Decizia civilă nr. 561/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 561/R/2012
Ședința 9 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-au luat în examinare- pentru pronunțare- recursul declarat de reclamanții C. G. și C. K., precum și recursul declarat de pârâții C. A. și C. M. L., recursul declarat de pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 432 din 13 octombrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. ROMÂN PRIN C. LOCAL C.- N., având ca obiect acțiune în constatarea nulității.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 2 februarie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 9 februarie 2012.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată formulată în dosarul suspendat
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 8010/117/21 septembrie
2006 la Tribunalul Cluj, reclamanții C. G. și C. K. l-au chemat în judecată pe pârâtul P. mun. C. N., solicitând anularea dispoziției nr.
3538/(...) și restituirea în natură a ap. 7 din imobilul situat în mun. C.
N., str. Prof. Ciortea nr. 9, parcela cu nr top. 21429/S/VII din CF ind
63332 C..
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții învederează că și în prezent figurează în cartea funciară ca fiind proprietarii tabulari ai imobilului ce le-a fost preluat abuziv de către stat în temeiul D.ui nr. 2., prin deciziile nr. 267/(...) și nr. 89 /(...) ale Comitetului Executiv al fostului Consiliu P.ular al Județului C., notificarea formulată în temeiul L. nr. 1. fiind greșit respinsă de către pârât.
Întâmpinarea în fața primei instanțe
Pârâtul P. mun. C. N., prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 noiembrie 2006 (f. 54-56 din dosar), a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada că ar avea calitatea de persoane îndreptățite la restituire, apartamentul fiind vândut în temeiul L. nr. 112/1995, depunând anexă la întâmpinare contractul nr. 40332 din (...) încheiat cu cumpărătorii C. A. și soția C. M. L. (f. 80-
84).
Întâmpinarea a fost comunicată reclamanților la primul termen de judecată din 7 decembrie 2006, așa cum rezultă din încheierea ședinței publice (f.86).
Cererea de chemare în judecată obiect al prezentului dosar
Prin cererea înregistrată sub nr. 21/211/8 ianuarie 2007 la J. C. N., expediată prin poștă la data de 5 ianuarie 2007, reclamanții C. G. și soția C. K. i-au chemat în judecată pe pârâții C. local al mun. C. N., P. mun. C. N., S. Român prin C. local al mun. C. N., C. A. și soția C. M. L., solicitând instanței:
- să constate că imobilul ap. nr. 7 situat în mun. C. N., str. Prof.
Ciortea a fost preluat de stat fără titlu valabil,
- Să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 40332 din (...), având ca obiect acest imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivare cererii de chemare în judecată, reclamanții învederează că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, deoarece D. nr. 2. ce a stat la baza preluării contravenea Constituției, preluarea fiind, astfel, fără titlu valabil în sensul arrt. 6 alin. 1 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, iar contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat ulterior acestui act normativ, la data de
30 mai 2001, este lovit de nultiate absolută, imobilul neconstituind obiect al legii în temeiul căreia a fost înstrăinat.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă în celălalt dosar având ca obiect plângerea împotriva dispoziției primarului, iar, prin încheierea ședinței publice din 12 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. (...) (format vechi nr. 8236/2006), s-a dispus suspendarea soluționării ei până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Întâmpinarea pârâților
C. A. și C. M. L. și C. local al mun C. N., prin întâmpinare, au invocatexcepția prescripției dreptului material la acțiune, pe motiv că data încheierii contractului de vânzare cumpărare este 18 ianuarie 2001, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., dată la care s-a realizat acordul de voință prin adoptarea HCL nr. 4 de aprobare a vânzării locuinței, cel târziu data de 19 ianaurie 2001, trecută pe contract, acțiunea putând fi fomulată doar în termenul de prescripție prevăzut de L. nr. 1., care s-a împlinit la (...).
Declinarea competenței
Prin sentința civilă nr. 2807/(...) a Judecătoriei C. N., a fost declinată inițial competența de soluționare a cauzei în favoarea T. C..
Cauza a fost înregistrată la T. sub nr. (...).
Primul ciclu procesual
Prin sentința civilă nr. 578/(...) a T. C., acțiunea a fost respinsă ca nefondată, reținându-se buna credință a pârâților cumpărători, pe motiv că au fost convinși de dezinteresul reclamanților de a revendica apartamentul, fiind respinse excepția necompetenței materiale a tribunalului și excepția prescripției extictive, pe motiv că, în realitate, contractul de vânzare cumpărare este afectat de un termen suspensiv, (...), așadar, doar de la împlinirea acestuia, sub imperiul L. nr. 1., contractul își produce efectele, astfel că dreptul la acțiune nu s-a stins prin prescripție.
Prin decizia civilă nr. 168/(...) a Curții de A. C., au fost admiseapelurile declarate de toți pârâții, sentința tribunalului fiind anulată și cauza trimisă spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei C. N., pe motiv că aceasta este instanța competentă raportat la valoarea de circulație a imobilului obiect al litigiului.
Prin decizia civilă nr.1663/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, recursulreclamanților împotriva deciziei curții de apel a fost respins ca nefondat,instanța supremă dezlegând în mod obligatoriu în sensul art. 315 C. pr.civ., chestiunea litigioasă a datei încheierii contractului de vânzare cumpărare, în sensul că acesta a fost încheiat la data de 19 ianuarie 2001, deci anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., nefiind aplicabile în cauză, în ceea ce privește termenul de prescripție al dreptului material la acțiunea în constatarea nulității, dispozițiile art. III din Titlul I al L. nr. 247/2005, reținute de prima instanță.
Al doilea ciclul procesual
Dosarul a fost înregistrat sub nr. (...) la J. C. N.
S. primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 8672/(...) a Judecătoriei C.-N., a fost respinsăcererea de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune formulată de reclamanți, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, în ce privește al doilea capăt de cerere din acțiune, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în ce privește primul capăt de cerere din acțiune, invocata de pârâții C. și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. C. N., invocată de acest pârât.
A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanți împotriva pârâților, fiind admis primul capăt de cerere și constatându-se preluarea abuzivă de către S. Român a imobilului obiect al litigiului.
A fost respins ca prescris capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.
40332/(...) încheiat între pârâtul C. Local al M. C.-N., pe de o parte și pârâții C. A., C. M. L., pe de alta parte, având ca obiect imobilul apartament mai sus identificat.
Reclamanții au fost obligați să le plătească pârâților C. A. și C. M. L. suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Starea de fapt
Imobilul cu nr.top.21429/S/VII, situat administrativ în C. N., str.Prof.Ciortea nr.9 ap.7, înscris în CF nr.63332 C.-N. a fost proprietatea tabulară a reclamanților C. G. si soția C. K.
Prin decizia nr.89/(...) a Comitetului Executiv al C.ui P.ular al
Județului C., a fost trecută în proprietatea S.ui, fără plată, cota de ½ parte din imobilul - apartament mai sus menționat aparținând reclamantului C.
G., în baza D.ui nr.2., întrucât reclamantul a părăsit țara stabilindu-se în
A.
Prin decizia nr.267/(...) a Comitetului Executiv al C.ui P.ular al
Județului C., a fost trecută în proprietatea S.ui, cu plată și cota de ½ parte din imobilul aparținând reclamantei C. K., de asemenea în baza D.ui nr.2., întrucât reclamanta a părăsit țara urmându-si soțul in A.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.40332 din 2001, S. Român prin C. Local al municipiului C.-N. a înstrăinat pârâților C. A. și C. M. L. apartamentul proprietatea tabulară a reclamanților. P. art.18 din contract, acesta intra în vigoare începând cu data de (...).
Dezlegarea în drept
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 2 si 5 din L. nr.1., care au instituit un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare de care se face vorbire la art. 45, termen derogatoriu de la regula potrivit căreia cererile privitoare la constatarea nulității absolute a unui act juridic sunt imprescriptibile extinctiv. De asemenea, cursul acestui termen de prescripție este supus unui regim special, în sensul că termenul îndiscuție începe să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr.1., (...) si a fost prelungit succesiv pana la data de (...).
Deși reclamanții au susținut că au aflat despre existenta contractului de vânzare-cumpărare atacat abia la data de (...), când acest contract a fost depus la dosarul civil nr.(...) aflat pe rolul T. C. (f.80-84 din dosarul menționat), acest aspect rămâne fără relevanță în ce privește momentul de la care a început să curgă termenul de 1 an prevăzut de art. 45 alin. 5 din L. nr.1., întrucât dispozițiile art. 45 alin. 5 precizate sunt cat se poate de explicite în sensul că termenul de prescripție special prevăzut de acest text legal începe să curgă de la data intrării in vigoare a dispozițiilor L. nr.1., iar nu de la momentul când partea interesată a aflat despre existența unui act de înstrăinare care cade sub incidenta prevederilor art. 45.
În raport de aceste considerente, prima instanță a constatat că termenul de prescripție pentru acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărarea început să curgă la data de (...) și s-a împlinit la data de (...), in timp ce reclamanții C. au formulat prezenta acțiune abia la data de (...), când a fost expediată prin serviciul poștal cererea de chemare în judecată, conform art. 104 C.pr. civilă.
Cât privește cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de reclamanți, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 19 din D. nr.167/1958, instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită.
Probațiunea administrată în cauză nu permite, însă, a se ajunge la concluzia ca au existat asemenea cazuri întemeiate care justifică omisiunea reclamanților de a solicita in termen constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții C. cu S. Român prin C. Local al municipiului C.-N.
Astfel, reclamanții au locuit în perioada avută în vedere (2000-
2002) în Australia, aspect care nu a fost contestat de niciunul din pârâți.
Cu toate acestea, cunoșteau împrejurarea că apartamentul în litigiu este ocupat de pârâții C., în calitate de chiriași. Prin răspunsul la interogatoriu, reclamantul C. G. a recunoscut ca a vizitat acest apartament cândva intre anii 1990 si 1996 si i-a cunoscut pe soții C., care locuiau in apartamentul în discuție, iar, din declarația martorei C. T. A., vecină cu pârâții, a rezultat că reclamantul a fost în vizită în imobilul menționat de două ori, prin anii 1992-1993 și apoi după doi ani. La data de (...), reclamanții au formulat o notificare în temeiul L. nr.1., prin care au solicitat restituirea in natură a imobilului.
De asemenea, prin răspunsul la interogatoriu, reclamanta C. K. a declarat că, de fiecare data când au fost în R., au verificat cuprinsul cărții funciare, în care figurau în continuare ca proprietari.
În aceste condiții, cunoscând că apartamentul revendicat este ocupat de chiriași, cunoscând dispozițiile legislației în vigoare privitoare la posibilitatea chiriașilor de a cumpăra apartamentele în care locuiau, preluate de S., reclamanții puteau afla cu minime diligențe și împrejurarea că imobilul în litigiu fusese cumpărat de pârâții C., printr-o simplă informare la autoritatea competentă să gestioneze activitatea devânzare a apartamentelor preluate de S. anterior anului 1989, în speță,
C. Local al municipiului C.-N.
Este adevărat că reclamanții au comunicat acestei autorități o notificare formulată în temeiul L. nr.1., prin care solicitau restituirea imobilului în natură, iar, in subsidiar acordarea de despăgubiri bănești și este adevărat că au consultat cuprinsul cărții funciare, după cum a arătat reclamanta, însă la fel de adevărat este că o conduita diligentă a reclamanților le-ar fi impus acestora să se informeze despre situația reală a imobilului si să solicite in mod explicit informații exacte referitoare la împrejurarea că apartamentul a fost sau nu înstrăinat chiriașilor la autoritatea care administra imobilul în discuție, adică C. Local al municipiului C.-N.
Având în vedere cele expuse mai sus, prima instanță a apreciat că nu se poate reține în speță existenta unui caz temeinic justificat care i-a împiedicat pe reclamanți să solicite constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.40332/(...) anterior datei de (...), iar cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de aceștia este neîntemeiata si a fost respinsă ca atare.
Întrucât termenul de prescripție al dreptului la acțiune s-a împlinit la data de (...), iar, în cauză, nu pot fi reținute cauze de suspendare sau întrerupere al cursului prescripției, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții C. și, în consecință a respins al doilea capăt de cerere din acțiunea formulată de reclamanții C. G. și K., ca fiind prescris.
Cu toate acestea, contrar susținerilor pârâților, reclamanții au un interes în a solicita constatarea preluării imobilului fără titlu valabil, interes care întrunește toate condițiile legale, fiind legitim, născut și actual, personal și direct.
Astfel, chiar dacă judecătoria a constatat că este prescrisă actiunea prin care s-a solicitat sa se constate că este nul contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul revendicat, devenind, astfel, imposibilă restituirea în natură a acestuia, prin precizarea de acțiune depusă în dosarul nr. (...) al T. C. la data de (...), reclamanții si-au completat actiunea inițială prin care au solicitat anularea dispoziției de restituire a notificării nr. 3538/(...) emisă de P. M. C.-N., solicitând în plus ca, în ipoteza în care nu este posibilă restituirea apartamentului în natură, să se dispună obligarea P.ui la emiterea unei dispoziții prin care să se propună acordarea de despăgubiri de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile Titlului VIII din L. nr.247/2005.
Drept urmare, este pe deplin justificat interesul reclamanților în susținerea primului capăt de cerere din prezenta acțiune, întrucât demersul lor procedural în dosarul nr. (...) aflat pe rolul T. C. depinde, printre altele, și de constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei de interes, invocata de pârâții C., ca neîntemeiată.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins si excepția lipsei calității procesuale pasive a P.ui municipiului C.-N., invocată de acesta, întrucât se impune ca modul de soluționare al primului petit din cererea introductivă să îi fie opozabil și acestui pârât, având în vedere consecințele pe care le va avea statuarea instanței în prezentul dosar pe aspectul analizat, și în dosarul nr. (...) al T. C., unde se judeca actiunea reclamanților prin care aceștia au solicitat anularea dispoziției de respingere a notificării nr. 3538 emisă de P. municipiului C.-N.
Examinând pe fond primul capăt de cerere din prezenta acțiune, prima instanță a observat că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit.h din L. 1. republicată, coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din L. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, un titlu valabil de preluare a unui imobil trebuie să fie emis cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care R. este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Înstrăinarea locuințelor în temeiul art. 2 alin. 1 din D. 2. era una impusă proprietarului prin forța legii, iar nu una liber consimțită, fiind evidentă atingerea adusă dreptului de proprietate al proprietarului ce intenționa să părăsească țara și atingerea adusă libertății lui de dispoziție în condițiile în care înstrăinarea se făcea în favoarea statului. În aceste condiții, dispozițiile D.ui menționat erau în vădită contradicție atât cu C. R. din anul 1965 care prevedea ocrotirea dreptului de proprietate, cât si cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului ratificata de R. la data preluării.
Întrucât ambele cote de ½ parte din imobilul - apartament situat în C.-N., str. Prof.Ciortea nr.9 ap.7 au fost preluate de la reclamanții C. în temeiul D.ui 2., instanța a constatat că imobilul a fost preluat de S. de la aceștia fără un titlu valabil, fiind așadar întemeiat primul capăt de cerere al acțiunii care urmează a fi admis.
A.ul
Prin decizia civilă nr. 432 din (...) a T. C., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții C. G. și C. K. și de pârâții C.
Local C.-N., P. M. C.-N., C. A. și C. M. L. împotriva sentinței civile nr. 8. pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care fost păstrată în întregime, iar apelanții reclamanți au fost obligați să plătească apelanților pârâți C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, cu privire la apelul declarat de reclamanții C. următoarele:
Referitor la cererea de repunere în termenul de prescripție, în doctrină și jurisprudență, s-a arătat că repunerea în termenul de prescripție este o măsură excepțională și poate fi luată doar în cazul dovedirii unor împrejurări care exclud culpa titularului dreptului la acțiune, fără să aibă caracterul forței majore. S-a mai arătat că dispozițiile legale din textul art. 19 alin. 1 din decretul nr. 167/1958, se referă la piedici relative în exercitarea acțiunii, intervenite în cazul unui titular al dreptului care a depus toate diligențele ce stăteau în puterea sa.
În speță, cursul prescripției a început să curgă la data intrării în vigoare a L. nr. 1. și s-a împlinit la data de (...), iar acțiunea reclamanților a fost formulată la data de 0(...), împreună cu cererea de repunere în termenul de prescripție.
Reclamanții au arătat că au aflat despre existența contractului de vânzare-cumpărare atacat la data de 0(...), când acesta le-a fost comunicat în dosarul nr. (...). Au precizat că au domiciliul în Australia și au efectuat multiple demersuri in vederea urmăririi situației imobilului care le-a fost preluat abuziv, efectuând verificări periodice ale cărții funciare ale imobilului. De asemenea, în vederea redobândirii apartamentului care le-a fost preluat au depus cererea la autoritatea competenta si au solicitat restituirea in natura a imobilului.
Cu toate acestea, aceasta autoritate nu le-a comunicat ca apartamentul a fost înstrăinat.
T. a considerat, la fel ca și prima instanță, că împrejurările invocate de reclamanți nu intră în categoria celor menționate mai sus, care să justifice cererea de repunere în termenul de prescripție. Nu se poate reține că reclamanții au depus toate diligențele ce stăteau în puterea lor pentru a afla dacă imobilul în litigiu a fost vândut, doar prin formularea notificării și verificarea periodică a cărții funciare, întrucât au avut posibilitatea de a solicita C.ui local C.-N. informații în acest sens, lucru pe care nu l-au făcut. Este adevărat că reclamanții locuiau în Australia, însă este de observat că au angajat un avocat pentru formularea notificării și știau că în imobil locuiesc pârâții în calitate de chiriași, astfel încât puteau presupune că în conformitate cu dispozițiile L. nr. 112/1995 aceștia au solicitat cumpărarea imobilului, fiind de altfel de notorietate că majoritatea chiriașilor au procedat în acest mod. De asemenea, tribunalul observă că în cvasitotalitatea cazurilor, foștii proprietari au formulat acțiunile pentru constatarea nulității absolute a contractelor încheiate de chiriași în termenul prevăzut de L. nr. 1. (în condițiile în care de regulă contractele nu erau înscrise în CF), ceea ce conduce încă o dată la concluzia că reclamanții puteau afla cu minime diligențe faptul că imobilul a fost cumpărat de pârâți.
Cu privire la apelurile declarate de pârâți, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea petitului din acțiune de constatare a preluării imobilul fără titlu valabil, invocată de apelanții C. A. și C. M. L., tribunalul a considerat corectă concluzia primei instanțe în sensul că reclamanții au solicitat în dosarul nr. (...) al T. C. (suspendat până la soluționarea prezentului dosar) restituirea în natură a imobilului în litigiu sau acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, astfel încât, independent de soluția în privința cererii de constatare a nulității absolute a contractului, reclamanții justifică un interes legitim, născut și actual, personal și direct pentru a solicita cele menționate mai sus. Sub acest aspect, apare ca fiind lipsită de relevanță distincția invocată de apelanți, dintre preluarea fără titlu valabil și preluarea abuzivă, stabilirea dreptului la măsuri reparatorii depinzând de includerea imobilului în categoria celor prevăzute de art. 2 din L. nr. 1..
Ținând cont de aceleași aspecte, tribunalul a considerat nefondate criticile apelantului P. municipiului C.-N. privind soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale, reținând, la fel ca și prima instanță, că această calitate este justificată de existența dosarului nr.(...) al T. C., în care apelantul are calitatea de pârât, astfel încât se impune soluționarea primului petit și în contradictoriu cu acesta, soluția în privința cererii pentru stabilirea dreptului la măsuri reparatorii depinzând de stabilirea caracterului abuziv al preluării imobilului.
Referitor la preluarea de către stat a imobilului în litigiu, tribunalul nu a putut lua în considerare susținerile apelanților, prima instanță reținând în mod corect lipsa unui titlu valabil, fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. h din L. nr. 1., pe considerentul că în mod evident dispozițiile D.ui nr. 2. erau în contradicție cu prevederile Constituției, a tratatelor internaționale la care R. era parte și a legilor în vigoare la data preluării imobilului de către stat.
T. a apreciat ca nefondate și criticile apelanților C. privind acordarea cheltuielilor de judecată, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 și 276 C. proc. civ., în condițiile în care a admis primul capăt de cerere din acțiunea reclamanților și a respins excepția lipsei de interes invocată de apelanți, susținerile acestora fiind admise doar sub aspectul respingerii celui de-al doilea petit, ca prescris, astfel încât acordarea a ½ din onorariul avocațial este justificată.
Recursul
Recursul reclamanților
Reclamanții au solicitat modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului lor, admiterii cererii de repunere în termenul de prescripție a acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C.-N. în vederea soluționării pe fond a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr.civ.
Aceasta, deoarece dispozițiile art. 19 alin. 1 din D. nr. 167/1958 se referă la piedici relative constând în motive personale ale celui care invocă motivul de repunere în termen și nu la motive de forță majoră.
Cartea funciară reprezintă modalitatea de a aduce la cunoștința publicului existența unui drept real imobiliar, or pârâții C. nu și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, reclamanții fiind și în prezent proprietarii tabulari ai imobilului, aceștia cercetând cuprinsul cărții funciare pentru a verifica dacă imobilul a fost sau nu înstrăinat de către stat, neavând obligația legală de a solicita informații altor instituții ale statului.
Aceștia au anexat notificării formulate în temeiul L. nr. 1. extrasul de carte funciară, din care rezulta că sunt în continuare proprietari tabulari, iar statul, răspunzând notificării, nu i-a încunoștințat despre vânzarea imobilului.
Deși în referatul care a stat la baza dispoziției de soluționare a notificării se arată că imobilul a fost vândut, în dispoziția de soluționare a notificării se arată doar că nu au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate, fără a li se aduce la cunoștință încheierea cotnractului de vânzare cumpărare.
Întâmpinările pârâților la recursul reclamanților
Pârâții au solicitat respingerea recursului reclamanților, invocând inadmisibilitatea motivelor de netemeinicie și a unor motive noi referitoare la aplicarea regulilor de carte funciară, precum și a nesoluționării în termen a notificării de către stat, ca și a necomunicării înstrăinării imobilului, oricum, solicitând respingerea acestor motive și ca nefondate, întrucât primarul nu avea o obligație legală în acest sens, faptul că nu locuiesc în țară nu justifică lipsa lor de diligență, pârâții cumpărători nu aveau cum să-și înscrie dreptul în cartea funciară, în condițiile în care dreptul vânzătorului nu a fost înscris, reclamanții nefăcând minime diligențe pentru a afla de înstrăinare, putând să-i întrebe chiar pe pârâții cumpărători sau pe administratorul blocului, pe care-l cunoșteau, nefăcând vreo solicitare în acest sens vreunei instituții a statului, așa cum corect au reținut instanțele de fond. De altfel, din faptul că au solicitatdespăgubiri, rezultă că au cunoscut vânzarea, deci imposibilitatea restituirii în natură. Reclamanții au avut o atitudine pasivă, au indicat o adresă de corespondență greșită, acesta fiind motivul pentru care au aflat cu întârziere despre modul în care le-a fost soluționată notificarea, oricum, nedepunând actele prevăzute de lege în vederea soluționării acesteia.
Recursul pârâților C. A. și C. M. L.
Acești pârâți au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului lor, schimbării în parte a sentinței apelate prin respingerea în întregime a acțiunii, în principal, pe excepții și, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 ,7 și 9 Cod proc.civ., pârâții au arătat că argumentul instanței de apel pentru menținerea soluției primei instanțe a fost acela al dependenței stabilirii dreptului la măsuri reparatorii în favoarea reclamanților prin dosarul nr. (...) al T. C. de includerea imobilului în categoria celor prevăzute de art. 2 din L. nr.1.. S. instanței de apel cu privire la acest aspect este nelegală, fiind generată de confuzia dintre
„preluarea fără titlu valabil"; și preluarea abuzivă.
Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la susținerea lor raportat la faptul că judecătoria s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, reclamanții solicitând constatarea nulității titlului de preluare, iar instanța constatând preluarea abuzivă a imobilului și motivând pe nulitatea preluării de către stat, rațiune care denotă confuzia dintre cele două noțiuni.
