Decizia civilă nr. 1228/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1228/R/2012
Ședința publică din data de 7 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
J.ECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. L.-C., împotriva deciziei civile nr. 2. din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privindu-l și pe pârâtul M. B.-M. PRIN P., având ca obiect pretenții-despăgubiri.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantei-recurente M. L.-C., avocat B. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 martie
2012, pârâtul-intimat a depus la dosar prin registratura instanței, o întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare, reprezentantului reclamantei-recurente.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârât și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de prima instanță, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii în momentul în care a reținut ca temei al admiterii apelului faptul că antecesorul recurente ar fi fost deja despăgubit pentru imobilul revendicat. Potrivit prevederilor art. 481 cod civil atunci când se cedează dreptul de proprietate pentru cauză de utilitate publică, în prealabil trebuie să se acorde o justă despăgubire. În cazul antecesorului reclamantei- recurente acest lucru nu s-a întâmplat, despăgubirea primită pentru construcțiile expropriate a fost de 33.175 lei, însă pentru teren nu s-au acordat despăgubiri. Acest aspect rezultă cu claritate din fișa tehnică de evaluare a locuinței de pe str. Z. nr. 15 din B. M.. Această evaluare nu facevorbire despre terenul aferent construcțiilor. Valoarea despăgubirilor primite este net inferioară valorii de circulație a imobilului la data exproprierii, astfel că justa despăgubire trebuie să-și găsească aplicabilitatea.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2274 din 9 martie 2011 a J.ecătoriei B. M., s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamantul T. I. decedat, precizată de reclamanta M. L.-C. moștenitoarea defunctului T. I., în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. reprezentat prin P. și în consecință, a fost obligat pârâtul M. B. M. să îi plătească reclamantei M. L.-C., despăgubiri în cuantum total de 710,583 lei, din care: 600.000 lei contravaloarea terenului de 720 mp revendicat, situat în B. M., str. Z. nr. 15 și 110.583 lei contravaloarea imobilului casă și anexe situate în B. M. str. Z. nr. 15, în prezent demolate, actualmente Cartierul de locuințe T. II, imobil revendicat.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că terenul în litigiu are suprafața de 720 mp și face parte din nr. top 2737/146 înscris în Registrul cadastral al reformei agrare B. M. din anul 1936 cu suprafața totală de 400 stânjeni pătrați (1.439 mp), în proprietatea văduvei Lenghel M..
Reclamantul T. I. a devenit proprietarul acestui teren, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 206/1955 încheiat cu numitul T. V., în urma căreia parcela a fost dezmembrată, iar obiect al convenției a fost nr. top 2737/146/2.
Acest număr topografic nu a avut finalitate în CF, din cauză că pentru terenurile ce au făcut obiectul reformei agrare din anul 1936, nu au fost deschise cărți funciare.
Terenul a făcut obiectul D.ui nr. 535/1078, pe el fiind edificate: o parte din blocul de locuințe P+3 de pe str. M. nr. 21, aleea betonată aferentă blocului și aleea de legătură dintre Aleea Olteniei și curtea interioară a blocului.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, a rezultat că valoarea acestui teren pe piața liberă variază între 680 și 1062 lei/mp, ceea ce raportat la suprafața totală de 720 mp, valoarea terenului este între
489.600 și 764.64 lei.
Valoarea casei și anexelor gospodărești existente pe teren la data preluării imobilului, conform concluziilor expertei B. L., este de 110.583 lei.
T. I. a formulat notificare de restituire în natură a imobilului sau de acordare de despăgubiri, dar aceasta a fost respinsă ca fiind tardivă.
Așa fiind, judecătoria a făcut aplicarea deciziei nr. 3. a Î. C. de C. și
Justiție, în considerentele căreia s-a prevăzut că în cazul în care sunt sesizate și neconcordanțe între legea specială și C. E. a D. O., aceasta din urmă are prioritate în ipoteza unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubire, caz în care acțiunea devine personală.
Prin dispoziția dată de pârât, s-au încălcat grav prevederile art. 1 din
Protocolul adițional nr. 1 la C., care statuează că în situația în care dreptulla respectarea bunurilor oricăror persoane, precum și imposibilitatea lipsirii unor atare persoane de dreptul de proprietate asupra bunurilor anterior dobândite, se impune acordarea de despăgubiri chiar și pe calea unei acțiuni în revendicare, atunci când imobilul nu poate fi restituit în natură.
În cauză, s-a probat că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care se impune despăgubirea reclamantei prin echivalent bănesc.
Prin decizia civilă nr. 2. din (...) a T. M., s-a admis apelul declarat de pârâtul M. B. M. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2274 din (...) a J.ecătoriei B. M., care a fost schimbată în sensul că s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamantul T. I. decedat în cursul procesului și continuată de M. L. C. împotriva pârâtului M. B. M. prin P., având ca obiect acțiune în revendicare și despăgubiri.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui B. M.. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie revendicarea imobilului situat în B. M., str. Z. nr. 15, în natură teren în suprafață de 720 mp, identificat în CF nr. 2737/146/2, iar în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, să-i fie acordate despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit și anexe gospodărești ce au fost demolate în anul 1979, invocând dispozițiile art. 480, 481 Cod civil și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 C. cu referire la decizia nr. 3. a Î. C. de C. și Justiție .
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar și poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate, proba incumbându-i reclamantului conform art. 1162 Cod civil.
Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 480 Cod civil, reclamantul nu a dovedit că în prezent este proprietarul imobilului, deoarece proprietarii actuali sunt deținătorii din blocul de locuințe și pârâtul M. B. M. asupra terenului și aleilor aferente.
Reclamantul a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în anii 1991, 2005 și 2008, care i-au fost respinse; același reclamant a formulat și notificare în temeiul Legii nr. 1. care i-a fost respinsă ca tardivă.
Așadar, reclamantul (reclamanta) nu este proprietarul imobilului revendicat.
Actul de expropriere în urma căruia reclamantul a pierdut imobilul, a fost considerat ca fiind luat pentru cauză de utilitate publică.
Urmare a exproprierii, reclamantul a fost despăgubit cu suma de
33.175 lei, bani pe care i-a încasat și nu i-a contestat.
Fiind o dată despăgubit, se apreciază că nu se pot formula noi pretenții bănești, noile despăgubiri fiind solicitate pentru același bun potrivit dreptului comun.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamantul a fost despăgubit, că a acceptat toți banii acordați în urma exproprierii imobilului, necontestându-i, obligând pârâtul să plătească din nou despăgubiri pentru același bun expropriat.
În cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la C., deoarece în urma privării de bun, reclamantului i-au fost acordate despăgubiri, iar prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a făcut altceva decât să solicite din nou acordarea integrală a despăgubirilor ce i se cuvin pentru teren și construcțiile demolate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta M. L.-C., solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii apelului declarat de pârât împotriva sentinței judecătoriei, care să fie menținută ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, în momentul în care a reținut ca temei al admiterii apelului, faptul că antecesorul său ar fi fost despăgubit just pentru imobilul revendicat.
Temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 481 Cod civil, potrivit cărora nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și după ce în prealabil a primit justă despăgubire.
Antecesorul recurentei a primit în anul 1978 suma de 33.175 lei cu titlu de despăgubiri pentru construcțiile expropriate, nu și pentru teren, dar nici aceea nu a constituit o justă despăgubire raportat la valoarea de circulație a construcțiilor.
Faptul că antecesorul recurentei nu a contestat suma primită cu titlu de despăgubiri la expropriere, a fost cauzată de împrejurarea că exproprierea a avut loc sub regimul comunist, când o contestare a dreptei despăgubiri chiar dacă nu era complet imposibilă, era cu siguranță inutilă.
De asemenea a mai susținut recurenta, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, deoarece instanța de apel a reținut în mod greșit că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
Față de dispozițiile art. 148 din Constituție și de dovedirea că T. I. nu a primit despăgubiri decât în parte, s-a pricinuit o încălcare a dreptului de proprietate așa cum este definit el de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
Antecesorul recurentei a solicitat inițial în temeiul Legii nr.1. reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra imobilelor deposedate, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri la valoarea actualizată, notificarea fiindu-i respinsă prin dispoziția nr. 1270, iar plângerea împotriva dispoziției a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1. a T. M..
În această situație, reclamantul inițial și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C., cu raportare la decizia nr. 3. a Î. C. de C. și J.
Obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru aceste imobile, nu aduce atingere dreptului de proprietate al unei alte persoane și nici al securității raporturilor juridice.
Prin sintagma bun actual, se înțelege un drept actual la o justă despăgubire; dreptul de proprietate nu poate fi îngrădit decât pentru o cauză de utilitate publică și cu condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Fondul problemei cu privire la dreptul de a obține despăgubiri pentru imobilele expropriate din patrimoniul defunctului T. I., nu a fost analizat decât în prezenta cauză, toate celelalte demersuri exercitate de acesta fiind respinse ca tardive.
Pentru că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, al cărei caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului, în mod legal și temeinic prima instanță a admis o atare acțiune, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor deposedate și în consecință fiind născut și actual dreptulla despăgubiri al defunctului T. I., respectiv al recurentei, prin prisma dispozițiilor invocate.
Intimatul M. B. M. prin întâmpinare depusă la dosar f.12,13, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul T. I. (decedat pe parcursul procesului la data de 4 aprilie 2009, antecesorul recurentei M. L.- C.), l-a chemat în judecată pe pârâtul M. B. M. prin P., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B. M., str. Z. nr.
15 teren în suprafață de 720 mp cu nr. top 2737/146/2 iar în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit și anexe gospodărești construite pe teren, demolate în anul 1979, cu cheltuieli de judecată.
Terenul în suprafață de 200 stânjeni pătrați = 719 mp, a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 14 octombrie 1955 pentru prețul de 2.000 lei, între T. V. prin mandatar E. E. și T. I.
T. I. a obținut autorizația de construire nr. 2. privind construirea unei case familiare compuse din 1 cameră, bucătărie și cămară de alimente.
Prin D. nr. 5., s-a expropriat terenul și construcțiile de la T. I. în scopul construirii unui cartier de locuințe, acordându-i-se despăgubiri în sumă de 33.175 lei.
La data de (...), T. I. a formulat o notificare în restituire în natură sau acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 1., notificare ce i-a fost respinsă ca tardivă prin dispoziția P. municipiului B. M. nr. 1270 din (...), iar plângerea împotriva dispoziției i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1709 din 19 decembrie 2008 a T. M..
Rezultă că imobilul ar fi făcut obiectul Legii nr. 1., numai că nu s-a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din lege, conform căruia „nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent";.
Este adevărat că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil, numai că pentru un imobil ce ar fi făcut obiectul Legii nr.1. dacă s-ar fi formulat notificare în termenul legal, reclamantul (reclamanta) a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, așa cum prevede art. 22 alin.(5) din lege, întrucât nu a urmat în termenul legal procedura prevăzută de legea specială.
În regim de carte funciară, intabularea în cartea funciară are efect constitutiv, respectiv „. reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care să și cel care primește dreptul este acord de voință asupra construirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară, conform art. 17 alin. (1) din D.-lege nr. 119/1938.
Prin actele depuse la dosar de reclamantul inițial T. (Ț., T.) I., antecesorul recurentei, nu s-a făcut dovada că acesta este sau a fost proprietarul tabular al terenului revendicat.
Înscrierea lui T. I. în anexa la D. de expropriere nr. 5., putea fi calificată ca o prezumție a existenței și întinderii dreptului de proprietate înabsența unor probe contrare, doar în cadrul procedurii reglementate de L. nr. 1., republicate, așa cum prevede art. 24 din acest act normativ, nicidecum într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
Totodată, scopul pentru care s-a dispus exproprierea, a fost atins.
În ceea ce privește despăgubirile în sumă de 33.175 lei primite de T. I. pentru construcții cu ocazia exproprierii, dacă s-ar fi urmat procedura prevăzută de L. nr. 1., se putea acorda diferența dintre valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru casă inclusiv anexe și valoarea de piață de la data soluționării notificării și valoarea de piață de la data soluționării notificării pentru construcții și teren, potrivit art. 11 din această lege.
Așa cum a reținut instanța de apel, dacă T. I. nu ar fi fost mulțumit de cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului, avea posibilitatea să formuleze contestație, în condițiile legii atunci în vigoare.
Însăși recurenta recunoaște în motivele de recurs că nu s-a formulat o astfel de contestație, deoarece „chiar dacă nu era complet imposibilă, era cu siguranță inutilă";. Dar după 22 decembrie 1989, nu se mai poate susține că nu exista posibilitatea intentării acțiunii dorite la instanțele judecătorești.
O acțiune în despăgubiri pentru imobilul expropriat este prescriptibilă în condițiile dreptului comun, al cărei termen a expirat. Chiar și o cerere de retrocedare a terenului în condițiile art. 35 din L. nr. 33/1994, este inadmisibilă conform deciziei Secțiilor Unite ale Î. C. de C. și Justiție nr.LIII in 4 iunie 2007.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. ";. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor";.
Este adevărată susținerea recurentei că potrivit art. 148 alin. (2) din
Constituție „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare";, numai că:
1) Constituția României prevede în art. 19 alin. (2) că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";;
2) R. a aderat la data de 1 ianuarie 1997, pe când exproprierea a avut loc în anul 1978;
3) C. E. a D. O. și a Libertăților Fundamentale a fost adoptată de statele membre ale C.ui E. la data de 5 noiembrie 1950 (deci nu de U. E.) și a fost ratificată de R. (inclusiv Protocolul adițional nr. 1 la C.), abia prin L. nr. 3., deci ulterior exproprierii.
Reclamantul care nu a fost niciodată proprietar tabular asupra imobilului în litigiu, nu a avut un drept actual la data înregistrării acțiunii, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la C.
Corespunde realității că prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 (și nu nr.
3. cum susține în mod eronat decurenta) a Secțiilor Unite ale Î. C. de C. și
Justiție, s-au decis următoarele:
"Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii {
H. "lnk:L(...)%2010%2.%200" o "Lege nr. 1. - Parlamentul României" |r
1.} și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1., și { H. "lnk:C(...)%201000030%2.%200" o "C. 1950 - C. E." | europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice";.
Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, deoarece reclamanta nu a fost și nu este (ea sau antecesorul ei) proprietar tabular asupra imobilului în litigiu, imobil care a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, iar scopul exproprierii a fost atins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul reclamantei împotriva deciziei tribunalului, care va fi menținută ca legală și temeinică.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.
Președinte J.ecători
T. D. M.-C. V. A.-T. N.
G. M. L. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. J..fond:U.eanu V.
| ← Decizia civilă nr. 340/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 5132/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
