Decizia civilă nr. 1278/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1278/R/2012

Ședința publică din data de 9 martie 2012

Instanța constituită din: Președinte : A. C.

J.ecători : V. M.- președintele Curții de A. C.

D.-L. B. vicepreședinte al Curții de A. C

G. : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ș. D. împotriva deciziei civile nr. 2. din 30. noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanta SC. V. SRL, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și

0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că pârâtul recurent prin cererea depusă la dosar, fila 8 a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub nr. de mai sus, reclamant a S. " V. S.,cu sediul în B., str. L., nr. 153/2, județul M. a chemat în judecată pârâtul Ș. D.,solicitând instanței ca prin sentința ce o va da în urma administrării probelor, să stabilească linia de hotar dintre proprietatea reclamantei si proprietatea paratului din orasul B. ,str.L. ,nr. 100/A,proprietăți ce se învecinează nemijlocit.

Prin sentința civilă nr. 920 din data de 30 martie 2011, pronunțată de J.

V. de Sus în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. V. S., în contradictoriu cu pârâtul Ș. D. și s-a stabilit linia de mejdă dintre proprietățile părților pe traseul punctelor A-B-C-D din anexa 1, evidențiat cu linie întreruptă în raportul de expertiză efectuat de expert Z. I., care face parte integrantă din hotărâre.

A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost compensate celelalte cheltuieli de judecată efectuate.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin lucrarea de expertiză efectuată de ing. Z. I. au fost identificate terenurile proprietatea părților și s- a stabilit linia de hotar pe aliniamentul punctelor A-B-C-D.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la lucrarea de expertiză.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, prima instanță l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând ½ din onorariul achitat pentru expertiză.

Prin decizia civilă nr. 2. din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Ș. D. împotriva sentinței civile nr. 920 din data de 30 martie 2011, pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr. (...).

S-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S. V. S. împotriva sentinței civile nr. 920 din data de 30 martie 2011, pronunțată de J. V. de Susîn dosarul nr. (...), pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A fost obligat pârâtul Ș. D. să plătească reclamantei S. V. S. suma de

2120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligat apelantul-pârât Ș. D. la plata către apelanta-reclamantă S.

V. S. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1077 din (...) de notarul public Timiș C., reclamanta S. V. S. a dobândit dreptul de proprietate asupra complexului imobiliar alcătuit din casă și teren în suprafață de 805 mp, situate în orașul B., înscrise în CF nr. 50113 B., nr. topo 208/2, provenit din conversia CF nr. 8546 B., astfel cum rezultă din cuprinsul extrasului de carte funciară pentru informare, depus la filele 11-

12 din dosarul judecătoriei.

Potrivit concluziilor lucrării de expertiză efectuate în fața primei instanțe de expert Z. I., apelantul-pârât Ș. D. este proprietarul parcelei de teren cu nr. topo 208/1, în suprafață de 2682 mp.

Parcela inițială cu nr. topo 208 a constituit proprietatea numitului Ș. M. și a pârâtului Ș. D., iar, conform schiței de dezmembrare vizate sub nr.

1373/1997, parcela a fost dezmembrată în nr. topo 208/1 și 208/2.

Expertul a reținut că, potrivit situației de carte funciară și schiței de dezmembrare vizate sub nr. 1373/1997, linia de hotar dintre proprietățile părților este pe aliniamentul punctelor A-B-C-D, evidențiate cu linie întreruptă în anexa 1 la lucrarea de expertiză.

Raportat la mențiunile din contractul autentic de vânzare-cumpărare

și cele înscrise în coala funciară, nu prezintă relevanță în cauză susținerile apelantului-pârât cu privire la măsurarea terenului și înțelegerea părților la momentul vânzării, atâta timp cât nu s-a solicitat rectificarea respectivelor mențiuni.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul- pârât Ș. D.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-reclamantă, instanța a reținut că potrivit art. 584 Cod civil, în redactarea în vigoare la momentul pronunțării sentinței, cheltuielile de grănițuire urmează să fie suportate deopotrivă de ambele părți.

Cheltuielile la care se referă textul de lege sunt acelea necesare pentru trasarea limitelor în modul decis de instanță, iar nu și celelalte cheltuieli de judecată.

