Decizia civilă nr. 1438/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I C.

Dosar nr. (...)

D. C. NR. 1438/R/2012

Ședința publică din 22 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. J.ECĂTOR: A. C.

J.ECĂTOR: C.-M. CONȚ

G. : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâții P. I., P. S. M. și P. O. B. împotriva deciziei civile nr. 216 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimatul P. C., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la a doua strigare.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 2 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat P. C., concluzii scrise prin care solicită judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ. Totodată, prin concluziile scrise se invocă excepția nulității recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților recurenți, note de ședință, prin care arată că dezvoltă motivele de recurs și invocă excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că pe rolul J. S. M. se mai află un dosar în care Kovacs Iolanda solicită evacuarea lor din imobilul situat în S. M. str. G.C. nr.

5/22.

În baza dispozițiilor art. 137 Cod proc.civ., curtea, invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare pe acesată excepție.

Notă: După luarea cauzei se prezintă reprezentantul pârâților recurenți, avocat M. R., care depune la dosar împuternicire avocațială.

Curtea, reia cauza și pune în discuția reprezentantului pârâților recurenți excepția nulității recursului invocată prin concluziile scrise depuse la dosar de către reclamantul intimat.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate și nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1. ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației nr. dosarul nr. (...) a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C., prin reprezentant legal împuternicit Kovacs Iolanda în contradictoriu cu pârâții P. S. M., P. I. și P. O. B. prin curator S. T. și în consecință, pârâții au fost evacuați din imobilul situat în S. M., str. G. C. bl.

5/22, înscris în CF 13642 S. M. nr. topo 1150/6 și obligați la plata sumei de

1010,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin contractul de întreținere imobiliar, autentificat sub nr. 477/(...), Ciceu I. a dat ca bun comun lui P. I. și P. I. apartamentul nr. 22, situat în S. M., str. G. C., bl. 5 , înscris în CF 13642, CF colectivă 11996 nr. top 1150/6, grevat cu uzufruct viager în favoarea reclamantei, în schimbul întreținerii și a înmormântării.

Prin sentința civilă nr. 300/(...) pronunțată în dosar nr. 1958/2002 al J. S. M. s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere imobiliar încheiat de notarul public Bledea Steluța autentificat sub nr. 477/(...) privind imobilul înscris în CF 13642 S. M., nr. top 1150/6, CF colectivă 11996 și restabilirea situației anterioare încheierii contractului. În consecință reclamanta a redobândit proprietatea asupra bunului transcris.

Potrivit certificatului de legatar nr. 58/(...), din dosar nr. 114/2003 al

Biroului notarului public Bledea Steluța, P. C. I. G. are calitate de legatar universal al defunctei Ciceu I., născută Ciceu, decedată la (...), cu ultimul domiciliu în S. M., str. G. C. nr. 5/22, jud. M..

Potrivit testamentului autentic nr. 336/(...) Ciceu I., l-a instituit pe P.

C., legatar universal, impunându-i sarcina înmormântării, lăsându-i întreaga avere mobilă și imobilă, ce se va găsi la data decesului său, arătând că nu are copii, iar părinții sunt decedați.

Conform certificatului de legatar nr. 67/(...), de la fila 3 din dosarul cauzei, de pe urma defunctei Ciceu I., decedată la data de (...) figurează legatar universal al defunctei în baza testamentului autentificat sub nr.

336/(...) P. C. I. G. care a acceptat succesiunea cu o cotă de 1/1 parte.

Conform extrasului CF nr. 13642, de la fila 5 din dosarul cauzei, reclamantul P. C. figurează proprietar în cotă de 1/1 parte, bun propriu al apartamentului nr. 22 situat pe str. G. C. nr. 5, cu titlu de moștenire, act certificat de legatar nr. 6., dosar nr. 86/2006.

Prin Sentința C. nr. 388/(...) a J. S. M., menținută prin D. C. nr. 2/A din data de (...) a T.ui M. și D. C. nr. 1218/R/2010 a Curții de A. C. a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamanții P. I., P. M. și P. O. B. având ca obiect solicitarea de anulare a testamentului autentificat sub nr. 338/(...) încheiat de către notarul public Otilia Marrouche.

Acțiunea în evacuare este un instrument juridic la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului sau (usus) ca dezmembrământ al dreptului de { H. "http://www.euroavocatura.." | }.

Pârâții în mod abuziv în cursul anului 2005, au spart ușa de la imobilul situat în S. M., str. G. C., bl. 5/22 , jud. M..

Față de cele arătate mai sus, considerând întemeiată acțiunea, instanța a admis-o, dispunând evacuarea pârâților din imobilul în litigiu.

Față de culpa pârâților instanța a dispus obligarea acestora și la plata sumei de 1010,45 lei reprezentând taxă judiciară de timbru 10 lei și timbru judiciar 0,45 lei și onorariu avocat M. G. D., conform chitanței nr.

000616/(...) , fila 49 din dosarul primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță a apreciat corect starea de fapt, pe baza probelor administrate și a recurs la textele de lege corespunzătoare, pe care le-a aplicat corect, în litera

și spiritul lor, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.

Pârâții nu justifică niciun drept asupra imobilului din care s-a dispus evacuarea acestora.

A.anții nu au formulat la fondul cauzei niciun fel de cerere proprie vizând investițiile amintite pentru prima oară prin cererea de apel.

Potrivit art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâtul P.

I., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și obligarea reclamantului să-i la se în deplină posesie și folosință imobilul în care locuiește până în momentul în care îi va plăti investițiile pe care le-a făcut la imobilul în litigiu.

Recurentul a mai arătat că intimatul trebuie să-i plătească suma de

4000 lei contravaloarea investițiilor.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

D. civilă nr. 216/(...) a T.ui M. a fost comunicată recurenților în data de (...), recursul fiind înregistrat la data de (...).

Conform disp. art. 303 alin. 1 Cod proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar conform alin. 2 din același text, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Conform art. 306 pct. 1 Cod proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.

A motiva recursul, înseamnă a arăta motivele pentru care recurentul este nemulțumit de hotărârea pronunțată, arătarea motivelor de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prev. de art. 304 Cod proc.civ., dar și dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Chiar în cazul indicării greșite a motivelor de recurs, instanța este obligată la o încadrare a acestora în condițiile art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., obligație care nu există însă în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prev. de art. 304 Cod proc.civ.

În cauză recurenții nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021și art. 304 Cod proc.civ., întrucât în declarația de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prev. de art. 304 Cod proc.civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Singura precizare pe care o fac recurenții în declarația de recurs, precizare inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1

Cod proc.civ., este aceea că, solicită obligarea intimatului să-i plătească contravaloarea investițiilor pe care le-a făcut la imobilul în litigiu. O asemenea cerere nu a fost formulată de pârâții recurenți la fondul cauzei, fiind formulată pentru prima dată cu ocazia soluționării apelului, aspect în legătură cu care instanța de apel a reținut că raportat la dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., o asemenea cerere nu poate fi invocată pentru prima dată în apel.

În ce privește motivele invocate prin notele de ședință înregistrate la data de (...), curtea constată că, față de textele legale mai sus invocate, aceste motive sunt tardive.

În consecință, având în vedere că dispozițiile imperative ale legii mai sus reținute nu au fost îndeplinite, că în cauză nu sunt motive de ordine publică susceptibile de a fi puse în discuția părților din oficiu, în baza art. 306 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va constata nulitatea recursului declarat de reclamanți.

Urmare constatării nulității recursului, recurenții fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., vor fi obligați să plătească intimatului P. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 16.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâții P. I., P. S. M. și P. O. B. împotriva deciziei civile nr. 216 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatului P. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

J.ECĂTORI

G.

ANA I. A. C. C. M. CONȚ

C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

J..primă instanță: D.Țiprea, D.M. H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1438/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă