Decizia civilă nr. 118/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 118/R/2012
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din: Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- președintele C. de A. C.
D.-L. B. vicepreședinte al C. de A. C
G. : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul E. E. împotriva sentinței civile nr. 1547 din 14 sept.2011, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pârâta D. G. A F. P. M., având ca D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
6 decembrie 2011, pârâta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă și în consecință, respingerea recursului formulat de reclamantul recurent ca fiind nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate pronunțată de
Tribunalul Maramureș.
La data de 11 ianuarie 2012, reclamantul recurent a solicitat acordarea unui alt termen de judecată din motive personale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea cererii de amânare formulată de reclamantul recurent, având în vedere faptul că recursul este declarat încă din luna septembrie 2011.
C., în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de reclamantul recurent având în vedere că această cerere nu a fost motivată și justificată.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacate, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în cauză nefiind incidente dispozițiile L. nr.2..
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul E. E. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, pârâtul să fie obligat la 60.000 RON daune morale.
Prin sentința civilă nr. 1547 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul E. E. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform susținerilor reclamantului, tatăl lui a fost deportat în U. în perioada (...) - (...).
Pentru o mai bună soluționare a cauzei s-a apreciat că se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut lor în Transilvania în perioada 1940-1945.
Armata și autoritățile de ocupație horthystă au început să pătrundă în teritoriul român anexat prin D. de la V. pe data de 5 septembrie 1940.
La 8 decembrie 1940 administrația militară a fost înlocuită cu administrația civilă horthystă.
La câteva zile de la instaurarea autorităților de ocupație, au început deportarea românilor în lagăre.
Regimul horthyst a trecut și la expulzarea în masă a românilor peste linia de demarcație impusă prin dictatul fascist de la V., îndeosebi a celor considerați periculoși sau potrivnici pe față noului regim. Începute în anul
1940, expulzările au fost practicate până în anul 1944, când ocupanții au fost alungați de trupele române în cooperare cu cele sovietice.
Frânarea și îngrădirea activității intelectualilor, liber profesioniștilor, democraților, medicilor români și de alte naționalități nemaghiare fac parte tot din măsurile represive horthyste.
Tot pentru urmărirea scopului de exterminare și purificare etnică de români a teritoriilor ocupate au fost instituite lagăre de muncă forțată pe tot cuprinsul U..
Tragedia evreilor are în principal cinci aspecte mari, pe lângă măsurile antisemite și rasiale pe plan politic, juridic, economic și cultural luate în Ungaria și anume: 1.) expulzarea evreilor (cca. 1941-1943); 2.) concentrarea lor în detașamente de muncă forțată (1942-1945); 3.) internarea lor în lagăre sau ghetouri; 4.) deportarea pentru exterminare în lagăre din Germania, Polonia; 5.) masacrul de la S., județul Mureș ( 9-10 septembrie 1944).
Fenomenul expulzării evreilor, uneori în masă, în anii 1941-1942 apare mai mult la inițiativa locală, a unor zeloși unguri șovini și antisemiți și nu ca un program dirijat de la centru. Pe 22 iunie 1941 unități ale armatei germane și române au început campania din est împotriva Uniunii S.e.
În septembrie 1940 Ion Antonescu a fost numit prin D. regal de C. al
II-lea, prim ministru iar la 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la rangul de M.
În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, Cotul
Donului și Stalingrad.
În februarie 1943 armatele române au fost trimise în țară pentru refacere. În 1944 principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse. Cu unitățile refăcute, armatele române, au luat parte la lupte care s-au dus inclusiv pe teritoriul R., până la 23 august 1944, în cadrul Grupului de armate germane sub denumirea „. de S..
La 23 august 1944 Regele M. și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu pe care l-a destituit și l-a numit ca primministru pe generalul C. S., în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanții Blocului Național Democrat.
La 12 septembrie R. semnează A.l cu Națiunile unite iar la 25 octombrie sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și S. M.. R. participă la eliberarea U. și C. C. 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc intrării influenței sovietice în R..
Pentru soarta ce avea să o cunoască R. după al 2-lea război mondial
„A.l semnat cu Aliații";, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 la M., s-a dovedit a fi avut o importanță majoră. Respectivul document a avut în primul rând menirea de a reglementa statutul internațional al R. în perioada ce avea să urmeze până la conferința păcii. Convenția de armistițiu încheiată cu R. reprezintă unul dintre documentele din care pot fi deduse intențiile politice ale liderilor sovietici în ultima parte a războiului, și anume acela de legalizare a dominației sovietice în Europa de E. Î. de la începutul discuțiilor privind Convenția de armistițiu cu R., dintre sovietici, ambasadorii americani și britanici la M., ultimii au aflat de la M. că, U. S. dorește să dețină singură controlul situației din R., și chiar eventualele încercări de dialog ale reprezentanților Washinton-ului și Londrei în comisia Alianței de C. (C.A.C.) cu autoritățile române pot fi luate doar prin intermediul Î. C. S., organism desemnat a avea putere de decizie. În perioada octombrie 1944- martie 1945 este o perioadă de 5-6 luni de autonomie guvernamentală sub protectorat sovietic în Transilvania de N.
La 6 martie 1945 Stalin impune numirea G. P. G. controlat de FND cu dominantă comunistă. În 1945 R. luptă contra Germaniei. În 30 decembrie
1947 are loc abolirea monarhiei.
La mai puțin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă R., la 30 decembrie 1947 regele M. I este forțat să abdice și e proclamată Republica P.ulară Română stat comunist.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantului cu actele de la dosar (file 7-8) s-a reținut că, tatăl său E. I. în perioada (...) până în (...) a fost deportat în U. Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că deciziile C. Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că cererea reclamantului nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care s-a respins conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E. E. solicitândcasarea sentinței civile nr. 1. a T. M. și trimiterea dosarului spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că s-a făcut dovada deportării în U. în perioada
(...)-(...) a tatălui reclamantului, numitul E. I., deportare care a avut consecințe deosebit de grave pentru acesta și familia sa.
S-a mai precizat că mama și sora sa au fost despăgubite conform L. nr. 2. prin hotărâri irevocabile pronunțate de T. S.-M., despăgubirile fiind acordate mamei sale. Ar fi incorect și injust ca tatăl său, care a suportat aceleași măsuri să nu fie despăgubit.
Refuzul de a se acorda drepturi la fel ca altor cetățeni deportați este o discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile L. nr. 2..
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a invocat faptul că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C.
S-a făcut referire și la prescrierea dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 998-999 și urm. Cod civil.
Analizând recursul declarat de reclamantul E. E. împotriva sentințeicivile nr. 1547 din 14 sept. 2011 a T. M., C. reține următoarele:
Astfel cum indică reclamantul în cererea formulată, circumstanțele apreciate ca fiind cauzatoare de prejudicii și care au stat la baza formulării cererii de acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale constau în deportarea tatălui reclamantului, în prezent decedat, în perioada (...)-(...), în U.
Relevante sunt în cauză circumstanțierile de ordin istoric ale primei instanțe, care reține, în baza unei temeinice documentări, că deportări înmasă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantului nicio măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nueste aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Fără a contesta efectele negative pe care aceste măsuri le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, C. observă că, în raport cu textelenormative mai sus evocate, ele nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Cu atât mai puțin, perioada de prizonierat în U., începută înaintea datei de 6 martie 1945, nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul L. nr. 2., neavând niciunul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic, expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 și nefiind luată de către organele statului român comunist, după instaurarea acestuia.
Referitor la cererea reclamantului de a-i fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, trebuie subliniată și împrejurarea că o astfel de cerere este, în prezent, lipsită de suport legal, consecință a publicării în Monitorul Oficial al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei nr. 1358/ din (...), prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2.. Decizia este aplicabilă în cauză, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12/(...), prin aceasta fiind admis recursul în interesul legii și stabilindu-se că urmare a deciziilor C. Constituționale nr.1. și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În aceste condiții nu se poate pune problema vreunei discriminări a reclamantului, faptul că există hotărâri judecătorești în sens contrar, pronunțate de alte instanțe, nefiind un argument suficient pentru a decide altfel, numai deciziile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție având un caracter obligatoriu pentru instanțe conform art.3307
C.pr.civ.
Prin urmare, în temeiul art.3041coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E. E. împotriva sentinței civile nr. 1547 din 14 sept. 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E. E. împotriva sentinței civile nr. 1547 din 14 sept. 2011 a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2012. Președinte Judecători A. C. V. M. D.-L. B. G. S.-D. G. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 2816/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4345/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
