Decizia civilă nr. 4357/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)* Cod operator 8428
D.ZIA CIVILĂ NR. 4357/R/2012
Ședința publică din 19 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
J.ECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. C. DE C. C. S. M., împotriva deciziei civile nr. 1. din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați P. M. S. M., M. S. M.,
și H. I., având ca obiect acțiune în constatare - L. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente S. C. de C. C. S. M., domnul consilier C. G., care depune la dosar delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că recursul declarat de reclamanta S. C. de C. C. S. M. a fost comunicat părților adverse și a fost legal timbrat cu timbre judiciare în valoare de 3 lei și cu o taxă judiciară de timbru pentru recurs în cuantum de 240 lei (f. 16 și 17), însă a fost tardiv formulat, având în vedere că acesta a fost expediat prin scrisoare recomandată la data de (...), conform dovezii care se află la f. 10 din dosar, iar hotărârea recurată a fost comunicată reclamantei la data de (...), conform dovezii care se află la 142 din dosarul nr. (...)* al Tribunalului Maramureș, însă ultima zi pentru promovarea recursului a fost marți, în data de (...) .
Reprezentantul reclamantei recurente arată că scrisoarea recomandată în care se afla recursul a predat-o la poștă în data de (...), iar pentru a dovedi acest aspect depune la dosar chitanța care atestă plata contravalorii acestei scrisori recomandate.
În urma verificărilor efectuate, instanța constată că numărul de prezentare de pe chitanța pe care reprezentantul reclamantei recurente a depus-o azi la dosar este același cu numărul menționat pe plicul care se află la f. 10 din dosarul instanței de recurs.
Raportat la această chitanță depusă azi la dosar, Curtea constată că recursul a fost formulat în termen legal.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C. pr. civ. invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității criticilor aduse sentinței pronunțată de
Judecătoria Sighetu Marmației, fiind formulate omiso medio, excepție întemeiată pe art. 282 alin. 1 și art. 299 alin. 1 C. pr. civ., precum și excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează starea de fapt, acestea fiind motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate și care sunt inadmisibile în recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. pr. civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente în susținerea recursului care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca odată cu concluziile pe fond, acesta să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către C.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și rejudecând cauza, instanța să dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamanta S. C. de C. C. S. M., cu cheltuieli de judecată ocazionate cu judecarea cauzei.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că motivele de recurs invocate se circumscriu art. 304 pct. 9 C. pr. civ., având în vedere că asupra unor aspecte, instanța de apel a dat o interpretare greșită, iar pe alte aspecte nu le-a luat în considerare.
Cu privire la constatarea dreptului de proprietate al S. C. de C. C. S. M., reprezentantul reclamantei recuren-te arată că instanța de apel a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate și pe considerentul că acest drept nu a fost dovedit, însă în apel s-a făcut referire la prevederile D. nr. 2. și ale D. nr.
712/1966 și, totodată, arată că nu se poate accepta susținerea că imobilul în litigiu a fost construit fără respectarea dispozițiilor legale.
Având în vedere că Tribunalul Maramureș susține că nu se poate solicita constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru că acest imobil nu a fost preluat în baza dispozițiilor legale, reprezentantul reclamantei recurente arată că imobilul în litigiu a fost dobândit în mod special pentru că avea o reglementare aparte.
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că instanța de apel a greșit deoarece nu a luat în considerare că acel magazin este o construcție nouă, deși s-a dovedit că imobilul inițial a fost demolat și chiar a fost solicitată o adeverință care să ateste demolarea imobilului, iar P. municipiului S. M. a eliberat o adeverință, din care rezultă că acea casă de locuit a fost demolată, dar Tribunalul Maramureș în hotărârea pe care a pronunțat-o în cauză a arătat că dreptul de proprietate a fost reconstituit și s-a făcut în spiritul legii, însă nu e real acest aspect având în vedere că s-a dovedit demolarea casei de locuit.
În ceea ce privește terenul, reprezentantul reclamantei recurente arată că acesta se întinde nu doar pe nr. top 81, ci și pe nr. top. 82, care nu a format obiectul restituirii și, totodată, arată că în ceea ce privește terenul, Tribunalul Maramureș a considerat că trebuie să se restituie doar imobilele care au fost preluate abuziv, iar în ceea ce privește clădirea, Tribunalul Maramureș a considerat că proprietarii trebuie să formuleze pretenții față de clădirea care se află pe terenul acestora, astfel încât, a fost restituită construcția, iar în mod greșit a fost restituit și terenul de 302 mp.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3822/(...), pronunțată în dosarul nr. (...),
Judecătoria Sighetu Marmației a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanta S. C. de C. C. S. M., împotriva pârâților P. M. S. M., M. S. M., H. I. A fost obligată reclamantă să-i plătească pârâtei H. I. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței civile nr. 3822/(...), Judecătoria Sighetu
Marmației a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 5. emisă de P. M. S. M. s-a restituit pârâtei H. I. imobilul în natură teren în suprafață de 933 mp și construcție amplasată pe acesta, imobil situat în S. M. str. I. înscris în CF 543 nr.top. 80/2, 81/1 și 80/1, reținându-se că aceasta are calitatea de persoană îndreptățită conform art. 3 al. 1 lit. a și art. 4 al. 2 din L. 1. republicată.
Potrivit extrasului CF existent la fila 93 antecesorul pârâtei H. I., G. G. tatăl acesteia a fost proprietar asupra casei și terenului în supr. de 564 mp înscris în CF 2078 nr.top. 81 și a casei nr. 84 și terenului în supr. de 3183 mp aferent nr. top 82.
În baza încheierii de CF nr. 2., aceste imobile s-au transcris în CF 543 cu titlu de drept lege în baza D. 712/1966, în favoarea S.ui Român.
Reclamanta a susținut că în mod nelegal s-a procedat prin dispoziția atacată și la retrocedarea construcției existentă pe teren și care îi aparține.
