Decizia civilă nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 66/RC/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. POP
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare, după anularea deciziei civile nr. 1. din 21 martie 2012, pronunțată de C. de A. C. în dosar nr. (...), în calea contestației în anulare, recursul formulat de reclamantele N. R. și T. V., împotriva sentinței civile nr. 2. din 14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. N. și C. N. PENTRU C. D. B., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
19 septembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 1. din 21 martie 2012, pronunțată de C. de A. C., în dosar nr. (...), a fost admisă excepția tardivității și a fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamantele N. R. și T. V. împotriva sentinței civile nr. 2. din 14 decembrie 2011 a T. B. N. pronunțată în dosar nr.(...), care a fost o menținută.
Prin decizia civilă nr. 1/RC/(...) pronunțată de C. de A. C. în dosar nr. (...) s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorii N. R. și T. V. împotriva deciziei civile nr. 1407 din 21 martie 2012 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost anulată.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului în data de 19 septembrie
2012.
Procedând la rejudecarea recursului, curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2. din 14 decembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilăformulată de reclamantele N. R. și T. V., împotriva pârâtului S. Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice și prin D. G. a F. P. B.-N., în contradictoriu și cu C. N. pentru C. D..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantele sunt fiicele defunctului N. V., decedat la data de (...) condamnat prin sentința penală nr. 1585/(...) la 5 ani închisoare.
Prin H. nr. 26/(...) în favoarea antecesorului reclamantelor s-au recunoscut drepturile prevăzute de D.-lege nr. 1..
Infracțiunile de comiterea cărora a fost acuzat și apoi condamnat tatăl reclamantelor - de uneltire contra ordinii sociale și deținere ilegală de arme - pedepsite de art. 209 C. coroborat cu art. 157 C. și D. nr. 21.48; art. 33 și art. 35 lit. a din Legea nr. 190/1947, constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. a, c și d din Legea nr. 2..
Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit această cerere a fost respinsă deoarece prin deciziile nr. 1., nr. 1. și nr. 1., Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor privitoare la acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit.
Prin decizia în interesul legii nr. 12/(...) s-a statuat în sensul că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de contencios constituțional.
Pretențiile reclamantelor se întemeiază pe răspunderea statului pentru acțiunea organelor sale (pentru intervenția C. C. prin deciziile de declarare a neconstituționalității), respectiv pentru inacțiunea sa (lipsa de intervenție în intervalul de 45 de zile de la declararea neconstituționalității), nefiind o acțiune prin care se solicită anularea sau refuzul aplicării unor acte normative cu valoare de lege pentru a se reține incidența în cauză a deciziilor de neconstituționalitate ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 1. (este vorba de dec. nr. 818 din 3 iulie 2008, dec. nr. 819 din 3 iulie 2008, dec. nr. 820 din 3 iulie 2008 și dec. nr. 821 din 3 iulie 2008).
Instanța este chemată așadar să stabilească dacă prin declararea ca neconstituțională a dispozițiilor L. nr. 221/1009 în partea privitoare la acordarea de daune morale și prin neintervenția statului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziilor de neconstituționalitate, în scopul de a pune de acord textul neconstituțional cu dispozițiile Constituției, s-a produs o discriminare între persoanele care au acționat și au obținut hotărâri definitive în baza L. nr.2.,anterior deciziilor de neconstituționalitate și persoanele care ulterior constatării neconstituționalității nu mai pot acționa cu succes în baza L. nr. 2. pentru a obține repararea prejudiciului moral suferit.
Se impune a se stabili dacă ingerința statului, ce a constat tocmai în declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit a fost una legitimă, necesară și proporțională, a avut sau nu o justificare rezonabilă și obiectivă, dacă persoanele care nu mai pot acționa în baza L. nr. 2. ulterior pronunțării deciziilor de neconstituționalitate, se pot prevala de existența unei speranțe legitime, dacă procedura de constatare a neconstituționalității a fost sau nu predictibilă, necesară într-o societate democratică.
În privința speranței legitime, tribunalul a reținut faptul că sunt aplicabile statuările C. Europene a D. O. din cuprinsul deciziei asupraadmisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, în cadrul căreia instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
În această hotărâre s-a apreciat că eventualele efecte negative pentru vreuna dintre părți, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art. 1 din P. nr. 1 la C. și în consecință nici a art. 14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
C. europeană a ajuns la concluzia că atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de „., el nu poate fi considerat ca valoare patrimonială și implicit ca speranță legitimă decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern (spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale - CEDO, H. în cauza Pressos Compania Naviera SA și alții împotriva Belgiei, 28 septembrie 2004).
Referitor la caracterul previzibil, necesar și proporțional al ingerinței, tribunalul a reținut faptul că ingerința a avut loc prin declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale, adică printr-o procedură de control a constituționalității legilor, legal reglementată.
De asemenea, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia nr. 1., scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a C.ui Europei.
În privința dreptului la despăgubiri, C. europeană a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza
Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din P. nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra
Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie
2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
În materia despăgubirilor pentru daunele suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă deși există doar o obligație morală în sarcina statului de a le acorda, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat anterior L. nr. 2., 2 acte normative având acest scop, și anume: D.- lege nr. 1., O. de urgență a G. nr. 2.. Ca atare, nu se poate susține că ingerința nu a fost previzibilă, necesară și proporțională.
Sub aspectul justificării obiective și rezonabile, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1., C. E. a D. O. a evidențiat că, pe baza art. 14 din C., o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat" (H. Marcky împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33; H. Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraf 72).
În același timp, C. E. a D. O. a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ și nu unul restrictiv (Engel și alții împotriva Olandei, H. din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72 și Rasmussen împotriva Danemarcei, H. din 28 noiembrie 1984, seria A nr.
87, pag. 13, paragraful 34).
Referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispoziția statelor, C. E. a D. O. a statuat că aceasta variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție (H. din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A, nr. 87, paragraful 40).
Principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C. E. a
D. O. în P. nr. 12 la C., adoptat în anul 2000.
Art. 1 al acestui Protocol prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
În special, sfera suplimentară de protecție stabilită de articolul 1 se referă la cazurile în care o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale; în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră.
Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C. Europene a D. O. în H. privind Cauza Thorne vs. United Kingdom, adoptată în 2009.
Ca atare, pornind de la statuările instanței europene, tribunalul a reținut că nu poate fi invocată cu succes de reclamante discriminarea urmare a adoptării deciziilor nr. 1., nr. 1. și nr. 1. ale C. C. atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea de despăgubiri morale nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate.
Nefiind vorba de o obligație generală a statului de a repara daunele cauzate de precedecesori, ci de una cel mult morală, intervenția ulterioară a statului, justificată pe considerente de politică bugetară, menite să evite imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, poate fi apreciată ca obiectivă și rezonabilă, proporțională cu situația care a determinat-o, necesară într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care, anterior, statul a recunoscut drepturi în favoarea persoanelor condamnate pe motive politice, în temeiul obligației sale morale de a repara nedreptatea.
Este și considerentul pentru care instanța a respins ca neutil cauzei probatoriul testimonial solicitat pentru dovada suferințelor îndurate de antecesor și de urmașii săi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele N. R. și T. V. solicitând instanței modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și constatarea caracterului politic al măsurii condamnării la 5 ani închisoare corecțională, dispusă prin sentința penală nr. 1585/1949 pronunțată de T. M. C., față de antecesorul reclamantelor, N. V. și acordarea daunelor morale în cuantum de 500.000 euro la cursul BNR la data plății efective pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acestei condamnări, cu cheltuieli dejudecată.
În motivarea recursului reclamantele au arătat că motivarea sentinței este străină de natura pricinii, întemeindu-și cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., invocând de asemenea și dispozițiile art. 3041Cod proc.civ., instanța de recurs putând examina cauza sub toate aspectele, întrucât sentința pronunțată nu poate fi atacată cu apel.
Reclamantele au arătat că nu critică sentința sub aspectul respingerii cererii de constatarea caracterului politic al condamnării, întrucât caracterul politic al condamnării este stabilit ope legis.
Nemulțumirile reclamantelor vizează respingerea cererii de acordare a despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 27 din OUG nr. 1., faptul cauzator de prejudiciu fiind neluarea de către G. a măsurilor de modificare a L. nr. 2., în termenul legal pe care din proprie inițiativă și l-a asumat, aspect care nu a fost analizat prin prisma motivelor invocate de reclamante.
După declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., C. de A. O. a pronunțat soluții de admitere a cererilor de despăgubire până la apariția D. nr. 1., pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest context reclamantele apreciază că se află într-o situație discriminatorie față de alte persoane fizice aflate în situații juridice similare, invocându-se cauza T. Țară Lungă vs. României -
2008.
În cauza C. vs. România - 2003 C. E. prevede că „ imposibilitatea pentru tribunale de a examina legalitatea unor decizii ale autorității administrative ce poartă asupra unor drepturi cu caracter civil determinată de modificarea în cursul desfășurării procesului a legislației în domeniul competenței tribunalelor de a examina aceste cereri, aduce atingere însăși substanței dreptului la un tribunal";, reclamantele concluzionând că dreptul garantat de art. 6 din C. nu putea fi restrâns sau înlăturat printr-o decizie a Executivului.
Reclamantele au arătat că statul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 11 din Constituție, deoarece nu a intervenit în termen de 45 de zile la adoptarea unei alte norme juridice în locul celei constatate ca fiind neconstituționale.
Textele legale invocate ca temei de drept, nesupuse analizei de către instanța de fond, consacră principiul nediscriminării ( art. 53 din
Constituție, art. 14 din C.E.D.O., pct. 1 din P. nr. 12 al C., art. 7 din
Declarația Universală a D. O.), al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului (art. 130 alin. 2, art. 131 Cod proc.civ.), al ocrotirii vieții personale, a familiei, domiciliului sau corespondenței, onoarei și reputației persoanelor fără imixtiuni arbitrare sau atingeri (art. 12, art. 22 din Declarația Universală a D. O., R. nr. 1481/2006 a Adunării Parlamentare a CE, declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de A. G. a OU prin R. nr.
40 /..
Acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic constituie o obligație care a fost asumată voluntar de către stat, din proprie inițiativă, în conformitate cu R. nr. 1096/1996 a Adunării Parlamentare a C.ui Europei, iar sistarea acesteia nu se mai conformează aceluiași text de lege.
Recurentele mai arată că în mod nelegal instanța de fond a admis probatoriul testimonial solicitat, motiv pentru care, acestea solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N. pentru administrarea acestor probe.
Prin întâmpinare, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Acțiunea reclamantelor este lipsită de temei legal, întrucât a fost formulată și depusă la instanță ulterior admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., situație în care, reclamantele cunoșteau că o acțiune în depăgubiri morale, întemeiată pe dispozițiile legale mai sus arătate, nu mai putea fi admisă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din întreg conținutul considerentelor hotărârii primei instanțe rezultă că acțiunea reclamantelor a fost analizată prin prisma dispozițiilor referitoare la discriminare, prevăzută de O. nr. 1..
Făcând această analiză, prima instanță a verificat dacă s-a produs o discriminare între persoanele care au obținut hotărâri definitive, prin care li s-au acordat daune morale, în baza L. nr. 2., anterior pronunțării deciziilor nr. (...)/2010 și 1. ale C. C. și reclamante. Din această perspectivă, a analizat dacă există o faptă ilicită, constând în crearea unei situații discriminatorii față de reclamante, faptă care să poată fi reținută în sarcina statului.
În urma acestei analize instanța a concluzionat că o atare discriminare nu există.
Caracterul legitim, necesar, proporțional și cu o justificare rezonabilă
și obiectivă a fost analizat atât prin prisma dreptului intern, cât și a prevederilor art. 14 din Convenția E. a D. O. și art. 1 din P. nr. 12 la C.
Contrar celor reținute de prima instanță, curtea constată că în speță se impune analizarea deciziilor nr. (...) ale C. C., prin care s-a statuat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O. nr. 1. (invocate ca temei al prezentei acțiuni), sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin acțiunea promovată de reclamante, acestea tind să înlăture cele statuate prin decizia nr. 1. a C. C., prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1 lit.a Teza I din Legea nr. 2., precum și prin decizia nr. 12/(...) pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1., dispoziția legală evocată anterior și-a încetat efectele și nu mai poate constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul
Oficial a deciziilor C. C..
Înlăturarea acestor decizii care au aplicabilitate obligatorie se tinde a fi făcută în cauză prin invocarea discriminării la care au fost supuse reclamantele și prin invocarea ca temei de drept pentru acordarea daunelor morale a art. 2 alin. 10 lit. b și c, alin. 11 din O. nr. 1., art. 11, 15, 16, 21,
53 din Constituție, art. 14, 17 și 41 din C.E.D.O., pct. 1 din P. nr. 12 al C., art. 7, 8, 10, 12, 22 din Declarația Universală a D. O.), art. 130 alin. 2, art. 131 Cod proc.civ., art. 12, art. 22 din Declarația Universală a D. O., R. nr.
1096/1996 și 1481/2006 a Adunării Parlamentare a CE, Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de A. G. a OU prin R. nr. 40 /..
Or, conform celor statuate prin D. nr. (...) ale C. C. instanțele judecătorești nu au competența să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile art. 5 alin .1 lit. a Teza I din Legea nr. 2., încetându-și aplicabilitatea și nemaiputând constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor C. C. nr. 1358 și 1., nu pot fi înlocuite cu alte norme de drept intern și internațional în vederea acordării daunelor morale pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic.
Prin urmare, toate dispozițiile invocate ca temei de drept în susținerea acțiunii de către reclamante nu se mai impun a fi analizate, întrucât acest demers, raportat la cele statuate prin deciziile nr. (...) ar fi neconstituțional.
O ultimă precizare care se impune a fi făcută este aceea că, o persoană care se consideră discriminată, are posibilitatea de a recurge la procedura specială reglementată prin art. 20 din O. 1., or, în speță, reclamantele au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor, N. V., în urma condamnării cu caracter politic, solicitare lipsită de temei juridic după publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor C. C. nr. (...)/2010.
Reținându-se în mod corect de către prima instanță că reclamantele nu au fost supuse unei forme de discriminare în sensul prevăzut de OG nr.
1., coroborat cu cele reținute de instanța de recurs în sensul că temeiurile de drept invocate în susținerea acțiunii nu sunt aplicabile în speță, raportat la cele statuate prin deciziile nr. (...) ale C. C., în baza art. 312 alin .1 Cod proc.civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele N. R. și T. V. împotriva sentinței civile nr. 2. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C.V. A.-T. N. A. A. POP
M. L. T.
GREFIER
Red. MV dact. GC
2 ex./(...)
Jud. fond:G. C. Frențiu
| ← Decizia civilă nr. 120/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4445/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
