Decizia civilă nr. 2443/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 2443/R/2012

Ședința publică din data de 15 mai 2012

Instanța constituită din:

Președinte : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C

Judecători : V. M.- reședintele C. de A. C

A. C. Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta C. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...) și a deciziei civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâții C. LOCAL AL C. B., P. I., P. A. și M. M., având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 11 mai 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1239/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta M. M., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.

DE C. C.-N., în contradictoriu cu pârâții P. I., P. A. M. și C. LOCAL AL C. B., ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în suma de

2700 lei în favoarea pârâților reprezentând onorariu avocațial astfel: 1200 lei în favoarea pârâtei M. M. și 1500 lei în favoarea pârâților P. I. și P. A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Pe terenul situat în intravilanul localității B. înscris în CF nr. 360 B. cu nr. top 1329, au fost edificate mai multe construcții, respectiv: cabană turistică parter plus etaj compusă din: - sala de consumație, bar, bucătărie, magazie de alimente, hol, casa scării, terasă; la parter 4 camere, un vestiar, coridor; la etaj camera personal grup sanitar. Aceste aspecte au fost constatate de expertul P. I. D. cu ocazia efectuării aportului de expertiză în primul ciclu procesual (f. 53-61 din dos. nr.7384/2001 al J. C.-N..

Prin adresa nr. 326/(...), pârâtul C. C. B. a aprobat amplasarea și construirea unei cabane turistice pe terenul solicitat de reclamantă prin adresa nr. 7., respectiv 3000 mp din pășunea comunală a satului B. situată în vecinătatea pădurii Hoia în zona C. B.lui (f. 5 dos nr. 7384/2001). Construcțiileaflate pe terenul identificat în CF nr. 36, B. reprezintă unitatea turistică „C. B.lui" și au fost edificate în temeiul autorizației de construcție nr. 37/5611/(...) (f. 13 dos. nr. 7384/2001) emisă în favoarea I. C. respectiv 7/(...) emisă în favoarea U. J. a C. de C. (f. 11 dos. nr. 7384/2001). Conform extraselor CF nr. 51864 B. și nr. 51860 B. provenite din conversia pe hârtie a CF nr.360 B., terenul în suprafață de 1775 mp aferent numerelor topografice 1328,1329/1 și terenul în suprafață de 1504 mp aferent numărului topografic 1330/1 este înscris în proprietatea lui P. I. și a fost dobândit de acesta prin convenția nr. 9911/(...) (f.

32-33 dos.). Proprietarul tabular a decedat la data de (...) (f. 16 dos nr. (...)), iar moștenitorii săi sunt pârâții P. I., P. A. și M. M., conform mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 4., emis de N. de S. J. C. (f. 17-18 dos. nr. (...)).

În prezenta cauza, reclamanta pretinde un drept de proprietate asupra construcției complex turistic din C. B.lui și înscrierea dreptului de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că I. C., beneficiara autorizației de construcție nr. 37/5611/(...) și-a încetat activitatea în baza hotărârii din (...) a U. Centrale a C. de C. fiind înlocuita cu Uniunea J.ă a C. de C.

C., în favoarea căreia s-a emis autorizația de construcție nr. 7/(...). Conform art. 9 din Decretul-lege nr. 67/1990, uniunile județene ale cooperativelor de consum pot înființa întreprinderi și unități proprii, cu sau fără personalitate juridică, iar potrivit art. 8 din același act normativ organizațiile, întreprinderile și alte unități ale cooperației de credit dobândesc personalitate juridică prin înregistrare la organele de stat competente. Federația Teritorială a C. de C. și C. F. a fost înmatriculată la R. C. C. sub nr. J(...) (f. 26). Conform art. 190 din L. nr.