De asemenea, s-a susținut că această construcție a fost edificată din anul
1957. La acea dată însă proprietara terenului era antecesorul reclamantei încă din anul 1947.
Nu s-a făcut dovada că această construcție a fost realizată cu acordul proprietarului terenului și în baza unei autorizații de construire.
Actele depuse de reclamantă privind preluarea construcției în inventarul mijloacelor fixe ale societății sunt acte unilaterale, nefiind opozabile părților din proces.
În consecință, raportat la dispozițiile L. 1., instanța a constatat că în mod legal a fost emisă dispoziția nr. 5. de către P. mun. S. M. și a respins acțiunea reclamantei.
În privința cererii de constatare a dreptului de proprietate a reclamantei asupra construcției cu denumirea M. ABC și B. situată în cartierul I. nr. 458, și a cererii de întabulare în CF a dreptului de proprietate a reclamantei asupra construcției instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada construirii imobilului în baza unei autorizații de construcție, iar simplul fapt al construirii nu este prevăzut de lege printre modurile de dobândire.
În consecință instanța a respins și aceste cereri.
În temeiul disp. art. 274 c.pr.civ. reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei H. I. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței nr. 3822/(...), în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, a formulat apel apelanta-reclamantă S. C. de C. C. S. M., solicitând: admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii civile astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 1. din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...)* a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta S. C. de C. C. S. M., împotriva sentinței civile nr. 3822/(...), pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. (...), care a fost menținută.
Analizând sentința civilă nr. 3822/(...), pronunțată de Judecătoria Sighetu
Marmației în dosarul nr. (...), prin prisma motivelor de apel invocate și în considerarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta este terț față de dispoziția de restituire nr. 5., emisă de P. municipiului S. M.
Prin sentința civilă nr. 3., pronunțată la data de (...), de către Curtea de A.
C. în dosarul nr. (...), s-a stabilit competența soluționării acțiunii formulate de reclamantă în favoarea J.ecătoriei S. M., statuându-se și asupra calificării juridice a acțiunii introduse de reclamantă, acțiune având ca obiect constatareanulității absolute parțiale a dispoziției nr. 5., emisă în baza dispozițiilor L. 1. de către P. M. S. M.
Reclamanta, care și-a justificat în prezenta cauză calitatea procesuală și interesul prin invocarea unor drepturi asupra unei părți din imobilul restituit intimatei H. I., nu are calea procedurii speciale prevăzută de art. 26 (fost 24) din
L. nr. 1., în același timp însă, reclamantei nu i se poate îngrădi accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor L. nr. 1., constituie titlu de proprietate cu forța probantă a unui înscris autentic.
În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit art. 84
Cod procedură civilă, instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 și 112 Cod procedură civilă, având ca obiect, așa cum se reține în sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției primarului emisă în temeiul L. nr. 1. în favoarea intimatei H. I.
Examinând Dispoziția P.ui nr. 5. și actele ce compun dosarul intern de L.
1., aflat la dosarul primei instanțe, tribunalul a constatat că dispoziția nr. 5., atacată, a fost legal și corect emisă.
Urmare notificării nr. 27152/2001, depusă în termenul prevăzut de L. nr.
1. de către intimata H. I., în urma analizării actelor depuse la dosarul întocmit în baza L. nr. 1., a fost emisă Dispoziția nr. 5., în conformitate cu prevederile L. nr.
1. și cele ale Titlului VII din L. nr. 247/2005.
Potrivit art. 1 din L. nr. 1., imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza L. nr.
139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile L. 1..
Din ansamblul probelor administrate, din dosarul de L. 1. dar și din probele administrate în apel, a rezultat că antecesorul intimatei a fost titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, înscrise în CF 543 nr. top.
80, 81 și 82, în natură casă de locuit și teren aferent, în suprafață totală de 4.471 mp, având dreptul real înscris prin încheierea nr. 8., cu titlu de moștenire.
Ulterior, în baza D. nr. 712/1966, prin încheierea CF nr. 2., imobilele de sub nr. top. 81 și 82 au trecut în proprietatea S.ui Român.
Intimata este moștenitoarea proprietarului tabular deposedat, și are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, potrivit art. 3 și art. 4 alin. 2 din
L. nr. 1..
Intimata H. I. a urmat procedura prevăzută de L. nr. 1., care a fost aplicată în mod corect, fiind emisă dispoziția motivată atacată, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 933 mp și construcție amplasată pe acest teren, situate în S. M., str. I., înscris în CF 543, nr. top. 80/2,
81/1 și 80/1. P. terenul în suprafață de 3528 mp, înscris în CF nr. 81/2 și 82, teren pe care se află amplasată o școală generală și curtea acesteia, s-au acordat despăgubiri în condițiile L. nr. 247/2005 - Titlul VII.
Potrivit declarației P. C. P. al M. S. M. nr. 5053/(...): „terenurile situate în
S., cartier I., CF nr. 2078 nr. top. 81, în suprafață de 565 mp, terenul din CF 543 nr. top. 80, în suprafață de 724 mp și terenul din CF nr. 2078, nr. top. 82, în suprafață de 3183 mp, încă din anul 1950 sunt în folosința C. P. al M. S. M., pe care terenuri s-au construit de la acest interval de timp clădirile școlii generale de
8 ani din I., magazinele de desfacere ale cooperativei de consum și punctul pentru stația de montă. Aceste imobile, inclusiv terenurile sunt în administrațiade stat. P. folosirea acestor mijloace fixe și terenuri nu s-a achitat proprietarilor niciun fel de chirie, ele fiind trecute în inventarul C. popular al municipiului de la folosință, adică din 1950.";
Martorii audiați în apel: Doboș M., Danci V., G. I., au arătat că, în anii
1960, în perioada 1961-1964, în localitatea I., pe locul unde acum se află aripa nouă a școlii generale, exista o casă din lemn cu două încăperi, în care era și lăptăria. În partea din față exista și atunci un magazin ABC și un bufet.
