Decizia civilă nr. 34/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. C. NR. 34/RR/2012
Ședința publică din 10 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: A.-A. P.
I.-D. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta L. V., împotriva deciziei civile nr. 6. din (...) a T. B., pronunțată în dosar nr. (...), a deciziei civile nr. 531/(...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...) și a deciziei civile nr. 1178/(...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. V., C. L. DE F. F. O. și C. J. DE F. F. B.
Prezenta cauză a fost luată la ora 1015, deși a fost fixată pentru ora 10, pentru a se da părților din alte localități posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul S. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că procedura de citare pentru termenul de judecată de azi a fost legal îndeplinită cu toate părțile, inclusiv cu revizuienta L. V., aceasta semnând personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de azi, la data de (...), conform dovezii care se află la f. 147 din dosar.
De asemenea, Curtea constată că în cursul zilei de azi, a fost înregistrat la dosar un înscris, care a fost expediat prin fax de revizuienta L. V., prin care aceasta arată că în ipoteza în care s-au acvirat dosarele solicitate de către instanță de la Tribunalul Sălaj, Tribunalul Bihor și
Judecătoria Oradea, solicită să se dea curs cererii sale de revizuire, depusă în termen, astfel cum a fost formulată și documentată.
Instanța acordă cuvântul intimatului prezent.
Intimatul S. V. invocă excepția tardivității cererii de revizuire, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 C. termenul pentru formularea cererii de revizuire este de o lună de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile care au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare și pentru hotărârile prevăzute la punctul
7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri, iar revizuienta L. V. a formulat cererea de revizuire după trecerea termenului legal.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C., raportat la art. 322 alin. 1 teza a II-a C., invocă și pune în discuția părții prezente excepția inadmisibilității cererii de revizuire, iar în temeiul art. 324 alin. 1 pct. 1 C. invocă și pune în discuție excepția tardivității cererii de revizuire.
Intimatul S. V. arată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 C., deci revizuirea este inadmisibilă, și că potrivit art. 324 C., aceasta este tardivă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate de către instanță din oficiu.
C U R T E A
Pr in cerere a de rev iz u ire înreg is tr ată in iț ial în dos ar c iv il nr. (. ..) al T . S.,la data de (...) revizuienta L. V.,în contradictoriu cu intimații S. V., C. locală O. de aplicare a L. nr. 1. și C. județeană B. de aplicare a L. nr. 1., a solicitat revizuirea mai multor hotărâri judecătorești, arătând că a formulat prezenta cerere de revizuire împotriva încheierii de ședință din (...) în dosar nr. (...); Deciziei civile nr. 1178 din data de (...) a T. S., în dosar nr. (...); Deciziei civile nr. 531/(...), Încheierii din (...), Încheierii din (...) și alte încheieri incidente, pronunțate de Tribunalul Sălaj, Secția civilă, în dosarul nr. (...); Sentinței civile nr. 6142/(...) pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. (...), solicitând schimbarea în tot a hotărârilor atacate, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, anularea acestora. Cu cheltuieli de judecată.
L a ter menul de jude c ată d in d ata de (... ), în dosar nr. (...), s -a admis
excepț ia de l itispen denț invocată din oficiu de către instanță și, înconsecință, s-a dispus întrunirea pricinilor din dosarele nr. (...) și nr. (...), ambele ale T. S.
Dosarul nr. 5154/84/(...) al T. S. a fost disjuns din dosarul nr. (...), dosar în care prin încheierea ședinței publice din (...) s-a constatat depusă în dosarul nr. (...), pentru termenul de judecată din (...), o cerere de revizuire de către aceeași revizuientă, împotriva deciziei civile nr. 1178/(...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), a deciziei civile nr. 531/(...) a T. S., pronunțatăîn dosar nr. (...) și a sentinței civile nr. 6142/(...) a J. O., pronunțată în dosar nr. (...).
Prin decizia c iv il ă nr . 802/(...), pronunț ată de T ribun alul S ăl aj în dos ar civil nr. (...), s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.
322 pct. 7 C., de cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.
2, 4 și 5 C., iar ca urmare a acestei disjungeri cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C., a fost înregistrată sub un număr nou de dosar, nr. (...) al T. S. Prin aceeași decizie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 5. și a deciziei civile nr. 1. ale T. S., pe motiv că aceste decizii nu evocă fondul cauzei.
Pr in dec iz ia c iv il ă nr . 800/(...), pronunț ată de T ribun alul S ăl aj în dos ar civil nr. (...), s-a decl in at în f avo are a C. de A. C. co mpe tenț a mater ial ă de
soluț ion are a cerer ii de rev izu ire în te me iată pe d ispoz iț iile ar t. 322 pc t. 7 C.,
av ând c a ob iec t rev iz u ire a dec iz ie i c iv ile n r. 6./(...) a T . B., pronunț ată în dos ar
nr. (...), a dec iz ie i c iv ile nr. 531/(...), pro nunț ată de T ribun al ul S ăl aj în dos ar
nr. (...) ș i a dec iz ie i c iv ile nr. 1178/(...) a T . S., pronunț ată în do s ar nr. (...).
Pe rolul C. de A. C. ace as tă cerere de rev izu ire a f ost înreg is tr ată sub nr.
(...).
Revizu ire a e s te in ad mis ib il ă .
L a ter menul de ju dec ată d indata de (...), Curtea, din oficiu, a
invoc at excepț ia in ad mis ib il ităț ii prezen te i cerer i de rev izu ir e, excepț ie c are
ur me az ă s ă f ie ad mis ă, mo tiv at pe ur măto arele cons ideren te:
Potrivit art. 322 alin. 1 teza II C. proc. civ., este posibilă revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când prin respectiva hotărâre se evocă fondul cauzei.
Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat, prin hotărârea atacată cu revizuire, fondul cauzei, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situație nu se întâlnește în cazul în care instanța de recurs respinge recursul sau când această instanță admite recursul, casează decizia dată în apel și menține hotărârea primei instanțe (a se vedea în acest sens D. nr. 4090/2001 a C. - Secția C.).
Cu alte cuvinte, hotărârile instanțelor de recurs prin care se evocă fondul cauzei, sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. În ipoteza în care recursul a fost respins, hotărârea prin care a fost soluționat astfel recursul, nu poate face obiectul cererii de revizuire, calea extraordinară de atac a revizuirii fiind inadmisibilă (a se vedea în acest sens D. nr. 922/2002 a C. de A. B., Secția a IV-a C.).
Jurisprudența și doctrina au fost constante în a statua în sensul că revizuirea declarată împotriva unei hotărâri prin care recursul a fost respins fără să se fi evocat fondul pricinii dedus judecății, este inadmisibilă (a se vedea în acest sens D. nr. 724/1999 a C. de A. B. - Secția a IV-a C. D. nr. 2. a C. de A. B. - Secția a IV-a C. D. nr. 2. a C. - Secția C.).
Argumentul avut în vedere de jurispudența, și preluat mai apoi și în doctrina de specialitate (a se vedea în acest sens G. Boroi, O. Spineanu-M. - codul de procedură civilă adnotat, E. All Beck, B., 2005, precum și ediția a II-a revizuită și adăugită în anul 2007 la E. H.), atunci când a statuat în sensul că este inadmisibilă revizuirea declarată împotriva unei hotărâri din recurs, prin care nu a fost evocat fondul cauzei este în esență următorul: atunci când instanța de recurs a respins recursul și a menținut decizia dată în apel, ea a menținut implicit situația de fapt reținută de tribunal, neschimbând cu nimic starea de fapt dedusă judecății (în acest sens a se vedea D. nr. 1687/2000 a C. de A. B. - Secția a IV-a C.).
În perioada în care erau în vigoare prevederile art. 304 pct. 10 și 11
C.proc.civ. - art. 304 pct. 10 fiind abrogat prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, iar pct. 11 art. 304 fiind abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000 -, texte legale care permiteau instanței de recurs să analizeze hotărârea recurată și sub aspectul netemeiniciei sale, iar nu doar din punct de vedere al legalității acesteia, era foarte posibil ca instanța de recurs să respingă recursul formulat împotriva hotărârii tribunalului, dar să rețină în considerentele deciziei faptul că soluția primei instanțe este legală, dar motivarea acestei soluții este greșită și, în consecință, să procedeze la o proprie apreciere a probelor cauzei și o proprie interpretare și aplicare a prevederilor legale aplicabile. Această analiză făcută de instanța de recurs constituia o evocare a fondului cauzei, situație în care revizuirea ar fi fostadmisibilă (a se vedea în acest sens D. nr. 1778/2005 a C. de A. B. - Secția a V.-a). Ulterior însă abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.proc.civ., instanța de recurs nu mai poate cenzura hotărârea recurată sub aspectul netemeiniciei sale, ci doar strict sub aspectul corectei aplicări a legii de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată. Prin urmare, instanța de recurs nu mai poate reaprecia probele, nu mai poate schimba starea de fapt, nu mai poate să dea o interpretare și aplicare proprie circumstanțelor de fapt ale cauzei. Așa fiind, revizuirea îndreptată împotriva unei decizii din recurs prin care recursul a fost respins ca nefondat (când este respins ca tardiv, ori când se constată nulitatea acestuia pentru nemotivare, sau este anulat ca netimbrat, etc.), - fiind evident că respectiva hotărâre nu evocă fondul cauzei și deci revizuirea împotriva unei astfel de hotărâri este vădit inadmisibilă - (a se vedea în acest sens D. nr. 2115/1998 a C., D. nr. 1655/2000 a C. de A. B. - Secția a III-a C., D. nr. 6. a C. de A. B. - Secția a IV-a C., D. nr. 2. a C.), menținându-se decizia recurată și, totodată, starea de fapt avută în vedere de primele două instanțe la pronunțarea soluției, va fi inadmisibilă, întrucât prin respectiva decizie nu se evocă fondul cauzei. Mai mult decât atât, în jurisprudența s-a statuat în sensul că nu evocă fondul cauzei hotărârea pronunțată în recurs prin care se dă o dezlegare diferită excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii, și prin care se casează decizia tribunalului, se dispune rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței judecătoriei, sentință prin care acțiunea reclamantei fusese respinsă ca neîntemeiată. Chiar dacă în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei instanța de recurs face referire și la numite aspecte de drept substanțial, considerate lămuritoare pentru rezolvarea excepției, prin aceasta nu se soluționează fondul cauzei deduse judecății. Numai în situația în care, casând decizia tribunalului și rejudecând apelul reclamantei, Curtea s-ar fi pronunțat ca instanță de recurs și asupra acțiunii formulate de reclamantă, soluționând-o pe fond (fie pentru prima dată, fie într-un alt mod decât a fost făcută de primele două instanțe), ar fi avut loc o evocare a fondului cauzei (D. nr. 656/(...) a C. de A. B. - Secția a IV-a C.). Concluzionând, pentru a ne găsi în prezența unei evocări a fondului cauzei este necesar ca instanța de recurs să admită recursul, să rejudece cauza pe fond, pronunțând o altă soluție decât primele două instanțe sau, să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și rejudecând, să respingă apelul cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică (a se vedea în acest sens D. nr. 2148/R/2000 a C. de A. T. - Secția C.). Or, în speță, se constată de către Curte că deciziile atacate de revizuientă prin prezenta cerere de revizuire nu evocă fondul cauzei, astfel încât, prin prisma art. 322 alin. 1 teza a II-a C., revizuirea apare ca fiind inadmisibilă. Astfel, prin decizia civilă nr. 6./(...), pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. (...), s-a admis ca fondat recursul civil formulat de recurenta L. V., în contradictoriu cu intimații S. V., C. L. de A. a L. nr. 1. O. și C. J. de A. a L. nr. 1. B. împotriva sentinței civile nr. 1805 din (...), pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost casată în totalitate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea. Deci, prin decizia civilă nr. 6. a T. B. nu a fost evocat fondul cauzei, dispunându-se doar o casare cu trimitere. Prin decizia civilă nr. 531/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. V., împotriva sentinței civile nr. 6. a J. O., sentință care a fost menținută în totalitate, fără ca în considerentele acestei decizii să se rețină o altă stare de fapt decât cea avută în vedere de Judecătoria Oradea la pronunțarea sentinței nr. 6.. Prin urmare, nici prin această decizie nr. 5., nu a fost evocat fondul cauzei. Prin decizia civilă nr. 1178/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-au respins ca inadmisibile excepțiile invocate de reclamantă. S-a respins ca nefondată contestația în anulare a reclamantei L. V. împotriva deciziei civile nr. 531/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...). S-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 531/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...). Drept urmare, nici prin decizia nr. 1. nu s-a evocat fondul cauzei, prin aceasta soluționându-se practic o contestație în anulare și o revizuire. În condițiile în care niciuna dintre deciziile atacate prin prezenta cerere de revizuire nu evocă fondul cauzei, este evident că această cerere de revizuire este inadmisibilă prin prisma art. 322 alin. 1 teza a II-a C. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 322 alin. 1 teza II C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă prezenta cerere de revizuire. Deși prioritate are excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivat pe faptul că nu se poate uza de o cale de atac extraordinară în situația în care legea nu prevede exercitarea unei asemenea căi de atac împotriva unor anume hotărâri - în speță, s-a declarat revizuire împotriva unor hotărâri care nu evocă fondul și care, astfel, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu această cale de atac -, totuși, Curtea se vede nevoită să răspundă excepției tardivității cererii de revizuire, invocate de intimatul S. V. la termenul de judecată din data de (...). Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 1 teza finală C., în cazul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 alin. 2 C., adică atunci când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la pronunțarea ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre a fost pronunțată la data de (...), fiind vorba evident despre decizia civilă nr. 6./(...) a T. B., pronunțată în dosar nr. (...). În dosar nr. (...) al T. S. cererea de revizuire a fost înregistrată la data de (...), iar în dosar nr. (...) cererea de revizuire a fost înregistrată la data de (...). Rezultă, așadar, că cererea de revizuire a fost tardiv formulată. Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta L. V., împotriva deciziei civile numărul 6. din (...) a T. B., pronunțată în dosar numărul (...), a deciziei civile numărul 531/(...), dosar numărul (...) al T. S. și a deciziei civile numărul 1178/(...), dosar numărul (...) al T. S. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ A.-A. P. I.-D. C. GREFIER A. A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 1406/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3249/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|