Decizia civilă nr. 124/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 124/R/2012
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- reședintele C. de A. C
D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. O. M. împotriva sentinței civile nr. 879 din 28 octombrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind reclamanta T. M. și pârâtul S. R. prin M. F. P.- prin D. C., având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că pârâtul intimat S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 9 ianuarie 2011, întâmpinare, un exemplar din aceasta fiind comunicat cu reprezentantul reclamanților recurenți, acesta solicitând lăsarea cauzei la o nouă strigarea pentru lecturarea întâmpinării.
Instanța, lasă cauza la o nouă strigare pentru a da posibilitate reprezentantului reclamanților recurenți de a lectura întâmpinarea formulată de pârâtul intimat.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată a reclamantului T. O. M. cu consecința obligării S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune materiale și morale în favoarea reclamantului.
În subsidiar, în măsura în care C. de A. C. va aprecia că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,în baza art. 312 alin.3 și art.313 alin.4 C.pr.civ, solicită casarea hotărârii recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare în fond.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Cluj, instanța de fond apreciind în mod corect acțiunea ca fiind prescrisă.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C., reclamanții T. M. și T. O. M. au solicitat obligarea pârâtului S. R. prin M. E. și F. la plata sumei de
1.020.000 Euro, din care 720.000 Euro, cu titlu de daune materiale și
300.000 Euro, cu titlu de daune morale; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința nr. 1990 din (...) a T. Militar a Regiunii a III-a Militară C., tatăl lor, T. Anton, a fost condamnat la 15 ani în condiții de temniță grea și confiscarea totală a averii, precum și la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, fiind obligat să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare. Datorită condițiilor grele de detenție, tatăl lor a decedat.
Urmare a administrării recursului în anulare formulat de P. G. al R., s-a dispus achitarea defunctului lor tată, T. A.
Despăgubirile materiale constau în salariul pe care acesta l-ar fi realizat în cei 6 ani de detenție, iar despăgubirile morale reprezintă o compensare a consecințelor negative suferite, atât de către defunct, pe perioada detenției, cât și de către familia acestuia, incluzându-i și pe cei doi reclamanți.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 și urm. C.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul S. R. prin M. E. și F. a solicitatrespingerea acțiunii, ca tardivă.
În susținerea excepției tardivității, pârâtul a arătat că acțiunea trebuia formulată în termen de 18 luni de la dată rămânerii definitive a hotărârii de achitare, însă acțiunea reclamanților a fost formulată după 10 ani.
În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr.626/25 noiembrie
2008, Tribunalul Cluj a respins ca tardivă acțiunea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că prin decizia nr.
29/(...) s-a admis recursul în anulare promovat de P. G., tatăl reclamanților, T. T., fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193 ind. 1 aliniat ultim din Codul penal anterior și de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal anterior, respectiv fiind înlăturata pedeapsa complementară a confiscării totale a averii.
Acțiunea trebuia introdusă în termenul de 18 luni, ce a început să curgă la data de 7 noiembrie 1994.
Potrivit precizării făcute în ședința publică de la termenul din (...), recursul în anulare a fost promovat ca urmare a demersurilor efectuate de către mama reclamanților.
Faptul că reclamanții nu au avut cunoștință de decizia pronunțată decât ulterior, nu este de natură să justifice respingerea excepției, în condițiile în care, mama acestora putea să exercite acțiunea în pretenții în termenul de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, legiuitorul recunoscându-i acesteia calitatea procesuală activă.
Reclamantul a susținut că a aflat de la sora lui de achitarea defunctului tată, doar în anul 2008, când s-a întors în țară.
Este greu de crezut că reclamantul nu a avut cunoștință de achitarea defunctului tată, în condițiile în care se presupune că în toată această perioadă a păstrat legătura cu familia, inclusiv cu sora lui. Or, o asemenea informație prezenta o importanță mult prea mare, raportat la suferințele și consecințele negative ale întregii familii, ca să fie omisă din discuția părților, iar reclamanta T. M. a cunoscut demersurile efectuate de mama ei. N. astfel se explică faptul că aceștia s-au adresat Î. C. de C. și
Justiție, în vederea eliberării unei copii a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în anulare.
C. de A. C., prin decizia civilă nr. 6., a admis apelul declarat împotriva acestei hotărâri, hotărârea fiind desființată și trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere că natura juridică a termenului legal de 18 luni este acea a unui termen de prescripție a dreptului la acțiune, iar prin efectul prescripției extinctive dreptul la acțiune în sens material se stinge determinând respingerea acțiunii ca prescrisă și nu ca tardivă.
Termenul de prescripție este susceptibil de suspendare, întrerupere și repunere în termen pentru cazurile și condițiile dreptului nr. 167/1958.
Prin instanță a omis a se efectua cercetări judecătorești cu privire la repunerea în termen, precum și incidența cauzelor de suspendare sau de întrerupere a prescripției.
Prin decizia civilă nr. 9397/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva acestei hotărâri.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub numărul (...).
La primul termen de judecată, în data de (...), reclamanții și-au modificat acțiunea în ceea ce privește temeiul de drept cu privire la pretențiile formulate indicând ca temei dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Ulterior, cauza a rămas în pronunțare în data de (...), însă prin concluziile scrise, reclamanții au reiterat din nou ca și temei de drept, dispozițiile art. 504 C.pr.civ., învederând că în primul ciclu procesual acesta a fost temeiul de drept, iar ca urmare a casării cu trimitere judecata trebuie desfășurată în limite precis determinate de reclamant prin cererea introductivă.
Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, apreciind că este investită potrivit principiului disponibilității și a faptului că în rejudecare nu se mai poate modifica cadrul procesual, potrivit motivelor de fapt și de drept invocate în cererea introductivă.
A. în vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de apel care a trimis cauza spre rejudecare, fără a statua dacă prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit, instanța a verificat că incidența a unei cauze de suspendare ori de întrerupere a prescripției sau de repunere în termen.
Prin sentința civilă nr. 879/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), a respins acțiunea reclamanților T. M. și T. O. M., ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 1990/(...) a T. Militar a Regiunii a - III- a Militară C.,
T. Anton a fost condamnat la 15 ani în condiții de temniță grea și confiscarea totală a averii, precum și la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, fiind obligat să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare. În detenție T. Anton a decedat. Urmare a recursului în anulare formulat de P. G. al R. prin decizia nr. 29/(...) s-a dispus achitarea lui T. A.
Potrivit art. 504 C., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar conform art. 506 alin.3 C., acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată, sau a ordonanțelor procurorului prevăzute de art. 504 C.
Termenul de 18 luni are natura juridică a unui termen de prescripție. Raportat la data pronunțării deciziei nr. 29/(...), termenul de prescripție este împlinit
Verificând dispozițiile art. 13, 16 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la cauzele de suspendare sau întrerupere, se poate aprecia că nici unul din acestea nu este incident Astfel de cauze nici măcar nu au fost afirmate.
Cu privire la repunerea în termen, din analiza cererilor de chemare în judecată se poate constata că reclamanții nu au solicitat repunerea în termen.
Totuși, având în vedere dispozițiile instanței de casare, trebuie analizat dacă nu se impune repunerea părților în termen.
În urma demersurilor făcute de către instanța de fond C. a comunicat dosarul în care s-a pronunțat Curtea Supremă de Justiție în recursul în anulare promovat de procurorul general cu privire la condamnarea aplicată antecesorului părților prin S. nr. 1990/(...) a T. Militar al Regiunii a III-a Militară C..
Din analiza acestui dosar rezultă că solicitarea promovării unui recurs în anulare a venit de la T. R. și T. M., reclamanta din prezentul dosar, cererea fiind semnată de ambele părți. A. în vedere data decesului lui T. R., s-a apreciat că acesta cerere a fost formulata anterior anului 1993, în timpul vieții lui T. R.
Din analiza încheierilor din (...), pronunțată în dosarul nr. 9/1994 al
C. Supreme de Justiție, rezultă că T. M. a avut termen în cunoștință.
Din analiza încheierii din (...) rezultă că pentru inculpat s-a prezentat avocat ales Păun E. ceea ce denotă că T. M. este cea care l-a angajat și avea cunoștință de dosar, implicit și de termen.
În dosarul comunicat în copie de C. există o notă prin care se atestă
„am primit original certificat deces pe numele tatălui T. Anton, depus copia xerox";, urmat de o semnătură. Acest înscris având în vedere dispozițiile cuprinse în regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor denotă că T. R. e persoana ce a sesizat procurorul general cu declararea unui recurs în anulare a luat cunoștință de hotărârea pronunțată inclusiv de conținutul său.
Instanța a solicitat acestei părți să se prezinte în fața sa pentru anumite lămuriri, reclamanta refuzând să se prezinte. Apărătorul acesteia a învederat că reclamanta recunoaște existența mențiunilor cuprinse în cuprinsul actelor comunicate de către C.
În ceea ce privește celălalt reclamant, în cauză, se poate prezuma că și acesta a luat cunoștință din relațiile oferite de sora sa în termen util în legătură cu existența acestei hotărâri judecătorești.
Acesta a afirmat că de foarte mult timp a plecat în străinătate, respectiv înaintea revoluției. Din analiza pașaportului acestuia rezultă că lui
T. O. M. la data de (...) i s-a eliberat un pașaport de către autoritățile competente române. Ori este evident că la această dată reclamantul se afla în țară, luând probabil legătura și cu sora sa, rudă directă. Este puțin probabil că cel mai târziu la acest moment o astfel de informație legală deachitarea tatălui său, nu a fost adusă la cunoștință de către reclamanta T.
M., fratelui său.
Pe de altă parte, în cauză se poate reține cel puțin o prezumție simplă a existenței acestei informări plecând de la consecințele condamnării care au urmărit familia. Din cuprinsul motivelor de apel se poate deduce subiectivismul reclamanților atâta timp cât se afirmă că nici unul dintre reclamanți nu au făcut vreun demers și nu avut despre cunoștința vreunui recurs în anulare.
Raportat la cele reținute mai sus, este evident că T. M. a avut un rol important în promovarea și susținerea demersurilor în vederea soluționării recursului în anulare. De altfel, la data pronunțării acestui recurs, T. R. era decedată și doar o persoană interesată putea avea acces la dosar.
Potrivit art. 1203 C., „magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitate";. Prezumțiile simple sunt lăsate la lumina și înțelepciunea judecătorului. Aceste prezumții îngăduie judecătorului să facă uz de puterea sa de judecată și de înțelegere, prezumțiile simple putându-se întemeia pe mijloacele probe directe ori pe concluziile trase din anumite situații.
A. în vedere considerentele arătate, se poate aprecia că nu sunt incidente dispozițiile repunerii în termenul de prescripție și termenul special de prescripție împlinit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal,
reclamantul T. O. M., solicitând, în temeiul prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare in judecata a reclamantului, cu consecința obligării S.ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune materiale si morale. În subsidiar, în baza art. 312 alin. 3 si art. 313 alin. 4 C.pr.civ., a solicitat casarea hotărârii recurate cu rejudecarea pricinii în fond; cu plata cheltuielilor de judecată.
Motivând recursul, reclamantul a învederat că în mod nelegal si netemeinic prima instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, in consecință, a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată.
Întreaga motivare a instanței se bazează pe niște prezumții simple si nu pe probe temeinice. Astfel, in cuprinsul Sentinței Civile nr. 879/(...) se susține ca "înscrisul de la C. denota ca T. R. persoana care a sesizat procurorul general cu declararea unui recurs in anulare a luat cunoștința de hotărârea pronunțata inclusiv de conținutul sau"
Totuși, soția condamnatului T. Anton, numita T. R. a decedat la (...) înaintea pronunțării hotărârii de achitare, respectiv în data de (...).
Instanța de trimitere nu a respectat dispozițiile C. de A. C., dispoziții care, potrivit art. 315 și art. 2971C.pr.civ., sunt obligatorii pentru judecătorii fondului privind problemele de drept dezlegate si necesitatea administrării unor probe. Constatările C. de A. C. din considerentele deciziei civile nr. 6., confirmate prin decizia 9397 a I., intra in puterea de lucru judecat explicând si reflectând dispozitivul. Astfel, s-a constatat cu putere de lucru judecat faptul ca reclamantul T. O. M. avea la data promovării recursului in anulare, inclusiv în data de (...), domiciliul stabil in Statele Unite ale Americii, iar reclamanta T. M. avea un domiciliu separat de acela al mamei sale. De asemenea, s-a constatat cu putere de lucru judecat faptul ca termenul de 18 luni in cursul căruia putea fi promovata acțiunea in reparație este acela specific unui termen special de prescripție care estesusceptibil de suspendare, întrerupere si repunere in termen, pentru cazurile si condițiile Decretului nr. 157/1958. D. C. de A. C. impunea T. C. sa verifice in cadrul cercetării judecătorești incidenta cauzelor de suspendare ori de întrerupere a prescripției si mai cu seama motivele invocate de reclamanți in apărare care i-au împiedicat sa își exercite dreptul la acțiune. Tot C. de A. C. a îndrumat instanța de trimitere sa ia in calcul posibilitatea repunerii in termenul de prescripție raportat la circumstanțele concrete ale cauzei si sa verifice daca se poate retine in sarcina reclamanților vreo culpa sau dimpotrivă exista cauze temeinice care i-au împiedicat pe titularii acțiunii in pretenții sa formuleze cererea de chemare in judecata înăuntrul termenului de prescripție. În opinia recurentului, instituția repunerii în termen trebuia sa primească deplina eficiență în privința reclamantului T. O. M., C. de A. arătând că prima instanța a omis sa efectueze acte de cercetare judecătoreasca. Sub acest aspect, Tribunalul Cluj și-a întemeiat soluția in exclusivitate pe prezumții judecătorești. Fără niciun fel de dovada, instanța a reținut că reclamantul a aflat de la sora sa despre existența deciziei de achitare a tatălui lor, aceasta fiind doar o presupunere fără temei probator. Așa cum a reținut si instanța de control judiciar, recurentul reclamant avea la data promovării recursului in anulare domiciliul stabil in Statele Unite ale Americii, acesta nemaipăstrând legătura cu familia sa tocmai datorita faptului plecării sale în străinătate încă de pe vremea comunismului, la vârsta de 16 ani. Astfel, sarcina probei fusese răsturnata, ea revenea in acest caz pârâtului M. F. P. care trebuia sa probeze in mod concret faptul ca reclamantul ar fi avut cunoștința despre existenta unui recurs in anulare promovat de către mama reclamantului. Tocmai de aceea, in situația in care C. de A. ar aprecia in recurs faptul ca prezumția simpla nu ar fi fost răsturnata prin probele administrate, a solicitat casarea hotărârii recurate pentru administrarea de probe noi, respectiv audierea unor martori. Recurentul consideră că în acest caz operează repunerea in termenul de prescripție, lunga absență din țara si lipsa legăturii cu rudele din R.ia constituie piedici relative, de a acționa, respectiv motive personale neculpabile care nu justifica efortul sancționator al prescripției extinctive. Așa cum în mod constant a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (D. nr. 5. a C.S.J.), victima erorilor judiciare penale poate fi nu numai persoana condamnata pe nedrept, ci si copiii acesteia sau soțul/. sa, aceștia sunt titularii acțiunii in despăgubire, întemeiata pe dispozițiile art. 504-505 C. și art. 998 C. civ. De asemenea, I. a hotărât ca art. 502 alin.2 C.pen., potrivit căruia acțiunea pentru repararea pagubei penale poate fi pornita in termen de un an de la rămânerea definitiva a hotărârii de achitare - trebuie interpretat in acord si cu dreptul comun in materie, prevăzut in art. 3 din decretul nr. 167/1958, in sensul ca termenul curge de la data când persoanele îndreptățite - menționate la pct. 1 au luat cunoștința de hotărârea de achitare a autorului lor, încetat din viata. C. Suprema de Justiție, secția civila, a decis, repetat, ca in cazul despăgubirii pentru erori judiciare, acțiunea titularului este o acțiune personala având ca obiect un drept de creanța care poate fi valorificat in condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctiva (decizia 1100 din 15 martie 2002). Interpretarea I. își păstrează actualitate a si in actuala reglementare (cu referire la modificările intervenite prin L. nr. 281 din 24 iunie 2003 care au procedat la o renumerotare a textelor C. Proc. pen, termenul de 1 an fiind modificat la 18 luni, insa natura juridica a acestui termen rămâne cea a unuia de prescripție, decizia 5. a C.S.J. fiind data in 2004, deci după modificările survenite fiind perfect aplicabila si cazului de fata). Textul art. 505 alin.2 C. trebuie interpretat si aplicat in circumstanțele cauzei, arată recurentul, nu poate fi aplicat rigid si cu violarea art. 21 din Constituție, relativ la accesul liber la justiție si a art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi, ceea ce ar atrage si încălcarea art. 6 din CEDO si a art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adițional. Daca termenul de 18 luni si data de la care curge apar rezonabile in raport cu persoana condamnata pe nedrept si care a fost chemata, conform legii, la data judecății in care s-a pronunțat achitarea, fata de alte persoane, victime ale aceleiași erori judiciare, acesta dispoziție speciala si derogatorie nu poate fi aplicata, căci creează o situație de vădita disproporție in raport cu scopul reglementarii - accesul liber la repararea erorilor judiciare si despăgubirea victimelor acestora. Astfel, norma si, ca atare, dreptul conferit ar rămâne iluzoriu si teoretic, ceea ce este inadmisibil si contrar Constituției si Convenției (CEDO) care garantează drepturile ca eficace si concrete. O asemenea măsura, si mai ales, interpretarea ei stricta, in afara principiului din art. 3 al Decretului nr. 167/1958, împiedicând victimele indirecte ale erorilor judiciare sa obțină dezdăunarea la care sunt îndreptățite, golește de conținut dreptul recunoscut in art. 504 C.proc.pen. si in art. 998 C. civ. In aceste circumstanțe apare ca un paradox funcțional care consta in aceea ca un drept general stipulat in legea in vigoare nu poate fi concretizat in practica si astfel acest drept devine o obligație vida de conținut si se reduce la un nudum jus, ceea ce constituie o vădita îngrădire nelegitima a exercitării dreptului recunoscut legal. Toate instanțele române sunt obligate sa aplice în mod direct si prioritar Convenția, potrivit principiului preeminentei sale consacrat în art. 20 alin (2) din Constituția R., precum si jurisprudența citata a C.E.D.O., astfel încât textul art. 505 alin. (2) C.proc.pen., in sensul ca termenul curge de la data când s-a născut dreptul reclamanților la despăgubiri, adică de când au luat cunoștința de hotărârea de achitare, in circumstanțele relevate anterior si in acord cu dreptul comun in materie, prevăzut in Decretul nr. 167/1958. De asemenea art. 44 alin. 1 din Constituție prevede ca "D. de proprietate, precum si creanțele asupra statului sunt Garantate." Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 5., a decis că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondata, textul art.505 alin. 2 C., urmând a fi interpretat si aplicat, in spiritul C.E.D.O., adică termenul de un 18 luni curge de la data când reclamanții au luat cunoștința de hotărârea definitiva de achitare a autorului lor, respectiv (...), când a cunoscut existența deciziei nr. 29 a C. Supreme de Justiție, pronunțata în ședința publica din data de (...) in dosar nr. 9/1994. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului reclamantului. Intimatul arată că lipsa de interes față de demersul procedural inițiat de reclamanți nu prezintă conform dispozițiilor procedurale în vigoare ocauză de întrerupere a termenului de prescripție, astfel creându-se o situație discriminatorie față de persoanele aflate în aceeași situație cu reclamanții. Recursul este nefondat. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 315 C.pr.civ., respectiv nerespectarea dispozițiilor deciziei civile nr. 6. a C. de A. C., confirmate prin D. nr. 9397/(...) a Î. C. de C. și Justiție, C. reține că acest motiv de recurs nu se verifică. Prin decizia civilă nr. 61/(...), pronunțată de C. de A. C. în dosar nr. (...), consecutiv admiterii apelului declarat de reclamanți, a fost desființată sentința nr. 626/(...) a T. C. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele acestei hotărâri judecătorești, se statuează în sensul că natura juridică a termenului de 18 luni în care poate fi introdusă acțiunea pentru repararea pagubei, în ipoteza art. 504 alin. 1 C., este aceea specifică unui termen special de prescripție, pe care însăși Curtea Constituțională, prin decizii repetate, l-a apreciat a fi un termen rezonabil, de natură să asigure condițiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acțiune în justiție în scopul obținerii reparației legale. Întrucât prima instanță a calificat greșit termenul de 18 luni și nu a cercetat incidența cauzelor de suspendare ori de întrerupere a prescripției, inclusiv cele care ar justifica, din perspectiva reclamanților o repunere în termen, ca măsură excepțională, cauza a fost trimisă spre rejudecare. Se cere instanței să verifice dacă poate fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă pentru faptul de a nu fi exercitat acțiunea în termenul legal de prescripție sau, dimpotrivă, există cauze temeinice care i-au împiedicat pe titularii acțiunii în pretenții să formuleze cererea în judecată, caz în care, pierderea dreptului de a se adresa justiției în scopul obținerii unei reparații fiind contrară principiului european al liberului acces la un tribunal, consacrat prin art. 6 paragraful 1 al Convenției. H. instanței de apel a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 9397/(...), devenind astfel irevocabilă. Procedând la rejudecarea cauzei în fond, tribunalul a respectat dispozițiile hotărârii de trimitere asupra problemelor de drept dezlegate și a necesității suplimentării probatoriului, fiind administrate probele cu martori și înscrisuri. În urma analizei și sintezei tuturor probelor administrate, tribunalul a concluzionat, în raport cu dispozițiile art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, că niciunul dintre motivele de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției nu se verifică în cauză. Referitor la posibila repunere în termenul de prescripție, s-a reținut că atât reclamanta T. M., cât și reclamantul T. O. M. au avut cunoștință de H. nr. 29/(...), prin care s-a dispus achitarea autorului lor comun, defunctul T. A. Reclamanta T. M. a fost una dintre semnatarele recursului în anulare, iar reclamantul T. O. M. s-a aflat în țară în luna iulie a anului 2005, când i s-a eliberat un pașaport de către autoritățile competente române, prezumându- se că în aceste circumstanțe informația referitoare la achitarea tatălui său i- a fost adusă la cunoștință de sora sa, T. M. Este adevărat că prima instanță a uzat și de prezumții judiciare, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt esențiale, însă acestea sunt mijloace legale de probă, reglementate prin art. 1203 C., astfel că procedura urmată de instanță nu este una ilegală. Dispozițiile procedurale referitoare la respectarea deciziei C. de A. C. nu au fost încălcate de către instanța de trimitere, iar în ceea ce privește o posibilă reconsiderare a stării de fapt, prin reaprecierea probelor administrate, aceasta apare cu neputință în recurs, în condițiile în care au fost expres abrogate cauzele de recurs reglementate prin art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. (art. I din O.U.G. nr. 138/2000). Rămâne instanței de recurs să constate că, în raport cu ceea ce a fost stabilit în fapt de către instanța de fond, normele materiale referitoare la prescripția extinctivă au fost corect aplicate. Mai susține recurentul că este titularul acțiunii în despăgubire, calitate care nu i-a fost contestată în proces, iar normele care reglementează termenul special de prescripție ar trebui interpretate în acord cu dreptul comun în materie, în sensul că el curge de la data când persoanele îndreptățite au luat cunoștință de hotărârea de achitare a autorului lor, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare. A., dreptul conferit ar rămâne iluzoriu și teoretic, contrar Constituției și Convenției europene. Analizând acest motiv de recurs, observă C. că prima instanță a luat în considerare ca moment inițial al termenului de prescripție și data luării la cunoștință a hotărârii, prezumată a fi fost data de 14 iulie 2005, când reclamantului T. O. M. i-a fost eliberat un pașaport de către autoritățile competente române, aflându-se, așadar, în țară. Or, și în raport cu această dată, termenul special de prescripție de 18 luni este împlinit, acțiunea fiind înregistrată la 10 iunie 2008. Nu s-ar putea considera, așadar, o încălcare al liberului acces la justiție al reclamanților, C. europeană însăși recunoscând statelor dreptul de a-și reglementa prin legislația națională condițiile de exercitare a unor acțiuni în pretenții, de natura celei promovate de reclamanți. Față de cele ce preced, întrucât nu se verifică niciunul dintre motivele de recurs susținute, în absența unor motive de nulitate de ordine publică, recursul se va respinge ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. O. M. împotriva sentinței civile nr. 879 din 28 oct.2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A. C. V. M. D.-L. B. S.-D. G. GREFIER Red.DB/dact.MS 2 ex. Jud.fond: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 33/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1409/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