Preluarea cu titlu sau fără titlu valabil ajută la stabilirea legalității actelor de înstrăinare încheiate cu privire la aceste imobile, făcând aplicabile unul din aliniatele art. 45 din L. nr.1.. În situația în care contractul de vânzare-cumpărare nu mai este supus controlului legalității prin respingerea cererii ca fiind prescrisă, nu mai este necesară nici stabilirea modalității de trecere a imobilului în proprietatea statului cu sau fără titlu.
În ce privește fondul cauzei, cele două instanțe de fond au cercetat valabilitatea titlului statului prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 1 din L. nr. 213/1998, text care nu este aplicabil în speță, raportat la principiul neretroactivității legii civile. D. ar fi legală interpretarea celor două instanțe cu privire la nulitatea titlului statului datorată contradicției dintre decretul de preluare și C. R. și tratatele internaționale la care R. era parte, atunci nu ar mai avea rațiune L. nr.1., toate preluările făcute de stat în regimul comunist fiind nelegale, or, din chiar economia acestei legi, rezultă că se face distincție între imobilele preluate cu sau fără titlu valabil.
În speță ne aflăm în situația unei preluări abuzive cu titlu, pentru că au fost respectate dispozițiile decretului de preluare la momentul preluării imobilului de către stat.
Recurenții au criticat soluția și cu privire la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în cotă de ½ parte, arătând că capătul de acțiune privind preluarea imobilului s-a judecat în principiu în contradictoriu cu S. Român și nu cu ei, iar, raportat la respingerea capătului de acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca prescris, se impunea c reclamanții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată către ei în întregime, conform actelor depuse la dosar.
Recursul pârâtului C. local al mun. C. N.
C. Local al municipiului C.-N. a criticat decizia cu privire la constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu fără titlu valabil, arătând că în cauză suntem în situația preluării în proprietatea statului a unui imobil cu titlu valabil, nu fără titlu valabil, întrucât dispozițiile D.ui nr. 2. au fost respectate în totalitate.
Recursul pârâtului P. mun. C. N.
Pârâtul P. mun. C.-N. a criticat în primul rând decizia cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. mun. C.-N., având în vedere obiectul cauzei „anulare act";, respectiv contract de vânzare-cumpărare, în care figurează ca parte semnatară C. Local al municipiului C.-N., fiind irelevantă existența unui proces prin care s-a atacat dispoziția emisă de pârâtul P. mun. C.-N.
Prin urmare, având în vedere obiectul acțiunii, calitate procesuală pasivă în cauză are C. Local al municipiului C.-N., opozabilitatea hotărârii din prezenta cauză, așa cum susține instanța de apel, neavând nicio justificare.
Cea de-a doua critică se referă la capătul de acțiune privind constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu, fără titlu valabil fiind identică cu critica formulată de ceilalți pârâți referitor la acest aspect.
Reclamanții nu au formulat întâmpinare la recursurile pârâților,solicitând respingerea acestora ca nefondate, conform concluziilor formulate de reprezentantul acestora, cuprinse în încheierea de amânare a pronunțării din 2 februarie 2012.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
cur te a aprec iaz ă c ă recursur ile recl aman ț ilor ș i al pârâtului P. mun. C. N.sunt fondate în totalitate, în timp ce cele decl ar ate de p âr âț ii C. A. și soț ia
C. M. L. și C. loc al al mun. C. N. sun t do ar p arț ial f ond ate, d in
cons ideren tele ce ur me az ă a f i expuse.
Astfel, recursurile sunt formulate cu privire la trei chestiuni litigioase, și anume:
- repunerea în termenul de prescripție extinctivă și, ca o consecință, modul de soluționare a excepției prescripției extinctive,
- preluarea de către stat a imobilului - distincția dintre preluarea abuzivă și cea cu, respectiv fără titlu, interesul reclamanților în formularea unui astfel de capăt de cerere,
- calitatea procesuală pasivă a P.ui mun. C. N. a) Referitor la prima chestiune litigioasă dedusă recursului, instanțele de fond au dat făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 din D. nr. 167/1958 privind repunerea în termenul de prescripție extinctivă, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr.civ. Aceasta, deoarece, interpretând sintagma „cauză justificată";, au reținut că, deși cuprinsul cărții funciare nu reflecta situația juridică reală a imobilului, reclamanții ar fi putut să o cunoască pe altă cale, această cale fiind, așa cum rezultă din considerentele instanței de apel, o cerere de informare adresată autorității publice locale cu atribuții în vânzarea imobilelor preluate de stat.
În realitate, instanțele de fond au inversat obligațiile prevăzute de lege în sarcina părților privind realizarea opozabilității transferului dreptului de proprietate imobiliară. Deși rețin că pârâții cumpărători nu au efectuat formalitățile de publicitate imobiliară, apreciază că dreptul lorera opozabil reclamanților, pentru că aceștia ar fi putut să-l cunoască pe altă cale.
Este adevărat că, potrivit art. 34 din L. nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare („cuprinsul cărților funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobîndirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acțiune prin care se contesta cuprinsul ei sau dacă nu a fost cunoscută, pe altă cale, această inexactitate";), cunoașterea sau posibilitatea cunoașterii pe altă cale a dreptului neînscris producea efectul de opozabilitate față de cel care l-a cunoscut sau putea să-l cunoască efectiv. Jurisprudența a apreciat că lăsarea imobilului în posesia unei alte persoane decât proprietarul tabular poate răsturna prezumția prevăzută de art. 33 din același act normativ, în forma în vigoare la data amintită („dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul";). Aceasta, însă, în considerarea împrejurării că cel care dorea să dobândească un drept asupra unui imobil putea și trebuia să facă verificări și cu privire la situația faptică a acestuia, putând afla, de la cel aflat în posesie, și situația juridică reală, nereflectată de cuprinsul cărții funciare. Numai că, în situația în speță, cumpărătorii nu aveau vreun interes să aducă la cunoștința fostului proprietar care-și revendica imobilul existența contractului de vânzare cumpărare, dimpotrivă, interesul lor era să-l ascundă și să aștepte împlinirea termenului de prescripție extinctivă. Un astfel de interes nu-l avea nici vânzătorul, care, așa cum rezultă din modul în care a redactat actele adresate reclamanților, a ascuns, la rândul său, existența contractului, întrucât, deși în referatul prin care se propune soluționarea notificării se arată că imobilul a fost înstrăinat în temeiul L. nr. 112/1995, în cuprinsul dispoziției motivate a primarului, obiect al dosarului suspendat, nu există o astfel de mențiune, deși cuprinde toate celelalte mențiuni din referat, existența contractului fiind pentru prima dată adusă la cunoștința reclamanților prin întâmpinarea comunicată în dosarul suspendat.
Instanțele de fond, în aceste circumstanțe, au apreciat, totuși, că reclamanții ar fi trebuit să adreseze o cerere vânzătorului pentru a solicita informații privind situația juridică a imobilului, deși, faptic, acesta prin actele comunicate reclamanților le-a creat convingerea că situația juridică nu este schimbată față de cea din cartea funciară.
De altfel, așa cum rezultă din jurisprudența publicată a curții
(decizia civilă nr. 2213 din 13 octombrie 2005, în Buletinul Jurisprudenței
2005, Ed. Sfera 2006, p. 59 și urm.), C. local al mun. C. N. nu comunica astfel de informații la cererea părților, ci doar a instanței.
Nu este vorba de motive noi, așa cum susțin pârâții în întâmpinare, pentru că pe tot parcursul procesului reclamanții au făcut referire la aplicarea regulilor de carte funciară, care, însă, au fost analizate greșit de instanțele de fond, și nici de împrejurări de fapt, pentru că nu se pune problema schimbării stării de fapt în recurs, ci de aplicare a dispozițiilor art. 19 din D. nr. 167/1958 la starea de fapt stabilită de instanțele de fond.
Curtea, cu opinie majoritară, apreciază că reclamanții nu au putut exercita acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare pentru simplul fapt că nu au cunoscut și nu puteau cunoașteexistența acestuia, nici din cuprinsul cărții funciare, nici pe altă cale, având, astfel, un motiv temeinic pentru a solicita repunerea în termenul de prescripție extinctivă.
Apărările pârâților cumpărători referitoare la faptul că nu puteau să-și înscrie dreptul în cartea funciară, întrucât nu fusese înscris dreptul vânzătorului nu sunt fondate, aceștia având la dispoziție acțiunea în prestație tabulară în realizarea acestui scop.
În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de o lună prevăzut de art. 19 din D. nr. 167/1958, acesta este data comunicării întâmpinării, adică 7 decembrie 2006, aceasta fiindu-le comunicată reclamanților în ședință publică, așa cum rezultă din încheierea ședinței din dosarul suspendat, atașat prezentului dosar. Aceasta, deoarece, deși întâmpinarea a fost depusă la data de 6 noiembrie 2006, înaintea primului termen de judecată și cu respectarea termenului de 5 zile prev. de art. 1141alin. 2 C. pr.civ. , reclamanții nu aveau obligația să o ridice de la dosar cu 5 zile înainte, semnificația termenului fiind aceea de a asigura o durată rezonabilă a procedurii, în sensul că reclamantul care nu a studiat întâmpinarea depusă în termen înainte de prima zi de înfățișare, nu poate solicita un termen în acest sens, fiind obligat să pună concluzii cu privire la excepțiile și apărările invocate de pârât la termenul de judecată la care i s-a comunicat întâmpinarea. Întrucât cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare a fost expediată instanței prin poștă la data de 5 ianuarie 2007, deci în interiorul termenului de o lună, cererea de repunere în termen fiind justificată și formulată în termen, va fi admisă, iar, ca o consecință, excepția de fond a prescripției extinctive respinsă, impunându-se soluționarea acestui capăt de cerere pe fond, sens în care, în temeiul art. 312 alin. 5 C. pr.civ., rap. la art. 297 alin. 1 C. pr.civ., recursul reclamanților va fi admis, decizia pronunțată în apel casată, cu consecința admiterii apelului reclamanților, anulării parțiale a sentinței judecătoriei și trimiterii cauzei spre rejudecare pe fond primei instanțe, reclamanții formulând o astfel de cerere în motivele de apel și trimiterea spre rejudecare pentru acest motiv având loc acum pentru prima dată, în etapa procesuală anterioară dispunându-se pentru necompetența primei instanțe. b) În ceea ce privește caracterul preluării imobilului de către stat, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat constatarea preluării fără titlu valabil, prima instanță a admis parțial acțiunea lor cu privire la acest capăt de cerere, considerentele se referă la preluarea fără titlu valabil, însă dispozitivul cuprinde mențiunea „preluare abuzivă";. Instanța de apel a considerat că prima instanță, de fapt, s-a pronunțat asupra preluării fără titlu valabil, conform considerentelor, respingând apelul pârâților referitor la acest motiv. În realitate, așa cum corect susțin pârâții, există o neconcordanță între considerente și dispozitiv, pentru că dispozitivul se referă la preluarea abuzivă de către stat a imobilului, noțiune care este mai largă decât cea de preluare fără titlu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 lit. h din L. nr. 1., preluarea abuzivă incluzând și noțiunea de preluare cu titlu. De aceea, sub acest aspect, recursurile pârâților C. A. și C. M. L. și C. local al mun. C. N. sunt fondate, subzistând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. pr.civ., urmând a fi admise în parte. Aceasta, deoarece instanța de recurs, ca și instanțele de fond, apreciază că reclamanții justifică un interes în a solicita constatarea preluării fără titlu valabil. Apărările pârâților referitoare la lipsa de interes se raportează la soluția dată cererii de repunere în termen, care a fost schimbată în recurs, ca urmare a admiterii recursului și apelului reclamanților. În ceea ce privește caracterul preluării, raportat la dispozițiile art. 6 alin. 1 din L. nr. 213/1998 invocate de reclamanți și reținute de instanțele de fond, este vorba de o preluare fără titlu valabil, actul normativ care a stat la baza preluării, respectiv D. nr. 2. contravenind Constituției și tratatelor internaționale privind drepturile omului la care R. era parte, neinteresând dacă, în concret, au fost sau nu respectate dispozițiile acestuia la data preluării, această problemă punându-se doar în cazul actelor normative de preluare ce nu contraveneau Constituției sau tratatelor internaționale. Curtea nu doar va dezlega în drept obligatoriu, în temeiul art. 315 C. pr.civ., această chestiune litigioasă, ci, fiind vorba de un capăt de cerere și de neconcordanța dintre dispozitivul și considerentele hotărârii primei instanțe, sub acest aspect, în temeiul art. 312 alin. 3 și art. 296 C. pr.civ., va admite în parte recursul pârâților, va casa decizia tribunalului (subzistând atât motive de modificare, cât și de casare a hotărârii), va rejudeca apelul acestora și îl va admite în parte, schimbând sentința apelată în sensul constatării preluării fără titlu valabil. Nu este vorba despre o înrăutățire a situației acestora în propria cale de atac, în sensul art. 296 C. pr.civ., pentru că instanțele de fond au admis acest capăt de cerere, constatând preluarea abuzivă și motivând preluarea fără titlu, pârâții solicitând instanței de recurs să dezlege această chestiune litigioasă dintre părți prin respingerea acestui capăt de cerere, în principal, ca lipsit de interes, în subsidiar, ca nefondat, pe motiv că preluare ar fi fost cu titlu, altminteri s-ar pune problema retroactivității legii civile. În realitate, contractul de vânzare cumpărare, conform dezlegării obligatorii dată de Î. în recurs, a fost încheiat la 19 ianuarie 2001, adică după intrarea în vigoare a L. nr. 213/1998, condițiile de valabilitate ale acestuia trebuind raportate la legea în vigoare la momentul încheierii sale. c) Cu privire la calitatea procesuală pasivă a P.ui mun. C. N., acesta are calitate procesuală în litigiul privind plângerea împotriva dispoziției emisă de acesta, nu și în prezenta cauză, prin care reclamanții urmăresc constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea preluării fără titlu valabil, vizând motivul de nulitate a contractului de vânzare cumpărare, nu stabilirea măsurilor reparatorii în temeiul legii speciale de restituire, pentru obținerea acestora, preluarea abuzivă fiind suficientă, neimpunându-se constatarea preluării fără titlu valabil, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 li.t h din L. nr. 1.. Din aceste considerente, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. pr.civ., privind greșita aplicare a normelor de drept substanțial, fiind în prezența concursului dintre motive de casare și motive de modificare, în temeiul art. 312 alin. 3 C. pr.civ., curtea va admite recursul pârâtului P. mun. C. N., va casa decizia tribunalului, rejudecând apelul acestui pârât, în temeiul art. 296 C. pr.civ. îl va admite și va schimba sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive. Deoarece, în ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, care este, de fapt, scopul urmărit de reclamanți prin exercitarea acțiunii civile, cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare pe fond primei instanțe, vor fi înlăturate dispozițiile privind cheltuielile de judecată, deoarece nu este încă stabilită culpa procesuală a părților în sensul art. 274 alin. 1 C. pr.civ., acestea urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L., DECIDE: Cu majoritate de voturi, admite în parte recursul pârâților C. A. și C. M. L. și cel declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. Admite recursul declarat de reclamanții C. G. și C. K. și pârâtul P. M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 432 din 13 octombrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează, rejudecând, admite în parte apelul pârâților C. A. și C. M. L. și al pârâtului C. LOCAL AL M. C.- N., admite apelul reclamanților și cel declarat de pârâtul P. M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 8672/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care o anulează parțial și trimite acțiunea pentru rejudecarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare exercitată de reclamanți împotriva pârâților C. A. și C. M. L. și C. LOCAL AL M. C.-N. Admite cererea de repunere în termen. Respinge excepția prescripției extinctive. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. C. N. și respinge acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține dispozițiile privind respingerea excepției lipsei de interes. Constată preluarea fără titlu valabil a imobilului situat în mun. C. N., str. Prof. Ciortea, nr. 9, ap. 7. Înlătură dispoziția privind cheltuielile de judecată. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: D.I.Tașcă, M. Oncică S. Cu opinia separată a judecătorului A. C. în sensul respingerii recursului reclamanților C. G. și C. K. Singura chestiune dedusă judecății în recurs care a determinat formularea opiniei separate este aceea a modului de soluționare a cererii având ca obiect repunerea în termenul de prescripție al acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.40332/(...) și implicit a soluției pronunțate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune. S. pronunțată asupra celorlalte două recursurideclarate în cauză a fost în consecință însușită de toți membrii completului de judecată investit cu soluționarea prezentului dosar, în motivarea acestei opinii separate urmând a fi tratată doar problema evocată anterior. Conform prevederilor art.19 din D. nr.167/1958 instanța de judecată , în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit , poate să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii. Cererea de repunere în termen poate fi făcută numai în termen de 1 lună de la încetarea cauzelor carejustifică depășirea termenului de prescripție. Acesta este textul de lege care în accepțiunea recurenților C. a fost greșit interpretat și aplicat de către instanța de apel, fiind deci incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ. Pentru a respinge cererea reclamanților C. de repunere în termenul de prescripție în ceea ce privește acțiunea având ca obiect constarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 40.332/(...), contract încheiat între pârâții C. și S. Român prin C. Local al municipiului C.-N., instanța de apel, după o analiză teoretică a instituției repunerii în termenul de prescripție a cercetat îndeplinirea condițiilor pentru repunerea în termenul de prescripție în cazul concret dedus judecății. Apreciez că în mod corect s-a menționat că doctrina și practica judiciară sunt constante în sensul că această măsură a repunerii în termenul de prescripție este una cu caracter excepțional, putând fi luată numai în cazul în care este exclusă orice culpă a titularului dreptului la acțiune, fără ca împrejurările care au împiedicat partea să se încadreze în termenul de prescripție prevăzut de lege să aibă caracterul forței majore. Cauzele care au împiedicat partea să exercite dreptul la acțiune în termenul de prescripție trebuie deci să fie independente de vreo culpă a titularului dreptului la acțiune. Rațiunea pentru care sunt instituite termene de prescripție pentru exercitarea majorității acțiunilor în justiție este aceea a respectării securității raporturilor juridice civile, în cazul în care toate acțiunile, indiferent de obiect, ar fi imprescriptibile, incertitudinea tuturor drepturilor fiind de o amploare mult prea mare pentru a putea fi acceptată. Și din această perspectivă repunerea în termenul de prescripție nu poate avea decât un caracter excepțional. În cauza dedusă judecății acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul L. nr.112/1995 a fost înregistrată la data de 0(...) pe rolul instanței, dată la care s-a formulat și cererea de repunere în termenul de prescripție, conform prevederilor L. nr.1. termenul de prescripție în acest gen de acțiuni împlinindu-se la data de (...). Rezultă deci că acțiunea a fost promovată de către reclamanți la mai mult de 4 ani după ce termenul în care conform L. nr.1. se puteau ataca acest gen de contracte de vânzare cumpărare s-a împlinit, putându-se aprecia că pârâții au fost îndreptățiți să considere că dreptul lor de proprietate, drept dobândit prin contractul de vânzare cumpărare atacat, este consolidat, cel puțin prin prisma ieșirii din sfera de aplicare a prevederilor art.45,46 din L. nr.1. republicată. Pentru a justifica cererea de repunere în termenul de prescripție reclamanții arată că nu au putut afla despre existența contractului de vânzare cumpărare pentru că acesta nu a fost înscris în cartea funciară,carte funciară care a fost consultată de mai multe ori. De asemenea se invocă omisiunea autorității competente la care a fost depusă notificarea formulată în temeiul L. nr.1. de a-i informa asupra existenței acestui contract de vânzare cumpărare. Un alt argument în sensul admisibilității acestei cereri, care se impune a fi coroborat cu celelalte, este acela că reclamanții au domiciliul în A. Ținând cont de argumentele aduse de reclamanți în justificarea cererii formulate, apreciez că în mod corect a statuat instanța de apel că acestea nu sunt în măsură să conducă la concluzia încadrării situației reclamanților în prevederile art.19 din D. nr.167/1958. Din actele dosarului format în baza notificării reclamanților în anul 2001, prin avocat, rezultă că după formularea notificării reclamanții nu au mai făcut nici un demers dovedit pentru a se interesa de soarta acesteia, notificarea soluționată la data de 0(...) fiind comunicată persoanei indicate în acest scop în notificare, la adresa indicată de către reclamanți în aceasta, în luna octombrie 2004, plicul fiind înapoiat expeditorului ca urmare a neridicării acestuia de către destinatar, fiind anexat la dosar. De-abia în anul 2006 reclamanții, printr-un avocat, încep să facă demersuri pentru a afla care este stadiul soluționării notificării, după recomunicarea acesteia formulând acțiunea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., prin care au atacat dispoziția emisă de primar în baza notificării, în acest dosar aflând și despre existența contractului de vânzare cumpărare pe care ulterior l-au atacat. Aceste aspecte au fost subliniate pentru a aprecia asupra conduitei și diligenței reclamanților în ceea ce privește imobilul care a făcut obiectul notificării formulate în anul 2001, conduită și diligență care se repercutează și în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de prescripție. Singurul demers pe care l-au făcut reclamanții referitor la imobilul în litigiu a fost acela de a formula notificare, de a consulta cartea funciară a imobilului la acest moment, toate acestea în anul 2001, ulterior, până în anul 2006 rămânând în mare parte în pasivitate. În acest context important de stabilit, raportat la prevederile art.19 din D. nr.167/1958, este dacă reclamanților li se poate imputa că nu au făcut alte demersuri pentru a afla despre existența unui eventual contract de vânzare cumpărare, demersuri în virtutea cărora puteau afla despre existența acestuia în timp util, adică până la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de L. nr.1., adică anul 2002. Apreciez că reclamanții puteau afla despre existența acestui contract printr-o cerere adresată expres în acest sens C.ui Local al municipiului C.- N., cerere care nu a fost făcută, neputându-se interpreta că a fost făcută implicit prin aceea că s-a solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilului înscris în cartea funciară în continuare în favoarea reclamanților. R. la această cerere sau un eventual refuz de a se răspunde la solicitarea reclamanților nu are relevanță în cauză atâta timp cât o asemenea cerere nu a fost formulată. Oricum este puțin probabil să se refuze a se da curs unei asemenea solicitări, Consilul Local al M. C.-N. fiind într-adevăr parte în contractul de vânzare cumpărare atacat, dar înainte de aceasta fiind o autoritate publică care în virtutea atribuțiilor sale avea obligația să răspundă unei astfel de solicitări. Dar așa cum am arătat, analiza unui eventual refuz de a se răspunde și implicațiile sale înceea ce privește repunerea în termenul de prescripție nu are sens în lipsa formulării unei astfel de solicitări. Reclamanții, în lipsa demersurilor menționate mai sus, nu pot invoca faptul că unitatea deținătoare căreia i-a fost adresată notificarea nu a comunicat din oficiu acest aspect, și nu l-a menționat în cuprinsul dispoziției emise în temeiul L. nr.1., aceasta fiind emisă oricum numai în anul 2004, deci după împlinirea termenului de prescripție al dreptului la acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare. Faptul că reclamanții domiciliază în străinătate nu are nici o relevanță în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de prescripție, existând multe situații grefate pe dispozițiile L. nr.1. în care persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi domiciliază în străinătate. În cazul în care reclamanții apreciau că nu sunt în măsură să se ocupe personal de demersurile necesare în vederea retrocedării în natură a imobilului, aceștia aveau posibilitatea să își desemneze un mandatar, avocat sau nu, care să facă aceste demersuri în numele lor, optând de altfel în acest sens dar numai pentru formularea notificării. Prin urmare, atâta timp cât reclamanții nu au făcut demersurile menționate mai sus, în contextul în care era de notorietate că aproape toate locuințele preluate de stat, închiriate ulterior, au fost înstrăinate în temeiul L. nr.112/1995 chiriașilor(fiind dovedit că aceștia cunoșteau despre existența contractului de închiriere, cunoscându-i și pe chiriași), L. nr.10/20001 prevăzând un anumit termen de prescripție special în care aceste contracte pot fi atacate, apreciez că în mod corect a stabilit instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile art.19 din D. nr.167/1958 pentru repunerea în termenul de prescripție, formularea acțiunii după împlinirea acestui termen fiind imputabilă reclamanților, neexistând cauze temeinic justificate care să îi fi împiedicat să formuleze acțiunea în termenul prevăzut de lege. JUDECĂTOR, ANAMRIA C. Red.A.C./(...)
| ← Decizia civilă nr. 4242/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 195/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
