Decizia civilă nr. 1735/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1735/R/2012
Ședința publică din data de 20 aprilie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : V. M.- reședintele C. de A. C
Judecători : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B.- N. împotriva sentinței civile nr. 2196 din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții, Ș. A., N. V.-V. și A. N., având ca obiect D. în baza legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 aprilie 2012 reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul recurent și menținerea sentinței atacate ca legală
și temeinică.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 2. din 22 decembrie 2011 a T.ui B. N., pronunțată îndosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții Ș. A. și
A. N. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, constatându-se caracterul politic al măsurii administrative a strămutării din perioada (...) - (...), dispusă față de familia A. Ion, M., T., N., V. și A.
A fost obligat pârâtul la a le plăti reclamanților suma de 45.969,60 lei cu titlu de daune materiale.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la a le plăti reclamanților suma de 600.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Reclamanții Ș. A. și A. N. sunt succesorii defuncților A. Gh. I. și A. M.
(ambii decedați, cel dintâi la data de (...), secunda la (...)), după cum rezultă din actele de stare civilă atașate la f. 7-10.
În perioada de referință a L. nr. 2., respectiv 6 martie 1945 - decembrie
1989, pentru considerentele apartenenței la P. N. L. și la categoria moșierilor a antecesorului comun al reclamanților, regimul comunist a aplicat întregii familii, inclusiv reclamanților, sancțiunea strămutării, concomitent celei a exproprierii (f.16) în perioada (...)-(...). În acest interval de timp a survenit decesul antecesoarei reclamanților, A. M. O. cu ridicarea restricțiilor domiciliare și încetarea măsurii dislocării (domiciliu forțat) a fost menținut în evidența elementelor dușmănoase antecesorul comun al reclamanților, A. I.
Prin Hotărârea nr. 724/1991 și Hotărârea nr. 864/1991, ca urmare a solicitării lui reclamaților, acestora li s-au acordat beneficiile prevăzute de D.-L. nr. 1., pentru executarea sancțiunii strămutării (domiciliu obligatoriu) dispunându-se acordarea unei indemnizații lunare și recalcularea vechimii în muncă.
Din coroborarea probelor administrate rezultă că măsura strămutării familiei A. în perioada(...)-(...) se încadrează în sfera măsurilor administrative reglementate de art. 4 al L. nr. 2., caracterul politic impunându-se a fi constatat de instanță pentru considerentul reținut de regimul comunist al apartenenței capului familiei la P. N. L. (f.16), nu și pentru cel al apartenenței la categoria socială a moșierilor.
Pretenția reclamanților de indemnizare pentru prejudiciul moral și material suferit, prin luarea măsurilor represive de regimul comunist, nu poate fi satisfăcută în privința celui dintâi, ci doar a celui de-al doilea.
În cauza pendinte nu se poate însă ignora aspectul esențial că pe parcursul soluționării cauzei prin D. C. C. nr. 1. și 1. s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului legal citat în partea privitoare la acordarea daunelor morale, ceea ce semnifică lipsirea actului normativ de temeiul de drept menționat, pe care se fundamentează și demersul juridic inițial al reclamantului
,cu consecința respingerii acestei pretenții. Potrivit art.147 alin.1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituționala își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, care pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Cum suspendarea are drept consecință inexistenta normei juridice, în intervalul de timp imediat ulterior pronunțării deciziei și până la expirarea termenului menționat, de la care dispozițiile legale își încetează efectele, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai pot fi aplicate, indiferent dacă declararea neconstituționalității a intervenit în fața instanței de fond, sau chiar și în calea de atac.
Mai mult decât atât, prin D. în interesul legii nr. 12/(...) s-a statuat că urmare a celor două decizii ale C. C. dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de contencios constituțional.
În ceea ce privește indemnizarea pentru prejudiciul material suferit, această pretenție este întemeiată.
Textul art. 5 alin. 1 litera b al L. nr. 2., sus-citat, circumstanțiază o atare despăgubire strict echivalentului valorii bunurilor confiscate prin hotărâre decondamnare sau ca efect al măsurii administrative. Cât timp procesul-verbal încheiat la data de (...) individualizează bunurile „sigilate"; cu ocazia strămutării familiei reclamanților, aspect necontestat, cum sancțiunea dislocării a fost de îndată executată și ulterior expirării perioadei de strămutare nu s-a probat revenirea familiei la fostul domiciliu și predarea bunurilor reținute de regimul comunist, este de domeniul evidenței că bunurile mobile enumerate în cuprinsul actului menționat au făcut obiectul sancțiunii complementare a confiscării și nu au fost restituite proprietarilor, aspecte ce antrenează incidența textului legal citat.
În cauză s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, concluziile expertului, care a dat eficiență condițiilor impuse de C. de procedură civilă, inclusiv sub aspectul înștiințării litiganților și al asigurării participării acestora la lucrări, fiind consemnate în cuprinsul raportului de expertiză (f.155-
164). Maniera în care expertul a procedat la evaluarea bunurilor mobile obiect al procesului verbal din (...) este corectă, fiind respectat principiul egalității armelor. S-au avut în vedere la stabilirea valorilor bunurilor criterii obiective. Împrejurarea că doar reclamanții au furnizat elemente concrete în funcție de care să se procedeze la evaluare (prețuri de circulație ale unor bunuri similare), în circumstanțele neindicării vreunor alte repere de către pârât, aspect consemnat în cuprinsul raportului de expertiză și cu ocazia explicațiilor ulterioare date de expert, nu poate antrena consecința necorespunzătoarei evaluări, cât timp criteriul avut în vedere de specialist este acela al valorii de piață al unor bunuri comparabile care se comercializează în mod curent pe piață, în magazinele de specialitate și de tip artizanat-consignația.
Avându-se în vedere însă că reclamanții nu au probat în nici un mod gradul de uzură fizică și morală al bunurilor la momentul confiscării și că în procesul verbal de confiscare nu sunt indicate cantitativ bunurile aflate în magazinul defuncților și nici nu s-a probat această împrejurare, tribunalul a apreciat că, pe de o parte, în cauză, se impune excluderea de la luarea în calcul a estimării expertului privitoare la valoarea bunurilor aflate în magazin la momentul confiscării (bunuri enumerate la capitolul V. al raportului întocmit și evaluate la suma de 10.000 lei) și pe de altă parte, pentru justa estimare a pretenției de dezdăunare, în circumstanțele date, se impune a se avea în vedere un grad de uzură al bunurilor de 50%, apreciat ca rezonabil. Ca atare, valoarea despăgubirii cuvenite reclamanților este de 45.969,60 lei, potrivit anexei nr. 1/A a completării raportului de evaluare, din (...).
II. Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice (acesta din urmă reprezentat de D. G. a F. P. B. N.) a declarat recurs, solicitând, de pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., coroborate cu cele ale art.
312 alin. 3 C.pr.civ., modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamantă, deoarece: a) Măsura domiciliului obligatoriu dispusă împotriva familiei reclamanților nu are caracter politic în sensul L. nr. 2., autorul reclamanților nedesfășurând activități al căror scop să corespundă aceluia rezultat din prevederile art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999. Probele administrate nu confirmă constatarea primei instanțe, simplul fapt al apartenenței la o anumită formațiune politică nejustificând concluzia că autorii reclamanților au desfășurat o activitate precum cea vizată de menționatele dispoziții legale. b) În mod eronat a dispus prima instanță acordarea de daune materiale în beneficiul reclamanților, în condițiile în care pentru aceasta era necesar, conform legii, să se facă dovada măsurii confiscării, aceasta trebuind să rezulte fie direct din hotărârea judecătorească de condamnare, fie să reprezinte un efect al măsurii administrative cu caracter politic. Tot astfel, trebuie dovedită legătura decauzalitate între hotărârea prin care s-a dispus condamnarea ori s-a luat măsura administrativă și măsura confiscării, fiind necesar a se proba și că bunurile nu au făcut obiectul unei proceduri de restituire prevăzute de alte acte normative, respectiv L. nr. 1. sau L. nr. 2.. c) Întinderea prejudiciului a fost greșit stabilită, expertul tehnic judiciar fiind părtinitor. Astfel, expertiza nu arată în mod concret care au fost considerentele și modalitate de alegere a prețurilor etalon.
A fost respinsă în mod nejustificat și solicitarea pârâtului de a se efectua o contraexpertiză.
III. Intimata S. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursuluica nefondat (f. 13-15).
IV. Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
Este dovedit în cauză că întregii familii a reclamanților, compusă din părinții A. Gh. Ion și A. M., precum și din copiii A. S., A. N., A. T., A. N. și A. A.
(ultimii doi fiind reclamanții din prezentul proces), i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, în perioada (...) - (...), în orașul T. din județul Galați, în condițiile în care anterior avuseseră domiciliul în comuna C., județul Galați (a se vedea, spre exemplu, nota întocmită la 11 decembrie 1964 de M. A. I., S. „C";, f. 144 dosar Tribunal).
Probele administrate înaintea primei instanțe atestă și faptul că părinții reclamanților au fost incluși de regimul comunist în categoria moșierilor (ei având în proprietate terenuri care depășeau suprafața de 50 ha.), fiind expropriați în baza L. de reformă agrară nr. 187/1945 și a D.ui nr. 89/1949 (f. 21, 23, 24 dosar Tribunal).
Totodată, tatălui reclamanților i s-a imputat și faptul că a fost, în regimul politic anterior, membru al partidului liberal (f. 16 dosar Tribunal).
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că, așa cum a stabilit și prima instanță, atât măsura stabilirii domiciliului obligatoriu, cât și măsura preluării bunurilor de către statul comunist au avut caracter politic, părinții reclamanților aparținând unei clase sociale (așa-numiții moșieri) și având, prin A. Gh. Ion, o apartenență politică indezirabilă pentru regimul comunist și, din acest motiv, sursă a unor măsuri represive.
În aceste condiții, nu s-ar putea considera, precum susține recurentul, că măsura stabilirii domiciliului obligatoriu nu ar avea caracterul unei măsuri administrative cu caracter politic, fiind vădit că aplicarea ei în contra familiei reclamanților era rezultatul condiției economice și apartenenței politice a lui A. Gh. I.
Dintr-o asemenea perspectivă, incidența prevederilor art. 4 alin. 2 din L. nr.
2. a fost corect reținută de prima instanță, criticile recurentei apărând ca nefondate.
În ce privește acordarea de despăgubiri bănești corespunzătoare bunurilor preluate de stat, prima instanță a apreciat în mod corect că procesul-verbal „de inventariere și sigilare"; aflate în copie la dosarul primei instanțe (f. 14-15) întocmit la data de 30 martie 1949 reprezintă o dovadă suficientă a constatării că, într-adevăr, bunurile mobile menționate în cuprinsul său au ieșit din stăpânirea părinților reclamanților, aceștia fiind în mod nelegitim deposedați de bunurile ce le aparțineau.
Legătura de cauzalitate dintre măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu și aceea a preluării de către stat a bunurilor mobile rezultă din faptul că preluarea s-a făcut la puțin timp după impunerea domiciliului obligatoriu, respectiv la data de 30 martie 1949, în condițiile în care domiciliul obligatoriu a fost impus în data de 02 martie 1949.
Sub aspectul valorii acestor bunuri, C. are în vedere că pentru a combate valoarea reținută de expert și, cu circumstanțierile arătate în sentință, de către prima instanță, pârâtul era necesar să uzeze de argumente îndeajuns de convingătoare, astfel încât să se poată conchide că, într-adevăr, valoarea stabilită prin sentință ar fi eronată.
Sunt, în acest sens, prevederile art. 212 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cărora expertiza contrarie trebuie cerută „motivat";, adică în temeiul unor apărări susceptibile de a trezi îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor expertizei supuse criticii.
Or, pârâtul s-a mărginit la a critica concluziile expertului fără a arăta, aplicat și concret, care sunt argumentele în raport de care, pentru fiecare bun în parte, cele stabilite de expert sunt eronate.
Plecând de la regula potrivit căreia cele ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, pârâtului îi revenea și sarcina de a proba că, eventual, reclamanții ar fi primit în baza altor legi speciale de reparație contravaloarea bunurilor mobile a căror proprietate au pierdut-o.
Față de cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat, prima instanță hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 2. din 22 decembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: C.N.
| ← Decizia civilă nr. 3293/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 89/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
