Decizia civilă nr. 123/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR N. (...)
D. CIVILĂ N. 123/A/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTOR:
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta M. O. R. M. împotriva sentinței civile nr. 920 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei-apelante, formulată de A. F. G.-C., ÎN P. O. ȘI A U. LOR DIN M. I., privind și pe reclamantul O. S. V. C. M. - P. „. A. P. ȘI P. R., P. O. R. N. 1 M., P. O. R. N. 2 M., P. O. R. N. 3 M., P. O. R. N. 4 M. având ca obiect acțiune posesorie.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 7 noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 920 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...) au fost respinse excepțiile formulate de pârâte cu privire la : lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa procedurii prealabile, constatarea dobândirii de către pârâte a dreptului de proprietate prin uzucapiune și trecând la soluționarea cauzei pe fond, a fost admise în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P.
„R., împotriva pârâtelor M. O. R. M. - comuna M., nr. 203, județul M., P. O. R.
M. nr.1, comuna M., nr.1312, județul M., P. O. M. nr. 2, comuna M., nr.918, județul M., P. O. R. M. nr. 3, comuna M., nr.203, județul M., P. O. R. M. nr. 4, comuna M. M., nr.1312, județul M., și în consecință : s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu privire la imobilul cuprins în CF 1432 M. nr. topo. 6731/2, în natură teren în suprafață de 4 ha și 7500 mp, biserica din lemn, biserica din piatră, casa parohială cu 12 încăperi, anexe gospodărești și o casă veche cu 16 chilii, imobile ce au fost preluate în mod abuziv și fără titlu de către pârâte, au fost obligate pe pârâte să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie, imobilul înscris în CF 1432 M. nr. topo 6731/2 în natură teren în suprafață de 4 ha și 7500 mp, precum și următoarele construcții: biserica din lemn, biserica din piatră, casa parohială cu 12 încăperi, construcții identificate de experta M. Ana și numerotate 1, 2, 3 în anexa A aferentă raportului de expertiză, anexă ce face parte integrantă din sentință, au fost respinse cererile formulate de reclamant cu privire la revendicarea celor 3 anexe gospodărești și a unei case vechi cu 16 chilii și au fost obligate pârâte să plătească reclamantului 6.300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că proprietar tabular al imobilului înscris în CF 1431 M. nr. topo 6731, în natură biserică,
2 case și teren agricol, fânațe și pădure în suprafață totală de 129 ha 029 mp a fost M. G. - C. din M. Această înscriere a fost făcută la data de 10 decembrie 1921.
În baza D. 3. întregul imobil se întabulează cu titlu de drept aplicare de lege în favoarea Parohiei Ortodoxe R. din M. Această înscriere în coala funciară s-a realizat în 24 septembrie 1963. Ulterior parcela cu nr. top. 6731 s-a dezmembrat în numere topo noi 6731/1 în suprafață de 123 ha și 4529 mp în natură fânaț, pădure și pășune și a fost transcris în Cf 5096 nou înființat, iar parcela cu număr topo nou 6731/2 se înscrie pe vechiul proprietar rămânând în aceeași coală 1431 M. Suprafața terenului din acest număr topo 6731/2 este de 4 ha 7500 mp, iar construcțiile care sunt înscrise pe acest număr topografic sunt: o biserică din lemn, o biserică din cărămidă și piatră, o casă parohială cu 12 încăperi, 3 dependințe gospodărești, o clădire din lemn cu 16 cabine de mănăstire. A. imobil constituie obiectul prezentului litigiu.
În temeiul art. 3 din D. Lege 1. reclamantul a convocat pârâtele pentru data de (...) orele 12 în C. N. însă acestea din urmă nu au dat curs instanței, astfel că în temeiul alin.3 al art. 3 din același decret T. este competent să soluționeze prezentul litigiu potrivit dreptului comun.
În legătură cu acest convocator, pârâtele au ridicat excepția lipsei procedurii prealabile, având în vedere că nu s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut în alin.2 al art. 3 din D. Lege 126/2004.
Această excepție nu a putut fi admisă pentru următoarele considerente:
Este adevărat că de la data emiterii convocatorului și termenul stabilit pentru întrunirea Comisiei nu erau împlinite cele 30 de zile, însă pârâtele critică mai mult netemeinicia actelor depuse de reclamant. Pe de altă parte în tot cursul procesului s-a încercat, chiar și de către completul de judecată o conciliere între părți și soluționarea cauzei pe cale amiabilă. În acest sens reclamantul a propus să folosească imobilele de dinainte de 1948, respectiv clădirile vechi și terenul aferent acestora (fiind posibilă partajarea în natură a imobilului), iar pârâtele să rămână cu clădirile noi și terenul aferent acestora. Pârâtele nu au acceptat această variantă susținând că doresc să rămână cu întregul imobil.
Pârâtele au mai invocat excepția autorității lucrului judecat cu privire la terenurile revendicate, raportat la împrejurarea că acestea dețin titluri de proprietate pentru teren, titlu pe care reclamantul le-a atacat, plângerea acestuia fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă..
Nici această excepție nu a putut fi reținută deoarece așa cum concluzionează expertul Ș. O. (fila 293), terenurile pentru care s-au eliberat titluri de proprietate cu numerele : (...), 4739, 4740 nu sunt intabulate în cartea funciară și sunt terenuri cu vegetație forestieră cuprinse în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Borșa, în timp ce terenul ocupat de M. M. cu nr. topo 6731/2 nu a fost cuprins în amenajamentul silvic, nefiind teren de natură silvică. În Cf 1431 M. acesta are categoria de folosință curți
+ construcții, arabil și fânaț și întreaga suprafață de teren de 47.500 mp este în folosința pârâtelor.
Pârâtele au mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție care, de asemenea, nu poate fi admisă.
În dosarul nr. (...) având ca obiect rectificare de carte funciară, dosar soluționat în mod irevocabil prin D. civilă 291 din 31 ianuarie 2008 a C. de
A. C. s-a soluționat această problemă cu putere de lucru judecat, stabilindu- se că reclamantul are calitate procesuală activă. Chiar dacă în cadrul acțiunilor privind rectificarea de carte funciară, legea 7. republicată permite unei categorii mai mari de persoane posibilitatea de a promova astfel de acțiuni, Curtea de A. C. prin decizia amintită face o analiză amplă completă, istoricul acestui ordin, pronunțându-se și soluționând în acest fel, calitatea procesuală a reclamantului nu numai în promovarea acelui proces de rectificare a colii funciare, ci și a oricărui litigiu de drept comun.
În acest sens în considerarea deciziei se arată că, „așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare nr. 1431 M., M. M. era mănăstire greco-catolică la data de 10 decembrie 1921, când a fost deschisă cartea funciară, în baza încheierii cf nr. 323/(...). Pârâții au invocat și instanțele au reținut că dreptul de proprietate nu a fost înscris în Foaia B, foaia de proprietate. A. lucru este real, însă, în Foaia A, foaia de avere, la denumirea imobilului este trecută mențiunea „ Mojszenyi G. Cath. Klastrom, Manasztir";, ce se traduce prin „. G.-catolică din M.";, care, în niciun caz nu avea cum să aparțină altui cult, cum ar fi cel ortodox. La poziția B1, de altfel, nici nu este trecut numele vreunui proprietar, ci doar notată procedura de expropriere, iar apoi, la B2, se înscrie dreptul de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe R. în baza D. nr. 3. pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, împrejurare ce nu face decât să confirme că mănăstirea a aparținut cultului greco-catolic. În plus, inventarul avuțiilor publice din (...), indică existența unei mănăstiri aparținând cultului greco-catolic, despre care se afirmă că are o vechime necunoscută.
Referitor la ordinul călugăresc căruia îi aparținea această mănăstire, așa cum rezultă din „. V. C. al E. G.-catolice R. a M. pe anul 1., f. 154, precum și din „C. O. Sti B. M. P. Romenae SS. AA. Petri e Pauli anno 1946";, publicații anterioare preluării, mănăstirea aparținea O. S. V. cel M., P. S. A. P. și P..
În ceea ce privește calitatea reclamantului de continuator al acestui ordin, este evident că ordinul a fost desființat abuziv o dată cu desființarea cultului prin D. nr. 3.. În ceea ce privește persoana juridică ce ar putea revendica calitatea de succesor al acestui ordin, aceasta este reclamantul, acest lucru fiind confirmat de declarația S. general al ordinului P. B. Koubetch, adeverința nr. 462/(...) a Mitropoliei R. U. cu R. G.-catolică, Arhiepiscopia de A. I. și F., precum și adeverința nr. C-1851/(...) a S.ui de S. pentru Culte din cadrul M.ui C. și C.. Iată, deci, că reprezentantul curiei generale a ordinului, cel al cultului greco-catolic și cel al S.ului român recunosc, deopotrivă, această calitate a reclamantului. De altfel, în măsura în care s-ar susține că reclamantul nu ar avea calitatea de continuator al ordinului, mănăstirea ar putea fi revendicată de centrul de cult, or acesta a recunoscut calitatea reclamantului.
S-a mai susținut că ar fi vorba de o simplă asociație constituită în temeiul OG nr. 26/2000. În ceea ce privește personalitatea juridică a ordinelor călugărești, textul art. 28 din D. nr. 1. pentru regimul general al cultelor religioase, în prezent abrogat, însă în vigoare la data preluării prevedea următoarele: „Cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice. S. persoane juridice și părțile lor componente locale, care au numărul legal de membri prevăzut de legea persoanelor juridice, precum și așezămintele, asociațiunile ordinele și congregațiunile prevăzute în statutele lor de organizare, dacă acestea din urma s-au conformat dispozițiunilor legiipersoanelor juridice.";(s.n.). La data intrării în vigoare a D. nr. 1., ca și la cea a intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații), O. S. V. cel M. avea o existență ca entitate juridică în cadrul Bisericii G.-catolice din R., nemaiavând nevoie de alte formalități pentru obținerea personalității juridice. T. art. 28 din D. nr. 1. trebuie interpretat în sensul că se aplică ordinelor religioase constituite după intrarea sa în vigoare sau, eventual, după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924, dacă avem în vedere împrejurarea că, la momentul respectiv, legea civilă putea retroactiva, dacă legiuitorul prevedea expres acest lucru. Aceasta, deoarece, art. 1 din C. civil, prevedea doar regula potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, de la aceasta putându-se deroga prin dispoziții speciale. În plus, cultul greco-catolic a fost desființat abuziv în același an, prin D. nr. 3., nefiind, de fapt, timp suficient pentru efectuarea formalităților de dobândire a personalității juridice, dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia acestea erau necesare.
Față de acțiunile respinse pe motiv că ordinele călugărești nu ar avea personalitate juridică, întrucât nu au satisfăcut condițiile prevăzute de legea cultelor pentru dobândirea acesteia, este firesc demersul reclamantului de a satisface și această condiție, chiar dacă, așa cum rezultă din cele de mai sus, nu-i era aplicabilă.
Jurisprudența constantă a instanțelor în materia imobilelor preluate abuziv este în sensul că abrogarea actelor normative de preluare nu înseamnă implicit revenirea imobilului în proprietatea celui de la care a fost preluat, impunându-se parcurgerea unor proceduri administrative de restituire acolo unde există o lege specială sau verificându-se condițiile preluării (abuziv sau nu, cu sau fără titlu) în cadrul unor acțiuni de drept comun pentru celelalte situații, ceea ce presupune exercitarea unor acțiuni în rectificare având ca temei nevalabilitatea titlului ce a stat la baza înscrierii dreptului contestat. „
Tot pârâtele au invocat, pe cale de excepție, că ar fi dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, în temeiul prevederilor art. 27 din D. Lege
115/1938. Nici această excepție nu poate fi admisă.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din D. Lege 115/1938:"; În cazul când s-au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință, potrivit legii, timp de 10 ani.";
Din textul de lege mai sus redat rezultă că, una din condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru a se putea uzucapa este "bună credință.";
Prin însuși D. Lege 9 din (...) privind abrogarea unor acte normative, act normative prin care s-a abrogate și D. 3., (decret în baza căruia pârâtele s-au întabulat în cartea funciară) precizează că, actele normative care se abrogă au avut un caracter discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului nostru.
Deci chiar și legiuitorul recunoaște că D. 3. a fost un act normative discriminator nedrept.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condiția că pârâta ar fi posedat imobilul cu bună - credință, instanța a apreciat că nu poate fi admisă această excepție, a dobândirii dreptului de proprietate de către pârâtă, prin uzucapiune.
Pe fondul cauzei, înscrierea făcută în cartea funciară potrivit căreia pârâta a devenit proprietara imobilului în temeiul D. 3. este abuzivă, avândîn vedere și caracterul abuziv al reglementărilor emise de fostul regim dictatorial printre care și cel al D. 3., aspect recunoscut și de legiuitor, așa cum s-a arătat mai sus, în cuprinsul D. Lege 9/1989.
Potrivit art. 37 din D. 1.: "Dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni), cum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent.
Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.
Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.";
Din textul de lege mai sus redat reiese că, pentru a opera transferul dreptului de proprietate de la un cult la altul necesită adeziunea a 75% din enoriași. Această adeziune trebuie să fie liber exprimată de către credincioși, ceea ce la vremea respectivă se putea realizeze într-o perioadă scurtă de timp, respective 4 august 1948 când a fost publicat în Mnitorul Oficial D. 1. și 2 decembrie 1948, când a fost publicat în Monitorul Oficial D. 3. și când cultul G. - catholic a fost scos în afara legii.
După această dată nu se mai poate vorbi că a existat o exprimare liberă a credincioșilor cu privire la trecerea lor la un alt cult, cât timp cultul G. - catolic a fost scos în afara legii, mulți dintre credincioși fiind nevoiți să treacă la cultul ortodox.
Potrivit ultimului aliniat al art. 37, în toate cazurile, pentru ca accesul să fie ad validitatem, această trecere a conducătorilor de la un cult la altul trebuiau să fie constatate și soluționate de judecătorie.
În cauză nu s-a făcut dovada existenței unei astfel de hotărâri judecătorești.
Pe cale de consecință, reținându-se că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele pârâtei este abuzivă, fără titlu valabil, s-a impus înscrierea dreptului de proprietate pe vechiul proprietar, respectiv pe reclamant, potrivit art. 908 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în Cf 1432 M. nr. topo 6731/2, în natură teren în suprafață de 4 ha
7500 mp și clădirile ce i-au aparținut reclamantului și anume:
B. din lemn, B. din piatră, casa parohială cu 12 încăperi. A.e construcții există, așa cum arată experta M. Ana (fila 152). Anexele gospodărești revendicate de către reclamant nu vor fi admise, deoarece aceeași expertă precizează, că aceste anexe au fost demolate, iar casa veche cu 16 chilii, experta precizează că nu a fost identificată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate la cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea expertizei efectuate în cauză în cuantum de 6.300 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel M. O. R. M., solicitândinstanței admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 9. a T.
M. în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca urmare a admiterii următoarelor excepții: excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R., excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 3 din D. - lege nr. 1., modificat prin OG nr. 6. și prin L. nr. 1..
În subsidiar, s-a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii pe fond, motivat de faptul că acțiunea este inadmisibilă și a intervenit uzucapiunea în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, s-au invocat următoarele argumente:
În mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocând puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 291/(...) prin care s-a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă în acțiunea în rectificare.
A.anta a arătat că acțiunea în rectificare de carte funciară are o arie mai mică de cuprindere decât acțiunea în revendicare din perspectiva verificării calității procesuale active. Calitatea procesuală activă trebuie analizată diferit, în funcție de obiectul cauzei, iar Tribunalul Maramureș nu a reținut și considerentele altei decizii care viza același imobil prin care s-a stabilit că acțiunea nu este admisibilă, reclamantului lipsindu-i legitimarea procesuală în cauză, respectiv sentința civilă nr. 1963/(...) a Judecătoriei Vișeul de Sus dată în dosar nr. 1528/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr.
48/(...), cauză care a avut ca obiect anulare titlul de proprietate.
A.anta consideră că se impunea admiterea excepției invocate, cu consecința respingerii acțiunii pentru argumentele mai sus arătate, dar apreciază că verificarea calității procesuale active prezenta mai multe aspecte care nu au fost analizate de către instanța de fond.
Astfel, pârâta apelantă consideră că reclamantul nu are calitate de continuator al ordinului interzis în 1948, întrucât O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. nu a probat faptul că este continuatorul Mănăstirii G. C. din M. care figura în cartea funciară și în formularului inventar al avuției publice a Mănăstirii greco-catolice M.
Singurul act la care reclamantul a făcut referire în mod constant pentru a dovedi că este continuatorul Mănăstirii G.-C. M. este deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. . care s-a reținut calitatea procesuală activă a acestuia.
A.anta apreciază că singurul înscris obiectiv pentru justificarea calității procesuale pasive a reclamantului este adeverința nr. C-1851/(...) emisă de M. C. și C., S. de S. pentru Culte, prin care se recunoaște faptul că O. are personalitate juridică, dar acest înscris nu dovedește și calitatea de continuator al proprietarului tabular.
Pentru a susține calitatea de continuator reclamantul face trimitere la anumite înscrisuri emise, pro causa, de organele superioare: Semantismul V. C. al E. G. Catoloce R. a M. pe anul 1936 care este o publicație de informații generale și nu poate constitui o dovadă de necontestat care să înlocuiască lipsa înscrierii în cartea funciară a reclamantului ca proprietartabular, declarația S. G. al O. P. B. K. adeverința 462/(...) emisă de M. R. U. cu R. G. C., publicația C. O. Sti B. M. P. R. SS.AA. Petri e Pauli anno 1946 și aceste înscrisuri nu au fost analizate de către instanța de fond, care face doar trimitere la decizia nr. 2..
Reclamantul pretinde un drept real asupra unor bunuri în condițiile în care nu face dovada calității de continuator a persoanei înscrise în cartea funciară.
Pentru a promova o acțiune în revendicare, reclamantul trebuie să fie înscris în cartea funciară, deoarece acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Chiar dacă instanța de fond a făcut trimitere la decizia nr. 2. a C. de A. C., aspectul calității de actual proprietar al cărții funciare nu a fost analizat în acțiunea în rectificare, iar instanța de fond nu a analizat acest aspect.
O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. nu este proprietar și nu a fost niciodată proprietar asupra imobilelor înscrise în CF, încă din 1963 figurând ca proprietară apelanta pârâtă. Pârâta arată că există un act de donație din anul 1682 și care atestă dorința comunității locale ortodoxe de a dona
„Moșie pentru mănăstire";, iar instanța de fond nu face referire la acest înscris, deși a fost depus la dosarul cauzei și nu motivează reînscrierea dreptului de proprietate asupra terenului de 4 ha și 7500 mp dobândit de pârâtă în 1682, în favoarea reclamantului.
Al doilea motiv de apel vizează lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 3 din D. - lege nr. 1., reclamantul a trimis o simplă convocare, fără a comunica toate dovezile pe care se sprijină pretențiile sale. Procedura prealabilă este prevăzută și de L. nr. 5. și din toate actele normative rezultă că etapa procedurii prealabile este imperativă și trebuie respectată integral și nu doar parțial, aceasta fiind confirmată și de jurisprudență - decizia civilă nr. 6. a C. de A. B. - secția a VI-a comercială.
În cazul de față se poate vorbi de o procedură prealabilă viciată, deoarece actele de care se folosește reclamantul nu au fost comunicate odată cu convocarea comunicată anterior promovării cererii de chemare în judecată, persoana care a notificat apelanta nu a depus acte în dovedirea calității sale procesuale, iar pe baza unui simplu extras de cartea funciară incomplet și pe baza unei adeverințe, pârâta a înțeles să nu dea curs convocării.
Caracterul imperativ al normei care reglementează procedura prealabilă decurge și din interesul ocrotit, acela de a evita încărcarea rolului instanțelor cu cereri care ar putea fi soluționate pe cale amiabilă, în acest sens fiind și jurisprudența în materie - decizia civilă nr. 12654/(...) a Înaltei
Curți de C. și J.
Al treilea motiv de apel vizează inadmisibilitatea acțiunii, reclamantul nu este proprietar de cartea funciară al bunului revendicat, deci nu poate formula o acțiune în revendicare. Această împrejurare este confirmată de reclamant, care, de altfel a și solicitat în petitul 2 al cererii de chemare în judecată înscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa.
Pârâta este proprietară tabulară din 1963, iar instanța a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului peste înscrierea pârâtei, ceea ce este nelegal și imposibil de realizat, acest al doilea petit fiind inadmisibil.
Al patrulea motiv de apel vizează respingerea acțiunii în revendicare, ca urmare a uzucapiunii operate în favoarea pârâtei apelante.
Excepția uzucapiunii este o apărare de fond și tribunalul a apreciat nelegal că pârâta nu a posedat imobilul cu bună credință. Posesiilor începute după 12 iulie 1947 li se aplică D. - lege nr. 115/1938, act normativ aplicabil pârâtei apelante, deoarece și-a înscris dreptul de proprietate în CF
373 M. la data de (...).
A.anta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 27 din D. - lege nr.
115/1938, intervenind uzucapiunea întrucât a posedat bunurile cu bună credință mai bine de 10 ani. Pârâta s-a intabulat cu titlu de drept aplicare de lege, în baza D. nr. 3. care face trimitere la D. nr. 1..
În privința bunei credințe a posesorului, apelanta a avut convingerea că cel care transmite dreptul este proprietar, deoarece înscrierea s-a efectuat în temeiul legii atunci în vigoare, care a trecut bunul în proprietatea S.ului Român iar nu în proprietatea instituțiilor ortodoxe.
Abrogarea actului normativ declarat ca fiind abuziv și discriminator nu impietează asupra bunei credințe a pârâtei, care a existat pe întreaga perioadă de 10 ani prevăzut de dispozițiile legale.
Buna credință a pârâtei se prezumă, reclamantul fiind cel care trebuie să dovedească prin orice mijloc de probă că pârâta nu a fost de bună credință, dovadă care nu a fost făcută în cauză.
Al cincilea motiv de apel vizează faptul că a existat adeziunea liber exprimată consemnată de încheierea de intabulare nr. 373/(...), care este o hotărâre judecătorească dată într-o procedură necontencioasă în acest sens apreciind și jurisprudența, fiind invocată decizia civilă nr. 534/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
A.anta a solicitat aplicarea principiului echității, arătând că în comuna
M. majoritatea credincioșilor sunt de credință ortodoxă, iar nedreptățile împotriva comunității greco-catolice au fost reparate, întrucât prin H. nr.
645/(...) Comisia Județeană M. a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 30 ha în favoarea Parohiei G.
C., singura persoană juridică care funcționează pe raza comunei M.
A. F. Grco-Catoloci în prezent ortodocși și a urmașilor lor din M. I. auformulat cerere de intervenție în interesul pârâtei apelante, arătând că această asociație reprezintă voința majorității creștinilor care la un moment dat, în istorie, au format comunitatea greco-catolică din M. și care au trecut la cultul ortodox. Această asociație arată că după recunoașterea Bisericii R. Unite cu R. ca urmare a D. nr. 1., comunitatea greco-catolică nu a revenit la acest cult, ci a rămas la cultul ortodox, susținând interesul acestuia. Opțiunea membrilor comunității de a adera la un cult sau altul nu poate fiignorată în cauză și este un argument suficient de puternic în favoarea admiterii apelului pârâtei.
Opțiunea membrilor comunității trebuie luată în considerare, având și un cadru legal care o consacră, respectiv art. 3 alin. 1 din D. - lege nr. 1. (f.
28-29).
Reclamantul O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. nu a formulatîntâmpinare, însă la termenul de judecată din (...) a depus concluzii scrise, arătând că a făcut demersurile necesare pentru soluționarea amiabilă a litigiului și consideră că există posibilitatea ca pe terenul reclamantului acesta să folosească imobilele construite anterior anului 1948, iar pârâții să folosească imobilele edificate după 1948 pe terenul reclamantului. I. negocierilor au determinat promovarea prezentei acțiuni, care nu are ca obiect imobilele din extravilanul com. M. cu nr. top 6731/1 intrate înproprietatea S.ului Român și care fac obiectul Legii nr. 18/1991, ci are ca obiect imobilele din intravilanul com. M. nr. top 6731/2, care fac obiectul D.
- lege nr. 1..
Reclamantul a arătat că prin D. nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C., cu putere de lucru judecat s-a statuat că reclamantul are calitate procesuală activă și aceste dispoziții sunt obligatorii, chiar dacă acest proces nu are același obiect și aceeași cauză.
Reclamantul apreciază că este absurd ca în dosarul nr. (...) să se constate că are calitate procesuală activă pentru a solicita rectificarea cărții funciare, deoarece este fostul proprietar, iar în prezentul dosar, nu are calitate procesuală activă de a revendica, deoarece nu este fostul proprietar.
Reclamantul a arătat că, potrivit evidențelor O. S. V. cel M. de dinainte de anul 1. S. V. C. al E. C.-C. R. a M. pe anul 1936 și C. O. Sti B. M. P. R. anno 1946 rezultă că M. G.-C. M. a fost parte componentă structural al O. S. V. Conform Dichirazione nr. 164/06 a Protoarchimandrita de C. pentru Bisericile Orientale și S. de S. al V. rezultă că M. G.-C. M. a fost parte component structural al O. S. V. cel M. „Acești membri ai ordinului erau organizați în comunități împărțite la M. B. M.). Spus într-un mod prozaic M. G.-C. M. a fost „sucursală"; O. S. V. cel M.
O. S. V. cel M. a fost desființat în temeiul D. nr. 3. printr-o amplă acțiune represivă descrisă în mod amănunțit de documentele C. din arhiva fostei securități și în concret a existat o aplicare greșită a art. 2 din D.
348/1948 întrucât proprietar al imobilului a fost reclamantul și nu o parohie, motiv pentru care proprietar trebuia să redevină S.ul Român și nu parohia ortodoxă.
Astfel, averea unui ordin călugăresc căruia i se aplică regula generală de confiscare în favoarea statului a intrat în proprietatea unei parohii, care prin excepție ar fi putut dobândi doar averea altei parohii.
Au fost invocate dispozițiile art. 41 din anexa la D. nr. 2., privind statutul pentru organizarea și funcționarea bisericii ortodoxe, arătându-se că parohia este comunitatea bisericească a credincioșilor, clerici și mireni, de religie creștină ortodoxă așezați pe un anumit teritoriu, iar în art. 74 este definită mănăstirea ca un așezământ în care trăiește o comunitate religioasă de călugări sau călugărițe, hotărâți a-și petrece viața în înfrânare, sărăcie și ascultare necondiționată.
Reclamantul intimat a arătat că nu a intervenit uzucapiunea prevăzută de art. 27 din D. - lege nr. 115/1938 deoarece pârâta nu a exercitat posesia cu bună credință.
Nu se poate vorbi de o posesie de bună credință începând cu anul
1990 când D. nr. 3. în temeiul căruia s-a intrat în posesie era considerat de legiuitor prin D. - lege nr. 9/1989 ca fiind o reglementare legală emisă de fostul regim dictatorial care prin caracterul discriminatoriu și nedrept a adus grave prejudicii materiale și morale poporului român și intereselor legitime ale tuturor cetățenilor. S-a arătat că D. - lege nr. 115/1938 a fost abrogat prin L. nr. 7., motiv pentru care pentru a se putea dobândi un dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite termenele și condițiile din C. civil, art. 1890 C. civil, uzucapiunea de 30 de ani sau art. 1895 Cod civil, uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, dar era necesară posesia cu bună credință.
Uzucapiunea este o sancțiune indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului care a dat dovadă de neglijență și l-a lăsat mult timpîn posesia altei persoane, ori B. R. U. cu R., G.-C. a fost lipsită de personalitate juridică în perioada 1948-1990, motiv pentru care nu se poate imputa că din neglijență a lăsat imobilele în posesia altei persoane. Prin vechea formulare a art. 3 din D. - lege nr. 1. în perioada 1990- 2005 i s-a interzis reclamantei accesul la justiție, motiv pentru care prin decizia nr. 2. pronunțată de Curtea E. a D. O. s-a constatat încălcarea art. 13 din
Convenție și Comisia E. a criticat în mod expres R. în rapoartele de țară
2002-2004, pe acest aspect, perioadă de timp care iarăși nu poate fi avută în vedere pentru aplicarea termenului de prescripție achizitivă.
Pârâtele nu au formulat cerere reconvențională pentru pretinsele investiții, iar aceasta ar putea fi solicitată doar în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Nu poate fi admisă nici excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece pârâtele au fost invitate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire să se prezinte în ziua de (...) la orele 12 în C.-N., str. Constantin B. nr. 37 pentru constituirea Comisiei și soluționarea pe cale amiabilă a revendicării, căreia pârâtele nu i-au dat curs.
Lipsa procedurii prealabile a fost invocată după 2,5 ani de litigiu, apelanta nu indică lipsa convocării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu cel puțin 30 de zile înainte așa cum cere art. 3 din D. - lege nr. 1., nu invocă nesolicitarea unei comisii formate din câte trei reprezentanți, deoarece aceste cerințe ale art. 3 din D. - lege nr. 1. au fost minuțios respectate.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată în motivele de apel vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost analizată din două perspective: a. Calitatea reclamantului O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. de continuator a O. S. V. cel M., ordin călugăresc intezis în 1948; b. Calitatea procesuală activă a reclamantului O. S. V. cel M. P. „. A. P. și
P. R. din perspectiva acțiunii în revendicare. a. O. S. V. cel M. a fost interzis ca urmare a desființării Bisericii R. U. cu
R. G.-C. prin D. nr. 3..
După schimbarea regimului politic în R., prin D. - legenr. 9/1989 D. nr. 3. a fost abrogat și apreciat ca o legislație cu caracter discriminator, nedrept, care a adus grave prejudicii materiale și morale poporului român și intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, iar B. R. U. cu R. G.-C. a fost recunoscută oficial.
Imobilul este revendicat de o persoană juridică de drept canonic a cărei organizare prezintă anumite particularități.
În materia regimului juridic al bunurilor aparținând bisericii -Bunurile temporale ale bisericii, autorul Dr. L.-M. Harosa a reținut referitor la persoanele juridice din cadrul bisericii că au o reglementare specială dată de C. canonic. Astfel canonul nr. 114 pct. 1, precizează că persoanele juridice sunt constituite fie prin prevederea proprie a legii, fie printr-o concesiune specială a autorității competente dată prin decret, că sunt ansambluri de persoane sau de bunuri create pentru a servi interesele bisericii care transced intereselor particularilor.
Doctrina în materie distinge între persoane juridice ecleziastice adică cele recunoscute de drept sau de către autoritatea ecleziastică, și persoane juridice non ecleziastice, recunoscute de drept sau de autoritatea civilă.
S. considerate persoane juridice de drept ecleziastic și create prin prescripția legii structurile bisericești cum ar fi provincia și regiunea ecleziastică, precum și unele ordine călugărești care depind de S. S.
O altă particularitate a persoanelor juridice de drept ecleziastic este perpetuitatea acestora în biserică dată de prevederile canonului 120, în care se precizează că „… prin natura sa persoana juridică este perpetuă și totuși se stinge dacă este în mod legitim suprimată de autoritatea componentă sau și-a încetat funcționarea de fapt timp de 100 de ani";.
În dreptul eclesiastic perpetuitatea este o proprietate esențială a persoanei juridice, iar cu titlu de excepție este reglementată posibilitatea încetării persoanei juridice prin suprimarea personalității juridice de către autoritatea competentă să o înființeze, sau încetarea de fapt, dacă persoana juridică nu a funcționat timp de 100 de ani.
Din această dispoziție canonică rezultă că persoana juridică O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. poate fi desființată de către autoritatea competentă superioară sau dacă nu a funcționat timp de 100 de ani.
Prima ipoteză nu este confirmată, întrucât prin adeverința nr. 462/(...)
M. R. U. cu R., G.-C. a confirmat faptul că O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. astăzi cu statut de asociație este unul și același cu O. Călugărilor Bazilieni (O. S. V. cel M.), care a funcționat în cadrul cultului până în 1948 (f. 9 dosar fond).
Nu este incidentă nici a doua ipoteză de desființare a persoanei juridice, ca aceasta să nu funcționeze timp de 100 de ani, întrucât B. R. U. cu R. G.-C. nu a funcționat în perioada 1948-1990, deci 52 de ani, așa încât încetarea de drept a persoanei juridice pentru că nu a funcționat 100 de ani nu poate fi invocată cu succes.
Așadar, curtea constată că este nefondată excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, din perspective calității reclamantului O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. de continuator al O. S. V. cel M., ordin călugăresc interzis în 1948. În acest sens sunt și concluziile Deciziei 2. pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...). Pentru acțiunea în rectificare, au calitate procesuală activă orice persoane interesate de rectificarea cărții funciare, însă aria de cuprindere a acestei noțiuni de „. procesuală"; nu este identică cu calitatea procesuală într-o acțiune de revendicare . În dosarul nr.(...) Curtea de A. C. a analizat calitatea procesuală a reclamantului doar din perspectiva calității reclamantului de continuator al O. călugăresc S. V. cel M., instanța de fond în mod corect a reținut puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2..
Având în vedere considerentele mai sus reținute apreciem că nu este fondat motivul de apel vizând lipsa calității procesuale a reclamantului O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R., în calitate de continuator al O. S. V. cel M., care a funcționat în R. anterior anului 1948. b. Chiar dacă reclamantul este continuator al O. S. V. cel M., R., instanța fiind investită cu o acțiune în revendicare era obligată să verifice calitatea procesuală activă a reclamantului din perspectiva acțiunii în revendicare.
Instanța de fond trebuia să verifice dacă în persoana reclamantului se verifică calitatea de proprietar al imobilului revendicat.
Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care reclamantul solicită instanței de judecată să-i recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Prin urmare, calitatea procesuală activă este deținută de titularul dreptului de proprietate.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o și dovedească și reclamantul este ținut să dovedească că este proprietarul imobilului.
În copia CF 1431 M. în Foaia A de proprietate este menționată M. G.- C. din M., iar la nr. serial 1 este menționat nr. top 6731, biserică, două case, arător, fânaț și pădure în Mănăstire în suprafață de 222 iugh și 1230 stp.(f.
83). Verificând Foaia B de proprietate sub B 1, este menționată încheierea de
CF nr. 323/(...) și se arată că în baza art. 66 al legii pentru reforma agrară se notează procedura de expropriere. La rubrica „observații"; din foaia B, la B1 se menționează radierea cu încheierea nr. 1541/1934, însă această încheiere nu apare menționată în foaia B sau C a cărții funciare, pentru a verifica ce anume s-a radiat. Sub B 2 este menționată ca proprietară P. ortodoxă R. din M., intabulată cu încheierea nr. 373/(...), în baza D. nr. 3., cu titlu de drept aplicare lege. Apoi, în baza Legii nr. 119/1948 a HCM nr.
308/1954 a adresei și a schiței de dezmembrare nr. 1. din (...) a Sfatului
P.ular al Raionului Vișeu și a expertizei topografice a Consiliului Agricol
Raional, imobilul de sub nr. ordine A+1 înscris în proprietatea Parohiei Ortodoxe R. M. a fost dezlipit din această carte funciară și imobilul cu nr. top 6731/1 în suprafață de 123 ha, 4529 mp, de natură fânaț, pășune și pădure a fost transcris din acest CF, iar nr. top 6731/2 a fost reînscris în această carte funciară sub A2 în favoarea vechiului proprietar, cu mențiunea că pe acest imobil există următoarele construcții: o biserică din lemn, o biserică din cărămidă și piatră. O casă parohială cu 12 încăperi și trei dependințe gospodărești și o clădire din lemn cu 16 cabine de mărturisire (f.14).
În foaia B a cărții funciare sunt notați proprietarii imobilului și se evidențiază toate transmisiunile care au aut loc cu privire la acel imobil. Verificând cartea funciară rezultă că nu este menționată ca proprietară, în foaia B M. greco-catolică,menționată în foaia A.
În foaia B a oricărei cărții funciare, sau foaia de proprietate, nu se menționează numai numele proprietarului tabular, ci și actul în baza căruia s-a transmis dreptul de proprietate al respectivului proprietar tabular.
În cazul de față, deși în foaia A a cărții funciare este menționată M. G.-
C. din M., în foaia B nu se regăsește ca proprietar această mănăstire, nu există nici o mențiune cu privire la data sau actul în baza căruia s-ar fi operat intabularea acesteia. A.e precizări considerăm că erau necesare pentru că fiind vorba de o acțiune în revendicare instanța era obligată să verifică titlurile părților împrocesuate.
Instanța de fond a reținut în considerente că mănăstirea G.-catolică s- a înscris în cartea funciară în 10 decembrie1921. Considerentele instanței de fond sunt contradictorii în această privință, întrucât ulterior tribunalul reține că mențiunea „Mănăstire G.-catolică se regăsește doar în foaia A, de avere, iar sub B1 nu este trecut numele vreunui proprietar tabular și cu toate acestea concluzionează că acesta aparține cultului G.-catolic. Chiar dacă mănăstirea a aparținut cultului G.-catolic instanța trebuia să verifice dacă a fost proprietatea reclamantului.
Întrucât acțiunea reclamantului este o acțiune în revendicare acesta trebuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat cu acte juridica care să-i ateste dreptul invocat, în condițiile în care în cartea funciară nu este intabulat.
In apărare, pârâta apelantă a adus dovezi de ordin istoric prin care a demonstrat că terenul necesar edificării mănăstirii a fost donat în 1682 de către comunitatea locală ortodoxă și a fost mănăstire ortodoxă până în 1860.
Chiar în Șemantismul V. C. al E. G. C. R. a M. pe anul 1936, se confirmă că M. M. a fost înființată pe la sfârșitul secolului al XVI lea și a fost locuită de călugări până la 1867, pentru ca după 66 ani -timp în care a fost administrată de preoți mireni- să ajungă din nou pe mănă călugărească. Apoi se arată că există două biserici: una de lemn, edificată în 1602 și alta de piatră edificată din 1910. Din aceste date cu caracter istoric emanând de la B. U. cu R. G.-catolică curtea reține că biserica de piatră revendicată prin prezenta acțiune a fost edificată în perioada în care funcționa ca eparhie.
Coroborând informațiile din acest act intern al Bisericii Unite cu R. G.- C. curtea reține că mănăstirea M. a intrat în posesia O. S. V. 1933( 1867 plus 66 ani când a fost administrată de preoți mireni).
Actele depuse de reclamant „. V. C. al E. G.-catolice R. a M. pe anul 1., f. 154, precum și din „C. O. Sti B. M. P. Romenae SS. AA. Petri e Pauli anno
1946";, confirmă faptul că anterior anului 1948, mănăstirea fost în posesia
O. S. V. cel M., P. S. A. P. și P., însă prin aceste înscrisuri nu se face dovada dreptul real de proprietate.
O. S. V. cel M. P. „. A. P. și P. R. revendicând imobilul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra acestuia și nu numai posesia imobilului.
Din cartea funciară nu rezultă că reclamantul a fost proprietar al imobilului. Împrejurarea că în foaia A a imobilului era menționată o
Mănăstire G.-catolică nu îl scutește pe reclamant să facă dovada dreptului de proprietate al acestui Ordin asupra imobilului.
Chiar dacă în speță este vorba de bunuri temporale dobândite de B., acestea trebuie să fie înscrise pe numele persoanei juridice interesate, observându-se toate prescrierile dreptului civil, care pun sub ocrotire drepturile Bisericii, după cum rezultă din canonul 1020 din C. Canoanelor Bisericilor Orientale.
Pe de altă parte, bunurile bisericești trebuie evidențiate în inventarul persoanei juridice care le deține, după cum rezultă și din canonul 1260 se stipulează că un exemplar al inventarului bunurilor bisericești se va păstra în arhiva persoanei juridice interesate, iar celălalt exemplar în arhiva curiei eparhiale; orice schimbare intervenită în patrimoniul stabil al aceleiași persoane juridice, va fi adnotat în ambele exemplare.
Din dispozițiile canonice mai sus redate rezultă că și pentru bunurile temporale ale bisericii există reglementări precise care vizează evidența, administrarea sau transmiterea acestora.
În cauză, fiind vorba de un bun supus acestui regim reclamantul trebuia să dovedească că este proprietar al bunului revendicat. Dreptul canonic permite înstrăinarea bunurilor temporale și reclamantul era obligat să facă dovada dreptului de proprietate invocat care putea fi un contract de donație sau de vânzare-cumpărare, iar bunul trebuia să apară în inventarul bunurilor bisericești ale O., înscrisuri care nu au fost depuse în prezenta cauză.
Fiind vorba de o acțiune în revendicare, în favoarea pârâtului operează prin însăși faptul posesiei o prezumție relativă de proprietate, care nu a fost răsturnată.
Având în vedere dispozițiile art. 223 din L. nr. 71/2011 care prevăd că pentru procesele și cererile în materie civilă în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C.ui Civil se soluționează potrivit dispozițiilor legale, materiale și procedurale, în vigoare la data la care au fost pornite și dispozițiile art. 480 cod civil curtea constată că nu este fondată acțiunea în revendicare, reclamantul nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, apelul pârâtei fiind fondat pentru acest motiv.
Nu este fondată însă critica formulată în apel potrivit căreia nu s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 3 din D.-Lege 1. reclamantul convocând pârâtele la conciliere.
Art. 3 din D.-Lege 1. a instituit o procedură prealabilă, dar acestei proceduri nu îi pot fi aplicate prin analogie dispozițiile 7 și următoarele din
L. nr. 5., astfel că sunt nevenite argumentele din doctinare și jurisprudențiale referitoare la procedura prealabilă din contencios administrativ.
În D.-Lege 1. s-a stabilit o procedură prealabilă de soluționare amiabilă a neînțelegerilor în considerarea subiectelor de drept supuse acestei reglementări.
Reclamantul a convocat pârâtele la conciliere prin scrisoare recomandată, respectând în totalitate dispozițiile legale incidente. Chiar dacă această procedură nu a fost finalizată cu o tranzacție, nu este inadmisibilă acțiunea reclamatului nici din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale.
A fost invocată inadmisibilitatea acțiunii de revendicare din perspectiva petitului al doilea al acțiunii prin care reclamantul solicita înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
O. S. V. cel M. nu a fost niciodată înscris în C.F. 1432 M., prin urmare, instanța de fond nu putea dispune reînscrierea dreptului de proprietate al unei persoane care nu a fost înscrisă niciodată în cartea funciară și prin urmare acest petit este inadmisibil.
A.anta pârâtă a invocat în apărare, intervenția uzucapiunii prevăzute de art. 27 din D.-Lege 115/1938, însă curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii.
Art. 27 din acest act normativ prevede că în cazul când s-au înscris fără cauza legitima, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu buna-credința, potrivit legii, timp de 10 ani.
Curtea constată că în mod corect a fost respinsă această apărare de către instanța de fond. D. 3. a fost un act nedrept notoriu, de la data adoptării lui și acest caracter abuziv a fost recunoscut de legiuitorul român după schimbarea regimului comunist.
În temeiul acestui act normativ imobilul în litigiu a trecut în proprietatea S.ului Român și ulterior acesta l-a transmis în favoarea pârâtei apelante M. O. R. M. care și-a intabulat dreptul de proprietate în 1963.
Dispozițiile art. 1898 Cod Civil (din 1864) stipulau că buna credință este credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Or, în cazul de față era notorie acțiunea abuzivă a regimului politic de la aceea dată de a scoate în afara legii B. greco-catolică, împrejurare care trebuia sau putea fi cunoscută și de către apelantă și care nu putea fi ignorată.
Întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, notoriu, apelanta nu poate invoca faptul că a avut credința că S.ul poate transmite valid proprietatea, așa încât nu poate invoca cu succes prescripția achizitivă.
În favoarea pârâtei M. O. R. M. a formulat cerere de intervenție A. F.
G.-C., ÎN P. O. ȘI A U. LOR DIN M. I., cu sediul în comuna M., în favoarea apelantei. Unul din obiectivele acestei asociații este păstrarea și promovarea intereselor și valorilor morale și materiale ale Bisericii Ortodoxe R. motiv pentru care a fost admisă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei apelante M. O. R. M., potrivit dispozițiilor art. 52 C.Pr.Civ.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 296 C.Pr.Civ. curtea va admite apelul declarat de pârâta M. O. R. M. și cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei formulată de A. F. G.-C., ÎN P. O. ȘI A U. LOR DIN M. I., cu sediul în com. M. împotriva sentinței civile nr. 920 din 23 mai 2012 a T.
M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va schimba în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul O. S. V. C. M. P. „. A. P. ȘI P. R., cu sediul în C.-N., împotriva pârâtelor M. O. R. M., P. O. R. N. 1 M., P. O. R. N. 2 M.,
P. O. R. N. 3 M., P. O. R. N. 4 M. având ca obiect revendicare și înscriere în cartea funciară. în temeiul art. 274 C.Pr.Civ. curtea va obliga reclamantul O. S.
V. C. M. P. „. A. P. și P. R. să-i plătească pârâtei M. O. R. M. cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 13803 lei reprezentând onorariu expert(f.208 vol.I) și onorariu avocațial (f. 16-23 vol.II).
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâta M. O. R. M. și cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei formulată de A. F. G.-C., ÎN P. O. ȘI A U. LOR DIN M. I., cu sediul în com. M. împotriva sentinței civile nr. 920 din 23 mai 2012 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul O. S. V. C. M. P. „. A. P. ȘI P.
R., cu sediul în C.-N., împotriva pârâtelor M. O. R. M., P. O. R. N. 1 M., P. O.
R. N. 2 M., P. O. R. N. 3 M., P. O. R. N. 4 M. având ca obiect revendicare și înscriere în cartea funciară.
Obligă reclamantul să-i plătească pârâtei M. O. R. M. cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 13803 lei.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
T. D. A.-T. N.
G.
M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
7 ex/(...)
Jud. fond G. P.
| ← Decizia civilă nr. 86/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 845/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
