Decizia civilă nr. 1280/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1280/R/2012
Ședința publică din data de 9 martie 2012
Instanța constituită din: Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- reședintele Curții de A. C
D.-L. B.- icepreședinte al Curții de A. C
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 960 din 17 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind reclamantul G. D. M. și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, este formulat și declarat în termenul legal și a fost comunicat reclamantului.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memorial de recurs, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 22 februarie 2012, reclamantul intimate a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul recurent, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs, conform chitanțelor anexate întâmpinării ( filele 11-12 din dosar ).
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecatăformulată pe rolul T. C., reclamantul G. D. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să de dispună anularea dispoziției pârâtului P. municipiului C.-N. nr. 74/(...), de respingere a notificării înregistrate la B. S. M. sub nr. 1495/(...), cu privire la terenul în suprafață de 304 stj.p, situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 65, ulterior nr. 73, înscris în CF nr. 19002 C.-N., nr. top. 12049; în principal stabilirea dreptului acestuia de a beneficia de despăgubiri, în condițiile T. VII din L. nr. 2., pentru terenul în suprafață de 304 stj.p,- situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 65, ulterior nr. 73, înscris în CF nr. 19002 C.-N., nr. top.
12049, iar în subsidiar obligarea pârâtului să emită în favoarea acestuia o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul înlitigiu, în condițiile T. VII al L. nr. 2.; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
Precizarea. În data de (...), reclamantul a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanței anularea dispoziției pârâtului P. municipiului C.-N. nr. 74/(...), de respingere a notificăriiînregistrate la B. S. M. sub nr. 1495/(...), cu privire la terenul în suprafață de 696 mp, situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 73 (fost nr. 63), înscris în
CF nr. 19002 C.-N., apoi în CF nr. 1. C.-N. nr. top. 12049 și în CF nr. 1. C.- N., nr. top. 12049/2, în principal stabilirea dreptului acestuia de a beneficia de despăgubiri în cuantum de 65.459 Euro, în condițiile T. VII din L. nr. 2., raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. expert F. M., pentru terenul în suprafață de 696 mp, situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 73 (fost nr. 63), înscris în CF nr. 19002 C.-N., apoi în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 12049 și în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 12049/2, iar în subsidiar obligarea pârâtului să emită în favoarea acestuia o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în condițiile T. VII al L. nr. 2.; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
Precizare și extindere a cererii de chemare în judecată. În data de (...)reclamantul a depus la dosar o nouă precizare și extindere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâților P. municipiului C.-N. și S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice.
A., reclamantul a solicitat anularea Dispoziției nr. 74/(...), emisă de pârâtul de rândul 1, P. municipiului C.-N. de respingere a notificării înregistrate la B. S. M. sub nr. 1495/(...), cu privire la terenul în suprafață de 696 mp, situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 73 (fost nr. 63), înscris în CF nr. 19002 C.-N., apoi în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 12049 și în CF nr. 1. C.- N., nr. top. 12049/2; în principal stabilirea dreptului acestuia de a beneficia de despăgubiri în cuantum de 65.459 Euro, raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. expert F. M., pentru terenul în suprafață de 696 mp, situat în municipiul C.-N., str. C. nr. 73 (fost nr. 63), înscris în CF nr. 19002 C.-N., apoi în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 12049 și în CF nr. 1. C.-N., nr. top. 12049/2, iar în subsidiar obligarea pârâtului să emită în favoarea acestuia o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în condițiile T. VII al L. nr. 2.; cu obligarea pârâtului de rândul 2, S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata în favoarea acestuia a sumelor care vor fi stabilite cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în litigiu și cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.
II. Întâmpinarea. În data de (...) pârâtul a depus la dosarul cauzeiîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În data de (...) pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În motivare, pârâtul a arătat faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în prezenta cauză întrucât legiuitorul a stabilit în mod expres atât procedura cât și organele competente să analizeze aceste solicitări de restituire, care în mod evident se aplică cu prioritate în baza principiului general de drept "specialia generalibus derogant".
III. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 960/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. D. M., împotriva pârâtului P. M. C.-N. și în consecință:
- s-a dispus anularea Dispoziției de respingere a notificării nr.74/(...) emisă de pârâtul P. municipiului C.-N.
- s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în sumă de 65.459 euro echivalent în lei la data plății, pentru imobilul teren în suprafață de
696 mp. situat în municipiul C.-N., str. C. nr.73 (fost nr.63) înscris inițial în CF nr. 19002 C.-N., nr. top 12049, condiționat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri în urma exproprierii, actualizate.
S-a respins acțiunea promovată de reclamantul G. D. M. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost obligat pârâtul P. M. C.-N. să plătească reclamantului suma de
2.284 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut următoarele:
Cu referire la calitatea procesuală pasivă a S. R. prin M. E. și F. P., instanța a reținut că reglementarea instituită prin T. VII din L. nr. 2. nu conferă acestuia atribuții în procedura de acordare a despăgubirilor, el putând sta în proces în ipoteza prevăzută de art. 28 din L. nr.1., ipoteză ce nu se regăsește în speță.
Ca atare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R. prin M. E. și F. P., cu consecința respingerii acțiunii civile formulate în contradictoriu cu acest pârât.
Pe fondul cauzei, T. a reținut că prin notificarea emisă sub nr.1495/(...) de BEJ S. M., înregistrată la P. M. C.-N. sub. nr.48062/3, numita M. M. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 304 stj.p., situat în C.-N. str. C. nr.65, ulterior 73, jud. C., înscris în CF nr.
19002, nr. top 12049, teren deținut în proprietate și preluat prin D. de expropriere nr. 31/(...) și transcris în favoarea S.ui R. în CF nr. 1..
În cursul procedurii administrative, anterior soluționării notificării, revendicatoarea M. M. a decedat, moștenitorul acesteia fiind reclamantul G. D. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 73/(...), emis de BNP G. H. T.
Prin Dispoziția de respingere a notificării nr. 74/(...), emisă de P. M. C.-N., a fost respinsă notificarea formulată de M. M., având drept moștenitor pe reclamantul G. D. M., pe considerentul că revendicatorul nu a depus toate actele solicitate necesare soluționării notificării, conform art. 23 din L. nr. 1. republicată.
Asupra imobilului înscris în CF nr. 19002 C., A + 1, cu nr. top 12049
„casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 2 camere, bucătărie si dependințe, grajd din cărămidă acoperit cu țiglă, curte și grădină în str. C. nr. 65 în suprafață de 304 stj.p., a fost proprietară tabulară antecesoarea reclamantului P. M., după cum rezultă din copia colii funciare aflate la dosar.
Potrivit înscrierii de sub B3, în baza D.ui nr. 31/1983, imobilul de sub
A + 1 s-a dezlipit și s-a transcris în CF nr. 1. în favoarea S.ui R..
Prin D. nr. 31/1982 al Consiliului de S. al R. s-a expropriat și s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unor suprafețe de teren și construcții, în vederea construirii unui număr de 626 apartamente și a lucrărilor tehnico-edilitare aferente, iar la poziția nr. 19 din anexa acestuidecret figurează antecesoarea reclamantului, P. M. cu suprafața de
1039 mp. teren și 107,85 mp. construcții în C.-N., strada C. nr. 73.
Chiar dacă în cartea funciară apare ca an al emiterii decretului, anul
1983, instanța a apreciat că este vorba despre o eroare materială și oricum, ceea ce interesează este împrejurarea că imobilul a fost preluat de stat, din această perspectivă fiind evident că exproprierea terenului aparținând antecesoarei reclamantului, a avut loc prin actul normativ amintit.
În raport de art. 2 lit. h) și i) din L. nr. 1., potrivit cărora intră sub incidența acestui act normativ orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din L. nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele preluate fără un astfel de titlu, imobilele în litigiu intră sub incidența legii speciale privind măsurile reparatorii pentru imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind imobile preluate abuziv .
Actele de stare civilă depuse la dosar, coroborate cu certificatul de moștenitor nr. 73/(...), emis de BNP G. H. T. și certificatul de moștenitor nr.
93/(...), emis de BNP F. C. atestă faptul că M. M. a fost moștenitoarea defunctei P. M., iar reclamantul este moștenitorul defunctei M. M..
Față de aceste înscrisuri existente la dosar, instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada că este succesorul proprietarei tabulare și de la care imobilul a fost expropriat, fiind persoana îndreptățită la restituire raportat la dispozițiile art. 3 și 4 ale L. nr. 1..
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice care să identifice imobilul revendicat, înscris inițial în CF nr. 19002 C. nr. top
12049, care a constituit proprietatea antecesoarei reclamantului, reținând că prin notificarea formulată în temeiul L. nr. 1., s-a solicitat în principal, restituirea în natură a terenului.
Concluziile lucrării întocmite de expert V. V. au fost în sensul că actualmente situația din zona respectivă este mult diferită față de cea existentă inițial, din caza lucrărilor de sistematizare efectuate.
A., din suprafața de 304 stj.p. echivalentă cu 1094 mp., înscrisă în CF nr. 19002 C. nr. top 12049, s-a reconstituit prin O. nr. 7. al P. C., dreptul de proprietate în favoarea antecesoarei reclamantului, M. M., pentru 398 mp teren pe care aceasta l-a înstrăinat ulterior; suprafața de 24 mp. este ocupată de bordura estică a intersecției amplasate în zonă, suprafața de 360 mp., în parte albia pârâului P., în parte degradată prin devierea acestui curs de apă, impunându-se a fi betonată, în continuarea sistematizării, pentru împiedicarea alunecărilor de teren, iar suprafața de 312 mp. reprezintă versantul drept al acestui parau, fără acces și total degradată. Ca urmare, expertul a apreciat că nu se poate restitui în natură, nicio altă suprafață de teren din cea deținută de antecesoarea reclamantului.
Față de aceste concluzii ale raportului de expertiză și ținând seama de împrejurarea că din totalul suprafeței de 304 stj.p. s-a restituit antecesoarei reclamantului suprafața de 398 mp, conform O.ui nr. 7., eliberat de P. J. C., rezultă că reclamantul este îndreptățit să mai beneficieze de măsuri reparatorii prevăzute de L. nr. 1. republicată, pentru diferența de teren de
696 mp.
Totodată, este evident că suprafața care este ocupată de stradă
(intersecție), precum și cele ocupate de albia pârâului și respectiv, versantul acestuia nu mai pot forma obiectul restituirii în natură, nefiind libere în accepțiunea L. nr. 1..
Este, așadar, fără relevanță susținerea pârâtului P. M. C.-N. în sensul că, prin notificarea formulată s-a solicitat restituirea în natură a terenului,iar prin prezenta acțiune se solicită despăgubiri, de vreme ce probatoriul administrat a relevat faptul că terenul deținut de antecesoarea reclamantului nu mai poate fi restituit în natură.
Nu poate fi primită nici apărarea formulată de același pârât referitoare la faptul că pe terenul revendicat ar exista edificată o construcție cu privire la care nu există dovada unei autorizații de construire. A. întrucât expertiza topografică atestă că respectiva construcție, pentru care există autorizație, este amplasată pe suprafața de 398 mp. care a fost restituită prin O. nr. 7. al P. J. C. către M. M. și a fost ulterior înstrăinată de aceasta.
În atare situație, cum nu se poate dispune retrocedarea în natură a terenului în litigiu, măsurile reparatorii urmează a se stabili în echivalent, astfel cum sunt reglementate acestea prin nr. 1., modificată și completată prin nr. 2..
Stabilirea cuantumului despăgubirilor este o etapă a soluționării pe fond a notificării, având rolul de a evita un eventual litigiu în fața instanței de contencios administrativ, în situația în care ulterior, s-ar parcurge procedura prevăzută de T. VII din L. nr. 2..
A. întrucât, după parcurgerea procedurii administrative reglementate de T. VII din L. nr. 2., reclamantul ar avea deschisă calea unei acțiuni în contencios administrativ dacă s-ar declara nemulțumită de cuantumul despăgubirilor stabilite prin respectiva procedură
Or, în mod cert aceasta ar conduce la depășirea duratei rezonabile de soluționare a cererii reclamantei, încălcându-se exigențele impuse de art. 6 par. 1 din C.E.D.O.
În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O. a statuat că, deși L. nr.1. oferă părților interesate accesul la o procedură administrativă, cat și ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în măsură să conducă la un termen rezonabil de plată a despăgubirilor pentru persoanele în privința cărora restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă. În acest sens, Curtea a subliniat ca argumente în plus, funcționarea lentă a F.ui Proprietatea, precum și faptul că, lipsa prevederii a unor termene constrângătoare pentru analizarea dosarelor de către C. C., constituie un alt punct slab al mecanismului intern de despăgubire.
Față de aceste considerente, se apreciază că este admisibilă stabilirea directă de către instanță a cuantumului despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite.
Valoarea acestor despăgubiri a fost stabilită prin expertiza de evaluare întocmită în cauză de expert F. M. E. la suma de 65.459 euro, instanța considerând că această sumă reflectă valoarea reală, de piață a imobilului la momentul pronunțării hotărârii.
Concomitent, în temeiul art.11 din L. nr. 1., urmează ca reclamantul să restituie suma primite de antecesoarea sa cu titlu de despăgubire în urma exproprierii, actualizată.
Având în vedere considerentele și temeiurile legale anterior expuse, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. D. M.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2.284 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în măsura în care au fost dovedite, respectiv cele reprezentând onorariile experților.
IV.. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul P. municipiului C.-N., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerea acțiuniicivile ca nefondată, cu consecința menținerii Dispoziției nr. 74 din (...) emisa de P. municipiului C.-N., ca temeinica si legala.
Potrivit modificărilor aduse L. nr. 10/201 prin T. VII al L. nr. 2., in prezent, instanțele de judecata nu mai au prerogativa de a stabili si individualiza natura masurilor reparatorii, întinderea sau modalitatea lor de acordare (aceasta competenta revenind organismelor înființate potrivit L. nr.
2., T. VII) ci doar de a stabili, daca este cazul, calitatea de persoana îndreptățita, de a analiza dreptul de proprietate si daca este sau nu persoana îndreptățita la masuri reparatorii prin echivalent. A., instanța de judecata investita cu soluționarea cauzei nu mai este îndrituita sa analizeze si sa stabilească masuri reparatorii prin echivalent, reclamantul trebuind sa urmeze procedura administrativa prevăzuta de T. VII din L. nr. 2., iar in situația in care este nemulțumit de decizia adoptata de C. C. sa formuleze contestație conform art. 19 din T. VII la Curtea de A. in a cărei raza teritoriala domiciliază reclamantul.
In ceea ce privește D. XX din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție - S. U., aceasta se refera la ipoteza restituirii in natura a imobilului revendicat, nefiind aplicabila in ipoteza acordării de despăgubiri, in sensul ca instanțele pot dispune in mod direct stabilirea cuantumului despăgubirilor.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata in cuantum de 2.284 lei, la care, în opinia recurentului, in mod eronat este obligat paratul pe fondul cauzei, sunt invocate dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din (...), publicata in Monitorul oficial nr. 583 din (...).
A., Curtea Constituționala a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea si complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, daca a căzut in pretenții, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnica, care este terț in raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de către instanța, hotărârea judecătoreasca fiind cea prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atesta aceasta calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolata și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse pana la data soluționării notificării.
Or, reclamantul nu a înțeles sa depună diligente in vederea depunerii la dosarul de revendicare a unor înscrisuri care sa facă dovada calității de persoana îndreptățita la acordarea de masuri reparatorii in condițiile legii speciale.
In sensul celor arătate este si jurisprudența Curții Europene a D. O. care, investita fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata in care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai in măsura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real făcute in limita unui cuantum rezonabil. Ori, in prezenta cauza, sub nicio forma nu considera ca suma de
2.284 lei cheltuieli de judecata in prima instanța - este una rezonabila.
Apoi, in sensul prevederilor art. 274 si 275 Cod proc. civ., se apreciază ca pârâtul P. municipiului C.-N. urmează a fi exonerat de la platacheltuielilor de judecata, întrucât si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legea speciala, incidenta in cauza, cu respectarea metodologiei aferenta acesteia.
V. Întâmpinarea. Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant asolicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în prima instanță și în recurs.
VI. Judecata în recurs. Recursul pârâtului este în parte fondat.
Cu privire la acea dispoziție din hotărârea primei instanțe prin care se cuantifică dreptul la despăgubiri bănești recunoscut reclamantului în baza dispozițiilor L. nr. 1., ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru imobilul teren în suprafață de 696 mp, situat în C.-N., str. C. nr. 73, preluat de S. prin expropriere, Curtea apreciază că ea contravine legii, făcând incident cazul de modificare prev. de art.304 pct.9 C. Proc. civ.
A., conform legislației interne, respectiv art. 10 alin. 10 din L. nr. 1., republicată, în ipoteza alin. 2, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Trimiterea la legea specială, din textul normativ mai sus evocat, vizează T. VII al L. nr. 2. privind regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform dispoziției de principiu cuprinsă în art. 1, această lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reprezentate din aplicarea L. nr. 1. și a altor legi speciale reparatorii (O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R.ia și O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din R.ia).
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din același act normativ, entitatea destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de S. R. în perioada de referință a L. nr. 1. este F. „., care se înființează și funcționează în condițiile stipulate în cuprinsul Cap. II al legii.
Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire";, definite ca fiind certificate care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S.ui R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit legii și care vor putea fi valorificate în două modalități:
1. prin conversia lor în acțiuni emise de F. „.
2. prin preschimbarea lor în titluri de plată, acestea fiind certificate care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S.ui R. de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor sunt cele reglementate în cuprinsul cap. V al aceleiași legi, în cadrul acestora un moment esențial reprezentându-l întocmirea raportului de evaluare, de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de S. C. C. A. raport „va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire";.
În baza raportului final de evaluare, C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, care va putea fi valorificat de către deținător într-una din modalitățile prevăzute în Secțiunea 1 a cap. V1.
Deciziile C. C. pot fi atacate în justiție în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin C. centrală (art. 19, 20), iar valorificarea titlurilor de despăgubire este legal posibilă numai după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea deciziei C. C. sau, în cazul în care această decizie a fost supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios, numai după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă.
Circumscris problemei referitoare la acordarea despăgubirilor, relevante sunt și dispozițiile art. 16 din T. VII al L. nr. 2., care reglementează două ipoteze distincte, și anume: a) cea dintâi ipoteză vizează deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor emise până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., în care se consemnează sumele care urmează a se acorda ca despăgubire și se predau astfel, însoțite de întreaga documentație aferentă, S.ui C. C.; b) a doua ipoteză vizează notificările care nu au fost soluționate, în sensul celor de mai sus, până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., care se predau S.ui C. C. împreună cu propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, consemnate în deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale.
Prin urmare, se recunoaște entităților învestite cu soluționarea notificărilor competența de a stabili, în concret, sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, prin deciziile/dispozițiile/ordinele emise până la intrarea în vigoare a L. nr. 2.. Ulterior acestui moment, competența, sub acest aspect, aparține în exclusivitate C. C., astfel că deciziile/dispozițiile/ordinele transmise acesteia vor conține doar propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, fără a se proceda la cuantificarea lor.
În același sens, prin D. nr. LII (52) din 14 iunie 2007 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008), pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că prevederile art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2. nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2..
De aceea, numai deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu o contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termen legal, nu mai pot fi transmise S.ui C. C., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei.
În interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o dă dispozițiilor art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2., și care este obligatorie pentru instanțe, numai în cazul notificărilor soluționate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, instanțele se vor putea pronunța, în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență, atât cu privire la îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii, cât și cu privire la natura sau întinderea acestui drept.
