Decizia civilă nr. 54/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/RR/2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. POP
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul O. I., împotriva deciziei civile nr. 1. din 11 aprilie 2012, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., S. ROMÂN PRIN D. G. A F. P. A., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cursul dimineții, revizuientul a depus la dosar, o cerere prin care reprezentanta acestuia, avocat B.-B. G. solicită strigarea cauzei la ora 1..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. este de acord cu admiterea acestei cereri.
C. încuviințează cererea formulată de reprezentanta revizuientului și lasă cauza pentru a treia strigare la ora 1..
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta revizuientului O. I., avocat B.-B. G., lipsă fiind restul părților.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
Se constată că la data de 12 septembrie 2012, pârâtul-intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C., a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Se comunică un exemplar reprezentantei reclamantului-revizuient.
Reprezentanta reclamantului-revizuient solicită acordarea unui termen întrucât se apropie și termenul de contestație în anulare și dorește să ia legătura cu clientul său.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu se opune încuviințării cererii de amânare.
C., după deliberare, respinge cererea de amânare întrucât soluționarea cererii de revizuire nu are nici o legătură cu contestația în anulare, iar prin întâmpinarea depusă de intimat s-a invocat strict excepția inadmisibilității.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientului susține cererea de revizuire așa cum a fost formulată în scris și solicită admiterea acesteia. Apreciază că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă, fiind întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 din același cod. În acest context principalul aspect este soluționarea revizuirii în limitele soluției pronunțate de instanța de recurs, respectiv de respingere a recursului formulat de reclamantul O. I. I. de recurs a încălcat principiul disponibilității, a dat mai mult decât s-a cerut, și pe cale de consecință a dispus admiterea recursului declarat de către pârât cu privire la aspecte care nu au fost criticate de această parte. Pârâtul a solicitat modificarea în tot a sentinței primei instanțe și respectiv respingerea acțiunii promovate de recurent, însă, instanța de recurs a dispus admiterea în parte a recursului promovat de pârât și în consecință admiterea în parte a acțiunii promovate de reclamant. În aprecierea sa, această soluție se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece pârâtul a solicitat schimbarea în tot, în vreme ce instanța de recurs a modificat în parte sentința instanței de fond.
Consideră că acelorași prevederi legale se circumscrie și soluția de respingere ca nefondat a recursului reclamantului, având în vedere că acesta a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul constatării caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva defunctului O. E., antecesorul reclamantului. P. această soluție, instanța de recurs a acordat ceea ce nu s-a cerut. În considerarea acestei cereri de revizuire, apreciază că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra caracterului politic al tuturor măsurilor administrative aplicate împotriva antecesorului revizuientului, motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire, cu consecința anulării hotărârii instanței de recurs, și, respectiv a se schimba în parte decizia atacată în sensul admiterii recursului declarat de reclamant și respingerii recursului declarat de pârât, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii excepției inadmisibilității, invocate de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, apreciind că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii de revizuire întrucât apreciază că hotărârea instanței de recurs este legală, în mod corect instanța de recurs a modificat sentința și a înlăturat dispozițiile referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării și a respins cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative aplicate antecesorului reclamantului în anul 1947, respectiv în 5 iunie 1950
- 6 iunie 1951, întrucât nu există o hotărâre de condamnare.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată în 16 mai 2012 revizuientul O. I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1. din 11 aprilie 2012, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...), solicitând instanței schimbarea deciziei și admiterearecursului formulat de revizuient și respingerea recursului formulat de M. F.
P. prin D. G. a F. P. C.
În motivarea cererii de revizuire revizuientul a arătat că în cauză este incident art. 322 pct. 2 deoarece instanța de recurs a admis recursul și a modificat în parte hotărârea instanței de fond, cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată în condițiile în care S. Român a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantul revizuient și a respins recursul reclamantului O. I., deși doar reclamantul revizuient a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul constatării caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva defunctului O. E. în perioada 1946-1989 în considerarea dispozițiilor art. 3, respectiv 4 alin. 2 din L. nr. 221/2009.
Prin raportare la motivele de recurs formulate de către fiecare parte, instanța de recurs prin soluția pronunțată a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra unor lucruri solicitate și a dat mai mult decât s-a cerut. I. de recurs nu s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva defunctului O. E. în perioada 1946-1989 costând în : în luna iulie 1946 defunctul știind că urma să fie ridicat în baza Ordinului 18.000 a dispărut de la domiciliu și a stat ascuns până în luna martie 1948 când a fost arestat și ulterior pus în libertate, fiind exclus din baroul de avocați A. D. de excludere din cadrul baroului menționa că O. E. este un element în care nu se poate avea încredere și care nutrește sentimente de ură față de regim, fiind capabil de revoltă sau mișcări de stradă necesitând în continuare a fi ținut sub supraveghere și acest document a fost întocmit în anul 1949.
În luna septembrie 1947 a fost efectuată o percheziție la biroul de avocațial, procesul verbal întocmit aflându-se la f. 494 al dosarelor comunicate de către C.
La data de (...) când PNȚ a fost dizolvat, O. E. a reușit să fugă, dar a fost arestat în primăvara anului 1948, când s-a întors la domiciliu întrucât a fost președinte al PNȚM.
La data de (...) s-a propus încadrarea lui O. E. în decretul nr. 6/1950 pentru o perioadă de 2 ani, iar acest decret este menționat expres în art. 3 al
L. nr. 221/2009.
La data de (...) a fost emisă hotărârea MAI - Secția Regionala A. de deschidere a dosarului lui O. E. pentru activitatea dușmănoasă desfășurată după 23 august 1944 și acesta a fost supravegheat de agenții M. I. și Pop P., atât la locul de muncă cât și la domiciliu.
La data de (...) Consiliul Securității S.ui a emis o hotărâre de luare în evidență a lui O. E. pentru activitatea desfășurată ca secretar al organizației județene PNȚ A. și interceptarea corespondenței a investigațiilor la domiciliul și locul de muncă, fiind dirijat pe lângă O. E. informatorul G. A., avocat, iar la domiciliu i-au fost instalate mijloace tehnice de urmărire și i s-a propus să devină informator.
Aceste aspecte coroborate cu L. nr. 312/1945, Decretul nr. 1., emis de MAN, pentru modificarea L. nr. 16/1949, Decretul nr. 6/1950 al Consiliului Securității au demonstrat caracterul politic al măsurilor administrative enumerate aparte de cele reținute de instanța de recurs.
I. de recurs nu s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea D. nr. 1., emis de MAN pentru modificarea L. nr. 16/1949 în ceea ce privește confiscarea averii antecesorului reclamantului revizuient.
Depozițiile martorilor converg spre ipoteza confiscării bunurilor mobile și imobile ce au aparținut familiei O.: terenurile identificate prinraportul de expertiză extrajudiciară, precum și aparatul aflat în dotarea cabinetului ginecologic al mamei reclamantului revizuient.
Prin întâmpinare S. Român a solicitat respingerea cererii de revizuireca inadmisibilă, deoarece revizuientul reia motivele din contestația în anulare, care face obiectul dosarului nr. (...).
Intimatul a apreciat că nu este incident art. 322 pct. 2 C.Pr.Civ., invocat de revizuient, deoarece acestui tip de revizuire se subsumează numai cererile care au fixat cadrul litigiului și au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul pricinii supuse judecății, care se reflectă în dispozitiv, ori criticile revizuientului sunt mai degrabă un apel deghizat care tind la o nouă analiză a cauzei pe fond.
Analizând cererea de revizuire, curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1. din 11 aprilie 2012, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...) a fost admis în parte în parte recursul declarat de pârâtul
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.
538 din 08 iunie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost modificată după cum urmează: s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a reținerii defunctului O. E., prin mandatul de reținere nr. 1. pentru fapta prevăzută de art. 327 C. s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării în unitate de muncă a defunctului O. E., în perioada (...) - (...), în baza Deciziei nr. 48/1950 a M.A.I.; a fost înlăturată din sentință dispozițiile referitoare la: constatarea caracterului politic al condamnării; respingerea cererii de constatare a caracterului politic a măsurilor administrative aplicate defunctului O. E. în 1947, respectiv (...) - (...); obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor materiale,au fost menținute dispozițiile din sentință privitoare la: respingerea cererii de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative împotriva lui O. E., în perioada 1946 - 1989 (cu excepția perioadelor mai sus menționate); respingerea cererii de acordare a daunelor morale; neacordarea cheltuielilor de judecată; admiterea în parte a cererii reclamantului și a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. I., în contra aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că prin sentința civilă atacată de către ambele părți cu recurs s-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, O. E., în perioada 1950-1952, în considerente arătându-se că deși nu s-a identificat o hotărâre de condamnare, din declarațiile martorilor audiați de către instanță, coroborate cu mandatul de deținere nr.10329, rezultă că O. E. a fost privat de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de agitație contra siguranței statului, prevăzută de art.327 C.
În fața instanței de recurs s-au făcut nenumeroase demersuri, atât de către instanță, cât și de către reclamant, în vederea identificării unei eventuale hotărâri de condamnare a antecesorului reclamantului, epuizându-se practic toate căile existente în acest sens. Cu toate acestea nu s-a făcut dovada vreunei hotărâri de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art.327 C., în aceste condiții neputându-se pune problema constatării caracterului politic al condamnării.
Declarațiile martorilor prin care aceștia atestă condamnarea politică a antecesorului reclamantului nu poate face ele singură dovada în acest sens, în accepțiunea unei persoane fără cunoștințe juridice termenii de reținere, internare sau condamnare putând apărea ca fiind echivalenți.
Cu toate acestea, astfel cum a reținut și instanța de fond, din cuprinsul dosarului comunicat de C. rezultă indubitabil că împotrivaantecesorului reclamantului au fost dispuse măsuri de către organele fostului regim comunist, în considerarea atitudinii sale de opoziție față de acest regim.
Mandatul de deținere nr.10329 aflat la fila 72 dosar fond confirmă că începând cu data de (...), O. E. a fost reținut, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.327 C., agitație contra siguranței statului.
Apoi, din fișa personală a acestuia, rezultă că O. E. a fost internat în colonie de muncă în perioada (...)-(...), la fila 71 din dosar existând mențiunea în fișa personală a acestuia, în sensul că internarea a fost dispusă în temeiul Deciziei M.A.I. nr.48/1950.
Acestea sunt singurele măsuri privative de libertate care rezultă cu certitudine din probele existente la dosar, celelalte măsuri invocate de către reclamant a fi fost luate împotriva antecesorului său nefiind probate. Faptul că s-au depus de către reclamantă mai multe acte normative din acea perioadă prin care au fost prevăzute măsuri împotriva unor categorii de persoane care prezentau pericol pentru securitatea statului comunist nu poate conduce la concluzia că aceste măsuri au fost efectiv dispuse împotriva antecesorului reclamantului, în lipsa unor dovezi în acest sens.
Referitor la faptele pretins a fi fost săvârșite în anul 1946, fiind vorba despre împușcarea unor muncitori, nu se pune problema unor fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar, defunctul O. E. fiind oricum achitat în ceea ce le privește, astfel cum precizează chiar reclamantul. De altfel, prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat un petit referitor la acestea, făcându-se vorbire despre ele numai în cuprinsul stării de fapt descrise în cerere pentru a se sublinia amploarea măsurilor represive dispuse împotriva defunctului O. E. de către regimul comunist.
În aceste condiții, C. a apreciat că se impune modificarea sentinței pronunțate de tribunal, constatându-se în temeiul art.4 alin.2 din L. nr.221/2009 caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva antecesorului reclamantului, respectiv a reținerii defunctului O. E., prin mandatul de reținere nr. 1. pentru fapta prevăzută de art. 327 C. și al măsurii administrative a internării în unitate de muncă a defunctului O. E., în perioada (...) - (...), în baza Deciziei nr. 48/1950 a M.A.I.
În ceea ce privește supravegherea antecesorului reclamantului de către organele de securitate până la decesul său, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi caracterizată ca o măsură administrativă cu caracter politic în sensul avut în vedere de L. nr.221/2009, art.4 alin.2, acesta fiind doar monitorizat ulterior eliberării sale, fără a se mai dispune efectiv vreo măsură împotriva sa.
În privința daunelor materiale curtea a reținut că din cuprinsul actelor prin care au fost luate măsurile administrative cu caracter politic nu rezultă că împotriva acestuia sau a familiei sale s-ar fi luat vreo măsură de confiscare a bunurilor avute în proprietate, confiscarea nerezultând nici din cuprinsul dosarului C. Depozițiile martorilor potrivit cărora au fost confiscate bunurile familiei după o condamnare politică a tatălui reclamantului, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, motiv pentru care s-a respins cererea de acordare a daunelor materiale. În ceea ce privește terenurile care au aparținut antecesorilor reclamantului, curteea constată că reclamantul a apelat la prevederile L. nr. 1., a fost eliberat un titlu de proprietate pe o parte din terenuri, iar ulterior în baza L. nr. 247/2005 fratele reclamantului a formulat o nouă cerere pentruterenurile care fac și obiectul acestei acțiuni, cererea fiind soluționată în sensul admiterii.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, curtea a reținut că nu mai pot fi acordate după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, după cum rezultă și din decizia în interesul legii nr. 12/2011.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct. 2 C.Pr.Civ. revizuirea se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Acest motiv de revizuire este o aplicare a principiului disponibilității care guvernează procesul civil , precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății, de a se pronunța asupra tuturor cererilor cu care a fost investită-principale accesorii sau incidente.
C. constată că prin sentința civilă nr. 5. Tribunalul Cluj a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, O. E., în perioada 1950-1952 și a fost respinsă cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva lui O. E. în perioada
1946-1989.
Ca urmare a controlului judiciar exercitat, instanța de recurs a admis recursul pârâtului și restrâns perioada pentru care a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, O. E., a constat existența unei măsuri administrative a internării într-o unitate de muncă a lui O. E. în perioada (...) - (...) și nu aferentă anilor 1950-1952.
I. de control judiciar, în recurs, a constatat că nu este vorba de o condamnare politică, cum a stabilit tribunalul pentru perioada 1950-1952, ci de o măsură administrativă a internării într-o unitate de muncă a defunctului O. E. în perioada (...) - (...).
Procedând în acest fel, în mod corect instanța de recurs a admis recursul pârâtului și nu se poate susține că s-ar fi pronunțat plus petita.
Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod proc.civ., vizează ipoteza în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest motiv de revizuire vizează inadvertențe care pot apărea în hotărârea judecătorească, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului pricinii supus judecății sau a dat mai mult decât s-a solicitat, ori ceea ce nu s-a cerut.
Ori, în cazul de față, curtea constată că instanța a fost investită să verifice măsurile politice (condamnări sau măsuri administrative) pe o perioadă foarte lungă de timp : 1946-1989 și admițând în parte acțiunea a constatat caracterul politic al măsurii administrative a reținerii lui O. E. dispusă prin mandatul de reținere nr. 1., precum și caracterul politic al internării într-o unitate de muncă în perioada (...) - (...).
Așadar, instanța de apel s-a pronunțat strict în limita investirii de către reclamant, fiind astfel respectat principiul disponibilității.
Este real că în motivele de recurs pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice nu face referire expresă la măsura reținerii defunctului O.
E. prin mandatul de reținere nr. 1., însă în motivele de recurs recurentul pârât arată că nu există probe din care să rezulte cu certitudine că antecesorul reclamantului a fost condamnat politic pentru infracțiunea pretins săvârșită, deci implicit critică și perioada care vizează mandatul de reținere constatat de instanța de recurs ca având caracter politic.
Și în ipoteza în care instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra caracterului politic al mandatului de reținere, fără să fi fost investită prin recursul pârâtului, curtea constată că singurul care ar fi avut interes să formuleze o cerere de revizuire ar fi fost pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice și nu reclamantul.
Pe de altă parte, nu se poate invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.2 C.Pr.Civ. pentru a critica modul în care instanța de recurs a analizat un motiv de recurs și verificând argumentele revizuientului curtea constată că demersul este tocmai în acest sens.
Susținerea revizuientului, potrivit căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celorlalte pretinse măsuri cu caracter politic luate împotriva antecesorului său în perioada 1946-1989, este nefondată, întrucât prin dispozitivul deciziei pronunțate în recurs instanța a arătat că menține dispozițiile sentinței de respingere a cererii de constatare a caracterului politic pentru perioada 1946-1989 și a și motivat această decizie de a menține dispozițiile sentinței, după cum rezultă din considerentele deciziei (f. 203).
C. constată că așa-zisele motive de revizuire sunt de fapt motive de recurs, revizuientul fiind nemulțumit de soluția pronunțată în recurs.
Potrivit principiului legalității căilor de atac, revizuientul nu poate să uzeze de o cale de atac neprevăzută de lege, respectiv recursul la recurs.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, instanța fiind obligată să verifice dacă criticile invocate în revizuire se încadrează în motivele de revizuire invocate, neputând extinde cercetarea judecătorească și să soluționeze alte nemulțumiri ale revizuintului care ar viza un eventual recurs.
Pentru considerente, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod proc.civ. curtea va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul O. I., în contradictoriu cu intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a Curții de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A.-T. N. A.-A. POP
GREFIER M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.recurs: A.I., A.C., C.M.Conț
← Decizia civilă nr. 1276/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1266/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|