T. a apreciat că onorariul achitat pentru expertiză în sumă totală de

1800 lei se încadrează în ipoteza art. 584 Cod civil, constituind o cheltuială necesară pentru trasarea liniei de hotar, astfel încât a fost suportat de ambele părți, în cote egale, câte 900 lei fiecare.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în fața primei instanțe, respectiv onorariul avocațial în sumă de

1200 lei, taxă judiciară de timbru de 20 lei și 0,3 lei timbru judiciar,tribunalul a apreciat că se cuvin în totalitate acesteia, raportat la prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții și nu a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare.

Așa fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a admis apelul declarat de reclamanta S. V. S., a schimbat în parte sentința civilă nr. 920 din data de 30 martie

2011, pronunțată de J. V. de Sus în dosarul nr. (...) și a obligat pârâtul Ș. D. să plătească reclamantei S. V. S., suma de 2120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe, reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și ½ din contravaloarea lucrării de expertiză.

În temeiul, art. 274 alin. 1, coroborat cu art. 298 Cod procedură civilă, față de soluțiile date celor două apeluri, reținând culpa procesuală a apelantului-pârât Ș. D., care a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acestuia la plata către apelanta-reclamantă S. V. S. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței nr. 170 din (...), depusă la fila 25 din dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ș. D. solicitândcasarea deciziei civile nr. 2. a T. M..

În motivare s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de solicitările sale de a se pune în discuție proba testimonială, aceasta fiind unica probă ce conducea spre aflarea adevărului în cauză. Instanța s-a pronunțat fără a mai audia martorii care au fost la fața locului când s-a încheiat tranzacția.

În subsidiar s-a arătat că vânzarea a fost mai mult o pseudo vânzare, mai precis un contract ascuns în condițiile prevăzute și admise de lege.

Prin acest contract s-a urmărit o favorizare a SC Vidmena care ulterior a încercat să-l șantajeze, ajungându-se în această situație datorită încrederii pe care pârâtul a avut-o în administratorul SC Vidmena.

Pârâtul a mai făcut mențiunea că va dezvolta motivele de recurs până la termenul stabilit de către instanță.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

La data de (...) s-a depus de către pârâtul recurent o precizare prin cares-a arătat că după ce va studia întâmpinarea se va pronunța asupra probelor pe care dorește să le administreze în recurs.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat.

Analizând recursul declarat de pârâtul Ș. D. împotriva deciziei civile nr.

2. din 30 nov. 2011 a T. M., Curtea reține următoarele:

Singurul motiv de nelegalitate invocat de către pârât prin cererea de recurs este acela privind refuzul instanței de apel de a pune în discuție și de a administra proba testimonială propusă de către acesta, această chestiune putându-se circumscrie pct.5 al art.304 C., pct.8 și 9 ale art.304 C., indicate ca temei de drept a cererii de recurs nefiind incidente în cauză raportat la motivele de recurs dezvoltate de către recurent.

În ceea ce privește proba testimonială la care face referire pârâtul recurent se constată că într-adevăr prin scriptul depus în dosarul T. M. la data de (...) (fila 21 dosar) s-a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale cu 2 martori care au participat în momentul încheierii tranzacției dintre părți și în momentul delimitării proprietății prin țărușare.

La termenul de judecată din (...) instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei cereri în probațiune, respingând-o motivat de faptul că nu este o probă pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

În considerentele deciziei atacate s-a reținut că susținerile pârâtului cu privire la măsurarea terenului și înțelegerea părților la momentul vânzării terenului sunt irelevante având în vedere mențiunile din contractul autentic de vânzare-cumpărare a căror rectificare nu s-a solicitat.

Rezultă deci că instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra cererii în probațiune formulată de către pârât, critica din recurs pe această chestiune fiind nefondată.

Celălalt aspect la care face referire recurentul, respectiv existența unui contract ascuns prin care s-a urmărit favorizarea S. V. S., nu constituie practic o critică la decizia pronunțată în apel, neputându-se încadra în nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ și expres de art.304 C.

Având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin.

1 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ș. D. împotriva deciziei civile nr. 2. din 30 nov. 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ș. D. împotriva deciziei civile nr. 2. din 30 nov. 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09 martie 2012.

PREȘEDINTE, J.ECĂTOR, J.ECĂTOR,

A. C. V. M. D.-L. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

J..apel: Haidu D. M., Țiplea D.

J..fond: G. Mariș

G.,

S.-D. G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1278/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă