Decizia civilă nr. 120/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 120/A/2012
Ședința 09 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. V. JUDECĂTOR: I.-D. C. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta P. G.-C. C. DE S. împotriva sentinței civile nr. 2836 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul
Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe intimata pârâtă P. O. C. DE S., având ca obiect rectificare carte funciară constatarea nulității absolute.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că la data de 02 noiembrie 2012, reclamanta apelantă P. G.-C. C. de S. a transmis prin fax la dosar note de ședință, prin care învederează instanței că valoarea imobilelor ce fac obiectul prezentului dosar au valoarea mai mare de 100.000 lei.
De asemenea, la data de 09 noiembrie 2012, reclamanta apelantă P. G.-C.
C. de S. a transmis prin fax la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al. 2 cod procedură civilă.
Curtea, în urma deliberării, califică prezenta cale de atac ca fiind apelul și constată cauza în stare de judecată, reținând-o în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2836 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta P. G.-C. C. DE S., în contradictoriu cu pârâta P. O. C. DE S., privind constatarea nulității titlului de proprietate și rectificare CF 393 C. de S. și anularea încheierii
162/1956.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit înscrisurilor depuse în cauză de către reclamantă imobilul notat în CF 393 C. de
S. a fost supus unor operațiuni de carte funciară în anul 1956 prin încheierea nr.
1..02. În baza D. 177 și 358 privind regimul general al cultelor, s-a dispus rectificarea numelui din B. G.-C. în B. O. C. de S.
Prin acțiune reclamanta a solicitat anularea acestei încheieri și revenirea la situația anterioară asupra topograficului 17 cu casă, curte și grădină în intravilan 39 cu parohie, curte în intravilan, 53 cu grădină în intravilan, 80 cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, 123 cu grădină în intravilan.
Aceste mențiuni au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a D.
358/(...) prin care a fost constatată revenirea comunităților locale la cultul ortodox din România.
Același act normativ prevede la art. 2 situația averii mobile și imobile deținute de organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic care reveneau Statului Român cu excepția averii fostelor parohii care rămâneau în proprietatea cultului ortodox.
Temeiul de drept al acțiunii este art. 34 din DL 1. potrivit căruia, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au săvârșit nu au fost valabile.
Rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.
Abrogarea D. 358/1984 nu echivalează cu nevalabilitatea titlului ori cu încetarea condițiilor de existență a dreptului înscris.
Recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că bunurile respective nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei și că a rămas singura proprietară tabulară.
Admiterea acțiunii în rectificare CF întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din D.-Lege 1. nu poate fi primită deoarece s-ar încălca norma referitoare la neretroactivitatea legii civile.
În concluzie D. 3. de stabilire a dreptului de proprietate a fostului cult greco-catolic, nu este un act normativ prin care bunurile ce au aparținut parohiilor, bisericii greco-catolice au fost naționalizate, expropriate, confiscate sau preluate de stat în orice mod pentru a putea fi retrocedate ci a fost un act prin care s-a desființat cultul greco-catolic, acest act normativ constituind un just titlu pentru comunitatea de credincioși care au rămas în continuare în posesia acelor bunuri.
Instanța a constatat că transcrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut în baza unui text de lege în vigoare la data intabulării, iar abrogarea lui ulterioară nu poate produce efectul retroactiv al restabilirii situației existente anterior adoptării sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. G.-C. C. DE S. prin care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, în principal, în conformitate cu art. 297 C. pr. civ. desființarea hotărârii atacate și casarea cu trimitere spre rejudecare a soluției instanței de fond, întrucât au fost omis a se cerceta unele chestiuni legate de fondul problemei iar în subsidiar motivat pe art. 296 C. pr. civ. admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. De asemenea a solicitat cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei pentru ambele faze procesuale.
În motivarea apelului a arătat că în fapt, instanța nu numai că a interpretat greșit prevederile art. 27 alin. 2 din L. 489/2006, ci chiar a reprodus totalmente eronat prevederile art. 3, care în realitate este astfel: "Prevederile alin.
2 nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1945 - 1989 precum și a celor preluate fără titlu".
Textul alin. 3 așa cum a fost reprodus de către instanța de fond este totalmente diferit: "Aceste prevederi nu presupun redobândirea bunurilor confiscate în perioada 1940 - 1989 și nu vizează nici repunerea în situația anterioară a cultului greco-catolic". Instanța de fond a mers mai departe cu eroarea în ceea ce privește firul gândirii logice, uitând în chip voit prevederile art. 31 din același act normativ. Astfel, reproduce prevederile art. 31 cu cele 3 alineate:
1. "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel, contribuții, donații, succesiuni precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicărilor ulterioare."
2. "Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenții asupra patrimoniul cultului respectiv."
3. "Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluționează pe cale amiabilă iar în caz contrar potrivit dreptului comun."
În mod evident aceasta este situația celor două culte, a cultului ortodox și a
Bisericii G.-Catolice, care în fapt este tot B. O. U. cu R. prin voința acelor vremuri. Fără îndoială, că la anul la care s-au achiziționat imobilele ce fac obiectul prezentului dosar și anume anul 1905 când a fost operată înscrierea în
CF, proprietară a fost B. G.-C.. Urmare a evenimentelor din 1945 - 1948, statul totalitar a preluat întreaga avere a Bisericii G.-Catolice prin cele două decrete deja cunoscute, 177/1948, precum și decretul 3.. În mod evident simpla abrogare a acestora nu duce sub nici o formă la repunerea părților în situația anterioară, această chestiune practic nefiind invocată de către apelant nici în fața instanței de fond. Din contră, chestiunea de bază pe care se grefează întreaga acțiune în rectificare CF este constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare 162/(...) sau chiar inexistența sa. Când se referă la titlul de proprietate, apelanta afirmă că în urma decretului 177/1948 acel titlu putea fi cel prevăzut de art. 37 și anume o sentință a judecătoriei populare a locului care să constate că 75% din nr. credincioșilor au părăsit cultul greco-catolic. S.ține în continuare faptul că acea sentință nu s-a dispus în nici una dintre cazurile din acest sediu al materiei și că în fapt credincioșii nu au părăsit cultul. La dosarul cauzei, în fața instanței de fond nu s-a produs nici o probă contrară prin care să se arate că această majoritate a fost întrunită. Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi fost așa, și chiar în virtutea legii vechi, dreptul de proprietate este imprescriptibil iar el aparține cultului ca persoană juridică și nu comunității de credincioși așa încât faptul părăsirii parțiale sau chiar totale a unui cult de către credincioși, respectiv a persoanei juridice nu afectează sub nici o formă calitatea de proprietar a acelei persoane.
Un al doilea titlu în virtutea D. 3., art. 2, ar fi putut fi actul administrativ emis de către o C. I. prin care să se atribuie o parte din averea cultului desființat Bisericii Ortodoxe. Dacă acesta ar fi fost actul normativ care a stat la baza transferului proprietății, din punct de vedere procedural, după ce statul român, chiar totalitar, a hotărât în chip samavolnic desființarea cultului, averea ar fi trebuit să revină în totalitatea ei statului român, care în virtutea legii trebuia să devină proprietar de drept asupra tuturor bunurilor aflate în trecut în proprietatea Bisericii G.-Catolice. Dacă erau aplicate în mod corect prevederile art. 2 din actul normativ mai sus invocat, ulterior dobândirii proprietății printr- un act administrativ, statul român putea atribui o parte din avere Bisericii Ortodoxe. În mod evident, sub aspect procedural, averea s-a transferat direct în proprietatea Bisericii Ortodoxe ce nici în trecut și nici în prezent nu reprezintă statul român, ci așa cum era, este și în prezent o persoană juridică ca oricare alta.
Este de asemenea esențial de sesizat faptul că termenul "a atribui" din punct de vedere juridic, nu înseamnă în proprietate. Și pe cale de consecință, acestei dobândiri în acest fel a dreptului de proprietate îi lipsește titlul în totalitate și de asemenea respectarea procedurii chiar prevăzută de actul normativ în virtutea căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară.
Văzând cele două motivări în contrapondere cu motivarea instanței de fond care arată că în virtutea art. 34 din D.-Lege 1. rectificarea unei intabulări poate fi cerută dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-au săvârșit, nu au fost valabile, conchide din nou că instanța a fost într-o vădită eroare, cântărind în mod cu totul eronat capătul 1 de petit ce se referea tocmai la titlul care lipsește cu desăvârșire. Practic în sprijinul respingerii acțiunii formulat este acest prim temei și un al doilea care vizează neretroactivitatea legii civile, chestiune pe care apelanta nu a invocat-o niciodată în nici una dintre aceste cauze.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a reținut că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.
Curtea constată că prin prezenta acțiune reclamanta exact asta urmărește, constatarea nulității titlului pârâtei, mai precis inexistența acestui titlu, și ca și o consecință rectificarea cf.
Reclamanta nu a susținut că abrogarea D. nr. 3. ar echivala cu nevalabilitatea titlului ori cu încetarea condițiilor de existență a dreptului înscris
și nici că recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că bunurile respective nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei și că a rămas singura proprietară tabulară.
Curtea constată că reclamanta a solicitat să se constate că în condițiile D. nr. 358/1954 pârâta nu a dobândit nici un drept legal constituit.
Admiterea acțiunii în rectificare CF nu semnifică încălcarea normei referitoare la neretroactivitatea legii civile pentru că reclamanta solicită aplicarea pentru prezent a legii.
După susținerea instanței ar însemna ca toate situațiile constituite în trecut să fie imuabile și să nu se mai poate analiza legalitatea formării lor.
Este de notorietate că D. nr. 3. de desființare a cultului greco-catolic, a fost un act abuziv, și în nici un caz un astfel de act abuziv nu poate constitui un just titlu pentru nimeni.
Chiar dacă înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut în baza unui text de lege în vigoare la data intabulării, iar abrogarea lui ulterioară nu poate produce efectul retroactiv al restabilirii situației existente anterior adoptării sale, de drept, aceasta nu înseamnă că în prezent nu se mai poate analiza modul de preluare de la acel moment, concordanța normelor legale emise sub vechiul regim comunist și a actelor de preluare cu acestea și toate cu convențiile ce reglementau drepturile omului. Chiar dacă formal exista un cadru constituțional și o aderare la convențiile privind drepturile omului, acestea nu erau respectate în fapt.
În concret, analizând acțiunea, Curtea constată că în CF 393 C. de S. sub
B1 era înscris dreptul de proprietate al reclamantei P. G.-C. C. de S. asupra imobilelor cu nr. top 17 casă curte și grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte și grădină în intravilan, nr. top 53 grădină în intravilan, nr. top 80 cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, nr. top 123 cu grădină în intravilan.
Ulterior, prin încheierea de intabulare nr. 162/(...) de sub B 3, se dispune rectificarea numelui proprietarului de sub B 1, din B. G.-C. în B. O. R. din C.l de
S., în baza dispozițiilor D. nr. 177/1948 și nr. 3. și a cererii pârâtei.
Potrivit art. 1 din D.-lege nr. 126/1990, cu modificările ulterioare din O.G. nr. 6. și L. nr. 1., ca urmare a abrogării D. nr. 3., prin D.-lege nr. 9., B. R. U. cu R. (greco-catolică) se organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
În articolul 2 al aceluiași act normativ se stipulează expres că bunurile preluate de către stat prin efectul D. nr. 3. aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române
Unite cu R. G.-C..
Art. 3 alin. 1 din actul normativ menționat dispune în sensul că, situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române U. cu R. (greco-catolică) și au fost preluate de B. O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Partea interesata are deschisa calea actiunii in justitie, potrivit dreptului comun, potrivit alin. 2 al aceluiași act normativ.
Prin urmare, în condițiile D.-lege nr. 126/1990 modificat prin OG nr. 6. și prin L. nr. 1. pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcașurile de cult
Faptul că nu s-a constituit comisia prevăzută de art. 3 alin. 1 din D.-lege nr. 126/1990 nu poate împiedica liberul acces al reclamantei la justiție, deoarece acest lucru ar fi contrar principiului consacrat la art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru protejarea drepturilor sale, a libertăților sale și a intereselor sale legitime și nicio lege nu poate restrânge exercitarea acestui drept.
Astfel, art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.
Art. 13 din aceeași convenție prevede, de asemenea, că orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de respectiva convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. În afară de aceasta, art. 1 din Protocolul adițional la această convenție prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Cu privire la acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza parohia G.-C. Sâmbăta de S. contra României, la paragraful 71, că legea în vigoare în perioada respectivă nu reglementa nici procedura care trebuia urmată pentru convocarea unei comisii mixte, nici pe cea care trebuia urmată de o comisie pentru pronunțarea unei decizii. Nicio dispoziție legală obligatorie nu obliga părțile să organizeze sau să participe în aceste comisii. În plus, nu era prevăzut niciun termen pentru pronunțarea unei decizii de către o comisie mixtă. Aceste lacune legislative au favorizat o procedură prealabilă dilatorie care, ținând seama de caracterul său obligatoriu, putea bloca sine die dreptul reclamantei de acces la instanță.
Apoi, la paragraful 72, arată, relativ la controlul judiciar la care putea fi supusă orice decizie a acestei comisii, că acesta era limitat la a verifica respectarea criteriilor stabilite prin lege, care vizau în principal respectarea dorinței majorității. Or, potrivit Curții, pentru ca o „. să poată decide asupra unei contestații privind drepturile cu caracter civil în conformitate cu art. 6 § 1, trebuie să aibă competența de a se concentra asupra tuturor problemelor de fapt și de drept relevante pentru litigiul asupra căruia este sesizată. Or, în speță, instanțele interne nu erau competente pentru a se pronunța cu privire la temeinicia unei decizii pronunțate de comisia mixtă ținând seama în mod corespunzător de interesele și de drepturile protejate în cauză. Prin urmare, Curtea consideră că respectivul control exercitat de o instanță nu era suficient în sensul art. 6 § 1 din convenție.
Revenind la analiza fondului prezentei cauze, este necesar ca instanța să se raporteze la perioada intrării în vigoare a D. nr. 177/1948 și nr. 3., în temeiul acestor acte normative fiind desființată B. G.-C., iar credincioșii greco-catolici au fost obligați în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.
Potrivit dispozițiilor art. 37 din L. nr. 177/1948, dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și aceasta parte proporțională se strămuta tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica
(locasul de inchinaciune, casa de rugaciuni), cum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent.
Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locasul de inchinaciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; aceasta despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.
Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.
În același timp, valabilitatea trecerii presupunea respectarea dispozițiilor art. 38 alin. 2 din art. 39 din D. lege nr. 177/1948, conform cărora declarația de părăsire a unui cult se comunică părții componente a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală, nici un cult nu va putea înscrie noi adepți, decât dacă cel care solicită acest lucru face dovada că a anunțat părăsirea cultului căruia i-a aparținut.
În speță, aceste condiții nu au fost respectate în ceea ce privește cultul greco-catolic. Nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioșilor greco- catolici au părăsit cultul și nici că îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre judecătorească. Chiar și să fi fost efectuată respectiva procedură aceasta respecta doar formal legea în condițiile în care textele incident din D. nr.
177/1948 și nr. 3. doar consfințeau desființarea abuzivă a cultului greco-catolic
și preluarea la fel de abuzivă a patrimoniului acestuia.
Pârâta nu justifică existența unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condițiile în care nici măcar procedura reglementată de art. 37 din D. nr. 3. nu a fost respectată.
De altfel, intabularea reclamantei s-a făcut, astfel cum rezultă și din mențiunea de sub B 3 din cf, doar în baza simplei cereri, nefiind menționate alte acte care să fi stat la baza intabulării, menționarea actelor normative nefiind de folos cât timp însăși acestea prevedeau o procedură care nu a fost respectată.
În aceste condiții, încheierea de întabulare nr. 162/(...) este nelegală, astfel încât în mod greșit a fost dispusă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei și radierea dreptului reclamantei.
Dispozițiile privind rectificarea cărții funciare sunt de principiu aceleași, indiferent că ne referim la D.-lege nr. 1., L. nr. 7. sau C. civil în vigoare în prezent. Asupra actului normativ incident există o practică nesigură a instanțelor în ce privește legea aplicabilă în materie de carte funciară, pornind și de la unele decizii pronunțate în recurs în interesul legii, cum sunt decizia nr. 21/2005, care dispune că acțiunile de carte funciară (în prestație tabulară și în rectificare tabulară), având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 7., sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de D.-lege nr. 1., și decizia nr. 86/2010, care dispune că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul D.-lege nr. 1. și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7., acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale D.-lege nr. 1..
Acesta este motivul pentru care reclamanta a invocat dispozițiile D.-lege nr.
1., sub efectul căruia s-au dispus efectuarea mențiunilor în cartea funciară.
Având în vedere că analiza se face din punct de vedere al efectelor actelor la momentul intabulării atunci și normele legale incidente sunt tot cele de la acel moment, anume D.-lege nr. 1., care la art. 34 alin. 1 pct. 1 prevede că rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată dacă înscrierea sau titlul in temeiul căruia s-a savirsit, nu au fost valabile.
Curtea reține că în speță nu s-a dovedit respectarea procedurii prevăzute de art. 37 din D. nr. 177/1948, dat fiind că alin. ultim al acestui text legal prevede că era necesar ca aceste cazuri prevăzute în acest articol să fie constatate și soluționate de judecătoria populară a locului, or o astfel de hotărâre judecătorească nu a fost depusă.
Textul art. 37 din D. nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al D. nr. 3. de desființare faptică a cultului greco-catolic.
O cerere simplă nu poate sta singură la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speță, iar menționarea ca temei al intabulării a D. nr. 3., care am stabilit mai sus că este larg acceptat ca fiind un act abuziv, nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat apelul declarat de reclamanta P. G. C. C. DE S. împotriva sentinței civile nr. 2836 din 3 mai 2012 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în tot în sensul că va admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G.-C. C. DE S., împotriva pârâtei P. O. C. DE S.
Va constata inexistența titlului în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare nr. 162/(...) în CF 393 C. de S.
Va dispune rectificarea CF 393 C. de S. în sensul anulării încheierii de intabulare 162/(...) și va dispune restabilirea stării anterioare, în CF 393 C. de S. asupra nr. top 17 casă curte și grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte și grădină în intravilan, nr. top 53 grădină în intravilan, nr. top 80 cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, nr. top 123 cu grădină în intravilan, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei P. G.-C. C. de S.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei va fi respinsă întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acelor cheltuieli de judecată.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimata P.
O. C. DE S., aflată în culpă procesuală față de admiterea apelului, să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 6.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de reclamanta P. G. C. C. DE S. împotriva sentinței civile nr. 2836 din 3 mai 2012 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. G.-C. C. DE S., împotriva pârâtei P. O. C. DE S., și în consecință:
Constată inexistența titlului în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare nr. 162/(...) în CF 393 C. de S.
Dispune rectificarea CF 393 C. de S. în sensul anulării încheierii de intabulare 162/(...).
Dispune restabilirea stării anterioare, în CF 393 C. de S. asupra nr. top 17 casă curte și grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte și grădină în intravilan, nr. top 53 grădină în intravilan, nr. top 80 cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, nr. top 123 cu grădină în intravilan, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei P. G.-C. C. de S.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei. Obligă intimata P. O. C. DE S. să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
M. C. V. I.-D. C.
A. B.
Red. I.D.C./dact.V.R.
4 ex./ (...)
Jud. fond P. R.a M.lena - Tribunalul Sălaj
| ← Decizia civilă nr. 4614/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