Actualul magazin și bufet a fost construit de localnici.
Defunctul G. G. a lui G., antecesorul intimatei H. I. și proprietarul tabular, avea în I. nr. 80 o casă mare, cu patru camere, de asemenea un grajd, o bucătărie și uscătoare aproximativ în locul pe care se află acum școala și magazinul, construcții ce au fost demolate. Pe locul casei s-a construit magazinul ABC și bufetul de către oamenii din sat.
Reclamanta nu a făcut dovada că este continuatorul în sens juridic al construcțiilor, supraedificatelor pe care le revendică.
Reclamanta nu a prezentat vreo autorizație de construire pentru respectivele supraedificate, deși i s-a pus în vedere acest lucru, atât în fața primei instanțe, cât și în apel.
Reclamanta nu a prezentat vreun titlu de proprietate cu privire la imobilele pe care le revendică, nu a dovedit apartenența supraedificatelor, includerea legală a acestora în patrimoniul reclamantei.
M. S. M. prin P., C. de L. 1., au făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 10 din L. nr. 1..
A. 10 alin. 1 din L. nr. 1. arată că: în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Potrivit art. 10 alin. 3 din L. nr. 1., se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii chiar și după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
A. 10 alin. 5 prevede că: se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare.
Normele metodologice de aplicare a L. 1., aprobate prin HG 2., arată la punctul 10.4 că: norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri entitatea învestită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite potrivit legii. Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată.
Din ansamblul materialului probator administrat, a rezultat că intimatul a procedat la corecta aplicare a art. 10 din L. nr. 1. și art. 10.4 din Normele metodologice.
Reclamanta nu a invocat și dovedit existența unui titlu în dovedirea dreptului său de proprietate asupra construcției revendicate.
A da eficiență raționamentului expus de apelantă în memoriul de apel ar însemna să se înlăture însuși spiritul și eficiența normelor juridice speciale, reparatorii, cuprinse în L. nr. 1..
Prin urmare, ceea ce poate invoca reclamanta este doar stăpânirea în fapt a construcțiilor.
Potrivit art. 644, 645 Cod civil, proprietatea bunurilor se dobândește prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune. În speță nu s-a făcut această dovadă.
Potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. Acest text legal reglementează instituția accesiunii imobiliare, de care însă este legitimat să se prevaleze doar proprietarul terenului.
Dispozițiile art. 494 cod civil vizează ipoteza în care construcțiile sunt edificate de un terț cu materialele sale, pe terenul aflat în proprietatea altei persoane. Simplul fapt al edificării unei construcții nu dă naștere unui drept de proprietate în patrimoniul constructorului neproprietar asupra terenului, deoarece sistemul de drept românesc nu cunoaște faptul material al edificării, ca mod originar de dobândire a proprietății.
Edificarea construcției nu dă naștere în persoana constructorului decât în principiu unui simplu drept de creanță, iar nu unui drept real, și aceasta, chiar dacă buna credință a constructorului ar fi dovedită, iar certitudinea și întinderea respectivului drept depind de manifestarea de voință a proprietarului terenului, în sensul invocării accesiunii.
Scopul acțiunii formulate de reclamantă este constituirea unui titlu de proprietate asupra clădirilor edificate pe terenul proprietatea pârâtului, fără a invoca vreun drept de folosință asupra terenului.
Prezumția prevăzută de art. 492 Cod civil se răstoarnă, de exemplu, prin invocarea unei superficii, drept care constă dintr-un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul proprietatea altei persoane și dreptul de folosință asupra terenului aferent, drept ce aparține constructorului.
Ori, constituirea dreptului de superficie presupune o convenție prealabilă sau concomitentă (și nu ulterioară) edificării construcției pe terenul aservit al superficiarului, astfel că instanța nu se putea substitui voinței părților, pronunțând o hotărâre constitutivă a unui atare dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Înscrisurile depuse de reclamantă privind evidența construcției în inventarul mijloacelor fixe sunt acte unilaterale, emanând de la reclamantă, nu sunt opozabile intimaților și nu fac dovada existenței unui titlu de proprietate al reclamantei asupra construcției.
Hotărârile judecătorești depuse la dosar cu titlu de practică judiciară de către reclamantă se referă la cu totul și cu totul alte ipoteze, neputând constitui de altfel un izvor de drept.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că starea de fapt reținută de prima instanță a rezultat și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege corespunzătoare, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul acestora, hotărârea fiind legală, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S. C. DE C. C. S. M.prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii recurate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat este societate cooperativă, iar în calitate de terță persoană față de restituirea făcută prin dispoziția primarului atacată, a formulat acțiunea care a format obiectul judecății din cauză ca, prin măsura luată cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale în procedura restituirii, afost vătămată în dreptul său din cauză că s-a restituit o construcție care a fost preluată de la antecesorul intimatei fiind o construcție nouă proprietatea extratabulară a societății cooperative după cum a dovedit și va susține în continuare.
Recurenta consideră că, prin probele administrate a făcut dovada, dar instanța de apel nu a apreciat în mod corect probele administrate (acte și declarația martorilor) că, construcția din speță a realizat-o din temelie în anul
1957 pe un teren abandonat aflat potrivit legii în posesia statului prin autoritatea administrativă locală și atribuit recurentei în acest scop devenit ulterior prin lege, proprietate de stat de la data preluării acestui teren în posesie (D. 2. și D.
712/1966).
Declarația P. C. P. al M. S. M. a fost actul în baza căruia s-a întocmit potrivit dispozițiilor decretului 712/1966, adresa 5. iulie 1970 către notariatul local S. M. pentru înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor care au dobândit acest regim potrivit D 2. și D 712/1966.
După cum se poate reține din aceste acte pe care instanța de apel le-a interpretat greșit a devenit proprietate de stat doar terenul care a fost a antecesorului intimatei prin aceste acte nefiind specificate și construcții ale acestuia.
Ba mai mult, s-a arătat că pe acest teren preluat de stat încă din anul 1950 s-au construit de la acel interval de timp magazinele de desfacere ale cooperației de consum. D. s-a recunoscut că, construcția aparține recurentei iar aceasta a făcut dovada că, de la realizare aceasta a fost tot timpul în posesia și proprietatea recurentei, calitate recunoscută și de autoritatea locală prin evidențierea acesteia în registrul agricol și încasarea impozitului pe clădiri achitată de recurentă în toată perioada și în prezent.
Construcția a fost realizată în conformitate cu dispozițiile legale.
D. 1. privind organizarea cooperației în vigoare la data realizării construcției statua: A. 1 (1 ): "Cooperativele sunt organizații de mase ale celor ce muncesc de la orașe și sate, create din inițiativa proprie a acestora și care, prin activitate și mijloace comune își satisfac trebuințele de ordin economic și cultural. (7) Cooperativele contribuie la dezvoltarea vieții economice în folosul populației și la mărirea venitului național. Ele își desfășoară activitatea în cadrul Planului de S. A. 2 (2) Se pot constitui: a). Cooperative de consum - organizare, prelucrare și desfacere; A. 25 Averea cooperativelor este apărată în conformitate cu prevederile legii patrimoniului public și nu poate fi supusă naționalizării și nici urmărită pentru creanțele personale ale membrilor lor.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum aspectele prezentate în continuare a considerat că pentru analizarea primului capăt al cererii recurentei trebuia avut în vedere contextul legislației în vigoare la data realizării construcției cu regim juridic de proprietate cooperatistă.
Astfel, trebuie avut în vedere că sub aspectul specialității capacității de folosință al cooperativei care a realizat construcția rolul acesteia era în mod obligatoriu prevăzut prin legea specială de a desfășura activități economice ce au ca obiect înlesnirea schimbului de mărfuri între sat și oraș, producerea unor bunuri de consum și satisfacerea unor cereri de servicii pentru populație.
Față de cele arătate, construirea unor unități comerciale se putea face din fondurile organizațiilor cooperației de consum și cu sprijinul efectiv al localnicilor (membri cooperatori) prin contribuție voluntară în bani, materiale, mijloace de transport și altele.
Astfel, chiar dacă la realizarea magazinului ar fi contribuit în vreun fel și locuitorii aceștia au făcut-o în numele și pentru cooperativa de consum în baza calității lor de membru.
Consiliul popular ca organ al puterii de stat nu avea atribuții și nu putea desfășura activitate comercială.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legii speciale de organizare și funcționare, pentru realizarea scopului său cooperația de consum ca ramură a economiei, prin cooperativele de consum, trebuiau să finanțeze și realizeze spațiile comerciale de la comune și sate pentru îndeplinirea scopului stabilit prin legea specială și anume asigurarea de produse și servicii necesare locuitorilor.
După terminare și recepționare, în conformitate cu prevederile legale de la aceea vreme (neluate în considerare de instanțele de judecată având în vedere regimul juridic aplicabil acestor bunuri) construcția din speță a devenit element al patrimoniului cooperativei mijloc fix al acesteia și tot potrivit dispozițiilor legale obligatorii cu privire la evidențierea proprietății cooperativei a fost înregistrată ca atare în contabilitate (prin întocmirea actului obligatoriu și prevăzut de lege fișa mijlocului fix (depusă la dosar) fiind menționată și în prezent în evidența proprietății cooperativei la categoria "mijloace fixe" potrivit L. 82/1991 a contabilității.
Potrivit dispozițiilor Constituției în vigoare în momentul realizării, acest spațiu fiind mijloc de producție (prin care, cooperativa își îndeplinea obiectul de activitate prevăzut de lege), la aceea vreme având regim juridic de bun al proprietății socialiste cu cele două forme: de stat și cooperatistă a devenit proprietatea (extratabulară) a cooperativei prin lege.
Toate probele administrate fac dovada că aceasta, este cu totul o altă clădire decât cea preluată de stat (casa de locuit) de la antecesorul intimatei fiind construită din temelie de cooperația de consum.
Urmărind consolidarea dreptului recurentei de proprietate extratabulară asupra clădirii printr-o acțiune în constatare și intabulare în CF, proprietarul terenului, unitate a administrativ teritorială a invocat dispoziția primarului potrivit căreia la art. 1 s-a dispus restituirea în natură a imobilului de natură teren în suprafață de 933 mp și construcție amplasată pe acest teren situate în S. M. cartier I. înscris în CF 543 nr. topo 80/2, 81/1 și 80/1 în favoarea numitei H. I.
În această situație pentru apărarea dreptului de proprietate față de construcția care a fost preluata prin dispoziția abuzivă a solicitat anularea parțială a acesteia și constatarea calității recurentei de proprietar al clădirii.
În dovedirea calității de proprietar, a depus actele care trebuiau întocmite cu privire la aceste categorii de bunuri stabilită prin lege la aceea dată și anume: fișa mijlocului fix, lista de inventar; declarație de impunere la plata impozitului pe clădire prin care se stabilea și accepta de P. M. S. M. impozitul pe clădire, acte care trebuiau întocmite potrivit legii speciale pentru înregistrarea și evidențierea bunurilor care fac parte din proprietatea cooperatistă.
De asemenea a mai depus:schița de dezmembrare a imobilului CF 543 I. nr. topo 81, 82, declarația din 30 iulie 1970 și adresa 5033/30 iulie 1970 al CPM
S. M. prin care se atestă construirea pe terenul din speță a magazinelor de desfacere a cooperației de consum (dar instanța de apel i-a dat o interpretare nereală), adrese emise către cooperativă de către C. Ad-tiv G. I. cu privire la clădire, cererea antecesorului pârâtei intimate H. I. - G. G. prin care solicită radierea casei de locuit de pe nr. topo 81 ca fiind demolată de pe terenul înscris în CF 543 nr. topo 81 și cererea acestuia nr. 270/(...) de cumpărare a spațiului comercial susținând că s-a construit pe terenul care i-a fost preluat abuziv.
Adeverința 7635/1994 al Primăriei M. S. Mannației prin care se confirmă demolarea casei de locuit de pe terenul înscris în CF nr. 543 nr. topo 81, copie după înscrierea în coala funciară și extras CF cu privire la radierea casei de locuit din CF 543 topo 81.
Prin declarațiile lor, martorii audiați au arătat că, casa de locuit de pe parcela din speță a fost demolată de regimul comunist iar magazinul existent la ora actuală este o altă construcție realizată în întregime de cooperație.
Prin expertiza topografică s-a individualizat sub aspect de carte funciară terenul ocupat de construcție și aferent deservirii acestuia și s-au determinat aceste suprafețe ca fiind de 302 mp, în concluzii arătându-se că, M.ul Mixt cu B. împreună cu anexa sub aspect topografic face parte din nr. topo 81 și nr. top 82 înscrise inițial în CF 543 I..
Față de probele administrate și temeiurile de drept invocate, nu poate fi acceptată reținerea instanțelor pentru respingerea primului capăt de cerere și anume că dacă nu a făcut dovada construirii imobilului în baza unei autorizații de construcție simplul fapt al construirii nu este prevăzut de lege printre modurile de dobândire a dreptului de proprietate.
Consideră recurenta că potrivit dispozițiilor art. 111 C. pr. civ. orice parte care are interes ori a dovedit interesul având în vedere vătămarea care i s-a adus prin constituirea proprietății în baza dispoziției primarului asupra clădirii sale, poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept.
În temeiul acestor dispoziții, precum și a celor care reglementau organizarea și funcționarea cooperației de consum și în special cu privire la realizarea investiții lor, spațiilor comerciale - aceasta fiind un mod specific de dobândire a proprietății cooperatiste prevăzut prin legislația în vigoare a cerut instanței ca în baza probelor pe care le-a administrat să constate că sunt proprietari asupra spațiului comercial pe care l-a construit în condițiile legii din temelie și pe care de la realizare și în prezent l-a folosit și îl folosește având regimul juridic de bun al proprietății cooperatiste menținut și în prezent și evidențiat ca formă de proprietate potrivit legii speciale L. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
Chiar dacă, datorită timpului îndelungat de la realizarea construcției și mai multor reorganizări la nivelul cooperației de consum, nu a putut prezenta autorizația de construire, lipsa autorizației ca act administrativ poate duce la aplicarea unei sancțiuni contravenționale sau chiar și la dispunerea demolării construcției dar bineînțeles și aceste măsuri putându-se lua înăuntrul unor termene dar nicidecum la lipsirea posibilității constructorului de a dovedi că el și nu altcineva a realizat construcția și că este proprietatea sa.
Față de construcția recurentei autoritatea administrativă nu a dispus aceste măsuri, ba mai mult l-a luat în evidență ca proprietatea cooperației, a calculat și încasat/. de la recurentă impozitul pe clădire, obligație a proprietarului.
De asemenea, chiar în situația lipsei unei autorizații de construire, practica instanțelor de judecată (ne luată în seamă de instanța de apel) este constantă în sensul de a constata dreptul de proprietate asupra unei clădiri realizate prin construire de cooperația de consum și dovedit cu orice mijloc de probă admisă de lege.
Ori recurenta a considerat că a făcut dovada că a construit acest imobil în condițiile legii pentru îndeplinirea obiectului de activitate al cooperației de consum stabilit și impus prin lege la aceea vreme.
P. menținerea hotărârii instanței de fond și cu privire la respingerea cererii de anulare parțială a dispoziției primarului atacate instanța de apel în repetate rânduri în considerentele deciziei pronunțate a menționat că L. 1. a fost corect aplicată iar textele de lege corespunzătoare au fost aplicate în mod corect în litera și spiritul legii citate.
Recurenta a mai susținut că, prin menținerea în întregime a dispoziției primarului instanțele de judecată au încălcat atât litera cât și spiritul legii.
Consideră că L. 1. ca lege specială, urmărește repararea în limita cadrului acesteia a nedreptăților cauzate prin preluarea abuzivă a unor imobile.
Spiritul legii nu este nicidecum ca prin aplicarea ei să se creeze o altă nedreptate, în speță deposedarea unei persoane juridice private de o construcție a acesteia și împroprietărirea unei persoane fizice cu această clădire, chiar dacă casa de locuit al acesteia a fost demolată iar cea restituită este o clădire nouă realizată de cooperația de consum după preluarea de către stat a terenului pe care se găsea casa de locuit.
Instanțele de judecată au pronunțat hotărâri care nu respectă nici litera legii speciale.
Dispozițiile reținute ca temei pentru pronunțarea hotărârii prevăd restituirea imobilelor care au fost preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află și care există la data cererii de restituire.
Cu probele de la dosar a făcut dovada că, la data formulării cererii de restituire, casa de locuit de pe parcela CF 543 nr. topo 81 și pe care se află spațiul comercial edificat de recurentă din temelie nu a mai existat fiind demolată.
Acest aspect s-a putut reține din cererea antecesorului intimatei, adeverința nr. 6735/1994 eliberată de P. municipiului S. M., înscrierea în coala
CF B foaia de proprietate pct. 7 a radierii și extrasul CF depus de noi (data (...)) și realizarea construcției noastre, depozițiile martorilor.
Inexistența casei de locuit și realizarea construcției recurentei rezultă și din actele dosarului de aplicare a L. 1. (dar neobservată de instanțe).
Starea de fapt și de drept pe care trebuiau să le aibă în vedere instanțele pentru a reține că nu se putea prin dispoziția primarului reconstitui dreptul de proprietate față de spațiul nostru comercial rezultă și din aspectele prezentate în continuare și prin prezenta.
D. 712/1966 în baza căruia s-a făcut înscrierea imobilului terenului proprietatea antecesorului intimatei în favoarea S.ui Român s-a dat pentru aplicarea prevederilor art. III din D. 2. care prevedea că dreptul la orice acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun intrat înainte de data publicării decretului în posesiunea statului în cea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără nici un titlu, se prescrie prin doi ani socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesiune.
Prin actele care au stat la baza încheierii CF nr. 2. și anume: adresa
5053/1970 și declarația reprezentanților C. P. al M. S. M. se atestă că terenurile propuse a se trece în proprietatea statului în baza D. 712/1966 și D. 2. au fost în administrarea de stat și în inventarul C. P. al M. Sighjetu M. de la folosință încă din anul 1950 și că pe aceste terenuri s-au construit de la acest interval de timp clădirile școlii generale de 8 ani din I., magazinele de desfacere ale cooperativei de consum și punctul pentru stația de montă.
Din aceste acte a reieșit clar că ceea ce s-a preluat și trecut în proprietate de stat de la antecesorul intimatei a fost terenul, iar edificiile enumerate printre care și magazinul recurentei s-au construit ulterior iar aceasta de către cooperativa de consum.
Față de această situație este fără temei legal reținerea instanței cum că în anul 1957 când s-a construit magazinul, proprietarul terenului ar fi fost antecesorul intimatei deoarece potrivit dispozițiilor legale abrogate doar după
1990 - D. 712/1966 prevedea că bunurile (terenul în speță) care se încadrează în prevederile art. III din D. 2. devin proprietate de stat de la data intrării în posesia statului sau a oricărei organizații socialiste (din această categorie făcând parte șiorganizațiile cooperatiste) ori s-a dovedit cu acte și martori că această dată a fost anul 1950.
Față de această situație, nu se poate contesta că în anul realizării construcției 1957 terenul a fost proprietate de stat prin efectul legii, D. 712/1966
și D. 2. nefiind necesar acceptul antecesorului intimatei.
Ori statul și-a dat acceptul pentru realizarea construcției chiar prin lege după cum a prezentat mai jos.
Aceasta cu atât mai mult cu cât alin. 2 al D. 2. stabilea că "bunurile prevăzute la alin. 1 care la data publicării prezentului decret se află în posesia unei organizații cooperatiste vor rămâne în folosința acestora" deci s-a păstrat iar statul nu a contestat dreptul de folosință al cooperativei față de terenul pe care s- a realizat construcția.
Realizarea legală la aceea vreme a construcției cooperației de consum, cu acceptul statului ca proprietar al terenului și folosința legală a terenului ocupat și aferent a fost recunoscută și de autoritatea administrativă ca administrator al bunurilor proprietate de stat prin înregistrarea clădirii recurentei la impunere, calcularea și încasarea de la cooperativă a impozitului datorat pe toată perioada și în prezent.
Așa cum a mai arătat potrivit dispozițiilor legale care reglementau evidențierea și apărarea patrimoniului cooperației de consum, mijloacele fixe în speță, construcția realizată trebuia înregistrată în contabilitate pentru a calcula amortismentul potrivit legii în vigoare și plăti impozitul pe clădiri.
Astfel, actele de înregistrare și evidențiere în contabilitate întocmite în mod obligatoriu prin dispoziții legale cu ocazia realizării construcției nu puteau fi decât acte unilaterale.
Dispozițiile L. 1. prevăd restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Din această formulare a rezultat fără echivoc că imobilele care pot forma obiectul restituirii și nu altele trebuiau să fi fost preluate în mod abuziv și să existe.
Față de această reglementare, a considerat autoritatea competentă să dispună restituirea trebuie să identifice și să constate existența imobilului care a fost preluat în mod abuziv și față de care poate dispune restituirea.
Aceasta nu are competența să dispună restituirea față de un alt imobil decât cel preluat în mod abuziv motivându-și decizia prin aplicarea prevederilor art. 492 C.civ. chiar dacă acest imobil se găsește pe terenul preluat.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin dispozițiile legii speciale este reglementată și situația în care pe terenul care a fost preluat în mod abuziv după preluare s-au realizat construcții.
Potrivit acestor reglementări chiar și în situația în care s-a realizat o construcție fără autorizație pe terenul preluat abuziv, prin dispoziția autorității competente se poate restitui și terenul ocupat de construcție dar nu și clădirea care nu a fost preluată. Autoritatea emitentă neputând dispune potrivit competenței acordate prin lege decât asupra imobilelor preluate.
Bineînțeles că în urma restituirii terenului ocupat de clădire există posibilitatea ca persoana îndreptățită o dată ce este proprietarul terenului să formuleze pretenții și asupra construcției potrivit prevederilor dreptului comun pe calea unei acțiuni în justiție, edificatorul construcției putând să se apere și valorifica pretențiile chiar prin invocarea unui drept de superficie în fața instanței de judecată.
Așadar instanța de judecată considerând că reținând aplicabilitatea art. 492 C.civ. dispoziția primarului este legală a dat o soluție nelegală aceasta cu atât mai mult că nu a observat nici faptul că așa cum rezultă și din concluziileraportului de expertiză topografică o parte din clădire față de care s-a dispus restituirea este pe parcela top 82 din CF 543 față de care nu s-a dispus restituirea.
Cu încălcarea dispozițiilor legale s-a făcut și restituirea terenului pe care este amplasată construcția precum și cea aferentă deservirii acesteia având în vedere prevederile art. 10 (2) și (3) din lege unde se prevede "În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă iar pentru suprafața ocupată de construcții noi cea aferentă servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ne autorizate în condițiile legii după 1 ianuarie 1990 precum și construcții ușoare sau demontabile."
Raportat la faptul că, construcția recurentei a fost realizată în condițiile arătate în sensul aplicării legii speciale privind organizarea și funcționarea cooperației de consum înainte de anul 1990 cu respectarea dispozițiilor de la data realizării, a considerat că sunt incidente aceste prevederi legale, urmând ca dispoziția primarului atacată să fie anulată nu numai în cea ce privește construcția ci și pentru terenul ocupat de aceasta și cel aferent deservirii, suprafața de 302 mp determinată prin expertiza topografică.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9C.pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 C. pr. civ. constată incidentă excepția inadmisibilității criticilor aduse sentinței pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, fiind formulate omisio medio, întrucât părțile pot ataca doar cu apel respectiva sentință, ceea ce părțile au și făcut, iar nu și cu recurs, excepție întemeiată pe art. 282 alin. 1 și art. 299 alin. 1 C. pr. civ., precum și excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează starea de fapt, reaprecierea probelor și temeinicia deciziei atacate, acestea fiind motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate și care sunt inadmisibile în recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C. pr. civ. au fost abrogate prin art. I pct.
1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Sunt astfel de motive cele privind probele administrate, acte și declarația martorilor, declarația P. C. P. al M. S. M., adresa 5. iulie 1970 către notariatul local S. M., că această construcție este cu totul o altă clădire decât cea preluată de stat (casa de locuit) de la antecesorul intimatei, concluziile raportului de expertiză topografică și altele asemenea. De altfel în cauză s-a reținut și de către instanțele de fond că imobilul a fost preluat în baza D. nr. 2. și a D. nr. 712/1966, iar ulterior a fost predat antecesoarei recurentei și s-au construit magazinele de desfacere ale cooperației de consum. În ce privește motivele de recurs care pot fi analizate ca și motive de nelegalitate, Curtea constată că este indiferent că doar terenul preluat a fost consemnat în actele de preluare, pentru că nu se contestă că și construcția veche a făcut obiectul preluării, chiar fără a fi fost consemnată în vreun act de preluare. Nu se poate reține că ar aparține recurentei construcția nouă chiar dacă aceasta a realizat-o și chiar prin evidențierea acesteia în registrul agricol și plata impozitului pe clădiri, pentru că faptul construcției pe terenul unui terț nu dă drept de proprietate și nici evidențierea în registrul agricol și plata impozitului pe clădiri, terenul fiind al unui terț, anume în administrarea de stat și în inventarul C. P. al M. S. M., iar nu în patrimoniul antecesoarei reclamantei. Construcția nu a fost realizată în conformitate cu dispozițiile legale pentru că reclamanta nu a putut face dovada că ar fi deținut autorizație de construire la acel moment, al construirii, și nici în prezent nu a făcut o atare dovadă. Susține recurenta că trebuia avut în vedere contextul legislației în vigoare la data realizării construcției cu regim juridic de proprietate cooperatistă, anume D. 1. privind organizarea cooperației în vigoare la data realizării construcției. Curtea constată că acest context trebuie avut în vedere dar prin prisma legislației actuale, din care rezultă că imobilul a fost preluat abuziv și s-a dispus restituirea în temeiul unor norme legale reparatorii, care, între dreptul fostului proprietar de restituire și dreptul actualului detentor care a construit fără autorizație de construire pe un teren preluat abuziv, a dat preferință primului, în mod firesc, cu respectarea dreptului de proprietate, a principiului restituirii și al echității. Nu este negat aspectul specialității capacității de folosință al cooperativei care a realizat construcția și rolul acesteia, dar acest principiu și-a îndeplinit rolul său la epoca respectivă, în limitele unei precare legalități, iar în prezent normele legale aplicabile, care respectă în mod veritabil drepturile omului iar nu doar formal, cum era sub vechiul regim, dispun ca restituirea terenurilor pe care există construcții efectuate fără autorizație de construire să se facă fostului proprietar. Textul nu instituie nici o excepție și nu dă o altă posibilitate de interpretare, după cum nu lasă deschisă calea admiterii prezentei acțiuni, de recunoaștere a dreptului de proprietate al persoanei detentoare a unei construcții edificată fără autorizație de construire. Cum am arătat și mai sus, nu se contestă construirea unor unități comerciale, care se putea face din fondurile organizațiilor cooperației de consum și cu sprijinul efectiv al localnicilor, dar acest fapt este indiferent față de dispozițiile art. 10 alin. 3 din L. nr. 1. și art. 10.4 din Normele metodologice. Susține recurenta că după terminare și recepționare, în conformitate cu prevederile legale de la aceea vreme construcția din speță a devenit element al patrimoniului cooperativei mijloc fix al acesteia și tot potrivit dispozițiilor legale obligatorii cu privire la evidențierea proprietății cooperativei a fost înregistrată ca atare în contabilitate (prin întocmirea actului obligatoriu și prevăzut de lege fișa mijlocului fix (depusă la dosar) fiind menționată și în prezent în evidența proprietății cooperativei la categoria "mijloace fixe" potrivit L. 82/1991 a contabilității. Curtea constată că acea construcție a devenit element al patrimoniului cooperativei mijloc fix al cooperativei, și a devenit probabil proprietatea (extratabulară) a cooperativei - dacă mai interesa la acel moment cine era proprietar - dar în condițiile unei legalități precare, care era aplicabilă la acea vreme, cu o Constituție care nu era respectată, în care statul nu se îngrijea neapărat de respectarea unor dispoziții legale, a proprietății, ci de întărirea unui regim opresiv, ba mai mult prelua abuziv imobile, după cum s-a dovedit în cauză. Faptul că la acel moment și până la aplicarea L. nr. 1. construcția a devenit element al patrimoniului cooperativei, mijloc fix al acesteia, nu impietează aplicarea L. nr. 1. și restituirea imobilului. Și la data edificării construcției în litigiu erau în vigoare aceleași norme legale ce reglementează cazurile și modul de dobândire a proprietății, iar printre aceste nu se enumeră cele invocate de recurentă, construirea, fișa mijlocului fix, lista de inventar, declarație de impunere la plata impozitului, chiar dacă acest acte trebuiau probabil întocmite potrivit legii speciale pentru înregistrarea și evidențierea bunurilor care fac parte din proprietatea cooperatistă, la acel moment. În prezent se impune analiza modului de preluare și dacă edificarea s-a făcut în mod legal, dar prin prisma normelor din prezent, pentru că dacă analiza se face prin prisma normelor de la momentul preluării atunci nu s-ar face decât perpetuarea unei preluări nelegale și a consecințelor acesteia, legile de retrocedare fiind declarate, astfel, inaplicabile de recurentă fără a avea vreun temei. Se pot invoca dispozițiilor art. 111 C. pr. civ., dar simpla invocare nu face inaplicabile celelalte dispoziții legale. Regimul juridic de bun al proprietății cooperatiste poate fi menținut și în prezent și evidențiat ca formă de proprietate potrivit legii speciale L. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, dar numai dacă aceste bunuri au intrat legal în patrimoniul cooperativei. Simplul fapt al intrării în patrimoniu sau existența în acest patrimoniu nu scutește de analiza legalității modului de intrare în acel patrimoniu. Lipsa autorizației de construire, prin prisma prezentei cauze, duce la respingerea acțiunii și la constatarea legalei restituiri a terenului ce are construcțiile edificate fără autorizație în temeiul L. nr. 1., fiind indiferent dacă din punct de vedere contravențional se aplică sau nu o sancțiune. Nu se poate susține că în situația lipsei unei autorizații de construire se poate constata dreptul de proprietate asupra unei clădiri realizate prin construire de cooperația de consum, și nici nu se poate invoca o practica a unor instanțe de judecată în acest sens, chiar dacă ea ar exista. Nu se poate susține că s-a încălcat L. nr. 1., iar recurenta nu contestă legalitatea dispoziției emise, prin prisma L. nr. 1., nu indică nici un motiv de nerespectare a L. nr. 1., ci doar un afirmat drept de proprietate, pe care nu l-a dovedit, rezultând doar faptul necontestat al construirii, dar acesta nu îi arogă nici un drept, prin prisma L. nr. 1., și nici prin prisma dispozițiilor legale invocate ca și temei al acțiunii. Spiritul L. nr. 1. nu este întradevăr ca prin aplicarea ei să se creeze o altă nedreptate, ci tocmai repararea nedreptății produse la preluarea de la fostul proprietar. Nu se poate considera că respingerea prezentei acțiuni este o nedreptate pentru că nu se recunoaște dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât această nerecunoaștere se întemeiază pe faptul că antecesoarea sa a construit fără autorizație de construire pe un teren preluat abuziv de către stat, or această stare de fapt nu poate da naștere unor drepturi legitime în favoarea reclamantei. Deposedarea unei persoane juridice private de o construcție a acesteia și împroprietărirea unei persoane fizice cu această clădire, are ca temei tocmai L. nr. 1., care urmărește să repare nedreptatea preluării de către stat fără titlu, iar în alegerea între dreptul fostului proprietar de restituire și dreptul actualului detentor care a construit fără autorizație de construire - autorizație necesară și la acea vreme - pe un teren preluat abuziv, a dat preferință primului. Nu se poate reține că simpla acceptare de către S. de la acea vreme ar valora autorizație de construcție, nici atunci și nici în prezent. Nu se poate invoca în prezent o legală preluare în baza D. nr. 2. și a D. nr. 712/1966, cât timp prin L. nr. 1. se constată că o astfel de preluare nu a fost legală și a fost abuzivă. Corect s-a reținut că în anul 1957 când s-a construit magazinul, proprietarul terenului ar fi fost antecesorul intimatei pentru că D. nr. 712/1966 și D. nr. 2. nu puteau retroactiva și să rețină că devin proprietate de stat de la data intrării în posesia statului sau a oricărei organizații socialiste a terenului preluat în fapt anterior, aceste acte normative nu urmăreau altceva decât săacopere formal preluările abuzive care nu aveau nici măcar acoperire formală în actele normative de la acea vreme. Faptul că titlul L. nr. 1. se referă generic la restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu face ca dispozițiile art. 10 din aceasta să nu mai fie aplicate, deoarece era normală o oarecare dinamică de la data preluării imobilelor și ca acestea să sufere schimbări de la preluare și până la restituire, or tocmai astfel de ipoteze au fost avute în vedere de legiuitor iar entitatea care soluționează notificarea are competența să dispună restituirea imobilelor în starea în care se află la momentul restituirii, chiar dacă au suferit modificări față de starea lor de la momentul preluării, potrivit art. 9 din L. nr. 1.. Potrivit art. 10 alin. 3 din L. nr. 1. se restituie în natură terenurile în starea în care se află, ce au pe ele construcțiile edificate fără autorizație, dar în speță este în discuție dacă recurenta poate invoca un drept legal asupra acestor construcții, și dacă în această măsură este nulă dispoziția de restituire, iar nu drepturile persoanelor îndreptățite asupra acestor construcții, doar în aceste limite fiind investită instanța de fond. Prin urmare instanța de fond a reținut corect aplicabilitatea art. 492 C.civ. În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D.DE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. C. DE C. C. S. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține. D.zia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, J.ECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A.-A. M. G., Red.I.D.C./dact.V.R. 2 ex./(...) J.ecător fond U. L. G. - J. S. Maramației J.ecători apel D. Țiplea, H. D. M. - Tribunalul Maramureș
| ← Decizia civilă nr. 219/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1437/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
