Decizia civilă nr. 4134/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4134/R/2012
Ședința publică din data de 2 octombrie 2012
Instanța constituită din: Președinte : V. M.- reședintele Curții de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al Curții de A. C
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. B. și B. A. precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. C., împotriva sentinței civile nr. 467 din 7 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, doamna avocat D. R. S. din cadrul Baroului C. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 1 octombrie 2012, pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți, ca neîntemeiat.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar contractul de asistență juridică nr.45/(...) și chitanța nr.00332 din (...), privind onoariul avocațial în valoare de 1500 lei.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților prezente cu privire la recursurile formulate.
Reprezentanta reclamanților recurenți susține recursul propriu astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, la fond și în recurs.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice solicită respingerea lui.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului reclamanților și admiterea recursului promovat de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul modificării hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. C. la data de 26 februarie 2010 sub numărul (...) reclamantul B. B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice - D. F. P. C. să constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocarii parintilor reclamantului, B. V. și B. L. precum si areclamantului B. B. din loc.S. si a stabilirii domiciliului obligatoriu in mun. T., masura dispusa in temeiul D.ui 83/1949 pentru perioada 4 martie 1949-15 august
1963, să dispună obligarea S. R., reprezentat prin M. F. P. - D. C. sa achite peseama reclamanților contravaloarea in lei la data platii a sumei de 400.000 EURO, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit in urma dislocarii parintilor B. V. si sotia L., precum și a reclamantului și a stabilirii domiciliului obligatoriu in mun.T., să dispună obligarea S. R., reprezentat prin M. F. P. - D. C. sa achite pe seama reclamantului suma de 50.000 lei reprezentand contravaloarea bunurilor confiscate odata cu dislocarea reclamantului si a familiei sale din com. S., cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. C. la data de 26februarie 2010 sub numărul (...) reclamantul B. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. F. P. C. să constate caracterul politic al masurii administrative a dislocarii parintilor reclamantului, B. V. și B. L. precum si a reclamantului B. A. din loc.S. și a stabilirii unui domiciliu obligatoriu in mun. T., măsura dispusa in temeiul D.ui 83/1949 pentru perioada 4 martie 1949-15 august
1963, să dispună obligarea S. R., reprezentat prin M. F. P. - D. C. sa achite peseama reclamanților contravaloarea in lei la data platii a sumei de 400.000 EURO,cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit in urma dislocarii parintilor B. V. si sotia L., precum si a reclamantului din localitate a S. si a stabilirii domiciliului obligatoriu in mun.T., să dispună obligarea S. R., reprezentat prin M. F. P. - D. C. să achite pe seama reclamantului suma de 50.000 lei reprezentand contravaloarea bunurilor confiscate odata cu dislocarea reclamantului si a familiei sale din com. S., cu cheltuieli de judecată .
Prin Încheierea ședinței publice din data de 1 aprilie 2010, pronunțată în dosar nr. (...) instanța, în temeiul art. 134 C.pr.civ. a dispus conexarea dosarului nr. (...) la cauza ce formează obiectul dosarului nr. (...).
Prin precizarea de acțiune formulată la data de 21 ianuarie 2011, reclamanții B. A., si B. B., au indicat faptul că înțeleg să precizeze temeiul subsidiar de drept al cererii de chemare în judecată , dispozitiile art.998-999 C. și disp.art.1 din Protocolul aditional nr.l al C.i Europene a D. O..
Prin precizarea de acțiune (f.134) reclamanții arată că înțeleg să precizeze petitul 3 astfel: solicită instanței a dispune obligarea S. R. prin M. finanțelor P. să achite pe seama reclamanților suma de 150.178,31 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de către S. R. odată cu dislocarea familiei reclamanților, cu cheltuieli de judecată compuse din onorariu avocațial, onorariu expert.
Prin sentința civilă nr. 467 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune din cererea introductivă nr.(...) și din cea conexată nr. (...) cu privire la petitele de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul B. B.în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediulprocedural ales la sediul D. G. a F. P. a județului C. și s-a admis în parte acțiuneacivilă precizată formulată de reclamantul B. A. sub nr.(...) conexată prezentuluidosar, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediulprocedural ales la sediul D. G. a F. P. a județului C. și în consecință :
- s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării reclamanților B. B. și B. A. precum și a părinților lor B. V. și B. L. la data de (...) întemeiul D.ui nr.83/1949 ;
- a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de
25.747,50 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul a B. B. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale .
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată , înregistrată sub nr. (...) conexată la prezentul dosar, formulată de reclamantul B. A. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale .
A fost obligat paratul să achite reclamanților cheltuieli de judecată în sumăde 3.480 lei.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanții B. B. și B. A. sunt fiii numiților B. V. și L. , astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (f.10-12, f.27,29 dosar conexat).
Față de reclamanți și antecesorii acestora, la data de (...), a fost adoptată măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu din localitatea S. în T., ca urmare a aplicării D.ui nr.83/1949, sens în care s-a reținut că au fost comunicate la dosar o serie de documente de către C. , care atestă că aceste măsuri au fost adoptate atat față de părinții reclamanților și cat față de reclamanți.
Astfel, referitor la numitul B. V., s-a depus la fila 112 fișa de domiciliu obligatoriu a acestuia, însă referitor la soția acestuia, B. L., s-a comunicat că nu există o fișă de cartotecă și nu apare menționată în mod explicit.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că măsurile administrative au vizat-o
și pe ea, precum și pe cei doi reclamanți.
În acest sens, toate celelalte documente comunicate de C. fac referire la toți membri familiei B. , chiar dacă nu este menționat numele fiecăruia dintre aceștia în mod expres, făcându-se trimiteri de genul „., foști moșieri expropriați";
, „supus acelorași restricții ca și părinții lui „ , „. săi care sunt cu domiciliul în orașul T. întrucât aceștia au intrat în prevederile D.L. nr.83/1949 de expropriere"; (f.66-75) .
Aceleași împrejurări sunt atestate și de adresele nr.4482/(...) și nr.4480/(...) emise de M. J. - D. I. M. , conform cărora, reclamanții B. A. și B. B. au fost dislocați împreună cu familia la data de (...) în baza D.ui nr.83/1949 din localitatea S., fixându-se domiciliu obligatoriu în T. (f.52), precum și de adresa nr.77098/(...) eliberată de Ministerul de Interne, D. S. (f.54).
Ca atare, este evident că măsurile administrative au vizat atât pe părinții reclamanților cat și pe aceștia din urmă.
În ce privește caracterul acestor măsuri, se constată că D. nr.83/1949 nu figurează printre actele normative care atrag de drept caracterul politic al măsurii administrative, nefiind enumerat între cele prevăzute ca atare de dispozițiile art. 3 din L. nr.2., însă fac trimitere la el , dispozițiile art. 1 al.2 din lege, conform cărora „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: art, art. 4 și 5 din D. nr.
83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din nr. 187/1945, publicat în
Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949";.
Desigur, explicația constă în faptul că D. nr.83/1949 a prevăzut ca sancțiuni doar condamnarea și confiscarea averii , nu și măsura dislocării sau a stabilirii domiciliului obligatoriu.
În acest context, s-a impus ca instanța să analizeze dacă măsurile adoptate față de reclamanți și părinții acestora au avut caracter politic.
Potrivit art. 4 al.2 din L. nr.2., "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art.1 al.3 din lege, Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea , potrivit art. 3 din OUG nr.214/I999 sunt prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) al OUG nr.2., printre altele stabilirea de domiciliu obligatoriu și strămutarea într-o altă localitate.
Din actele comunicate de C. , coroborate cu depozițiile martorilor audiați (f.32,42) a rezultat că temeiul adoptării măsurilor administrative față de reclamanți și familia acestora, a fost acela că părinții fuseseră moșieri. Ori, este cunoscut faptul că noul regim politic instaurat în R. în anul 1945 urmărea înlăturarea persoanelor din această clasă socială , considerată indezirabilă, în vederea consolidării puterii comuniste .
Având în vedere cele anterior reținute, instanța a apreciat că măsura dislocării și implicit, a strămutării reclamanților și părinților lor, începând cu data de (...) , a avut un evident caracter politic, urmând a dispune în consecință.
Cu privire la petitul de despăgubiri morale , conform art.5 alin.1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M. Of al R.iei nr.761 din
15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede căreglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care
R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O..
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție, însă reclamanții au invocat și dispozițiile art.998 C. și art.1 din Protocolul adițional 1 la C.
Conform art.3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și
Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
T. a reținut de asemenea că și prin raportare la C. E. a D. O. , dreptul la acțiunea în despăgubiri formulată este prescris, în condițiile în care aceasta a fost ratificată de către R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea C.i pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, astfel încât termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării acțiunii .
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1994, prin raportare la C. E. a D. O., așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanții cunoșteau sau trebuiau să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere , atât din acțiunea introductivă nr.(...) și din cea conexată nr. (...) .
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, s-a constatat că dovada confiscării bunurilor lui B. V. o constituie procesul-verbal din data de (...) întocmit în conformitate cu instrucțiunile date de D. A. J. S. cu ord. nr.2016/1949 din care rezultă că s-au confiscat bunuri imobile, cu privire lacare reclamanții au arătat la data de (...) (f.78) că nu solicită despăgubiri, precum și o serie de bunuri mobile după cum urmează : pct. III 2 cai de 15 ani,1 vacă de
6 ani,1 vițel de 8 luni, 1 scroafă de 7 luni,10 oi, din care un berbec,18 păsări ,17 găini și 1 cocoș, 1 rățoi și 2 rațe ,2 gâște și un gâscan,1 stup primitiv, pct. IV
1250 kg. Porumb,200 kg. F. soarelui,4500 kg. Fan, 1500 kg. Paie, pct. V :3 pluguri,o grapă de lemn veche, un cantar de bucătărie, o căruță de lemn veche , un car de lemn vechi, o șaretă veche de lemn incompletă, o sanie de lemn veche, o gură de ham veche, 1 bidon de 20 l, 2 mese și 5 scaune reformate,2 bucăți mese birou reformate, 2 buc dulapuri pentru arhivă vechi, 2 buc. Priciuri reformate, 2 foarfeci de pomi, 1 buc. Perie sârmă,1 buc. Răzătoare pt. pomi,1 ferăstrău vechi, 1 mașină de călcat, un ceas de masă vechi, 1 război de țesut,3 lăzi mari,1 vană de tablă zincată,un cantar zecimal reformat,3 coveți,1 butoi de murături de 300 l, 2 cazane de aramă pt. magiun de reaparat, 1 butoi de fier de
100 l, 3 camere de bicicletă și un cauciuc reformat,100 kg. turte de floarea soarelui; 3 borcane, 1 mașină de cusut veche ,1 lampă mare cu abajur (f.53).
În cauză s-a administrat proba cu expertiza contabilă efectuată de expert A.
M. V. precum și expertiza tehnică de evaluare, întocmită de expert R. I. D.
(f.120-129, 153-162).
Dintre cele două lucrări, instanța a avut în vedere expertiza tehnică de evaluare întrucât prin actualizarea valorii bunurilor confiscate , pe baza ratei inflației ori a dobânzii care s-ar fi cuvenit pe parcursul celor 60 de ani, s-ar ajunge la sume disproporționat de mari.
Astfel, expertul a concluzionat că bunurile cuprinse la pct. IV și V din procesul -verbal de confiscare, a căror evaluare s-a solicitat, se ridică la valoarea totală actualizată de 12.437,50 lei.
Din adresa nr.859/(...) emisă de D. de S. V. și P. S. A. C. - S. de sănătate și bunăstare animală, monitorizare boli, au rezultat următoarele valori pentru inventarul viu, cuprins la pct. II în procesul-verbal de confiscare: 2 cai de 15 ani -
(...) lei,1 vacă de 6 ani -2.200-2.700 lei,1 vițel de 8 luni - 2000-2.600 lei, 1 scroafă de 7 luni 600-800 lei,10 oi, din care un berbec-300-400 lei/cap oaie și 500-
600/cap berbec,18 păsări ,17 găini și 1 cocoș -30-40 lei bucata, 1 rățoi și 2 rațe
- 25-35 lei/buc. ,2 gâște și un gâscan 40-60 lei/buc.,1 stup primitiv -80-100 lei.
În condițiile în care pentru unele dintre bunurile confiscate au fost indicate valorile minimale și maximale, instanța a făcut apel la principiile de drept care vizează despăgubirea integrală a celui prejudiciat, dar fără a ocaziona acestuia o îmbogățire fără justa cauză, apreciind că în speță se impune efectuarea unei medii aritmetice a valorilor minimale si maximale mai-sus menționate și despăgubirea reclamanților prin raportare la această medie, rezultând în final valoarea de 13.310 lei.
Totalizând această sumă cu cea evidențiată în raportul de expertiză de evaluare, rezultă suma de 25.747, 50 lei.
Având în vedere considerentele expuse, precum și disp. art. 5 al.1 lit. b din
L. nr.2., art. 1169 C. instanța a admis în parte solicitările reclamanților sub aspectul despăgubirilor materiale și a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 25.747,50 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ., a obligat paratul să achite reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 3.480 lei constând în onorariu expert evaluator și onorariu avocațial, conform dovezilor depuse la dosar
(f. f.152-vol.I, f.9 , 31 vol. II).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. B. și B. A. șipârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
1. Prin recursul declarat de reclamanții B. B. și B. A. s-a solicitat modificarea sentinței civile nr. 4. a T. C. în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește despăgubirile pentru prejudiciul moral și în ceea ce privește acordarea în parte a despăgubirilor materiale.
Declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. prin decizia nr. 1., pronunțată în cursul soluționării cauzei, nu poate avea nici un efect în cauză. În acest sens sunt dispozițiile art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale producând efecte numai ex nunc.
Aplicarea deciziei Curții Constituționale proceselor aflate în curs contravine prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituția R.iei, dând naștere unei discriminări, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1. ale cărei considerente au fost reluate în cererea de recurs.
Este real că pe parcursul judecării cauzei s-a indicat ca și temei de drept secundar art. 998-999 cod civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, și această cerere fiind apreciată ca prescrisă în mod greșit, dreptul la acțiune născându-se numai odată cu adoptarea L. nr. 2., cererea de acordare a despăgubirilor fiind subsidiară cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva reclamanților.
În ceea ce privește despăgubirile pentru prejudiciul material, instanța de fond a avut în vedere expertiza prin care au fost evaluate bunurile confiscate, iar nu cea contabilă prin care s-a actualizat suma reprezentând valoarea bunurilor confiscate la data confiscării. Motivarea cu care a fost înlăturat raportul de expertiză contabilă este una simplistă și lipsită de temei legal.
Este preferabilă stabilirea valorii actualizate a sumei indicate în procesul- verbal, valoarea bunurilor confiscate trebuind apreciată ca fiind o valoare unitară, o sumă globală de bani de care reclamanții au fost privați în mod abuziv și care se justifică a fi recăpătată, actualizată cu rata inflației.
În măsura în care ar fi acordată doar suma din raportul de evaluare despăgubirea nu ar fi una efectivă, prejudiciul nefiind acoperit în întregime deoarece nu s-ar avea în vedere timpul scurt între momentul preluării bunurilor și momentul acordării despăgubirilor.
S-a mai arătat că în mod nelegal instanța a procedat la efectuarea unei medii aritmetice pentru a stabili valoarea animalelor confiscate din gospodărie.
Criticabilă este apreciată a fi și soluția prin care s-au acordat doar în parte cheltuielile de judecată, onorariul expertului contabil nefiind avut în vedere deși chiar instanța a pus în discuție necesitatea administrării acestei probe.
Pârâtul a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanți solicitândrespingerea acestuia ca neîntemeiat.
În probațiune s-a depus la dosar decizia nr. 4409/2012.
2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării antecesorilor reclamanților în condițiile în care reclamanții nu au calitate procesuală activă din perspectiva art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
D. nr. 83/1949 nu prevedea ca și sancțiune luarea unei măsuri administrative ci doar condamnarea și confiscarea averii.
Nu s-a făcut dovada săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 din OUG nr. 2..
În cauză nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care au fost acordate daune materiale, de altfel bunurile mobile neputând face obiectul L. nr.
2..
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
Nu s-a formulat întâmpinare de către reclamanți la recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând recursul declarat de reclamanții B. B. și B. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 467 din 7 iunie 2012 a T. C., C. reține următoarele:
I. Recursul reclamanților este nefondat.
1.Prima critică formulată de către reclamanți prin cererea de recurs privește reținerea instanței de fond în sensul aplicabilității în cauză a deciziei Curții Constituționale nr.1., încălcându-se prevederile art.31 alin.3 din L. nr.47/1992 care stipulează că deciziile de neconstituționalitate produc efecte ex nunc, deci nu în cauzele aflate pe rolul instanței la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial.
Referitor la aplicabilitatea deciziei în cauză și consecințele aplicării acesteia se reține că la data de (...) Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.12, stabilindu-se prin aceasta că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1. și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele
nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios
constituțional în Monitorul Oficial . Această chestiune a fost deci tranșată, deciziaîn interesul legii fiind obligatorie pentru instanțele de judecată conform prevederilor art. 3307alin.4 C.pr.civ, de la momentul publicării în Monitorul Oficial. Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându- se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Este deci irelevantă în aceste condiții decizia nr.1657/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie de care se prevalează recurenții. Criticile formulate de către reclamanți privesc și modul de soluționare al petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, petit întemeiat în drept pe prevederile art.998 și urm. C.civ și art.1 din Protocolul nr.1 la C. Soluția pronunțată asupra acestuia, de respingere ca urmarea a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, este apreciată ca fiind temeinică și legală de către curte. Prima instanță a avansat ca moment de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune, data de (...), data la care a fost desființat prin D. nr.33/1989 D. S. S., în același an intrând în vigoare D.-Lege nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, începând cu anul 1990 nemaiexistând deci nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube care s-ar fi apreciat că nu au fost reparate prin această lege specială. Prin adoptarea D.ui Lege nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi. Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1. și 1360/2010 ale Curții Constituționale reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2., acesta fiind momentul apreciat ca fiind corect în accepțiunea reclamanților, atâta timp cât anterior persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. Atâta timp cât dispoziția din L. nr.2. prin s-a prevăzut obligația S. R. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic dispuse în perioada (...)-(...) a fost declarată neconstituțională, încetându-și efectele juridice conform art.147 din Constituția R.iei, nu se poate pune problema ca această lege să aibă efecte în cea ce privește termenul de prescripție și momentul de la care începe să curgă acesta referitor la acțiunile având același obiect, întemeiate însă pe dreptul comun. I. este din această perspectivă faptul că prevederea din legea specială invocată în cauză a avut ca fundament tot principiul răspunderii civile delictuale, astfel cum acesta este reglementat de art.998,999 C. Nu poate fi apreciat ca valabil raționamentul reclamanților în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ar trebui să fie același în ceea ce privește daunele morale și cele materiale prevăzute de L. nr.2.,prevederile de la lit.b a alin.1, art.5 din L. nr.2. nefiind declarate neconstituțional, fiind deci în vigoare și aplicabile. 3. Referitor la cuantumul despăgubirilor pentru prejudicial material se apreciază de către Curte că acesta a fost stabilit legal și temeinic, pe baza probațiunii administrate în cauză. Atâta timp cât la art.5 alin.1 lit.b se stabilește dreptul de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, se impune stabilirea valorii acestor bunuri a căror confiscare s-a dovedit a fi o urmare a condamnării sau altei măsuri administrative. Ori, actualizarea sumei rezultând din procesul verbal de confiscare din (...) de către un expert contabil nu poate fi considerată ca fiind o procedură conformă textului de lege indicat mai sus. În ceea ce privește animalele confiscate, în mod corect a apreciat instanța de fond că dată fiind imposibilitatea identificării exacte a caracteristicilor acestora se impune stabilirea valorii raportat la o valoare medie, neputând fi avută în vedere nici cea minimală, dar nici cea maximală conform adresei emise de D. de S. V. și pentru S. A. C.. 4. Aplicând corect prevederile art.274,276 C.pr.civ. instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu expert evaluator și onorariu avocațial, pretențiile reclamanților în ceea ce privește daunele materiale nefiind admise în întregime, raportat la suma rezultată din expertiza contabilă întocmită în cauză, ci parțial, raportat la expertiza de evaluare bunuri mobile întocmită de expertul judiciar R. I. D. II. Recursul pârâtului este de asemenea nefondat. 1. Prima critică formulată de pârât constă în aceea că reclamanții nu au calitate procesuală în ceea ce privește cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative a dislocării defuncților B. V. și B. L. din perspectiva art.4 alin.2 al L. nr.2., aceasta putând fi justificată doar de persoanele care au făcut obiectul unor astfel de măsuri. Textul alin.2 al art. 4 din L. nr.2. nu poate fi interpretat astfel, din raportarea acestuia la alin.1 al art.4 și la alin.1 al art.5 rezultând că moștenitorii au calitate procesuală activă în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva antecesorilor. În caz contrar textul alin.1 al art.5 nu ar mai putea fi aplicat în privința moștenitorilor, petitul având ca obiect despăgubiri fiind unul accesoriu celui având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva antecesorilor. Oricum în cauză măsura administrativă a cărei caracter politic s-a solicitat a se constata a fost dispusă și împotriva reclamanților, nu numai împotriva părinților acestora, în ceea ce îi privește necontestându-se justificarea calității procesuale active, deci practic este lipsit de interes demersul pârâtului referitor la această problemă. În ceea ce privește caracterul politic al măsurii, acesta a fost stabilit de instanța de fond în urma unei judicioase analize a probelor administrate și cu interpretarea și aplicarea corectă și coroborată a prevederilor art.1,3 și 4 din L. nr.2.. Atâta timp cât măsura dislocării familiei reclamanților în anul 1949, în baza D.ui nr.83/1949 a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul de fond și cu declarațiile martorilor audiați, motivul fiind acela că era vorba de o familie de moșieri, este evident că este vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic, alta decât cele menționate la art.3 din lege, fiind deci posibilă constarea caracterului politic al acesteia în baza art.4 alin.2 din L. nr.2.. Este îndeplinită și condiția unuia dintre scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din O.U.G. nr.2., la lit. d și e din acest text de lege fiind menționate drept scopuri " respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului";, respectiv " înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de(…) , de avere ori de origine socială."; Instanța de fond a precizat și faptul că măsura stabilirii de domiciliu obligatoriu, respectiv de strămutare în altă localitate este menționată expres de art. 3 din O.U.G. nr.2. ca fiind o măsură administrativă abuzivă. 2. A doua chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2., prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile. Art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S. la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.10/2001, ale L. nr.247/2005. Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de „. confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii. Raportat la modul în care este formulat textul de lege este irelevant faptul că în expunerea de motive a legii s-a făcut referire la bunurile imobile, ceea ce trebuie respectat și pus în aplicare fiind textul de lege care nu face distincția menționată în expunerea de motive. Nici faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în decizii de speță (pronunțate în anul 2012) o altă interpretare textului nu este un argument suficient pentru a prelua această interpretare a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2.. Aceasta cu atât mai mult cu cât practica constantă a Curții de A. C. este în sensul menționat anterior( a se vedea în acest sens decizia civilă nr.3660/(...), decizia civilă nr.1853/(...)), începând cu intrarea în vigoare a L. nr.202/2010 curțile de apel devenind competente să soluționeze (prin decizii irevocabile) recursurile declarate împotriva hotărârilor prin care se soluționează cererile întemeiate pe dispozițiile L. nr.2.. Referitor la dovada confiscării bunurilor nu se arată de ce se consideră că nu s-a făcut dovada confiscării acestora în fața instanței de fond, nefăcându-se nici un fel de referiri și necontestându-se procesul verbal din (...) avut în vedere de tribunal în acest sens. Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art.3041coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B. B. și B. A. și de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 467 din 7 iunie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca temeinică și legală. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. B. și B. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 467 din 7 iunie 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 2 octombrie, 2012. Președinte Judecători V. M. D.-L. B. A. C. S.-D. G. Grefier, Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) J.fond: M. O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 107/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 64/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