Aplicând raționamentul a contrario, în cazul notificărilor soluționate după intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, precum și în ipoteza lipsei oricărui răspuns al entității învestite cu soluționarea notificării, controlul jurisdicțional este limitată la aprecierea temeiniciei cererii de restituire în natură, respectiv la stabilirea dreptului la acordarea unor despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este cu putință, determinarea cuantumului acestor despăgubiri și acordarea lor efectivă urmând a se face în condițiile T. VII al L. nr.2..
În acest sens, instanța supremă a pronunțat ulterior D. nr. XX din 19 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007), cu referire la dispozițiile art. 26 alin. 3 din L. nr. 1..
Din analiza textelor normative mai sus evocate, se poate reține, în esență, că prin L. nr. 2. a fost reglementată o procedură administrativă specială și unificată de soluționare a cererilor referitoare la bunuri aflate sub incidența L. nr. 1. și a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999
și nr. 94/2000.
În aplicarea acestei legi, rolul principal aparține C. C. pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, reglementate prin noua lege, pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C..
Prin urmare, L. nr.2. conferă calitate procesuală pasivă S.ui R., în fața instanței de contencios administrativ, în etapa jurisdicțională a fazei administrative de cuantificare și de plată a despăgubirilor, pe care această lege specială o reglementează. Mai mult, se precizează că statul este reprezentat în astfel de procese de C. C., iar nu de Ministerul Finanțelor Publice.
În scopul plății despăgubirilor, stabilite exclusiv prin decizie a C. C. după intrarea în vigoare a noii legi, a fost înființat un organism de plasament colectiv de valori imobiliare numit F. „..
Referitor la acest mecanism de restituire sau de despăgubire, Curtea E. a D. O. a subliniat, în repetate rânduri, ineficiența lui, determinată de acumularea unor multiple disfuncționalități, care împiedică realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire (Viașu contra R.iei; Faimblat contra R.iei; Katz contra R.iei).
Prin Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R.iei (publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea europeană a recunoscut însă și R.iei, ca stat contractant, libertate de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (paragraful 164).
În acest context, Curtea E. a D. O. a constatat că, de la intrarea în vigoare a L. nr. 1. și mai ales a L. nr. 2., dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri, astfel că transformarea într-o valoare patrimonială a interesului ce rezultă din constatarea nelegalității actului de preluare este condiționată de respectarea cerințelor legale, „în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi"; (paragraful
141 și 142).
Unificarea procedurii administrative de despăgubire, prin adoptarea L. nr. 2., este apreciată pozitiv de Curtea europeană, prin faptul că implementează proceduri simplificate. Ceea ce se impune însă este eficientizarea acestor proceduri (paragrafele 222-227), fiind imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce larealizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 228).
Ineficiența actualului mecanism de despăgubire este sancționată de Curte, iar nu procedura administrativă în sine, care dublată fiind de un control jurisdicțional, sub condiția impunerii unor termene constrângătoare, ar putea asigura efectivitatea dreptului la despăgubire (paragrafele 233,
234).
În acord cu cele stabilite de Curtea europeană în cuprinsul hotărârii pilot mai sus evocată, se poate considera că stabilirea efectivă a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementată de T. VII al L. nr. 2. nu contravine dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, câtă vreme se recunoaște statului dreptul de a condiționa restituirea bunurilor preluate abuziv sau acordarea unor despăgubiri de respectarea cerințelor legale prevăzute în legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, în considerarea libertății acestuia de a-și reglementa propriul mecanism de repunere în drepturi a foștilor proprietari. Obligația impusă statului este legată de necesitatea asigurării garanțiilor necesare realizării efective a dreptului la restituire sau la despăgubiri, astfel cum acesta a fost recunoscut prin deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau prin hotărâri judecătorești.
Respectare procedurilor instituite prin legea specială internă în scopul realizării efective a dreptului la restituirea în natură și/sau la plata unor despăgubiri apare a fi obligatorie, Curtea europeană recunoscând statului libertatea de a impune parcurgerea unor astfel de proceduri, a căror valabilitate o recunoaște. Or, în cadrul acestor proceduri, instanța civilă nu are competența de a cuantifica despăgubirile, iar S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru ipoteza în care notificarea nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a L. nr. 2..
În prezentul proces, verificându-se ipoteza a II-a a art. 16 din T. VII al L. nr. 2., aceea a unei notificări soluționate ulterior intrării în vigoare a L. nr. 2., competența de a stabili sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire aparține C. C., iar nu instanței de judecată.
În mod evident, raportul juridic de drept material dedus judecății nu are ca parte și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a acestei persoane juridice, în această fază a procedurii de restituire, reglementată prin L. nr.1..
Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să stea în proces, în reprezentarea S.ui R., era necesar ca obligația de reparație să-i revină în mod direct, în ipoteza strict reglementată prin art. 28 din L. nr. 1., republicată, ipoteză care nu se verifică în speță.
Numai după finalizarea etapei administrative, în condițiile L. nr. 2., prin emiterea deciziei de către C. C., aceasta va putea fi supusă controlului jurisdicțional al instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S.
R. reprezentat de C. C..
Cu privire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, stabilită prin hotărârea atacată în sarcina pârâtului, criticile aduse hotărârii sub acest aspect sunt nefondate.
Conform prevederilor art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În considerarea textului de lege evocat mai sus, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de aceea parte care a pierdut procesul, obligarea la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa procesuală a părții.
Conform prevederilor art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Rezultă că recunoașterea pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, de către pârât, nu înlătură posibilitatea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea sa în judecată.
Există situații expres reglementate, în care debitorul este de drept pus în întârziere, cele prevăzute de art. 1079 alin. 2 C.civ., și anume: în cazurile prevăzute de lege; când s-a contractat expres că debitorul va fi pus în întârziere înainte de împlinirea termenului fără a fi necesară notificarea; când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă.
În cauză, obligația P.ui municipiului C.-N., aceea de a proceda la soluționarea notificării prin emiterea unei dispoziții motivate, trebuia îndeplinită într-un timp determinat, înăuntrul termenului reglementat prin art. 25 alin. 1 din L. nr. 1., republicată, și anume 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Așa fiind, se verifică una dintre ipotezele în care debitorul este de drept pus în întârziere și recunoașterea pretențiilor la prima zi de înfățișare nu înlătură posibiltiatea obligării lui la plata cheltuielilor de judecată.
Faptul că notificarea reclamantului a fost soluționată în anul 2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 2., care prin dispozițiile T. VII obligă entitatea învestită cu soluționarea să facă propuneri de acordare a despăgubirilor în condițiile acestei legi speciale, este expresia culpei exclusive a P.ui municipiului C.-N., care a soluționat această notificare cu depășirea excesivă a termenului prescris de lege.
Prin urmare, P. municipiului C.-N. nu poate invoca cu succes, astăzi, în favoarea sa, dispozițiile legii speciale pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât dispozițiile art. 275 C.pr.civ. nu se aplică în cauză, în considerarea celor arătate mai sus.
De altfel, observă Curtea că suma de 2284 lei, stabilită în sarcina pârâtului, reprezintă onorariile pentru expertize, iar nu onorariul avocațial, astfel că nu se putea face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., în sensul celor pretinse de recurent.
Față de cele ce preced, văzând și art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., recursul acestei părți se va admite în parte, în sensul că se va modifica în parte, în sensul înlăturării din dispozitivul sentinței a mențiunii potrivit căreia cuantumul despăgubirii bănești cuvenite reclamantului este reprezentat de echivalentul în lei, la data efectuării plății, al sumei de 65459 E.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul P. municipiului C.-N. împotriva sentinței civile nr. 960 din 17 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură din dispozitivul sentinței mențiunea potrivit căreia cuantumul despăgubirii bănești cuvenite reclamantului este reprezentat de echivalentul în lei, la data efectuării plății, al sumei de 65459 E.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. V. M. D.-L. B.
GREFIER S. - D. G.
Red.DB/dact.MS
3 ex.
Jud.fond: M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 1540/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 131/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
