Decizia civilă nr. 725/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 725/R/2012
Ședința publică din 17 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta B. Z., împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. C. S., având ca obiect L. nr. 1..
Se constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o cerere, care a fost expediată prin fax de reprezentanta pârâtei intimate, doamna avocat R. S., prin care aceasta solicită instanței să ia act de împrejurarea că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, cerere la care a fost anexată o copie de pe întâmpinarea înregistrată la dosar în data de (...).
De asemenea, se constată că la data de (...), reprezentantul reclamantei recurente, domnul avocat C. B., a înregistrat la dosar ". scrise";, prin care solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat, precum și, în toate cazurile, respingerea ca inadmisibilă a cererii de obligare a reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 1./(...) , pronunț ată de T ribun alul Clu j î n dos arnr. (...),s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. Z., invocate de pârâta S. C. S.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanta B. Z., împotriva pârâtei S. C. S.
S-a respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Reclamanta susține îndreptățirea la masuri reparatorii in calitate de moștenitoare a bunicului să, proprietarul tabular S. M..
Deși in cuprinsul notificării înregistrate sub nr. 735/(...), care a fost formulata de către reclamanta si adresata P. O., aceasta solicita masuri reparatorii in calitate de moștenitoare a bunicului sau S. M., enumerând mai multe numere de carte funciara, in urma verificărilor s-a constatat faptul ca numitul S. M. a figurat ca fiind înscris numai in CF 1080 O.
Din extrasul pentru uzul organelor de stat depus la dosar la fila 322 rezulta ca B. S. - I. R., născuta la data de (...) în C.-N., este fiica lui B. A. si
B. A. -.
Conform certificatului de naștere, coroborat cu extrasul pentru uzul organelor de stat, rezulta ca S. A. I. I., s-a născut la data de 16 decembrie
1922, fiica lui S. M., in vârsta de 43 de ani si a lui E. in vârsta de 22 de ani, căsătorita cu B. A., tatăl reclamantei de care a divorțat la data de (...) potrivit mențiunii înscrisa pe verso-ul extrasului din registrul de naștere.
Potrivit extrasului din registru de decese, numitul S. M., născut in anul 1879, cu ultimul domiciliu in O., a decedat la data de 9 mai 1945, astfel ca in raport de data nașterii acestuia si data nașterii fiicei sale S. A. I., coincide vârsta înscrisa in certificatule de naștere al acesteia din urma si anume de 43 de ani, la data nașterii.
Din actele de stare civila mai sus analizate rezulta fara echivoc faptul ca reclamanta este fiica lui S. A. care este la rândul sau fiica proprietarului de carte funciara S. M..
Susținerile pârâtei in sensul ca nu exista identitate de persoana intre reclamanta B. S. si B. S. I. - R., fiica lui B. A., nu pot fi reținute având in vedere concordantele dintre actul de identitate prezentat in original in instanța de către acesta, potrivit căruia acesta este născuta la data de (...) în C.-N. si este fiica lui S. A. I.
Neconcordanțele privind prenumele înscris în actul de identitate si cele legate de înscrierea prenumelui de I., in loc de I. sau de numărul prenumelor sunt determinate așa cum rezulta si din răspunsul reclamantei la interogatoriu, pe de o parte, de traducerea din limba romana in limba maghiara iar pe de alta parte de procedura statului maghiar la emiterea actelor de identitate.
Ținând seama de aceste considerente, instanța urmează sa respingă excepția lipsei calității procesuale active ca fiind neîntemeiata.
Trecând la soluționarea in fond a acțiunii, din actele si probele de la dosar instanța retine următoarele:
In ceea ce privește tardivitatea notificării, instanța retine ca din copia notificării depuse la dosar la fila 12, rezulta ca aceasta a fost înregistrata la Primăria Oradea, sub nr. 735/(...).
Potrivit dispozițiilor art.22 al 1 din L. 1. republicata, persoana îndreptățita va notifica in termen de 6 luni de la data intrării in vigoare a prezentei legi persoana juridica destinatoare, solicitând restituirea in natura a imobilului. Acest termen de 6 luni a fost prelungit in mod succesiv prin OUG 1. si OUG 1., împlinindu-se la data de (...), susținerea ca ar fi o existat o repunere in termen prin intrarea in vigoare a L. 2., nu poate fi reținuta câta vreme prin aceasta lege nu se prevede o asemenea repunere in termen.
Din interpretarea dispozițiilor articolul 22 al 5 din L. 1. rezulta fara echivoc faptul ca termenul de trimitere al notificării este unul de decădere, sancțiunea pentru depășirea lui consta in stingerea dreptului subiectiv neexercitat, in intervalul prevăzut de lege.
In raport de data depunerii notificării, (...), se constata ca aceasta a fost depusa după expirarea termenului prevăzut de art. 22 al 1 din L. nr. 1..
Existenta unei practici neunitare in ceea ce privește tardivitatea notificării, susținuta de către reclamanta, nu poate constitui prin ea însăși un argument in favoarea interpretării in alt mod a dispozițiilor art. 22 al 1 din L. 1., câta vreme acestea prevăd in mod expres care este termenul in care persoana îndreptățita va depune notificarea, in lipsa altor dispoziții legale care sa prevadă in mod expres un alt termen pentru depunerea notificării.
Cu privire la susținerea reclamantei referitoare la obligativitatea aplicării jurisprudenței CEDO si interpretarea in favoarea celor îndreptățiți potrivit principiului constituțional al protejării si garantării dreptului de proprietate, care nu poate fi suprimat de aspecte formale, referitoare la termene si condiții de forma, instanța retine ca dreptul de a se adresa unui tribunal, in sensul art. 6 din C. si art. 25 din Constituție, implica obligativitatea părții interesate de a respecta procedurile instituite pentru a obține recunoașterea si protecția dreptului material pretins, nefiind permisa o opțiune a persoanei intre norma de drept material si cea procedurala.
De asemenea, instanța mai retine ca aplicarea normelor procedurale garantează siguranța sociala si nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. si nici de discriminare in sensul art.14 din C.
In concluzie, având in vedere faptul ca notificarea formulata de către reclamanta la data de (...), a fost făcuta cu încălcarea termenului prevăzut de art. 22 al 1 din L. 1., termen de decădere care atrage pierderea dreptului de a solicita in justiție masuri reparatorii, pentru considerentele de fapt si de drept mai sus arătate, instanța urmează sa respingă acțiunea.
Raportat la soluția de respingere a acțiunii, instanța apreciază ca nu se poate retine in cauza existenta culpei procesuale in sarcina paratei, motiv pentru care va respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata";.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recurs, în ter me n leg al, reclamanta B. Z., solicitând, în principal, admiterea recursului, casareahotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea completării probațiunii, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum aceasta a fost restrânsă și precizată.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta este moștenitoarea defunctei Kempe A., născută S., în calitate de fiică, mama reclamantei fiind la rândul său, în calitate de fiică, moștenitoare a lui S. M. și E., născută Hasz I..
Bunicul reclamantei, S. M., a deținut în proprietate, cu titlu de drept cumpărare, întabulat cu nr. 10270/1920, imobilul înscris în CF nr. 1080 O., nr. top 924, în suprafață de 840,96 mp, imobil care a suferit numeroase mișcări până în prezent, fiind supus unor repetate dezmembrări și alipiri de- a lungul anilor.
În anul 1958, în baza decretelor de naționalizare, S. Român a preluat acest imobil în mod abuziv și fără titlu, iar în urma naționalizării, imobilul a fost dat în administrarea operativă a Fabricii de Î. A. O., cu titlu de drept atribuire.
În calitatea sa de unică moștenitoare, reclamanta a formulat în temeiul L. nr. 1. și a L. nr. 2., o notificare, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcții din CF nr. 68990 O., adus din CF nr. (...), (...), (...), 2117 O., notificare prin care a arătat că acest imobil a fost proprietatea bunicului reclamantei și a fost naționalizat abuziv și fără titlude către S. R. A. notificare a fost notată în CF nr. 68990 O., sub B 9, prin încheierea de CF nr. 700/(...).
Inițial, P. municipiului O. - C. de aplicare a L. nr. 1. a comunicat mandatarului reclamantei printr-o adresă, că această notificare a fost transmisă către S. C. S. O., spre competentă soluționare, întrucât, această societate deține în proprietate imobilul menționat în notificare.
La aceeași dată, P. municipiului O. a transmis notificarea reclamantei către S. C. S. O., care nu a formulat niciun fel de răspuns, această notificare nefiind practic soluționată în termenul și după procedura prevăzute de art. 25 și urm. din L. nr. 1..
Corect a apreciat Tribunalul Cluj, inițial, că se impune efectuarea unei expertize topografice și în construcții în cauză, însă ulterior a revenit asupra acestei probe, apreciind-o ca inutilă soluționării cauzei.
În opinia reclamantei, identificarea în regim de carte funciară a imobilului este absolut necesară, pentru a se stabili cine are actualmente calitate de unitate deținătoare a imobilului și deci, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 teza a II-a C.pr.civ.
L. nr. 2. deschide posibilitatea de a formula o nouă notificare și prin prisma acestei legi, cu privire la imobilele care au făcut obiectul L. nr. 1. și care nu puteau fi restituite în baza L. nr. 1., cum este situația imobilelor reglementate de art. 16 din L. nr. 1..
În subsidiar, reclamanta recurentă a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că motivarea instanței fondului contravine nu doar spiritului legilor reparatorii, dar nesocotește și jurisprudența Instanței Supreme și jurisprudența C.E.D.O., în condițiile în care, în speță, nu a fost depășit de către reclamantă termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., termen prelungit prin O. nr. 1. și prin O. nr. 1., având în vedere și faptul că L. nr. 1. a fost modificată și completată prin L. nr. 2..
Finalitatea reparatorie a L. nr. 1. și a L. nr. 2. presupune interpretarea acestora în favoarea acelor îndreptățiți, potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate, salvgardării drepturilor conferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O., o soluție contrară echivalând cu violarea art. 14 C.E.D.O., în acest sens pronunțându-se și Curtea în cauza Beian contra României.
S-a mai invocat de către recurentă, în susținerea recursului său, considerentul de echitate, în contextul priorității blocului de convenționalitate.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, in timata S. C. S.a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că notificarea recurentei a fost formulată după termenul legal prevăzut expres în L. nr. 1., și ca atare, dreptul subiectiv al reclamantei, de a solicita măsuri reparatorii, era stins.
Față de tardivitatea formulării notificării, era inutilă administrarea oricărei probe, inclusiv a expertizei.
L. nr. 2. nu a operat o repunere în termen a persoanelor îndreptățite.
Practica invocată de recurentă nu prezintă relevanță în cauză, întrucât L. nr. 2., așa cum se statuează în mod univoc în practica recentă a
Înaltei Curți de C. și Justiție, conturată în D. nr. 8438/(...), nu modifică dispozițiile art. 22 din L. nr. 1., în forma inițială, privitoare la termenul de depunere a notificării.
Nu au fost încălcate dispozițiile C.i Europene a D. O. câtă vreme, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că dreptul de acces la tribunale nu este unul absolut.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a formulat la data de (...) o notificare înregistrată sub nr.
735/2005 la B. executorului judecătoresc Negrău Mihai, adresată P. O., întemeiată exclusiv pe L. nr. 2., și prin care a solicitat, în calitate de moștenitoare a defunctei Kempe A., fiica lui S. M. și S. E., restituirea în natură a imobilelor din CF nr. 68990 O., nr. top 915/2, 916/2, 920/2,
923/4, 924, 925/2, 926/1, 926/2, 927/1, 927/2, 930, 931/4, aduse din CF nr. (...), (...), (...), 2117 O. (f. 14 dosar fond).
Așa cum chiar reclamanta a recunoscut, atât în cuprinsul cererii introductive de instanță, cât și în memoriul de recurs, singura notificare pe care reclamanta a formulat-o cu privire la imobilul litigios este Notificarea nr. 735/(...), întemeiată exclusiv pe prevederile L. nr. 2..
Potrivit art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea inițială, devenită art. 22 după republicarea legii, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii - termen prelungit succesiv cu câte trei luni prin O. nr. 1. și O. nr. 1., până la data de (...) -, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar în cazul în care sunt mai multe imobile urmând să se facă câte o notificare pentru fiecare dintre acestea.
A.. 5 al aceluiași articol prevede imperativ că nerespectarea termenului prevăzut de alin. 1, pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Acest termen prevăzut de L. nr. 1., în art. 21 din redactarea inițială, pentru depunerea notificărilor, este un termen de decădere, ceea ce înseamnă că, în ipoteza în care persoana îndreptățită nu a formulat notificarea înăuntrul acestui termen, ea pierde însuși dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru respectivul imobil.
Chiar dacă L. nr. 2. a adus modificări substanțiale L. nr. 1., totuși, prin dispozițiile acesteia, nu a fost prelungit termenul pentru depunerea notificărilor și nici nu a fost instituit un nou termen pentru formularea notificărilor cu privire la imobilele ce intră sub incidența acestei legi.
Cu alte cuvinte, modificările aduse L. nr. 1. prin L. nr. 2. nu au operat o repunere a celor îndreptățiți în termenul de depunere a notificărilor.
Nu se impune, în actualul cadru procesual, analizarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei, prin prisma art. 3 și 4 din L. nr. 1., respectiv, analizarea modului în care imobilul a fost preluat de S. Român, ori dacă este sau nu posibilă restituirea în natură a imobilului, după cum, nu se impune administrarea probei cu expertiza topografică și în construcții, ori a vreunei alte probe, câtă vreme, reclamanta nu a formulat notificare înăuntrul singurului termen legal prevăzut de lege în acest scop, respectiv, în termenul reglementat de art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea inițială, devenit art. 22 după republicarea legii, situația în care în cauză devin incidente dispozițiile art. 21 alin. final, din L. nr. 1., în redactarea inițială, art. 22 alin. final după republicarea legii, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru imobilul litigios.
Drept urmare, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 312 alin. 3 teza II C.pr.civ.
Practica judiciară constantă și unanimă a fost în sensul că L. nr.
2. nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor, pentru imobilele ce intrau sub incidența L. nr. 1. și nu a instituit un nou termen pentru formularea unor astfel de notificări (a se vedea în acest sens, Curtea de A. C., D. nr. 215/A/(...), în Buletinul Jurisprudenței, 2009, pag. 106; D. nr. 213/A/(...), în Buletinul Jurisprudenței, 2009, pag. 92; D. nr.
173/A/(...), în Buletinul Jurisprudenței, 2008, pag. 140, etc.).
L. nr. 2., care a modificat L. nr. 1., prin T. nr. I, în niciun caz nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor și nici nu a instituit un nou termen în acest scop, așa cum nefondat apreciază reclamanta recurentă.
În niciun caz nu se poate vorbi, în cazul L. nr. 1., despre o identitate de rațiune, prin raportare la modificările aduse L. fondului funciar prin L. nr. 2., în sensul că, dacă legiuitorul a prelungit termenul înăuntrul căruia se poate solicita restituirea terenurilor ce fac obiectul Legilor fondului funciar, prin analogie, automat, înseamnă că s-a prelungit și termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce fac obiectul L. nr. 1., pentru simplul fapt că dacă legiuitorul ar fi dorit o prelungire a acestui din urmă termen, s-ar fi stipulat expres acest lucru în dispozițiile L. nr. 2..
Or, în tăcerea legii, față de faptul că legiuitorul nu a stipulat expres în cuprinsul L. nr. 2., că prin efectul acestei legi se prelungește termenul de depunere a notificărilor în baza L. nr. 1., ori că prin dispozițiile acestei legi se stabilește un nou termen în acest sens, nu-i este nimănui permis să adauge la lege, așa cum încearcă recurenta să inoculeze ideea.
Nefondat susține recurenta că în cauză se aduce atingere jurisprudenței C.E.D.O., respectiv prevederilor art. 6 alin. 1 și art. 14 din C. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în condițiile în care accesul reclamantei la justiție era pe deplin asigurat, în cadrul legal expres stabilit de L. nr. 1., respectiv, după procedura și în termenele stabilite imperativ de această lege.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin D. nr. 33/(...), pronunțată în dosar nr.
60/2007, a stabilit că persoanele care afirmativ au calitate de persoane îndreptățite în temeiul L. nr. 1., aveau la îndemână un cadru legal, pentru a se adresa justiției în vederea valorificării drepturilor lor, respectiv, L. nr. 1., în redactarea sa inițială, Instanța Supremă statuând că accesul la justiție și dreptul al un proces echitabil au fost asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de capitolul III al L. nr. 1., deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de L. nr. 1., sau care nu au declanșat în termenul legal prevăzut de această lege o atare procedură, nu mai pot uza de o altă acțiune în justiție, întemeiată, fie pe dispozițiile dreptului comun, fie pe dispozițiile L. nr. 2..
Nu se poate reține, așa cum nefondat susține recurentă, că în cauză s-ar încălca prevederile art. 6 alin. 1 din C., câtă vreme, Curtea E. D. O., deși a stabilit constant că art. 6 din C., garantează fiecărei persoane „dreptul la un tribunal";, adică dreptul la o instanță judiciară, să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, totuși, a admis că acest drept nu este unul absolut, și că acest drept este compatibil cu limitări implicite, recunoscându-li-se statelor membre dreptul de a dispune în această materie de o anumită marjă de apreciere.
În România legiuitorul a adoptat un act normativ special, L. nr. 1., în redactarea inițială, în temeiul căruia persoanele care se considerauîndreptățite puteau cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, iar modul în care se derula procedura administrativă prealabilă obligatorie putea fi cenzurat în fața unui tribunal, pe calea contestației în instanță prevăzută de art. 26 din această lege.
Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., câtă vreme, așa cum s-a stabilit de către Curtea E. a D. O., în cauza Păduraru contra României, Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția, iar art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C. nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
Drept urmare, Curtea constată că în cauză nu poate fi reținută, așa cum nefondat susține recurenta, încălcarea art. 6 alin. 1, art. 14 din
Convenția E. a D. O. și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
Recurenta a invocat în motivarea recursului său împrejurarea că imobilul în litigiu, fiind unul dintre cele reglementate de art. 16 din L. nr. 1., și care nu putea fi restituit în temeiul L. nr. 1., în redactarea inițială, acesta poate fi solicitat de către persoana îndreptățită pentru prima dată în temeiul L. nr. 2..
Curtea constată că această susținere a recurentei nu poate fi primită, întrucât, în primul rând, L. nr. 2. nu a operat nicio repunere în termenul de depunere a notificărilor, nu a instituit niciun nou termen în acest scop, pentru niciun fel de categorii de imobile, nu a prevăzut nicio excepție în acest sens; în al doilea rând, chiar și în ipoteza în care imobilul în litigiu s-ar fi încadrat în categoria imobilelor despre care face vorbire art. 16 din L. nr. 1. - adică imobile nesusceptibile de restituire în natură în baza L. nr. 1., în redactarea inițială -, reclamanta ar fi putut obține măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil dacă, în termenul prevăzut de art. 21 alin. 1 din L. nr. 1., în redactarea inițială, ar fi formulat notificare pentru acest imobil.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Printr-o notă de ședință depusă la dosar după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării soluției în cauză, la (...), intimata a arătat că va solicita cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate cu prezenta cauză, pe cale separată (f. 24).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. Z., împotriva sentinței civile numărul 1. din 29 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
A.-A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: F.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 220/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4132/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
