Decizia civilă nr. 399/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 399/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
J.ECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. M., împotriva deciziei civile nr. 1. din 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privind și pe pârâta B. D., având ca obiect rectifcarea CF.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamanta- recurentă C. M., lipsă fiind pârâta-intimată B. D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 ianuarie 2012, pârâta-intimată B. D., a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri. Se comunică un exemplar din întâmpinare reclamantei-recurente.
La termenul de azi, reclamanta-recurentă depune la dosar timbrajul aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care nu vizează soluția pronunțată prin decizia recurată, și nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta-recurentă lasă la aprecierea instanței excepția invocat, iar pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, și în consecință să se anuleze întabularea pentru porțiunea care a trecut peste limita de mejdie.
C U R T E A,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 161/224 din (...) la Judecătoria Dragomirești, reclamanta C. M. a chemat-o în judecată pe pârâta B. D., solicitând „să anulați intabulația numitei B. D. înscrisă pe numele ei în CF nr. 4080 S., de pe parcelele cu nr. top 2629 în suprafață de 2158 mp și nr.top 2628 în suprafață de 2158 mp, pe terenul fânaț pădure „Arșița"; sau
„Acasă";.
Prin sentința civilă nr. 292 din 4 mai 2011 a J.ecătoriei D., s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta B. D.
S-a respins acțiunea precizată, intentată de reclamanta C. M. prin mandatar C. V., în contradictoriu cu pârâta B. D., având ca obiect rectificarea încheierii de intabulare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 887 din (...) a J.ecătoriei D., s-a respins acțiunea în anularea încheierilor de intabulare formulată de reclamanta C. M. și cererea de intervenție formulată de intervenienta B. D. prin decizia civilă nr. 5. din (...) a T.ui M., s- a admis apelul declarat de reclamanta C. M., în sensul că a fost schimbată sentința civilă nr. 887 din (...) a J.ecătoriei D., s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință, s-a dispus anularea încheierilor de întabulare nr. 3. și nr. 3. care au stat la baza intabulării în CF nr. 4081 și CF nr. 4081
S., s-a dispus rectificarea acestor cărți funciare în sensul radierii înscrierilor privitoare la nr. top 2630/2 și s-a respins apelul reclamantului; prin decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a C. de A. C., s-a admis în parte recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a T.ui M., care a fost modificată în parte, în sensul că s-a admis în parte și capătul de cerere formulat de reclamanta C. M. prin completarea de cerere, dispunându-se rectificarea parțială a încheierii făcute sub B+1 în CF nr.
4080 S., în favoarea pârâtei B. D. și radierea înscrierii dreptului de proprietate al acestei pârâte asupra parcelei cu nr. top 2630/1 fânaț, pădure în suprafață de 4073 mp.
În considerentele deciziei pronunțate în recurs, s-a reținut că imobilele asupra cărora sunt intabulați pârâtul B. G. S. și intervenienta B. D., respectiv cele din CF nr. 4081 S., nr. top 2630/2 casă de locuit în suprafață de 196 mp fânaț, pădure „Arșiță"; în suprafață de 1825 mp și în CF nr. 4080
S., nr. top (...)/1 fânaț, pădure „Arșiță"; în suprafață de 2158 mp, 2158 mp și
4073 mp, sunt parte din cele dobândite cu titlu de moștenire de către reclamantă și intervenientă și au fost partajate prin „. civilă nr. 2335 din (...) a J.ecătoriei Vișeu de Sus și decizia civilă nr. 7. din (...) a T.ui M.. S-a concluzionat că față de noua expertiză întocmită de expertul Man V., nelegalitatea intabulării privește nu numai terenul cu nr. top 2630/2 astfel cum a apreciat tribunalul, ci și o parte din intabularea pe numele intervenientei B. D. și anume cu privire la nr. top 2630/1.
În acțiunea anterioară, reclamanții C. V. și C. M. au solicitat anularea intabulării făcute pe numele pârâtei B. D. în CF nr. 4080 S., nr. top 2628,
2629 și 2630/1 prin încheierea nr. 3.. Prima instanță a apreciat că se impune anularea în totalitate a acțiunii, tribunalul a admis-o doar cu privire la intabularea pârâtului B. G. S., iar curtea a considerat că și intervenienta B. D. s-a intabulat greșit pe o parte din proprietatea reclamantei C. M., stabilind că doar 4073 mp au fost greșit intabulați.
Raportat la aceste hotărâri irevocabile, judecătoria a apreciat că în cauză există autoritatea de lucru judecat față de prevederile art. 1201 C., în speță existând tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Împrejurarea că în noul proces sunt aduse dovezi suplimentare dar menționându-se aceeași cauză, atrage identitatea în privința acestui element impus de art. 1201 C.
Prin decizia civilă nr. 1. din 22 septembrie 2011 a T.ui M., s-a respins apelul declarat de reclamanta C. M. împtoriva sentinței civile nr. 292 din 4 mai 2011 a J.ecătoriei D..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin prcizarea de acțiune depusă de reclamanții C. V. și C. M. în dosarul nr. 436/2006 al J.ecătoriei
D., s-a solicitat și anularea intabulației înscrise în CF nr. 4080 S. pentru numita B. D., nr. top (...) și 2629. Printr-o precizare ulterioară, aceiași reclamanți au solicitat să se anuleze și intabulația înscrisă în CF nr. 4080
S..
Judecătoria Dragomirești prin sentința civilă nr. 887 din (...) a respins în totalitate acțiunea. Tribunalul Maramureș prin decizia civilă nr. 56 din (...) a admis în parte acțiunea în ceea ce privește parcela cu nr. top 2630/2, iar Curtea de A. C. prin decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a găsit întemeiată acțiunea reclamantei și pentru parcela cu nr. top 2630/1 înscrisă în CF nr. 4080 S. sub B1 în favoarea pârâtei B. D., menținând celelalte dispoziții ale deciziei tribunalului, de unde rezultă că s-au respins implicit pretențiile reclamanților cu privire la parcelele cu nr. top 2628 și 2629.
În mod corect a reținut prima instanță existența autorității de lucru judecat între cauza de față și litigiul anterior menționat existând identitate de părți, obiect și cauză, fiind incidente prevederile art. 1201 Cod civil.
Chiar dacă apelanta a negat inițial că ar exista o judecată anterioară cu privire la aceleași chestiuni supuse acum judecății, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de apel înregistrate la data de (...), a susținut că Curtea de A. C. din greșeală nu a dispus și rectificarea înscrierilor în ceea ce privește topograficele cu nr. top 2618 și 2629, admițând astfel că în litigiul anterior au făcut obiect al judecății și cele două parcele de teren a căror rectificare se solicită și în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. M., solicitând casarea ei și a sentinței, respingerea excepției autorității de lucru judecat și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel, nu au luat în considerare raportul de expertiză depus la dosar, efectuat de expertul Man V. în dosarul nr. 436/2006, în care se arată clar că suprafața pe care s-a intabulat intimata B. D. cu nr. top (...) și
2629: parcela nr. top 2630/1 depășește limita de majdă care trece prin mijlocul casei de locuit; la fel și parcela cu nr. top 2628; parcela cu nr. 2629 se suprapune în întregime peste parcela ei primită prin partaj.
Ambele instanțe de fond nu au vrut să vadă că intabularea parcelelor cu nr. top 2628 și 2629 care se suprapun peste parcela recurentei primită prin partaj, aduce atingere autorității de lucru judecat a deciziei care s-a pronunțat înaintea deciziei civile nr. 1. a C. de A. C.
Nici instanța de fond și nici cea de apel nu au vrut să vadă raportul de expertiză și completarea la raport efectuate în dosarul de grănițuire nr. (...) cu privire la terenul în litigiu, în care intimata B. D. împreună cu fiul ei B. G. S., au cerut grănițuirea terenului conform intabulațiilor executate nelegal care le-au fost anulate, dar linia de mejdă conform raportului și completării la acesta, rămâne stabilită tot prin mijlocul casei de locuit, nu pe unde s-au intabulat ei, deoarece expertul în completarea raportului de expertiză a arătat clar că limitele de mejdă nu sunt modificate, însă B. D. le contestă datorită faptului că nu i s-a anulat și intabulația de pe aceste două parcele făcută ilegal.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului cu nr. top 2628 și 2629 înscrise în CF nr. 4080 S., pe numele pârâtei B. D., deoarece în felul acesta este violat dreptul de proprietate primit prin partaj, cu toate că este în folosința lui.
Intimata B. D. prin întâmpinare depusă la dosar f. 10, a solicitat respingerea recursului ca nelegal și netemeinic.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În actuala lui configurație, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
Prima instanță și instanța de apel nu au analizat raportul de expertiză și completarea la raportul de expertiză efectuate de expertul Man V. în dosarul nr. 436/2006 al J.ecătoriei D., adică într-un alt ciclu procesual, fiindcă nu au soluționat cauza pe fond, ci au respins acțiunea, respectiv apelul, pe baza excepției autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a C. de A. C.
Recurenta susține că decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a C. de A.
C., aduce atingere autorității de lucru judecat deciziei civile nr. 7. din 25 iunie 1997 a T.ui M., aspect ce nu poate fi analizat în cadrul prezentului proces, deoarece este vorba despre două hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în două cicluri procesuale anteriaore.
Incidentă în speță este autoritatea de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a C. de A. C., întrucât obiectul acțiunii civile precizate intentate de reclamanții C. V. și C. M. împotriva pârâților P. D. și B. G.-S., a fost acela de anulare a intăbularilor privitoare la aceleași numere topografice : (...) și 2629 din CF nr. 4080 S..
Interesul social reclamă ca hotărârile instanțelor judecătorești în litigiile supuse lor spre dezlegare, să fie considerate că exprimă adevărul potrivit adagiului res indicata pro veritae accipitur, situație în care nu mai poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, având același obiect și întemeiată pe aceeași cauză non bis in idem.
Prin urmare, în baza art. 166 C.pr.civ. și art. 1201 C., în mod corect prima instanță a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1. din 13 iunie 2008 a C. de A. C. și a respins acțiunea în baza acestei excepții, iar tribunalul a respins apelul împriva sentinței judecătoriei.
Așa fiind, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul decșarat de reclamanta C. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 22 septembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.
Președinte J.ecători
A.-T. N. T. D. M.-C. V.
G. M.-L. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. J..apel.P. V.,Waltner D. J..fond:B. L
← Decizia civilă nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 220/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|