Decizia civilă nr. 4711/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. C. NR. 4711/R/2012

Ședința publică din 16 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții P. V. D. și P. M., precum și recursul declarat de reclamanta P. D. A., împotriva deciziei civile nr. 2. din 29 mai 2012 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă P. M. și reprezentanta reclamantei recurente, doamna avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială pentru redac-tarea și susținerea recursului, la f. 34 din dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă P. D. A. personal și pârâtul recurent P. V. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâții P. V. D. și P. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 14 din O.M.J. nr.

760/C/1999, întrucât vizează cheltuielile de judecată.

Recursul declarat de reclamanta P. D. A., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs, însă ulterior, la data de (...), a fost legal timbrat cu timbre judiciare în valoare de 5,15 lei și cu o taxă judiciară de timbru în valoare de 1752,05 lei (f. 20 și 21 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că pârâții recurenți au angajați avocați, motiv pentru care, lasă cauza la a doua strigare, pentru a da pârâtului recurent P. V. D. și reprezentanților pârâților recurenți posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă P. M., asistată de avocații P. N. și P. F. I., care arată că îl reprezintă și pe pârâtul recurent P. V. D., conform împuternicirii avocațiale care se află la f. 36 din dosar și reprezentanta recla-mantei recurente, doamna avocat G. S. I., cu împuternicire avocația-lă pentru redactarea și susținerea recursului, la f. 34 din dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă P. D. A. personal și pârâtul recurent P. V. D. personal.

Reprezentanta reclamantei recurente și reprezentanții pârâților recurenți arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

În privința recursului declarat de reclamanta P. D. A., Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În privința recursului declarat de pârâții P. V. D. și P. M., Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității în totalitate a motivelor de recurs, având în vedere că deși prin recurs au fost invocate art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 274 C.pr.civ., în realitate, motivele de recurs invocate de pârâți nu sunt motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ci de netemeinicie, având în vedere că acestea vizează reaprecierea muncii avocaților, reapreciere care implică o reapreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce este inadmisibil în recurs, având în vedere că art. 304 pct. 10 și

11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000.

Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca aceștia să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către C.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta P. D. A. împotriva sentinței civile nr. 1. a J. C.-N., cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, așa cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate cele trei faze de judecată.

Cu privire la excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, reprezentanta reclamantei recurente arată că prin recursul declarat de reclamantă nu s-au invocat motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci motive de nelegalitate, având în vedere că potrivit jurisprudenței actuale, un motiv de recurs de nelegalitate este și acela că instanța de fond și instanța de apel au reținut cauza în pronunțare fără să țină seama de inexistența probelor la dosar.

Reprezentanta reclamantei recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris și arată că la un contract de întreținere, conținutul contractului reprezintă legea părților, or în speța de față, în plus față de ceea ce se cere de obicei într-un contract de întreținere obișnuit, în contractul de întreținere încheiat între doamna P. Terezia și pârâții P. V. D. și P. M. se scrie că întreținătorii se obligă să suporte costul tratamentului până la recuperarea doamnei P. T. De asemenea, arată că fiecare întreținut are alte nevoi și în speță, mama reclamantei și a pârâtului P. V. D., respectiv doamna P. Terezia suferea de mai multe boli, respectiv: era obeză și aproape oarbă, avea diabet, hipertensiune, afecțiuni renale și o fractură la șold. T., arată că fiecare întreținut poate avea alte pretenții, iar în speță, întreținuta fiind atât de bolnavă avea nevoie de un regim alimentar adecvat și de medicația corespunzătoare.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, reprezentanta reclamantei recurente învederează curții că instanța de apel a făcut rețineri de ordin medical și spune cauza decesului, respectiv arată că la pag. 5 din decizie, aliniatul ultim, instanța spune următoarele: "tribunalul constată că într-adevăr starea sănătății defunctei s- a agravat, însă decesul său, s-a datorat în cea mai mare parte bolilor de care aceasta suferea, diabet, hipertensiune, afecțiuni renale, așa încât în contextul acestor boli, nu se putea evita apariția escarelor la nivelul picioarelor";, însă la dosar nu există nici o probă în acest sens. De asemenea, arată că instanța de apel a constatat că nu s-a impus o îngrijire medicală calificată, dar în cauză nu afost audiată nici o persoană de specialitate și nu există nici un act medical care să confirme această reținere a instanței de apel.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că la dosar nu există nici un fel de probe care să confirme aspectele anterior arătate, ci sunt simple concluzii trase de către instanța de apel, însă aceasta trebuia să dispună audierea unui specialist care să susțină acele aspecte.

T., arată că întreținerea doamnei P. Terezia s-a făcut din banii acesteia, deoarece tot instanța de apel spune că acești bani au fost dați de către defunctă pentru că întreținătorii nu aveau suficienți bani, iar acest aspect este reținut de către instanța de apel fără să existe probe în acest sens, respectiv a fost reținut cu încălcarea legii părților, instanța de apel neavând un alt text legal în afară de art. 969 C.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că din punct de vedere al obligației de întreținere obișnuită, instanța de apel trebuia să observe că

și fiica defunctei, care este reclamanta din prezenta cauză, a prestat întreținere în folosul mamei sale, în sensul că i-a dus acesteia mâncare gătită și i-a făcut curățenie, iar pârâții au executat parțial obligația de întreținere asumată prin contractul de întreținere și o executare parțială echivalează cu o neexecutare a obligației de întreținere.

T., reprezentanta reclamantei recurente arată că acel conținut din contractul de întreținere este legea părților, pe care instanța de apel era obligată să o respecte, iar cu privire la partea medicală, arată că instanța de apel a reținut faptul că a fost o femeie care-i făcea injecții doamnei P. Terezia, așa că, aceasta nu avea nevoie de nici un fel de altă îngrijire medicală, însă la un moment dat, doamna P. Terezia a fost internată într-un azil de bătrâni și întreținerea trebuia făcută din banii întreținătorilor, nu din banii defunctei, iar instanța de apel a reținut că întreținerea s-a făcut din banii defunctei.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că instanța de fond și instanța de apel trebuiau să aibă în vedere că în prezenta cauză se judecă nora defunctei cu fiica defunctei și nu fiul defunctei cu fiica defunctei, aceasta din urmă neștiind niciodată de existența acelui contract de întreținere și a dus mâncare gătită mamei sale, fără să știe că mâncarea pentru mama sa trebuia să o ducă fratele său și soția acestuia, conform obligației de întreținere pe care și-au asumat-o.

T., reprezentanta reclamantei recurente arată că în măsura în care nu există un alt text de lege, instanța trebuia să aibă în vedere legea părților, nu să dea o soluție nelegală, în sensul că fiul și nora defunctei rămân cu o cotă parte din imobilul defunctei "pentru că și-au executat obligația de întreținere";, iar fiica defunctei rămâne fără nimic, deși aceasta a avut o contribuție la întreținerea mamei sale.

Reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N., solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs, invocată din oficiu de către Curte și admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării reclamantei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată în sumă de 9920 lei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N., arată că prin recurs, reiterează și susține excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a promova acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere.

Cu privire la recursul declarat de reclamantă, reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N., solicită respingerea acestuia și, totodată, arată că prin recurs, reclamanta recurentă a arătat că "rezoluțiunea unui contractpresupune desființarea cu efect retroactiv a contractului, la cererea unei părți (în cazul concret și de către moștenitorii părții întreținute), ca urmare a neexecutării culpabile a prestațiilor asumate de către cealaltă parte, fiind o sancțiune ce intervine în temeiul principiului forței obligatorii a contractului între părțile ce l- au încheiat";, iar aceasta trebuia să dovedească acest aspect. De asemenea, face trimitere la prevederile art. 1020 C. și 1021 C., având în vedere că ne aflăm în prezența unei rezoluțiuni a contractului de întreținere și, totodată, arată că niciun fel de convenție privată nu poate fi ridicată la nivel de lege.

Reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N. învederează instanței că în concluziile scrise pe care le va depune la dosar a arătat că potrivit interpretării date de prof. univ. dr. G. Piperea expresia "contractul este legea părților"; este o formulă doctrinară metaforică devenită prin repetare la infinit o cutumă sau, mai degrabă, un șablon lingvistic. T., arată că dacă recurenta a susținut încălcarea unor norme legale, aceasta trebuia să indice și acele norme care au fost încălcate de către instanța de apel.

Cu privire la chestiunile de fond susținute de reprezentanta reclamantei recurente referitor la faptul că instanța de apel a pronunțat o soluție în cauză fără să aibă probe în dosar, reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N., arată că instanța de apel a avut în vedere opt depoziții de martori, acte medicale și alte probe existente la dosar, iar în ceea ce privește fractura de șold pe care o avea doamna P. Terezia, arată că a depus la dosar o adeverință medicală în care se precizează că aceasta avea nevoie de 3 - 6 luni de îngrijire medicală pentru recuperare.

Reprezentanta pârâților recurenți, doamna avocat P. N., depune la dosar ". scrise";, chitanța nr. 84/(...) și factura nr. 119/(...), care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 3600 lei + TVA 864 lei și solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta reclamantei recurente arată că excepția inadmisibilității în totalitate a motivelor de recurs formulate de pârâții recurenți, invocată din oficiu de către Curte, este admisibilă, iar în replică la susținerile reprezentantei pârâților recurenți, arată că ar fi așteptat ca reprezentanta părților adverse să spună un singur lucru, respectiv acela că pensia defunctei a fost folosită pentru întreținerea acesteia și internarea ei într-un azil de bătrâni. De asemenea, arată că reprezentanta părților adverse face confuzie între obligația părților prevăzută de art. 1020 C. și obligația pe care o aveau pârâții și pe care instanța trebuia să o aibă în vedere ca fiind legea părților. T., arată că, potrivit art. 969 C., părțile pot fi un mic legiuitor.

În legătură cu trimiterea la opinia domnului prof. univ. dr. G. Piperea, reprezentanta reclamantei recurente arată că acesta se cam pronunță pe toate posturile TV și pe site cu privire la diferite probleme juridice și apreciază că nu întotdeauna spune lucruri bine gândite.

Reprezentantul pârâților recurenți, respectiv domnul avocat P. F. arată că reprezentanta reclamantei recurente a făcut afirmații care nu au suport la dosar, respectiv a spus că defuncta avea pensie din care putea să se întrețină, însă defuncta fiind o persoană de 100 kg, imobilizată la pat, apreciază că aceasta nu putea să se întrețină din pensia sa, în cuantum de 700 lei. De asemenea, arată că este greu să îngrijești un om care este imobilizat la pat, așa cum a fost defuncta din speță și, totodată, face trimitere la D. C. S. referitoare la contractul de întreținere și arată că întreținuta era cea îndreptățită să aprecieze dacă prestația de întreținere a fost sau nu îndeplinită.

În replică, reprezentanta reclamantei recurente arată că în situația în care ar fi existat o înțelegere ca defuncta să contribuie la întreținerea sa cu pensia pecare aceasta o încasa lunar, în contractul de întreținere trebuia să se scrie că întreținuta P. Terezia contribuie la întreținerea sa cu pensia și întreținătorii P. V. D. și P. M. completează cu sumele care mai sunt necesare pentru întreținerea doamnei P. Terezia, însă în contract nu s-a scris așa ceva. De asemenea, arată că dacă reprezentanta pârâților recurenți a dorit să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, nu trebuia să o invoce prin întâmpinarea depusă în recurs, ci trebuia să atace cu apel și apoi cu recurs hotărârea instanței de fond, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În replică, reprezentantul pârâților recurenți, domnul avocat P. F. I. arată că împotriva considerentelor unei hotărâri se poate face recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 15526/(...), pronunț ată de J udec ător ia Clu j -Napoca îdosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. D. A., împotriva pârâților P. V. D. și P. M., având că obiect rezoluțiune contract de întreținere, ca neîntemeiată.

A fost respins capătul de cerere privind rectificarea înscrierilor din C.F. nr.

1. C.-N. și a fost respinsă cererea reclamantei, de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 5.208 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut înconsiderentele sentinței următoarele:

„Prin contractul de întreținere autentificat de S. „. L. sub nr. 2416/12 Iunie

2007, defuncta P. Terezia a cedat pârâților nuda proprietate asupra cotei de 6/8 parte din imobilul construcție și teren situat în C.-N., strada G. nr.25 A, înscris în C.F. nr.1. C., nr. topo 4952/2/2, constând în casă compusă dintr-o cameră, bucătărie, baie, terasă deschisă și pivniță, cu rezerva dreptului de uzufruct viager, în schimbul obligației pârâților de a-i asigura întreținerea viageră și îngrijirea ce constă în hrană, iluminat, încălzit, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, spitalizare în caz de nevoie și obligația de a o înmormânta cu toată cinstea cuvenită potrivit obiceiului locului.

De asemenea, întreținătorii s-au obligat să suporte costurile ocazionate de asistența medicală permanentă în vederea recuperării întreținutei.

Prin contract s-a mai prevăzut ca obligația de întreținere să se presteze atât la domiciliul întreținutei, cât și la domiciliul întreținătorului, personal de către întreținător sau prin personal angajat, precum și în instituții de recuperare și îngrijire pentru bătrâni.

Din actele medicale depuse la dosar, rezultă că defuncta în vârstă de 77 de ani era o persoană care suferea de multiple afecțiuni, pe lângă cele specifice vârstei înaintate, cele mai importante fiind diabetul zaharat de tip II, retinopatie diabetică, obezitate, afecțiuni care presupuneau o îngrijire permanentă.

În urma căzăturii accidentale din luna Mai 2007, defuncta a suferit o fractură subtrohanteriană cominutivă, recomandările medicului specialist pentru recuperarea defunctei în urma acestui accident, constând în pansamentul zilnical escarelor, mobilizare la planul și la marginea patului, fără sprijin, tratament anticoagulant, pe fondul tratamentului tuturor bolilor asociate.

Sub aspectul obligației de îngrijire a defunctei, instanța de fond a mai reținut că pârâții și-au îndeplinit obligația, fie personal, fie indirect, angajând o persoană care să se ocupe de îngrijirea efectivă a defunctei.

Instanța a avut în vedere nu numai aspectul cantitativ al obligației asumate de pârâți, dispozițiile contractului de întreținere încheiat prevăzând posibilitatea că defuncta să fie îngrijită și indirect prin personal de specialitate, ori din probele administrate, rezultă că asigurarea îngrijirii defunctei era destul de dificilă în contextul în care starea precară de sănătate solicita asistență permanentă, acesta fiind și motivul pentru care ulterior defuncta a fost internată în „Așezământul pentru Seniori Sfânta T.";, posibilitate de altfel prevăzută în contract, dată fiind situația medicală a defunctei la data încheierii contractului, cunoscută de toate părțile contractante.

Cât privește aspectul invocat de reclamantă relativ la faptul că pârâții nu au respectat recomandările medicale ale medicului ortoped privind mobilizarea defunctei, fapt ce a determinat complicarea afecțiunilor sale pe fondul diabetului, instanța a reținut din declarațiile martorei S. M. că pârâtul s-a plâns de refuzul defunctei de a-și recupera mobilitatea și de a face mișcare, aceeași martoră, dar

și martora D. L. relatând că nu au văzut-o pe defunctă să se deplaseze singură sau ajutată sau să încerce cel puțin ridicarea din pat, ori recuperarea presupune și un fapt personal al celui bolnav.

Prin urmare, instanța a apreciat că nu se poate reține o neexecutare culpabilă a obligațiilor de întreținere și îngrijire a defunctei de către pârâți, criticile de ordin cantitativ și calitativ formulate de reclamantă nefiind de natură să demonstreze contrariul, decesul defunctei fiind consecința imprevizibilă a unor împrejurări de fapt cunoscute atât de părțile contractante, cât și de părțile cauzei la data încheierii contractului și, nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere și atitudinea subiectivă a defunctei astfel cum a fost conturată de toți martorii audiați în cauză, în sensul în care defuncta nu și-a manifestat niciodată nemulțumirea față de felul în care era îngrijită de pârâți.

Pentru toate aceste considerente, a constatat caracterul neîntemeiat al acțiunii principale formulate de reclamantă, cu consecința respingerii acesteia, precum și a capătului de cerere accesoriu.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, a dispus obligarea acesteia la plata în favoarea pârâților a sumei de 5.208 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial și corelativ a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ap el, în ter men l egal, reclamanta P. D.

A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a hotărârii primeiinstanțe, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, in timaț ii P. V. D. ș i P. M.au solicitatrespingerea apelului că nefondat și obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 2. /(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), arespins ca nefondat apelul reclamantei, care a fost obligată să plătească intimaților P. M. și P. V. D. suma de 4500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând decizia pronunțată, T. a reținut în considerentele acesteia, următoarele:

„În fața judecătoriei, pârâții prin întâmpinarea formulată au invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților în condițiile în care contractul de întreținere are un caracter intuitu personae, așa încât nu poate fi atacat cu acțiune în reziliere decât de creditorul întreținerii.

T. apreciază că această excepție nu poate fi primită.

În jurisprudență, conchizându-se că deși creanța de întreținere are un caracter personal, acțiunii pentru rezoluțiunea contractului pe motiv de neexecutare a obligației de întreținere nu i se poate totuși nega caracterul patrimonial întrucât chiar dacă vizează o prestație personală, efectele rezoluțiunii au un caracter patrimonial, tinzându-se la stabilirea echilibrului patrimonial între părțile contractante prin reîntoarcerea bunului în discuție în patrimoniul întreținutului.

S-a apreciat că dreptul la acțiunea în rezoluțiune a moștenitorilor întreținutului poate fi exercitat așadar cu condiția ca acesta să nu fi renunțat la acest drept în timpul vieții și, bineînțeles, acest drept să nu fie prescris.

Intimații s-au mai prevalat de faptul că prin contractul de întreținere încheiat de defunctă cu aceștia s-a convenit ca întreținuta să renunțe la dreptul menționat anterior, însă în cuprinsul acestui act nu se regăsește o asemenea clauză, stabilindu-se doar că actul se poate rezilia de comun acord, printr-o convenție de reziliere, iar dacă una dintre părți nu este de acord cu aceasta, cealaltă parte este îndreptățită să se adreseze instanței competente în vederea rezilierii.

Pe fondul cauzei, într-adevăr contractul de întreținere încheiat are un specific aparte, în sensul că întreținerea a vizat pe lângă cele obișnuite, respectiv cele necesare traiului unei persoane și obligația întreținătorilor et, hipertensiune arterială, de a suporta costurile ocazionate de asistența medicală permanentă în vederea recuperării întreținutei, pe fondul de boală preexistent (diabet, obezitate), dar și ca urmare a fracturii de care suferea.

De asemenea, s-a stabilit că întreținerea se va presta atât la domiciliul întreținutei, cât și la domiciliul întreținătorului, personal de către întreținător sau prin personal angajat, precum și în instituții de recuperare și îngrijire pentru bătrâni.

În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor obișnuite de întreținere, s-a susținut de către apelantă că toate cheltuielile privind aceste necesități erau suportate de către defunctă.

E. adevărat că la interogatoriu pârâtul a arătat că motivul pentru care a păstrat copii de pe bonurile de casă și chitanțe cu care a făcut cumpărăturile se datorează faptului că dorea să-i explice mamei sale ce anume i-a cumpărat cu banii dați de ea însă, această recunoaștere nu poate duce automat la concluzia că obligația de întreținere nu a fost îndeplinită, atâta timp cât banii au fost dați de defunctă pentru anumite cumpărături solicitate de către aceasta, nu implicit datorită faptului că nevoile sale obișnuite nu îi erau satisfăcute de către întreținător.

Martora D. L. (f.133-134 dosar fond) a arătat faptul că știe că pârâtul este cel care a cumpărat medicamente defunctei în toată această perioadă, din banii defunctei, care îi plătea și celelalte cheltuieli, chiar și când a fost internată la azil aceasta îi dădea bani să-i cumpere medicamente și toate cele necesare, în timp ce martora T. I. (fila 135 dosar fond) invocată de asemenea, de către apelantă în motivele formulate, a precizat că nu cunoaște aspecte legate de îngrijirea defunctei după data încheierii contractului de întreținere, confirmând însă că anterior acestui moment, defuncta îi spunea că îi dădea pârâtului, fiul său, câteun milion de lei, fie să-i achite contravaloarea facturilor la gaz, fie să-i cumpere produse alimentare.

De remarcat că prima martoră menționată nu a precizat în ce condiții a luat la cunoștință despre aceste aspecte, chiar dacă a vizitat-o în mod frecvent pe defunctă, fiind apropiate, respectiv a văzut personal sau i s-a confesat aceasta.

Faptul că apelanta a înțeles să își sprijine mama, vizitându-o, ducându-i mâncare gătită, vizitând-o la așezământ în virtutea unei obligații morale, nu poate genera concluzia neîndoielnică că întreținătorii au prestat o întreținere insuficientă și necorespunzătoare.

Apelanta s-a prevalat de faptul că intimații nu și-au executat obligația de asigurare a asistenței medicale permanente, atât în perioada cât defuncta a stat la domiciliul pârâților, cât și după ce a fost mutată la domiciliul ei.

Din declarația martorei R. A.-C. (f.48 dosar), audiată în calitate de asistentă medicală, rezultă că în cursul lunii Iunie a fost solicitată de către intimată să-i recolteze sânge pentru analizele de glicemie și altele, întrucât defuncta era diabetică, cu ocazia vizitelor sale la domiciliu care s-au derulat pe parcursul a două luni, constatând că aceasta avea un pat special cu un suport care să-i faciliteze ridicare. A constatat că în ciuda greutății corporale mari și a problemelor de sănătate, aceasta era foarte bine îngrijită, având nevoie de îngrijire permanentă, respectiv 24 de ore și nu avea escare, deși era vară, neocupându-se altă persoană de aceasta.

Aceeași poziție a exprimat-o și martorul S. I. V. (fila 47 dosar) care fiind coleg de facultate cu intimata, a vizitat-o de câteva ori la domiciliu, observând că defuncta stătea pe un pat special, în jurul său fiind medicamente și scutece. A purtat o conversație cu aceasta, spunându-i că singurele persoane care o îngrijeau sunt fiul și nora sa, chiar dacă mai are o fiică.

Intimații îi duceau de mâncare, îi procurau și administrau medicamentele necesare, defuncta fiind insulino-dependentă.

Apelanta a făcut referire la declarația martorului S.-T. L. (f.226 dosar fond), care audiat la propunerea pârâților ar fi dat indicații pârâților despre modul în care trebuiau să o îngrijească și să o ajute pentru recuperarea ei la momentul externării, la următoarea vizită în luna Septembrie, recomandând internarea ca urmare a faptului că starea defunctei se agravase.

Cercetând această declarație, tribunalul constată că într-adevăr starea sănătății defunctei s-a agravat, însă decesul său s-a datorat în cea mai mare parte bolilor de care aceasta suferea, diabet, hipertensiune, afecțiuni renale, așa încât în contextul acestor boli, nu se putea evita apariția escarelor la nivelul picioarelor.

Martorul a mai relatat că la prima vizită la domiciliul pârâților, le-a recomandat acestora să o ajute pe defunctă să facă mișcare pentru mobilitate și să-i procure un pat special pentru a asigura posibilitatea efectuării manevrelor de mobilizare, respectiv aceste mișcări presupuneau ridicarea din pat, așezarea pe marginea patului, ridicarea în picioare și deplasarea cu cadrul, fiecare etapă cu o durată de 5 (cinci) zile. După o lună a revizitat-o, constatând că aceasta se poate ridica din pat, nu însă în picioare, apreciind că recomandările sale au fost urmate de către pârât.

C. de O. și T. unde a fost internată defuncta pentru fractura de care suferea (f.228 dosar fond), a realizat externarea acesteia cu anumite recomandări de mobilizare la planul și marginea patului, masaj la nivelul musculaturii membrului contralateral, al spatelui șu mușchilor membrelor superioare de către o persoană calificată sau un membru al familiei, igiena actului de mixtiune și defecație cu aplicarea de pampers și toaleta zonelor respective, efectuate zilnic,administrarea unui tratament anticoagulant pentru evitarea trombozei datorită afecțiunilor asociate de obezitate și diabet zaharat, toate acestea impunându-se pentru a se evita apariția escarelor de decubit.

În final, s-a apreciat că vindecarea unei astfel de fracturi este îndelungată, de aproximativ trei-șase luni de zile, sprijinul parțial pe piciorul afectat fiind avizat doar la două-trei luni de la operație, așa încât se impune o îngrijire atentă și susținută din partea familiei, atât pentru asigurarea condițiilor necesare pentru vindecarea fracturii, cât și pentru prevenirea complicațiilor bolii de bază și agravării afecțiunilor asociate.

Așadar, nu s-a impus o îngrijire medicală calificată din perspectiva fracturii suferite în asociere cu celelalte boli ale defunctei.

Martora S. M. (f.223 dosar fond) a declarat că a vizitat-o pe defunctă în perioada în care a fost dusă la domiciliul său, constatând că picioarele defunctei nu erau învelite cu tifon steril sau pânză specială, fiind bucăți de material rupte din obiecte vestimentare și că pârâtul s-a plâns de rănile de la picioare, solicitându-i sfatul pentru o mai bună îngrijire a acesteia, plângându-i-se că defuncta nu vrea deloc să încerce să se deplaseze, deși acest lucru era indicat, deși așa cum s-a arătat indicațiile cu recuperarea vizau ridicarea doar la două- trei luni de la operație.

Ca medic specialist a considerat că escarele au fost determinate de lipsa de mișcare și de compresarea tesuturilor datorită poziției corpului în același loc, deși din recomandările clinicii de ortopedie și a martorului S.-T. L. a rezultat că sunt determinate atât de neuropatia diabetică cât și de poziția de după operație.

În contradicție cu cele relatate de martora menționată anterior este și declarația martorei P. S. (fila 136 dosar judecătorie) persoană care s-a ocupat de defunctă după ce a fost dusă la domiciliu său, calitate în care îi făcea injecțiile cu insulină, îi administra medicamentația necesare, o schimba, o spăla și atunci când nu se descurca îl chema pe intimat să o ajute.

O altă critică adusă sentinței judecătoriei este acea că internarea defunctei după patru luni de la externare, s-a realizat nu într-o instituție medicală specializată, în condițiile în care martorii au confirmat faptul că în azil defuncta se plângea că nu beneficia de îngrijire medicală specializată.

Așezământul pentru seniori „Sfânta T."; acorda conform Deciziei nr.11/25

Octombrie 2005 emisă de D. de M. S. S. și F. C. pentru acreditarea aceste asociații în calitate de furnizor de servicii speciale, găzduire pe perioada nedeterminată, asistență medicală și îngrijire, asistență paleativă, consiliere și terapie de suport, recuperare și reabilitare, chinetoterapie, terapie ocupațională, meloterapie, starea psihică a defunctei, respectiv împrejurarea că era necomunicativă și abătută putând fi o consecință directă a stării de sănătate precare în care se afla, fiind o persoană nevăzătoare, obeză, care nu se putea deplasa, având un picior fracturat.

Chiar martora D. L., propusă de către apelantă a arătat că la acest așezământ condițiile erau bune, defuncta este bine îngrijită dar se plângea că nu poate mânca(fila 133 dosar fond).

În concluzie, tribunalul apreciază că obligațiile asumate de către intimați au fost aduse la îndeplinire.

Față de cele ce preced, tribunalul va menține soluția judecătoriei ca temeinică și legală.

În baza art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a apelantei, o va obliga să achite intimaților suma de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial parțial raportat la suma totală de

9.920 lei, având în vedere complexitatea cauzei, munca prestată și, nu în ultimul rând, durata procesului";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,

recl aman ta P. D. A., iar pe de al tă p ar te, p âr âț ii P . V. D. ș i soț ia, P. M.

Pr in propr iul recurs, p âr âț iiau solicitat modificarea deciziei recurate, însensul obligării reclamantei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată în sumă de 9920 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P. D. A. a solicitat rezilierea contractului de întreținere încheiat de pârâții P. V. D. si P. M. cu antecesoarea pârâților P. T.

Prin sentința civilă nr. 15526/(...) s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii de mai sus reclamanta a declarat apel ce a fost respins prin decizia civilă nr. 2. A. a T. C.

Prin aceeași decizie instanța de apel a acordat intimatei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 4500 lei din cheltuielile dovedite în sumă de 9920 lei cu motivare a că raportat la complexitatea cauzei, munca prestată și nu în ultimul rând durata procesului.

D. instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.

În primul rând, pârâții recurenți doresc să învedereze instanței de recurs că motivarea cu care a redus instanța de apel onorariul de avocat nu corespunde cu starea de fapt reală.

Procesul în apel a avut 6 termene și a durat 1 an de zile.

În ce privește complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, recurenții pârâți arată că a fost necesară invocarea și motivarea unor excepții, au fost depuse întâmpinare, concluzii scrise, note de ședință, și chiar și motivarea deciziei pe 7 pagini contrazice argumentare a cu care instanța de apel a redus onorariul de avocat.

Litigiul a privit o casă familială tip vilă situată în centrul rezidențial al municipiului, care are o valoare însemnată.

Onorariul de avocat se negociază în raport cu complexitatea cauzei, valoarea litigiului și durata estimată a soluționării, element care justifică din plin onorariul stabilit.

Pentru motivele arătate mai sus pârâții recurenți solicită admiterea propriului recurs, modificarea hotărârii, în sensul solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 274 C.pr.civ.

Prin propriul recurs, reclamanta solicitat admiterea recursului,modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată, respectiv, să se dispună: rezoluțiunea Contractului de întreținere autentificat de SCN N. Lex sub nr. 2416/(...) încheiat între defuncta P. Terezia și pârâții P. V. D. și P. M. rectificarea înscrierilor din CF 1. C.-N. în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în baza Contractului de întreținere indicat mai sus în favoarea pârâților de rd. 1-2; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, apel și recurs, constând din taxele judiciare de timbru și onorariu avocațial.

În motivarea recursului, reclamanta a făcut un scurt istoric al hotărârilor pronunțate în cauză, reproducând dispozitivul sentinței fondului, în esență, reținerile primei instanțe, făcute în considerentele sentinței; a reprodus criticile invocate de reclamantă prin apelul pe care l-a formulat împotriva soluției primei instanțe; a reprodus dispozitivul deciziei instanței de apel, și, în esență,considerentele avute în vedere de T. la pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamantei.

Reclamanta a arătat în motivarea propriului recurs că hotărârea instanței de apel este nelegală, criticile pe care reclamanta le aduce acesteia încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., respectiv, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

M.ivele de recurs privesc două aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, și anume: pe de o parte, pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii, respectiv a legii părților, care este contractul de întreținere în litigiu, și cu încălcarea principiului pacta sunt servanda, iar pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri nelegale prin reținerea de către instanța de apel a unor împrejurări fără probe.

Acțiunea promovată de reclamantă în prezentul dosar este o acțiune în rezoluțiunea unui contract de întreținere, justificată de neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere asumată de către întreținători.

În general, rezoluțiunea unui contract presupune desființarea cu efect retroactiv a contractului, la cererea unei părți (în cazul concret și de către moștenitorii părții - astfel cum este reclamanta), ca urmare a neexecutării culpabile a prestațiilor asumate de către cealaltă parte, fiind o sancțiune ce intervine în temeiul principiului forței obligatorii a contractului între părțile ce l- au încheiat.

Acest principiu al forței obligatorii produce următoarele trei consecințe în privința unui contract: părțile contractante sunt ținute să execute întocmai una față de cealaltă obligațiile la care s-au îndatorat; contractul nu poate fi revocat prin voința uneia din părțile contractante; obligațiile contractuale trebuie să fie executate cu bună credință.

Ca atare, ori de câte ori una dintre părțile contractante nu își execută prestația la care s-a obligat sau nu își execută prestația întocmai cu cele prevăzute în contract, cealaltă parte poate să opteze între a cere executarea silită a contractului și desființarea acestuia cu daune interese.

Având în vedere că ipoteza executării silite a contractului în litigiu era exclusă, singura opțiune într-o astfel de situație. era de desființare a contractului.

Cât privește condițiile rezoluțiunii unui contract este unanim admis că această sancțiune intervine doar dacă: una dintre părți nu și-a executat prestația asumată, și neexecutarea să se datoreze culpei debitorului pârât.

Neexecutarea obligației contractuale presupune neîndeplinirea de către debitor a prestației care constituie obiectul obligației asumată de el prin contract și poate să fie totală sau parțială.

Neexecutarea este totală atunci când debitorul nu-și execută prestația în ansamblul ei și este parțială atunci când debitorul a săvârșit unele acte de executare.

Cu toate acestea, în situația în care obiectul obligației este indivizibil, neexecutarea parțială are semnificația juridică a unei neexecutări totale.

De asemenea, este asimilată neexecutării obligației contractuale și executarea defectuoasă sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale .

În mod special, rezoluțiunea contractului de întreținere în litigiu presupunea verificarea de către instanță a modului de îndeplinire de către intimați a obligației de întreținere asumată prin contract, în limitele în care această obligație a fost stabilită de părți.

Contractul de întreținere, deși frecvent întâlnit în practică, nu avea o reglementare legislativă proprie în Vechiul cod civil și nici în vreo lege specială,făcând parte din categoria contractelor nenumite și fiind guvernat de regulile general aplicabile în materie de contracte.

Ca atare, contractul încheiat de părți devine legea acestora (art. 969 Cod

Civil, - convențiile legal făcute au putere de lege între părți -) și trebuie respectat întocmai de acestea, conform principiului pacta sunt servanda.

În egală măsură, convenția părților are aceeași putere de lege și pentru instanța de judecată, care trebuie să o respecte întocmai, neputând-o modifica, transforma sau interpreta într-un alt mod decât rezultă neîndoielnic din contract.

Contractul de întreținere reprezintă o convenție prin care una dintre părți se obligă să asigure celeilalte părți întreținere în natură (de regulă, hrană, îmbrăcăminte, încălzire, iluminat, etc) iar la deces o înmormântare potrivit obiceiului locului, iar în schimbul acestor obligații, cealaltă parte transmite întreținătorului un bun.

Obligațiile de întreținere inserate în contract au un caracter determinat de părți și pot diferi de la un contract la altul, aceasta întrucât fiecare persoană poate avea nevoi și dorințe diferite, întreținerea fiind astfel cum s-a arătat mai sus, un contract nenumit, așadar fără o reglementare exactă și limitativă.

Tocmai în aceasta rezidă caracterul aparte al contractului de întreținere, iar instanța sesizată cu analiza unui astfel de contract nu poate schimba sau limita obligațiile de întreținere stabilite în contract (pacta sunt servanda), tocmai pentru că determinarea acestora se face în funcție de nevoile întreținutului. Așadar, obligația de întreținere nu este limitată întotdeauna la cele necesare traiului, ci poate fi completată de diverse alte obligații stabilite în sarcina întreținătorului.

Aceasta este situația și cu contractul de întreținere analizat, acesta nefiind un contract de întreținere obișnuit, ci unul special.

Caracterul special al acestui contract de întreținere este atras de obligația asumată de întreținători în favoarea defunctei în plus față de asigurarea celor necesare traiului, respectiv de obligația de asigurare a asistentei medicale permanente în vederea recuperării întreținutei și de suportare a tuturor acestor costuri.

Date fiind împrejurările în care a fost încheiat acest contract de întreținere, respectiv chiar după externarea defunctei în urma fracturii suferite la piciorul drept și ținând cont de antecedentele medicale ale acesteia (Diabet Zaharat de tip II, hipertensiune arterială, obezitate, pierderea vederii) este evident că obligația de asistentă medicală în vederea recuperării a fost una esențială în executarea contractului.

Dacă pentru intimați scopul încheierii contractului este deosebit de clar, respectiv obținerea proprietății asupra imobilului cedat în schimbul întreținerii, pentru întreținut scopul încheierii contractului a fost unul dublu - de a obține întreținere si de a obține îngrijire medicală specializată.

Pe cale de consecință, analiza contractului de întreținere în litigiu și aducerea la îndeplinire de către pârâți a obligațiilor de întreținere asumate trebuia realizată dintr-o dublă perspectivă, respectiv, îndeplinirea obligației alimentare și îndeplinirea obligației de asigurare a asistenței medicale permanente.

Cu toate acestea, analiza realizată de instanța de apel asupra contractului de întreținere și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate de întreținători este lapidară și superficială, încălcând principiul pacta sunt servanda și necesitatea executării întocmai a obligațiilor asumate.

Reclamanta solicită instanței de recurs să observe următoarele: a.) Cu privire la obligația de întreținere:

Intimații s-au obligat prin contractul de întreținere să îi asigure defunctei hrană (3 mese pe zi), iluminat, încălzit, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, spitalizare în caz de nevoie și o înmormântare potrivit obiceiului locului.

Conform contractului, întreținerea a fost echivalată - pentru calculul taxelor notariale - la suma de 600 lei/lună, ca atare, cel puțin în această limită, intimații trebuiau să suporte costurile legate de întreținerea defunctei, întrucât întreținerea nu poate fi limitată la o sumă anume, întreținătorul fiind obligat a asigura toate cele necesare traiului întreținutei iar nu a plăti o sumă precisă

(cazul rentei viagere).

Cât privește noțiunea de a asigura cele necesare traiului, aceasta presupune procurarea hranei, îmbrăcămintei, medicamentelor etc și suportarea costurilor legate de aceasta, precum și achitarea facturilor de utilități de către întreținători, aceasta reprezentând contra prestația pe care întreținătorii sunt obligați să o achite în schimbul dobândirii proprietății asupra imobilului întreținutei.

Rezultă fără putință de tăgadă din prezentul dosar că, deși era obligația pârâților să asigure defunctei cele necesare traiului, toate aceste cheltuieli erau suportate tot de către defunctă, pârâții recunoscând la interogator că aceste cheltuieli erau suportate din bănii întreținutei (întrebarea nr. 10 din interogator, pârâtul P. V. răspunde că a păstrat bonurile fiscale de cumpărături pentru a-i arăta defunctei ce a cumpărat cu banii primiți de la aceasta).

La fel, martorii audiați în cauză confirmă acest aspect, arătând faptul că defuncta era cea care îi dădea bani fiului ei pentru a achita cheltuielile de întreținere și cheltuielile casei, medicamentele și alimentele. Toată pensia defunctei era ridicată de către intimați aspect relatat de martori, iar cuantumul acesteia era de 900 lei/lună, sumă suficientă pentru acoperirea în întregime a cheltuielilor lunare care au presupus îngrijirea defunctei în perioada contractului de întreținere (declarațiile martorelor D. L. f. 133 și T. I. f. 135, persoane foarte apropiate defunctei care o cunoștea de peste 40 de ani).

Cu alte cuvinte defuncta se întreținea practic din banii ei, fiind evident că ne găsim în prezența unei neexecutări a obligației de întreținere (contra prestația intimaților) câtă vreme toate costurile pentru asigurarea celor necesare traiului sunt suportate tot de către întreținută, iar nu de întreținători conform contractului.

Rezultă de asemenea fără putință de tăgadă din dosar că întreținerea defunctei nu a fost asigurată în mod continuu, permanent și exclusiv de pârâți, în condițiile în care reclamanta mergea zilnic la defunctă cu mâncare gătită, îi făcea curățenia și îi spăla (pe perioada cât a stat acasă la dânsa, iar în timpul internării în cămin mergea de 2-3 ori pe săptămână cu mâncare la aceasta)

(declarațiile martorelor D. L., T. I., P. S., S. M., T. A.).

Datorită caracterului alimentar al obligației de întreținere, aceasta trebuie executată în mod continuu și permanent de către întreținători, nefiind permise sincope, termenele de executare fiind esențiale.

Instanța de apel arată că faptul că intimații au recunoscut la interogator că făceau cumpărăturile din banii defunctei nu conduce automat la concluzia că obligația de întreținere nu a fost îndeplinită, la fel cum nici sprijinul acordat de reclamantă mamei sale nu poate genera concluzia neîndoielnică că întreținătorii au prestat o întreținere insuficientă și necorespunzătoare, acest sprijin făcând parte din obligația morală a reclamantei.

În mod cert, contribuția pe care reclamanta a avut-o la întreținerea defunctei făcea parte din obligația morală pe care o avea față de aceasta încalitate de fiică, însă în cazul concret contribuția reclamantei la întreținerea defunctei completa o întreținere insuficientă și necorespunzătoare din partea pârâților, împrejurare care atestă neexecutarea obligației de întreținere asumată de aceștia.

Dacă pârâții și-ar fi executat corespunzător obligația de întreținere, atunci nu ar fi fost necesar ca reclamanta să facă curat, să spele și să gătească pentru defunctă.

T., dacă se reține existența unei obligații morale de întreținere în sarcina reclamantei, atunci, cu aceeași măsură (a moralității) ar fi trebuit să analizeze și

"dezmoștenirea" sa prin acest contract de întreținere, in care defuncta a fost îngrijită și întreținută, în realitate, de ambii copii, iar nu doar de către întreținătorul din contract, intimatul P. V.

Ca atare, rezultă fără dubiu că intimați nu și-au îndeplinit obligația de întreținere, defuncta întreținându-se în realitate din banii ei sau cu sprijinul reclamantei, iar în situația în care una din părți nu își execută contraprestația la care s-a obligat sancțiunea nu poate fi decât rezoluțiunea contractului. b.) Cu privire la obligația de îngrijire medicală:

Suntem în prezența unei obligații speciale și esențiale a contractului de întreținere contestat, prin care intimații s-au obligat să îi asigure defunctei pe lângă întreținerea clasică prin asigurarea celor necesare traiului și asistentă medicală permanentă în vederea recuperării și să suporte toate costurile legate de aceasta.

Clauza contractuală este deosebit de clară și neinterpretabilă: asigurarea de asistență medicală permanentă, iar neexecutarea din partea intimaților este totală întrucât aceștia nu au asigurat niciun moment defunctei asistentă medicală ~ asistență medicală presupunea asigurarea unei persoane cu pregătire medicală (asistent medical) care să se îngrijească de recuperarea defunctei.

Defuncta era o persoană care tocmai suferise o intervenție chirurgicală, era imobilizată la pat, era oarbă, cu diabet zaharat și alte afecțiuni cronice, astfel că prezența unei persoane care să îi asigure asistență medicală era indispensabilă, intimații neavând nici pregătirea și nici cunoștințele să facă acest lucru.

Intimații nu și-au îndeplinit această obligație (de asigurare a unei îngrijiri calificate), ci au preferat să facă ei acele lucruri însa cu totul sporadic și nesatisfăcător dovada cea mai elocventă în acest sens fiind că defuncta avea escare (cauza escarelor fiind tocmai nerespectarea programului de recuperare și de mobilizare a defunctei).

Recuperarea defunctei presupunea un program zilnic cu efectuarea anumitor mișcări regulate de recuperare medicală specifice situației defunctei, or este evident că intimații nu au făcut acest lucru, având un program zilnic de servici.

Instanța de apel atenuează neîndeplinirea obligației de asigurare a asistentei medicale permanente de către intimați spunând că oricum recuperarea defunctei nu impunea o îngrijire calificată.

Statuarea instanței de apel este nelegală întrucât prin aceasta instanța modifică în mod nepermis intenția părților, eliminând practic din conținutul obligațiilor asumate de părți o obligație esențială pentru acestea și înfrângând principiul libertății contractuale.

Dacă părțile s-au înțeles pentru asigurarea de asistență medicală permanentă, instanța nu poate trece peste voința acestora (pacta sunt servanda) și să concluzioneze că o această obligație nu s-ar fi impus întrucât nu era necesară. Mai mult, o astfel de concluzie depășește limitele de competență aleinstanței, fiind necesar a exista un punct de vedere medical, specializat care să

Înlăture necesitatea unei asistențe medicale calificate.

Internarea defunctei într-un azil de bătrâni după aproape 4 luni de la externare, într-o stare vădit înrăutățită (foarte important: într-o instituție medicală specializată) nu poate reprezenta executarea obligației de asistență medicală permanentă.

Azilul de bătrâni în care defuncta a fost internată era doar acreditat sa realizeze și îngrijire medicală, însă aceasta nu însemna că o și realiza efectiv, contrar celor susținute de instanța de apel.

Concluzionând, nici această obligație medicală de întreținere nu a fost executată de către intimați sau a fost executată necorespunzător, astfel că ne găsim în ipoteza întrunirii condițiilor pentru rezoluțiunea contractului de întreținere.

Cât privește culpa intimaților, aceasta este evidentă, mai cu seamă având în vedere că suntem în cadrul unui contract de întreținere. E. unanim acceptat în literatura de specialitate că datorită caracterul alimentar al obligației de întreținere, executarea acesteia conform și regulat este esențială, debitorul fiind de drept în întârziere în caz de neexecutare.

Cu atât mai mult, că această obligație alimentară era dublată și de o obligație de îngrijire medicală, împrejurare în care, intimații sunt culpabili pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare.

Suntem în prezența unor obligații de rezultat, iar nu de mijloace, intimații obligându-se să asigure întreținere alimentară și medicală defunctei, iar nu să facă tot ce le stă în putință pentru a încerca realizarea acestor obligații.

De esența acestor obligații de rezultat este că, sub aspectul obiectului lor și a scopului urmărit, ele sunt strict precizate, debitorul îndatorându-se să desfășoare o anumită activitate și să obțină un rezultat precis determinat - asigurarea hranei (întreținere) și a asistenței medicale permanente .

Neatingerea rezultatului prevăzut, creează prezumția că debitorul a fost insuficient de diligent și deci s-a aflat în culpă. Obligațiile de rezultat se consideră executate doar atunci când rezultatul a fost atins, astfel că până la obținerea rezultatului, obligația se consideră neexecutată.

Intimații nu și-au executat nici una din obligațiile la care s-au obligat, obținând practic gratis imobilul proprietatea defunctei - așadar fără o contraprestație - cheltuielile de întreținere, cheltuielile alimentare si cu medicamentele fiind suportate de defunctă, iar internarea la azilul de bătrâni fiind acoperită în întregime de pensia defunctei, în contextul în care cheltuielile cu asistenta medicala permanenta nu au existat.

Cât privește reținerea unor împrejurări fără probe, recurenta arată că ne găsim în situația în care instanța de apel face anumite statuări de ordin medical care nu se justifică prin nicio probă științifică medicală.

În acest sens, recurenta se referă la concluziile instanței de apel, potrivit cu care, apariția escarelor la nivelul picioarelor defunctei s-a datorat antecedente lor medicale de care aceasta suferea, iar nu lipsei de recuperare și mobilizare a defunctei, precum și la concluzia că aceasta nu ar fi avut nevoie de îngrijire calificată.

Sunt concluzii de ordin medical pe care instanța nu le poate trage de una singură (neavând nicio specializare în acest sens), fiind necesar ca pentru lămurirea unor astfel de aspecte instanța să comande o expertiză medicală sau punctul de vedere al unui specialist.

Cu atât mai mult, astfel de împrejurări ar trebuie puse în discuția părților, în vederea lămuririi lor, părțile putând propune în acest sens probe.

Reclamanta consideră că suntem în prezența unor concluzii total nepertinente și nelegale ale instanței de apel, nesusținute de nicio probă, fiind așadar în prezența unui element de nelegalitate a hotărârii atacate (nu este vorba despre netemeinicia hotărârii pentru că nu este vorba despre interpretarea probelor, ci despre reținerea unor împrejurări fără probe).

Concluzionând, recurenta arată că, contractul de întreținere supus analizei nu a fost executat de către intimați (lipsind contraprestația acestora), sancțiunea rezoluțiunii fiind corectă, justă și în același timp și morală, corespunzând nu doar situației reale de fapt ce rezultă cu privire la executarea contractului de întreținere, ci și voinței defunctei, care în repetate rânduri a afirmat în prezența martorilor audiați în cauză (după încheierea contractului de întreținere), că ea are doi copii și că nu dorește să favorizeze pe vreunul dintre ei (martorele D. L. și T.

I.)

Pentru toate aceste motive, reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âț ii in timaț i P. V. D. ș i P. M.ausolicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, invocând în motivarea întâmpinării excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în a forma o acțiune de reziliere a contractului de întreținere, dat fiind că, atâta timp cât creditorul de întreținere, defuncta P. Terezia, nu a introdus o astfel de acțiune în timpul vieții, succesoarea acesteia nu are calitatea de a susține acțiunea în rezilierea contractului de întreținere, ci, eventual, ar fi putut să continue o acțiune introdusă de mama sa defunctă, ceea ce nu este cazul în speță.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât, reclamanta nu înțelege să invoce în recursul său decât motive de netemeinicie.

Pârâții și-au îndeplinit obligația de întreținere pe care și-au asumat-o, aspect confirmat de depozițiile martorilor audiați în cauză.

Internarea defunctei într-un azil de bătrâni și nu într-o instituție medicală specializată nu înseamnă că pârâții nu și-au îndeplinit obligația medicală de întreținere, așa cum nefondat susține reclamanta, având în vedere că din toate probele administrate în cauză rezultă că pârâții au respectat toate recomandările din biletul de ieșire din spital a doctorului Tomoaie, de la C. de O. din C., cu privire la medicația administrată, analizele efectuate și procurarea dispozitivelor speciale pentru bolnavi, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar.

E. nefondată susținerea recurentei, în sensul că instanța de apel ar fi reținut unele împrejurări fără probe, câtă vreme la dosarul cauzei au fost depuse actele medicale și au fost audiați în total 11 martori, și câtă vreme reclamanta nu a cerut nicicând efectuarea unei expertize medicale pentru a dovedi contrariul celor reținute de instanță.

Recur su l reclama n te i e s te n ef on da t, iar recur su l p âr âț ilor e s te inadmisibil.

Cu pr iv ire l a recursul p âr âț ilor

La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității recursului pârâților, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe faptul că motivele de recurs invocate de pârâți vizează, practic, un aspect de netemeinicie al deciziei recurate, circumscriindu-se astfel dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., abrogate prin art. I pct. 1111din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct.

49 din Legea nr. 219/2005, și prin art. I punct 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, prin recursul promovat, pârâții au invocat nelegalitatea acordării parțiale, de către instanța de apel, a cheltuielilor de judecată ocazionate pârâțilorîn apel, apreciind că se cuvenea acordarea în totalitate, în favoarea pârâților, a cheltuielilor de judecată dovedite în sumă de 9.920 lei, raportat la complexitatea cauzei, la munca prestată de avocat, prin depunerea de întâmpinare, concluzii scrise, note de ședință, prin numărul de termene de judecată la care avocatul pârâților a trebuit să se prezinte, etc., toate aceste împrejurări invocate de pârâți ca argument în susținerea recursului lor ținând de netemeinicia deciziei recurate, întrucât, implică și presupun o reapreciere a muncii avocatului de către instanța de recurs, respectiv o reanalizare, în aceste limite, a stării de fapt a cauzei

(stabilirea numărului de termene la care s-a prezentat avocatul; stabilirea necesității depunerii la dosar, de către avocat a unor înscrisuri ori note de ședință, etc.), și o reapreciere a probelor care justifică acordarea, în favoarea pârâților, a onorariului avocațial justificat prin munca efectiv prestată de avocat.

D. urmare, instanța de recurs ar fi nevoită să procedeze la o reapreciere a stării de fapt a cauzei, prin reaprecierea efectivă a muncii prestate de avocat, prin verificarea termenelor la care acesta s-a prezentat, a concluziilor pe care acesta le-a formulat în scris, prin redactarea unei întâmpinări, a unor note de ședință, ori a unor concluzii scrise, și prin cenzurarea efectivă a calității muncii prestate de avocat.

Or, un atare demers este inadmisibil într-un recurs care nu se întemeiază

și pe prevederile art. 3041C.pr.civ., dat fiind că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11

C.pr.civ. au fost abrogate.

Deși pârâții au invocat în susținerea recursului lor prevederile art. 304 pct.

9 C.pr.civ., susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 274 C.pr.civ., Curtea constată că, în realitate, recursul pârâților nu se circumscrie acestor dispoziții legale mai sus invocate, ci vizează exclusiv un aspect de netemeinicie a deciziei recurate.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul pârâților.

Cu pr iv ire l a excepț ia l ipse i c al ităț ii pro cesu ale ac tive a rec l aman te i în a solicita rezoluț iune a con tr ac tulu i de în tr eț inere, invoc ată de p âr âț ii in timaț i pr in întâmpinare.

Pârâții intimați au susținut prin întâmpinarea depusă la dosar că reclamanta nu justifică în cauză o calitate procesuală activă în a solicita rezoluțiunea contractului de întreținere, pe motiv că, defuncta antecesoare a reclamantei nu a solicitat ea însăși, în timpul vieții, această rezoluțiune.

Curtea constată că această excepție este nefondată, motivat pe următoarele considerente:

E. adevărat că dreptul la întreținere are un caracter strict personal, însă, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că, chiar și moștenitorii întreținutului pot cere rezoluțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de către întreținător - chiar dacă întreținutul, în timpul vieții sale, nu a cerut această rezoluțiune - cu motivarea că, deși creanța de întreținere are un caracter personal, totuși, acțiunii pentru rezoluțiunea contractului pe motiv de neexecutare a obligației de întreținere nu i se poate nega caracterul patrimonial, deoarece, chiar atunci când se referă la o prestație personală, sancțiunea rezoluțiunii are un caracter patrimonial, dacă este menită, ca în cazul de față, să restabilească echilibrul patrimonial între părțile contractante (a se vedea în acest sens, T. Suprem, Col. Civ., D. nr. 2162/1956 în C.D. 1956, Vol. I. pag. 113; idem, D. nr. 1318/1957, pag. 376-377; idem, D. nr. 546/1977 în C.D. 1977, pag. 50; T. Județean Hunedoara, D. nr. 825/1983, în R.R.D. nr. 3/1984, pag. 70).

D. urmare, Curtea constată că excepția invocată de pârâții intimați este nefondată, impunându-se a fi respinsă ca atare.

Cu privire la recursul reclamantei.

Cu privire la motivele de recurs prin care se fac trimiteri la starea de fapt acauzei și la probele administrate în cauză.

La termenul de judecată din data de (...) Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs prin care se invocă depozițiile martorilor audiați în cauză, se fac trimiteri la răspunsurile părților la interogator, la actele medicale depuse la dosarul cauzei și prin care se expune starea de fapt a cauzei, dat fiind că aceste motive de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate, circumscriindu-se astfel dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs al reclamantei conține și motive de netemeinicie, fără să se limiteze la a face doar o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, conținând și o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate (martori, interogatorii, înscrisuri, etc.) și o expunere a relațiilor dintre defunctă și reclamantă, respectiv, dintre defunctă și pârâți, această din urmă expunere reprezentând, practic, o componentă a stării de fapt a cauzei.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Toate acele motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304

C. proc. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din (...), este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Cu privire la motivul de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie punctului 9 alart. 304 C.proc.civ.

Reclamanta recurentă a susținut că hotărârea recurată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind vădit nelegală, pe motiv că prin această hotărâre instanța de apel a încălcat „. părților";, această lege a părților nefiind altceva decât contractul de întreținere încheiat între defunctă și pârâți.

Potrivit art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este posibilă modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Doctrina de specialitate a fost constantă în a aprecia că prin acest motiv de modificare se înțelege încălcarea unei dispoziții legale, adoptate de legiuitor, iar nu încălcarea unei „legi a părților";, știut fiind că părțile unui act juridic civil nu au calitatea de legiuitor în sensul constituțional și de dicționar explicativ al termenului, și că formularea consacrată în art. 969 C. - conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante -, nu trebuie înțeleasă în sensul că contractul dintre două persoane fizice este o lege, în sensul de act normativ general obligatoriu, ci în sensul că părțile care încheie respectivul contract trebuie să își execute întocmai clauzele la care s-au obligat prin acel contract.

E. știut faptul că art. 969 C. consacră principiul forței obligatorii a contractului, această forță obligatorie trebuind înțeleasă în sensul că, pe de o parte, contractul are forță obligatorie între părțile contractante, iar pe de altă parte, forța obligatorie a contractului este aceeași și pentru instanțele de judecată, care au sarcina de a asigura executarea contractului în ipoteza în care debitorul nu își execută voluntar obligațiile pe care și le-a asumat, dacă, în această din urmă ipoteză, creditorul se va adresa instanțelor de judecată.

În ceea ce privește forța obligatorie a contractului între părți, aceasta comportă următoarele componente: părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă obligațiile la care s-au îndatorat, executarea trebuind să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite; contractul nu poate fi revocat prin voința uneia dintre părțile contractante; obligațiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credință, în conformitate cu art. 970 alin. 1 C., care prevede „convențiile trebuie executate cu bună-credință";, adică cu respectarea obligației de loialitate și a obligației de cooperare (a se vedea în acest sens, L. P., D. Civil - Teoria Generală a Obligațiilor, Vol. I, Ed. Fundației Chemarea Iași, 1993, pag. 65).

Referitor la forța obligatorie a contractului în raport cu instanța de judecată aceasta trebuie înțeleasă în sensul că, în caz de litigiu între părți, judecătorul nu numai că poate, dar este chiar obligat să dispună executarea contractului, iar pentru atare finalitate, judecătorul are posibilitatea de a interpreta contractul în conformitate cu dispozițiile art. 977 și urm. C., adică de a determina și clasifica conținutul contractului, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și a obligațiilor născute din acesta, privitor la care există un litigiu între părțile contractante.

D. urmare, un contract încheiat între două persoane fizice, chiar dacă prin prisma art. 969 C., are putere de lege între părțile contractante - această lege trebuind înțeleasă în sensul anterior arătat, adică părțile trebuie să își execute întocmai obligațiile pe care și le-au asumat prin contract, fiind ținute de această executare prin chiar clauzele contractuale -, nu poate fi asimilat unei norme juridice, unei legi adoptate de organul legiuitor constituțional, respectiv, nu are natura juridică a unui act normativ general obligatoriu.

De altfel, în doctrina de specialitate s-a arătat că prin motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se are în vedere, în primul rând, încălcarea legii de drept substanțial, iar în al doilea rând, nesocotirea legii de drept procesual ( a se vederea în acest sens G. Boroi, Dumitru Rădescu, - C. de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All B., 1996, pag. 487).

Încălcarea legii de drept substanțial poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială; aplicarea unei norme speciale, prinanalogie, la situații ce nu cad sub incidența ei); textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretarea greșită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură și, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speță nu este justă); violarea unor principii generale de drept.

Desigur, aici trebuie să se facă distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, pentru a se putea stabili partea care are dreptul să invoce acest motiv de recurs, precum și condițiile ce trebuie îndeplinite.

În ceea ce privește prima ipoteză conținută în art. 304 pct. 9 C.pr.civ., respectiv, lipsa de temei legal a hotărârii recurate, aceasta este susceptibilă de mai multe interpretări, și anume: vizează fie aplicarea unei norme juridice străine situației de fapt, fie este vorba de împrejurarea că hotărârea și-a pierdut fundamentul juridic, această din urmă interpretare ivindu-se în legătură cu problema aplicării în timp a legilor.

În mod excepțional, este posibil să se fi nesocotit o lege de drept procesual, dar această nesocotire să nu atragă în cauză incidența în cauză a prevederilor art. 105 alin. 2 C.pr.civ., astfel încât, motivul de recurs de nelegalitate să nu poată fi circumscris art. 304 pct. 5 C.pr.civ., ci doar punctului 9 al aceluiași articol.

Oricum, textul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. are în vedere încălcarea ori aplicarea greșită a unei legi în sensul de act normativ edictat de puterea legiuitoare constituțională, iar nu a unui contract, în sensul de lege a părților.

D. urmare, Curtea constată că este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel ar fi aplicat greșit legea, respectiv, „. părților";, care în speță este contractul de întreținere în litigiu.

Prin prisma art. 306 alin. 3 C.pr.civ. Curtea constată că acest motiv de recurs, circumscris art. 304 pct. 9 C.pr.civ. poate fi interpretat în sensul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 969 C., respectiv, principiul pacta sunt servanda.

E. știut faptul că, în Vechiul Cod civil nu exista o reglementare expresă a contractului de întreținere, acesta nu beneficia de o reglementare juridică specială, încadrându-se în categoria contractelor nenumite, deși era adesea întâlnit în practică.

Așa fiind, s-a admis că un contract de întreținere este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte ( a se vedea în acest sens, Fr. D., Contractul de întreținere, în Fr. D., St. C. - D. C. C. speciale. D. de autor. D. de moștenire, B., 1986, pag. 303).

Întreținerea reprezintă un contract consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate și intuitu personae, acest din urmă caracter decurgând din aceea că, de regulă, contractul de întreținere se încheie în considerarea atât a persoanei întreținătorului, cât și a întreținutului.

În ceea ce privește condițiile de validitate ale contractului de întreținere, acestea sunt cele general valabile oricărei convenții, conform stipulațiilor cuprinse în art. 948 C., respectiv, capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Obligația principală a întreținutului constă în a transmite întreținătorului un bun în schimbul întreținerii, respectiv, de a transfera proprietatea bunului la întreținător, de a preda bunul, de a garanta pentru evicțiune și pentru viciile ascunse ale lucrului, iar obligația întreținătorului constă în a asigura prestarea întreținerii, obligație care, în esență, este o obligație de a face, ce se execută zi cu zi.

Datorită caracterului alimentar al obligației de întreținere, termenele de executare, de zi cu zi, au caracter esențial, în sensul dispozițiilor art. 1079 pct. 3

C., debitorul fiind de drept în întârziere, motiv pentru care creditorul, adică întreținutul, poate cere rezoluțiunea în caz de neexecutare, fără ca instanța de judecată să poată acorda debitorului, adică întreținătorului, vreun termen de grație pentru plată.

Locul executării întreținerii este acela stabilit de părți, de comun acord, iar în lipsă de stipulație expresă, acela al domiciliului întreținutului.

Fiind o convenție sinalagmatică nenumită, întreținerea intră sub incidența dispozițiilor art. 1020 C., potrivit cărora, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Regulile de drept aplicabile rezoluțiunii contractului de întreținere, ca și contract nenumit, nu pot fi decât cele desprinse din art. 1020 și art. 1021 C., aplicabile convențiilor în general.

Prin esența ei, rezoluțiune presupune o neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate, astfel încât, nu orice neexecutare poate duce la rezoluțiune, ci numai aceea care este culpabilă.

Reclamanta recurentă a susținut că pârâții nu și-au îndeplinit culpabil obligația de întreținere, prin aceea că, pe de o parte, nu și-au executat nici obligația de asigurare a celor necesare traiului defunctei, dar nici obligația de asigurare a asistenței medicale permanente și de suportare a costurilor aferente, iar pe de altă parte, că nu au asigurat întreținerea în mod continuu, permanent și exclusiv de către pârâți, câtă vreme defuncta a fost internată într-un azil de bătrâni, iar nu într-o instituție medicală specializată.

Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 2416/(...) de S. C. N. „. L., încheiat între defuncta P. Terezia, în calitate de întreținută, și pârâții P. V. D. și P.

M., în calitate de întreținători, defuncta a dat cu titlu de întreținere pârâților nuda proprietate asupra cotei de 6/8-a parte din imobilul construcție și teren aferent, situat în C.-N., str. G. nr. 25A, înscris în CF nr. 1. C., A+1, nr. top

4952/2/2, iar întreținătorii s-au obligat în schimb să îi asigure „. viageră și îngrijirea ce constă din: hrană, iluminat, încălzit, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, spitalizare în caz de nevoie și să o înmormânteze cu toată cinstea cuvenită potrivit obiceiului locului";, întreținătorii obligându-se totodată să suporte costurile ocazionate de asistența medicală permanentă în vederea recuperării întreținutei (f. 6 dosar fond).

În același contract de întreținere s-a stipulat în mod expres clauza conform căreia „. se va presta atât la domiciliul întreținutei din C.-N., str. G. nr. 25, județul C., cât și la domiciliul întreținătorului din C.-N., str. Teleorman nr. 67 ap.

4, județul C., personal de către întreținător, sau prin personal angajat, precum și în instituții de recuperare și îngrijire pentru bătrâni și va consta din asigurarea a trei mese zilnice, plata facturilor de curent electric, gaz metan, apă canalizare, salubritate, telefon, încălzirea imobilului ce face obiectul prezentului contract, asigurarea îmbrăcămintei de sezon și a încălțămintei, asigurarea tuturor medicamentelor în caz de boală, spitalizare în caz de nevoie"; ….

Prin urmare, părțile contractante ale contractului de întreținere au statuat în mod expres faptul că întreținerea poate fi prestată fie la domiciliul întreținutei, fie la domiciliul întreținătorilor, fie în instituții de recuperare și îngrijire pentru bătrâni, fie personal de către întreținător, fie prin personal angajat.

D. urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea reclamantei recurente, conform căreia prin internarea defunctei într-un azil de bătrâni (f. 56-

58 dosar apel), s-ar fi nesocotit de către pârâții întreținători „. părților";, adicăcontractul de întreținere, și că, astfel, pârâții nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligația de întreținere pe care și-au asumat-o.

Starea de fapt reținută de instanța de apel - stare de fapt la care instanța de recurs este datoare să se raporteze, dat fiind că, urmare a abrogării pct. 10 și

11 ale art. 304 C.pr.civ., instanța de recurs nu mai poate reaprecia, analiza, ori schimba starea de fapt deja reținută -, relevă împrejurarea că pârâții intimați îi duceau defunctei de mâncare, îi procurau și îi administrau medicamentele necesare, defuncta fiind insulino-dependentă, defuncta exprimându-se față de unul din martori că singurele persoanele care o îngrijau erau fiul și nora sa, chiar dacă defuncta mai avea o fiică.

Pe cale de consecință, Curtea constată că nu poate fi primită susținerea reclamantei recurente, în sensul că intimații nu și-au executat corespunzător obligația de întreținere, atât cea de întreținere uzuală, cât și obligația de îngrijire medicală.

T. a mai reținut, ca stare de fapt, împrejurarea că, raportat la fractura suferită de defunctă, se impunea urmarea doar a recomandărilor medicale menționate de C. de O. și T., însă, nu se impunea o îngrijire medicală calificată din perspectiva fracturii suferite în asociere cu celelalte boli ale defunctei.

Nu poate fi, astfel, împărtășită susținerea recurentei, în sensul că intimații nu și-au respectat obligația de întreținere constând în obligația de asistență medicală în vederea recuperării defunctei, în urma fracturii suferite la piciorul drept.

În ceea ce privește celelalte componente ale obligației de întreținere, astfel cum acestea au fost expres stipulate în contractul de întreținere încheiat între părți, T. a reținut, pe baza ansamblului probelor administrate în cauză că

„obligațiile asumate de către intimați au fost aduse la îndeplinire";.

Prin urmare, raportat la starea de fapt reținută de T., Curtea este nevoită să constate că intimații și-au îndeplinit obligația de întreținere pe care și-au asumat-o și, pe cale de consecință, să înlăture aceste motive din recursul reclamantei ca fiind nefondate.

A aprecia în alt mod decât a statuat T. din punct de vedere al stării de fapt, ar însemna ca instanța de recurs să schimbe circumstanțele de fapt ale cauzei, să reanalizeze starea de fapt, respectiv, să procedeze la o reapreciere și reinterpretare a tuturor probelor administrate în cauză, demers incompatibil cu actuala structură legală a recursului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă reținerea de către instanța de apel a unor împrejurări fără probe.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel ar fi nelegală, întrucât a reținut împrejurări fără probe atunci când a concluzionat cu privire la starea de sănătate a defunctei, în absența unei expertize medicale, ori al unui punct de vedere al unui specialist, instanța neavând, în mod evident, cunoștințe medicale de specialitate.

Curtea constată că această susținere a reclamantei recurente este nefondată, întrucât, la dosarul cauzei au fost depuse actele medicale ale defunctei, respectiv, foile de observație clinică generală, fișa de consultații medicale, planul terapeutic, biletul de ieșire din spital (f. 10-11, 53-59 dosar fond), un raport de expertiză medico-legală psihiatrică în ceea ce o privește pe defunctă (f. 32 - 33 dosar fond), adeverințe medicale (f. 34-35 dosar fond), alte înscrisuri medicale (f. 60-64, f. 222, 245 dosar fond), acte medicale în raport de care instanța de apel a apreciat, recurgând la prezumțiile reglementate de art. 1199 și urm. C., că defuncta a decedat datorită bolilor de care suferea, respectivdiabet, hipertensiune, afecțiuni renale, și că în contextul acestor boli, nu se putea evita apariția escarelor la nivelul picioarelor.

Art. 1199 C. prevede că prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Făcând aplicarea art. 1199 C. și a dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., coroborat cu art. 295 C.pr.civ., instanța de apel putea, în mod legal, să apeleze la prezumții, pentru a proba o anumită stare de fapt pe care instanța a reținut-o.

În literatura de specialitate s-a apreciat că prezumțiile nu sunt mijloace de probă în sensul propriu al cuvântului și de aceea C. de procedură civilă nu conține o reglementare expresă a acestora (a se vedea în acest sens G. Boroi, D. Rădescu, C. de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All B., 1996, pag. 265), însă, jurisprudența a fost constantă în a recunoaște că uneori judecătorul este obligat să pornească de la fapte probatorii conexe pentru ca, pe care de raționament, să ajungă să stabilească existența sau inexistența faptului principal care formează obiectul litigiului.

Prin prezumții nu se poate dovedi direct faptul care a dus la nașterea litigiului, ci un alt fapt vecin și conex, din a cărui existență se va trage apoi concluzia cu privire la existența sau inexistența faptului necunoscut ce trebuie dovedit.

Prezumțiile sunt deci, probe indirecte, întrucât, reprezentând concluziile trase de lege sau de judecător de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic dintre părți, este necesar să se apeleze la inducția sau deducția realităților împrejurărilor speței, pe calea raționamentelor de la cunoscut la necunoscut.

Prezumțiile reprezintă rezultatul a două raționamente: mai întâi, din cunoașterea probelor directe (înscrisuri, depoziții testimoniale, etc.), judecătorul induce, printr-un prim raționament, existența în trecut a unui fapt care este vecin și conex cu faptul generator de drepturi; apoi, printr-un al doilea raționament, din cunoașterea faptului vecin și conex, judecătorul deduce existența faptului principal, datorită legăturii de conexitate dintre aceste două fapte.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de apel nu a reținut o stare de fapt fără probe, ci această stare de fapt se întemeiază pe prezumții, în condițiile art. 1199 C. și art. 1203 C., acest din urmă text legal prevăzând că prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului, aceste prezumții fiind permise magistratului doar în cazurile în care este permisă și dovada prin martori.

Pe cale de consecință, Curtea constată că și acest motiv din recursul reclamantei este fondat.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. D. A. și respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții P. V. D. și P. M., împotriva deciziei civile nr. 2./(...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A.-A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.apel: A.F.Doica/O.C.Tatu

Jud.fond: Grigorie Ioniță A.

← Decizia civilă nr. 845/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă  Decizia civilă nr. 4564/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4711/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă