Decizia civilă nr. 1406/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 1406/R/2012
Ședința a de 21 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. C. V.
JUDECĂTOR: A. T. N.
JUDECĂTOR: I.-D. C. G.IER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. T. și C. L. împotriva deciziei civile nr. 1/A din 09 ianuarie 2012, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați
C. L. și M. B. - PRIN P., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat de motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să se prezinte în instanță.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Se constată că prin motivele de recurs, reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.
2 cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. a J. B., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. T. și C. L. în contradictoriu cu pârâții C. L. și M. B., prin P.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță, pe bazaprobatoriului administrat, a reținut următoarele.
În anul 1987 între reclamanți și C. V. se încheie un contract de întreținere viageră prin care se stipulează că în schimbul asigurării întreținerii numitei C. V., reclamanților li se transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor construcții, și drept urmare acestei înstrăinări, terenul aferent acestora în suprafață de 427 mp înscris în CF 4418 nr.top. 197/2 și
198/2, trece în proprietatea Statului Român în baza L. 58/1974.
Prin O. Prefectului nr. 46/1993, la propunerea C. local al municipiului
B., în temeiul art. 35 din Legea Fondului Funciar, se atribuie în proprietatea unor locuitori ai municipiului B., terenurile aferente construcțiilor, printre care și reclamații cu suprafața de 3. mp. A., suprafața efectiv aprobată a fost de 397 mp.
Cum, acest teren nu a putut face obiect al înstrăinării încheiate în anul 1987, reclamanții au beneficiat de dispozițiile L. 1. respectiv ,,T. atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor."
Potrivit CF 4418 B. reclamanții sunt proprietarii imobilului casă în regim de înălțime P+1 și teren aferent în suprafață de 427 mp situat în B., str. G. G., nr. 3 intabulați prin încheierea nr. 7091/(...).
Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și proprietății imobiliare orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila s-a constatat ca: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată motivat de faptul că nu s-a demonstrat că situația tabulară vătămătoare a luat naștere datorită unor erori de natură tehnică, măsurători greșite, documentații tehnice eronate, expertiza extrajudiciară depusă în cauză nu a făcut decât să reitereze dispozițiile prevăzute în Decretul-lege nr. 115/1938, respectiv cartea funciară nu garantează suprafața terenului, fără să aibă în vedere coordonatele și configurația terenului stabilite prin schița medalion efectuată la prima întabulare a acestui teren. Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada titlului în temeiul căruia folosesc diferența de teren.
Nefiind îndeplinite condițiile prev de art. 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si proprietății imobiliare, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, învederând totodată raportat la motivele invocate de pârâtă, că noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, în termen legal.
Prin decizia civilă nr. 1/A din 09 ianuarie 2012 pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. T. și C. L., împotriva sentinței civile nr. 6. a J. B., pronunțată în dosarul nr. (...).
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă introductivă reclamanții au solicitat rectificarea cărții funciare, susținând faptul că folosesc o suprafață de circa 655 mp, mai mare decât suprafața scriptic înscrisă în c.f. de 427 mp de peste 40 de ani. T. reține că din raportul de expertiză efectuat de expertul P. V. rezultă că imobilul înscris în C.F. 54687 B. nr.top. 197/2, 198/2 e folosit de către reclamanți, este îngrădit și are o suprafață de 652 mp, având configurația potrivit schiței efectuată în cauză. S-a mai reținut că expertul în raportul de expertiză efectuat precum și răspunsul la obiecțiunile formulate de către intimat a menționat faptul că diferența de teren între suprafața de 426 mp asupra cărora sunt intabulați reclamanții și suprafața de 652 mp este determinată de faptul că potrivit legii cartea funciară nu garantează suprafața terenului înscrisă în c.f.
Având în vedere pretenția concretă formulată de reclamanți, respectiv majorarea suprafeței imobilului teren de la suprafață de 427 mp la cea de
652 mp, tribunalul a observat că pentru această operațiune sunt aplicabile prevederile art. 33 și art. 42 din legea nr. 7/1996 în forma existentă la data sesizării primei instanțe, această lege fiind aplicabilă în speță potrivit art. 80 din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, (1) În cazul în care cuprinsul cărțiifunciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
(3) Prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate.
(4) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Potrivit art. 42 din lege, imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dezlipiri sau prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia.
T., față de prevederile legale evocate anterior, a apreciat că în situația concretă a reclamanților ce folosesc un teren îngrădit a cărui limite nu sunt contestate de către vecini, sunt aplicabile prevederile legale ce reglementează modificarea înscrierii din cartea funciară, iar nu cea privind rectificarea acesteia, întrucât reclamanții nici nu au cerut și nici nu se impune radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii așa cum este definită de legiuitor rectificarea cărții funciare, ci suntem în ipoteză modificării înscrierii prin mărirea întinderii imobilului, iar pentru modificarea înscrierii nu este necesară introducerea unei acțiuni în justiție, ci se face la cererea decât la cererea titularului dreptului de proprietate.
T., ținând cont de cele anterior reliefate, a apreciat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 invocate de reclamanți privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară, pentru că în cazul reclamanților nici nu este dată o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila prin care să se constate că înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, așa cum impune în mod imperativ textul de lege anume invocat de reclamanți, hotărâre judecătorească irevocabilă ce trebuie să fie pronunțată la data soluționării acțiunii în rectificare.
Pentru a fi aplicabil acest text de lege în cazul reclamanților trebuie ca printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă titlul pe baza căreia s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului de 427 mp, respectiv O. prefectului nr. 46/(...) să fie modificat în ce privește suprafața terenului atribuit, adică să fie majorată suprafața de teren la cea reală măsurată de expert, îngrădită și aflată în posesia reclamanților, caz în care aceștia pentru a se stabili situația reală a întinderii terenului, au la îndemână, în cazul în care consideră că sunt întrunite condițiile impuse de lege, posibilitatea intentării unei acțiuni în anularea parțială a acestui ordin al prefectului cu privire la suprafața de teren ce trebuia să li se restituie, mai ales în condițiile în care aceștia susțin că și la data emiterii ordinului foloseau suprafața de teren măsurată de expert în acest dosar de 652 mp, iar nu cea de 427 mp.
T. a mai arătat că simpla susținere a reclamanților apelanți conform cărora neconcordanța întinderii suprafeței de teren a fost generată de măsurătorile mai puțin precise efectuate la data înscrierii imobilului în cartea funciară, în condițiile în care este vorba de o suprafață de teren destul de mare, de peste 200 mp, nu poate atrage o soluție de admitere a apelului, pentru că e greu de crezut că la data înscrierii suprafeței de 427 mp, ținând cont de configurația terenului așa cum reiese din schița întocmită de expert, prin mijloacele de măsurare de la data respectivă s-ar fi produs asemenea greșeli de măsurare a terenului.
Nu se poate dispune pe calea acțiunii de rectificare de carte funciară nici modificarea categoriei de folosință a imobilului construcție, așa cum au cerut reclamanții prin precizarea de acțiune, pentru că nu este incident textul de lege invocat de către aceștia în acțiunea formulată, fiind aplicabil art. 55 din Legea nr. 7/1996 ce prevede că dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat eliberat de primăria localității unde este situat imobilul, prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale. În această situație reclamanții trebuie să formuleze cererea de modificare a aspectelor tehnice privind construcția la biroul de carte funciară la care să atașeze documentația tehnică necesară anume indicată de textul legal menționat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții C. T. și C.
L. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii principale așa cum a fost precizată și în consecință să se dispună rectificarea CF 54687 B. nr.top. 197/2, 198/2 în sensul majorării suprafeței de la 427 mp la 652 mp și a modificării categoriei de folosință din Bloc P+1 în „casă de locuit în regim de înălțime S+P+1E"; conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P. V.
În motivarea recursului au apreciat că sentința și decizia atacată sunt date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente.
Rectificarea înscrierilor în cazul în care ele nu mai sunt în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, reglementată generic prin art. 36 pct.
4 din Legea 7/1996, subsumează toate cazurile neprevăzute de lege în care neconcordanța dintre realitatea juridică imobiliară și înscrieri este susceptibilă de soluționare numai prin rectificare, acțiunea în rectificare fiind una în realizare de drepturi. A. fiind, în situația în care o asemenea acțiune este fondată pe alte temeiuri juridice decât nevalabilitatea ori ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, în speță temeiul juridic fiind cel prevăzut de art. 36 pct. 4, acțiunea în rectificare are caracter principal, nefiind necesară existența unei hotărâri judecătorești anterioare, care să constate ivirea unei situații care o justifică. O astfel de cerere anterioară, prin care să se solicite constatarea ivirii situației de natură a justifica rectificarea c.f. ar fi de altfel inadmisibilă potrivit disp. art. 111 cod proc. civ., tocmai din cauza existenței posibilității formulării acțiunii în realizare a dreptului, care este acțiunea în rectificare c.f. "Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă" la care se referă partea inițială a textului art. 36 din Legea 7/1996 este tocmai hotărârea care se va pronunța în această cauză, în temeiul căreia recurenții vor solicita O. rectificarea înscrierii din c.f.
În acest sens, invocă decizia nr. 2279/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția C., în dosar nr. 4655/2003, având ca obiectrecurs în anulare, opinie contrară celor invocate prin decizia criticată
(potrivit căreia ar fi necesară existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se constate neconcordanta între înscrierea din c.f si situația reală actuală a imobilului, sentință anterioară cererii de rectificare c.f.).
În ceea ce privește reținerea instanței de apel, potrivit căreia ne aflăm în prezența unei modificări a cărții funciare și nu a unei rectificări a acesteia, apreciază de asemenea că instanța a interpretat greșit legea. Chiar dacă prin înscrierea în cartea funciară nu este garantată întinderea dreptului (suprafața), aceasta este totuși un element de esența dreptului care poartă asupra imobilului. Prin urmare, cererea de rectificare a suprafeței înscrisă în cartea funciară, fiind una ce poartă asupra esenței dreptului, cu referire expresă la îndreptarea înscrierii întinderii dreptului, trebuie încadrată în disp. art. 33 al. 2 din Legea 7/1996, și nu ca simplă modificare a unor aspecte tehnice (cum ar fi spre exemplu indicarea numărului corect de încăperi in care este compartimentat imobilul). Dacă majorarea suprafeței înscrise în c.f ar fi admisibilă pe cale administrativă, fără trecerea prin filtrul justiției, ar însemna ca orice proprietar înscris pe o suprafață de teren în c. f., să efectueze o expertiză extrajudiciară, să o depună la O. și să-și înscrie în c.f. un drept de proprietate asupra unui teren mai mare decât cel asupra căruia are dreptul, după care, să formuleze acțiuni în revendicare față de vecinii neînscriși încă în c.f. A., în practică, soluția teoretică a instanței de apel, ar naște litigii. Apoi, nu există procedură de "modificare" administrativă a cărții funciare, textul art. 33 al. 6 din Legea 7/1996 fiind declarat neconstituțional.
Și cu privire la modificarea categoriei de folosință, apreciază că instanța de apel interpretează greșit legea. Necesitatea obținerii certificatului eliberat de P. localității apare în situația în care se construiește un imobil nou sau unui imobil deja înscris îi sunt aduse modificări constructive, ceea ce nu este cazul în speță. În speță, înscrierea inițială a fost greșită, niciodată casa respectivă neconstituind un Bloc.
Apreciază că nu este întemeiată nici aplicabilitatea sub aspectul dreptului material în speță a prevederilor L. 7/1996, întrucât potrivit disp. art. 80 din Legea nr. 71/2011, acțiunea va fi soluționată potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau la data săvârșirii sau producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, legea în vigoare la data introducerii acțiunii având efect doar asupra normelor de drept procedural. Or, înscrierile în cartea funciară a imobilului au fost efectuate în perioada 1961 - 1993, faptul neconcordanței între suprafața scriptică și cea reală existând încă din anul 1961 astfel că în mod cert, sub aspectul dreptului material, în speță sunt aplicabile dispozițiile Decretului lege 115/1938.
Acest act normativ, în privința rectificării întabulării, nu face distincția între rectificare și "modificare", orice neconcordanță între înscrierea din c.f. și situația reală a imobilului putând fi rezolvată exclusiv pe calea acțiunii judecătorești în rectificare.
Pe fond, oricât de neverosimilă poate părea instanței de apel diferența de peste 200 mp. între suprafața măsurată în 1961 și suprafața măsurată în
2011, opinia expertului numit de instanță în cauză (și instanțele dacă aveau nelămuriri asupra opiniei expertului puteau dispune chiar din oficiu, în scopul aflării adevărului, efectuarea unei completări sau chiar a unei noi expertize), este una clară: diferența de suprafață se justifică prin erorile de măsurare sau socotire de la acea dată. Este cunoscut că acum 50 de ani încă se măsura cu pasul, cu capra sau cu sfoara, iar rezultatulmăsurătorilor era calculat manual, pe baza însumării ariilor unor diviziuni geometrice ale imobilului măsurat, în timp ce în prezent măsurătorile se efectuează cu sisteme GPS și rezultatele acestora se efectuează de calculatoare performante, care exclud eroarea umană. De altfel, nu există opoziție reală, practică, în acest dosar, fiecare dintre cei 2 vecini necontestând întinderea dreptului nostru de proprietate și neformulând pretenții proprii asupra terenului în litigiu.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului s-a arătat că rectificarea înscrierilor în cazul în care ele nu mai sunt în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, reglementată generic prin art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996, subsumează toate cazurile neprevăzute de lege în care neconcordanța dintre realitatea juridică imobiliară și înscrieri este susceptibilă de soluționare numai prin rectificare, acțiunea în rectificare fiind una în realizare de drepturi. A. fiind, în situația în care o asemenea acțiune este fondată pe alte temeiuri juridice decât nevalabilitatea ori ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, în speță temeiul juridic fiind cel prevăzut de art. 36 pct. 4, acțiunea în rectificare are caracter principal, nefiind necesară existența unei hotărâri judecătorești anterioare, care să constate ivirea unei situații care o justifică. O astfel de cerere anterioară, prin care să se solicite constatarea ivirii situației de natură a justifica rectificarea c.f. ar fi de altfel inadmisibilă potrivit disp. art. 111 cod proc. civ., tocmai din cauza existenței posibilității formulării acțiunii în realizare a dreptului, care este acțiunea în rectificare c.f. "Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă" la care se referă partea inițială a textului art. 36 din Legea 7/1996 este tocmai hotărârea care se va pronunța în această cauză, în temeiul căreia recurenții vor solicita O. rectificarea înscrierii din c.f.
Curtea apreciază acest motiv de recurs ca fiind nefondat.
Textul legal invocat de recurenți, art. 36 din Legea nr. 7/1996, nu conținea în forma de la data introducerii acțiunii alin. 4, prin urmare, având în vedere și indicarea în acțiunea introductivă a art. 34, este probabil o eroare de redactare a recursului, intenționând invocarea acestui din urmă text de lege.
Tot aici se cuvine precizat că textele art. 26, 33 și 34 din Legea nr.
7/1996, ce vor fi analizate în continuare, sunt în prezent abrogate, dar au fost în vigoare la data introducerii acțiunii și sunt aplicabile acesteia.
Pe fondul recursului, este real că există anumite situații în care nu este posibilă obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești irevocabile care să stea la baza acțiunii în rectificare de carte funciară, și că prin chiar acțiune de rectificare a cărții funciare se va obține respectiva hotărâre irevocabilă, după cum de altfel o acțiune în constatare nu este prin definiție inadmisibilă în contextul acțiunilor în rectificare de carte funciară.
Ceea ce trebuie relevat însă, în ce privește temeiul legal al acțiunii, este că acțiunea în rectificare întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr.
7/1996 poate fi folosită doar pentru rectificarea înscrierilor.
Art. 26 alin. 4 din aceeași lege definește înscrierile, ca fiind de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare; c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, înlegătură cu imobilele din cartea funciară, și se referă cel mai adesea la operațiuni ce se fac în foaia B și C.
Modificare suprafeței și a categoriei de folosință nu se încadrează în nici una dintre aceste feluri de înscrieri ce pot fi rectificate.
În aceași idee art. 19 din Legea nr. 7/1996 indică la foaia, sau partea, A că se referă la descrierea imobilelor, iar la foaia, partea, B și C că se referă la înscrieri.
Coroborând aceste texte, art. 19 și art. 26 alin. 4, reiese că o acțiune în rectificare se poate referi doar la înscrieri, anume la foaia B și C, iar o acțiune în modificare se poate referi doar la descrieri, anume la foaia A.
Chiar și textul art. 34 se referă doar la înscrieri, ori cât timp foaia A, potrivit art. 19, cuprinde doar descrieri iar nu și înscrieri, rezultă că această acțiune nu se poate folosi pentru descrieri ci doar pentru înscrieri.
Art. 33 alin. 3 este în concordanță cu art. 19 deoarece dispune că prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, ori aceste aspecte tehnice, descrierea imobilului cu alte cuvinte, este făcută în foaia A.
Această idee trebuie acceptată chiar dacă tehnica legislativă folosită nu este desăvârșită, deoarece nu există o corelare întru totul exactă de noțiuni și definiții pentru că la alin. 1 al art. 33 se prevede că în privința înscrierii se poate cere rectificarea sau modificarea acesteia, pentru ca apoi la alin. 2 să se arate că rectificare se poate folosi pentru înscrierea oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară iar la alin. 3 se arată că prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului.
Noțiunea de modificare este folosită cu același înțeles ca la art. 33 alin.
și de către art. 42 din Legea nr. 7/1996, atunci când dispune că imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dezlipiri sau prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia, noțiuni care pot fi folosite doar în corelație cu descrierile din foaia A, așa cum sunt reglementate de art. 19, mai sus indicat, anume numărul de ordine și cel cadastral al imobilului, suprafața imobilului, destinația, categoriile de folosință și, după caz, construcțiile.
Mai trebuie amintite dispozițiile art. 25 alin. 1 din O. nr. 634/2006 al
Agenția Națională de C. și P. I. care prevede că „Dacă suprafața din măsurători este diferită de suprafața înscrisă în cartea funciară, suprafața din documentația cadastrală precedentă pentru care nu s-a deschis carte funciară sau de suprafața din actele de proprietate, atunci se va proceda astfel: a) dacă suprafața din măsurători este mai mică, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului, conform anexei nr. 5; b) dacă suprafața din măsurători este mai mare cu un procent de până la 2% inclusiv, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale și a declarației proprietarului/proprietarilor, conform anexei nr.
5; c) dacă suprafața din măsurători este mai mare cu un procent cuprins între 2 - 5% inclusiv, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentației cadastrale, cu condiția prezentării declarației proprietarului/proprietarilor, conform anexei nr. 5 și a procesului-verbal de vecinătate care conține acordul proprietarilor tuturor imobilelor învecinate, întocmit conform anexei nr. 18. În această situație oficiul teritorial verifică la teren corectitudinea întocmirii documentației, verificare consemnată într-o notă de constatare semnată de către consilierul de cadastru și contrasemnată de către șeful serviciului cadastru. d) dacă suprafața dinmăsurători este mai mare cu un procent de peste 5%, documentația se respinge."
În concluzie reclamanții trebuiau să uzeze de o acțiune în modificare a descrierii imobilului, reglementată de art. 33 alin. 3 și art. 42 din Legea nr.
7/1996 iar nu de o acțiune în rectificare a înscrierilor, pentru că cererea lor se referă la descrierea imobilului iar nu la înscrieri.
Suplimentar, pentru modificarea descrierii construcției sunt incidente și dispozițiile art. 55 din Legea nr. 7/1996 care prevede că dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat eliberat de primăria localității unde este situat imobilul, prin care se atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale.
În acest caz reclamanții trebuiau să formuleze cererea de modificare a aspectelor tehnice privind construcția direct la biroul de carte funciară la care să atașeze documentația tehnică necesară, indicată de textul legal anterior menționat, pentru că potrivit art. 21 din Legea nr. 7/1996 modificarea conținutului unui drept ce grevează un drept real imobiliar se înscrie, dacă legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea și stingerea drepturilor reale.
Or dacă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, potrivit art. 55 din Legea nr. 7/1996, este necesar certificat eliberat de primăria localității și documentația cadastrală, atunci și pentru modificarea acestui drept sunt necesare aceleași acte.
Pentru că înscrierea în cartea funciară nu garantează întinderea dreptului (suprafața), este permisă modificarea suprafeței prin procedura art. 33 alin. 3 chiar dacă aceasta, suprafața imobilului, este un element de esența dreptului care poartă asupra imobilului și chiar dacă textul art. 33 al.
6 din Legea 7/1996 a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 7., pentru că aceste aspecte nu schimbă cazurile și modul de folosire al celor două feluri de acțiuni, acțiunea în rectificare și acțiunea de modificare.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 ci cele ale L. nr. 7/1996 pentru că art. 69 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 prevede că „Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în M. O. al R., P. I."
Or, intrarea în vigoare presupune cu necesitate aplicarea acesteia, chiar dacă alin. 2 al aceluiași text legal prevedea că doar la data finalizării lucrărilor de cadastru și a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unități administrativ-teritoriale își încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, dispozițiile legale ale Decretului- lege nr. 115/1938, dar acestea se referă la efectele în curs ale unor drepturi, facta pendentia, cum ar fi termenul de prescripție a unei acțiuni în prestație tabulară sau termenul de achiziție pentru uzucapiune iar nu și la normele ce se aplică pentru acțiuni în rectificare sau modificare, ce sunt evident ale legii noi, pentru că nu se poate admite supraviețuirea pentru același tip de acțiune a normei vechi odată cu norma legală nouă, fără nici o justificare, justificare ce există în cazurile anterior arătate în existența unor termene în curs ce le califică pe acestea ca facta pendentia, fapte în curgere, care fac să supraviețuiască legea veche prin permisiunea expresă dată de art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
Oricum reclamanții nu pot explica diferența de suprafață de peste
50%, chiar și în cazul măsurării mai rudimentare, în condițiile în care formageometrică a parcelei nu este deosebit de complexă iar lățimea și lungimea laturilor nu este suficient de mare ca să explice o astfel de eroare.
Chiar dacă nu există opoziție reală, practică, din partea celor 2 vecini, care nu contestă întinderea dreptului pretins de reclamanți și neformulând pretenții proprii asupra terenului în litigiu, aceasta nu face o astfel de acțiune admisibilă, față de cele reținute mai sus, cu privire la argumentele expuse relativ la ce fel de acțiune poate fi folosită în cauză.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. T. și C. L. împotriva deciziei civile numărul 1/A din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. T. A. N. I. D. C.
G.IER A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. L.M. - Judecătoria Bistrița
Judecători apel - B. M.L., Frențiu G.C. - T. B.-N.
| ← Decizia civilă nr. 63/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 34/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
