Decizia civilă nr. 1402/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 1402/R/2012
Ședința ta de 21 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: A. T. N. JUDECĂTOR: I.-D. C. G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. I., împotriva încheierii civile din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul F. V., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prev. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, din lipsa părților, la data de 23 februarie 2012, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se constata incidența perimării.
Raportat la această situație, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 Cod procedură civilă invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
Prin încheierea din (...) pronunțată în dosar nr. (...) a T.ui M. s-a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 1551Cod proc.civ., până la îndeplinirea de către apelant a obligației de a plăti suma de 458 lei, parte din onorariul definitiv al expertului. Judecarea recursului a fost suspendată la data de (...), în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, în ședința publică de astăzi a fost invocată, din oficiu, excepția perimării recursului. În consecință, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 249-252 Cod proc.civ., recursul va fi perimat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Constată perimat recursul declarat de reclamantul G. ION împotriva încheierii civile din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. C. V. A.-T. N. I. D. C. G. A. B. Red. MV dact. GC 2 ex/(...) Jud. apel: V. P., D.W.
← Decizia civilă nr. 30/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2487/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|