Decizia civilă nr. 521/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 521/R/2012
Ședința publică din data de 8 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N., precum
și recursul declarat de pârâtul M. C.-N. PRIN P., împotriva sentinței civile nr.
877 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul K. K., având ca obiect plângere în baza L. nr.
10/2001.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta reclamantului-intimat K. K., avocat P.-G. D., lipsă fiind reprezentanții pârâților-recurenți. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentanților pârâților-recurenți de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului-intimat K. K., avocat P.-G. D., lipsă fiind reprezentanții pârâților-recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 3 februarie 2012, reclamantul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, pune în discuția reprezentantei reclamantului-intimat D. nr.
2. pronunțată de Î. Curte de C. și justiție, în recursul în interesul legii, potrivit căreia acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T. VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
Reprezentanta reclamantului-intimat arată că prin sentința primei instanțe nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, s-a dispus doar acordarea lor pentru cota-parte de 6/8 din imobil, urmând ca pentru primirea despăgubirilor să se urmeze procedura specială la C. centrală pentru acordarea despăgubirilor.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului-intimat susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că nu sunt fondate criticile aduse sentinței pronunțată de prima instanță. Recurentul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor, depunând la C. pentru aplicarea L. nr. 10/2001 toate actele necesare, însă aceasta a considerat că nu sunt corespunzătoare, întrucât nu sunt copii legalizate, impunând astfel o condiție restrictivă și îngrădind liberul acces la justiție, motiv pentru care și instanța de fond a constatat nelegalitatea dispoziției atacate. Al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut întrucât prin hotărârea atacată nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor bănești, dispunându-se doar acordarea acestora pentru cota-parte de 6/8.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 877 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. C.-N. prin P., A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul K. K., împotriva pârâților M. C.-N. prin P. și P. M. C.-N., și, în consecință s-a dispus anularea dispoziției nr. 1909/(...) a P.ui municipiului C.-N. și acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantului pentru cota parte de 6/8 din imobilul situat în C.- N., B-dul Lenin nr.176 (fosta str. Mareșal Foch nr.165), înscris în CF 3222 C., cu nr. topo. 4613, casă și teren în suprafață de 412 stj.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că M. C.-N., persoană juridică de drept public are calitate procesuală pasivă în speța de față, chiar dacă dispoziția a fost emisă de P. municipiului C.-N., întrucât dispoziția atacată privește un imobil deținut de unitatea administrativ- teritoriala, împrejurare care rezultă din dispozițiile art. 21 L. nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 1909 din (...) emisă de pârâtul P. mun. C.-N., ca răspuns la notificarea înregistrată de reclamantul K. K. sub nr. 514 din (...) la BEJ S. M., a fost respinsă notificarea pentru imobilul situat în mun. C.-N., B-dul Lenin nr.176 (fostă str. Mareschal Foch nr.165), înscris în CF 3222 cu nr.topo. 4613, deoarece revendicatorul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Potrivit copiei CF nr. 3222 C., asupra imobilului cu nr. topo 4613, casă și teren în suprafață de 412 stj.p., situat în C.-N., B-dul Lenin, fostă str. Mareșal Foch, nr.165, au fost proprietari tabulari K. K. și soția născută Gombos M..
Prin încheierea CF nr.1746/1966 s-a înscris, asupra cotei părți de ½ deținută de K. K., dreptul de proprietate al lui K. M., K. C., K. N. și K. I., în cote părți egale, cu titlu de moștenire.
La dosar s-a depus copia anexei Decretului de expropriere nr.422/1977 în care la poziția 8 figurează K. M., K. I., K. K. și K. N., proprietari ai imobilului expropriat, situat în C.-N. B-dul Lenin nr.176. Prindeclarația autentificată prin încheierea nr. 4591/(...) a Societății Notariale N. Lex reclamantul a declarat că a primit despăgubiri din partea statului în sumă de 38.205 lei.
Reclamantul a depus la dosar copia certificatului de calitate de moștenitor nr.1726/1978 din care rezultă că proprietara tabulară K. M. a decedat la data de (...), moștenitorii săi fiind K. C., K. M. și K. I., în calitate de fii, precum și copia certificatului de moștenitor nr.175/1992 din care reiese că tatăl reclamantului, K. C., a decedat la data de (...), moștenitorii săi fiind reclamantul și numitul K. M., în calitate de fii, precum și K. A., în calitate de soție. A. certificate sunt legalizate prin încheierile nr.7469 și 7468 din (...) ale Societății Notariale N. Lex.
Instanța în temeiul art. 3 al. 1 și art. 4 din L. nr. 10/2001 a considerat că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, însă doar în ceea ce privește cota parte de 6/8, care a aparținut tatălui său și bunicii sale, în condițiile în care ceilalți moștenitori ai acesteia nu au urmat procedura prevăzută de L. nr.10/2001.
În ceea ce privește cotele părți de câte 1/8 care au aparținut unchilor săi, instanța a observat că prin notificarea formulată reclamantul nu a invocat calitatea sa de moștenitor al acestora, iar în prezentul dosar nu a dovedit această calitate. Mai mult, din arborele genealogic depus la dosar de reclamant rezultă că defunctul K. M. a fost căsătorit, iar K. I. este în viață.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: P. mun. C.-N. și M.
C.-N.. Deși pârâții au depus memorii de recurs separate, criticile formulatede aceștia sunt comune, motiv pentru care vor fi redate împreună.
Pârâții au solicitat modificarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente.
Pârâții recurenți au învederat instanței că sentința pronunțată este nelegală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada până la momentul soluționării notificării, că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de L. nr.10/2001. Pentru a putea soluționa notificarea, pârâții au arătat că au făcut demersuri, solicitându-i reclamantului să depună acte de stare civilă ale numitului K. K. și ale antecesorilor acestuia în copii legalizate, certificat de moștenitor sau calitate de moștenitor după foștii proprietari tabulari, actul de identitate valabil al reclamantului, actele de preluare a imobilului, copie legalizată și actualizată după CF 3222 C., fișa imobilului, acte obligatorii prevăzute de N. metodologice de aplicare ale L. nr.10/2001.
A doua critică vizează faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea e privește acordarea despăgubirilor bănești în favoarea revendicatorului, fără a reține faptul că aceste despăgubiri urmează a fi acordate în condițiile legii speciale, respectiv T. VII din L. nr. 227/2005.
În al treilea rând pârâții au arătat că deși reclamantul a depus în cauză o declarație notarială din care a rezultat că la momentul exproprierii a încasat despăgubiri în cuantum de 38.205 lei, instanța de fond nu stabilit despăgubirile, ținând seama de suma primită la expropriere de către antecesorii reclamantului.
Prin întâmpinare, reclamantul K. K. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamantul a depus acte doveditoare pentru calitatea depersoană îndreptățită, însă în mod nelegal comisia a instituit o condiție restrictivă privind depunerea copiilor în formă legalizată și prima instanță a reținut în mod corect nelegalitatea dispoziției primarului.
În ceea ce privește a doua critică, reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor bănești, dispunându-se doar acordarea acestora pentru cota de 6/8 din imobil, cuantumul acestora și acordarea efectivă urmând a se realiza cu respectarea procedurii instituite prin dispozițiile T. VII din L. nr. 2..
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursurile sunt parțial fondate, urmând a fi admise, înparte, pentru următoarele considerente:
Prima critică vizând lipsa calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul L. nr.10/2001 este nefondată.
În mod legal tribunalul a reținut că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de L. nr.10/2001, întrucât a depus certificatul de moștenitor nr. 175/1992 din care reiese că este moștenitorul lui K. K., decedat în 1991. A fost depusă și copia certificatului de calitate moștenitor nr. 1726/1978 din care rezultă că moștenitorii proprietarei tabulare K. M. sunt K. K. (tatăl reclamantului), K. M. și K. I. (ambele certificate fiind legalizate).
Așadar, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 3 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 4 din L. nr.10/2001, întrucât imobilul înscris în CF 3222 C. avea ca proprietari tabulari pe K. M., bunica reclamantului în cotă de 5/8 parte, K. K., tatăl reclamantului în cotă de 1/8 parte, precum și K. I. și K. M. în cotă de câte 1/8 parte fiecare.
Prin urmare, reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de 6/8 parte din imobilul înscris în CF 3222 C..
Faptul că reclamantul nu a depus actele doveditoare până la soluționarea notificării, nu se sancționează cu decăderea acestuia din dreptul de a depune probe în dovedirea calității de persoană îndreptățită în instanță, motiv pentru care prima critică a pârâților este nefondată.
A doua critică vizează faptul că instanța de fond a dispus acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantului pentru cota de 6/8 parte din imobilul înscris în CF 3222 C.-N..
Această critică este fondată, întrucât imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din L. nr. 10/2001, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, se vor stabili despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv T. VII din L. nr. 2..
Instanța de fond a dispus direct acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantului pentru cota de 6/8 parte, fără a motiva această dispoziție, arătând ca temei juridic doar art. 26 alin. 3 din L. nr.10/2001.
Această dispoziție legală vizează doar posibilitatea persoanei care a formulat notificare să atace dispoziția motivată, însă nu poate fi temeiul despăgubirilor bănești acordate fără respectarea procedurii prevăzute de T.
VII din L. nr. 2..
În jurisprudența instanțelor au existat opinii în sensul că instanțele acordau despăgubiri bănești, apreciind că Fondul Proprietatea nu funcționa într-o manieră rezonabilă și despăgubirile stabilite în temeiul titlului VII reprezentau o reparație iluzorie și în baza jurisprudenței C.E.D.O.însă în aceste situații era înlăturată L. nr.10/2001 și se aplica art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Bîn cazul de față instanța nu a motivat acordarea despăgubirilor bănești.
Însă, potrivit deciziei nr. XXVII/2011, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că acțiunile de stabilire directă a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, sunt inadmisibile în temeiul art. 1 protocolul nr. 1 adițional la C.
Așadar, având în vedere că în prezent Fondul Proprietatea este listat la bursă, precum și decizia pronunțată în recurs în interesul legii mai sus expusă, care este obligatorie pentru instanțe potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod proc.civ., curtea va dispune obligarea pârâtului P. municipiului C.-N. să emită o dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile T. VII din L. nr. 2.. De asemenea, prin D. notarială nr. 4591 din (...), reclamantul K. K. a recunoscut că s-au primit despăgubiri din partea Statului Român, la data exproprierii, în sumă de 38.205 lei (f.70). Prin urmare, stabilirea despăgubirilor se va face ținând seama de suma de 38.205 lei actualizată, după cum rezultă din dispozițiile art. 11 din L. nr.10/2001 și art. 11 pct. 2 din normele de aplicare a L. nr.10/2001. Pentru aceste considerente, reținând incidența dispozițiilor art. 1 alin. 2 din L. nr. 10/2001 raportat la T. VII din L. nr. 2., art. 11 din L. nr.10/2001, în temeiul art. 3041raportat la art. 312 Cod proc.civ., curtea va admite în parte recursul pârâților, potrivit dispozitivului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite în parte recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N. și M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 877 din 27 octombrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că: Înlătură dispoziția de acordare a despăgubirilor bănești în favoarea reclamantului. Obligă pârâtul să emită Dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile T. VII din L. nr. 2. la stabilirea cărora se va avea în vedere suma de 38.205 lei, actualizată, primită la expropriere cu titlu de despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. D. M. C. V. A.-T. N. GREFIER M. T. Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: D.I.T.
← Decizia civilă nr. 4564/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 341/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|