Decizia civilă nr. 844/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 844/R/2012
Ședința publică din 24 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. T., împotriva sentinței civile nr. 2164 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de
A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul F. T. a fost formulat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil, nemotivat și lovit de nulitate, precum și respingerea recursului ca fiind nefondat, iar pe cale de consecință solicită menținerea sentinței recurate ca fiind legală și întemeiată și, totodată, solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Instanța înmânează reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent posibilitatea de a lectura această întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de
A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
C. apreciază că recursul declarat de reclamantul F. T. a fost motivat.
Reclamantul recurent și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului recurent pentru susținerea recursului și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul declarat de reclamant, cu mențiunea ca aceștia să se refere și la excepția inadmisibilității recursului și la excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, invocate de pârâtul intimat prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reclamantul recurent apreciază că recursul său este motivat și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respectiv acordarea de despăgubiri morale pentru că tatăl său a fost prizonier în U. și, de asemenea, solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtul intimat prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepțiilor invocate de pârâtul intimat prin întâmpinarea depusă la dosar, pentru că recursul nu este motivat, însă în ipoteza în care C. va găsi o motivare pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că reclamantul recurent solicită despăgubiri morale pentru că tatăl său a fost prizonier în U. în perioada (...) - (...), iar L. nr. 2. se aplică pentru măsurile administrative cu caracter politic începând cu data de (...) și, totodată, arată că dispozițiile L. nr.
2. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2164 din 07 decembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate susținerilor reclamantului, tatăl său a fost prizonier de război în
U. în perioada (...) - (...).
Pentru o mai bună soluționare a cauzei se apreciază că se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut lor în
Transilvania în perioada 1940-1945.
Armata și autoritățile de ocupație horthystă au început să pătrundă în teritoriul român anexat prin D. de la V. pe data de 5 septembrie 1940.
La 8 decembrie 1940 administrația militară a fost înlocuită cu administrația civilă horthystă.
La câteva zile de la instaurarea autorităților de ocupație, au început deportarea românilor în lagăre.
Regimul horthyst a trecut și la expulzarea în masă a românilor peste linia de demarcație impusă prin dictatul fascist de la V., îndeosebi a celor considerați periculoși sau potrivnici pe față noului regim. Începute în anul
1940, expulzările au fost practicate până în anul 1944, când ocupanții au fost alungați de trupele române în cooperare cu cele sovietice.
Frânarea și îngrădirea activității intelectualilor, liber profesioniștilor, democraților, medicilor români și de alte naționalități nemaghiare fac parte tot din măsurile represive horthyste.
Tot pentru urmărirea scopului de exterminare și purificare etnică de români a teritoriilor ocupate au fost instituite lagăre de muncă forțată pe tot cuprinsul U..
Tragedia evreilor are în principal cinci aspecte mari, pe lângă măsurile antisemite și rasiale pe plan politic, juridic, economic și cultural luate în
Ungaria și anume: 1.) expulzarea evreilor (cca.1941-1943); 2.) concentrarea lor în detașamente de muncă forțată (1942-1945); 3.) internarea lor în lagăre sau ghetouri; 4.) deportarea pentru exterminare în lagăre din Germania, Polonia; 5.) masacrul de la S., județul Mureș ( 9-10 septembrie 1944).
Fenomenul expulzării evreilor, uneori în masă, în anii 1941-1942 apare mai mult la inițiativa locală, a unor zeloși unguri șovini și antisemiți și nu ca un program dirijat de la centru. Pe 22 iunie 1941 unități ale armatei germane și române au început campania din est împotriva Uniunii S.e.
În septembrie 1940 Ion Antonescu a fost numit prin D. regal de C. al II lea, prim ministru iar la 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la rangul de M.
În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului
și Stalingrad.
În februarie 1943 armatele române au fost trimise în țară pentru refacere. În 1944 principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse. Cu unitățile refăcute, armatele române, au luat parte la lupte care s-au dus inclusiv pe teritoriul R., până la 23 august 1944, în cadrul Grupului de armate germane sub denumirea „. de S..
La 23 august 1944 Regele M. și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu pe care l-a destituit și l-a numit ca prim ministru pe generalul C. S., în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanții Blocului Național Democrat.
La 12 septembrie R. semnează Armistițiul cu Națiunile Unite, iar la 25 octombrie sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și Satu M.. R. participă la eliberarea U. și C. C. 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc intrării influenței sovietice în R..
Pentru soarta ce avea să o cunoască R. după al 2-lea război mondial
„Armistițiul semnat cu Aliații";, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 la M., s-a dovedit a fi avut o importanță majoră. Respectivul document a avut în primul rând menirea de a reglementa statutul internațional al R. în perioada ce avea să urmeze până la conferința păcii. Convenția de armistițiu încheiată cu R. reprezintă unul dintre documentele din care pot fi deduse intențiile politice ale liderilor sovietici în ultima parte a războiului, și anume acela de legalizare a dominației sovietice în Europa de E. Î. de la începutul discuțiilor privind Convenția de armistițiu cu R., dintre sovietici, ambasadorii americani și britanici la M., ultimii au aflat de la M. că, U. S. dorește să dețină singură controlul situației din R., și chiar eventualele încercări de dialog ale reprezentanților Washinton-ului și Londrei în comisia Alianței de C. (C.A.C.) cu autoritățile române pot fi luate doar prin intermediul Î. C. S., organism desemnat a avea putere de decizie. În perioada octombrie 1944- martie 1945 este o perioadă de 5-6 luni de autonomie guvernamentală sub protectorat sovietic în Transilvania de N.
La 6 martie 1945 Stalin impune numirea G. P. G. controlat de FND cu dominantă comunistă. În 1945 R. luptă contra Germaniei. În 30 decembrie
1947 are loc abolirea monarhiei.
La mai puțin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă R., la 30 decembrie
1947 regele M. I este forțat să abdice și e proclamată Republica P.ulară R.ă stat comunist.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu aubeneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantului cu actele de la dosar (filele
2, 3 și 4) reiese că, tatăl său F. N. a fost prizonier de în U. în perioada (...) -
(...). Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă-există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-Lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ
„trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la R. este parte";. Or, C.constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetatefectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul
14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1. și
1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora
și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că cererea reclamantului nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care s-a respins conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul F. T. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că, în opinia sa, orice stare de prizonierat are substrat politic, indiferent de armata din care persoana respectivă a făcut parte, întrucât oamenii nu au plecat la război de bunăvoie.
Pârâtul intimatul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,reprezentat PRIN D. A J. M. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitatinstanței respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil, nemotivat și lovit de nulitate, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat (f.7-10).
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., C. se va pronunța cu prioritate asupra excepției de procedură și a excepției de fond invocate de pârâtul intimat prin întâmpinare.
A., art. 3041C.pr.civ., prevede că, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. C. constată că excepția nulității recursului invocată de pârâtul intimat prin întâmpinare este nefondată deoarece, deși recurentul nu a indicat în mod expres textul legal care reglementează motivele recursului, acesta a învederat instanței că, în opinia sa, măsura prizonieratului în U. are un caracter politic, contrar considerentelor menționate de către prima instanță în sentința atacată, astfel încât raportat la prevederile art. 306 alin. 3 C.pr.civ., C. apreciază că motivul invocat de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. De asemenea, C. apreciază că excepția inadmisibilității recursului invocată de pârâtul intimat prin întâmpinare nu este întemeiată întrucât sentința atacată se circumscrie, potrivit art. 299 alin. 1 C.pr.civ., hotărârilor care pot forma obiectul recursului întrucât este o sentință nesusceptibilă de apel, potrivit art. 4 alin. 6 din L. nr. 2. introdus prin art. X. din L. nr. 202/2010. Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al așa- zisei măsuri administrative de prizonierat în U., luate față de defunctul F. N., în perioada (...) - (...). L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare va formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, se constată că, față de antecesorul reclamantului, F. N., a fost luată măsura de prizonierat în fosta U., în perioada (...) - (...), în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, aspect confirmat de livretul militar seria Ab nr. 0. și de adeverința nr. 2. eliberată de M. M. și P. S. (f. 2-3, f.4 dosar fond). Prin urmare, luarea în prizonierat al antecesorului reclamantului, în calitatea sa de soldat în cel de-al doilea război mondial, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de F. N., ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta, ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R. după anul 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic, luată față de respectivul prizonier de război ca urmare a faptelor săvârșite de acesta, ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist, instaurat în R. postbelică. Așa fiind, C. constată că măsura administrativă la care a fost supus antecesorul recurentului, prin luarea sa în prizonierat în fosta U., în virtutea calității sale de soldat în cel de-al doilea război mondial, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi. Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins acest petit din cererea reclamantului. Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, C. constată că este nefondată susținerea recurentului, conform căreia deciziile Curții Constituționale nr. 1354/2010 și nr. 1. nu mai sunt aplicabile, dat fiind că a intervenit O. nr. 6., având în vedere O. nr. 6., prin care a fost modificată și completată L. nr. 2., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 446/(...), intrând deci în vigoare la data de (...), cu mult înainte de pronunțarea celor două decizii ale Curții Constituționale, la data de (...), respectiv, (...). În consecință, la data la care au fost publicate cele două decizii ale Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a avut în vedere L. nr. 2., astfel cum aceasta fusese modificată și completată prin O. nr. 6.. C. constată, așadar, că acest motiv de recurs este nefondat. Deși situația particulară a reclamantului recurent nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., în virtutea considerentelor anterior expuse totuși, C. se vede nevoită să răspundă motivelor de recurs prin care se solicită acordarea daunelor morale către recurent. Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. În cauză, nu se aplică prevederile O. nr. 2., așa cum nefondat susține recurentul, câtă vreme, prin această ordonanță s-a reglementat acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ordonanța având în vedere perioada de referință supusă analizei L. nr. 2., respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, situația de prizonierat în fosta U. a antecesorului recurentului nu se încadrează în perioada de referință a legii și nici nu reprezintă o faptă de împotrivire față de regimul totalitar instaurat în R. la data de 6 martie 1945. Împrejurarea că D.-lege nr. 1. a conferit unele drepturi persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, este irelevantă din perspectiva aplicării L. nr. 2., neputând schimba obiectul acesteia și neputând extinde sfera de aplicare a L. nr. 2. și la alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C., în temeiul art. 3041și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs și, în consecință va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge excepția nulității și excepția inadmisibilității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. T. împotriva sentinței civile nr. 2164 din 07 decembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. Red.A.A.P. dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: P. G.. G., A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 581/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2930/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
