Decizia civilă nr. 1266/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C. NR. 1266/R/2012
Ședința publică din 09 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. C. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat spre examinare, recursul declarat de pârâtul M. Ș. O., precum și recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., împotriva deciziei civile nr. 468 din 26 octombrie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A. V. I. S., A. V. F. J., A. E. S., A. V. I., S. O. M., S. (n. S.) M. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâtul recurent M. Ș. O., asistat de doamna avocat M. G., cu împuternicire avocațială la f. 19 din dosar, reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I., doamna avocat M.-E. B., cu împuternicire avocațială de reprezentare, la f. 40 din dosar și reprezentanta reclamanților intimați A. V. I. S., A. V. F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M., doamna avocat Ș.-S. O., cu împuternicire avocațială de reprezentare, la f. 77 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâții recurenți și cu reclamanta intimată S. (n. S.) M. I., precum și cu reclamanții intimați A. V. I.
S., A. V. F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M., la domiciliul procesual ales de către aceștia, de unde au fost citați și în fazele procesuale anterioare, respectiv din C.-N., str. I. B. nr. 39, et. 1, ap. 1 C, jud. C., însă la domiciliile din Germania, procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamanții intimați A. E. S. și A. V. I., fiind legal îndeplinită doar cu reclamanții intimați
A. V. I. S., A. V. F. jr. și S. O. M.
Recursul declarat de pârâtul M. Ș. O., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
Recursul declarat de pârâtul C. Local al mun. C.-N. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care întrebată fiind de către instanță, doamna avocat Ș.-S. O. arată că reclamanții intimați pe care aceasta îi reprezintă și-au ales domiciliul procesual la sediul profesional al avocatului din C.-N., str. I. B. nr. 39, et. 1, ap. 1 C, jud. C.
Curtea constată că pentru termenul de judecată de azi, viciul de procedură cu reclamanții intimați A. E. S. și A. V. I. se acoperă potrivit prevederilor art. 89 alin. 2 C.pr.civ., prin prezența reprezentantei acestora în instanță.
Curtea constată că la data de (...), reclamanții intimați A. V. I. S., A. V.
F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M., prin intermediul doamnei avocat Ș.-S. O., au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 4 exemplare, prin care solicită respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâții M. Ș. O. și C.
Local al mun. C.-N., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate acestora cu prezentul litigiu, la care a fost anexată împuternicirea avocațială, ce atestă împrejurarea că reclamanții intimați A.
V. I. S., A. V. F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M. au împuternicit-o pe doamna avocat Ș.-S. O., pentru redactarea și susținerea întâmpinării în recurs, precum și pentru a-i reprezenta în dosarul nr. (...) al C. de A. C.
Instanța înmânează reprezentantei pârâtului recurent M. Ș. O. și reprezentantei reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. câte un exemplar din întâmpinarea anterior arătată.
Întrebate fiind de către instanță, reprezentanta pârâtului recurent M.
Ș. O. și reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. arată că nu doresc lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea care le-a fost comunicată azi și, de asemenea, arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtului recurent M. Ș. O., reprezentantei reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. și reprezentantei reclamanților intimați A. V. I. S., A. V. F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M. asupra celor două recursuri, care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul M. Ș. O. și modificarea hotărârii pronunțate în apel, în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamanți și menținerea ca fiind legale a dispozițiilor sentinței civile nr. 16.744/(...) pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca, precum și obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată avute de parte în apel și în recurs, reprezentând onorar avocațial justificat cu chitanțele anexate la împuternicirile avocațiale, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.
Reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că se va referi doar la decizia civilă nr. 4. a T. C., decizia prin care s-a admis apelul reclamanților, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților și s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul M. Ș. O. în anul
1998.
De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că în dosarul cauzei este vorba de o acțiune în rectificare pentru nevalabilitatea titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară a pârâtului M. Ș. O., iar în fața instanței de fond a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, având în vedere prevederile L. nr. 33, dar această excepție a fost respinsă pentru că printr-un script care se află la f. 149 din dosarul de fond, reclamanții ar fi arătat că își susțin acțiunea pe prevederile L. speciale, respectiv pe prevederile L. nr. 1. și ale L. nr. 1., iar în apel, instanța de apel a căutat să suplinească această deficiență a instanței de fond, analizând cauza și prin prisma art. 480 și art. 948 C.
Totodată, reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că prin H. nr. 2. complinită cu H. nr. 1. s-a statuat că nu intră sub incidența L. nr. 1. imobilele cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, între acestea fiind enumerat și D. nr. 9., iar instanța de apel a ajuns la concluzia că aceste imobile în litigiu nu intră sub incidența prevederilor L. nr. 1., însă în anul 1998 când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâtul M. Ș. O., intrau sub incidența L. nr. 1. imobilele preluate cu titlu, iar titlulobținut de S. Român în condițiile date ar fi un titlu nevalabil, dar aceste aspecte s-au concretizat prin L. nr. 1..
Reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O., consideră că acea concluzie la care a ajuns instanța de apel este o adăugare la lege, câtă vreme vânzătorul și cumpărătorul se supuneau condițiilor legii în vigoare, iar în această situație imobilul în litigiu nu putea fi scos de la sine de sub incidența L. nr. 1., având în vedere că L. nr. 213/1998 a intrat în vigoare după promovarea acțiunii reclamanților și în acest context trebuia văzut următorul principiu: "cauza de nulitate se analizează la momentul întocmirii actului";, însă în contextul dat, concluzia la care a ajuns instanța de apel se bazează pe faptul că acest contract de vânzare-cumpărare se bazează pe o cauză ilicită, dar aceasta este o interpretare greșită a legii, pentru că instanța de apel trebuia să aibă în vedere condițiile prevăzute de art. 498 C., respectiv împrejurarea că niciodată acest imobil nu a fost scos de sub incidența L. nr. 1..
Totodată, reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. învederează instanței că în art. 1 din L. nr. 1. se arată cine poate beneficia de retrocedarea imobilelor în natură, precum și împrejurarea că cetățenii străini nu au vocație la retrocedarea imobilelor preluate de către S. Român, iar în speță, reclamanții erau cetățeni străini și aceștia nu au formulat o cerere pentru retrocedarea în natură a imobilului în litigiu, singura cerere de retrocedare fiind formulată de către numita C. E., iar această cerere a fost soluționată în anul 1995 prin acordarea de despăgubiri.
Reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că hotărârea T. C. este profund nelegală, pentru că instanța trebuia să se aplece cu mai multă seriozitate asupra acestui dosar, iar pe de altă parte pentru că instanța de apel a avut în vedere hotărâri judecătorești care s-au pronunțat în anul
2001 asupra nevalabilității titlului S. Român, însă aceste hotărâri judecătorești nu erau opozabile în cauză, pentru că au fost date la 4 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, iar Tribunalul Cluj trebuia să vadă și dispozițiile din D. Înaltei Curți de C. și Justiție și să observe că în acest cadru, condițiile prevăzute de legea în vigoare au fost respectate.
De asemenea, reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. solicită instanței de recurs să observe că cele cinci instanțe de judecată care au dat soluții în cauză nu au ajuns la concluzia unei rele credințe a pârâtului M. Ș. O., singura vină a acestuia fiind aceea că nu a consultat listele cu imobilele care puteau fi vândute în baza L. nr. 1..
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei pârâtului recurent M. Ș. O. că în recurs nu se pot reanaliza probele administrate în cauză.
Reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că în speță, reaua credință a pârâtului M. Ș. O., s-ar fi prezumat dacă imobilul ar fi fost preluat fără titlu valabil.
Reprezentanta reclamantei intimate S. (n.S.) M. I. solicită respingerea ca neîntemeiate a ambelor recursuri care formează obiectul prezentului dosar și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. arată că referitor la art. 1 combinat cu art. 9 din L. nr. 1. și la art. 1 și 2 din H. nr. 1., recursul pârâtului M. Ș. O., conține un aspect suplimentar, în condițiile în care acesta nu a atacat hotărârea primei instanțe pe temeiul de drept întemeiat de reclamanți, iar acest aspect apare omiso medio în motivarea recursului pârâtului M. Ș. O., însă acest argument nu subzistă pentru a justificarecursul pe acest plan, în condițiile în care s-a constatat că prin hotărârea primei instanțe s-a modificat temeiul de drept și, de asemenea, arată că și în situația în care se are în vedere D. nr. 33/2009 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, nu s-ar respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.
Cu privire la aspectele de fond, reprezentanta reclamantei intimate S.
(n. S.) M. I., arată că acestea sunt corect soluționate de către instanța de apel și apelul a fost soluționat ulterior intrării în vigoare a H. nr. 1., iar instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu și apartamentul vândut pârâtului M. Ș. O., nu se încadrează în prevederile art. 1 din L. nr. 1., iar contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a vândut apartamentul către pârâtul M. Ș. O. a fost greșit încheiat, având în vedere că o preluare a imobilului de către S. Român în temeiul D.ui nr. 9. nu era o preluare valabilă, astfel încât, nici vânzătorul și nici cumpărătorul nu au respectat condițiile prevăzute de art. 9 din L. nr. 1..
Reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. arată că dacă s-ar fi mers pe ideea că s-a acordat o despăgubire pe numele lui C. E., imobilul în litigiu tot nu ar fi intrat în câmpul aplicării L. nr. 1., iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S. Român și pârâtul M. Ș. O. nu se încadrează în prevederile L. nr. 1. și, totodată, arată că elementul cauză și elementul poziție poate fi privit și valorificat în favoarea pârâtului M. Ș. O. prin prisma D. nr. 7. a C. C., dar problema este cea a ignorării situației juridice, având în vedere că D. C. C. nr. 7. include acest criteriu și al stabilirii care este nivelul de diligență a cumpărătorului, iar atâta vreme cât pârâtul M. Ș. O. nu a făcut aceste diligențe înseamnă că și-a asumat riscurile constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și, totodată, arată că singura vină a pârâtului M. Ș. O. deși a fost aceea că nu a consultat listele cu imobilele care puteau fi vândute în baza L. nr. 1., este elementul de rea credință, care conduce la înlăturarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S. Român și pârâtul M. Ș. O.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantei reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. că instanța de recurs nu poate stabili dacă pârâtul M. Ș. O. a fost sau nu de rea credință.
Reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. arată că solicită instanței să constate că această rea credință a pârâtului M. Ș. O. a fost analizată de către instanța de apel prin prisma D. nr. 7. a C. C.
În concluzie, reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. solicită respingerea ambelor recursuri și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezii pe care o va depune la dosar până la sfârșitul dezbaterilor.
Reprezentanta reclamanților intimați A. V. I. S., A. V. F. jr., A. E. S., A. V. I. și S. O. M. solicită respingerea ambelor recursuri și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar, pentru aceleași argumente susținute de către reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. și pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, însă vrea să atragă atenția instanței asupra noțiunii de titlu valabil și titlu nevalabil și arată că atunci când există un titlu nevalabil, înseamnă că nu există un titlu.
În replică, cu privire la noțiunea de titlu valabil și titlu nevalabil, reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că instanțele de judecată au fost chemate să verifice dacă imobilul a fost preluat în baza unui titlu valabil sau în baza unui titlu nevalabil, respectiv atunci când imobilul a fost preluat în baza unei dispoziții legale, înseamnă că a fost preluat cu titlu valabil, iaratunci când imobilul a fost preluat în baza unei dispoziții nelegale, înseamnă că a fost preluat abuziv, deci în baza unui titlu nevalabil.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul C. Local al mun. C.-N., reprezentanta pârâtului recurent M. Ș. O. arată că solicită admiterea acestui recurs.
În replică, reprezentanta reclamantei intimate S. (n. S.) M. I. arată că în anul 1979, S. Român și-a creat un act normativ în vederea preluării imobilelor, iar ulterior, acesta nu a respectat condițiile prevăzute în acel act normativ și, de asemenea, arată că art. 1 din L. nr. 1. acoperă ambele ipoteze ivite în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, s-a prezentat în sala de judecată doamna avocat M.-E. B., care a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 16744/(...) a J. C.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), în al doilea ciclu procesual, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată și respectiv continuată de reclamanții A. V. I. S., S. M., A. V. jr., A. I. V. și A. E., și S. M. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin C. Local al M. C.-N. și M. Ș. O. ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții la plata către pârâtul M. Ș. O. a sumei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a constatat că într-adevăr cererea de chemare în judecată introductivă formulată de reclamanți, înregistrată în dosarul nr. 9392/2002 al J. C.-N., a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile de drept comun, respectiv cele ale art. 480 și art. 948 C. civ., fără a se face vreo referire la procedura specială reglementată de disp. art. 45 (fost art. 46) din L. nr. 1. în materia anulării actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de către S. Român fără titlu valabil.
Însă, în ședința publică din (...), în cadrul dosarului nr. (...), în contextul punerii în discuție a excepției inadmisibilității promovării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtul C. Local al M. C.-N. prin notele de ședință depuse în ședința publică din (...), reclamanții, prin avocat, au solicitat respingerea acestei excepții, arătând că și-au precizat pe parcursul judecății temeiul legal în baza căruia au înaintat prezenta acțiune ca fiind L. nr. 1., iar raportat la acest temei legal excepția inadmisibilității nu poate fi pusă în discuție.
Prin urmare, instanța a considerat că această apărare a reclamanților cu privire la excepția inadmisibilității invocată de C. Local al M. C.-N. are valoarea unei precizări exprese la termenul de judecată respectiv a temeiul legal al acțiunii ca fiind L. nr. 1., precizare ce respectă întrutotul disp. art. 132 și art. 134 C. proc. civ., în condițiile în care, pe de o parte, ea a vizat doar temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, neconstituind practic și o modificare sau o întregire în sensul art. 132 alin. 1 C. proc. civ. a obiectului acesteia (respectiv a pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamanți) iar, pe de altă parte, pârâții au achiesat, fie în mod expres
(pârâtul M. Ș. O.), fie în mod tacit (pârâtul S. Român prin C. Local C.-N.) la această modificare expresă a temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, situație în care, raportat și la caracterul de ordine privată al normei cuprinse în art. 132 alin. 1 C. proc. civ., rezultă că cel târziuîncepând de la termenul de judecată respectiv instanța a fost învestită de reclamanți cu o acțiune întemeiată pe disp. art. 45 (fost art. 46) din L. nr. 1..
Or, având în vedere această precizare expresă a temeiului juridic al acțiunii, formulată de reclamanți în fața primei instanțe, pe parcursul primului ciclu procesual, și reiterată de către aceștia și în rejudecare, în ședința publică din (...), instanța a considerat că este învestită în prezentul ciclu procesual tot cu o cerere în desființarea contractului de vânzare- cumpărare în litigiu întemeiată pe disp. art. 45 din L. nr. 1., iar nu cu o acțiune în revendicare întemeiată pe disp. art. 480 rap. la art. 948 C. civ.
În opinia instanței, această constatare referitor la obiectul prezentului litigiu nu încalcă în niciun fel dispozițiile instanței de recurs. A., din considerentele deciziei de casare rezultă că instanța de recurs a pronunțat această soluție ca urmare a constatării că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat pretențiile reclamanților prin prisma unui alt temei legal decât cel invocat de reclamanți (respectiv prin prisma art.45 din L. nr. 1., în loc de art. 948 și art. 480 C. civ), încălcând astfel atât disp. art. 129 alin. 6 C. proc. civ., cât și principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Or, în condițiile în care reclamanții și-au precizat expres încă din primul ciclu procesual temeiul juridic al acțiunii ca fiind L. nr. 1., iar în ședința publică din (...) aceștia au învederat din nou că temeiul juridic al acțiunii lor este exclusiv art. 45 din L. nr. 1., rezultă că prin analizarea cererii acestora prin prisma dispozițiilor din legea specială invocată se dă pe deplin eficiență principiului disponibilității și, de asemenea, și disp. art. 129 alin. 6 C. proc. civ., fiind respectate astfel dispozițiile instanței de recurs.
Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat ca nefondată susținerea pârâtului M. Ș. O. conform căreia, față de cele statuate instanța de recurs, cererea dedusă judecății de către reclamanți se impune a fi analizată în mod obligatoriu de către instanța din rejudecare ca fiind o acțiune în revendicare de drept comun și nu ca o acțiune întemeiată pe disp. art. 45 din L. nr. 1., în condițiile în care nicăieri în considerentele deciziei menționate nu a fost stabilită explicit o astfel de calificare a acțiunii reclamanților și cu atât mai puțin obligația instanței din rejudecare de a o analiza exclusiv prin prisma dispozițiilor de drept comun (și a înlătura astfel posibilitatea acestora de a-și realiza dreptul de proprietate decurgând din calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari asupra imobilului în litigiu în contradictoriu cu dobânditorul acestuia pe L. nr. 1., pe calea procedurii speciale reglementată de dispozițiile L. nr. 1., procedură ce implică în mod necesar și formularea unei cererii în justiție privind desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul L. nr. 1.). Dimpotrivă, din motivarea deciziei în discuție se desprinde ideea că instanța de recurs a urmărit tocmai respectarea dreptului reclamanților de a stabili în mod suveran temeiul juridic al acțiunii lor (în speță, L. nr. 1. sau disp. art. 480 și 948 C. civ.) și de a beneficia astfel de o analiză a pretențiilor lor prin prisma temeiul legal invocat, motiv pentru care instanța consideră că interpretarea celor statuate de instanța de recurs în sensul indicat de reprezentanta pârâtului M. Ș. O. ar fi nu doar nesusținută de considerentele expuse în motivarea instanței de recurs, ci și contrară scopului urmărit de aceasta prin desființarea celor două hotărâri judecătorești pronunțate în primul ciclu procesual, și anume respectarea dreptului reclamantului de a dispune de proces, în limitele impuse de disp. art. 132 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, având în vedere calificarea acțiunii reclamanților ca fiind o acțiune circumscrisă disp. art. 45 din L. nr. 1., iar nu o acțiune în revendicare întemeiată pe disp. art. 480 rap. la art. 948 C.civ., apărarea pârâtului M. Ș. O. privind problema admisibilității acțiunii reclamanților, raportat la împrejurarea că aceasta a fost promovată ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1. și la cele statuate de I. prin decizia nr. 33/(...) pronunțată în recurs în interesul legii cu privire la problema concursului între legea specială și legea generală în materia revendicării imobilelor naționalizate, apare ca fiind lipsită de obiect, motiv pentru care instanța nu va proceda la analizarea acesteia.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
C. de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere, încheiat sub nr.
36522/(...) între Municipiul C.-N. - prin mandatara sa S. C. S. C.-N., în calitate de vânzător, și pârâtul M. Ș. O., în calitate de cumpărător, a avut ca obiect apartamentul nr. 6 aflat la etajul I al imobilului situat în C.-N., str. Gh. D. nr. 27, imobil naționalizat prin D. nr. 9. și trecut în anexa la acest act normativ sub nr. 645 și 646, alături de imobilul situat administrativ în C.- N., str. Pavlov nr. 29.
Potrivit copiei C. nr. 104 C. proprietari tabulari la data naționalizării ai imobilului mai sus menționat, înscris sub A+1, nr. top. 258, erau numiții A. V. și soția P. L., antecesorii reclamanților din prezenta cauză.
Prin încheierea nr. 7315/(...) s-a dispus înscrierea în CF nr. 104 C. a dreptului de proprietate al S. Român, în temeiul decretului de naționalizare mai sus menționat.
Ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1., în baza documentației tehnice de apartamentare operată în CF nr. 104 C., la data de (...), imobilul din care face parte și apartamentul în litigiu a fost dezmembrat în parcela cu nr. top. nou 258/1, teren cu construcții în suprafață de 378 mp, formată din 9 apartamente și parcela cu nr. top. nou 258/2, teren, curte în suprafață de
90 mp. În urma dezmembrării, imobilul cu nr. top nou 258/1 a fost transcris în CF colectivă nr.1. C. și CF individuală nr.1. C.
Prin hotărârea nr. 233/(...) a C. J. pentru Aplicarea Dispozițiilor L. nr.
1. C. a fost soluționată cererea de restituire sau acordarea de despăgubiri în temeiul L. nr. 1. prin care numita C. I., în calitate moștenitoare legală a defuncților A. V. și C. S. (conform certificatului de calitate de moștenitor nr.
373/(...) eliberat de fostul N. de S. L. - fila 136) a solicitat între altele și cota de ½ din imobilul situat în C.-N., str. Gh. D., înscris în CF nr. 104 C., cu nr. top. 258, în sensul acordării de despăgubiri în sumă de 160444320 lei pentru ambele imobile revendicate (în favoarea numitei C. E., moștenitoarea numitei C. I., decedată anterior soluționării cererii de restituire).
La data de (...) reclamantul A. V. I. S. împreună cu antecesorul celorlalți reclamanți, reclamantul defunct A. S., au chemat în judecată pârâtul C. Local al M. C.-N. pentru a se constata, în contradictoriu cu acesta, nulitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului mai sus arătat, precum și calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului, defuncții A. V. și P. L. și, pe cale de consecință, să se dispună întabularea în CF a dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor nr. 1, 2, 4, 5, 7 și 8, toate înscrise la acel moment în CF individuală nr. 1. C., precum și asupra parcelei cu nr. top 258/2, teren în suprafață de 90 mp, reînscrisă în CF nr.
104 C.
Acțiunea reclamanților a fost notată în CF colectivă nr.1. C. la data de
(...), conform înscrierii de sub A+5 din această carte funciară.
S-a subliniat că, la momentul declanșării de către reclamanți a demersului judiciar în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat antecesorilor lor, în CF colectivă 1. fusese înscriscontractul de vânzare-cumpărare nr. 3. încheiat între pârâtul M. Ș. O. și S.
C. S. cu privire la apartamentul nr. 6 din imobilul în litigiu.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 420/(...) pronunțată în dosarul nr. 8969/2001, a admis în parte cererea reclamanților, a constatat că trecerea în proprietatea S. Român a imobilului situat în C.-N., str. R. F. nr.
27 (fostă Gh. D. nr. 27), înscris inițial în CF nr. 104 C., nr. top. 258, s-a făcut fără titlu valabil și a dispus rectificarea înscrierilor operate în CF nr.
104 C., CF colectiva 1. și CF individuală nr. 1. C. în favoarea S. Român, precum și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul a fost preluat cu nerespectarea prevederilor D.ui nr. 9. deoarece persoanele de la care a fost preluat făceau parte din categorii de persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor actului de naționalizare, întrucât A. V. era pensionar încă din (...), iar A. L. era casnică.
Prin decizia civilă nr. 66/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. 1262/2002, sentința civilă mai sus menționată a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, această soluție fiind menținută de către I. prin decizia nr.
5894/(...) pronunțată în dosarul nr. 3531/2002.
În acest context, ținând cont de împrejurarea că acțiunea dedusă judecății de către reclamanți în prezenta cauza este întemeiată pe disp. art. 45 (fost art. 46) din L. nr. 1., prima problemă care trebuie clarificată în vederea soluționării litigiului de față este cea a modului în care statul a preluat imobilul în discuție (cu sau fără titlu valabil).
A., instanța a reținut mai întâi că prin sentința civilă mai sus menționată, astfel cum a rămas aceasta definitivă și irevocabilă, admițându- se cu putere de lucru judecat cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu reprezentantul statului în această materie, s-a constatat nevalabilitatea titlului acestuia din urmă de preluare a imobilului, în baza D.ui nr. 9., pornindu-se de la premisa că naționalizarea, prev. de art. I pct. 1 și 2 din respectivul decret a fost una in personam (adică în considerarea identității și a statutului socio-profesional ale proprietarului), iar nu in rem și ținându-se cont și de împrejurarea că antecesorii reclamanților făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, conform art. II din decret.
Caracterul declarativ al acestei hotărâri consacră faptul că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor reclamanților, cu privire la care, așadar, greșit a fost aplicat decretul de naționalizare.
Aceasta nu înseamnă însă că hotărârea judecătorească în discuție ar putea produce afecte față de pârâtul M. Ș. O., în condițiile în care, după cum s-a precizat mai sus, la data introducerii acțiunii reclamanților apartamentul nr. 6 din imobil fusese deja vândut pârâtului M. Ș. O. în temeiul L. nr. 1., iar dreptul de proprietate al acestuia fusese înscris în cartea funciară.
Relevanța juridică a sentinței civile mai sus menționată constă însă în aceea că i se oferă părții căreia i s-a recunoscut un drept prin intermediul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile posibilitatea de a folosi această hotărâre drept mijloc de probă într-o altă cauză care are legătură cu acest drept, partea adversă, care nu a fost chemată în judecată în litigiul inițial, având posibilitatea și, totodată, obligația procesuală de a face dovada faptului contrar, spre a obține înlăturarea celor statuate prin hotărârea judecătorească respectivă.
Or, în prezenta cauză, pârâtul M. Ș. O. nu a făcut în niciun fel dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin sentința civilă de care se prevalează reclamanții, respectiv a faptului că imobilul a fost preluat cu respectarea dispozițiilor decretului de naționalizare, motiv pentru care sentința civilă în discuție apare ca fiindu-i opozabilă pârâtului sub acest aspect și, drept urmare, ținând cont și de definiția dată noțiunii de „. al statului prin disp. art. 1 alin. 2 și 3 din H. nr. 2. privind adoptarea Normelor Metodologice privind aplicarea L. nr. 1., astfel cum a fost aceasta modificată prin H. nr. 1. (acte normative în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare analizat și, totodată, anterioare L. nr.
213/1998), instanța apreciază că în speță se impune concluzia preluării de către stat fără un titlu valabil a bunului în litigiu.
Pe cale de consecință, această concluzie determină incidența în speță a dispozițiile art. 45 alin. 2 din L. nr. 1., impunându-se, așadar, analizarea atitudinii subiective a pârâtului M. Ș. O. la momentul încheierii contractului în litigiu, respectiv a problemei dacă raportat la ansamblul circumstanțelor care caracterizau situația juridică a imobilului la data încheierii contractului acesta a putut sau nu să-și formeze convingerea că titlul prin care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea.
Buna-credință aptă să producă efecte juridice constă în credința eronată în existența unei situații clare și necontestate și poate rezulta doar dintr-o aparență înșelătoare, iar nu dintr-o ignoranță. per a contrario, reaua- credință constă în atitudinea celui care se prevalează de o situație căreia îi cunoștea sau trebuia să îi cunoască viciile.
Mai mult, în practica judiciară, precum și în practica instanței constituționale (D. nr. 191/2002) s-a statuat în mod constant că incidenta prezumției bunei-credințe în domeniul analizat este subsecventă întrunirii cumulative a doua condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului - eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea, invincibilă - și a unei condiții privind buna-credință a subdobânditorului, care trebuie sa fie perfecta, adică lipsita de orice culpa sau chiar îndoiala imputabila acestuia.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare a fost perfectat înainte ca reclamanții să fi promovat acțiunea în revendicare în contradictoriu cu S. Român și, de asemenea, înainte ca aceștia să fi inițiat procedura specială de restituire prevăzută de L. nr. 1..
Totodată, la data vânzării apartamentului nr. 6 din imobil, cei doi descendenți direcți ai foștilor proprietari tabulari, respectiv reclamantul A. V. I. S. și autorul celorlalți reclamanți, defunctul A. S. nu aveau cetățenie română, cerință impusă în mod expres de disp. art. 4 din L. nr. 1. pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare în litigiu a fost încheiat ulterior emiterii Hotărârii nr. 233/(...) a C. J. pentru Aplicarea Dispozițiilor L. nr. 1. C., prin care a fost soluționată cererea de restituire sau acordarea de despăgubiri formulată de numita C. I., prin acordarea de despăgubiri aferente cotei de ½ din imobilul din C.-N., str. Gh. D. nr. 27 în favoarea moștenitoarei acesteia, C. E..
Rezultă astfel că la data vânzării apartamentului nr. 6 din imobil nu doar că nu exista pe rolul autorității administrative vreo cerere de restituire a acestuia formulată în temeiul L. nr. 1., ci anterior încheierii C.ui de vânzare-cumpărare nr. 36522/(...) fusese soluționată deja cererea de restituire formulată de numita C. I., aparentă moștenitoare legală adefunctului A. V., unul dintre cei doi foști proprietari tabulari ai imobilului, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 373/(...) eliberat de fostul N. de S. L. (anulat ulterior, prin S. C. nr. 4436/(...) pronunțată în dosarul nr.
297/2004).
Cât privește situația de carte funciară a imobilului, după cum s-a precizat anterior, la data vânzării apartamentului nr. 6, imobilul situat pe str. Gh. D. nr. 27 figura înscris în CF colectivă nr. 1. C.-N., cu nr. top 258/1, în proprietatea S. Român (carte funciară în acesta a fost transcris în urma dezmembrării imobilului înscris în CF nr. 104 C., nr. top. 258).
În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina pârâtului M. Ș. O. o lipsă de diligență în ceea ce privește demersurile efectuate de către acesta în vederea verificării situației juridice a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul L. nr. 1., din moment ce la data respectivă situația juridică a imobilului fusese aparent clarificată, prin adoptarea hotărârii nr. 233/(...) a C. J. pentru Aplicarea Dispozițiilor L. nr. 1. C. (neatacată în justiție în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 18 alin. 1 din L. nr. 1.), imobilul în discuție făcând astfel parte din categoria imobilelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari conform art. 9 alin. 1 din L. nr. 1., fiind respectată, totodată, și condiția referitoare la expirarea termenului instituit de disp. art. 14 din același act normativ.
Cât despre împrejurarea că pârâtul M. Ș. O. s-ar fi limitat doar la verificarea situației de carte funciară nou deschisă, fără a verifica și cuprinsul cărții funciare inițiale, respectiv CF nr. 104 C., instanța apreciază că acest aspect nu poate determina în prezenta speță răsturnarea prezumției de bună-credință a pârâtului, în condițiile în care și în cartea funciară respectivă figura ca proprietar actual al imobilului tot S. Român, potrivit înscrierii operată prin încheierea de CF nr. 7315/(...).
Este adevărat că verificând și CF nr. 104 C. pârâtul M. Ș. O. ar fi luat cunoștință de faptul că titlul de proprietate al S. Român era reprezentat de D. de naționalizare nr. 9., iar la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare în litigiu erau aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din H. nr. 1. pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea L. nr. 1. pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, stabilite prin H. nr. 2., prevederi conform cărora bunurile dobândite de stat în baza unui titlu erau cele apropriate prin respectarea cerințelor decretelor în vigoare la data respectivă.
Totuși, chiar admițând că pârâtului M. Ș. O., în calitatea sa de chiriaș interesat de cumpărarea apartamentului în litigiu în condițiile art. 9 din L. nr. 1., i-ar fi incumbat obligația de a solicita statului, ca parte vânzătoare, date concrete referitoare la modul de preluare a imobilului (context în care, mergând pe acest raționament, ar fi putut să ia cunoștință de faptul că foștii proprietari tabulari de la care fusese naționalizat imobilul erau în realitate persoane exceptate de la aplicarea prevederilor acestuia și, prin urmare, titlul statului nu îndeplinea exigența impusă de disp. art. 1 alin. 2 din H. nr.
1. spre a putea fi înstrăinat, respectiv aceea ca bunul să fi fost apropriat în patrimoniul său cu respectarea cerințelor actului normativ de naționalizare), instanța consideră că acest aspect poate fi cel mult un element ce trebuie avut în vedere în analizarea poziției subiective a pârâtului, aceasta impunându-se a fi analizată însă prin prisma tuturor circumstanțelor de ordin juridic în care se afla imobilul la data înstrăinării apartamentului nr.
6.
Ca atare, în această ordine de idei, trebuie să se dea relevanță și împrejurării că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare analizat, prin hotărârea nr. 233/(...) emisă de către C. C. J. pentru Aplicarea
Dispozițiilor L. nr. 1. C. fusese soluționată cererea de restituire a imobilului formulată de numita C. I., în sensul acordării de despăgubiri, prin această hotărâre creându-se astfel aparența, cel puțin la nivel administrativ, a unui imobil dobândit de către stat în mod valabil, cu respectarea disp. 1 din L. nr.
1. și, totodată, a unui imobil ce nu se restituie în natură foștilor proprietari
și care, drept urmare, putea fi înstrăinat chiriașilor titulari de contract, conform art. 9 alin. 1 din L. nr. 1..
Or, toate aceste circumstanțe, coroborate și cu împrejurarea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nici pe rolul instanțelor judecătorești și nici în evidențele autorității administrative nu figura înregistrată vreo altă cerere prin care să fie revendicat imobilul în litigiu, iar, pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că pârâtul M. Ș. O. ar fi fost încunoștințat de către aceștia sau de alte persoane în legătură cu intenția lor de a revendica imobilul (intenție materializată abia la data de (...), prin promovarea cererii de chemare în judecată, obiect al dosarul nr. 8969/2001 al T. C., notată în CF colectivă nr.1. C.-N. la aceeași dată) sunt, în opinia instanței, de natură să conducă la concluzia că pârâtul M. Ș. O. și-a format în mod valabil credința că vânzătorul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, astfel cum impun disp. art. 1898 C. civ.
Pe cale de consecință, constatând că în speță nu a fost înlăturată prezumția de bună-credință a pârâtului instituită în favoarea sa de disp. art. 45 alin. 2 teza finală din L. nr. 1., contractul de vânzare-cumpărare în temeiul L. nr. 1. încheiat de către acesta este astfel exceptat de la aplicarea sancțiunii nulității absolute prevăzută de disp. art. 45 alin. 2 teza I din legea în discuție ca regulă pentru actele de înstrăinare care privesc imobile preluate de stat fără titlul valabil.
Împotriva Sentinței civile nr. 1. a J. C.-N. au declarat apel reclamanții A. V.-I.-S., A. V.-F. jr., A. E.-S., A. V.-I., S. M.-S., și S. O.-M. precum și reclamanta S. M. I. născută S., arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 468 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-au admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei SC C. SA.
S-a admis apelul declarat de către reclamanții A. V. I. S., A. V. F., A. E.
S., A. V. I., S. O. M. și S. M. I. împotriva Sentinței civile nr. 16744/(...) a J. C.-N. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care a schimbat-o în sensul admiterii acțiunii și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a C.ui de vânzare-cumpărare nr. 3. încheiat între pârâții M. Ș. O. și C. Local C.-N. în baza L. 1. cu privire la apartamentul nr. 6 al imobilului înscris în CF 1. C. și în CF colectivă nr. 1.
C. situat în C.-N. str. D. nr. 27.
S-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului M. Ș. O. înscris în baza contractului anulat.
S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților, în cote egale, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari.
Pârâții M. Ș. O. și C. Local C.-N., au fost obligați în solidar, la plata în favoarea apelanților A. V. I. S., A. V. F., A. E. S., A. V. I., S. O. M. a cheltuielilor de judecată în valoare de 7512, 53 lei, în apel și 7319,75 leiaferente fondului iar în favoarea apelantei S. M. I. a cheltuielilor de judecată în valoare de 1054 lei, în apel și 2800 lei fond.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în analizarea valabilității sau nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare atacat trebuie pornit de la succesiunea în timp a legilor în materia retrocedărilor,care au permis clarificarea condițiilor în care un imobil preluat în patrimoniul statului poate fi vândut în temeiul L. 1. către chiriași.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că problema valabilității contractului atacat trebuie analizată în conformitate și cu indicațiile instanței de recurs din primul ciclu procesual care, prin decizia de casare, D. civilă nr. 2. a C. de A. C., a stabilit că valabilitatea contractului se impune a fi apreciată prin prisma art. 948 C.civ și art. 480 C.
C. de vânzare-cumpărare atacat în cauză a fost încheiat în temeiul L.
1. între pârâtul C. Local, în calitatea sa de reprezentant al S. Român și pârât, la data de (...).
Potrivit art. 1 din L. nr. 1., foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie
1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art. 9 din L. 1., chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului.
Prin urmare, tribunalul a reținut că făceau obiectul L. 1. în sensul art. 1 și se puteau vinde către chiriași imobilele preluate de către stat cu titlu, imobile care nu s-au restituit foștilor proprietari.
Pentru încheierea valabilă a contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul L. nr. 1. era necesară inițial respectarea condițiilor art. 948 C. civ. și art. 9 din L. 1. .
Problema valabilității încheierii contractelor s-a pus diferit însă, în urma apariției HG nr. 11/(...) care a modificat Normele de aplicare a L. 1. adoptate prin HG nr. 2..
Dacă inițial, în HG nr. 2. mențiunile referitoare la imobilele care pot face obiectul L. nr. 1. erau concordante cu mențiunile din lege, în sensul că puteau face obiectul legii și se puteau vinde către chiriași imobilele preluate cu titlu, prin HG nr. 1. art. 1 punctul 3 s-a stabilit că locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, sau care au fost preluate în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al dreptului statului sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența L. nr. 1..
Din interpretarea art. 1 pct. 1 și 2 din HG nr. 1. rezultă că sunt considerate preluate cu titlu și pot face obiectul L. nr. 1. doar imobilele cu destinația de locuință trecute în proprietatea statului care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt D.-lege nr. 9. (…)
La data încheierii contractului atacat, era în vigoare HG nr. 1., prin urmare, fiind cert că imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului în temeiul D.ui-lege nr. 9., titlul statului putea fi apreciat drept îndoielnic.
Reglementările introduse prin HG nr. 1. permiteau reprezentarea unei situații juridice incerte în privința imobilului și puteau ridica un semn de întrebare cu privire la posibilitatea ca imobilul să nu fi trecut în proprietateastatului cu respectarea prevederilor legale. Prin urmare, era posibil ca imobilul în litigiu să nu intre sub incidența L. nr. 1. iar părțile erau ținute să aprecieze posibilitatea de vânzare-cumpărare și din acest punct de vedere.
Ulterior, reclamanții au reușit să obțină în justiție constatarea nevalabilității titlului S., tocmai din această perspectivă, prin D. civilă nr. 6. a C. de A. C., definitivă și irevocabilă.
Rezultă astfel că imobilul nu putea face obiectul L. nr. 1., astfel încât acesta nu se putea vinde către chiriași.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că la încheierea contractului, părțile nu au respectat nici dispozițiile art. 948 C. civ. și nici dispozițiile art. 1 pct. 3 din H. nr. 1., contractul fiind fondat pe o cauză ilicită, fiind lovit astfel de nulitate, părțile ignorând împrejurarea că titlul S. ar putea fi nevalabil.
Ambele părți contractante aveau posibilitatea să cunoască din cercetarea cărții funciare, că imobilul a fost naționalizat în baza D.ui nr. 9., lipsa de informare în acest sens fiindu-le imputabilă.
Prin urmare, reținând că reclamanții au obținut în justiție constatarea nulității titlului S., se impune în cauză și constatarea nulității actelor subsecvente.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. LOCAL AL M. C. -N. șipârâtul M. Ș. O.
C. Local al municipiului C.-N. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii apelului cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului critică în parte, legalitatea hotărârii judecătorești recurate apreciind ca in mod eronat instanța a admis apelul reclamanților.
In primul rând, învederează ca nu solicita modificarea hotărârii recurate in ceea ce privește petitul privind admiterea excepției lipsei calității procesuale a paratei SC C.A. SA.
In alta ordine de idei, menționează că hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțata în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, motivat de împrejurarea ca la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre SC C. si pârâtul M. Ș. O., imobilul în litigiu cădea sub incidenta L. nr. 1., iar dreptul de proprietate al vânzătorului, S. R., era înscris în cartea funciară.
Mai mult, instanța de fond a reținut în mod corect ca pârâtul M. S. O. nu a fost parte în dosarele invocate de reclamanți în apărarea lor, deci nu îi erau opozabile acestuia, respectiv nu i se poate opune acestuia modul de trecere al imobilului în proprietatea statului,
Reiterează ca la analizarea relei sau bunei-credințe a vânzătorului sau cumpărătorului, instanța de apel trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 33 din D.-Lege nr. 115/1938 care prevăd ca, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor si excepțiile legale se considera în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notata în cartea funciara vreo acțiune prin care se contesta cuprinsul acesteia sau dacă s-a cunoscut prin alta cale aceasta inexactitate, dispoziție legală coroborată cu art. 32 din D.-Lege nr.
115/1938.
Prin urmare, atâta timp cat, la data contractării, în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate al S. R. asupra imobilului în litigiu, cumpărătorii având convingerea ferma ca dobândesc dreptul de proprietate de la adevăratul proprietar al imobilului, iar reclamanții nu si-au notat acțiunile în cartea funciara si nu au trimis notificare pârâților, nu se poateretine reaua-credința a cumpărătorilor, aceasta trebuind a fi dovedită, ceea ce nu s-a întâmplat.
Câtă vreme S. R. a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra acestui imobil în temeiul unui titlu valabil, acesta avea posibilitatea legală de a dispune de acest imobil, de a-l înstrăina, în baza L. nr. 1., în favoarea titularilor contractelor de închiriere valabil încheiate.
Fată de lipsa unui text de lege care să prevadă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare o interdicție de înstrăinare a apartamentelor din imobilul în litigiu, interdicție introdusă de legiuitor doar prin art. 20 alin. 41din L. nr. 1., considera ca la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu titularul apartamentului în litigiu, nu s-au încălcat norme imperative care sa atragă nulitatea absolută invocată de reclamanta, acestea fiind încheiate cu respectarea art. 969 si 1295 C., respectiv art. 9 din L. nr. 1.. Or în speță, în raport cu aceste dispoziții este indubitabil că pârâții au avut convingerea fermă că S. R. este adevăratul proprietar al imobilului si este apt de a transfera proprietatea. De asemenea, reclamanții, daca doreau avea posibilitatea de a notifica pârâții cu privire la intențiile lor de retrocedare sau de a contesta titlul S., fapt care nu s-a întâmplat. Nici măcar cererea de restituire în baza L. nr. 1. nu a fost notata în cartea funciară, astfel ca în speța sunt aplicabile disp. art. 50 alin 2 din L. nr. 1., care statuează ca acele contracte încheiate cu bună credință sunt si rămân valabile. Din întreg probatoriul administrat în cauza, reclamanții nu au dovedit ca ar fi adus pe altă cale la cunoștința chiriașului M. S. O. ca înțeleg să conteste titlul în baza căruia statul si-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Așadar, la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare proprietar al imobilului în litigiu era înscris S. R., dreptul acestuia fiind înscris din anul 1957, in cartea funciară nefiind înscrisă vreo acțiune prin care sa se conteste titlul S. R., iar reclamanții nu au notificat chiriașilor intenția lor de a formula acțiune în contestarea titlului statului. A., întemeindu-se pe dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, câta vreme imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui act normativ - D. nr. 9., pârâtul nu avea de ce sa se îndoiască de existenta si valabilitatea titlului S. R. si nici nu puteau anticipa conținutul unor dispoziții legale apărute ulterior încheierii actului de dobândire. D., potrivit dispozițiilor legale, in speța art.1899, C.civil, buna credință este suficient să existe la momentul încheierii actului. In această împrejurare consideră că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu s-au încălcat norme imperative care să atragă nulitatea absolută invocată de reclamanți, acesta fiind încheiat cu respectarea art. 969 si art. 1295, C.civiI, respectiv art. 9 din L. nr. 1.. D., în prezentul litigiu, este indubitabil faptul ca pârâtul a avut convingerea fermă că S. R. este adevăratul proprietar al imobilului si este apt de a transfera proprietatea. Așadar, pe cale de consecința rezultă că la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare, proprietarul imobilului era S. R., iar reclamanții nu au notificat nici S., nici proprietarul subsecvent în legătură cu o eventuală intenție de revendicare. Pârâtul cumpărător, nefiind notificat anterior cumpărării despre intenția reclamanților de a contesta titlul statului, rezultă că este de bună credință, contractul neputând fi invalidat, fiind considerat act subsecvent în materia vânzării bunului altuia. In ipoteza unui vânzător cu titlu nevalabil,buna credința a terțului achizitor înlătură efectul "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis" al nulității, aceasta cu atât mai mult cu cat dreptul statului intabulat crează o aparenta de drept ce face aplicabil si principiul "error comunis facil ius", care de asemenea înlătura efectul nulității raportat la actul subsecvent. In situația în care S. si-a înscris în cartea funciara titlul, având în vedere efectul de publicitate fată de terți, dreptul nu mai are caracter de aparenta, ci este un drept evident. Atâta timp cat se dovedește cu elemente obiective ca în momentul contractării apărea cu evidenta că S. R. era proprietar al imobilului, iar titlul sau era unul public, necontestat, se poate afirma ca buna-credința există. Instanța de fond mai retine în mod just faptul că cererea de chemare in judecata din dosarul nr. 2843/1999, prin care imobilul a fost revendicat de către rec1amanti, a fost notată în C. nr. 104 C. sub B+8 la data de 6 aprilie 1999, ulterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare între pârâți. De asemenea solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că nu a căzut în pretenții contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu M. Ș. O. cu respectarea dispozițiilor legale. Prin recursul declarat de M. S. O. acesta a solicitat admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii pronunțate în apel în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamanți și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului a arătat că argumentarea instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate si forțate a dispozițiilor legale la care face trimitere in considerentele hotărârii sale ceea ce atrage nelegalitatea soluției, deoarece: Din economia dosarului rezulta ca imobilul situat în C.-N. str. Gh.Dozsa nr. 27 azi R. F. nr. 27 a fost înscris inițial în CF. 104 C.-N. nr.top. 254 a constituit inițial proprietatea antecesorilor reclamanților - respectiv A. V. si soția născuta P. L.; Imobilul a fost preluat de S. R. în baza D.ui nr. 9.1 privind naționalizarea - S. R. înscriindu-si dreptul de proprietate in cartea funciara menționata sub B.3 la data de - 19 mai 1957 cu Încheierea nr. 7315; Nevalabilitatea titlului de proprietate al statului a fost stabilita prin hotărâre judecătoreasca respectiv sentința civila nr. 4. a T. C. definitive prin decizia civila nr. 6. a C. de A. C. - hotărâri care insa s-au pronunțat fara ca pârâtul sa fie parte in acel dosar - deși la momentul promovării acțiunii lor in dosarul in care au fost pronunțate hotărârile respective era proprietarul ap. nr. 6 cu drept de proprietate înscris, in CF opozabil terților, deci si reclamanților din acel dosar si din cel prezent - si pe cale de consecința - aceste hotărâri - nu ii sunt opozabile - cum bine s-a reținut de toate instanței instanțele care s-au pronunțat cu privire la acest aspect anterior; după cum bine a reținut si instanța fond care a pronunțat hotărârea schimbata de decizia tribunalului. Având in vedere ca însăși disp. art. 1 pct. 2 din Normele 2. astfel cum au fost modificate prin H. prevăd ca intra sub incidenta legii 1. imobilele cu destinația de locuințe trecute in proprietatea statului cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respective, intre acestea fiind enumerate D 9. - nu cădea in sarcina nici a pârâtului si nici a vânzătorului să stabilească daca preluarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ - atributul fiind dat in competenta exclusivă a instanțelor de judecata conform art. 6 din Lg. 213/1998. Or, in acest context reținerea instanței de apel insensul ca exista un semn de întrebare cu privire la valabilitatea titlului statului - este o susținere de circumstanța - legiuitorul nu condiționează aplicarea unei dispoziții legale - in speța art. 1, 9, 14 din Lg. 1. de eventuale semne de întrebare pe care atât vânzătorul cat si cumpărătorul ar fi trebuit sa si le pună la momentul încheierii actului prin dispozițiile legale care reglementează vânzarea către chiriași respectiv art. 9 și 14 din Lg. 1. sunt prevăzute in mod imperativ cine poate beneficia de legea respective si in ce condiții astfel ca reținerea instanței de apel ca in speța contractul din litigiu ar avea o cauza ilicita prin prisma disp. art. 948 C.civil este nelegala Pentru a se putea dispune nulitatea contractului de vânzare- cumpărare - motivele de nulitate absoluta - trebuie sa existe la momentul încheierii acestui contract - respectiv la data de 6 octombrie 1998 - respectiv, sa se verifice daca la momentul respectiv 6 octombrie 1998 - cu ocazia încheierii contractului a fost respectata legislația in vigoare in acel moment - analiza bunei sau relei credințe la încheierea contractului trebuind a fi analizata de asemenea raportat la momentul respectiv si nu in raport de o stare de fapt ulterioara acestei date. Argumentul instanței de apel in sensul ca acest imobil nu intra sub incidenta L. 1. la data încheierii contractului - si prin urmare vânzarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor acestei legi - este nelegal - care vreme Lg. 1. - prevede in disp. art. 1 din lege ca intra sub incidenta sa imobilele preluate de stat cu titlu fara a defini caracterul titlului ca fiind un titlu valabil sau nu iar din înscrierile din Cf rezultă că titlul statului a fost constituit în baza unui act normativ, în speță D. 9.. Faptul ca ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din litigiu s-a stabilit prin hotărâre judecătoreasca faptul ca titlul statului a fost un titlu nevalabil este irelevant sub aspectul cauzei contractului de vânzare- cumpărare câtă vreme sub incidența legilor de reparație au intrat atât imobilele preluate cu titlu valabil cât și cele preluate de stat cu titlu nevalabil. Or, instanța de fond a analizat situația contractului de vânzare- cumpărare din litigiu atât prin prisma disp. L. nr. 1. - lege sub incidenta căreia intra fara discuție imobilul din litigiu la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cat si prin prisma disp. art. 46 pct. Lg. 1. respective, a verificat respectarea dispozițiilor legale in vigoare la încheierea lui reținând in mod legal ca: 1.- imobilul din litigiu cădea sub incidenta Lg. 1. - el fiind preluat de stat - cu titlu - Nevalabilitatea titlului statului, s-a stabilit abia in anul 2002, prin cele doua hotărâri judecătorești - or, contractul a fost încheiat la 6 octombrie 1998 - data încheierii contractului fiind anterioara datei de 24 noiembrie 1998 când a intrat in vigoare Lg. 213/1998 - publicata in M.Of. 448/24 noiembrie 1998. In contextul dat la încheierea contractului din litigiu - nu a fost încălcată nicio norma legala imperativa care să atragă nulitatea contractului sub aspectul ilicității cauzei actului juridic. 2.- Imobilul intră sub incidența legii 1. nefiind exceptat de la vânzare - excepțiile fiind expres si limitative prevăzute de lege - or nu s-a făcut vreo dovada in dosar de către rec1amanta ca imobilul ar fi intrat în categoria imobilelor exceptate de la vânzare; 3.- pârâtul se încadra in disp. art. 9 din lege pentru a putea cumpăra fiind titularul unui contract de închiriere privind apartamentul nr. 6 in derulare la data intrării în vigoare a L. nr. 112/ respectiv C. de închiriere nr. 204532/(...). 4.- nici o dispoziție imperativa a legii 1. nu statuează ca vânzarea nu se poate face decât după soluționarea cererilor de retrocedare - mai mult legea prevede in art. 2 care sunt persoanele îndreptățite la restituire in natura - or, rec1amanta, alături de ceilalți rec1amanti, nu intrau in categoria persoanelor îndreptățite la restituire in natura deoarece nu ocupau imobilul, i nici imobilul nu era liber. 5.- la momentul încheierii contractului, reclamanții nu aveau cerere de retrocedare a imobilului - ei fiind exceptați de L. 1. de la masuri reparatorii fiind cetățeni străini. 6.- La momentul cumpărării statul era proprietar de CF. valabilitatea titlului statului neputând fi cenzurata nici de stat si nici de pârât - art. 6 din Lg. 213/1998 - care stabilește atributul instanțelor de judecata sa statueze asupra valabilității titlului de proprietate a statului - a intrat in vigoare odată cu lege, după încheierea contractului; In condițiile date, statul fiind proprietar de C. prezumția de proprietate instituita de disp. art. 32, 33 din L. nr. 115/1938 - nu era răsturnată la momentul încheierii contractului - aceasta prezumție fiind răsturnata abia in anul 2002 , prin cele doua hotărâri judecătorești, notarea acțiunii in CF aferenta imobilului fiind făcuta după data încheierii contractului respectiv la data de (...) cu inch. c.f. nr. 6873/b5/ cf. 1. C. 7.- Prin lege s-a impus statului vânzarea apartamentelor deținute cu titlu de chirie, iar pârâtul îndeplinea cerințele legale pentru a cumpăra. In situația data, in speța, nici nu se mai impunea analizarea bunei sau relei credințe la încheierea contractului - câta vreme nevalabilitatea titlului statului a fost stabilita ulterior momentului încheierii contractului din litigiu. Cu toate ca in speta - buna sau reaua credința la încheierea contractului - nu se cere a fi pusa in discuție din moment ce nevalabilitatea titlului statului a fost constatata după patru ani de la încheierea acestui contract - in anul 2002, prin cele doua hotărâri judecătorești invocate de reclamanți - hotărâri care, nici nu-mi sunt opozabile, cum legal s-a reținut de instanțele anterioare, precum si de instanța care a pronunțat hotărârea apelata - instanța de fond analizând situația bunei sau relei credințe a subsemnatului la încheierea acestui act a ajuns la o concluzie corecta, in conformitate cu aplicarea corecta a legii raportat la situația de fapt desprinsa din probele administrate. Legal a reținut instanța de fond faptul ca - probele care a fost administrate in cauza de către reclamanți , care aveau sarcina probei potrivit legii - nu demonstrează reaua credința la încheierea acestui contract deoarece: la momentul încheierii contractului statul era proprietar cu drept de proprietate înscris in CF sub B 2 iar sub B 4 s-a înscris in anul 1997 partajarea imobilului - a se vedea c.f. 104 C.; pe rolul instanțelor la data încheierii contractului nu era înregistrata vreo acțiune care sa conteste valabilitatea titlului statului sau sa fie revendicata proprietatea imobilului - acțiunea reclamanților soluționata prin cele doua hotărâri invocate a fost înregistrata in anul 1999 după data încheierii contractului si soluționata in anul 2002 pârâtul nefiind chemat in judecata deși avea dreptul înscris in CF. Notarea acestei acțiuni in CF. 104 s-a făcut sub B 8 la data de (...) si apoi notificarea numitei C. E. este făcuta la (...)- notari făcute după data încheierii contractului; Nu s-a făcut nici o dovada ca pârâtul ar fi fost încunoștințat in vreun fel de reclamanți, sau alte persoane sau de vânzător ca imobilul esterevendicat si ca nu poate fi vândut: In ce privește listele cu imobilele revendicate la care fac trimitere reclamanții - trebuie observat ca: - la solicitarea instanței pârâtul C. Local C. a răspuns ca nu este in posesia unor astfel de liste publicate,iar scriptul depus de reclamanți la data de 16 martie 2009 - așa-zise liste - nu are relevanta - acest script fiind o copie după registrul de intrare al cererilor - registru care nu era la dispoziția publicului pentru consultare. Legal retine instanța faptul recurentul nu era în măsura să aprecieze - in ipoteza consultării CF 104 C. daca aplicarea decretului s-a făcut in mod corect in ce-l privește pe antecesorii reclamanților si să stabilească data titlul statului este unul valabil sau nu - atribuție care potrivit L. 213/1998 revine instanței de judecata. Intimata S. M. I. prin întâmpinare (f. 34-38) a solicitat respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: În ce privește recursul C.ui Local al municipiului C.-N., acesta susține că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre SC C. și pârâtul M. Ș. O., imobilul în litigiu cădea sub incidența L. nr. 1., iar dreptul de proprietate al vânzătorului, S. Român, era înscris în cartea funciară. Curtea constată că prin D. civilă nr. 6. a C. de A. C., definitivă și irevocabilă s-a constatat nevalabilitatea titlului S., astfel că imobilul nu putea face obiectul L. nr. 1., și acesta nu se putea vinde către chiriași. Chiar dacă pârâtul M. S. O. nu a fost parte în dosarele invocate de reclamanți în apărarea lor, și nu îi erau opozabile acestuia, prin această decizie s-a statuat exact asupra modului de trecere a imobilului în proprietatea statului, aceasta fiind o condiție imperativă prevăzută de L. nr. 1., care trebuia respectată și la data vânzării și de către pârât, ca și de orice persoană, pentru că doar imobilele preluate cu titlu au făcut obiectul acesteia. Or, cât timp imobilul a fost preluată fără titlu reiese că nu putea face obiectul acestei legi și nu putea fi înstrăinat, modul de trecere fără titlu trebuind să fie respectat de orice persoană la orice dată după intrarea în vigoare a L. nr. 1. și a HG nr. 1.. Dispozițiile art. 33 din D.-Lege nr. 115/1938 care prevăd că, cuprinsul cărții funciare, cu excepția îngrădirilor si excepțiile legale se considera în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, coroborate cu art. 32 din D.-Lege nr. 115/1938, nu contravin prevederilor ce dispun că doar imobilele preluate cu titlu fac obiectul L. nr. 1., indiferent de înscrierile din cartea funciară, care nu pot acoperi preluarea fără titlu. Nerespectarea acestei dispoziții imperative face ca analiza bunei sau relei credințe a cumpărătorilor să fie superfluă, aceasta neputând fi reținută, dat fiind că nu pot susține că au încheiat un contract cu bună credință dacă au cumpărat un imobil preluat fără titlu ce nu făcea obiectul L. nr. 1., încălcând o dispoziție imperativă și lipsind actul de o cauză licită. S. Român nu a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra acestui imobil, ci l-a preluat fără titlu, așa cum s-a constat prin D. civilă nr. 6. a C. de A. C., prin urmare nu putea dispune de acest imobil, și nu putea să îl înstrăineze în baza L. nr. 1. în favoarea titularilor contractelor de închiriere. Nu trebuia să existe un text de lege care să prevadă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare o interdicție de înstrăinare, deoarece exista și s-a încălcat norma imperativă ce prevedea că nu fac obiectul L. nr. 112/1195 imobilele preluate fără titlu, această prevedere imperativă având efectul interzicerii înstrăinării către chiriași a acestor imobile, iar prin încălcarea acestei norme imperative au fost înfrânte dispozițiile art. 948 C. civ. și dispozițiile art. 1 pct. 3 din H. nr. 1., contractul fiind fondat pe o cauză ilicită, deoarece nu a respectat o dispoziție imperativă a legii, fiind lovit astfel de nulitate, părțile încheind contractul cu toate că titlul S. era nevalabil. Pârâții nu puteau avea convingerea că S. R. este adevăratul proprietar al imobilului și că este apt de a transfera proprietatea cât timp, la data încheierii contractului atacat, era în vigoare HG nr. 1., prin urmare, fiind cert că imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului în temeiul D.ui-lege nr. 9., titlul statului putea fi apreciat drept îndoielnic, ceea ce s-a și constatat în aplicarea art. 1 și 9 din L. nr. 1., care prevedeau că doar imobilele preluate cu titlu fac obiectul L. nr. 1., dispoziții care trebuiau respectate și la data încheierii contractului. Chiar dacă D. civilă nr. 6. a C. de A. C., prin care s-a constat preluarea de către stat fără titlu, este ulterioară încheierii contractului în litigiu, aceasta constată o stare de fapt și de drept care exista și la data încheierii contractului și care stare produce același efecte și la data D. civile nr. 6. a C. de A. C., și la data încheierii contractului și ulterior. Nu există prevăzută nicăieri obligația ca reclamanții să notifice pârâții cu privire la intențiile lor de retrocedare sau de a contesta titlul S.. Imobilul nu făcea obiectul L. nr. 1., indiferent că era sau nu solicitat de cineva la restituire în temeiul acestei legi, nr. 1.. Invocarea ca cererea de restituire în baza L. nr. 1. să fi fost notată în cartea funciară, și incidența disp. art. 50 alin 2 din L. nr. 1., nu are legătură cu prezenta cauză, cât timp se analizează condițiile încheierii contractului, care au avut loc anterior L. nr. 1., iar art. 50 nu este incident în cauză, iar preluarea fără titlu exista cu sau fără vreo notare în cartea funciară. Nu este incidentă buna credința a terțului achizitor, cum s-a reținut mai sus, prin urmare nu este aplicabil nici efectul "resoluto iure dantis resoluoitur ius accipientis", iar aparența de drept ce ar face aplicabil principiul "error comunis facil ius" este incompatibilă cu preluarea fără titlu, situație ce decurge din preluarea fără titlu ce exista la data încheierii contractului. M.ivul de recurs ce privește exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată va fi respins deoarece contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu M. Ș. O. a fost încheiat fără respectarea dispozițiilor legale, prin urmare există culpă procesuală. În ce privește recursul pârâtului M. Ș. O., la o parte din motivele de recurs s-a răspuns analizând recursul C.ui local, problemele fiind comune, deci considerentele ce vizează aceleași motive de recurs sunt în această măsură valabile și pentru acestea. Cădea și în sarcina pârâtului și a vânzătorului să analizeze dacă imobilul făcea obiectul L. nr. 1., deci dacă preluarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ, atributul fiind dat în competența instanțelor de judecată doar în ce privește pronunțarea unei hotărâri judecătorești, pentru că efectul preluării fără titlu se produce și fără constatarea printr-o hotărâre judecătorească, atunci când se analizează dacă un imobil face sau nu obiectul L. nr. 1.. Oricum, art. 6 din L. nr. 213/1998 este ulterior încheierii contractului în cauză, și nu poate fi analizată incidența lui la data încheierii contractului. Legiuitorul nu condiționează aplicarea art. 1, 9, 14 din L. nr. 1. de eventuale semne de întrebare pe care vânzătorul și cumpărătorul ar fi trebuit să și le pună la momentul încheierii actului ci condiționează însăși aplicarea acestei legi în funcție de categoria de imobil, preluat cu sau fără titlu, din care face parte un imobil în concret, analiză pe care trebuie să o facă și cumpărătorul și vânzătorul, deoarece fiind dispoziții imperative aplicarea lor este obligatorie pentru toată lumea. Dispozițiile legale reglementează nu numai cine poate beneficia de legea respectivă ci și ce imobile fac obiectul acestei legi. Cauza de nulitate absolută exista la momentul încheierii acestui contract, întrucât și la această dată imobilul era preluat fără titlu ca și ulterior, dat fiind că doar data D. civile nr. 6. a C. de A. C. este ulterioară contractului dar constată aceași preluare fără titlu care exista de la însăși data preluării de către stat a imobilului. Intră sub incidența L. nr. 1. doar imobilele preluate de stat cu titlu iar cele preluate fără titlu, indiferent că este vorba de inexistența titlului sau de un titlu viciat, nu intră pentru că un titlu nevalabil nu este un titlu, oricum l-am analiza. În această logică se impunea ca reclamanții să ceară să se constate nu că imobilul a fost preluat fără titlu valabil ci fără titlu. Or și o astfel de acțiune, să se constate preluarea fără titlu, ar fi fost admisă iar nu respinsă. Chiar dacă instanța de fond a analizat situația contractului de vânzare-cumpărare din litigiu atât prin prisma disp. L. nr. 1. cât și prin prisma art. 46 din L. nr. 1., este fără relevanță dat fiind că în recurs se poate analiza doar decizia din apel, care a respectat decizia de casare și a analizat acțiunea doar prin prisma art. 948 C. civ., a L. nr. 1. și art. 1 pct. 3 din H. nr. 1.. Prin urmare nici recurenții nu pot invoca dispozițiile art. 46 din L. nr. 1., pentru că nu au constituit temei al acțiunii, și oricum acest text face doar o prevedere textuală a principiului bunei credințe, principiu care era și este aplicat de instanțe, dar, așa cum s-a reținut mai sus, nu pot susține pârâții că au încheiat un contract cu bună credință dacă au cumpărat un imobil preluat fără titlu ce nu făcea obiectul L. nr. 1., încălcând o dispoziție imperativă și lipsind actul de o cauză licită, cauza ilicită excluzând buna credință, ilicitatea neputând coexista cu buna credință, fiind noțiuni contrare. În ce privește temeiul juridic al acțiunii, teoretic recurenții nu aveau un interes să formuleze apel dat fiind că soluția era de respingere și doar în considerente se arată de instanța de fond și analiza art. 46 (45) din L. nr. 1., dar față de faptul că instanța de apel reține că prin decizia de casarea s-a stabilit cadrul juridic al cererii ca fiind dreptul comun reiese că motivul de recurs poate fi analizat, și prin prisma caracterului obligatoriu al deciziei de casare. Tot aici trebuie stabilit că nu este vorba de o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun ci de o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare introdusă în termenul prevăzut de L. nr. 1., dar întemeiată doar pe dispozițiile dreptului comun, dat fiind că deja anterior s-a stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă preluarea fără titlu a imobilului și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților. Nevalabilitatea titlului statului s-a stabilit prin decizia din anul 2002, dar această nevalabilitate exista chiar de la preluarea fără titlu de către stat și a produs efecte la data încheierii contractului de către pârâți în sensul că acel contract nu putea fi încheiat, imobilul fiind preluat fără titlu, iar astfel de imobile nu făceau obiectul L. n. 1.. L. nr. 1. nu prevedea că vânzarea nu se poate face decât după soluționarea cererilor de retrocedare, această prevedere fiind introdusă prin HG nr. 1., dar nu această prevedere a fost nerespectată ci aceea care interzicea vânzarea imobilelor preluate fără titlu, care nu făceau obiectul L. nr. 1., indiferent că s-a solicitat sau nu restituirea lor. Din punctul de vedere al persoanei îndreptățite, acestea nu putea cere restituirea tocmai din acest motiv, pentru că se putea cere în temeiul acestei legi doar imobilele preluate cu titlu și doar de către cetățeni români. D. dacă nu s-a formulat cerere de restituire pentru că imobilul era preluat fără titlu atunci nu se putea nici vinde în temeiul aceleiași legi, pentru același motiv, pentru că imobilul a fost preluat fără titlu. Chiar dacă statul era proprietar în CF, nu valabilitatea titlului statului trebuia cenzurată, ci trebuia analizat de fiecare persoană dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu, dat fiind că era o dispoziție imperativă ce trebuia aplicată de fiecare persoană fizică sau juridică. Nu are relevanță când a fost răsturnată prezumția de proprietate ci doar dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu și, prin prisma acestui criteriu, dacă făcea sau nu obiectul L. nr. 1.. În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă. În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga numitul recurent, aflat în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimaților A. V. I. S., A. V. F. J., A. E. S., A. V. I., S. O. M., suma de 1075 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 80, iar intimatei S. A. I. suma de 250 euro, echivalent în lei la data plății, potrivit extrasului de cont de la fila 81. Pentru intimații A. V. I. S., A. V. F. J., A. E. S., A. V. I., S. O. M., cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat în recurs au fost reduse de la suma de 7.763,5 la suma de 1075 lei, în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că prezenta cauză este în rejudecare, astfel că pe de o parte problemele de drept analizate nu sunt noi iar pe de altă parte au fost stabilite și limitele rejudecării prin decizia de casare, astfel că și din acest punct de vedere munca îndeplinită de avocat nu este deosebit de complexă. PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE L. D.DE Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și M. Ș. O. împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților A. V. I. S., A. V. F. J., A. E. S., A. V. I., S. O. M., suma de 1075 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, iar intimatei S. A. I. suma de 250 euro, echivalent în lei la data plății. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I. D. C. A. A. C. Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...) Judecător fond - Roșu D.G. - Judecătoria Cluj-Napoca Judecători apel - T. M., Balint C.V. - Tribunalul Cluj GREFIER A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 54/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
