Decizia civilă nr. 4560/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 4560/R/2012

Ședința publică din 02 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : A.-A. P.

JUDECĂTORI : C.-M. CONȚ

I.-D. C.

GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. C. și recursul declarat de reclamanta D. ANA, împotriva deciziei civile nr. 1. din 30 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați R. G., R. P.-C. și D. A.-A., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent D. C., asistat de doamna avocat P. O. V., cu împuternicire avocațială pentru asistare, la f. 65 din dosar, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana, doamna avocat B. M. E., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, la f. 69 din dosar, precum și pârâta intimată R. G., asistată de doamna avocat O. A. B., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat L. M. S., conform delegației de substituire care se află la f. 32 din dosar, în baza căruia îl reprezintă și pe pârâtul intimat R. P.-C., lipsă fiind reclamanta recurentă D. Ana personal și pârâtul intimat D. A.-A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul D. C., precum și preciza-rea și completarea motivelor de recurs, au fost formulate în termen legal, au fost comunicate părților adverse, însă recursul nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

Recursul declarat de reclamanta D. Ana a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat cu părțile adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs, însă ulterior, la data de (...), a fost parțial timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1800 lei (f. 70) și cu timbre judiciare în valoare de 11,3 lei (f. 71).

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că la data de (...), reclamanta recurentă D. Ana, prin intermediul doamnei avocat B. M. E. a formulat și a înregistrat la dosar cerere de acordare a ajutorului public judiciar, prin care solicită eșalonarea plății diferenței de taxă judiciară de timbru pentru recurs, în cuantum de 1798, 25 lei, pe care o datorează în dosarul civil nr. (...) al

C. de A. C., însă la această cerere nu au fost anexate acte doveditoare.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana învederează instanței împrejurarea că partea pe care o reprezintă nu a înțeles să anexeze la cererea de acordare a ajutorului public judiciar dovezile cerute în baza art. 14 din O.U.G. nr.

51/2008 și depune la dosar o copie de pe cererea de acordare a ajutorului public judiciar mai sus menționată semnată de reclamanta recurentă, precum și extrasul de cont nr. 11/(...) pentru perioada (...) - (...) eliberat de B. C. R. S. privind plata unor sume de bani de către reclamanta recurentă D. Ana către doamna avocat B. M. E. De asemenea, arată că pentru terme-nul de judecată de azi, reclamanta recurentă D. Ana a fost citată cu mențiunea de a achita pentru recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1798,5 lei, iar clienta sa a înțeles să achite această taxă judiciară de timbru, sens în care, depune la dosar chitanța care atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru pentru recurs în cuantum de 1800 lei.

Curtea pune în discuție cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă D. A.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că suntem în situația de a se da interpretarea ca rămasă fără obiect a cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă D. Ana și, totodată, arată că nu are mandat din partea reclamantei recurente D. Ana pentru a renunța la cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către aceasta.

Având în vedere că reprezentanta reclamantei recurente D. Ana nu are mandat din partea reclamantei recurente D. Ana pentru a renunța la cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către aceasta, Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru care fixează ora 11, pentru a se pronunța asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă D. A.

La ora 11^{10Curtea procedează la pronunțarea în ședință publică, a soluției dată în camera de consiliu cu privire la cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă D. Ana, după cum urmează:}

„Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar declarată de reclamanta recurentă D. Ana ca rămasă fără obiect. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării. D. în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din (...).";

La a doua strigare a cauzei, respectiv la ora 1., la apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul recurent D. C., asistat de doamna avocat P. O. V., reprezentanta reclamantei recurente D. Ana, doamna avocat B. M. E., precum și pârâta intimată R. G., asistată de doamna avocat O. A. B., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat L. M. S., conform delegației de substituire care se află la f. 32 din dosar, în baza căruia îl reprezintă și pe pârâtul intimat R. P.-C., lipsă fiind reclamanta recurentă D. Ana personal și pârâtul intimat D. A.-A.

Reprezentanta reclamantului recurent D. C., reprezentanta reclamantei recurente D. Ana și reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea verificând dosarul instanței de apel, constată că reclamantul apelant D. C. mai datorează pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2698,5 lei și un timbru judiciar în valoare de 6,2 lei, având în vedere că apelul a fost timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 900 lei (f. 61 dosar apel) și cu timbre judiciare în valoare de 5 lei (f. 18 dosar apel), iar reclamanta apelantă D. Ana mai are de achitat pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1798,5 lei și un timbru judiciar în valoare de 6,5 lei, întrucât reclamanta apelantă a achitat pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1800 lei și timbre judiciare în valoare de 5,15 lei (f. 51 dosar apel).

Reprezentantul reclamantului recurent D. C., reprezentanta reclamantei recurente D. Ana și reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 raportat la art.137 alin. 1 și art.304

C. invocă excepția inadmisibilitații acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, din ambele recursuri, prin reanalizarea stării defapt de către instanța de recurs, ca urmare a reanalizării probatoriului administrat în cauză, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 111^{1și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.}

Reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că la pag. 11 din întâmpinarea pe care a depus-o la dosar a arătat că unele temeiuri de drept au fost invocate pentru prima dată în fața instanței de recurs, respectiv art. 969 C., art. 689 C., art. 690 C., art. 1020 C., practic a invocat excepția schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în faza procesuală a recursului.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului recurent D. C., reprezentantei reclamantei recurente D. Ana și reprezentantei pârâților intimați R. G. și R. P.-C. asupra recursurilor care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acestora ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepțiile invocate în cauză.

Reprezentanta reclamantului recurent D. C. solicită respin-gerea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice pentru prima dată în recurs, prin invocarea art. 969 C., art. 689 C., art. 690 C., art. 1020 C. și art. 1021 C., excepție care a fost invocată prin întâmpinarea pârâților intimați R. G. și R. P.-C. pentru că deși nu au fost indicate expres aceste articole, din cuprinsul acțiunii, din dezvoltarea acesteia, din concluziile scrise și din toate scriptele pe care le-a depus în dosarul instanței de fond rezultă că s-a făcut referire la prevederile articolelor menționate mai sus. De asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către Curte, având în vedere că prin recurs se invocă un text legal reținut de către instanța de apel și s-a făcut trimitere la starea de fapt, pentru că nu se putea spune că se încalcă un articol, fără a se spune de ce se încalcă și, de asemenea, pentru a se arăta de ce anume se consideră că instanța de apel a încălcat textul legal, trebuia să se indice textul legal și să se dezvolte motivele pentru care se consideră că acel text legal a fost încălcat și astfel s-a ajuns a se face vorbire și despre starea de fapt.

Reprezentanta reclamantului recurent D. C. arată că dom-nul D. C. este jurist, însă de 20 de ani nu a practicat această profesie, de aceea a redactat dânsul motivele de recurs.

Pe fond, reprezentanta reclamantului recurent D. C. arată că în dispozitivul hotărârii instanței de apel s-a făcut referire la excepția prescripției de 3 ani, fără ca această excepție să fie invocată de către una dintre părți sau de către instanță din oficiu. În temeiul art. 312 alin. 5 C., solicită admiterea recursului declarat de reclamantul D. C. așa cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 7,8,9 raportat la art. 965 C., art. 970 C., art. 981 C., art. 969 C., art. 650 C., art. 689 C., art. 690 C. și art. 1020 C., fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului recurent D. C. arată că instan-ța de apel nu a aplicat corect prevederile legale referitoare la contractul de întreți-nere încheiat între mama doamnei D. Ana și pârâtul intimat R. P.-C., fiul pârâtei intimate R. G., având în vedere că nu este vorba de un contract de întreținere oneros, iar convenția dintre părți trebuia respectată. De asemenea, arată că prin recurs s-a făcut referire și la art. 969 C. deoarece contractul de întreținere din prezenta speță are efecte doar între părțile contrac-tante, iar pârâtul intimat R. P.-C. avea obligația să o întrețină pe doamna R. M. și nu mama acestuia, respectiv pârâta intimată R. G. T., arată că instanța de apel a ignorat prevederile art. 650 și următoarele C., întrucât aceasta a considerat că pârâta intimată R. G. ar fiacceptat succesiunea după mama doamnei D. Ana și, de asemenea, a încălcat prevederile art. 1020 C.

Reprezentanta reclamantului recurent D. C. arată că în decizia recurată sunt și motive străine de prezenta pricină deoarece obiectul pricinii a fost contractul de întreținere încheiat între doamna R. M. și pârâtul intimat R. P.-C. și, nu domnul D. C. T., arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana solicită respingerea excepției inadmisibilității motivului de recurs pe care reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. l-a arătat ca fiind cel de la pct. 2.2. și pct. 3 din cuprinsul cererii de recurs. De asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către Curte, pentru că nici o clipă nu a cerut reaprecierea probelor de către instanța de recurs, iar motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă D. Ana se circumscriu art. 304 pct. 7, 8 combinat cu pct. 9 C.. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că acel contract de întreținere încheiat între doamna D. M. și pârâtul intimat R. P.-C. dă naștere unei obligații de întreținere intuitu personae și nicidecum prestarea întreținerii de către o altă persoană, astfel încât, instanța de apel era reținută să observe motivul pentru care pârâtul intimat R. P.-C. arată că și-a îndeplinit obligația de întreținere față de doamna D. M., respectiv să observe natura obligației și efectele ei.

Referitor la obligația cu caracter continuu, care trebuia executată zi de zi, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana solicită a se constata că instanța de apel a considerat că obligația de întreținere este succesivă, a disjuns obligația de întreținere în funcție de perioade și nu a considerat că este vorba de o rezoluțiune a contractului de întreținere, ci de o reziliere, însă acceptând chiar și raționamentul instanței de apel, respectiv cel al disjungerii obligației de întreținere, tot trebuia să se aibă de a face cu dovada în dosar a întrețineriiintuitu personae, având în vedere și împrejurarea că în acea perioadă pârâtul R. P.-C. avea venituri al căror cuantum era mult sub cuantumul veniturilor doamnei D. M..

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că în speță este vorba de o obligație de întreținere continuă, neîntreruptă, intuitu personae, însă într-o manieră care i se pare complet nelegală, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8

C., instanța de apel nu a făcut distincție între obligația contractuală asumată de pârâtul R. P.-C. și obligația naturală și, de asemenea, nu a avut în vedere împrejurarea că pentru doamna D. M., reclamanta D. Ana a trimis „n"; sume de bani și astfel aceasta și-a îndeplinit obligația naturală față de mama sa, iar o asemenea obligație a îndeplinit și pârâta R. G., ca mandatară a pârâtului R. P.-C. legat prin contractul de întreținere încheiat cu doamna D. M..

Având în vedere aspectele mai sus arătate, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că a introduce o dublă măsură pentru unul dintre copii, întrucât pentru unul dintre copii instanța de apel a considerat că are obligația naturală de a-și întreține mama, iar pentru celălalt copil a avut în vedere doar aspectul că este parte a contractului de întreținere, înseamnă o încălcare a prevederilor legale de către instanța de apel.

În ceea ce privește obligațiile asumate, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că, instanța de apel a pornit de la două chestiuni greșite, privind la natura și efectele obligației de întreținere, respectiv sancțiunea pentru nerespectarea acesteia și prezumția că îndeplinirea obligației de întreținere esteconstruită pe presupuneri, având în vedere că în decizia recurată s-a consemnat că „la stabilirea situației reale de fapt"; întreținuta nu a afirmat că întreținătorul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că instanța de apel trebuia să aibă în vedere că obligația de întreținere este intuitupersonae și netransmisibilă, iar la dosarul cauzei nu a fost depus nici cel mai mic capăt de înscris, din care să rezulte că pârâtul R. P.-C. personal și-a îndeplinit această obligație de întreținere. T., arată că instanța de apel a avut în vedere o premiză greșită referitoare la modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, respectiv împrejurarea că „întreținutul trebuie să se afle în stare de nevoie"; pentru a i se presta întreținere, dar nu așa se prevede în art. 969 și 970 C.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că și în situația în care doamna D. M. nu s-ar fi aflat în stare de nevoie, atâta vreme cât s-a legat prin contract de întreținere, pârâtul R. P.-C. trebuia să execute obligația de întreținere așa cum s-a menționat în acel contract de întreținere.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că, tot cu titlu de excepție este și inadmisibilitatea acceptării tacite a succesiunii după defuncta D. M. de către pârâta intimată R. G., având în vedere că toate motivele privind acest aspect, trebuiau să fie dezvoltate și depuse la dosar împreună cu jurisprudența, până la data de (...). T., arată că în fața instanței de recurs s-a pus problema că actul de acceptare tacită poate fi categoric făcut, însă trebuie să se facă dovada că pârâta intimată R. G. a preluat bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral al defunctei D. M., respectiv bunuri care reprezintă valoarea patrimoniului față de întreg patrimoniu și nu bunuri cu valori derizorii și, de asemenea, nu în ideea de a goli de lucruri inutile proprietatea defunctei D. M..

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că instanța de apel a considerat că și chiar a lua lucruri de valoare mică echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii, însă legiuitorul a spus că pentru a se considera o acceptare tacită a succesiunii, se pot lua doar bunuri care să excludă bunurile cu titlu de amintire sau bunurile cu valori derizorii și elementul cel mai important este că toate aceste acte trebuie făcute cu ideea de a pune în valoare patrimoniul defunctei, respectiv de a-l păstra, or a lua un serviciu de cafea și o blană nu poate fi considerat o acceptare tacită a succesiunii.

În susținerea poziției privind respingerea excepției inadmisibilității motive- lor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către Curte, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana solicită instanței să aibă în vedere toate aspectele anterior arătate, iar aceste motive dezvoltate în cadrul excepției inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, le susține și pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că mai susține recursul și cu privire la motivele de recurs care se circumscriu art. 304 pct. 7 C. și face referire la distincția dintre obligația contractuală și obligația naturală. T., arată că nu a primit răspuns nici cu privire la sancțiunea rezilierii contractului de întreținere, pe care instanța de apel a introdus-o în cauză, ci această sancțiune a fost introdusă pur și simplu de către instanța de apel, iar efectul acesteia a fost disjungerea cu privire la obligația de întreținere. De asemenea, arată că faptul că obligația de întreținere apare cât mai mare sau pe o perioadă cât mai lungă nu are importanță, ci contează dacă s-a executat sau nu obligația de întreținere așa cum este menționată în contractul de întreținere.

Reprezentanta reclamantei recurente D. Ana arată că nu este adepta faptului că motivarea instanței de apel ar fi completă în ceea ce privește această obligație de întreținere, având în vedere că nu s-a dovedit că a fost executatăobligația de întreținere de către pârâtul intimat R. P.-C. De asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în recurs, invocată din oficiu de către C.

În concluzie, reprezentanta reclamantei recurente D. Ana solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal, solicită casarea hotărârii atacate, având în vedere nemotivarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate, având în vedere că pârâtul intimat R. P.-C. nu și-a îndeplinit obligația de întreținere, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.

Reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. solicită admiterea excepției inadmisibilității motivelor de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate cu privire la pct. 2.2 și pct. 3 din recursul declarat de reclamanta D. Ana și cu privire la pct. 3 din recursul declarat de reclamantul D. C. și respingerea celor două recursuri, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că instanța de apel a răspuns tuturor problemelor ridicate de reclamanții apelanți, iar în recurs, reclamanții recurenți nu mai pot susține că au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. T., arată că întreținuta nu s-a plâns de întreținerea acordată de pârâtul intimat R. P.-C., ci chiar s-a dovedit a fi mulțumită.

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că în speță nu e important că apare termenul de „. și nu cel de „. cu privire la contractul de întreținere. T., arată că în mod corect, judecătorii din apel, au reținut că în cauză au fost efectuate acte de acceptare tacită a succesiunii după defuncta D. M., de către pârâta intimată R. G.

Reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că reclamantul recurent D. C. a indicat toate temeiurile de drept doar în fața instanței de recurs

și cu toate acestea instanța de apel a soluționat cauza în mod corect. De asemenea, arată că nu sunt îndeplinite cerințele pentru rezoluțiunea contractului de întreținere pentru că obligația de întreținere a fost executată, iar instanța de apel a analizat întreținerea raportat la întreaga perioadă și nu doar pentru ultimii trei ani, motiv pentru care, apreciază că nu se impune casarea hotărârii recurate. T., arată că nu se pot reține susținerile reclamanților recurenți referitor la „. de nevoie";, pentru că instanța de apel atunci când s-a referit la „. de nevoie"; a avut în vedere starea de sănătate a întreținutei, precum și împrejurarea că atunci când întreținuta a avut nevoie de cinci mese pe zi și nu de 3 mese, acestea i s-au asigurat de către pârâtul intimat R. P.-C. care locuia la aceeași adresă cu pârâta intimată R. G., iar întreținuta venea la masă în fiecare zi, de câte ori avea nevoie.

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că s-au trimis bani pentru întreținerea doamnei R. Mihalca, iar în ceea ce privește susținerea reprezentantei reclamantei recurente D. Ana cu privire la împrejurarea că veniturile pârâtului intimat R. P.- C. erau mai mici decât veniturile doamnei R. Mihalca, arată că pensia de urmaș pe care o primea pârâtul intimat R. P.-C. era mai mare decât pensia pe care o avea doamna R. Mihalca.

În concluzie, reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. solicită respingerea recursurilor care formează obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli de judecată, conform dovezii pe care o depune la dosar.

Curtea pune în vedere reprezentantei pârâților intimați R. G. și R. P.-C. să precizeze dacă își mai susține cererea formulată la termenul de judecată anterior privind aplicarea unei amenzi reclamantei recurente D. Ana, în condițiile în carese va constata că aceasta nu este îndreptățită să formuleze o cerere de acordare a ajutorului public judiciar privind taxa judiciară de timbru pentru recurs, raportat la veniturile pe care le realizează.

Reprezentanta pârâților intimați R. G. și R. P.-C. arată că părțile pe care le reprezintă nu mai doresc sancționarea reclamantei recurente D. Ana, chiar dacă s-a obținut o tergiversare a cauzei de două săptămâni.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5680/(...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru formularea capătului de cerere având ca obiect rezolutiunea antecontractului de intretinere autentificat sub nr. 267/(...) de BNP L. M. din C.- N..

S-a respins acțiunea civila formulata de reclamanții D. Ana și D. C. în contradictoriu cu pârâții R. G., D. A. si R. P. C.

S-a admis cererea reconventionala formulata de pârâții R. G. si R. P. C.

S-a constatat ca reclamanta R. G. are calitate de moștenitor legal al defunctei D. M., în calitate de fiica.

S-a dispus evacuarea reclamantului D. C. din imobilul situat în C.-N., str. D., nr. 42, bl. Turn VIII, ap. 7, jud. C..

Au fost obligați reclamanții sa achite paratilor R. G. si R. P. C. suma de

3.598,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din contractul de întreținere de la autentificat sub nr. 267/(...) la BNP M. L. rezulta ca numita D. M., în calitate de proprietar al apartamentul nr. 7, situat în Municipiul C.-N., str, D. BL. Turn VIII jud C., înscris în CF nr 91243 C.-N., cu nr. topo 21216/S/VII, a înstrăinat acest imobil pârâtului R. P. C., cu titlu de întreținere, rezervându-si pentru sine dreptul de usufruct viager asupra imobilului.

Contractul a fost încheiat în prezenta unui reprezentant delegat de P. M.

C.-N. si, conform clauzelor stipulate în cuprinsul acestuia, paratul s-a obligat sa asigure întreținerea viagera a numitei D. M., constând din 3 mese zilnice, plata facturilor de curent electric, gaz metan, apa, canalizare, salubritate, telefon, încălzire, asigurarea imbracamintei de sezon si încaltamintei, asigurarea tuturor medicamentelor în caz de boala, prescrise de medicul de familie si de către medicii specialiști, plata cheltuielilor de spitalizare în caz de nevoie, înmormântarea cu păstrarea tradițiilor locului, garantarea întreținutei cu privire la respectarea tuturor drepturilor acesteia asupra imobilului pe perioada întreținerii.

Din extrasul CF de la rezulta ca dreptul de proprietate dobândit de paratul

R. P. C. în baza contractului sus-menționat a fost înscris în cartea funciara cu încheierea CF nr. 1221/2001, iar din certificatul de la f. 7 rezulta ca numita D. M. a decedat la data de (...).

Prin acțiunea introductiva de instanța reclamanții au solicitat rezolutiunea contractului de întreținere încheiat de defuncta D. M. cu paratul R. P. C., motivate de faptul ca paratul nu si-a îndeplinit obligația de întreținere asumata fata de defuncta, iar paratul s-a aparat invocând în principal excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamanților de a solicita rezolutiunea contractului si solicitând respingerea pe fond a cauzei, ca nefondata.

Analizând excepția invocate de parat, instanța de fond a dispus respingerea acesteia ca fiind neîntemeiata, deoarece numai dreptul la întreținere al titularului de contract este personal, insa acțiunea în rezolutiune/reziliere are, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, un caracter patrimonial, astfel ca dreptul la acțiune se transmite în persoana moștenitorilor.

Pentru a verifica daca paratul si-a îndeplinit sau nu obligația de întreținere asumata contractual fata de defuncta D. M., instanța a încuviințat proba interogatoriului si proba testimoniala.

Prin răspunsurile date la interogatoriile ce le-au fost luate, partile au susținut pozițiile procesuale exprimate în cauza.

In plus, reclamantul D. C. a recunoscut ca nu a contribuit material cu nimic la cheltuielile de înmormântare pentru D. M. si respectiv ca plata efectivă a sumelor de bani reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate de asistenta U. L. în favoarea defunctei a fost făcută de către R. G.

M. P. L. M. a arătat ca îi cunoaște pe pârâții R. G. si R. P. C. de cca 20 de ani si respectiv ca aproximativ în aceeași perioada a cunoscut-o si pe defuncta D.

M., constatând prin propriile simțuri faptul ca defuncta se afla în relații foarte bune cu pârâții. A mai arătat martora ca a văzut personal, de nenumărate ori, când, atât R. G., cat si R. P. C. i-au dat defunctei bani pentru mâncare si medicamente si chiar sume mai mari, cum ar fi suma de 10.000.000 ROL pentru o lucrare de instalații.

De asemenea, martora a văzut personal ca pârâții R. ii duceau defunctei mâncare gătita de câteva ori pe saptamana, în câteva rânduri martora însoțindu-i pe parati.

A mai arătat martora ca pârâții o duceau pe defuncta în mod constant la medic, intr-una din dați mergând si ea cu ei, iar cu alta ocazie martora a intervenit personal pe langa o cunoștința sa o consulte pe defuncta, întrucât era o zi de sărbătoare legala. Un alt aspect observat personal de martora a fost acela ca defuncta a luat masa de foarte multe ori la familia R., iar în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu defuncta, aceasta i-a comunicat ca este foarte mulțumita de modul în care este întreținuta de nepotul sau.

Martorul Bolos C. Iosif a arătat paratul R. P. C. mergea de câteva ori pe saptamana la bunica sa si ca, în câteva rânduri l-a însoțit si el, așteptându-l în mașina, iar martora M. M. I. a arătat la rândul ei ca este vecina cu parata R. G. si respectiv ca a cunoscut-o pe defuncta D. M. mai bine de 20 de ani, deoarece venea des la fiica sa R. G. si de multe ori venea si la mama martorei, ocazii cu care a auzit-o de multe ori pe defuncta spunând ca este foarte mulțumita de nepotul sau R. P. C. si de modul cum acesta se ocupa de ea, deoarece ii cumpăra alimente si o duce la medic cand are nevoie. Tot de la defuncta mai știe martora ca paratul a dus-o chiar si în satul ei natal, unde nu mai fusese de multa vreme, pentru a-si vedea rudele si ca paratul ii dădea bani pentru a-si plăti facturile si chiar o suma mai mare de bani pentru niște lucrări la instalația de gaz. M. a precizat ca nu știe despre ce suma e vorba, dar știe ca defuncta s-a plâns ca după ce a primit banii pentru gaz, aceștia i-au dispărut din casa si a venit sa ceara din nou, primind o alta suma de la nepotul sau.

A mai arătat martora ca defuncta lua de multe ori masa la familia R. si ca aceasta obișnuia sa-i pregătească pachete cu mâncare pentru acasă. De la defuncta, martora știe ca paratul R. P. C. i-a luat combina frigorifica, aragaz i-a pus faianța si i-a schimbat mobile de bucătărie, defuncta spunând ca ". are o alta casa";.

M. U. L. a arătat ca în ultima luna de viata a defunctei D. M. i-a administrat acesteia un tratament injectabil cu calmante, pentru serviciileprestate fiind platita de parata R. G., pe care o vedea de fiecare data acasa la defuncta.

In fine, chiar martora C. T., propusa de reclamanți, a arătat ca știe de la defuncta ca medicamentele mai scumpe i le cumpăra parata R. G., pe care a văzut-o venind sa stea cu defuncta, în ultima luna de viata a acesteia si respectiv ca a auzit-o de mai multe ori pe defuncta sunând ca a fost vizitata de nepotul ei (paratul R. P. C., care i-a adus suc si fructe. Coroborând declarațiile martorilor propuși de parati si văzând si înscrisurile care dovedesc achitarea cheltuielilor de înmormântare, precum si pe cele care dovedesc faptul ca paratul R. C. realiza venituri în perioada în care o întreținea pe bunica sa, instanța a apreciat ca acestea fac dovada faptului ca paratul R. P. C. si-a îndeplinit întocmai obligația de întreținerea asumata contractual fata de defuncta, atat personal, cat si cu ajutorul mamei sale, parata R. G.

Este adevărat ca martorii propuși de reclamant au arătat ca nu i-au văzut pe parati la domiciliul defunctei si respectiv ca aceasta a fost văzuta singura la medic, sau ca defuncta isi făcea singura cumpărăturile si-si achita facturile si impozitele, insa aceste susțineri nu sunt de natura a dovedi contrariul celor arătate de martorii propuși de parati.

Este, de asemenea, adevărat ca martorii reclamanților au arătat ca defuncta primea sume de bani si pachete de la reclamanta D. Ana, insa acest fapt nu dovedește ca paratul nu si-a îndeplinit obligația de întreținere, probând doar faptul ca reclamanta, în calitate de fiica, a înțeles sa-si îndeplinească obligația naturala de a-si ajuta mama, mai ales ca aceasta locuia împreuna cu reclamantul D. C., cu privire la care toți martorii audiați în cauza au arătat ca nu avea nicio sursa de venit.

Așa fiind, instanța de fond a apreciat ca solicitarea reclamanților de a se dispune rezolutiunea contractului întreținere autentificat sub nr. 267/(...) de BNP L. M. din C.-N. este nefondata, motiv pentru care s-a dispus respingerea acesteia, cu consecința respingerii si a celorlalte capete de cerere subsidiare din acțiunea introductiva de instanța.

In ceea ce privește cerere reconvențională formulată de parati, instanța de fond a reținut ca, atât din declarațiile martorilor audiați în cauza, cat si din răspunsurile date de parti la interogatoriile ce le-au fost luate, a reieșit faptul ca parata R. G. a efectuat act de acceptare tacita a succesiunii defunctei sale mame, ridicarea ajutoarelor de deces si a unor bunuri aparținând defunctei (altele decât fotografiile de familie) având, fara doar si poate, aceasta semnificație, sub acest aspect fiind lipsit de relevanta faptul ca aceste bunuri aveau o valoare mai scăzuta. De asemenea, câta vreme aceste bunuri existau în patrimoniul defunctei la data decesului, indiferent de valoarea lor, nu poate fi primita afirmația reclamanților ca patrimoniul defunctei ar fi constat doar din bunul imobil în discuție.

Cât privește faptul ca reclamantul D. C. locuiește în acest imobil, acesta nu a fost contestat în speța, iar reclamantul nu a făcut dovada faptului ca ar deține un titlu locativ care sa-i justifice șederea în locuința.

Asa fiind, instanța de fond a apreciat ca cererea reconvenționala formulată de parati este fondata si în consecința a dispus admiterea acesteia, conform dispozitivului prezentei hotărâri, iar în baza disp. art. 274 alin. 1C. au fost obligați reclamanții sa achite pârâtilor R. G. si R. P. C. suma de 3.598,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxe judiciare de timbru si onorar avocațial.

Prin decizia civilă nr. 1. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-aurespins ca nefondate apelurile declarate de apelanții reclamanți D. Ana și D. C., împotriva Sentinței civile nr. 5680/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime, iar apelanții au fost obligați, în cote egale de 1/2 parte, să plătească intimaților R. G. și R. P. C. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în ceea ce privește apelurile declarate de apelanți cu privire la soluția dată de prima instanță aspra cererii introductive formulate de reclamanți, ambii apelanți au susținut, în esență, că din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză a rezultat că pârâtul R. P. C. nu și-a executat obligațiile asumate prin contractul de întreținere încheiat cu defuncta.

Cu privire la aceste susțineri, tribunalul a reținut, în primul rând, că fiind vorba despre o cerere de reziliere a contractului de întreținere, căreia i se aplică termenul de prescripție de 3 ani, se impune ca analiza executării obligațiilor contractuale să se facă pentru perioada (...) - (...), aceasta din urmă fiind data introducerii acțiunii, astfel încât perioada dintre momentul încheierii contractului

și până în august 2004 nu este relevantă.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere că principala persoană care trebuia să se plângă de o eventuală neexecutare a întreținerii era chiar întreținuta, ori acest fapt nu s-a întâmplat. M. P. V., reaudiată în apel, nu a susținut acest fapt, în schimb martorele P. L. M. și M. M. I. au declarat că au cunoscut-o pe defunctă și aceasta s-a arătat mulțumită de nepotul ei. C. reclamantul D. C., la întrebarea 17 din interogatoriu dacă defuncta s-ar fi plâns în timpul vieții că nu a fost bine îngrijită de R. P. C. - a răspuns că defuncta s-a plâns doar de faptul că R. P. C. nu-i dădea la timp dobânda încasată pe contul ei și nici banii pentru laptele pe care i-l ducea.

Apoi, a doua persoană care ar fi trebuit să știe dacă mama sa s-ar fi aflat în nevoie, din cauza lipsei întreținerii, și ar fi putut s-o consilieze în această privință, era reclamantul D. C., care așa cum a recunoscut la interogatoriu a fost prezent la încheierea contratului de întreținere și, în plus, este absolvent al facultății de drept. Ori, nici acesta nu a acționat în acest sens, în timpul vieții mamei sale. Susținerile apelanților că nu au știut despre existența contractului nu sunt plauzibile, mai ales în ce îl privește pe reclamantul D. C., care a arătat că d-na notar la care s-a încheiat contractul i-a fost colegă de facultate, că a fost prezent la biroul acesteia la momentul încheierii contractului și a fost prezent și la A. T., astfel încât, având cunoștințe de drept și prezentându-se cu membrii familiei sale la un notar, pe care-l cunoștea, pentru încheierea unui act pentru care în prealabil a fost la A. T., este imposibil să nu fi discutat despre ce fel de contract este vorba.

Aceste împrejurări sunt de luat în considerare, dat fiind că, așa cum a arătat prima instanță și cum au susținut și apelanții, declarațiile martorilor propuși de reclamanți susțin acțiunea acestora, iar declarațiile martorilor propuși de pârâți susțin poziția acestora din urmă, astfel încât la stabilirea situației reale de fapt se va avea în vedere că, în timpul vieții ei, întreținuta nu a afirmat că întreținătorul nu-și execută obligațiile de întreținere.

T. a mai reținut că obligația de prestare a întreținerii este datorată în măsura în care întreținutul se află în stare de nevoie și deci, chiar dacă în contract s-a prevăzut, de exemplu, asigurarea a trei mese pe zi, aceasta nu înseamnă că, în condițiile în care întreținutul este în măsură să-și pregătească singur mâncarea, întreținătorul este obligat să-i furnizeze mâncare de trei ori pe zi, ci obligația sa este de a-i asigura întreținutului mijloacele necesare pentru pregătirea mâncării. Ori, sub acest aspect nu s-a putut demonstra că pârâtul R. P. C. nu a asigurat defunctei mijloacele necesare. T. a considerat că, așa cum a arătat și prima instanță, faptul că defuncta a fost ajutată cu bani trimiși de fiica sa, reclamanta D. Ana, nu este o dovadă a neexecutării obligației de întreținere decătre pârât, dat fiind că sumele trimise de reclamanta D. Ana erau folosite și de fiul defunctei, cu care locuia, reclamantul D. C., fapt recunoscut de acesta în motivele de apel.

În același sens, faptul că defuncta, de-a lungul anilor, a cusut pentru diverse persoane și că avea pensie, nu dovedesc că aceasta se afla în nevoie datorită lipsei întreținerii, ci dovedesc că a fost o persoană muncitoare și care a dorit să nu depindă în totalitate de banii primiți de la membri familiei. În plus, nu s-a putut reține că banii din pensie și din cusut ar fi fost suficienți pentru cheltuielile de întreținere, mâncare și medicamente, din moment ce locuia împreună cu fiul ei, D. C., care nu a avut serviciu toată această perioadă, deci nici venituri.

La fel, împrejurările rezultate din declarațiile martorilor audiați în cauză, că defuncta mergea singură să plătească cheltuielile la bloc, că mergea singură la cumpărături și uneori mergea singură la medic, nu sunt o dovadă a neexecutării obligației de întreținere de către pârât, ci o dovadă a faptului că defuncta a fost în măsură să-și poarte singură de grijă. În aceste condiții, în care defuncta se putea administra singură și dat fiind că locuia împreună cu fiul ei, nu era necesară prezența zilnică a pârâtului, pentru ca declarațiilor martorilor propuși de reclamanți, atât la fond, cât și în apel, care au arătat că nu l-au văzut pe pârât la locuința defunctei, să fie relevante sub aspectul prestării întreținerii, câtă vreme din declarațiile martorilor propuși de pârâți la fond și din declarația martorei P. V., reaudiată în apel, a rezultat că defuncta mergea în vizită la fiica sa, pârâta R. G., că aceasta îi pregătea mâncare și că pârâtul R. P. C. îi dădea bani pentru facturi și medicamente, îi cumpăra alimente, o ducea la medic, i-a cumpărat unele bunuri și i-a dat bani pentru o lucrare de gaz.

Nici faptul că defuncta a fost pensionară ori că tratamentul pentru cancer a fost asigurat prin P. N. de P. și T., nu înseamnă că avea banii necesari pentru toate cheltuielile vieții de zi cu zi, deci că pârâtul nu executa în fapt întreținere. Așa cum s-a arătat anterior, întreținerea s-a prestat în măsura în care era necesară, de exemplu cu bani pentru alte medicamente, în afara celor asigurate de stat. Ar fi absurd ca, pentru neplata unor tratamente asigurate de stat, întreținătorul să fie obligat să plătească întreținutului contravaloarea acestora, pentru a nu i se reproșa că nu-și execută obligațiile contractuale.

Argumentele apelanților că, dat fiind că defuncta avea pensie și medicamente gratuite, nu era nevoie de întreținere, nu pot fi reținute, câtă vreme voința defunctei a fost să încheie un contract de întreținere, în fața unui notar public și în prezența fiului ei, absolvent de drept, astfel că nu se poate susține că nu știa ce semnează. Ori, chiar și la acel moment, defuncta avea veniturile din pensie și cusut, venituri ce par a-i fi fost insuficiente.

Față de toate aceste împrejurări, tribunalul a reținut că prima instanță a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite cerințele rezoluțiunii contractului, în cază nefiind dovedită neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârât.

În ce privește soluția dată cererii reconvenționale, ambii apelanți au susținut că prima instanță a reținut în mod greșit că prin ridicarea ajutoarelor de deces și luarea unor bunuri din casa defunctei, pârâta R. G. ar fi făcut acte de acceptare a moștenirii.