109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, F. sunt succesoare de drept ale uniunilor județene ale cooperativelor de consum și de credit. R. este asociată în cadrul FEDERALCOOP fapt ce reiese din adeverințele depuse filele nr. 16-17 din dosar. Având în vedere cele de mai sus, instanța reține că reclamanta este succesoarea I. respectiv a U. J. a C. de C. C., în calitate de membru asociat în cadrul FEDERALCOOP și în consecință, va respinge excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

Reclamantei, în calitate de succesoare a I. C., respectiv U. C., i s-a comunicat la data de (...) (adresa f. 5 dos. nr. 7384/2001) că poate începe demersurile în vederea amenajării unui loc de agrement și cabană turistică, având la dispoziție o suprafață de 3000 mp din pășunea comunală. Luarea în folosința a mijlocului fix, unitate turistică C. B.lui a fost confirmată prin adresa nr. 442/(...) a Biroului executiv din cadrul Primăriei B. (f. 6).

Documentația tehnică depusă, aferentă autorizațiilor de construcție nu conține identificarea terenului pe care s-a amplasat construcția, cu date de CF si nr. topografice. Identificarea topografică a terenului s-a realizat în 1995, conform planșelor depuse la filele nr. 29-30 din dosarul de fond în primul ciclu procesual, cu ocazia întocmirii planurilor de situație de către dl. ing. Gh. C. din cadrul AGIR

Filiala C. Conform acestor planuri, construcția a fost amplasată pe numerele topografice (...)/2. În expertiza tehnică întocmită de dl. expert P. I. D., construcția a fost identificată pe terenul cu nr. top 1329 din CF nr.360 B. înscris în favoarea lui P. I.

Pe de altă parte, instanța reține că prin precizarea de acțiune depusa în dosarul cu nr. 1111/1996 (acvirat la prezentul dosar) având ca obiect prestație tabulară și fond funciar, reclamanții reconvenționali P. A. și P. I. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,03 ha din zona C. B.lui și eliberarea titlului de proprietate, în temeiul L. nr. 1. (f. 42 din dosarul nr.

1111/1996) Prin sentința civilă nr. 9. (pronunțată în dos. nr. 1111/1996) s-aadmis acțiunea reconvențională a numiților P. I., P. A. și M. M. și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor, pentru suprafața de 2,03 ha teren, situat în com. B. C. B.lui Pentru a se pronunța această soluție s-a avut în vedere adeverința nr. B-126 din (...) (f. 29 din dosarul cu nr. 6264/1999- conexat la prezentul dosar).

Este deosebit de relevant pentru prezenta cauza atât obiectul dosarului nr.

1111/1996 al J. C.-N., cât și acela al dosarului nr. 6264/1999 al J. C.-N., în cadrul cărora, pârâții din prezenta cauza s-au apărat împotriva pretențiilor emise de numita P. V. cu privire la un teren de 1000 mp pe care l-au identificat în CF nr. 360 B. și au emis pretenții proprii pentru întregul teren ce a aparținut antecesorului lor P. I. de 2,03 ha. P. au arătat în cadrul acelor dosare că sunt moștenitorii lui P. I., iar acesta a adus teren în CAP în suprafață de 2,12 ha, conform registrului agricol aferent anului 1959, (f. 27 dos. nr. 6264/1999), din care s-au vândut 9 ari și au rămas 2,03 ha. Se mai reține că terenul înscris în CF nr. 360 B. a fost menționat în cadrul bunurilor imobile rămase după defunctul P. I., în certificatul de moștenitor nr. 4. emis de N. de S. C., cu precizarea că se va ține cont de prevederile S. CAP și a L. nr. 5.. Prin urmare, terenul din CF nr. 360, B. era la data de (...), data emiterii certificatului de moștenitor, înscris în CAP. In temeiul acestor înscrisuri, în favoarea pârâților P. I., P. A. și M. M. s-a eliberat adeverința nr. B -126/(...) pentru suprafața de 2,03 ha.

Având în vedere înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus, instanța reține că această adeverință include și terenul înscris în CF nr. 360 B. Prin urmare, acest teren a fost cooperativizat, după care, în temeiul L. fondului funciar nr. 1., a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâților, drept recunoscut irevocabil prin sentința civilă nr. 9. pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 1111/1996 rămasă definitivă sub acest aspect prin decizia nr. 1. a T. C. și irevocabilă prin D. civilă nr. 1. a C. de A. C.

Conform prevederilor art. 12 din L. nr. 1. și ale regulamentelor de aplicare emise în temeiul acestei legi, terenurile înscrise în CAP au fost puse la dispoziția

C. de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru cei îndreptățiți.

In plus, pârâtul C. Local al C. B. nu a depus la dosar nici un act care să dovedească dreptul de proprietate al S. Român sau al C. B. cu privire la terenul înscris în CF nr. 360 B. In cartea funciară dreptul de proprietate apare și în prezent înscris în favoarea lui P. I. C. dacă pârâtul C. local B. a recunoscut un drept de folosință în favoarea reclamantei pentru terenul ce face obiectul prezentului dosar, acest fapt nu este în măsură să afecteze dreptul de proprietate al pârâților, din moment ce nu s-a probat dreptul de proprietate al C. local, S. Român sau C. B. pentru terenul înscris în CF nr. 360 B. C. local nu putea dispune de acest imobil prin atribuirea sa în folosința reclamantei, deoarece un astfel de drept aparține doar proprietarului.

Pentru toate aceste considerente, s-a reținut că acțiunea reclamantei C. de

C. C.-N. având ca obiect recunoașterea și înscrierea unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției C.ana Turistica C. B.lui și a dreptului de proprietate asupra construcției, formulată în contradictoriu cu parații C. Local al C. B., P. I., P. A. și M. M. nu este întemeiată.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 379/A/(...), pronunțată în dosar nr. (...),a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. de C. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 1239/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului P. I. și intimatei M. M. suma de 1000 lei, respectiv 1866 lei, cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând apelul, T. a reținut că la momentul emiterii adresei nr. 3. a C. P. B., terenul nu mai era în patrimoniul lui P. I., înscris în cartea funciară, însă acesta nu era nici în proprietatea S. Român sau a C. P. B., cum susține apelanta, ci era cooperativizat, intrând în patrimoniul C. - ului, astfel cum rezultă din actele depuse în dosarele acvirate, cu nr. 11111/1996 și nr. 6264/1999: registrul agricol aferent anului 1959, din care rezultă că P. I. a adus în CAP teren în suprafață de 2,12 ha, certificatul de moștenitor eliberat după decesul acestuia, în care s-a menționat "în condițiile S. CAP"; și adeverința eliberată în baza L. 1., prin care se atestă că pârâților li s-a stabilit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2,03 ha.

Așadar, susținerile apelantei, că S.ul Român, în calitate de proprietar, putea dispune de teren și să-i atribuie dreptul de folosință, nu pot fi reținute, dat fiind că terenul era în patrimoniul C. - ului, pe când actele eliberate apelantei nu au fost emise de C., ci de C. P. B.

În plus, T. a reținut că în mod corect prima instanță a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 9., pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.

1111/1996 și rămasă irevocabilă, s-a dispus, prin altele, obligarea Comisiei J. C. pentru aplicarea L. nr. 1. să elibereze în favoarea intimaților P. I., P. A. și M. M., în calitate de moștenitori ai lui P. I., titlu de proprietate pentru suprafața de 2,03 ha, teren situat în comuna B., C. B. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei C. locala B. să-i pună în posesie asupra terenului menționat, asupra căruia le-a fost eliberată anterior adeverința de proprietate.

Astfel, chiar dacă acea sentință nu a fost pronunțată în contradictoriu cu apelanta din prezenta cauză, întrucât nu a fost parte în acel dosar, se reține că actele depuse în acel dosar, precum și statuările instanței, pot fi avut în vedere la soluționarea prezentei cauze.

Nici împrejurarea, invocată de apelantă, că prin acea sentință doar au fost obligate comisiile la emiterea titlului de proprietate și că până în prezent nu a fost emis titlu de proprietate, astfel că pârâții nu-și dovedesc dreptul de proprietate, nu poate fi reținută, nefiind relevant în cauză când se eliberează titlul. Așa cum s-a arătat anterior, relevant este dacă autoritatea care a emis actele în baza cărora a fost edificată cabana turistică avea îndreptățirea sau nu să dispună asupra imobilului. Pe de altă parte, pârâții au dovedit că sunt moștenitorii fostului proprietar tabular, de la care terenul a fost cooperativizat (prin extras CF și certificat d moștenitor), precum și că li s-a recunoscut îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-le eliberată adeverința prevăzută de L. nr. 1..

În ceea ce privește susținerile apelantei că nu se știe dacă cei 3000 mp. aferenți construcției fac parte din cei 2,03 ha pentru care se va elibera pârâților titlu de proprietate, întrucât nu se știe amplasamentul pe care se va elibera titlu, tribunalul reține că, așa cum s-a arătat în expertiză, cei 300 mp. din litigiu fac parte din topograficul 1329 înscris în CF nr. 360 B., având ca proprietar tabular pe defunctul P. I. Or, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechiul amplasament, astfel cum prevede L. nr. 1. (art. 14 al. 2). În plus, așa cum s-a arătat la punctul anterior, în cauză se discută dacă reclamanta a dobândit dreptul de folosință, în baza actelor pe care le-a depus la dosar. Or, în privința acestui aspect, se au în vedere considerentele menționate mai sus și nu are importanță cine este în prezent în posesie ori cine va fi în posesie în viitor.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate și în temeiul dispozițiilor art. 296 C., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C., apelanta reclamantă C. de C. C.-N. a fost obligată să plătească intimaților cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează: intimatului P. I. suma de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial justificat prin chitanța de la fila 49 și intimatei M. M. suma de 1866 lei, reprezentând onorariul avocațial justificat prin extrasul de cont depus la fila 50. La cheltuieli de judecată nu se va acorda suma trecută în extrasul de cont depus la fila 51, întrucât acea sumă a fost plătită în ianuarie 2001, de către M. M. și S. V. C., care nu este parte în prezentul proces, or prezentul apel a fost formulat doar în martie 2011, așadar, se apreciază că acel onorariu a fost achitat pentru altă cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.de C. C., solicitând, în principal, casarea ambelor hotărâri atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței si a deciziei civile atacate, in sensul admiterii acțiunii introductive, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.

M.ivând recursul, reclamanta consideră că atât sentința, cât si decizia civilă atacate sunt lovite de nulitate absolută, întrucât:

1. In cauză este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C., respectiv ambele hotărâri atacate nu cuprind motivele de drept pe care acestea se sprijină.

Potrivit art. 261 pct. 5 C., hotărârea instanței de judecata trebuie sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Nerespectarea acestor dispoziții atrage nulitatea hotărârii, conform art. IOS alin. 2 C.pr.civila. ( C.S.J - secția de contencios administrativ, D. nr. 53/2000 si

D. nr. 2079/2000).

Atât la instanța de fond, cat si la instanța de apel recurenta a solicitat efectuarea unei noi expertize topografice, care sa stabilească amplasamentul corect al construcției din litigiu ( respectiv daca aceasta se identifica sau nu pe terenul pârâților), raportat la adresa nr. 3. a C. P. B., respectiv la A. nr. 7. a O. S. C., din care rezulta faptul ca terenul pe care s-a realizat construcția face parte din pășunea comunala B. si se afla in vecinătatea pădurii Hoia, iar din C.F. 1360

B. rezulta ca terenul antecesorului pârâților are destinația de fânaț și ambele instanțe au respins aceasta cerere in probațiune, fără a arăta care sunt motivele pentru care aceasta a fost respinsă.

2. Pe fondul cauzei, ambele hotărâri sunt netemeinice, raportat la dispozițiile H. C. de M. nr. 625 din 1956 privind unele masuri de atribuire si folosire a terenurilor agricole pentru lucrări de construcții, potrivit căreia atribuirea de terenuri agricole pentru realizarea de construcții se realiza in anul

1971 exclusiv de către C. E. ale Consiliilor P.e.

Astfel, raportat la faptul ca prin adresa nr. 3., C. E. al C. P. B. a transmis in baza unei legi terenul pentru realizarea construcției, reclamanta a dobândit un drept de folosința asupra terenului aferent acesteia, ambele instanțe apreciind in mod greșit ca nu se putea dobândi acest drept.

Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă M. M. a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii in totalitate a deciziei civile atacate ca fiind legala, precum si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata in recurs.

Este invocată excepția inadmisibilității formulării recursului si împotriva sentinței civile 1. a J. C.-N., având în vedere faptul ca - in baza art.299 alin. 1 C., sunt supuse recursului hotărârile date fara drept de apel sau cele date in apel, așa cum este si cazul de fata. D. urmare, reclamanta nu are posibilitate a de "alegere" a hotărârii atacate, iar sentința civila sus menționata, care a fost supusa verificării in cadrul apelului declarat de aceeași reclamanta, nu poate fisupusă si căii de atac a recursului, singura hotărâre susceptibila a fi atacată fiind decizia T. C.

Ca urmare a acestei excepții, toate motivele de recurs invocate împotriva acestei sentințe sunt inadmisibile.

In ceea ce privește excepția nulității absolute a ambelor hotărâri, se solicită, de asemenea, a fi respinsă. R. înțelege sa invoce aceasta excepție, motivând-o pe disp. art. 304 pct. 7 C., însa disp. art. 312 alin 3 C.pr. civila sunt deosebit de limpezi, in sensul ca, in situația incidentei acestui motiv de recurs, sancțiunea este modificarea hotărârii atacate si nu "casarea" care se aplica in cazul incidentei art. 304 pct. i-g C.

In ceea ce privește motivul de recurs invocat, in sensul ca, fara vreo motivare, s-a respins efectuarea unei noi expertize tehnice in cauza, acesta impune o reanalizarea a stării de fapt, motiv de recurs inadmisibil in contextul abrogării fostelor dispoziții ale art. 304 pct.10, 11 C.

In ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul ca reclamanta ar fi dobândit dreptul de folosința in baza unei adrese din anul 1971, acesta este total nefondat, întrucât in mod corect a apreciat instanța de apel ca aceasta adresa, chiar daca ar fi fost una mai explicita, nu ar fi avut valabilitate, in condițiile in care nu a fost emisa de fostul CAP, deținătorul legal, de la acea vreme, al terenului.

Privitor la solicitarea, inadmisibila procedural, de efectuare a unei noi expertize aceasta in mod absolut corect a fost apreciata ca fiind inutila in condițiile in care s-a efectuat in primul ciclu procesual (când adresa invocate de reclamanta era in posesia acesteia) si a fost necontestata de către aceasta.

Intimatul pârât P. A. a solicitat, prin întâmpinarea formulată (pag. 16-18), respingerea recursului promovat de recurenta de mai sus cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul reclamantei este în parte fondat și urmează a se admite, pentru motivele și în limitele arătate în continuare:

Cu referire prioritară la excepția inadmisibilității formulării recursului „și împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., invocată de intimata M. M. în apărare, Curtea constată că obiectul prezentului recurs este determinat prin declarația de recurs formulată de reclamantă, respectiv decizia civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în apel, decizie susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Invocarea sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., pronunțată cu prilejul soluționării procesului în primă instanță, s-a făcut de către reclamantă din perspectiva soluției principale pe care a solicitat-o, aceea de casare cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca, ceea ce implică desființarea ambelor hotărâri judecătorești pronunțate în această cauză.

Prin urmare, excepția inadmisibilității recursului se va respinge ca neîntemeiată.

M.ivele de fapt ale declarației de recurs circumscrise cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C., urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate.

Contrar celor susținute de recurentă, Curtea constată că hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, ele există și sunt suficiente pentru a face posibilă exercitarea controlului judiciar, înlăturând arbitrariul.

Instanța de apel a analizat probele care au fost administrate și a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a invocat textele de lege care fundamentează soluția pronunțată, cu referire la dispozițiile L. fondului funciar nr. 1. și ale Codului de procedură civilă.

Prin urmare, acest motiv de recurs urmează a se respinge ca nefondat.

