Decizia civilă nr. 1736/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1736/R/2012
Ședința publică din data de 20 aprilie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : V. M.- reședintele C. de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.- N. împotriva sentinței civile nr. 2197 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind reclamanții N. S. M., C. M. C. și pe pârâtul C. N. PENTRU C. D., având ca obiect D. în baza legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent, reclamanții intimați și reprezentantul pârâtului intimat.
P. de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 12 aprilie 2012 reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefundat.
C U R T E A
1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții C. M., N. S. M. și C. M. C. au chemat în judecată, în calitate de pârât, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative a concentrării în lagărul din O. A. ca și deținut politic dinperioada 1 septembrie 1944 - (...), al măsurii administrative a internării în lagărul din G. din perioada (...) - (...) și al internării în colonia de muncă de la P. A. din perioada (...) - (...) în baza Ordinului nr.490/C./1952, dispuse față de antecesorul lor C. V., conform prevederilor art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3, respectiv art. 3 alin. 1 litera „d" din L. nr.2., modificată și completată ; să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin cele trei măsuri administrative abuzive cu caracter politic în cuantum de 50 000
E., la cursul BNR de la data plății efective.
În drept, invocă prevederile L. nr. 2., modificată, OUG nr. 2., modificată, art. 2 pct.4 și art. alin.1 teza ultimă, art. 167 și urm. C.pr.civ.
Reclamanții au formulat precizare de acțiune, prin care invocă drept temei de drept material al capătului de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 50 OOO E. următoarele dispoziții legale prevăzute de dreptul comun, legislația europeană și internațională, respectiv:
Art. 2 alin. 10 litera „b" și "c" si alin. 11 din OGR nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, art. 11, 15, 16, 21, 53 din Constituția R.iei; art. 130 (2), art. 131 din Codul de P.
C. art.14, art. 17, art. 41 din C. E.peană a Drepturilor Omului; pct. 1 din P. nr.12 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale; art. 7, 8, 10, 12, 22 din Declarația Universală a drepturilor omului; R. nr. 1096 din 1996 a Adunării P.are a C.ui E.pei, privind „Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste". R. nr. 1481 din
2006 a Adunării P.are a C.ui E.pei privind „Necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare", Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de A. G. a OU prin R. nr. 4..
2.Întâmpinarea.Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice,reprezentat de D. G. a F. P. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar modificarea cuantumului solicitat cu titlu de despăgubire în sensul diminuării acestuia.
3.Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2197/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții C. M., decedată pe parcursul soluționării cauzei, acțiunea fiind continuată de succesorii- coreclamanți și N. S. M. și C. M. C., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. B.-N., în contradictoriu și cu C. N. pentru C. D., și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative a internării în lagărul de la G. în perioada (...) - (...) și a internării în colonia de muncă P. A. în perioada (...) - (...), dispuse față de actualul defunct C. V.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative a concentrării în lagărul de concentrare O. A. în perioada (...) - (...) și de acordare de despăgubiri .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanții C. M., N. S. M. și N. M. C. sunt succesorii defunctului C. V. (dec. la (...)), după cum rezultă din actele da stare civilă atașate la f. 22-27. Pe parcursul cauzei a survenit decesul reclamantei C. M. (soția supraviețuitoare a defunctului), acțiunea fiind continuată de ceilalți doi reclamanți în calitate de succesori.
Încă înainte de instaurarea regimului comunist C. V. a fost deportat din partea Comandamentului germano maghiar în lagărul de concentrare din O. A. în perioada 1 septembrie 1944 - (...), așa cum rezultă din adeverința nr. 412/1945 eliberată de P. orașului N. și A. C. de triere arepatriaților a Prefecturii județului Bihor - Oradea. Calitatea de prizonier în această perioada a fost constatată de C. de reconstituire a vechimii în muncă constituită în cadrul M.ui Apărării N.e - Centrul Militar Județean BN prin P. V. nr. 113/(...), eliberându-i-se și Legitimația de V. de război seria BN nr. 2. (f.5-10).
În perioada de referință a L. nr. 2., respectiv 6 martie 1945 - decembrie 1989 antecesorul comun al reclamanților s-a implicat în lupta împotriva regimului comunist și a suferit două condamnări politice în baza Ordinului nr. 18000/1947 și a Ordinului de C. nr. 4., pentru activitate ostilă împotriva clasei muncitoare. Astfel, potrivit adeverinței eliberate de Ministerul de Interne nr. 76 344/(...) a fost arestat în penitenciarul de la G. pe o perioadă de 7 luni, respectiv între (...) - (...), iar în baza Ordinului nr.
18000/1947 pentru activitate politică a fost arestat din nou și trimis în colonie de muncă în perioada (...)-(...).
Prin Hotărârea nr. 116/(...), ca urmare a solicitării lui C. V., acestuia i s-au acordat beneficiile prevăzute de D.-lege nr. 1., pentru executarea sancțiunii privative de libertate de 2 ani și 6 luni pentru activitate ostilă împotriva clasei muncitoare dispunându-se acordarea unei indemnizații lunare și recalcularea vechimii în muncă de 3 ani și 9 luni.
Din coroborarea probelor administrate, înscrisuri și depoziții testimoniale rezultă că măsura privării de libertate aplicată prin deciziile administrative Ordinului nr. 18000/1947 și a Ordinului de C. nr. 4. se încadrează în sfera măsurilor administrative reglementate de art. 4 al L. nr.
2., caracterul lor politic impunându-se a fi constatat de instanță.
Articolul 4 al. 2 din lege stipulează că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 al.3 se aplică corespunzător";. Acest text prevede că reprezintă condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O. de urgență a G. nr.
2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 3 al. 1 din lege „constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost internate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative….";, iar potrivit art. 5 pot solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri și victimele măsurilor administrative cu caracter politic.
Așadar, textul de lege invocat de reclamant, art. 4 al. 2 din lege impune cerința săvârșirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 al. 1 din OUG nr. 2., deci o atitudine manifestă, activă a subiectului.
Condiția este îndeplinită în cauza pendinte, dovezile administrate certificând constatarea de către autoritățile epocii ale acțiunilor lui C. V. de oponență la regimul comunist, considerent pentru care de altfel s-au și aplicat cele două sancțiuni administrative.
Se conchide astfel că privarea de libertate a antecesorului reclamanților, în baza celor două acte menționate, semnifică supunerea acestuia la o măsură administrativă cu caracter politic în sensul L. nr. 2., fiind întrunite exigențele art. 4 alin. 2 din lege.
Teza reclamanților, potrivit căreia în perioada (...)-(...) antecesorul comun C. V. ar fi fost victima unei condamnări politice, nu poate fi însușită. Înscrisurilor exhibate de reclamanți și atașate la dosar f. 7-11 nu li se poate acorda relevanța atribuită prin acțiunea promovată. Pe de o parte intervalul de timp menționat se situează în afara perioadei de referință a legii nr. 2., pe de altă parte concentrarea în lagăr este în conexiune cu cel de-al doilea război mondial și a fost dispusă de „. germano-maghiar"; astfel că sintagma
„deținut politic"; din cuprinsul actelor nu are nici o legătură cu regimul comunist, ci cu realitatea istorică internațională de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Or L. nr. 2. se referă în mod expres la reparații ale opresiunilor regimului comunist. Ca atare deținuții-prizonieri de război nu se numără printre destinatarii actului normativ citat.
Pretenția reclamanților de indemnizare cu suma de 50.000 E. pentru prejudiciul moral suferit, prin luarea măsurilor represive de regimul comunist, respectiv prin discriminarea față de persoanele care au acționat și au obținut hotărâri definitive în baza legii nr. 2. anterior deciziilor de neconstituționalitate, derivată din inconsecvența legiuitorului și lipsa de intervenție corectivă în termen, nu poate fi satisfăcută.
Din prima perspectivă, considerentele respingerii cererii de acordare adaunelor morale sunt următoarele.
În cauza pendinte nu se poate însă ignora aspectul esențial că prin D.
C. C. nr.1358/2010 și 1. s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului legal citat în partea privitoare la acordarea daunelor morale, ceea ce semnifică lipsirea actului normativ de temeiul de drept menționat, pe care se fundamentează și demersul juridic inițial al reclamantului cu consecința respingerii acestei pretenții. Potrivit art.147 alin.1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituționala își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, care pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Cum suspendarea are drept consecință inexistenta normei juridice, în intervalul de timp imediat ulterior pronunțării deciziei și până la expirarea termenului menționat, de la care dispozițiile legale își încetează efectele, prevederile art.5 alin. 1 lit. a din L. nr.2. nu mai pot fi aplicate, indiferent dacă declararea neconstituționalității a intervenit în fața instanței de fond, sau chiar și în calea de atac. A. prezentă a fost însă formulată mult după declararea neconstituționalității.
Mai mult decât atât, prin D. în interesul legii nr. 12/(...) s-a statuat că urmare a celor două decizii ale C. C. dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de contencios constituțional.
Din secunda perspectivă, prin prisma temeiului juridic invocat prin precizarea de acțiune (discriminarea - răspunderea statului pentru acțiunea organelor sale - intervenția C. C. - și inacțiunea sa - lipsa de intervenție corectivă în intervalul de 45 zile de al declararea neconstituționalității), soluția defavorabilă se impune pentru următoarele argumente.
Pe de o parte, împrejurarea adoptării L. nr. 2. de către P. nu justifică doar prin simpla ei existență acordarea ope legis a despăgubirii cerute, cât timp legiuitorul a instituit condiții stricte de acordare a indemnizării , a cărorîndeplinire este supusă verificării riguroase a instanțelor de judecată și, în ipoteza îndeplinirii lor concomitente, în funcție de interpretarea probelor produse în justificarea tipului de prejudiciu și a întinderii lui,era permisă acordarea de despăgubiri. Cu atât mai mult se poate vorbi de netemeinicia cererii, cu cât încă anterior momentului intentării acțiunii temeiul legal al pretenției referitoare la daunele morale nu mai exista, ca urmare a D. C. C., înainte evocată. Nu se poate afirma nici vreo ipotetică discriminare a reclamanților față de alți destinatari ai legii întrucât efectele neconstituționalității textului legal pe care se întemeiază cererile de reparație a prejudiciului moral suferit a pus în situații similare pe toți promotorii de asemenea acțiuni, indiferent de momentul adresării lor, nefiind dovedit că vreo persoană ar fi primit despăgubiri de felul celor analizate.
Pe de altă parte, verificând dacă ingerința statului, ce a constat tocmai în declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a fost una legitimă, necesară și proporțională, dacă a avut sau nu o justificare rezonabilă și obiectivă, dacă persoanele care nu mai pot acționa în baza L. nr. 2. ulterior pronunțării deciziilor de neconstituționalitate se pot prevala de existența unei speranțe legitime, dacă procedura de constatare a neconstituționalității a fost sau nu predictibilă, necesară într-o societate democratică, cerințe necesar a fi întrunite concomitent pentru ca această solicitare a reclamantului să fie admisă,instanța constată neîndeplinirea lor.
Prin deciziile sale înainte enumerate Curtea Constituțională a stabilit că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a C.ui E.pei.
Ca atare interesul juridic de felul celui în discuție în prezenta cauză, deși ar părea a aparține categoriei juridice „. poate fi considerat ca valoare patrimonială și implicit ca speranță legitimă decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern (spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale, în care sens sunt concluziile C. E.pene a Drepturilor Omului în cauza Pressos Compania Naviera SA și alții împotriva Belgiei. Or reclamantul nu a obținut o speranță legitimă în obținerea daunelor morale de felul celor solicitate prin acțiunea introductivă întrucât dispoziția legală(art. 5 al legii nr. 2.) a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia. În acest sens sunt și statuările C. E.pene a Drepturilor Omului în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, în cuprinsul căreia se statuează că eventualele efecte negative pentru vreuna dintre părți sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art. 1 din P. nr. 1 la C. și în consecință nici a art. 14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
În privința dreptului la despăgubiri, C. europeană a mai reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiripersoanelor persecutate în perioada comunistă în cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor și că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari sau a acorda compensații financiare persoanelor persecutate politic întrucât statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (cauza Jantner contra Slovaciei, cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). Întrucât prin D.-lege nr. 1. și O. de urgență a G. nr. 2. s-a reglementat anterior indemnizarea financiară a persoanelor oprimate politic de regimul comunist, se poate conchide că destinatarii noului act normativ în aceeași materie, L. nr. 2. reformată urmare a controlului de constituționalitate, nu pot reclama discriminarea, caracterul ingerinței statului fiind previzibil, necesar și proporțional.
În ceea ce privește caracterul obiectiv și rezonabil al acțiunii/inacțiunii statului, respectiv al ingerinței, din perspectiva art. 14 din C. E.peană a
Drepturilor Omului o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat", lista care cuprinde articolul 14 având un caracter indicativ și nu unul restrictiv, iar marja de apreciere lăsată la dispoziția statelor variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, în care sens s-a pronunțat și instanța europeană în cauzele Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit și Rasmussen împotriva Danemarcei . Principiul egalității și interzicerii discriminării instituit și de P. nr. 12 la C. stabilește cazurile în care o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale; în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră, în acest sens este și cauza Thorne împotriva Marii Britanii.
Pe cale de consecință, nu poate fi invocată cu succes de reclamanți discriminarea, urmare a adoptării deciziilor din anul 2010 ale C. C. înainte evocate, câtă vreme dispoziția referitoare la obținerea de despăgubiri morale nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, în esență fiind vorba despre o intervenție ulterioară a statului, justificată pe considerente de politică bugetară, menite să evite imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, apreciată ca obiectivă și rezonabilă, proporțională cu situația care a determinat-o, necesară într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care, anterior, statul a recunoscut drepturi în favoarea persoanelor condamnate pe motive politice, în temeiul obligației sale morale de a repara nedreptatea.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, acțiunea precizată a fost admisă în parte.
4. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S.
R., prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N., prin care a solicitat admiterea recursului, în considerarea prevederilor art. 304 alin. 1pct. 7, 8 și 9 și în aplicarea art. 312 alin. 3 și urm. C.pr.civ., modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării în lagărul de la G. în perioada (...) - 0(...), precum și a internării în colonia de muncă P. A. în perioada (...) - (...), dispuse față de defunctul C. V.
În motivarea recursului, se susține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile legale, sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării.
Instanța poate constata caracterul politic al unei condamnări, numai atunci când acesta nu rezultă în mod expres din textul legii, căci altfel ar conduce la o inacceptabilă încălcare a principiului separației puterilor în stat.
În speță, aplicarea măsurii privative de libertate în temeiul Ordinului nr. 4. are de drept caracter politic, nefiind necesară o astfel de constatare.
Cât privește măsura administrativă a internării în colonia de muncă P.
A., din probele administrate nu rezultă că aceasta ar fi fost aplicată pentru săvârșirea unor fapte prin care s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute prin O. nr. 2..
Reclamanții intimați și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea formulată (pag. 12-14 dosar), solicitând respingerea recursului declarat.
5. Judecata în recurs. Recursul este nefondat.
Recurentul a invocat în mod expres motivele de recurs reglementate prin art. 304 pct. 7 și pct. 8 C.pr.civ., însă niciunul dintre motivele de fapt ale declarației de recurs nu pot fi circumscrise acestor cazuri de modificare a hotărârii.
Hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, într-o manieră care face posibilă exercitarea controlului judiciar, iar în ceea ce privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, aplicarea acestei norme este exclusă în speță.
Analizând hotărârea recurată din perspectiva cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., C. constată că recursul este nefondat, întrucât prima instanță a identificat și aplicat corect dispozițiile L. nr. 2., incidente în cauză.
E. adevărat că în cuprinsul art. 1 al L. nr. 2. este definită condamnarea cu caracter politic, iar prin dispozițiile alin. 2 al aceluiași articol legiuitorul precizează, într-o enumerare limitativă, care sunt condamnările care au dobândit ex lege caracter politic.
Existența acestui text de lege nu reprezintă un impediment legal absolut pentru ca instanțele de judecată, la solicitarea expresă a celor care au suportat o astfel de condamnare, ori a moștenitorilor lor, să constate că a existat o condamnare și ea are caracter politic, fiind recunoscută ca atare de legiuitor. E. vorba de o concretizare a normei ‚juridice abstracte, de identificare a condamnării concrete aplicate unei anumite persoane, pe care instanța o poate face, în considerarea interesului moral pe care această persoană îl are, acela de a statua, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, că a suferit o condamnare cu caracter politic.
Există, așadar, un interes justificat al părții, iar constatările instanței sub acest aspect nu contravin legii.
Cât privește măsura internării în colonia de muncă P. A., contrar celor susținute de recurent, probele administrate în cauză dovedesc faptul că a fost aplicată o astfel de măsură, și mai mult decât atât, că ea s-a aplicat pentru săvârșirea unor fapte prin care s-a urmărit exercitarea unor forme de rezistență și de luptă împotriva regimului comunist. C. V. a fost supusmăsurilor administrative pentru faptul că și-a exprimat convingerile politice anticomuniste, protestând împotriva unor măsuri abuzive de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Martorul audiat în cauză relevă informații legate de activitatea politică anticomunistă pe care defunctul C. V. a exercitat-o în calitate de membru P..
Constatările în fapt ale primei instanțe, astfel cum ele au fost evidențiate din analiza și sinteza probelor administrate, justifică aplicarea dispozițiilor L. nr. 2..
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 2197 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
GREFIER S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex.
Jud.fond: C.N.
| ← Decizia civilă nr. 3312/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4438/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