T. a împărtășit opinia apelanților că ridicarea ajutoarelor de deces nu constituie act de acceptare tacită a moștenirii, dar nu a împărtășit opinia apelanților în privința bunurilor luate din apartamentul defunctei.

A., în apelul declarat de apelanta D. Ana s-a arătat că acele bunuri nu aveau o reală valoare, ci doar una sentimentală și că pârâta nu a avut intenția de a accepta moștenirea, întrucât știa că singurul bun de o reală importanță esteapartamentul, ce revine fiului ei, deci nu mai ava nici un interes să accepte moștenirea.

În privința bunurilor, tribunalul a reținut că faptul ridicării unor bunuri de către pârâtă, chiar după decesul defunctei, a fost recunoscut de ambii reclamanți la interogatoriu. A., faptul luării bunurilor este dovedit. De asemenea, se reține că bunurile respective au constat din: un serviciu de masă de porțelan, bibelouri, o plapumă, o mașină de cusut S., o haină de blană, un robot de bucătărie. Ori, unele din aceste bunuri, de ex., serviciu de masă de porțelan, mașină de cusut S., robot de bucătărie, nu sunt lipsite de valoare. În plus, așa cum se arată în literatura de specialitate (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral) luarea mai multor bunuri ale defunctului, după decesul acestuia, chiar dacă fiecare în parte este de o valoare redusă, este considerat a fi un act de acceptare tacită a moștenirii. Se consideră că prin luarea mai multor bunuri, se exprimă intenția de acceptare a succesiunii și nu doar intenția de a avea amintiri de familie. A., sub acest aspect, nu a putut fi reținută susținerile apelantei D. Ana că pârâta ar fi vrut doar să aibă o amintire de la mama sa. De asemenea, nu s-a putut reține că din masa succesorală singurul care conta era doar apartamentul, astfel încât pârâta nu avea interes să facă vreun act de acceptare a moștenirii, dat fiind că în apartament existau mai multe bunuri mobile și acestea formau masa succesorală.

Nu au putut fi reținute nici susținerile apelantului D. C. că aceste bunuri erau de fapt ale pârâtei, întrucât cel puțin mașina de cusut, a fost a defunctei, aceasta obișnuind să coasă pentru diverse persoane, așa cum au arătat martorii. În privința celorlalte bunuri nu s-au adus alte dovezi, în afara susținerilor părților.

Față de toate aceste considerente și în baza art. 296 C., tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții reclamanți D. Ana și D. C., împotriva Sentinței civile nr. 5680/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al

Judecătoriei C.-N., pe care a păstrat-o în întregime, iar în baza art. 274 C., apelanții au fost obligați, în cote egale de 1/2 parte, să plătească intimaților R. G. și R. P. C. suma de 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul D. C. a formulat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C., instanțele de fond refuzând să recunoască valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare, respectiv au pronunțat hotărârea cuignorarea prevederilor art. 942, art. 945, art. 962, art. 969, art. 689 și art. 690

Cod civil.

Instanța de apel a refuzat să analizeze rezoluțiunea contractului de întreținere pornind de la examinare amănunțită a textelor legale mai sus arătate.

În mod greșit s-a apreciat că pârâta R. G. este acceptantă a moștenirii după

D. M., deoarece lucrurile luate din casă nu le-a luat în calitate de moștenitoare, iar valoarea bunurilor ridicate este lipsită de importanță, astfel încât acțiunea reconvențională a pârâților trebuia respinsă atât în ce privește acceptarea moștenirii cât și a cererii de evacuare formulată de pârâtul R. P. C.

Instanța de apel a analizat în cuprinsul hotărârii alte probleme decât obiectul efectiv dedus judecății și prin urmare, nu a analizat cererea de apel prin prisma motivelor invocate de pârât, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii, tribunalul analizând comportamentul său și nu problemele de drept care derivă din contractul de întreținere.

Hotărârea este nelegală și în privința invocării de către tribunal a termenului de prescripție de 3 ani, aspect ce nu a fost pus în discuția părților, astfel încât pârâtul nu și-a putut exprima punctul de vedere în fața instanței deapel. În acest sens, pârâtul arată că înțelege să atace și încheierea din (...), încheiere care nu i-a fost comunicată.

T., reclamantul a solicitat instanței suspendarea deciziei recurate până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze în recurs.

Ulterior, la data de (...), în cadrul termenului legal de recurs, pârâtul a depus o „precizare și completare a motivelor de recurs";, învederând instanței că, pe lângă motivele de recurs din memoriul inițial, în speță sunt incidente și motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 C.

În motivele de apel, reclamantul a arătat că nu s-a analizat neexecutarea contractului de întreținere, în raport de conținutul concret și precis al clauzei care cuprinde obligația de întreținere în sarcina pârâtului, nu s-a analizat neexecutarea obligației asumată de pârât, ca obligație personală și netransmisibilă; nu s-a analizat pretenția de executare a obligațiilor contractuale ale pârâtului, printr-o altă persoană, respectiv prin pârâta R. G.

Argumentele instanței de apel în sensul executării contractului de întreținere, sancțiunea rezilierii și necesitatea observării prescripției extinctive pentru obligațiile aferente perioadei dintre data încheierii contractului și (...), pe lângă faptul că nu au fost puse în discuția părților, apar în cuprinsul deciziei ca un element surpriză, ceea ce încalcă prevederile art. 129 alin. 5 C., precum și, dreptul reclamantului la apărare și la un proces echitabil, aspecte care doar au fost afirmate de tribunal, fără a fi motivate și analizate în vreun fel.

În mod greșit instanța de apel s-a oprit la analiza comportamentului pârâtului și a scăpat din vedere esența contractului de întreținere, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii.

Hotărârea tribunalului a rămas fără o motivare clară în privința unor chestiuni esențiale referitoare la analiza pretinsului act de acceptare a moștenirii de către pârâta R. G. B. ridicate de această pârâtă nu au fost în nici un fel individualizate, ci au rămas calificate generic, fără a se dovedi apartenența certă la patrimoniul defunctei. C. și luate împreună, toate bunurile respective nu au nicio valoare, astfel încât preluarea lor nu poate fi considerată ca un act de administrare a patrimoniului defunctei raportat la patrimoniul succesoral.

Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 942, art. 945, art. 962, art. 969, art. 970, art. 981, art. 689 și art. 690 și art. 1020 Cod civil. T. a disjuns în mod nelegal obligația de întreținere în două perioade, considerând-o doar o sumă de prestații cu caracter succesiv, în pofida faptului că aceasta este o obligație cu caracter cotidian, permanent, deci o obligație continuă în care succesiunea acțiunilor care constituie asigurarea întreținerii este dată de ritmul nevoilor curente ale beneficiarului.

În acest sens, s-a considerat nelegal că sancțiunea care intervine este rezilierea contractului care justifică incidența prescripției extinctive pentru orice neexecutare care ar putea fi luată în calcul pe perioada cuprinsă între data încheierii contractului și data de (...).

În speță, pârâtul nu avea decât pensia sa de urmaș, fiind întreținut de mama sa, astfel încât este justificată suspiciunea că acesta nu a executat prestația la care s-a obligat. Pârâtul nu a dovedit în mod nemijlocit că a alocat venituri pentru îndeplinirea obligației de întreținere prevăzută în contract, respectiv că ar fi cumpărat îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente sau că ar fi achitat cheltuielile de întreținere, telefon, tratament medical, etc.

De altfel, nu s-a dovedit prestarea întreținerii nici măcar pentru perioada

(...) și până la decesul defunctei.

Din probațiunea administrată a reieșit că defuncta și-a asigurat cele necesare întreținerii, iar instanța de apel a preferat să prezume executareaobligațiilor din partea pârâtului pe elemente cu totul străine de pricină, fără a proceda la o analiză concretă a probelor testimoniale administrate.

Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs, în termen legal, și reclamanta D.

ANA, solicitând instanței admiterea acestuia, în conformitate cu prevederile. art.

312 alin. 1 combinat cu art. 316 C. raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 C., iar după rejudecarea cauzei, prin decizia ce se va pronunța, să se dispună modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului înaintat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, schimbarea soluției pronunțate de judecătorie în sensul admiterii acțiunii principale înaintată de reclamanți și a respingerii cererii reconvenționale promovată de pârâții R. G. și R. P. C., cu obligarea pârâților intimați R. G. și R. P. C., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în fața tuturor instanțelor.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală prin prisma motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C., motiv care atinge și dreptul reclamantei la un proces echitabil protejat prin prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aparent decizia dată în apel analizează chestiunile ridicate de contractul de întreținere și actele de acceptare a succesiunii, cu alte cuvinte obiectul dedus judecății, în realitate, maniera în care au fost abordate problemele cauzei repetă doar raționamentele primei instanțe, subliniindu-le doar pe acestea. . de apel nu a răspuns tuturor criticilor pe care le-a formulat reclamanta, cu predilecție nu a răspuns celor care au vizat chestiuni de principiu și nu doar de interpretare a probelor, respectiv decizia nu este motivată în vreun fel în ceea ce privește faptul că obligația de întreținere asumată de pârâtul R. P. C. era o obligație cu caracter intuitu personae și, totodată, netransmisibilă. Analiza executării sau neexecutării obligației de întreținere, ca și pretinsa executare prin altcineva (concret prin pârâta R. G.), ar fi trebuit să pornească de la acest element specific, dar instanța de apel l-a evitat. Ori, în acest sens, probațiunea administrată confirmă punctul de vedere pe care reclamanta l-a exprimat, acela al neexecutării contractului de către pârât. De asemenea, nu s-a motivat distincția între obligația contractuală de întreținere - ce revenea doar pârâtului R. P. C. - și obligația naturală, ce a fost reținută doar în sarcina reclamantei, cu consecința diferenței de tratament intre conduita acesteai și cea a pârâtei R. G. față de defunctă.

Este, totodată, nemotivată în vreun fel afirmația proprie a instanței de apel în sensul calificării cererii de desfacere a contractului de întreținere ca o cerere de reziliere, fapt care ar permite a se disjunge perioada de analiză a executării obligațiilor contractuale în perioada cuprinsă între data încheierii actului și data de 29 august 2004 (considerată nerelevantă de către instanță), respectiv cea cuprinsă între 29 august 2004 - 29 august 2007, iar de aici, aprecierea că ar exista îndreptățirea să se verifice numai executarea prestațiilor aferente ultimei perioade, pentru celelalte urmând a se lua în considerare termenul de prescripție de 3 ani.

S-au introdus în schimb în argumentare elemente străine de obiectul cauzei, deoarece litigiul a fost ocazionat de neexecutarea obligațiilor asumate de întreținător și nicidecum de discuții cu privire la natura contractului sau faptul că acest act ar fi trebuit sau nu să fie încheiat. În acest sens, referirile de tipul

"susținerile ... că nu au știut de existența contractului nu sunt plauzibile, mai ales în ce îl privește pe reclamantul D. C., care a arătat că d-na notar la care s-a încheiat contractul i-a fost colegă de facultate ..." sau "... a fost prezent la biroul acesteia la momentul încheierii contractului și a fost prezent și la A. T." ori "... având cunoștințe de drept și prezentându-se cu membrii familiei sale la un notar

... este imposibil să nu fi discutat despre ce fel de contract este vorba" sunt cu totul lipsite de relevanță.

Deși în privința actelor de acceptare a succesiunii instanța de apel a corectat parțial soluția dată, pe chestiunea ridicării de bunuri din locuința defunctei nu a mai dat o interpretare problemelor juridice pe care le-a identificat în conformitate cu datele stării de fapt. Așa, au rămas în afara argumentării chestiuni esențiale cum sunt: apartenența certă la patrimoniul defunctei a pretinselor bunuri ridicate de pârâtă, bunuri care nu au fost în nici un fel individualizate ci au rămas calificate doar generic și faptul că acestea, chiar luate împreună, sunt și rămân nu numai pentru patrimoniul defunctei, dar pentru patrimoniul oricărei persoane, bunuri absolut fără nici o valoare. C. să fie reală, preluarea lor nu întrunește minimele cerințe de a fi un act de administrare a patrimoniului defunctei, în condițiile în care actul tacit, pentru a fi considerat act de acceptare, trebuie să îndeplinească exigența de a fi ori un act de dispoziție, ori un act de administrare raportat la un întreg patrimoniu.

Prin soluția dată instanța de apel a nesocotit natura juridică neîndoielnică a contractului, mai precis a efectelor specifice ale acestuia și a obligațiilor la care a dat naștere, motiv pentru care se impune reținerea prevederilor art. 304 pct. 8

C. și pct. 9 C.

În mod surprinzător instanța de apel a calificat sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtul R. P. C. în contractul de întreținere ca fiind rezilierea. Este greșită opinia instanței de apel, sancțiunea fiind, așa cum s-a reținut și în doctrina și jurisprudența de specialitate, rezoluțiunea, deoarece elementul dătător de ton din acest punct de vedere este efectul principal al contractului - transmiterea uno ictu a dreptului de proprietate.

Caracterul succesiv al prestațiilor de întreținere nu are semnificația pe care a învederat-o instanța de apel, ci ține de "ritmul nevoilor curente ale beneficiarului" conturând obligația contractuală de întreținere ca o obligație cu caracter continuu, permanent. În analiza modului de îndeplinire a obligației de întreținere nu este deci permisă verificarea selectivă, pe perioade (aleatoriu) stabilite de instanță.

Instanța de apel nu și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o deoarece nu și-a verificat măcar în sens tehnic opinia exprimată, situație în care ar fi trebuit să vadă că, în mod evident, nu are ce căuta în discuție o perioadă ulterioară datei de deces a numitei D. M., deces intervenit în 23 februarie 2007 și nu în 29 august 2007.

În speță, probațiunea administrată contrazice interpretarea dată de instanța de apel efectelor (sancțiunii) contractului de întreținere și a modului de îndeplinire a obligației asumate de către pârâtul R. P. C. A., pe perioada cuprinsă între data încheierii contractului și 1 octombrie 2004, pârâtul nu avea decât pensia sa de urmaș, cu un cuantum între 37 lei și 145,5 lei. Absența, în mod obiectiv, a mijloacelor de asigurare a întreținerii (chiar și a sa proprie, pârâtul fiind în acea perioadă susținut de mama lui, justifică în mod rezonabil, suspiciunea în sensul neexecutării prestației contractuale și nicidecum cea contrară.

Pe perioada avută în vedere de instanța de apel pârâtul a făcut dovada doar că a desfășurat activitate comercială, societatea sa având o cifră de afaceri și profit semnificative. Dar nici cifra de afaceri, nici profitul societății nu înseamnă și venituri identice ale pârâtului și, în mod categoric, nu înlocuiește obligația dovedirii efective a faptului că fie total, fie parțial, aceste venituri ar fi fost orientate pentru executarea obligațiilor asumate fată de, Dacălu M.. Ori, din acest punct de vedere este mai mult decât semnificativ faptul că pârâtul nu a prezentatnici măcar o probă materială, de genul chitanță, bon fiscal, factură, care să ateste măcar pentru o singură zi, săptămână, lună sau an, că ar fi cumpărat îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente sau că ar fi achitat cheltuielile de întreținere, telefon, etc., nu a prezentat vreo dovadă că ar fi achitat vreun tratament medical,

În pofida alegațiilor instanței de apel despre faptul că este suficientă asigurarea de către debitorul obligației de întreținere a mijloacelor de pregătire a hranei de 3 ori pe zi, ca și minimalizarea faptului că plata tuturor facturilor de cheltuieli de bloc, utilități, etc. a fost făcută de către defunctă, respectiv că aceasta a beneficiat de tratament medical și medicamente din altă sursă decât din partea pârâtului, aceste împrejurări nu sunt aspecte marginale pentru cauză ci exact acestea ar fi trebuit să fie riguros verificate.

Admițând chiar disjungerea pe perioade, așa cum a făcut instanța de apel, conduita pârâtului trebuia apreciată față de conținutul exact al obligației pe care și-a asumat-o din acest punct de vedere nici măcar în perioada 29 august 2004 -

23 februarie 2007 pârâtul nu a dovedit executarea prestației la care s-a obligat.

La interogatoriu a menționat că ar fi făcut lucrări în casa defunctei (de ex. ar fi suportat costurile pentru faianță, gresie, zugrăveli lavabile, uși și geamuri, obiecte sanitare în baie) și i-ar fi cumpărat acesteia anumite bunuri (mobilă de bucătărie, frigider) dar, pe de o parte, nu a dovedit prin nici un fel de înscrisuri afirmațiile sale, iar, pe de altă parte, planșele fotografice prezentate în dosar contrazic flagrant toate susținerile sale despre starea și bunurile din apartament.

Nu mai puțin, deși prin răspunsurile date și depozițiile martorilor a căror audiere a obținut-o (B. C., P. L., M. M. lldiko) a încercat să ateste ideea îndeplinirii obligațiilor sale, inclusiv a stării de mulțumire a defunctei pentru modul cum era întreținută, un singur martor a relatat o singură împrejurare cunoscută în mod direct (B. C.) și aceasta vădit neconcordantă cu conținutul obligației de întreținere așa cum a fost asumată contractual. Atât acest martor cât și ceilalți au prezentat însă împrejurări cunoscute doar de la pârât sau de la mama sa, toate acestea vagi și generale în conținut astfel încât să se potrivească cu ideea de executare a întreținerii, deci total nespecifice față de clauzele contractului încheiat cu D. M..

Prezumția că s-ar fi executat întreținerea a fost construită de instanța de apel pe elemente la rândul lor presupuse, de maniera "persoana care ar fi trebuit să știe daca mama sa s-ar fi aflat în nevoie și ar fi putut s-o consilieze în această privință, era reclamantul D. C." sau "la stabilirea situației reale de fapt se va avea în vedere că în timpul vieții ei, întreținuta nu a afirmat că întreținutul nu-și execută obligațiile de întreținere". Acest șir de presupuneri este contrar atât naturii contractului de întreținere cât și normelor legale aplicabile actului, în lumina cărora debitorul este ținut să facă el dovada directă a executării. Iar acest lucru se impunea mai ales în situația concretă din speță, deoarece părțile actului sunt legate și prin alte raporturi, mult mai apropiate decât cele strict contractuale și care, mai degrabă decât cele arătate de instanța de apel, ar fi putut fi resortul interior al conduitei d-nei D. M. de a nu se plânge pentru lipsa întreținerii ci, dimpotrivă, așa cum au confirmat martorii V. I., C. T. și P. V.

(reaudiată și în apel), a preferat să își achite singură facturile, impozitele, a continuat să desfășoare activități din care să obțină anumite venituri.

În aprecierea veridicității și obiectivității depozițiilor ar fi trebuit să se țină seama de aspectul că toți martorii pârâtului sunt persoane care nu au frecventat niciodată casa lui D. M., ci doar pe cea a pârâtei R. G. T. relatările lor despre modul de asigurare a întreținerii sunt exclusiv indirecte, afirmații despre ceea ce au luat cunoștință de la pârâta R. G. și, eventual, de la R. P. C. P. „." din partealor despre starea de mulțumire a defunctei nu acoperă o realitate și este de fapt în afara clauzei contractuale ce fixează conținutul întreținerii.

Martorii audiați la propunerea reclamanților au fost toți persoane care au cunoscut-o nemijlocit pe defunctă, au luat contact cu ea, au observat starea sa materială și de sănătate, precum și relațiile pe care Ie-a avut cu familia pârâților. D. lor conturează în mod credibil și, astfel, obiectiv, faptul că nu au perceput niciodată că defuncta ar fi avut asigurată și ar fi beneficiat efectiv de întreținere din partea pârâtului R. P. C. sau a pârâtei R. G.

T. aspectele mai sus învederate dezvăluie raționamentul greșit al instanței de apel atât în interpretarea naturii, efectelor și clauzelor contractului, cât și a aplicării dispozițiilor de drept comun într-o manieră necorespunzătoare specificului concret al actului. Iar raționamentul pornește de fapt de la o premisă fundamental eronată, exprimată de tribunal în sensul că "obligația de prestare a întreținerii este datorata în măsura în care întreținutul se află în stare de nevoie".

În ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale este incident motivul de recurs înscris de art. 304 pct. 9 C. fiind categoric greșită opinia instanței de apel care a dat valoare de act de acceptare tacită a moștenirii faptului preluării de către pârâta R. G. a bunurilor pe care Ie-a înșirat (într-adevăr, unele recunoscute) sub cuvânt că acestea au fost mai multe. Însuși doctrinarul la care s-a făcut referire în considerentele deciziei a arătat în lucrarea citată cu totul altceva, respectiv că poate fi act de acceptare a moștenirii preluarea de bunuri succesorale „ ... care prin natura, numărul și valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie" , în schimb nu constituie astfel de acte, luarea unor bibelouri sau a unor obiecte ca amintiri de familie (iar despre preluarea bunurilor la care a făcut referire pârâta R. G. ca simple amintiri de familie a arătat însăși martora M. M. lldiko propusă în susținerea actului de acceptare).

Interpretarea nelegală pe care a dat-o instanța de apel actului de preluare se circumscrie următoarelor coordonate: manifestarea de voință a succesibilului are valoare de act tacit de acceptare a succesiunii numai dacă și în măsura în care ceea ce a săvârșit (preluarea de bunuri în cazul de față) implică cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea, astfel încât să nu poată primi și o altă interpretare. Actul echivoc nu valorează act de acceptare iar, în speță, pretinsa preluare de bunuri de către pârâta R. G. poate fi cel mult astfel calificată. Manifestarea de voință transpusă în acte materiale de preluare de bunuri are semnificația unui act de acceptare tacită a moștenirii numai dacă și în măsura în care, față de patrimoniul lăsat de defunct, acestea reprezintă acte de administrare sau folosință definitivă. Cu alte cuvinte sunt acte prin care se urmărește însăși punerea în valoare a bunurilor astfel preluate, fie ele pot fi utilizate pentru sporirea valorii patrimoniului succesoral. P. bunurilor pe care le- a arătat pârâta R. G. nu poate fi considerată că întrunește exigențele de a fi un act de administrare sau folosință definitivă cu privire la patrimoniul succesoral, nici dacă se iau în considerare prin natura lor, nici prin valoarea lor (fie chiar și privite global, așa cum a arătat instanța de apel) și nici prin destinata lor.

Se consideră că pretinsul act de acceptare tacită a succesiunii din partea pârâtei R. G. rămâne un act lipsit de cauză, în condițiile în care pârâta R. G. avea cunoștință despre încheierea contractului de întreținere dintre fiul ei și D. M., ca și despre discrepanța manifestă de valoare dintre apartament și bunurile

„rămase" și preluate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 312 alin. 1, art. 316 C. raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 C., art. 1020 -1021, art. 960, art. 970, art. 689

și art. 690 din Codul civil (1864).

Pârâții intimați R. P. C. și R. G. au formulat întâmpinare la recursurileformulate de către apelanții reclamanți D. ANA și D. C., prin care au solicitatrespingerea acestora ca nefondate și menținerea în totalitate a deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelanților la cheltuieli de judecată în recurs (f.41-52).

Referitor la motivul invocat de către recurentă, respectiv lipsa motivării de către instanța de apel, acesta nu se verifică, în condițiile în care considerentele hotărârii atacate cuprind motivele de fapt si de drept care au condus instanța de apel la adoptarea soluției de respingere a căii de atac exercitată de către reclamanți.

Condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

În conformitate cu jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului, reflectată în special în cauza Boldea împotriva României, obligația de motivare a hotărârilor judecătorești impusă instanțelor naționale prin art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care si recurenta face referire in motivele de recurs, nu implică existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată ci presupune să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia.

A., judecătorii din apel nu erau obligați să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că au analizat aspectele esențiale legate de obiectul cauzei dedus judecații, respectiv criticile apelanților referitoare la soluția data asupra cererii principale cu privire la eventuala neexecutare a obligației de întreținere asumată de către R. P. C. față de defuncta D. M. precum și la soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale în ce privește acceptarea succesiunii de către R. G. și evacuarea.

A., se apreciază că instanța de apel a răspuns tuturor problemelor esențiale ridicate de către apelanți inclusiv asupra chestiunilor de principiu și nu numai asupra interpretării probelor.

Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că pârâtul intimat

R. P. C. și-a respectat obligația de întreținere asumată față de D. M., de vreme ce, din coroborarea tuturor probelor administrate în fața primei instanțe, cât și direct și nemijlocit în fata instanței de apel, a reieșit faptul că aceasta din urma nu s-a plâns niciodată în timpul vieții de lipsa întreținerii.

T. în mod corect judecătorii din apel au apreciat că obligația de prestare a întreținerii este datorată în măsura în care întreținutul se află in stare de nevoie și deci chiar dacă în contract s-a prevăzut cu titlu de exemplu, asigurarea a trei mese pe zi, aceasta nu înseamnă că, în condițiile în care întreținutul este în măsură să-și pregătească singur mâncarea, întreținătorul este obligat să-i furnizeze mâncare de trei ori pe zi, ci obligația sa este de a-i asigura întreținutului mijloacele necesare pentru pregătirea mâncării.

Deși obligația de întreținere are caracter esențialmente personal, este posibil ca aceasta să fie executată cu ajutorul altei persoane, ceea ce interesează fiind finalitatea: asigurarea întreținerii creditorului, ori atâta timp cât defuncta a afirmat în repetate rânduri că este foarte mulțumită de modul cum pârâtul R. P. C. (a se vedea declarațiile martorelor P. L. M. și M. M. I.) se consideră că și în situația în care acesta era ajutat de mama sa, R. G., defuncta nu numai că a acceptat acest lucru dar a și fost mulțumită că astfel i se asigură o întreținere mult mai eficientă, mai bună și mai promptă. Ori din coroborarea tuturor probelor de la dosar reiese faptul că pârâtul R. P. C. și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de întreținere, a prestat întreținerea la care s-a obligat șitotodată a depus toate diligentele pentru a îmbunătăți traiul defunctei și chiar dacă contractul de întreținere a fost încheiat de către defunctă și pârâtul R. P. C. intuitu personae, părțile au avut posibilitatea ca, în temeiul principiului libertății contractuale, să stabilească modalitățile specifice de executare a obligației de întreținere, modalități care au fost acceptate de către defunctă de la momentul încheierii contractului - (...), aceasta știind că la acel moment pârâtul R. P. C. era student, și până la data decesului respectiv în (...).

Este nefondată critica recurentei referitoare la obligativitatea instanței de apel de a face distincție între obligația contractuală de întreținere și cea legală de întreținere în condițiile în care atât obiectul cauzei cât și criticile din apel vizau respectarea obligațiilor din contractul de întreținere de către pârâtul R. P. C.

Oricum, instanța de apel a atins și acest aspect, arătând faptul că apreciază, la fel ca instanța de fond, că ajutorul dat defunctei de către fiica sa reclamanta D. Ana nu reprezintă o dovadă a neexecutării obligației de întreținere, cu atât mai mult cu cât sumele de bani erau folosite și de către fiul defunctei cu care locuia, respectiv reclamantul D. C., aspect recunoscut chiar și de către acesta din urmă atât în motivele de apel cât și în cererea de ajutor public judiciar formulată în apel.

Criticile recurentei cu privire la folosirea în argumentarea hotărârii a unor elemente străine de obiectul cauzei sunt nefondate. A., argumentele instanței de apel referitoare la D. C. nu sunt deloc străine de obiectul cauzei cum susține recurenta ci, dimpotrivă, acestea scot în evidență faptul că defuncta nu s-a plâns niciodată în timpul vieții de întreținerea prestată de R. P. C., nici măcar reclamantului D. C., cu care locuia și care a avut cunoștință despre perfectarea contractului de întreținere și obligațiile ce-i reveneau pârâtului R. P. C., prin faptul că acesta are studii juridice, a fost prezent atât la notarul public instrumentator al contractului de întreținere, notar cu care a fost coleg de facultate și totodată a fost prezent la A. T., toate acestea fiind aspecte care denotă în plus, alături de celelalte probe că pârâtul R. P. C. și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract.

In privința actelor de acceptare a succesiunii, critica recurentei relativ la lipsa motivării în ceea ce privește apartenența certă la patrimoniul defunctei a bunurilor preluate de către pârâta intimată nu poate fi primită.

Instanța de apel în mod corect a reținut din probațiunea administrată faptul că cel puțin mașina de cusut a aparținut cert defunctei de vreme ce aceasta obișnuia să coasă pentru diverse persoane, iar în privința celorlalte bunuri a luat in considerare susținerea părților, susțineri ce nu au fost combătute de către reclamanți prin nici un mijloc de proba, ba chiar aceste bunuri au fost declarate de reclamanți la interogatoriu, că au aparținut defunctei.

Aceste aspecte necontestate de către reclamanți au fost arătate chiar și de către martora P. L. care a precizat că după deces, în casa pârâtei R. G. au apărut obiecte cum ar fi: un serviciu de masă, un robot de bucătărie, o mașină de cusut și o haină de blană, aceasta spunându-i că aceste obiecte au fost ale defunctei, precum și de către martora M. M. I., care a arătat că după decesul defunctei a văzut-o personal pe pârâta R. G. aducând o haină de blană, o mașină de cusut și

2 cutii.

Nu poate fi primită nici ideea că bunurile mai sus menționate și care au fost însușite la foarte puțin timp de la decesul defunctei de către pârâta R. G. au o valoare scăzută sau sunt fără valoare. Apreciem că însușirea unor bunuri mobile, chiar și de o mai mică valoare reprezintă acte de acceptare, în condițiile în care acele bunuri fac parte din masa succesorală, astfel nu are importanță valoarea lor de circulație.

Mai mult, în condițiile în care defuncta avea la data decesului doar bunuri mobile, apartamentul fiind înstrăinat pârâtului R. P. C. și bunurile luate de către pârâta R. G. aveau o valoare considerabilă față de această masă succesorală.

Nici critica recurentei relativ la nesocotirea naturii juridice neîndoielnică a contractului de întreținere, mai precis a efectelor specifice ale acestuia și a obligațiilor la care a dat naștere, nu este întemeiată.

Atât instanța de apel cât și instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de întreținere și în nici un caz nu a schimbat natura juridică a acestuia ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Faptul că instanța de apel a folosit în cuprinsul motivării hotărârii atât termenul de reziliere cât și termenul de rezoluțiune ca sancțiune a neexecutării contractului de întreținere nu conduce la concluzia că nu s-ar fi interpretat corect actul juridic dedus judecății, această sancțiune fiind calificată diferit atât în doctrină cât și în practica judiciară.

Din analiza motivelor de recurs dezvoltate se degajă concluzia potrivit căreia criticile se referă la greșita apreciere a probelor, astfel că privesc motive de netemeinicie, fără să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C., recursul fiind inadmisibil din acest punct de vedere.

Critica recurentei referitoare la prezumția care ar fi trasă de instanța de apel în ce privește executarea întreținerii este neîntemeiată. Pe de o parte, convingerea instanței nu s-a bazat pe prezumții, iar pe de altă parte instanța de apel, ca și instanța de fond, a arătat clar, pe baza probelor administrate la fond și în apel, „că nu sunt îndeplinite cerințele rezoluțiunii contractului, în cauză nefiind dovedită neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârât", cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1169 C. Civ. sarcina probei revenea reclamanților.

În mod corect instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și a reținut că, pe de o parte, reclamanții nu au dovedit lipsa întreținerii defunctei iar, pe de altă parte, din toate probele administrate în cauză a reieșit faptul că întreținuta, în timpul vieții sale, nu s-ar fi plâns că întreținătorul nu și-a executat obligațiile asumate prin contractul de întreținere. S. nefondate susținerile recurentei că instanța ar fi tras prezumții, când din depozițiile martorilor audiați în cauză se poate trage în mod cert concluzia că defuncta era foarte mulțumită de întreținerea prestată de nepotul ei, aspecte relatate de către martori, din discuțiile pe care le-au avut personal cu defuncta și în nici un caz din relatările pârâților.

Prin decizia recurată instanța de apel a răspuns și criticilor reclamanților cu privire la necunoașterea de către aceștia a existenței contractului de întreținere, apreciind că aceste susțineri nu sunt plauzibile, mai ales în ceea ce-l privește pe reclamantul D. C. care, așa cum a recunoscut la interogatoriu, este absolvent al facultății de drept și în plus a mai arătat că d-na notar la care s-a încheiat contractul i-a fost colegă de facultate, că a fost prezent la biroul acesteia la momentul încheierii contractului și a fost prezent și la autoritatea tutelară, astfel încât, având cunoștințe de drept și prezentându-se cu membrii familiei sale la un notar, pe care-l cunoștea, pentru încheierea unui act pentru care în prealabil a fost la A. T., este imposibil să nu fi discutat despre ce fel de contract este vorba.

T., chiar din declarația martorei propusă de reclamanți, respectiv P. V., rezultă că defuncta i-a comunicat acesteia că vrea să-i dea casa nepotului R. P. C., și tot aceasta arată că a bănuit existența acestuia, ca atare în mod cert și membrii familiei defunctei, respectiv reclamanții au avut cunoștință despre acest contract.

S. nefondate susținerile recurentei în sensul că instanța de apel era ținută să verifice îndeplinirea obligației de către pârâtul R. P. C. și nu să recurgă la procedeul prezumțiilor, întrucât instanța era datoare să verifice obiectul cererii de chemare în judecată să analizeze criticile apelanților și să aprecieze asupra pretențiilor acestora referitoare la neîndeplinirea obligației de întreținere, ori tocmai aceste aspecte au fost analizate atât de instanța de fond cât și de către instanța de apel, nereieșind din nici o probă faptul neexecutării obligației de întreținere de către pârâtul R. P. C.

Critică adusă deciziei din apel de către recurentă vizează soluția dată asupra cererii reconvenționale pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C., recurenta apreciind că instanța de apel ar fi dat o interpretare nelegală actului de preluare a bunurilor succesorale.

Și aceste critici vizează tot aspecte de nelegalitate, care nu pot fi încadrate în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C., prin urmare nici în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. indicat de către recurentă, recursul fiind inadmisibil din acest punct de vedere.

M.ivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ori recurenta nu indică în motivele de recurs care ar fi textul de lege care a fost încălcat de către instanța de apel în soluția dată asupra cererii reconvenționale.

În mod corect a reținut instanța de apel că sunt acte de acceptare tacită preluarea bunurilor ce au aparținut defunctei de către pârâta R. G.

Instanța de apel în mod corect a reținut în privința bunurilor ce au aparținut defunctei că ambii reclamanți au recunoscut la interogatoriu atât existența bunurilor preluate de către pârâta R. G. cât și preluarea acestora de către pârâtă.

A., faptul preluării bunurilor și proveniența acestora a fost în mod cert dovedit prin răspunsurile reclamanților la interogatoriu, susțineri care nu sunt contrazise prin nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. A. în mod corect instanța de apel a reținut că bunurile preluate de către pârâta R. G. din averea defunctei au constat din: un serviciu de masă de porțelan, bibelouri, o plapumă, o mașină de cusut S., o haină de blană, un robot de bucătărie. Or, în mod corect instanța de apel a apreciat că unele din aceste bunuri precum serviciu de masă de porțelan, mașină de cusut S., robot de bucătărie, nu sunt lipsite de valoare.

În ce privește critica recurentei referitoare la faptul că actul de acceptare tacită a succesiunii din partea pârâtei R. G. este un act lipsit de cauză, în opinia intimaților este total neîntemeiată. Cauza este un element esențial al contractelor și nicidecum al actului juridic de acceptare al succesiunii, care ca act unilateral constituie exercitarea unui drept absolut și discreționar, așa încât succesibilul nu trebuie să-și justifice sau să-și motiveze voința de a accepta.

Referitor la recursul formulat de către reclamant D. C. se impune a fi observat faptul că recurentul invocă împrejurarea că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu ignorarea prevederilor 942 și urm. din vechiul C. aplicabil în speță, precum și ale art. 962 precum și art. 689, 690 C. însă din analiza cererii de chemare în judecată și chiar și a apelului formulat de către recurentul D. C. se poate observa faptul că acesta nu a invocat aceste texte de lege în susținerea în drept a cererii de chemare în judecată și a apelului, alegând să invoce aceste temeiuri de drept doar în faza recursului, ceea ce este inadmisibil.

În opinia intimaților atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri legale și în concordantă cu toate dispozițiile legale aplicabile în speță, inclusiv cu dispozițiile legale invocate de către recurent prin motivele de recurs.

În mod corect instanța de apel a reanalizat, atât din punct de vedere al temeiniciei cât și a legalității, pretențiile reclamanților și a statuat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele rezoluțiunii contractului de întreținere, în cauză nefiind dovedită neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtul R. P. C.

Ținând cont de obiectul dedus judecății instanța nu era ținută să analizeze avantajele de care a beneficiat defuncta de pe urma contractului de întreținere ci, ceea ce trebuia să analizeze era eventuala neexecutare a contractului de întreținere, aspect pe care l-a analizat prin coroborarea unui probatoriu complex, care a fost suplimentat la cererea reclamanților chiar și în faza apelului, hotărârea instanței de apel purtând sub acest aspect atributul de temeinicie și legalitate.

În mod eronat susține recurentul faptul că instanța de apel ar fi supus analizei persoana sa, fapt ce ar excede obiectului prezentului dosar, când, din contră, instanța de apel a analizat avantajele pe care le-a obținut defuncta prin perfectarea contractului de întreținere, care anterior perfectării acestui contract avea venituri foarte mici care pe lângă faptul că nu-i satisfăceau nici nevoile personale erau diminuate întrucât trebuia să-l întrețină și pe fiul ei, respectiv pe recurentul D. C. care locuia cu dânsa și care nu avea nici un fel de venit în schimb având o serie de vicii costisitoare, iar după perfectarea contractului de întreținere a avut o viață mai bună având asigurată masa zilnică, alimente, medicamente, îmbrăcăminte, plata utilităților aferente apartamentului în care locuia, etc.

Critica recurentului referitoare la lipsa cauzei, atât în ce privește rezoluțiunea contractului de întreținere cât și în ce privește actul de acceptare tacită a moștenirii de către pârâta R. G., nu poate fi primită și analizată de către instanța de recurs fiind un aspect nou invocat pentru prima dată în calea de atac a recursului și care nu a făcut obiectul analizei instanței de fond și de apel.

Instanța de apel în mod corect a analizat obiectul dedus judecății prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate de pârâții intimați, iar prin motivare a răspuns tuturor aspectelor învederate de părți, astfel că nu considerăm că instanța de apel s-ar fi concentrat asupra comportamentului lui D. C.

Este neîntemeiată totodată și critica recurentului referitoare la așa-zisa invocare din oficiu de către instanță a termenului de prescripție de 3 ani, întrucât instanța nu a invocat o astfel de excepție pentru a fi pusă în discuția părților și nici nu a analizat apelul și respectiv neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtul R. P. C. prin prisma acestui termen, ci a analizat raportat la toată perioada derulării contractului de întreținere.

Pârâtul intimat D. A. A., deși legal citat, nu s-a prezentat personal sau prinreprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din (...) s-a respins cererea formulată de recurentul D. C. având ca obiect suspendarea executări silite a deciziei civile nr. 1./(...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...) (f.39-40).

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

A., conform art. 316 C., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art.298 C. prevede că, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Potrivit art.137 alin.1 C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Prin urmare Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată invocată de intimați prin întâmpinare, dar și asupra excepției inadmisibilității acelor motive de recurs, din ambele cereri de recurs, care vizează netemeinicia hotărârii atacate, excepție invocată atât de intimați prin întâmpinare, cât și de către instanța de recurs, din oficiu.

În susținerea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, pârâții intimați au arătat că reclamantul a invocat ignorarea de către instanța de apel a prevederilor art. 942 și urm. din vechiul Cod civil, precum și ale art. 962, art.969, art. 689, art. 690 C., însă din analiza cererii de chemare în judecată și chiar și a apelului formulat de către recurentul D. C. se poate observa faptul că acesta nu a invocat aceste texte de lege în susținerea în drept a cererii de chemare în judecată și apelului, alegând să invoce aceste temeiuri de drept doar în faza recursului, ceea ce este inadmisibil.

Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...), reclamanții D. Ana și D. C. au chemat in judecata pe pârâții R. P. C., R.

G. si D. A., solicitând instanței următoarele: să se constate că reclamanții sunt succesori legali ai defunctei D. M., decedată la (...) în C.-N.; să se constate pârâții R. G. și D. A. sunt străini de succesiune prin neacceptare; să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere dintre defunctă și pârâtul R. C. P., pentru neexecutarea contractului din culpa exclusivă a acestui pârât; să se dispună repunerea părților în situația anterioară, prin radierea înscrierii de sub B2 din CF nr. 91243 C. cu nr. topo 21216/S/VII și reînscrierea dreptului de proprietate al defunctei; sa se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta D. M. face parte imobilul în litigiu; să fie obligați pârâții de rând 1 - 3 să predea succesiunea în favoarea reclamanților si, respectiv, să se dispună înscrierea în CF a dreptului lor de proprietate cu titlu de drept moștenire, în cote de 1/2 parte fiecare, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, reclamanții au aratat in esenta ca au calitatea de fiica si, respectiv, fiu a defunctei D. M., decedata la data de (...), calitate in care au acceptat in mod expres succesiunea ramasa dupa defuncta lor mama, prin declaratiile autentificate sub nr. 3097/(...) si nr. 3094/(...) la BNP A. B. si I.

Au mai aratat reclamantii ca ulterior decesului mamei lor au constatat ca aceasta incheiase cu nepotul sau, paratul R. P. C., un contract de intretinere cu uzufruct viager, autentificat sub nr. 267/(...) la BNP M. L., avand ca obiect imobilul apartament nr. 7 situat in C.-N., str. D., bloc Turn VIII, jud. C., inscris in CF nr. 91243 C.-Napoa, sub nr. 21216/S/VII, insa acest contract se impune a fi rezolvit pentru neindeplinirea culpabila a obligatiilor asumate de paratul R. P. C., care nu a asigurat intretinerea si ingrijirea defunctei, conform clauzelor stipulate in contract, nici prin prestare in natura si nici prin contributia cu vreo suma de bani in numerar.

A., defuncta si-a achitat singura taxele pentru utilitati, inclisiv impozitul, iar din anul 2001, fiind in evidenta Institutului Oncologic C., a intrat in P. N. de P. si T. a C., beneficiind de tratament gratuit, iar reclamantul D. C. a locuit in acelasi apartament cu mama sa, fiind cel care s-a ocupat in mod nemijlocit de aceasta atunci cand a avut nevoie. In ceea ce o priveste pe reclamanta D. Ana, aceasta, desi locuieste in B., a trimis periodic mamei sale sume substantiale de bani, pe care aceasta le folosea platind cheltuielile de intretinere, hrana, imbracaminte si incaltaminte.

In aceste conditii, reclamantii au arătat ca se impune rezolutiunea contractului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii lui, prin reintoarcerea imobilului in patrimoniul defunctei, urmata de predarea acestuia catre reclamanti, ca unici mostenitori acceptanti.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 111 C.pr.civ, art. 650, 659, 700,

728, 969 si 1020-1021 C.civ, Legea nr.7/1996.

Art. 294 alin. 1 C. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Având în vedere că prin cauza cererii de chemare în judecată se înțelege temeiul juridic al acesteia Curtea constată că este reală împrejurarea că dispozițiile art. 942 , art. 962, art. 689, art. 690 C. nu au fost indicate de reclamanți în mod expres în cererea de chemare în judecată însă din cuprinsul acțiunii civile, din dezvoltarea motivelor de fapt ale acesteia, rezultă fără echivoc obiectul cererii dedusă judecații astfel cum a fost indicat de reclamanți, iar invocarea unor texte legale suplimentare prin care se urmărește același scop, admiterea acțiunii în limitele fixate în fața primei instanțe, nu are semnificația schimbării cauzei juridice în sensul prevederilor art.316 raportat la art.294 alin.1

C. motiv pentru care Curtea în temeiul art.316 coroborat cu art.137 alin.1 C., va respinge excepția excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată invocată de pârâții intimați prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 111^{1și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care a fost invocată și de pârâții intimați prin întâmpinare și care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:}

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererile de recurs sunt întemeiat pe art.304 pct.4, pct.7-9 C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursurile reclamanților nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Pe lângă criticile de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriile de recurs conțin, aproape în cvasitotalitatea lor, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză concretă a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurenți și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc. întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct. 111^1din

OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr.

219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată atât din oficiu, cât și de către pârâții intimați, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Reclamantul D. C. a invocat ca și motiv de recurs prevederile art.304 pct.4

C. potrivit cărora, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Cu alte cuvinte și întrebuințând o sintagma consacrată, instanța săvârșește un exces de putere.

În susținerea acestui motiv de recurs reclamantul arătat că instanța de apel a refuzat să recunoască valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare, respectiv a pronunțat hotărârea cu ignorarea prevederilor art.942, art.962, art.969, art.689, art.690 C.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești semnifică intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de C. sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Având în vedere dezvoltarea motivului de recurs mai sus menționat, Curtea constată că în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.4 C., nefiind vorba de săvârșirea vreunui act de exces de putere de către tribunal, iar neanalizarea textelor legale invocate de către reclamantul recurent nu este imputabilă instanței de apel, ci exclusiv reclamantului care nu a înțeles să le indice nici măcar formal în cuprinsul cererii de apel.

Critica reclamanților recurenți referitoare la faptul că hotărârea tribunalului nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii, în opina C. este parțial întemeiată.

A., față de conținutul apelurilor formulate de reclamanți, Curtea constată că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor pe care aceștia le-au formulat, cu predilecție nu a răspuns celor care au vizat chestiuni de legalitate și nu doar de interpretare a probelor.

Decizia recurată nu este motivată în niciun fel în ceea ce privește critica reclamanților privitoare la faptul că obligația de întreținere asumată de pârâtul R. P. C. era o obligație cu caracter intuitu personae și, totodată, netransmisibilă. Analiza executării sau neexecutării obligației de întreținere, ca și pretinsa executare prin altcineva (concret prin pârâta R. G.), ar fi trebuit să pornească de la acest element specific, dar instanța de apel l-a evitat. De asemenea, tribunalul nu s-a pronunțat asupra distincției între obligația contractuală de întreținere, ce revenea doar pârâtului R. P. C. și obligația naturală, morală ce a fost reținută doar în sarcina reclamantei, cu consecința diferenței de tratament intre conduita acesteia și cea a pârâtei R. G. față de defunctă.

Este, de asemenea, nemotivată în vreun fel afirmația instanței de apel în sensul calificării cererii de desfacere a contractului de întreținere ca o cerere de reziliere, fapt care ar permite a se disjunge perioada de analiză a executării obligațiilor contractuale în două perioade de timp și analizarea numai a uneia dintre ele, cu atât mai mult cu cât opinia instanței de apel ar fi avut nevoie de o motivare clară, exprimând un punct de vedere disonant față de calificarea consacrată în doctrina juridică și în jurisprudența națională.

T., s-au introdus în considerentele deciziei elemente străine de obiectul cauzei deoarece litigiul a fost ocazionat de pretinsa neexecutare a obligațiilor asumate de pârâtul întreținător și nicidecum de discuții cu privire la natura contractului sau faptul că acest act ar fi trebuit sau nu să fie încheiat. În acest sens, referirile de tipul "susținerile ... că nu au știut de existența contractului nu sunt plauzibile, mai ales în ce îl privește pe reclamantul D. C., care a arătat că d- na notar la care s-a încheiat contractul i-a fost colegă de facultate …" sau "... a fost prezent la biroul acesteia la momentul încheierii contractului și a fost prezent și la A. T." ori "... având cunoștințe de drept și prezentându-se cu membrii familiei sale la un notar ... este imposibil să nu fi discutat despre ce fel de contract este vorba" sunt cu totul lipsite străine de natura cauzei și lipsite de relevanță.

M.ivul de recurs al reclamanților referitor la incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art.304 pct.8 C. potrivit cărora, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în opinia C. nu este întemeiat.

Interpretarea contractului, dacă este necesară, aparține instanțelor de fond iar instanța de recurs va putea fi implicată, sub motivul de recurs arătat, numai atunci când, pe calea interpretării greșite s-a ajuns la schimbarea naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al actului interpretat.

În prezenta cauză, instanțele de fond, pe baza probelor administrate, au interpretat în mod legal convenția încheiată la data de (...) între defuncta D. M. și pârâtul R. P. C., prin care defuncta și-a asumat obligația de a da, cu titlu de întreținere, ap.nr.7 situat în C. N., str. D. bl. Turn VII, înscris în CF nr.91243, nr.top.21216/S/VI, rezervându-și dreptul de uzufruct viager, iar pârâtul și-a asumat obligația de a asigura întreținerea viageră constând în trei mese zilnice, plata facturilor de curent electric, gaz metan, apă, canalizare, salubritate, telefon, încălzire, asigurarea îmbrăcămintei de sezon și încălțămintei, asigurarea tuturor medicamentelor în caz de boală prescrise de medicul de familie și de către medicii specialiști, plata cheltuielilor de spitalizare în caz de nevoie, înmormântarea cu păstrarea tradițiilor locului, garantarea întreținutei cu respectarea drepturilor acesteia asupra imobilului pe perioada întreținerii, ca fiind un veritabil contract de întreținere neexistând nici un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic dedus judecății.

M.ivul de recurs referitor la aplicarea greșită al legii în privința soluției date cererii reconvenționale, respectiv sub aspectul constatării calității de moștenitor legal al defunctei în persoana pârâtei R. G., în calitate de fiică este apreciat de Curte ca fiind întemeiat.

Instanța de apel a statuat că pentru a fi un act de acceptare tacită a moștenirii acesta trebuie să privească bunuri care au aparținut patrimoniului defunctei.

Cu toate acestea este de remarcat că reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă sa se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta D. M. face parte imobilul în litigiu, iar prin cererea reconvențională pârâta a solicitat doar să se constate că a acceptat tacit succesiunea după defunctă, în calitate de descendentă, fără a cere și constatarea compunerii masei succesorale cu alte bunuri.

Este pe deplin cunoscut faptul că la decesul unei persoane fizice, ceea ce se transmite asupra moștenitorilor legali este patrimoniul ei. Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile, dar și obligațiile defunctului cu conținut patrimonial, cele personale, nepatrimoniale nefiind transmisibile pe cale de moștenire.

În alcătuirea patrimoniului succesoral, intră, în principiu, numai drepturile existente la data deschiderii moștenirii. Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, ea nu are un caracter definitiv și obligatoriu deoarece art.686 C. precizează că „ nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine";. Prin urmare, succesibilul are dreptul de opțiune succesorală de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau desființarea acestui titlu prin renunțarea la moștenire.

Potrivit art.689 C., acceptarea moștenirii este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.

Din interpretarea acestui text legal reiese că o prima exigență legală referitoare la actul de acceptare a succesiunii este aceea ca el să fie cert conturat, certitudine care trebuie să privească atât existența bunurilor respective în masa succesorală la data decesului, cât și individualizarea lor, astfel încât să fie particularizate pentru patrimoniul defunctului.

Legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea intenției de a accepta tacit moștenirea, mulțumindu-se să precizeze că actele de conservare și de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare dacă cel care le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor

(art.690 C.) și că actele de dispoziție având ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare (art.691 C.).

Manifestarea de voință a succesibilului are valoare de act tacit de acceptare a succesiunii numai dacă și în măsura în care ceea ce a săvârșit, actul sau faptul material de preluare de bunuri în cazul de față, implică cu necesitate intenția de a accepta moștenirea, astfel încât să nu poată primi și o altă interpretare. Actul echivoc nu valorează act de acceptare iar, în speță, pretinsa preluare de bunuri de către pârâta R. G. poate fi cel mult astfel calificată întrucât apartenența bunurilor la patrimoniul defunctei nu a fost în mod cert stabilită.

De asemenea, manifestarea de voință transpusă în acte materiale de preluare de bunuri are semnificația unui act de acceptare tacită a moștenirii numai dacă și în măsura în care, față de patrimoniul lăsat de defunctă, acestea reprezintă acte de administrare sau folosință definitivă. Cu alte cuvinte sunt acte prin care se urmărește însăși punerea în valoare a bunurilor astfel preluate, fie ele pot fi utilizate pentru sporirea valorii patrimoniului succesoral. P. bunurilorpe care le-a indicat pârâta R. G. nu poate fi considerată că întrunește exigențele de a fi un act de administrare sau folosință definitivă cu privire la patrimoniul succesoral, nici dacă se iau în considerare fie prin natura lor, fie prin valoarea lor

(chiar și privite global, așa cum a arătat instanța de apel) sau prin destinația lor.

M.ivul comun de recurs al reclamanților referitor la faptul că instanța de apel a calificat sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtul R. P. C. în contractul de întreținere ca fiind rezilierea, cu consecința incidenței excepției prescripției extinctive este încadrat de instanța de recurs, potrivit art.306 alin.3 C., ca fiind cel reglementat de art.304 pct.5 C. coroborat cu art.312 alin.5 C. și este apreciat ca fiind întemeiat.

A., opinia instanței de apel în sensul calificării cererii introductive de instanță ca fiind o cerere de reziliere a contractului de întreținere exprimă un punct de vedere disonant față de calificarea consacrată, atât doctrinar, cât și jurisprudențial, a acțiunii în desfacerea contractului de întreținere ca fiind o acțiune în rezoluțiune.

În contractul de întreținere transferul dreptului de proprietate de la creditor la debitor se produce uno ictu, iar nu succesiv, iar în caz de neexcutare, contractul se desființează și bunul se redobândește cu efect retroactiv, ex tunc.

Exonerarea creditorului de a restitui valoarea întreținerii prestate sau a debitorului de a restitui contravaloarea folosinței bunului reprezintă excepții de la principiul restitutio in integrum, justificate prin caracterul aleatoriu al contractului. Acest caracter își pune amprenta și după desființarea contractului de întreținere.

Prin urmare, în caz de neexecutare a obligației de întreținere nu se vor aplica dispozițiile speciale și derogatorii de la dreptul comun (art.1647 C.) din materia rentei viagere, ci dispozițiile dreptului comun, pentru contractele bilaterale, adică art.1020-1021 C., potrivit căruia se poate cere rezoluțiunea contractului.

În consecință, noțiunea de rezoluțiune a contractului de întreținere este folosită atât doctrinar, cât și jurisprudențial deoarece rezilierea presupune ca obligațiile ambelor părți contractante să aibă un caracter succesiv, ori așa cum s- a arătat efectul principal al contractului de întreținere este transmiterea uno ictu a dreptului de proprietate de la creditor la debitorul întreținerii.

Aspectul ar fi rămas unul pur teoretic și fără relevanță în cauză dacă instanța de apel nu ar fi tras o altă concluzie din acest lucru, în egală măsură eronată, respectiv aceea că fiind vorba de o cerere de reziliere a contractului de întreținere, i se aplică termenul de prescripție de 3 ani, astfel că se impune ca analiza executării obligațiilor contractuale să se facă pentru perioada (...) - (...), aceasta din urmă fiind data introducerii acțiunii, astfel că perioada dintre momentul încheierii contractului și până în august nu este relevantă.

În primul rând, instanța de apel nu a verificat nici măcar în sens tehnic opinia exprimată, situație în care ar fi trebuit să constate că, în mod evident, nu are ce căuta în discuție o perioadă ulterioară datei de deces a numitei D. M., deces intervenit în 23 februarie 2007 și nu în 29 august 2007.

În al doilea rând, pe lângă faptul că nu este motivată în niciun fel afirmația în sensul calificării cererii de desfacere a contractului de întreținere ca o cerere de reziliere, instanța de apel procedat în mod nelegal la disjungerea perioadei de analiză a executării obligațiilor contractuale în perioada cuprinsă între data încheierii actului și data de 29 august 2004 (considerată nerelevantă de către instanța de apel), respectiv cea cuprinsă între 29 august 2004 - 29 august 2007.

Pentru aceasta din urmă a apreciat că ar exista îndreptățirea să se verifice numai executarea prestațiilor aferente acesteia, iar pentru prima perioadă ar urma a se lua în considerare termenul de prescripție de 3 ani, fără a pune îndiscuția contradictorie a părților această împrejurare, precum și incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, încălcându-se astfel principiul contradictorialității procesului civil, ce reprezintă o garanție în sens procedural a dreptului reclamanților la un proces echitabil conform art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Caracterul succesiv al prestațiilor de întreținere nu are semnificația pe care a învederat-o instanța de apel, ci ține de "ritmul nevoilor curente ale beneficiarului"; conturând obligația contractuală de întreținere ca o obligație cu caracter continuu, permanent în analiza modului de îndeplinire a obligației de întreținere astfel că nu este permisă verificarea selectivă, pe perioade, aleatoriu stabilite de instanță.

Procedând într-o asemenea manieră, respectiv prin analiza executării obligației de întreținere de către pârât numai pentru perioada (...) - (...), considerând că perioada dintre momentul încheierii contractului, (...) și până la (...) este nerelevantă și reținând incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea principiului contradictorialității, Curtea statuează că instanța de apel a judecat apelurile reclamanților fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente atât motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5 și art.312 alin.5 teza I C., cât și cele de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 C., astfel încât în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 combinat cu art.312 alin.5

C., va admite în parte recursurile declarate de reclamantul D. C. și, respectiv, de reclamanta D. ANA împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în întregime și va trimite cauza pentru rejudecarea pe fond a apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

În rejudecare, instanța de apel va soluționa apelurile reclamanților, în limitele cererilor de apel, verificând hotărârea primei instanțe prin prisma tuturor motivelor de apel, prin stabilirea corectă a situației de fapt și prin aplicarea legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997, „In situația în care instanta judecătorească investită cu soluționarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate M.ui Finanțelor P.e în a căror raza teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare";.

Art.9 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar prevede că „In cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru";.

În acest sens, în ședința publică din (...), Curtea verificând dosarul instanței de apel, a constatat că reclamantul apelant D. C. mai datorează pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2698,5 lei și un timbru judiciar în valoare de 6,2 lei, având în vedere că apelul a fost timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 900 lei (f. 61 dosar apel) și cu timbre judiciare în valoare de 5 lei (f. 18 dosar apel), iar reclamanta apelantă D. Ana mai are de achitat pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1798,5 lei și un timbru judiciar în valoare de 6,5 lei, întrucât reclamanta apelantă a achitat pentru apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1800 lei și timbre judiciare în valoare de

5,15 lei (f. 51 dosar apel).

Prin urmare, în temeiul textelor legale mai sus menționate Curtea va obliga reclamantul D. C. să plătească suma de 2.698,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru restantă pentru apel și suma de 6,2 lei, reprezentând timbru judiciarrestant pentru apel și va obliga reclamanta D. A. să plătească suma de 1.798,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 6,05 lei, reprezentând timbru judiciar, restante pentru apel.

PENTRU ACESTE M.IVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursurile declarate de reclamantul D. C. și, respectiv, de reclamanta D. ANA împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecarea pe fond a apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

Obligă pe reclamantul D. C. să plătească suma de 2.698,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru restantă pentru apel și suma de 6,2 lei, reprezentând timbru judiciar restant pentru apel.

Obligă pe reclamanta D. A. să plătească suma de 1.798,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 6,05 lei, reprezentând timbru judiciar, restante pentru apel.

Decizia este irevocabilă.

D. și pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. Lazăr

Jud.tribunal: A.S.Seleșiu; O.R.Ghișoiu.

← Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 2443/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 4560/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4560/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă