Decizia civilă nr. 1276/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.1276/R/2012
Ședința publică din data de 9 martie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători :V. M.- reședintele C. de A. C
D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul B. Ș. împotriva deciziei civile nr. 73/ (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții M. J. și M. A., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat M. A., domnul avocat H. R. C. din cadrul Baroului S. cu împuternicire avocațială de substituire la dosar, lipsă fiind pârâtul recurent și reclamanții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că împuternicirea avocațială aflată la fila 6 din dosar a doamnei avocat V. V., este numai pentru redactare recurs nu și pentru susținere.
La data de 28 februarie 2012, reclamantul intimat M. A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat M. A. solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar, fila
20.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 3443 din 25 noiembrie 2010 A J. Z., pronunțată îndosarul nr. (...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă înaintată dereclamantul M. I. (decedat pe timpul judecății), continuată de moștenitorii M. J. și M. A., împotriva pârâtului B. Ș., având ca obiect obligarea pârâtului la a ridica edificatele de pe terenul reclamantului, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul a ridica edificatele pe cheltuiala pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Părțile au în proprietate terenuri învecinate. Între părți s-a purtat un proces pentru grănițuire și revendicare. Câștigând procesul, reclamanții au obținut dovada că terenul pe care sunt amplasate edificatele pârâtului este proprietatea lor. Astfel, prin S. civilă nr. 549/(...) pronunțată de Judecătoria
Zalău în dosar nr. 4887/2002, pârâtul a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 143 mp identificat în raportul de expertiză întocmit în acea cauză de exp. N. M. S. a rămas definitivă și a devenit irevocabilă prin respingerea apelului și recursului prin D. civilă nr.
334/(...) a T.ui S. - dosar 2297/2003, respectiv D. civilă nr. 1070/R/(...) a C. de A. C. - dosar 11148/2004.
Aceste susțineri ale reclamanților sunt reale.
De asemenea, prin expertiza efectuată în prezenta cauză s-a stabilit că părți din construcțiile fundație, respectiv anexă gospodărească se află amplasate pe terenul proprietatea reclamanților, care a fost revendicat cu succes de aceștia în procesul anterior.
Cu toate acestea, potrivit art. 494 alin.3 teza a II-a Cod civil, dacă opera asupra pământului a fost făcută cu bună-credință de către pârâții-constructori, reclamanții-proprietari ai pământului nu pot cere ridicarea operei.
Ei pot cere doar a păstra edificatul pentru dânșii și au dreptul să aleagă modul de plată a despăgubirilor datorate pârâților constructori: valoarea materialelor și manoperei sau sporul de valoare adus fondului de pământ.
Buna-credință se presupune întotdeauna, principiu reglementat de art. 1899 alin.2 Cod civil. P. este prezumat că a construit cu bună-credință, reclamanții nu au făcut dovada contrară. Dimpotrivă, din considerentele hotărârilor pronunțate în procesul anterior, rezultă faptul că edificatele existau și pârâtul a construit având convingerea că face acest lucru pe terenul proprietatea sa.
Prin urmare, pentru că textul legal interzice reclamanților să ceară ridicarea edificatelor, instanța a respins ca nefondată acțiunea.
II. Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel, admis prindecizia civilă nr. 73 din 25 octombrie 2011 a T.ui S. cu consecința schimbării în tot a sentinței.
Prin urmare, a fost admisă acțiunea reclamanților, dispunându-se obligarea pârâtului B. Ș. la ridicarea construcțiilor neterminate, evidențiate în schița de la fila nr. 8 a dosarului primei instanțe ca și construcții propusepentru demolare, ridicate pe terenul în suprafață de 143 mp aflat în proprietatea reclamanților, în caz contrar fiind autorizați reclamanții să ridice pe cheltuiala pârâtului aceste părți din construcție.
A fost obligat pârâtul la a le plăti reclamanților suma de 3.739,80 lei cheltuieli de judecată.
Motivând decizia, T. a arătat că:
În cazul în speță, prin sentința civilă nr. 549/(...) a J. Z. pârâtul a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de
143 mp identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul N. M. A. sentință a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și a recursului prin decizia civilă nr. 334/(...) a T.ui S. și respectiv prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. ( f. 13-19 dosar fond).
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că o parte din construcțiile ridicate de pârât casă, anexă gospodărească și fundația sunt amplasate pe terenul proprietatea reclamanților , iar dacă se are în vedere linia de hotar stabilită prin expertiza efectuată de expertul N. M. în baza căreia s-a dat sentința civilă nr. 5. rezultă că pe o parte din terenul reclamanților sunt edificate construcțiile pârâtului.
Se mai precizează în concluzii că suprafața de teren proprietatea reclamanților ocupată de construcțiile pârâtului este de 14,65 mp la anexă și de 13,52 mp (f.107-111- dosar fond).
Se poate observa din planul de situație - A. nr.1 la R. de expertiză efectuat de I. M. că, deși și o parte din casa de locuit a pârâtului este situată pe terenul reclamanților, s-a solicitat doar ridicarea anexei gospodărești și a fundației neterminate construite pe terenul reclamanților (f.102- 110 dosar fond).
Nu se poate susține că pârâtul a fost de bună credință întrucât și în dosarul având ca obiect revendicarea dreptului de proprietate, pârâtul a schimbat limita terenului său, deplasându-o în terenul reclamanților pe o distanță de 4,3 ml în interiorul acestuia.
Aceleași au fost și concluziile reținute prin raportul de expertiză nou efectuat în cauză.
Așadar, nu se poate susține că pârâtul nu a cunoscut că terenul în litigiu nu îi aparține (f.110 dosar fond).
Prin urmare, pârâtul construind în lipsa unui titlu care să-i justifice convingerea că acționează ca un constructor de bună credință și ignorând opoziția reclamanților la edificarea construcțiilor neterminate ridicate pe terenul acestora, pârâtul nu poate fi considerat constructor de bună credință.
În aplicarea prevederilor art. 494 cod civil trebuie să prevaleze interesele proprietarului terenului, indiferent dacă cel care a construit este de bună sau rea credință, textul de lege fiind edictat tocmai pentru protejarea proprietarului terenului. A. concepție este și în acord cu dispozițiile CEDO, Protocolul 1 art.1 care reglementează dreptul de proprietate.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a respins ca nefondată acțiunea reclamanților M. J. și M. A., împotriva pârâtului B. Ș.
III. Împotriva acestei decizii pârâtul B. Ș. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului și a acțiunii reclamanților, menținându-se hotărârea primei instanțe, deoarece:a) În mod greșit a reținut T. că pârâtul ar fi fost de rea-credință, câtă vreme reclamantul formulase cerere de reconstituire a dreptului de proprietate numai în anul 1998, iar validarea acestei cereri s-a dispus abia prin hotărârea nr. 1842 din 22 februarie 2002, titlul de proprietate fiind eliberat la data de 19 aprilie 2002 în favoarea reclamantului. b) Greșit a reținut T. și că pârâtul recurent ar ocupa suprafața de 143 mp din terenul proprietatea reclamanților, în condițiile în care recurentul eliberase
și îi predase antecesorului intimaților întreaga suprafață de teren liber, rămânând nepredată numai suprafața de teren ocupată cu anexe gospodărești edificate în anul 1999, adică suprafața de 14,65 mp din anexă și suprafața de
13,52 mp din fundație. c) Instanța de apel a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 494
C.pr.civ., atunci când a încuviințat cererea de demolare a anexei în suprafață de 81,13 mp și a fundației în suprafață de 29,90 mp, ridicate în anul 1999, deși suprafața de teren ocupată de cele două construcții din terenul proprietatea reclamanților intimați este de numai 14,65 mp, respectiv 13,53 mp.
Trebuia să se observe că hotărârea primei instanțe era temeinică și legală, reținând în mod corect buna-credință a pârâtului la data edificării construcțiilor litigioase întrucât obținerea de către recurent a autorizației de construire, precum și începerea lucrărilor de construire, s-au realizat în anul
199, deci cu mult anterior obținerii de către antecesorul intimaților a titlului de proprietate.
În ce privește sentința civilă prin care s-a stabilit că recurentul ocupă
143 mp din terenul antecesorului intimaților, aceasta a fost dată în anul 2003, deci ulterior emiterii autorizației de construire, precum și a titlului de proprietate nr. 2. de care intimații se prevalează. d) Este evidentă buna-credință a intimatului, în condițiile în care acesta a cumpărat de la C. suprafața de 250 mp teren în anul 1987, pe acest teren a edificat o casă în anul 1990, fiindu-i apoi emis, în anul 1993, titlul de proprietate.
Litigiul dintre părți cu privire la stabilirea liniei de hotar a început abia în anul 2002, când construcțiile erau deja ridicate, astfel că nu se poate susține că recurentul a construit pe un teren despre care a știut că nu îi va aparține. e) Probatoriul administrat în cauză nu probează, reaua-credință a intimatului, fiind de avut în vedere și că doar 28,17 mp din anexele a căror demolare se solicită sunt situate pe terenul intimaților. S. demolării este neeconomică și injustă, fiind mai oportună despăgubirea bănească a intimaților.
IV. Intimatul M. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerearecursului ca netemeinic și nelegal (f. 17, 18).
V. Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
În sensul dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finală din Codul civil în vigoare la data edificării construcțiilor în litigiu, cel care a construit pe terenul altuiatrebuie considerat de bună-credință atunci când a avut pe timpul edificării construcțiilor convingerea deplină și sinceră că terenul pe care construiește îi aparține sau că, cel puțin, are, în mod legitim, dreptul de a construi pe acel teren.
Prin urmare, nu poate fi socotit de bună-credință acela care a construit pe un teren despre care cunoștea că îi aparține altuia, după cum, în același spirit, nu este de bună-credință nici acela care construiește pe un teren cu privire la proprietatea căruia există o situație litigioasă ori, în genere, o contestare îndeajuns de serioasă a dreptului de proprietate al celui care construiește ori intenționează a construi.
În prezentul proces este de avut în vedere că, așa cum se arată și în motivele de recurs, pârâtul B. Ș. a început a construi în anul 1999, an în care a fost emisă, sub nr. 8/(...), și autorizația de construire de către P. comunei S.
Plecând de la acest element de fapt, precum și de la împrejurarea că doar ulterior, anume în anul 2003, s-a stabilit prin sentința civilă nr. 549 din 14 februarie 2003 a J. Z., menținută în apel și în recurs, linia de graniță dintre terenurile părților în proces, recurentul conchide că a fost de bună-credință pe timpul edificării construcțiilor în litigiu, neputând anticipa faptul că ulterior se va stabili judecătorește o linie de graniță în raport de care rezultă că o parte din construcțiile realizate se află pe terenul tatălui intimaților de astăzi.
A. concluzie a recurentului putea fi însă primită numai în situația în care în anul 1999, pe timpul edificării construcțiilor, nu ar fi existat contestări reciproce între părți cu privire la întinderea și limitele exacte ale terenurilor lor, căci doar într-o asemenea situație s-ar fi putut considera că pârâtul nu avea niciun motiv să creadă că dreptul său de proprietate asupra întregului teren pe care a construit poate fi pus la îndoială.
Curtea observă însă că relațiile dintre părți au fost caracterizate de conflicte și neînțelegeri cu privire la întinderea și granița terenurilor încă dinainte de anul 1999, în acest sens fiind, spre exemplu, adresa nr. 391 din 21 mai 1997 a Primăriei comunei S. (f. 114 dosar Judecătorie) către pârâtul B. I. prin care se face vorbire despre o contestație verbală a pârâtului privitoare la terenul atribuit lui prin titlul de proprietate nr. 2., fiind evocat în context și numele lui M. I., autorul cererii de chemare în judecată din prezentul proces. Tot astfel, la dosarul primei instanțe se află (f. 53) un răspuns al Postului de P. S. (sub nr. 22 din 21 decembrie 1998) la o reclamație a reclamantului M. I. prin care acesta este informat că „în urma verificărilor efectuate vă comunicăm că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care față de numitul B. I. a fost luată măsura avertizării în scris";, fiind avută în vedere săvârșirea de către B. I. a unei fapte de amenințare a lui M. I. T. acestea evidențiază că privitor la terenurile părților există neînțelegeri mai vechi, anterioare momentului la care pârâtul B. J. a început, în anul 1999, edificarea construcțiilor. A. stare de lucruri era de natură a-i trezi pârâtului temerea că edificarea construcțiilor în litigiu s-ar putea face, parțial, pe o suprafață de teren care nu îi aparține lui, ci reclamantului M. I., așa cum ulterior s-a confirmat în temeiul sentinței civile nr. 549 din 14 februarie 2003 a J. Z. și potrivit cu cele stabilite în prezentul proces.
Mai constată Curtea și că, deși real că pârâtul a obținut autorizație de construire în anul 1999, aceasta i-a fost acordată pentru a construi pe propriul teren, iar nu și pe o parte din terenul ce îi aparținea lui M. I.
Faptul că pârâtului i-a fost emis, în baza Legii nr. 18/1991, titlu de proprietate încă din anul 1993 nu poate, nici el, să îngăduie concluzia că pârâtul ar fi fost de bună-credință, câtă vreme prin acest titlu pârâtul a dobândit o suprafață de 816 mp teren, însă în fapt acesta a folosit, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 5. a J. Z., o suprafață de 956 mp, deci mai mare cu 143 mp decât cea înscrisă în titlu. Or, construcțiile edificate în anul 1999 se află parțial amplasate pe această suprafață de teren folosită de pârât peste limita de 816 mp acordată lui prin titlul de proprietate.
În concluzie, Curtea conchide că în mod corect a apreciat instanța de apel că pârâtul nu a fost de bună-credință pe timpul edificării construcțiilor în litigiu.
Nu s-ar putea considera nici că instanța de apel a dispus demolarea construcțiilor în totalitate, fiind limpede că ceea ce T. a avut în vedere sunt doar acele părți din construcții aflate pe terenul intimaților, iar nu aceste construcții în integralitatea lor. Doar în acest sens trebuie înțeleasă referirea la dispozitivul deciziei la construcțiile „. pe terenul proprietatea reclamanților în suprafață de 143 mp …";, ceea ce înseamnă, în mod firesc, că demolarea nu vizează și ceea ce s-a construit pe terenul aflat în proprietatea pârâtului recurent.
Față de cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
În baza art. 274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să îi plătească intimatului M. A. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 20).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. Ș. împotriva deciziei civile nr. 73 din 25 octombrie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului M. A. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. V. M. D.-L. B.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: C.R.P.
Jud.apel: G.Drăgan/P.Năsăudean
| ← Decizia civilă nr. 4554/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 54/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
