Decizia civilă nr. 85/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 85/RC/2012

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. A. C.

JUDECĂTORI : ANA I.

: A. C.

GREFIER : C. B.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul K. ANA împotriva deciziei civile nr.52/3 iunie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimata R. A. P. DE S.- S. DE R. ȘI P. V. C.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., din lipsa părților, la data de 22 septembrie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care Curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.

Astfel, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 248 alin. 1 și art. 252 alin. 2 C.pr.civ., invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A

Prin contestația înregistrată la 24 iunie 2011 contestatoarea K. Ana a solicitat anularea deciziei nr. 52/3 iunie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).

Soluționarea contestației a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 Cod proc.civ., în ședința publică din (...).

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Având în vedere că, contestația a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, respectiv din data de (...), în ședința publică de astăzi, (...) a fost invocată, din oficiu, excepția perimării contestației în anulare, excepție în legătură cu care, curtea apreciază că este întemeiată și în consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod proc.civ., o va admite și va constata perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea K. ANA împotriva deciziei civile nr. 52/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) a Curții de A. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea K. ANA împotriva deciziei civile nr. 52/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) a Curții de A. C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi,(...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. A. C. ANA I.

A. C.

C. B.

Red. CAA dact. GC

2 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 85/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă