Decizia civilă nr. 4951/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.4951/R/2012
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2012
Instanța constituită din: Președinte : A. C.
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C.i de A. C
M.-C. V. Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. C.-N. PRIN P. ȘI C. LOCAL AL M. C.-N. și împotriva deciziei civile nr.3. din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul G. I.
, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat G. I., doamna avocat C. L. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților recurenți și reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este formulat și declarat în termenul legal.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 15 noiembrie 2012, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca fiind nelegal.
Prin cererea înregistrată de pârâții recurenți la data de 23 noiembrie
2012, s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Prin același înscris pârâții recurenți au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, din oficiu, pune în discuția reprezentantei reclamantului intimat excepția inadmisibilității acelor motive de recurs prin care se tinde la reaprecierea stării de fapt stabilită de instanța de apel în ceea ce privește contractul de închiriere încheiat între reclamant și antecesorii săi.
Reprezentanta reclamantului intimat apreciază aceste motive de recurs ca fiind inadmisibile.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului intimat cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului în principal ca inadmisibil , în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței pe care o depune la dosar, susținând concluziile depuse în scris prin întâmpinare. Nu se invocă motive de nelegalitate, se reiterează de fapt apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul J. C.-N. la (...) sub nr. (...) reclamantul G. I. achemat în judecată pe pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și M. C. N., solicitând ca prinhotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 12, din imobilul situat în C.-N., str. G-ral T. M.oiu, nr. 16, compus din 2 camere, bucatarie, camara, baie, hol, conform identificării din cuprinsul contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinația de locuință nr. 46904/(...), cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr.10.537/15 Mai 2012, pronunțată în dosarul civilnr.21.(...) al J. C.-N., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. I., împotriva pârâților C. LOCAL AL M. C. N. și M. C.-N. au fost obligați pârâții să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul apartament nr. 12 situat în C.-N., str. G-ral T. M.oiu, nr. 16, jud. C., în condițiile dispozițiilor D.ui L. nr. 6. și L. nr. 8.; au fost pârâții la plata către reclamant a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul G. I. este titularul contractului de închiriere nr. 46904/(...) (f.
61-62 dosar fond ), încheiat cu M. C. N. prin C. LOCAL AL M. C. N. având ca obiect imobilul apartament nr. 12, situat în C.-N., str. G-ral T. M.oiu, nr. 16, actul fiind încheiat în urma transcrierii de pe numele titularului anterior al contractului nr. 3. - G. I., tatăl reclamantului, acesta din urma renunțând la locuință în favoarea reclamantului, conform declarației autentificate sub nr.
1214/(...) de BNP J. E. .
Prin adresa nr. 201677/(...) pârâtul M. C.-N. a comunicat reclamantului refuzul de a încheia contract de vânzare-cumparare cu privire la imobil în temeiul dispozițiilor art. 9 din L. nr. 112/1995 și art. 6 din HG nr. 11/1997, arătând că la data (...) reclamantul nu avea drepturi locative in imobilul solicitat, includerea sa in contractul de inchiriere nr. 3. fiind efectuata la data de (...).
Analizând cererea de înscriere a reclamantului în fișa locativa a Contractului de inchiriere nr. 3. de către tatăl său G. I., instanța a constatat că, aceasta cerere a fost formulata de către G. I. senior, ca urmare a decesului titularului de contract A. I., acesta solicitând transcrierea lui pe acest contract alături de copii săi, printre care și reclamantul. Din declarațiile martorei B. M. S. rezultă că reclamantul - ns. în 1978 - a locuit in imobil încă de când era în scoala generală (clasa a IV-V), iar martorul L. I. a declarat că la mutarea sa, în
1986, familia G. era compusă din bunica și tatăl reclamantului și reclamantul, acesta locuind și dupa decesul bunicii în 1995, cât si ulterior, în mod neintrerupt, în prezent locuind cu familia acestuia (soția și cei doi copii). Împrejurarea că înscrierea reclamantului în contract s-a făcut doar la data de (...), poate fi explicată prin aceea că înscrierea sa s-a făcut numai o data cu transcrierea contractului de pe numele bunicii sale pe numele tatălui său - G. I. senior, acesta devenind titular de contract doar de la acea dată, ca urmare a decesului lui A. I., iar reclamantul era minor, prezumându-se că are domiciliul la părintele său.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că, în ceea ce îl privește pe reclamant sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din L. nr. 112/1995 și art. 6 din HG nr. 11/1997, acesta având dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilului apartament identificat în contract.
În ceea ce privește caracterul normei prevăzute de art. 7 alin. 1 din L. nr.
8., acesta este unul imperativ, dedus din împrejurarea că legiuitorul a folosit expresia vor fi vândute, dar și din interpretarea în ansamblu a dispozițiilor L. nr.
/1992 și a D.ui L. nr. 6. de unde rezulta concluzia că pentru chiriași cumpărarea este opțională, însă pentru unitatea bugetară sau economică de stat, odată exprimată opțiunea chiriașului la cumpărare, vânzarea este obligatorie. În acest sens, este și practica Î. C. de C. și Justiție, potrivit căreia obligația instituită prindispozițiile legale mai sus citate nu oferă un drept de opțiune pentru unitatea care le deține, și ea nu se poate sustrage de la îndeplinirea obligațiilor legale prin invocarea unor acte administrative cu caracter unilateral.
Totodată prin D. nr. 5 din (...) a Î. C. de C. și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul că dispozițiile L. nr. 8. trebuie interpretate în sensul că ele sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin decizia civilă nr. 3. din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)s-a respins că nefondat apelul declarat de pârâții C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr.10.537/15 Mai 2012, pronunțată în dosarul civil nr.21.(...) al J. C.-N., pe care a menținut-o în totul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Astfel, în ceea ce privește prima critică adusă sentinței apelate, în sensul că în mod eronat prima instanță nu a reținut faptul că pârâții au învederat că L. nr.112/1995 cuprinde o norma permisiva și nu una imperativa de obligare la vânzare, legiuitorul lăsând la latitudinea unităților administrative opțiunea de a vinde sau de a păstra imobilele în fondul locativ de stat, nu poate fi reținută ca fiind fondată având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu art. 7 alin. 1 din L. nr. 8.: "Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile D.ui-lege nr. 6. și ale prezentei legi".
În opinia tribunalului, care împărtășește concluziile la care a ajuns prima instanță, textul legal instituie pentru unitățile economice sau bugetare de stat, obligația și nu facultatea înstrăinării, iar acest lucru rezultă fără dubiu din împrejurarea că legiuitorul a folosit expresia vor fi vândute, la cererea chiriașilor. D. legiuitorul dorea ca vânzarea locuințelor să fie opțională pentru unitățile economice și bugetare de stat, ar fi folosit exprimarea vor putea fi vândute.
În art. 1 din D. lege 6. și art. 1 din L. 8. legiuitorul folosește într-adevăr această exprimare, însă aceste texte legale trebuie interpretate prin coroborare cu textul articolelor următoare, în care se prevede că vânzarea locuințelor se face la cererea chiriașilor. Astfel, din interpretarea în ansamblu a dispozițiilor L. 8. și a D.ui L. 6. se desprinde fără dubiu concluzia că pentru chiriași cumpărarea este opțională, însă pentru unitatea bugetară sau economică de stat, odată exprimată opțiunea chiriașului la cumpărare, vânzarea este obligatorie.
Totodată prin D. nr. 5 din (...) a Î. C. de C. și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul că dispozițiile L. nr. 8. trebuie interpretate în sensul că ele sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a II-a c.pr.civ, deciziile pronunțate de instanța supremă în cadrul unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate.
Pârâții fac parte din sfera subiectelor la care se refera dispozițiile art. 7 din L. 8., adică unitate bugetară, iar obligația de vânzare a locuințelor este una in rem, ce se transmite odată cu bunul, nu una in personam.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr. 3.. Astfel potrivit instanței constituționale obligația de vânzare către chiriași potrivit dispozițiilor L. nr. 8., este o obligație in rem instituită în considerarea obiectului, locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, iar nu o obligație in personam reglementată în considerarea subiectului.
De asemenea aceste aspecte s-au statuat și prin practica Î. C. de C. și J.
Astfel, potrivit instanței supreme obligația instituită prin dispozițiile legale mai sus citate nu oferă un drept de opțiune pentru unitatea care le deține, și ea nu se poate sustrage de la îndeplinirea obligațiilor legale prin invocarea unor acte administrative cu caracter unilateral. (D. civilă nr. 6., D. civilă nr. 6., D. civilă nr.
2.).
A doua critică adusă sentinței apelate, în sensul că judecătorul fondului nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de art.9 din L. nr.112/1995, art.6 din HG nr.20/1996, HG nr.11/1997 și HG nr.498/2003, art.43, alin. 1 și alin.3, în sensul că dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc îl au numai chiriașii care având contract valabil încheiat, ocupau apartamentul la data de 29 ianuarie 1996, condiție pe care reclamantul nu o îndeplinește, întrucât includerea acestuia în contractul de închiriere nr.33013 a fost operata doar la data de 28 februarie 1996, nu poate fi reținută ca fiind fondată deoarece în mod judicios prima instanță a reținut faptul că motivul înscrierii reclamantului în contract doar la data de (...), poate fi explicată prin aceea că înscrierea sa s-a făcut numai o data cu transcrierea contractului de pe numele bunicii sale pe numele tatălui său - G. I. senior, acesta devenind titular de contract doar de la acea dată, ca urmare a decesului lui A. I., iar reclamantul era minor, prezumându-se că are domiciliul la părintele său.
De altfel prin declarația autentificată sub nr. 160 din data de 06 mai 2005 de către BNP C. D. M. G. I. senior a declarat că renunță la statutul său de chiriaș al apartamentului nr.11, situat în C.-N., str.T. Moșoiu, nr.16, jud.C. în favoarea reclamantului G. I., astfel că în prezent reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art.9 din L. 112/1995 și art.6 din HG nr.11/1997.
În fine, a treia critică adusă sentinței apelate, în sensul că în mod eronat prima instanță a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită ca fiind întemeiată întrucât prima instanță a făcut în mod riguros aplicarea dispozițiilor art.274 C pr civ.
În speță nu poate fi reținută nici aplicabilitatea dispozițiilor art.274 alin 3
C pr civ în sensul reducerii onorariului de avocat, întrucât raportat la valoarea sau complexitatea prezentei cauze, munca prestată de avocat în fața instanței de fond suma de 1500 lei nu reprezentă un cuantum disproporționat care să impună ingerința instanței de judecată.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ a respins că nefondat apelul declarat de pârâții C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr.10.537/15 Mai 2012, pronunțată în dosarul civil nr.21.(...) al J. C.-N., pe care a menținut-o în totul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. solicitând modificarea deciziei civile nr. 3. a T. C. în sensul admiterii apelului pârâților, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare s-a arătat că decizia atacată este nelegală, atât instanța de fond cât și cea de apel neavând în vedere la soluționarea cauzei argumentele juridice invocate în cuprinsul poziției procesuale depuse la dosarul cauzei.
L. nr. 112/1995 cuprinde o normă permisivă și nu una imperativă de obligare la vânzare, legiuitorul lăsând la latitudinea unităților administrative opțiunea de a vinde sau de a păstra imobilele în fondul locativ de stat. A. interpretare se impune având în vedere că dreptul de proprietate privată al statului este ocrotit prin C. conform art. 44 alin. 2.
În mod eronat și cu încălcarea dispozițiilor legale instanța a reținut că o dată exprimată opțiunea chiriașului la cumpărare vânzarea este obligatorie. Prin impunerea vânzării se aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților, L. nr.
8. și D.-L. nr. 6. neinstituind obligația unităților de stat de a înstrăina imobilele deținute.
Reluându-se starea de fapt în ceea ce privește contractul de închiriere referitor la apartamentul în litigiu s-a arătat că cererea de cumpărare formulată de către reclamantul G. I. a fost respinsă deoarece acesta nu avea contract de închiriere valabil încheiat la data de (...), reclamantul fiind inclus în contractul de închiriere doar la data de (...). Nu sunt deci întrunite condițiile art. 9 alin. 1 din L. nr. 112/1995 care să-i fi permis reclamantului să opteze pentru cumpărare. Oricum textul de lege nu instituie nicio obligație de vânzare, atâta timp cât cumpărarea locuinței nu este o obligație pentru chiriaș, nepunându-se problema vreunei obligații pentru proprietarul imobilului.
Obligarea proprietarului la vânzare reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate garantat de C. și un tratament legal profund discriminator și inechitabil. Normele Convenției Europene a Drepturilor Omului se aplică cu prioritate conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției fiind deci prioritar deciziei nr. V/2008 a ÎCCJ.
În apărare, reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în primul rând recursul este nelegal deoarece nu este întemeiat în drept.
De fapt, prin cererea de recurs se reiterează toate motivele din apel, situație în care se pune în discuție reaprecierea probelor administrate în fața primelor două instanțe, ceea ce este inadmisibil, recursul neavând caracter devolutiv.
Deși prin recursul promovat se arată că s-ar critica legalitatea hotărârii atacate, din cuprinsul motivelor rezultă că se reiterează tot fondul cauzei, apărările din faza de apel, fără a se indica în concret care sunt pretinsele motive de nelegalitate ale deciziei civile nr. 3. a T. C.
Analizând recursul declarat de pârâții M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N.împotriva deciziei civile nr. 3. din 18 sept. 2012 a T. C., Curtea reține următoarele:
Deși nu este invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ca temei al recursului declarat de către pârâți împotriva deciziei pronunțate de tribunal, raportat la dezvoltarea motivelor de recurs se apreciază că acestea se încadrează în textul de lege indicat.
Ceea ce se contestă este modul de interpretare a dispozițiilor legale de drept material aplicabile în cauză, respectiv art. 9 din L. nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 cu trimitere la art. 7 din L. nr. 8..
Art. 9 din L. nr. 112/1995 prevede la alin. 1 că, „. titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului.";, art.6 din H.G. nr.11/1997 făcând referire la „. chiriașilor de a cumpăra locuințele în care locuiesc.";
Pârâții apreciază că textul de lege nu instituie obligația vânzării acestor apartamente, rămânând la latitudinea unităților administrative opțiunea de a le vinde sau de a le păstra în fondul locativ de stat. În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 44 alin. 2 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.
Referirile la dispozițiile L. nr. 8. și la D.-L. nr. 6. au fost făcute de către instanțele de fond numai în vederea unei corecte interpretări a textelor de lege incidente în cauză, invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 9 din L. nr. 112/1995 și art. 6 din HG nr. 20/1996. Din această perspectivă putea fi analizată și decizia în interesul legii nr. 5/2008 prin care s-a statuat asupra art. 7 din L. nr. 8..
Din conținutul deciziei în interesul legii nr. 5/2008 rezultă că prin L. nr. 8. s-a instituit o obligație în sensul unităților deținătoare de a înstrăina în favoarea chiriașilor apartamentele care fac obiectul legii, numai chiriașul având posibilitatea de a opta în sensul cumpărării sau nu a acestor apartamente.
Din motivarea acestei decizii în interesul legii rezultă că este vorba despre măsuri speciale, de protecție socială, luate în considerarea transformărilor esențiale care au avut loc în România începând cu anul 1990. Prin reglementarea obligativității vânzării imobilelor menționate în actele normative speciale se instituie o limitare a principiului autonomiei de voință a părților, consacrat de art. 969 alin.1 C.civ., nașterea raportului juridic rămânând la latitudinea titularului contractului de închiriere. D. condițiile prevăzute de legea specială aplicabilă sunt îndeplinite nu se poate refuza încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În același sens sunt și considerentele deciziei nr.73/1995 a C.i Constituționale prin care s-a verificat constituționalitatea prevederilor art.9 din L. nr.112/1995, Curtea Constituțională pronunțându-se în repetate rânduri în sensul constituționalității acestui text de lege.
Din interpretarea art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. coroborat cu art.34 din Convenție rezultă că Statul Român nu poate invoca încălcarea art.1 din
Protocolul nr.1 la C., nu în vederea protejării drepturilor sale fiind introdusă această normă ci în vederea respectării dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice, a unor organizații neguvernamentale sau a unor grupuri de particulari.
Instanța de apel a concluzionat deci în mod corect în sensul că numai chiriașul are dreptul să-și exprime opțiunea în sensul cumpărării sau nu a apartamentului închiriat, în cazul optării pentru cumpărare statul neavând posibilitatea să refuze încheierea contractului în condițiile expres prevăzute de lege.
Deși apărarea pârâților a fost încă de la momentul intentării acțiunii de către reclamant în sensul invocat și în recurs, din dosarul judecătoriei rezultă că ceea ce a determinat reclamantul să formuleze acțiune a fost refuzul pârâților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, refuz concretizat în adresa emisă la data de (...) (fila 7 dosar judecătorie). Din cuprinsul acestei adrese rezultă că motivul pentru care nu s-a dat curs cererii de cumpărare formulate de reclamant în temeiul L. nr. 112/1995 a fost acela că în conformitate cu art. 9 din L. nr.
112/1995 și art. 6 din HG nr. 11/1997 dreptul de a cumpăra apartamentele îl au numai chiriașii care având un contract de închiriere valabil încheiat ocupau apartamentele la data intrării legii în vigoare, ori reclamantul a fost inclus în contractul de închiriere numai ulterior acestui moment.
Practic acest refuz, cu motivarea menționată mai sus, trebuia cenzurat de către instanța de judecată investită cu acțiunea formulată de către reclamant.
În ceea ce privește statuările instanței de apel referitoare la momentul încheierii contractului de închiriere de către reclamant, acestea fiind statuări asupra stării de fapt, reținute pe baza probelor administrate în cauză, nu mai pot face obiectul recursului din perspectiva alin. 1 al art. 304 C.pr.civ. Prin acestea nu se pune în discuție legalitatea deciziei atacate ci temeinicia acesteia, temeinicie care este inadmisibil a fi cercetată în recurs având în vedere forma textului de lege invocat anterior.
Raportat la cele reținute, Curtea în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâții M. C.-N. și C. LOCAL
AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 3. din 18 sept. 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr. 21.(...), pe care o va menține ca legală.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimatului G. I. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâții M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva deciziei civile nr. 3. din 18 sept. 2012 a T. C. pronunțată în dosar nr.
21.(...), pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului G. I. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. D.-L. B. M.-C. V.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.apel: O.-C. Tatu, Alin-Florin Doica
Jud.fond: Grigorie Ioniță A.
| ← Decizia civilă nr. 341/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2776/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
