Decizia civilă nr. 4182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 4182/R/2012

Ședința publică din 05 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. E., împotriva deciziei civile nr. 2. din 16 mai 2012 a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. I., S. M., S. G. A., S. T., C. E.-A. (căs. B.), C. E.-Z., D. S., G. S. R. și T. S., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă, asistată de doamna avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială pentru asistare și pentru reprezentare, la f. 6 din dosar, precum și pârâta intimată S. T. personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta S. E., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 14 din O.M.J. nr. 760/1999, întrucât vizează modul de soluționare al cererii accesorii privitoare la cheltuielile de judecată.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente în susținerea recursului și pârâtei intimate S. T. pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de reclamantă.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul acordării reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2480 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentanta reclamantei recurente arată că a perceput această reducere a onorariului de avocat ca un afront personal și față de profesia de avocat și, de asemenea, arată că în data de (...) a studiat dosarul, a formulat o cerere pentru a i se comunica copii de pe înscrisurile din dosar, respectiv copii de pe înscrisuri care au reprezentat peste 10 pagini, ceea ce a însemnat câteva ore de umblat pentru a obține aceste copii și având în vedere aceste aspecte, precum și împrejurarea că dimineața a fost prezentă în instanță, după masă a stat de vorbă cu clienții și noaptea a studiat copiile de pe înscrisurile de la dosar și a formulat cererea de aderare la apel, apreciază că onorariul de 2480 lei nu a fost prea mare. Totodată, arată că și în situația în care cererea are doar 2 pagini, onorariul de avocat se justifică, deoarece pentru un înscris de doar 2 pagini, uneori avocatul studiază luni de zile.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că având în considerare faptul că după ce se scad toate taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească din onorariul încasat de la clientă, ei îi rămân doar 1000,2 lei, ceea ce nu reprezintă o sumă prea mare raportat la munca depusă.

Având în vedere aspectele mai sus menționate, reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are nici un motiv să restituie onorariul de avocat, pentru că a făcut tot ce trebuia să facă în dosarul instanței de apel și a fost prezentă la două termene de judecată, iar clienta sa nu a fost în culpă procesuală, ci doamna avocat O. Ș.-S., care a fost angajată de partea adversă, care nu a timbrat apelul.

Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Pârâta intimată S. T. solicită respingerea recursului declarat de reclamanta

S. E. și arată că nu știe ce să spună cu privire la cheltuielile de judecată, pentru că doamna avocat O. Ș.-S. s-a prezentat întotdeauna la dezbateri, însă azi nu s-a putut prezenta în instanță.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 14694 din data de (...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civila formulata de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârtii S. I., S. G.-A. si S. T., S. M., C. E. si C. Z. si D. S., Torok S. si G. S. R..

S-a admis în parte cererea reconvenționala formulata de paratul, reclamant reconvențional S. G., decedat la data de (...), continuata de S. G.-A. si S. T.

S-a stabilit ca masa succesorala după defuncta B. S., decedata la data de

(...), se compune din cota de ¼ parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla

66 si calitatea de moștenitori a paraților C. E. si C. Z., in calitate de nepoți, in cote de cate ½ parte fiecare, raportat la masa succesorala.

S-a stabilit ca masa succesorala după defunctul S. F., decedat la data de (...) se compune din cota de ¼ parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, calitate de moștenitor având parata S. M., in întregime, conform C.ui de legatar nr. 7/ (...).

S-a dispus sistarea stării de coproprietate existenta asupra terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, in natura, prin atribuirea lui, in întregime, paratului S. I..

A fost obligat pâratul S. I. la plata sultei, către parata S. M. in suma de

95200 lei, către C. E., C. Z. suma de 47600 lei fiecare si către moștenitorii paratului decedat S. G. suma de 95200 lei.

A fost obligat pâratul S. I. sa încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul in suprafața de 1341 m.p., parte din terenul în suprafața de 4600 m.p. inscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, cu front pe toata lățimea parcelei la strada L., in caz de refuz, prezenta sentința tine loc de contract autentic de vânzare- cumpărare.

S-a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiune si cererea reconvenționala.

S-au compensat cheltuielile de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

Au fost obligați pârâtii S. I. si S. M. la plata către reclamanta a sumei de cate 1236 lei fiecare si pe paratii C. E. si C. Z. a sumei de cate 618 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...) - f. 6 dos., s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor in suprafața de 3 ha 6320 m.p., din care parcela 11 din tarla 66 in suprafața de 4600 m.p., situat in extravilanul municipiului C.-N., jud. C., in favoarea paraților S. F., S. I., S. G., identic cu S. G. si numitei B. S., in calitate de moștenitori ai defunctului S. Iozsef.

Potrivit certificatelor de stare civila atașate in copie la dosarul cauzei, titularii dreptului de proprietate reconstituit asupra terenului in suprafața de

4600 m.p. sunt descendenții direcți ai defunctului S. Iozsef.

La data de (...) a decedat Bagameri S., identica cu B. S., fapt constatat prin actul de la fila 19, vocație succesorala având paratii C. E.-Z. si C. E.-A., in calitate de nepoți de fiica, C. M., decedata la data de (...), potrivit certificatelor de stare civila.

La data de (...), prin antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata anexat in copie la dosar, paratul S. I. a „vândut"; reclamantei dreptul sau de proprietate asupra terenului in suprafața de 1150 m.p., parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. sus amintit, pentru prețul de 1500 dolari SUA, din care reclamanta a achitat suma de 200 USD la data semnării convenției, diferența urmând a fi achitata in cursul anului 2006, ceea ce s-a si întâmplat conform răspunsului dat de paratul S. I. la interogator.

Parcela de teren care formează obiectul convenției mai înainte menționată a fost determinata de parți prin anexa la contract din data de (...), ca fiind cea situata in extremitatea dinspre str. L., drumul către P., a terenului in suprafața de 4600 m.p. in discuție.

In același timp, din actul de partaj voluntar incheiat de S. I., S. F., S. G., C. Z. si C. E. la data de (...) de la fila 59, prin care aceștia au convenit partajul in natura al terenului prin formarea a 4 loturi egale, rezulta ca parcela care ar reveni paratului S. I. din terenul in suprafața de 4600 m.p. ar fi situata in capătul opus al terenului in raport de str. L., drumul spre P., unde s-a menționat existenta unui alt drum de acces.

Din coroborarea poziției procesuale exprimata de parți si răspunsurile date la interogatorii rezulta ca o parte din parați au înțeles ca parcela in suprafața de

1150 m.p. din terenul in suprafața de 4600 m.p., limitrofa străzii L., drumul către P., revine lui S. G., iar acesta din urma a înțeles ca aceeași parcela revine lui.

Ca atare, cum nu exista o înțelegere unanima cu privire la împărțirea imobilului in discuție, urmează ca partajul voluntar nu s-a realizat.

La data de (...) a decedat si S. F., fapt constatat prin actul de la fila 78. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătura privata din data de (...), paratul S. I. a mai „vândut"; reclamantei si partea sa din mostenire din parcela 11, tarla 66 din T. de proprietate nr. 1. ce ii revine după decesul fratelui sau, S. F., pentru prețul de 1000 USD, achitat in întregime.

Cu toate acestea, pâratul S. I. nu are calitate de moștenitor după defunctul sau frate, S. F., cata vreme calitatea de moștenitor după acest defunct a fost dobândita exclusiv de parata S. M., prin C. de legatar nr. 7/(...) eliberat de B. N.public Jakab Etelka în temeiul T.amentului defunctului, autentificat sub nr.

1938/ (...) de N. P. S. V. B.

La data de (...) a decedat si paratul S. G., vocație succesorala având pârâții

S. G.-A., in calitate de fiu, si S. T., soție supraviețuitoare, conform certificatelor de stare civila de la dosar.

Prin raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie administrat in cauza, completat, întocmit de expert tehnic judiciar V. F. - a fost identificat si măsurat terenul in suprafața de 4600 m.p., parcela 11 din tarla 66 din T. de proprietate nr. 1./(...), ca fiind parte din imobilul înscris in CF nr.

17692 C., nr. top 20311 in suprafața de 4751 m.p., asupra caruia sunt proprietari tabulari paratii D. S., Torok S. si G. S. R., si s-au formulat propuneri de partaj in natura, conform solicitărilor tuturor parților, prin formarea a 4 loturi egale.

Cu toate acestea, prin aceeași lucrare de specialitate s-a concluzionat ca terenul in suprafața de 4600 m.p. nu este comod partajabil in natura, in modalitatea propusa întrucât pentru accesul la parcelele fără ieșire la calea publica s-ar impune instituirea unui drum de servitute de trecere peste celelalte parcele, ori lățimea terenului la capătul dinspre str. L., drumul către P., ce constituie calea publica este de 10,50 m, iar in capătul opus de 14 m, ceea ce nu permite constituirea unui drum de servitute de trecere cu o lătime de 4 m, dat fiind P. urbanistic general al municipiului C.-N. aprobat prin HCL nr. 792/(...) si Regulamentului de aplicare.

In același timp, prin R. de evaluare întocmit in cauza de expert tehnic Botez

Stefan s-a stabilit ca terenul in suprafața de 4600 m.p. reprezentând parcela 11 din tarla 66 din T. de proprietate nr. 1./(...) are o valoare de circulație de 3. lei.

In drept, conform art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar potrivit art. 6735alin. 2 si 6739C. proc. civ., instanța a făcut ca împărțeala în natura, având in vedere si acordul parților, mărimea cotei-parți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul si ocupația parților, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Apoi, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege intre părtile contractante si raportat la prevederile art. 2 din T. X al Legii nr. 247/2005, întrucât nu respecta condiția formei autentice, convențiile reclamantei cu paratul S. I. sunt nule absolut ca si contracte de vânzare- cumpărare, insa valorează drept antecontracte de vânzare-cumpărare, in virtutea principiului conversiunii actelor juridice, care au dat naștere in sarcina promitentului vânzător la obligația de a depune stăruința pentru încheierea actului in forma autentica, obligație ce trebuie executata in natura, conform art. 1073 C. civ.

Fata de starea de fapt reținuta si normele de drept incidente, instanța de fond a constatat că atât acțiunea civila formulata de reclamanta cat si cererea reconvenționala formulata de paratul S. G. si continuata de succesorii acestuia sunt în parte întemeiate, drept care au fosti admise ca atare, pentru argumentele ce vor fi expuse in continuare.

Astfel, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 650 si urm. C. civ. s-a stabilit ca masa succesorala după defuncta B. S., decedata la data de (...), se compune din cota de ¼ parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66 si calitatea de moștenitori a paraților C. E. si C. Z., in calitate de nepoți, in cote de cate ½ parte fiecare, raportat la masa succesorala.

Întrucât prin C. de legatar nr. 7/(...) si C. de legatar suplimentar la acesta, nr. 64/(...), imobilul in cauza nu a fost inclus in masa succesorala după defunctul S. F., instanța a stabilit ca masa succesorala suplimentara după defunctul S. F., decedat la data de (...) se compune din cota de ¼ parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, calitate de moștenitor având parata S. M., in întregime, conform C.ui de legatar nr. 7/(...) si pe cale de consecința a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea reconvenționala având ca obiect stabilirea calității de moștenitori a paraților S. I., S. G., C. Z. si C. E. după acest defunct, aceștia fiind înlăturați de la moștenire.

Apoi, întrucât terenul in suprafața de 4600 m.p. supus partajului nu este comod partajabil in natura data fiind imposibilitatea constituirii unui drept de servitute de trecere si nici unul dintre coproprietari nu a solicitat atribuirea in întregime a imobilului, ori formarea a doua parcele si atribuirea lor la doi dintre coproprietari, având in vedere faptul ca la ambele capete terenul este mărginit de drumuri, chiar daca unul din ele mai greu practicabil, având in vedere ca încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanta îl obliga pe paratul S. I. sa facă tot ce îi sta in putința pentru aducerea lor la îndeplinire, instanța a dispus sistarea stării de coproprietate existenta asupra terenului in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr. 1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, in natura, prin atribuirea lui, in întregime, paratului S. I., dispozițiile art. 6739C.pr.civ. fiind aplicabile prin analogie, ceea ce înlătura si ineficacitatea celui de-al doilea antecontract de vânzare-cumpărare încheiat de acesta, pentru lipsa calității de moștenitor după defunctul S. F..

Așadar, pentru ca in aceasta situație paratul S. I. primește mai mult decât terenul corespunzător cotei sale ideale din dreptul de proprietate ce poarta asupra terenului in suprafața de 4600 m.p., in raport de valoarea de circulație a terenului stabilita prin expertiza, instanța a obligat acest parat la plata sultei, către parata S. M. in suma de 95200 lei, către C. E., C. Z. suma de 47600 lei fiecare si către moștenitorii paratului decedat S. G., care îsi vor dovedi calitatea cu actul corespunzător, suma de 95200 lei.

Apoi, instanța de fond a obligat pe pâratul S. I. sa încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul in suprafața de 1341 m.p., parte din terenul in suprafața de 4600 m.p. înscris in T. de proprietate nr.

1. eliberat de C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la data de (...), parcela 11 din tarla 66, cu front pe toata lățimea parcelei la strada L., in caz de refuz, prezenta sentința urmând a tine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

In continuare, capetele de cerere având ca obiect constatarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 4600 m.p. in cauza au fost respinse ca neîntemeiate, dreptul de proprietate fiind atestat de T. de proprietate eliberat in temeiul Legii nr. 18/1991, iar capătul de cerere având ca obiect intabularea in CF a dreptului de proprietate al reclamantei a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat câtă vreme aceasta nu a solicitat intabularea succesiva a dreptului, așa cum aceasta se impune potrivit art. 22 si 23 din Legea nr. 7/1996.

Ca o consecința a soluției asupra căreia instanța s-a oprit, si celelalte capete de cerere din cererea reconvenționala, vizând partajul în natura prin formarea si atribuirea de loturi si, respectiv, intabularea in CF a dreptului de proprietate astfel dobândit, au fost respinse de instanța de fond ca neîntemeiate.

Întrucât acțiunea principala si cererea reconvenționala au fost admise numai in parte, in temeiul art. 276 C. proc. civ., instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar si pentru ca partajul profita tuturor paraților si sunt în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pe pârâții S. I. si S. M. la plata către moștenitorii paratului S. G. a sumei de cate 1236 lei fiecare si pe pârâții C. E. si C. Z. a sumei de cate 618 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu expert si avocat, dovedite cu chitanțele de la dosar, în condițiile în care reclamanta nu a mai pretins acordarea cheltuielilor de judecată si pretențiile deduse judecații de pârâtul reclamant reconvențional S. G. au fost deduse judecații in contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Prin decizia civilă nr. 2. din 16 mai 2012 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția nelegalei timbrări a apelului și s-a anulat ca nelegal timbrat apelul declarat de către pârâții C. E.-A. (căs.B.), C. E.-Z., S. G. A., S. T.împotriva sentinței civile nr. 14694/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în întregime.

S-a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de aderare la apel și s-a anulat ca nelegal timbrată cererea de aderare la apel formulată de către reclamanta S. E.

Apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată in apel 500 lei în favoarea intimatei reclamante S. E.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pentru termenul din data de (...), s-a pus în vedere pârâților C. E.-A., C. E.-Z., S. G. A., S. T. prin reprezentanta acestora să achite taxă judiciară de timbru în sumă de

5712 lei și timbru judiciar de 5 lei.

La același termen de judecată, reprezentanta apelanților pârâți C. E.-A., C.

E.-Z., S. G. A. și S. T., avocat O. Ș. S. depune la dosarul cauzei declarații olografe ale apelanților pârâți B. E. A., C. E.-Z., S. G. A. și S. T. din care reiese că nu au avut posibilitatea de a achita taxa judiciară de timbru.

În ședința publică din data de (...), instanța din oficiu, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția netimbrării apelului.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.

Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință,în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, a admis excepția netimbrării apelului invocată de instanță din oficiu, și a anulat ca netimbrate apelurile declarate declarat de către pârâții C. E.-

A. (căs. B.), C. E.-Z., S. G. A., S. T. împotriva Sentinței civile nr. 14694/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., pe care a menținut-o în întregime,

Pentru aceleași considerente s-a admis și excepția nelegalei timbrări a cererii de aderare la apel.

S-a anulat ca nelegal timbrată cererea de aderare la apel formulată de către reclamanta S. E.

În temeiul art. 274 și urm. C.pr.civ., tribunalul a obligat apelanții la plata în favoarea intimatei reclamante S. E. a cheltuielilor de judecată în apel 500 lei, onorariu avocațial.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S. E. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.480 lei în favoarea reclamantei.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în fața tribunalului a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.480 lei reprezentând onorariu avocațial, dovada plății acestuia constituind-o chitanța depusă la ultimul termen de judecată.

În opinia reclamantei recurente, în mod nelegal tribunalul a dispus obligarea intimaților doar la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a motiva în fapt și în drept acordarea acestora.

La stabilirea onorariului avocațial achitat de către reclamantă s-au avut în vedere prevederile art. 132 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, cuantumul onorariului fiind unul adecvat raportat la munca, experiența și vechimea în muncă a avocatului ales.

Trebuie remarcat faptul că persoana care își recuperează cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial este reclamanta și nu avocatul care nu mai poate fi obligat să returneze diferența de onorariu.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Pârâta intimata S. T., prezentă în fața instanței, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta S. E.

Pârâții intimați S. I., S. M., S. G. A., C. E.-A. (căs. B.), C. E.-Z., D. S., G. S. R. și

T. S., deși legal citați, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în fațainstanței și nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Astfel, Curtea constată că pârâții S. G. A., C. E.-A. (căs. B.), C. E.-Z., S. T. au declarat apel, în termen legal, Împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, iar ulterior, la data de (...) și reclamanta S. E. a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de aderare la apelul declarat de pârâți prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul dispunerii partajului terenului în natură, cu constituirea unor servituți de trecere și al obligării pârâtului S. I. la încheierea cu reclamanta a actului autentic de vânzare- cumpărare pentru terenul în suprafață 1.150 mp., ce i se va atribuie acestuia în urma partajului, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată (f.45-47, dosar apel).

Anterior formulării cererii de aderare la apel, reprezentanta reclamantei, av. G. S. I. a înregistrat la data de (...) o cerere de eliberare a unor copii de pe înscrisurile de la dosar (f.42, dosar apel).

La termenele de judecată din data de (...) și din data de (...), reprezentata intimatei, av. G. S. I., a asistat personal reclamanta și a solicitat instanței admiterea excepției nelegalei timbrări a apelurilor declarate de pârâți, precum și, obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial depus la fila 49 din dosar de apel (f.50-63, 66, dosar apel).

În probațiune, în recurs, reclamanta a depus contractul de asistență juridică nr. 68/(...) încheiat cu G. S. I. - Cabinet de avocat- din care rezultă că onorariul convenit între părți este în cuantum de 2.480 lei (f.9).

Potrivit art. 298 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice în prezentul titlu.

Art. 274 C.pr.civ. statuează că, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților,despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În considerarea textului de lege evocat mai sus evocat, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de aceea parte care a pierdut procesul, obligarea la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa procesuală a părții.

În speță, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.274 alin.1 C.pr.civ., în sensul că pârâții C. E.-A. (căs.B.), C. E.-Z., S. G. A., S. T. sunt părțile aflate în culpă procesuală întrucât prin decizia civilă nr. 2. din 16 mai

2012 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția nelegalei timbrări a apelului și s-a anulat ca nelegal timbrat apelul declarat de către aceștia, împotriva sentinței civile nr. 14694/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei C.-N., care a fost menținută în întregime, ia reclamanta S. E., prin avocatul său ales, G. S. I., a solicitat obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, onorariu dovedit prin chitanța depusă la fila 49 din dosar de apel care atestă plata sumei de 2480 lei cu acest titlu, în baza contractului nr.68/(...).

Cu toate acestea, instanța de apel s-a limitat a menționa doar că în temeiul art. 274 și urm. C.pr.civ. a obligat apelanții la plata în favoarea intimatei reclamante S. E. a cheltuielilor de judecată în apel de 500 lei, onorariu avocațial, fără a motiva în fapt de ce a adoptat această soluție, ceea ce echivalează cu inexistența motivării deciziei raportat la modul de soluționare al cererii accesorii având ca obiect obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, chiar dacă recurenta a indicat ca și motiv de recurs prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., din dezvoltările memoriului de recurs Curtea apreciază că, în realitate, conform dispozițiilor art.306 alin.3 C.pr.civ., criticile recurentei se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere , numai pentru motive de nelegalitate, dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Conform art. 24 alin. (2) din Constituție, "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Prin urmare, dreptul oricărei părți de a fi asistat de un avocat ales, reprezintă un drept constituțional care presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raționament, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege, respectiv prin art. 274 alin.3

C.pr.civ., a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuatcă acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

De asemenea, dispozițiile art. 127 din Statul profesiei de avocat, publicat in /(...) stabilesc următoarele: „Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sa a activității solicitate de client, b) natura, noutatea și dificultatea cazului, e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante";.

Având în vedere faptul că onorariul avocațial a fost stabilit de reclamantă cu avocatul său ales, în cuantum de 2480 lei, prin prisma criteriilor mai sus arătate, a proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, Curtea apreciază că acesta reprezintă o cheltuială care a fost absolut necesară pentru câștigarea procesului de către reclamantă în apel, care a fost în mod real făcută și în limita unui cuantum rezonabil, astfel încât în mod nelegal tribunalul a acordat reclamantei doar cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, cu titlu de onorariu avocațial.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.7 C.pr.civ., astfel încât în temeiul art.312 alin.1

C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamanta S. E. împotriva deciziei civile nr. 2. din 16 mai 2012 a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul că obligă apelanții să-i plătească reclamantei S. E. suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în apel, în loc de 500 lei cu acest titlu, menținând restul dispozițiilor din decizia recurată.

PENTRU ACESTE M.IVE,

Obligă apelanții să-i plătească reclamantei S. E. suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în apel, în loc de 500 lei cu acest titlu.

Menține restul dispozițiilor din decizia recurată. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: F. M..

Jud.apel: M.T.;C.V.Balint.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4182/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă