Decizia civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/RC/2012
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2012
I. constituită din:
Președinte : V. M.- reședintele C. de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare contestația în anulare și cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2., formulată de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. împotriva deciziei civile nr. 2., pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind reclamanta S. A. G. și pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect P. în baza L. nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat N. Dan cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată, reprezentantul pârâtului contestator precum și al pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reclamanta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 24 ianuarie 2012, " note scrise ".
De asemenea, contestatorul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice a depus la dosar " concluzii scrise"; fila 36 din dosar.
Pârâtul intimat P. municipiului C.-N. a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 27 ianuarie 2012, " note de ședință"; prin care învederează instanței că nu se opune admiterii contestației în anulare precum și a cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 2. a C. de A. C., pronunțată în dosar nr. (...).
I. comunică cu reprezentantul reclamantei intimate un exemplar din concluzii scrise depuse la dosar de pârâtul contestator S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la contestația în anulare și cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2., formulată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C.
Reprezentantul reclamantei intimate, privitor la solicitarea contestatorului de a se acorda un termen de grație în temeiul art.6 din L. nr.
92/2011 arată că o asemenea cerere este inadmisibilă în actuala etapă procesuală.
Arată că nici solicitarea contestatorului de scutire de la plata cauțiunii nu poate fi primită.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, precizează că aceasta este inadmisibilă , susținând motivele expuse pe larg prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
I. apreciază că nu mai apare util să se pronunțe cu privire la scutirea de la plata cauțiunii, având în vedere că la acest termen cauza a rămas în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 2272/R/(...)1, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a admis în parte recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cel declarat de pârâtul P. municipiului C.-N.împotriva sentinței civile nr. 243/(...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost modificată în sensul că a fost obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantei a sumei de
174.000 Euro, echivalentul în lei la data plății potrivit cursului BNR, reprezentând despăgubiri materiale pentru cota de 1/2 parte din apartamentele 1,2,4.
Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de
5309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la anularea dispozițiilor emise de P. municipiului C.-N.
Au fost obligați recurenții la plata în favoarea intimatei a sumei de
4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Motivând decizia, instanța de recurs a reținut următoarele:
Imobilul situat în C.-N., str. Paris nr. 3 înscris în CF 4148 C., nr. top
4874, casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 6 camere, 2 bucătării și dependințe și casă din cărămidă acoperită cu tinichea, cu 2 camere, 2 bucătării, curte și grădină în suprafață de 181 stjp, respectiv 652 mp, a fost proprietatea familiilor I. A. și soția M. E., și I. A. și soția născută Moritz M. în cotă de ½ parte fiecare.
Imobilul a fost trecut în proprietatea S.ui Român în baza Decretului nr. 92/1950, ulterior clădirea fiind împărțită în 5 apartamente care au fost închiriate.
În baza L. nr. 112/1995, numiților I. V. A. și I. A., descendenții foștilor proprietari li s-au acordat despăgubiri pentru imobilul naționalizat, măsură contestată de aceștia prin acțiunea înregistrată sub nr. 4604/1999 pe rolul J. C.-N., și soluționată prin sentința civilă nr. 7757/(...), prin care s-a constatat că imobilul situat în C.-N., str. Paris nr. 3 a fost preluat nelegal de către S. Român, s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF, s-a constatat că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor de CF și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al acestora cu titlu de moștenire în cote egale.
Demersul reclamanților pentru anularea contractului de vânzare- cumpărare pentru 3 din cele 5 apartamente vândute chiriașilor a rămas fără rezultat, întrucât contractele de vânzare-cumpărare au fost menținute, reținându-se buna credință a cumpărătorilor la încheierea acestora.
La data de (...),în temeiul art. 34 din Convenția E. pentru apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, I. A. împreună cu fratele lui I. V. A. au sesizat C. pentru constatarea încălcării art. 1 din Protocolul 1 al Convenției cu privire la privarea de proprietate.
Prin hotărârea din (...) curtea a decis, constatând că există o încălcare a Convenției, obligarea S.ui Român la plata către I. Vasille A. a despăgubirilor de 174.000 euro și 2000 euro daune morale pentru cota de
½ parte din imobilul revendicat.
Cu privire la cererea formulată de I. A., antecesorul reclamantei, decedat pe parcursul procesului, curtea a decis radierea ei de pe rol, întrucât cererea nu a fost continuată de moștenitori în temeiul art. 37 alin.
1 din Convenție și Regula nr. 431din regulament. Prin hotărârea pronunțată, curtea a reținut că Fondul P. nu asigură despăgubirea efectivă a persoanelor private de proprietate, că fondul nu funcționează de manieră încât să permită acordarea efectiv a vreunei despăgubiri reclamantului, că L. nr.10/2001 și L. nr. 2. nu i-au în considerare prejudiciul suferit de absența prelungită a despăgubirilor. După pronunțarea acestei hotărârii pârâtul P. mun. C.-N. a emis dispoziția nr. 267 din (...) prin care a acordat lui I. V. A. și reclamantei în calitate de moștenitoare a lui I. A., măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - T. VII din L. nr. 2. pentru apartamentele 1,2 și 4 din imobilul în litigiu. Prin dispoziția nr. 5174/(...) pârâtul P. mun. C.-N. a dispus revocarea dispoziției nr. 267/(...) ca rămasă fără obiect. Aceste dispoziții au fost comunicate reclamantei în data de (...), astfel că contestația formulată de reclamantă și înregistrată la (...) pe rolul T. C. a fost depusă în termenul legal prev. de art. 26 alin. 3 din L. nr.10/2001, aspect sub care recursul pârâtului S. Român prin M. este nefondat. Aprecierea instanței de fond că cele două dispoziții emise de pârât sunt nelegale este corectă. În ce privește dispoziția nr. 5174 din (...) prin care a fost revocată dispoziția nr. 267/(...), curtea constată că aceasta din urmă nu-l privea numai pe I. V. A. căruia i s-au acordat despăgubiri prin hotărârea C. Prin dispoziția nr. 267/(...) emisă de pârât s-au propus acordarea de despăgubiri în condițiile T.ui VII din L. nr. 2. și în favoarea reclamantei S. A. G., astfel că prin revocarea acestei decizii pârâtul a încălcat drepturile reclamantei îndreptățită la măsurile reparatorii prev. de L. nr.10/2001 în calitate de moștenitoare a lui I. A. Soluția adoptată de pârâtul P. mun. C.-N. cu motivarea că anterior emiterii dispoziției s-a pronunțat decizia C. este nelegală, pentru că, curtea nu a respins sesizarea antecesorului reclamantei, ci urmare decesului acestuia, constatând că cererea nu a fost continuată de moștenitori, a scos- o de pe rol. Depoziția nr. 267/(...) emisă de pârât prin care au fost acordate despăgubiri în condițiile T.ui VII al L. nr. 2. lui I. V. A. și S. A. G. este nelegală, așa cum a reținut și instanța de fond, pentru următoarele considerente; Recurenții critică hotărârea sub aspectul că instanța de fond a anulat dispozițiile emise de pârât și a stabilit cuantumul despăgubirilor care se cuvin reclamantei, pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța neputându-se substitui acestei autorități publice. Critica este nefondată, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. XX/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii că în aplicareadispozițiilor art. 26 alin. 3 din L. nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, ci și notificarea persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat a entității deținătoarea de a răspunde la notificarea părții interesate. Ori, soluționarea pe fond a notificării în sensul statuat prin decizie presupune și stabilirea despăgubirilor, ceea ce ar evita un nou proces în fața instanței de contencios administrativ, în cazul în care s-ar parcurge procedura prev. de T. VII al L. nr. 2., proces care ar duce la o durată nerezonabilă a termenului de soluționare a notificării, încălcându-se astfel art. 6 Paragraful 1 din C. A accepta că instanța de judecată nu se poate substitui autorității investite prin T. VII al L. nr. 2., ar contraveni practicii C., care a pronunțat numeroase hotărâri prin care a stabilit că procedura prevăzută de T. VII al L. nr. 2. nu este una efectivă, atâta timp cât executarea deciziei administrative prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv se face prin intermediul F. P., fond care nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil în acord cu cerințele art. 6 din convenție, astfel că soluția instanței de stabilire în mod direct a despăgubirilor cuvenite reclamantei este admisibilă. Prin cauza care face obiectul judecății, reclamanta invocă dreptul său la despăgubiri directe în considerarea ingerințelor S.ui Român în dreptul său de proprietate, ingerință care a fost constatată cu putere de lucru judecat de către Curtea E. a D. O., cele constatate de curte fiindu-i aplicabile reclamantei ca urmare a efectului pozitiv al puterii lucrului judecat. Excepția lipsei calității procesuale pasive a S.ui Român prin M. este nefondată, capătul de acțiune pentru anularea dispozițiilor fiind formulat în contradictoriu cu emitentul acestora, P. mun. C.-N., iar capătul de acțiune având ca obiect plata despăgubirilor are ca temei prev. art. 1 din Protocolul 1 al C., calitatea procesuală pasivă a S.ui Român prin M. ca titular al obligației generale pozitive, conform jurisprudenței constante a C. Europene a D. O. în condițiile în care Fondul P. nu este funcțional. Excepția competenței de judecare a acțiunii invocată de pârâtul S. Român prin M. este nefondată, având în vedere că instanța a fost investită cu capătul principal de acțiune, acela de anulare a dispozițiilor emise de pârâtul primarul mun. C.-N. în baza art. 26 alin. 3 din L. nr.10/2001, capete de acțiune care atrag competența tribunalului în soluționarea prezentei cauze, potrivit legii speciale, L. nr.10/2001. Dreptul la despăgubiri materiale nu se impune S.ui Român și în privința Reclamantei S. A. G., ea neaflându-se într-o situație similară cu cea a lui I. V. A. față de care C. s-a pronunțat în sensul acordării acestor daune. În consecință, urmare admiterii în parte a recursului, curtea va modifica parțial sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantei a sumei de 174.000 Euro, echivalentul în lei la data plății potrivit cursului BNR, reprezentând despăgubiri materiale pentru cota de 1/2 parte din apartamentele 1,2,4 și va înlătura obligația de plată în favoarea reclamantei a daunelor morale în sumă de 2000 euro, și va menține dispozițiile sentinței referitoare la anularea dispozițiilor emise de P. mun. C.-N. Ca regulă generală decurgând din art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții este obligată să suporte cheltuieli de judecată avansate de partea adversă. În cazul dedus judecății, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiileprevăzute de lege, prin aceea că a revocat dispoziția nr. 267/(...) și a lăsa nesoluționată notificarea formulată de antecesorul reclamantei. Nesoluționând notificarea, pârâtul a pus-o pe reclamantă în situația de a formula plângere împotriva dispoziției emisă, fără a ține seama de hotărârea C., existentă la data emiterii dispozițiilor atacate. În consecință, pârâții sunt în culpă procesuală, cheltuielile de judecată avansate de reclamantă fiind cauzate de modul în care pârâtul a înțeles să analizeze și să soluționeze notificarea formulată de antecesorul reclamantei. În consecință, urmare modificării sentinței atacate, curtea obliga pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță. Urmare admiterii în parte a recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ., instanța obliga recurenții la plata în favoarea intimatei a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, corespunzător motivelor de recurs admise. Prin contestația în anulare formulată de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice în data de (...), s-a solicitat admiterea contestațieiformulate și schimbarea deciziei civile nr. 2272/R/(...) a C. de A. C. și pe cale de consecință, calificarea corectă a căii de atac împotriva sentinței civile nr. 2. ca fiind apel și nu recurs, respectiv verificarea competenței C. de A. C. ca fiind învestită cu soluționarea apelului împotriva sentinței T. C. S-a solicitat, totodată, și suspendarea executării deciziei atacate. În motivele contestației, se arată că în fața instanței de recurs a fost invocat faptul că sentința civilă nr. 2. este susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, judecând în recurs, cu toate că era competentă să judece apelul, în prezenta cauză. Față de valoarea obiectului litigiului, 170.000 Euro, prin raportare la dispozițiile art. 2722C.pr.civ., calea de atac trebuia să fie apelul, iar nu recursul. Contestatorul susține că prin calificarea ce s-a dat acțiunii și prin soluția pronunțată au fost încălcate dreptul la apărare și gradele de control judiciar. Se apreciază că acest motiv de contestație este admisibil, întrucât, deși în cuprinsul căii de atac s-a solicitat instanței să recalifice recursul ca fiind apel, asupra acestei chestiuni, prealabile soluționării fondului cauzei, instanța nu s-a pronunțat. Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., art. 318, art. 3191C.pr.civ., fiind invocate și dispozițiile L. nr. 92/2011, pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2011, în privința cererii de suspendare. Prin înscrisul înregistrat în data de (...), contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a precizat motivele contestației în anularesolicitând ca în temeiul art. 6 din L. nr. 92/2011 să fie acordat un termen de grație pentru executarea deciziei civile nr. 2. și să se dispună suspendarea începerii executării silite a deciziei nr. 2., până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații în anulare (pag. 24 dosar). Intimata reclamantă S. A. G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (pag. 8-10 dosar), prin care a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea contestației ca nefondată. Cu plata cheltuielilor de judecată. În esență, se apreciază că niciunul dintre motivele contestației în anulare nu este întemeiat, iar în ceea ce privește cererea de suspendare a deciziei contestate, se apreciază că prevederile O. nr. 2. nu sunt incidente înspeță, ele instituind o situație de excepție, care este de strictă interpretare și aplicare. Cererea contestatorului de suspendare a executării deciziei nu poate fi luată în analiză decât după consemnarea unei cauțiuni, iar pe de altă parte, o astfel de cerere este prematură și lipsită de interes atâta timp cât procedura executării silite nu a fost demarată. Referitor la posibilitatea acordării unui termen de grație, prin N. scrisedepuse în data de (...), intimata consideră că o astfel de pretenție putea fi emisă de autoritatea publică numai în faza judecății de fond, odată cu întâmpinarea. Tot astfel, scutirea de la plata cauțiunii putea fi solicitată de autoritatea publică numai în faza executării silite or, titlul executoriu nu a fost pus în executare până în prezent (pag. 34 dosar). Contestația în anulare este nefondată. Contestatorul a înțeles să își întemeieze prezenta contestație în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2, respectiv art. 318 C.pr.civ. Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu o contestație în anulare, atunci când au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, sub condiția ca aceste motive să nu poată fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Pentru promovarea contestației în anulare este necesar, așadar, ca motivele care o justifică să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ori, în ipoteza în care au fost invocate pe calea recursului, instanța le-a respins pentru că necesitau verificări de fapt sau recursul a fost respins fără a fi judecat în fond. Din perspectiva motivului de contestație reglementat prin art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., apare necesar a menționa că art. 159 C.pr.civ. reglementează ipotezele în care necompetența este de ordine publică, și anume: când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești; când pricina este de competența unei instanțe de alt grad; când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Este vorba, așadar, de încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența generală, competența materială și competența teritorială exclusivă. Trebuie observat că încălcarea dispozițiilor referitoare la alcătuirea instanței, ca instanță de apel sau ca instanță de recurs, astfel cum sunt acestea materializate prin normele de organizare judiciară, nu constituie motiv de contestație în anulare, ceea ce se sancționează prin textul normativ mai sus evocat fiind încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența instanței de judecată. În cauză, prima instanță a fost învestită în data de 0(...) cu soluționarea unei contestații formulată în baza art. 26 din L. nr. 10/2001, astfel că hotărârea primei instanțe, sentința civilă nr. 243/(...), era susceptibilă de a fi atacată exclusiv cu recurs, iar nu și cu apel, în acest sens fiind dispozițiile Alin. (3) al art. 26 din L. nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de XII din L. nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010. De altfel, calea de atac susținută de pârât, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în fața T. C., a fost denumită recurs, iar nu apel. Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 243/(...) a T. C. este de competența C. de A. C., care s-a pronunțat astfel în mod corect, soluționând recursul prin decizia civilă nr. 2272/R/(...). Curtea constată, astfel, că nu au fost nesocotite dispozițiile de ordine publică privitoare la competență, urmând a respinge acest motiv de contestație în anulare. Potrivit dispozițiilor art. 318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În raport cu acest text de lege, din verificarea hotărârii care face obiectul prezentei contestații în anulare, Curtea reține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate, inclusiv cu privire la excepția necompetenței după materie și, prin aceasta, cu privire la căile legale de atac, reținând că prima instanță a fost învestită , în principal, cu o cerere în anularea dispozițiilor emise de pârâtul P. municipiului C.-N. A. cerere având caracter principal determină și competența de soluționare a cererilor accesorii or, acțiunea în anulare a dispozițiilor emise de primar, în baza art. 26 alin. 3 din L. nr. 10/2001, este de competența tribunalului, în primă instanță. Nu se verifică, așadar, nici motivul de contestație prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei contestate și la aceea de acordare a termenului de grație, ambele formulate în condițiile și pe temeiul O. nr. 2., Curtea consideră că acestea sunt inadmisibile. Ordonanța nr. 22 din (...), privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, reglementează o procedură specială specifică executării creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice. Astfel, potrivit art. 6, în cazurile în care din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege instituția publică debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate a obligației respective. I. astfel sesizată va putea la cerere să suspende începerea ori continuarea executării silite, fără plata unei cauțiuni. Fiind vorba de norme de ordine publică, care reglementează o procedură specială, aplicarea acestora prin analogie, în cazul formulării unei contestații în anulare, este inadmisibilă. Acordarea termenului de grație sau stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației, respectiv suspendarea începerii ori continuării executării silite, fără plata unei cauțiuni, sunt specifice procedurii reglementate prin O. nr. 2., prin care este stabilită și competența instanței care se poate pronunța asupra unor astfel de cereri, sunt stabilite procedura de soluționare și căile de atac. Așa fiind, Curtea va respinge cererea de suspendare a executării, precum și cererea de acordare a unui termen de grație, formulate în baza art. 6 din O. nr. 2., ca fiind inadmisibilă în cadrul contestației în anulare. Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și urm. C.pr.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. Respinge contestația în anulare formulată de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 2. iunie 2011 a C. de A. C., pronunțată în dosar nr. (...). Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect acordarea termenului de grație în executarea deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. M. D.-L. B. A. C. GREFIER S. - D. G. Red.DB/dact.MS 2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 3301/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1852/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
