Decizia civilă nr. 2504/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2504/R/2012
Ședința publică din 18 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. B., împotriva sentinței civile nr. 165 din (...) a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta C. B., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 5 și 9 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, instanța constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, din care un exemplar îl înmânează reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului declarat de reclamanta C. B.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta C. B., având în vedere că starea de prizonierat și deportarea în U. fac obiectul altor acte normative și, totodată, arată că măsura administrativă aplicată antecesorului reclamantei recurente a fost într-adevăr o măsură abuzivă, dar nu are caracter politic, motiv pentru care, în cauză nu este aplicabilă L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 165 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulata de reclamanta C. B. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta C. B. este fiica lui B. M. decedat la data de (...).
Reclamanta a pretins în cuprinsul acțiunii că tatăl său a fost deportat în U. în perioada (...)-(...) din motive politice, astfel încât în temeiul dispoz art. 4 din L.
2. solicită să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva tatălui său.
Instanța a făcut demersuri la C. pentru comunicarea oricăror acte privind o măsură administrativă cu caracter politic luată împotriva lui B. M.
Singurul dosar reperat în arhivele sale de către C., a fost dosarul din fondul informativ FI 59685 Brasov însumând 6 file care a fost comunicat instanței în copie certificată.
Dosarul respectiv conține un număr redus de acte din cuprinsul cărora nu rezultă luarea unor măsuri cu caracter politic împotriva lui B. M.
În autobiografia sa, B. M. a făcut face referire la împrejurarea că în perioada 1945-1948 a fost dus în U. la muncă fiind sas.
Din mențiunea făcută deducem că eventuala măsură a deportării s-a întemeiat pe motive de ordin etnic, nu politic.
Din cuprinsul cărții de muncă al lui B. M. rezultă că în perioada (...)-(...) acesta a fost încadrat în muncă ca muncitor minier în subteran la I. F. V. U.
Prin urmare, în afară de mențiunea lui B. M. nu există indicii referitoare la luarea unei măsuri administrative împotriva acestuia.
Or, măsurile administrative abuzive pe motive etnice nu fac obiectul L. 2., ci a Ordonanței 105/1999 modificată prin L. 1.. Primul petit în apreciem astfel nefondat.
Cel de-al doilea petit referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor este de asemenea nefondat, având în vedere că dispozițiile art. 5 din L. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. 1. a C. C., astfel încât și-au încetat efectele, iar art. 998 C.civ nu poate fi reținut întrucât nu s-a probat fapta ilicită a S.ui R. care să justifice angajarea răspunderii civile delictuale.
În plus, existența presupusului prejudiciu moral suferit de antecesorul său este demult cunoscut de reclamantă chiar din momentul întoarcerii tatălui său din U., astfel încât, raportat la acest moment, termenul de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 și 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 este demult depășit la data formulării acțiunii.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta C. B. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile L. nr. 2., ci ale O G. nr.
105/1999, în privința petitului de constatare a caracterului politic a măsurii administrative abuzive de deportare în străinătate și prizonierat în U. a antecesorului reclamantei.
Instanța a ignorat că defunctul B. M., tatăl reclamantei, a fost membru de partid, iar din dosarul C. rezultă că acesta a plecat de bunăvoie în U., fiind angajat cu carte de muncă.
Din extrasul din ziar pe care reclamanta l-a depus la dosarul cauzei, rezultă că tatăl său a fost unicul membru de familie care a fost deportat, deși și restul familiei era de origine sa, astfel încât originea sa etnică a fost o simplă coincidență.
În privința petitului de obligare a pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, reclamanta apreciază că în prezenta cauză nu pot opera statuările cuprinse în D. nr. 1. a C. C. raportat la art. 29 alin. 3 din L. nr.
47/1992. obiectul excepției de neconstituționalitate soluționate prin această decizie a C. C. l-a constitut art. 5 lit. a din L. nr. 2., rămânând neafectate prevederile art. 5 alin. 11din același act normativ. S-a ignorat temeiul subsidiar al cererii reclamantei, respectiv art. 998 - 999 C., precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., art. 8 C.E.D.O., instanța nepronunțându-se asupra acestor texte normative, încălcând prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. Tribunalul s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune care nu a fost invocată de nici una dintre părți, nici de către instanță și nu a fost pusă în discuția părților. În mod greșit instanța a stabilit momentul de la care începe să curgă prescripția, întrucât în opinia recurentei, termenul de prescripție începe să curgă doar de la data statuării de către instanță a constatării caracterului politic al măsurii abuzive. Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentatprin D. A J. C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului ca nefondat întrucât măsura deportării antecesorului reclamantei nu face parte din categoria măsurilor administrative cu caracter politic vizate de prevederile L. nr. 2. (f.15). Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele : Reclamanta C. B. este fiica lui B. M. decedat la data de (...) iar în aceastăcalitate a solicitat constate caracterul politic al măsurii abuzive de deportare în străinătate și prizonierat în U. a tatălui său în perioada 0(...) - 0(...), precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, prin echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri. Reclamanta a pretins în cuprinsul acțiunii că tatăl său a fost deportat în U. din cauza convingerilor sale politice, în contradicție cu doctrina comunistă, având în vedere și faptul că era de etnie germană (sas). Din cuprinsul cărții de muncă al lui B. M. rezultă că în perioada (...) - 0(...) acesta a fost încadrat în muncă ca muncitor minier în subteran la I. F. V. U. În probațiune reclamanta a depus și o copie de pe un fragment al unei file de ziar intitulat „Pentru familiile prizonierilor români din U."; care cuprinde numele și prenumele prizonierilor care trimit salutări rudelor, printre care figurează și numitul B. M. care trimite salutări rudei sale Bimder M., cu domiciliul în Brașov, Dorobanți 44. Instanța de fond a făcut demersuri la C. pentru comunicarea oricăror acte privind luarea vreunei măsuri administrative cu caracter politic luată împotriva lui B. M. Singurul dosar reperat în arhivele sale de către C., a fost dosarul din fondul informativ FI 59685 Brasov însumând 6 file care a fost comunicat instanței în copie certificată. Acest dosar cuprinde următoarele înscrisuri: autobiografia semnată de B. M. din care rezultă că a făcut împrejurarea că în perioada 1945-1948 a fost dus în U. la muncă fiind sas, a fost membru de partid din anul 1945 fiind secretar al organizației de bază în biroul organizației de bază din Uzinele „Steagul R.";;referatul întocmit la (...) de S. de cadre și învățământ din Uzinele „Steagul R."; din care reiese că antecesorul reclamantei, după data de 23 august 1944 s-a înscris în sindicat, în ianuarie 1945 a fost primit în PCR, în același an a fost trimis pentru munca de reconstrucție în U., unde a lucrat la o mină din Dombas până în anul 1948, iar timp de 6 luni a urmat o școală antifascistă dintr-o localitate de lângă M. două referate întocmite de foștii colegi din care rezultă că acesta fost membru de partid și a fost deportat în U. L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. A., art. 3 stipulează: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6/(...), Decretul nr. 60/(...), Decretul nr. 257/(...), Decretul nr. 258/(...), Decretul nr. 77/(...) și Decretul nr. 89/17 februarie 1958; b) Hotărârea C.ui de M. nr. 2., nr. 1.154/(...), nr. 344/(...), nr. 326/1951, nr. 1554/(...), nr. 337/(...), nr. 237/(...), nr. 282/(...), nr. 1.108/(...); c) Ordinul nr. 100/Cabinet din (...) al Direcțiunii Generale a Securității P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838/(...) al M.ui Securității S.ui. Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";. Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., respectiv: „. protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială. Prin urmare, atât în cazul prevăzut de art. 3, cât și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana respectivă a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2.. Totodată, pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, se constată că reclamanta a afirmat doar prin acțiunea introductivă că tatăl său, B. M., în perioada (...) - 0(...) a fost deportat în fosta Uniune Sovietică, însă nu a dovedit în nicun fel, potrivit art.1169 C., aceste afirmații. A., cum s-a arătat, din probele administrate în fața primei instanțe a rezultat fără echivoc faptul că în perioada arătată antecesorul reclamantei a fost încadrat în muncă ca muncitor minier în subteran la I. F. V. din U. și, mai mult decât atât, din luna ianuarie 1945 a fost membru al PCR astfel că în această situație nu poate fi pusă în discuție o presupusă deportare în U. ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist. Prin urmare, chiar și în ipoteza în care reclamanta ar fi dovedit că antecesorul său a fost deportat în fosta U. - începutul deportării situându-se în perioada în care cel de-al doilea război mondial era deja terminat -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesorul reclamantei ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia după 6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către S. R. Statutul de deportat, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectiva persoană ca urmare a faptelor săvârșite de aceasta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia postbelică. Așa fiind, C. constată că presupusa măsură a deportării din perioada (...) - 0(...), la care a fost supus antecesorul reclamantei, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi. Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantei în fosta U. Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale C. reține că deși situația particulară a tatălui reclamantei, conform celor anterior expuse, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și nu face obiectul acestei legi, totuși, față de motivele expuse în memoriul de recurs, referitoare la faptul că reclamanta este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., C. se vede nevoită să răspundă și acestor motive de recurs, după cum urmează: Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicareadeciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Cu privire la susținerea recurentei conform căreia D. C. C. nr. 1. nu are aplicabilitate în cauză, raportat la momentul înregistrării acțiunii, C. constată că dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.pr.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantei a unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. Afirmația reclamantei recurente, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele: Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia. Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O. Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C.. Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."; Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și- au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";. Motivele de recurs care vizează ignorarea temeiul subsidiar al cererii reclamantei, respectiv art. 998 - 999 C., precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., art. 8 C.E.D.O. și faptul că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestor texte normative, încălcând prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ. nu sunt întemeiate deoarece tribunalul a indicat în cuprinsul considerentelor sentinței atacate care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței la pronunțarea hotărârii astfel încât aceasta a fost dată cu respectarea prevederilor art.262 alin.1 pct.5 C.pr.civ. De asemenea, prima instanță a arătat că art. 998 C. nu poate fi reținut întrucât nu s-a probat fapta ilicită a S.ui R. care să justifice angajarea răspunderii civile delictuale ori, în această situație, C. constată că este inutilă verificarea îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de art.998-999 C., cerințe care trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru admisibilitatea unei astfel de cereri. Critica recurentei privitoare la faptul că tribunalul s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune care nu a fost invocată de nici una dintre părți, nici de către instanță și nu a fost pusă în discuția părților, în opinia C., este neîntemeiată. Este adevărat că excepția prescripției dreptului la acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu a fost invocată de nici una dintre părți, nici de către instanță din oficiu motiv pentru care nici nu a fost pusă în discuția părților, însă așa cum rezultă din hotărârea atacată, capătul de cerere al reclamantei cu acest obiect a fost respins ca nefondat și nu ca prescris, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, astfel că tribunalul nu s-apronunțat și nu a soluționat cauza în baza acestei excepții de fond, contrar susținerilor recurentei. În prezenta cauză prima instanță a menționat doar că existența presupusului prejudiciu moral suferit de antecesorul său este demult cunoscut de reclamantă chiar din momentul întoarcerii tatălui său din U., astfel încât, raportat la acest moment, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 și 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 este demult depășit la data formulării acțiunii aceasta reprezentând un argument subsidiar care, in opinia C., nu este de natură a influența soluția pronunțată. Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. B. împotriva sentinței civile nr. 165 din (...) a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...) , pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. B. împotriva sentinței civile nr. 165 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P./(...). Dact.H.C./2 ex. J.fond: C.-V. B..
| ← Decizia civilă nr. 1449/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 525/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