Toate celelalte motive de fapt ale declarației de recurs pot fi circumscrise cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C., respectiv hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Din această perspectivă, Curtea reține că reclamanta a învestit prima instanță cu soluționarea unei acțiuni în constatare pozitivă, prin care se tinde, pe temeiul art. 111 C., la consfințirea printr-o hotărâre judecătorească a existenței unui drept de proprietate, asupra construcției complex turistic din C. B.lui, precum și asupra terenului pe care a fost edificată această construcție, iar în subsidiar, a unui drept de folosință cu privire la teren. Se tinde, astfel, la înlăturarea unei situații de incertitudine cu privire la statutul juridic al acestor imobile, recunoașterea acestui drept conferind reclamantei posibilitatea unei întabulări în cartea funciară.

Circumscris acestui cadru procesual, specific acțiunii declaratorii în constatare pozitivă, corect identificat în primă instanță, au fost stabilite împrejurările de fapt esențiale, referitoare la transmiterea în folosință pe durată nedeterminată și fără plată a unui teren în suprafață de 3000 mp, în vederea realizări unei construcții pentru activitatea unei organizații a cooperației de consum și meșteșugărești.

D.ul de folosință al terenului a fost transmis în anul 1971 reclamantei, în calitate de succesoare a I. C., respectiv, U. C., căreia i s-a comunicat că poate începe demersurile în vederea amenajării unui loc de agrement și cabană turistică, având la dispoziție o suprafață de 3000 mp din pășunea comunală.

Executarea lucrărilor a fost legal autorizată, iar printr-o adresă emisă în anul 1995, Primăria comunei B. a confirmat executarea și luarea în folosință a unității Cheiule B.lui, pe terenul atribuit în acest scop de către C. P. B., în anul

1971.

Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară de inginer expert P. I. D., construcția a fost executată pe terenul cu nr. top 1239 din CF nr.

360 B., proprietar tabular menționată în această coală funciară fiind P. J., antecesorul comun al pârâților.

Totodată, se reține faptul că pârâții, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar tabular, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv cu privire la acest teren, în baza L. fondului funciar nr. 1., prin sentința civilă nr. 9., pronunțată în dosar nr. 1111/1996 al J. C.-N., dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în limitele unei suprafețe de 2,03 ha teren, situat în comuna B., C. B. S. a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C.

Instanțele de fond au respins acțiunea reclamantei, în esență, pentru că terenul în litigiu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâților, iar C. Local al comunei B. nu a depus la dosar acte prin care să dovedească dreptul de proprietate al S. Român sau al C. B. cu privire la acest teren. C. local nu putea dispune de imobil prin atribuirea sa în folosință reclamantei, deoarece un astfel de drept aparține numai proprietarului.

Este adevărat că potrivit colii funciare nr. 360 B., proprietar tabular al imobilului identificat cu nr. 1239 este P. J. din anul 1918, antecesorul comun al pârâților P.. Tot atât de adevărat este însă faptul că starea tabulară a imobilului nu mai corespunde situației juridice actuale, operând o transmisiune a dreptului de proprietate particulară, prin cooperativizare. T. a trecut așadar în proprietate cooperatistă, fiind preluat abuziv, iar o dovadă certă a recunoașterii acestei situații este chiar solicitarea pârâților de a le fi reconstituit dreptul de proprietate în temeiul L. fondului funciar.

Totodată, a fost evidențiată în cauză și necontestată împrejurarea că terenul avea destinația de pășune comunală or, chiar L. nr. 1. prin dispozițiile art. 33 stipulează că asupra fostelor izlazuri comunale, comuna este cea îndreptățită la stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața corespunzătoare dreptului de proprietate din pășunea înscrisă în cartea funciară.

În aceste circumstanțe, atribuirea terenul în folosință unei organizați cooperatiste, de către C. Local al comunei, s-a făcut în limitele legii.

De altfel, observă Curtea că în actualul cadru procesual nu a fost contestată legalitatea actelor de atribuire în folosință a terenului în litigiu, prin urmare operează în favoarea acestora prezumția de legalitate și atâta timp cât ele relevă existența dreptului în patrimoniul reclamantei, constatarea acesteia în baza art. 111 C., urmează a se face.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât stabilirea dreptului de proprietate în condițiile și pe temeiul L. nr. 1., conform celor statuate prin sentința civilă nr. 9. a J. C.-N., nu a operat în favoarea pârâților, în mod expres cu privire la terenul în litigiu, ci în limitele dreptului de proprietate ale fostului proprietar tabular, astfel cum acestea au fost dovedite.

Hotărârea judecătorească mai sus evocată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanta din prezentul proces, prin urmare, nu îi este opozabilă, iar în prezentul proces pârâții nu au prevalat un titlu de proprietate care să poată fi opus reclamantei. De altfel, acțiunea cu soluționarea căreia a fost învestită prima instanță nu este una în revendicare imobiliară, de natură să oblige la o cercetare comparativă a titlurilor de proprietate, pentru a se putea stabili dacă titlul fostului proprietar tabular este sau nu preferabil.

În consecință, recursul urmează a se admite în parte și într-o nouă judecată pe fond a pricinii, în baza art. 111 C., se va admite în parte acțiunea reclamantei și se va constata existența dreptului de folosință al acestei părți pentru suprafața de 3000 mp teren, pe durata existenței construcției ce a fost edificată în acest loc.

Totodată, se va constata existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției edificate cu bună credință și materiale proprii, astfel cum această a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în această cauză de inginer expert P. I.( p.53,61 dosar 7384/2001).

În baza dispozițiilor L. nr. 7/1996, se va proceda la dezmembrarea parcelei identificată cu nr. top 1238 în CF nr. 360 B. în două parcele cu numere topografice noi, conform raportului de expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre și se va dispune întabularea dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință în cartea funciară.

În considerarea celor ce preced, se va respinge solicitarea reclamantei de a se constata existența unui drept de proprietate asupra terenului, ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada transmisiunii valabile a unui astfel de drept în patrimoniul propriu.

Considerentele primei instanțe cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei vor fi însușite în integralitatea lor, pentru a se respinge ca neîntemeiate aceste excepții.

În baza art. 318 raportat la art. 274 C., pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei suma de 919 lei cheltuieli de judecată în proces.

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, pârâții vor fi obligați la plata sumei de 5218,5 lei în favoarea statului, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în limitele acestei sume reclamanta beneficiind de ajutor public judiciar în forma reducerii taxei judiciare de timbru, prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din 3 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de A. C. în prezentul dosar.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de reclamanta C. DE C. C. împotriva deciziei civile nr. 3. a T. C. pe care o modifică în sensul că admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o schimbă în tot.

Judecând, admite în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta C. DE C. C. împotriva pârâților P. I., P. A., M. M. și C. LOCAL AL C. B. și, în consecință:

Constată existența unui drept de folosință dobândit de reclamantă prin atribuire, asupra terenului în suprafață de 3.000 m.p, identificat cu nr. top. 1329 în cf.360 B.

Constată existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției edificate pe terenul atribuit în folosință, a construcției P+1, cabană turistică parter + etaj, compusă din sală de consumație, bar, bucătărie, magazie alimente, hol, casa scării, terasă-la parter; 4 camere, un vestiar, coridor-la etaj; cameră personal, grup sanitar.

Dispune dezmembrarea parcelei cu nr.top.1329 în suprafață de 3.924 m.p., în două parcele cu nr. top. noi, după cum urmează:

- parcela cu nr. top.1329/1, în supr. de 924 mp, care se va reînscrie în cf.360 B. în favoarea fostului proprietar;

- parcela cu nr. top.1329/2 în supr. de 3000 mp. care se va înscrie într-o nouă carte funciară, în folosința Cooperativei de C. C.-N., pe durata existenței construcției, în favoarea C. Local B.

Dispune întabularea dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință în cartea funciară, în favoarea reclamantei, conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în această cauză de inginer expert P. I.( p.53,61 dosar 7384/2001),care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Respinge cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.

Respinge excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, ca nefondată. Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 919 lei, cheltuieli de judecată în proces și în favoarea S. român suma de 5218,5 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D.-L. B. V. M. A. C.

În C.O., semnează

Vicepresedintele instanței

S.-D. G.

GREFIER

Red.DB/dact.MS

3 ex.

Jud.fond: D.V.P.

Jud.apel: A.A.M./O.R.Ghișoiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2443/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă