului formulat de pârâtul recurent P. mun. C.-N., ca fiind nefondat și drept consecință să se mențină hotărârea dată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs, în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorar de avocat, iar la întâmpinare au fost anexate următoarele: copia unei recipise privind înregistrarea unui script la C. P. al mun. C.-N. sub nr. 5564/402A41 din data de (...), împuternicirea avocațială care atestă împrejurarea că reclamantul intimat R. I. l-a împuternicit pe domnul avocat C. L. pentru redactarea și susținerea întâmpinării în dosarul nr. (...) al C. de A. C. și chitanța nr. 17 din (...), care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 1.000 lei.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului intimat pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâtul recurent P. mun. C.-N., ca fiind nefondat și menținerea hotărârii dată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs, reprezentând onorar de avocat în sumă de 1.000 lei, conform chitanței anexate la întâmpinare.
Raportat la cheltuielile de judecată, reprezentantul reclamantului intimat arată că instanța de fond a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul R. I. și având în vedere acest aspect, consideră că prima instanță în mod corect a dispus obligarea pârâtului P. mun. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată, raportat la prevederile art. 274 C.proc.civ.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 781/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr .(...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C., fiind respinsă acțiunea reclamantului R. I. împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul R. I., împotriva pârâtului P. municipiului C.-N. și în consecință:
S-a dispus anularea parțială a dispoziției nr.2663/(...) emisă de P. municipiului C.-N., în ceea ce privește art. 2.
S-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului și pentru terenul în suprafață de 2250 mp, situat în C.-N., str. C. nr.104 (fost nr.96), înscris în CF nr. 19213 C., transcris în CF nr. 39107, cu nr. top 21897/2.
A fost obligat pârâtul P. municipiului C.-N. să achite reclamantului suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în principal prin compensarea cu alte bunuri sau servicii iar în subsidiar prin despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din L. nr. 247/2005.
Astfel, instanța a constatat că în cadrul procedurilor stabilite prin dispozițiile L. nr.1. și ale Titlului VII din L. nr.247/2005 în privința acestui pârât nu au fost stabilite niciun fel de atribuții referitoare la acordarea unor bunuri în compensare sau a despăgubirilor, motiv pentru care consideră că excepția este întemeiată, fiind admisă, respingând acțiunea împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În privința fondului litigiului, instanța a reținut că prin art.1 din dispoziția nr. 2663/(...) a P.ui municipiului C.-N. s-a propus acordarea de despăgubiri, având în vedere despăgubirile declarate, acordate la expropriere, pentru terenul în suprafață de 964 mp, înscris inițial în CF nr. 19213 cu nr. top
21897/2, situat în C.-N., str. C. nr.104 (fost nr.96), în favoarea reclamantului
R. I.
Prin art. 2 din aceeași dispoziție a fost respinsă notificarea formulată de reclamant pentru terenul în suprafață de 2200 mp înscris inițial în CF nr.
19213 cu nr. top 21897/2, situat în C.-N., str. C. nr.104 (fost nr.96), deoarece acest teren a fost preluat de la CAP Î.
S-a reținut că reclamantul este moștenitorul fostului proprietar al terenului revendicat. Imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza D. de expropriere nr. 2., prin care s-a preluat terenul în suprafață de 1130 mp de la R. P., restul terenului fiind preluat de la CAP Î. C. Din totalul terenului în suprafață de 3614 mp, a fost expropriat terenul revendicat în suprafață de
3330 mp, restul terenului de 284 mp și construcția cu nr. top 21897/1 au rămas în favoarea vechilor proprietari. În baza sentinței civile nr.1. a J. C.-N. s- a dispus rectificarea suprafeței terenului cu nr. top 21897/1 de la 284 mp la
450 mp, deci diferența de 166 mp din terenul revendicat este azi în proprietate privată. Pe restul terenului sunt construite blocuri de locuințe, alei de acces etc., zona fiind sistematizată.
Conform copiei CF nr. 19213 C., imobilul cu nr. top 21897, casă, curte și grădină în suprafață de 1005 stj.p., situat C.-N., în str. C. nr.96, a constituit proprietatea tabulară a antecesorului reclamantului, defunctul R. P..
Prin încheierea CF nr.2884/1977, în baza D. de expropriere nr. 2., imobilul cu nr. top 21897 a fost dezmembrat, parcela cu nr. top 21897/1, casă
și teren în suprafață de 286 mp fiind reînscrisă în CF nr. 19213 în favoarea antecesorului reclamantului, parcela cu nr. top 21897/2, teren în suprafață de
3330 mp fiind transcris în CF nr. 39107 în favoarea S.ui Român.
Prin încheierea CF nr. 28891/1993, în certificatului de moștenitor nr.454/1993 imobilul cu nr. top 21897/1 a fost transcris în CF nr. 1. în favoarea reclamantului R. I. și a numitului C. L., iar prin încheierea CF nr. 1., în baza sentinței civile nr. 1. a J. C.-N. s-a rectificat suprafața terenului cu nr. top 21897/1 la cea reală, de 450 mp.
La dosar s-a depus anexa D. de expropriere nr. 2., în care pentru terenul expropriat în suprafață de 1130 mp, situat în C.-N., str. C. nr.104 figurează antecesorul reclamantului. De asemenea, aceeași adresă administrativă este menționată, printre altele și în privința exproprierii unui teren în suprafață totală de 172.400 mp de la CAP Î.
Față de cele ce preced, instanța a considerat întemeiate susținerile reclamantului, în sensul că întregul terenul în suprafață de 3330 mp cu nr. top
21897/2, se afla în proprietatea antecesorului său la data exproprierii.
Astfel, în momentul exproprierii, precum și la data înscrierii în CF a preluării terenului de către stat, dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului asupra terenului cu nr. top 21897 era înscris în CF nr. 19213 C., iar potrivit dispozițiilor art. 32 alin.1 din D.-Lege nr. 115/1938, în vigoare în acea perioadă, „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul ei";.
Este adevărat că în anexele decretelor de expropriere figurează ca expropriată o parte din teren de la CAP Î., însă instanța consideră că prin aceasta nu a fost răsturnată prezumția instituită prin dispozițiile legale menționate mai sus, în condițiile în care la dosar nu există nici o dovadă atransmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul antecesorului reclamantului în cel al CAP Î., anterior exproprierii.
Pe de altă parte, instanța a considerat nefondată susținerea pârâtului în sensul că diferența de 166 mp dintre suprafața de 450 mp, rectificată prin sentința civilă nr. 1. a J. C.-N. și suprafața de 284 mp, înscrisă inițial, privind imobilul cu nr. top 21897/1, face parte din terenul revendicat de reclamant. I. a reținut că prin sentința menționată s-a constatat doar că suprafața reală a terenului cu nr. top 21897/1 este de 450 mp, neexistând nicio probă din care să rezulte că diferența dintre suprafața constatată și cea înscrisă în CF face parte din terenul cu nr. top 21897/2 care a fost expropriat.
Față de cele ce preced, instanța a considerat că reclamantul este îndreptățit să solicite acordarea despăgubirilor și pentru terenul în suprafață de
2.250 mp, solicitat prin acțiunea formulată și precizată, astfel încât a dispus, în baza dispozițiilor art. 26 alin. 3 din L. nr. 1., anularea parțială a dispoziției nr.
2663/(...), emisă de P. municipiului C.-N., în ceea ce privește art. 2, precum și acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului .
În baza art. 274 C.pr.civ., pârâtul P. municipiului C.-N. a fost obligat să achite reclamantului suma de 4000 lei, cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at re curs , în termen legal, pârâtul Pmunicipiului C.-N., solicitând ca, în temeiul art. 312 C.pr.civ., să se admită recursul, să se modifice sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii civileformulate de reclamant, față de P. municipiului C.-N.
În motivarea recursului au fost reproduse: petitele acțiunii introductive de instanță; întreaga stare de fapt a cauzei; dispozitivul Dispoziției nr. 2663/(...); dispozitivul Dispoziției nr. 2265/(...); dispozitivul sentinței fondului, apreciindu- se de către recurent că această sentință intră sub incidența art. 304 pct. 9
C.pr.civ., respectiv, este nelegală.
S-a susținut de către recurent că instanța de fond a considerat nerăsturnată prezumția instituită prin dispozițiile art. 32 alin. 1 din D.-lege nr.
115/1938, deși, în cuprinsul anexelor D. de expropriere, terenul cu nr. top
21987 din CF nr. 19213 C., chiar dacă figurează întabulat pe antecesorul reclamantului, R. P., este menționat ca fiind expropriat de la C. Î. C.
În cauză, se aplică dispozițiile art. 23 și art. 24 din L. nr. 1., C. Î. C. fiind prezumat că a fost proprietarul acestui teren, astfel încât, în cauză sunt incidente prevederile art. 8 alin. 1 din L. nr. 1..
C. Î. C. figurează, de altfel, la fila nr. 11 din A. cuprinzând deținătorii ale căror imobile se expropriază și se trec în proprietatea S.ui Român.
S-a mai invocat de către recurent greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în condițiile în care nu se află în culpă procesuală și în condițiile în care cuantumul cheltuielilor de judecată poate fi cenzurat prin prisma D. C. C. nr. 4..
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, re clamantul intimaa solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că, atât în momentul exproprierii terenului, cât și la data înscrierii în CF a preluării terenului de către stat, titularul dreptului de proprietate era tatăl reclamantului, numitul R. P., iar nu C. Î., astfel încât, potrivit art. 32 alin. 1 din D.-lege nr. 115/1938, în vigoare în acea perioadă, dacă în cartea funciară s-aînscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
S-a mai invocat de către reclamantul intimat faptul că recurentul nu a depus la dosar niciun act din care să rezulte dovada transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul antecesorului reclamantului în patrimoniul C. Î., anterior exproprierii, neexistând nicio dovadă în acest sens.
Corect a fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în primă instanță, prin prisma art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pârâtul fiind căzut în pretenții față de reclamant.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește starea de fapt a cauzei, și care prin prisma art. 3041
C.pr.civ., poate fi cenzurată de către instanța de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 2663/(...), emisă de P. municipiului C.-N., prin art. 2 al acestei dispoziții, a fost respinsă în parte notificarea reclamantului R. I., cu privire la suprafața de 2200 mp teren, situat în C.-N., str. C. nr. 104, teren înscris inițial în CF nr. 19213, nr. top 21897/2, pe motiv că acest teren a fost preluat de S. Român prin expropriere de la C. Î. C. (f. 4, 5 din dosar nr. (...)).
Din adeverința nr. 3179/(...), eliberată de R..F.L. C., rezultă faptul că de la numitul R. P. s-a expropriat suprafața totală de 3330 mp aferentă nr. top
21897, situată pe str. C. nr. 104, rămânând proprietarului R. P., din acest număr topografic, suprafața de 284 mp, căreia i s-a atribuit nr. top nou
21897/1 (f. 64 dosar nr. (...)).
Reiese, totodată, din conținutul aceleiași adeverințe că de la R. P. s-a expropriat și terenul cu nr. top 21898, în suprafață de 3650 mp, situat în str. C. nr. 106, rămânându-i proprietarului suprafața de 220 mp, căreia i-a fost atribuit nr. top nou 21898/1.
În speță, interesează însă nr. topografic 21897, cu privire la care a operat
D. de expropriere nr. 2., în maniera menționată în A. la acest D., și cu privire la care a fost parțial respinsă notificarea reclamantului, respectiv, pentru suprafața de 2200 mp, căreia i-a fost atribuit nr. top nou 21897/2.
În CF nr. 19213 C., sub A + 2, figurează înscris nr. top 21897, constând din casă și teren în suprafață de 1005 stj.p., asupra căruia era întabulat sub B
1 dreptul de proprietate în favoarea lui R. P. a lui P., antecesorul reclamantului de azi. (f. 51-57 dosar (...)).
Sub B 6 și B 7 în aceeași carte funciară, s-a întabulat direct decretul de expropriere nr. 2., respectiv, dezmembrarea imobilului cu nr. ser. A + 2, nr. top
21897/2, în două nr. top nou formate, 21897/1, în suprafață de 284 mp, și care s-a reînscris în aceeași CF, sub A + 10, în favoarea aceluiași proprietar, R. P., și nr. top nou 21897/2, în suprafață de 3330 mp, care s-a înscris în CF nr.
39107 în favoarea S.ui Român.
Evidențele de carte funciară relevă, așadar, împrejurarea că în momentul în are a intervenit D. de expropriere, proprietar tabular al întregului imobil expropriat prin D. nr. 2. era, conform înscrierii de sub B 4 din CF nr. 19213 C., numitul R. P., antecesorul reclamantului.
Este știut faptul că, potrivit art. 32 alin. 1 din D.-lege nr. 115/1938, în vigoare la momentul operării exproprierii, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Înscrierea de sub B 4 din CF nr. 19213 C., coroborată cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din D.-lege nr. 115/1938, conturează cu evidență calitatea de proprietar, la momentul exproprierii, a defunctului R. P., antecesorul reclamantului.
Într-adevăr, în A. la D. de expropriere nr. 2., poziția 50, figurează antecesorul reclamantul R. I., numitul R. P., cu suprafața de 1130 mp teren, din C.-N., str. C. nr. 104, în timp ce la poziția 55 din aceeași anexă figurează C. Î. cu o suprafață totală expropriată de 265.774 mp, situată la mai multe adrese administrative, printre care și str. C. nr. 104 (f. 65-68 dosar nr. (...)).
Însă, nu există nicio dovadă în sensul că anterior apariției D. de expropriere nr. 2. ar fi fost trecut, din proprietatea lui R. P., în proprietatea C. Î., terenul în suprafață de 2200 mp.
Art. 24 din L. nr. 1., republicată, invocat de recurent în susținerea recursului său, nu este incident în cauză, câtă vreme, aceste dispoziții legale au în vedere ipoteza în care existența și întinderea dreptului de proprietate nu se pot dovedi prin alte probe decât prin actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Astfel, art. 24 din L. nr. 1. prevede în alin. 1 că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, în aplicarea prevederilor alin. 1 și în
absența unor probe contrare , persoana individualizată în actul normativ sau deautoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Prin urmare, din textul art. 24 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., republicată, rezultă cu evidență faptul că întinderea dreptului de proprietate, respectiv, existența dreptului de proprietate, vor fi prezumate prin raportare la actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s- a pus în executare măsura preluării abuzive, doar dacă nu există alte probe contrare ale existenței și întinderii respectivului drept de proprietate.
Or, în speță, există astfel de probe contrare D. de expropriere nr. 2., respectiv, există cartea funciară nr. 19213 C., în care, sub B 4, asupra imobilului cu nr. top 21897, nr. ser. A + 2, este întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui R. P., antecesorul reclamantului, întabulare care creează în favoarea acestuia, prin prisma art. 32 alin. 1 din D.-lege nr. 115/1938, prezumția absolută a calității sale de proprietar.
Drept urmare, Curtea constată că aceste susțineri din recursul pârâtului, referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate a lui R. P., prin raportare la
A. D. de expropriere, sunt vădit nefondate, impunându-se a fi respinse ca atare.
Art. 23 din L. nr. 1. nu conține niciun fel de dispoziții exprese cu privire la dovada dreptului de proprietate precizând care este termenul până la care trebuie depuse înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, respectiv până la soluționarea notificării, astfel încât, Curtea constată că acestea nu sunt incidente cauzei pendinte.
Nefondat este și motivul de recurs vizând incidența în cauză a prevederilor art. 8 alin. 1 din L. nr. 1., câtă vreme, imobilul notificat de reclamant face parte din intravilanul localității C.-N., a fost preluat abuziv de S.
Român, prin expropriere, conform art. 2 din L. nr. 1., și câtă vreme, proprietarul tabular al imobilului la data exproprierii era antecesorul reclamantului, iar nu C. Î.
Potrivit art. 8 alin. 1 din L. nr. 1., nu intră sub incidența L. nr. 1. terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin L. fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin L. nr. 1..
Art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1. aprobate prin H. nr. 2., anterior modificării prin H. nr. 9., prevedea că nu fac obiectul L. nr. 1. terenurile situate în extravilanul localităților, inclusiv terenurile aflate în extravilanul localităților și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale, indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim juridic este reglementat prin L. fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin L. nr. 1..
Din interpretarea acestor dispoziții legale se desprinde cu evidență concluzia că fac obiectul L. nr. 1. acele terenuri care la data notificării sunt situate în intravilan, chiar dacă la data preluării abuzive fuseseră situate în extravilanul localității.
Textele legale mai sus invocate nu condiționează aplicabilitatea L. nr. 1. de necesitatea ca terenurile solicitate în temeiul acestei legi să fi fost situate în intravilan atât la data preluării abuzive, cât și la data formulării notificării, fiind suficient ca la data notificării, acestea să se afle în intravilan.
Se constată, astfel, de către Curte, că în cauză nu își găsesc aplicare prevederile art. 8 alin. 1 din L. nr. 1., astfel încât acest motiv de recurs se impune a fi respins ca nefondat.
Cu privire la motivul de recurs prin care se critică obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274
C.proc.civ., corect a apreciat prima instanță că este întemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, putându-se afirma că aceste cheltuieli de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite, cu titlu de onorariu avocațial, de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituțională a României, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit,prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/(...), Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.
Examinând recursul pârâtului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată la care a fost obligat, nu sunt justificate, întrucât, pârâtul nu este în culpă procesuală și nu a căzut în pretenții, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente:
Pârâtul s-a opus în mod constant pretențiilor reclamantului, prin întâmpinarea depusă la dosarul nr. (...), solicitând respingerea contestației reclamantului ca nefondată, poziție de care, de altfel, și-a menținut-o pe tot parcursul soluționării cauzei, dovada incontestabilă în acest sens constituind-o tocmai promovarea prezentului recurs, recurs prin care se solicită, de asemenea, respingerea acțiunii reclamantului.
Așa fiind, Curtea constată că pârâtul se află în culpă procesuală, astfel încât, prin prisma art. 274 C.pr.civ., datorează părții care a câștigat procesul cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate acesteia cu purtarea procesului.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse
și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească reclamantului intimat suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr.
161/(...), justificat prin chitanța de plată nr. 17/(...) (f. 13, 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. municipiului C.- N., împotriva sentinței civile nr. 781 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului R. I. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 4515/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1701/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
