Decizia civilă nr. 93/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ NR. 93/A/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din : Președinte: V. M. președintele C. de A. C
Judecător : D.-L. B. vicepreședinte al C. de A. C
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, prin D. civilă nr.
1910/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, apelul declarat de reclamantul O. A. și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. - D. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, având ca obiect D. în baza L. nr.2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentantul pârâtului apelant.
A.urile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., cu privire la apelurile formulate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul înlăturării dispozițiilor referitoare la obligarea pârâtului S. Român la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Cu privire la apelul declarat de reclamantul apelant, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea lui întrucât se solicită majorarea daunelor morale.
C U R T E A
1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivă formulată de către reclamantul O. A. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice s-a solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurilor administrative dispuse de S. român față de reclamant, în perioada (...)- (...) și (...)-(...), să oblige pârâtul la plata în favoarea reclamanților a unor despăgubiri civile în valoare de 500 000 lei pentru prejudiciul moral suferit și să oblige pârâtul la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost avocat și a desfășurat o activitate politică în cadrul Partidului Național Liberal.
După instaurarea regimului comunist,reclamantul a fost arestat și internat în colonii de muncă în perioada menționată în petitul acțiunii.
În temeiul L. nr. 2., reclamantul se consideră îndreptățit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de această lege pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea și internarea abuzivă în colonii de muncă, în raport de suferințele acestuia cât și în raport de suferințele întregii familii.
În motivarea cuantumului despăgubirilor solicitate, reclamantul a invocat consecințele negative ale deținerii în plan fizic și psihic,valorile umane lezate prin aplicarea măsurilor administrative,perioada producerii vătămărilor, măsura în care a fost afectat statutul profesional, măsura în care a fost afectată viața familială.
În drept, cererea a fost întemeiată L. nr. 2..
2. Întâmpinarea. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingereaacțiunii, având în vedere lipsa actelor în probațiune cât și valoarea mare a cuantumului despăgubirilor solicitate. Pârâtul a arătat că indicarea L. nr. 2. nu conduce neapărat la acordarea unor despăgubiri, acestea urmând a fi în mod temeinic probate.
În acest sens se impune și cercetarea cu atenție a cuantumului despăgubirilor în acord cu practica înaltei Curți de C. și J.
3. Judecata în primă instanță.Prin sentința civilă nr. 607/(...), pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă promovată de cătrereclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă pe o durată de 2 ani 8 luni și 16 zile în perioada (...)-(...) și (...)-(...).
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Motivând soluția pronunțată,T. a reținut următoarele:
Cu referire la fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit adeverințelor nr.76209/1991 și 76245 din (...), reclamantul a fost arestat și internat în colonii de muncă în perioada (...)-(...) și (...)-(...).
Informațiile din adresele menționate s-au regăsit și în dosarul comunicat instanței de către C. care conține fișe personale,interogatoriile luate reclamantului și referatele întocmite pe durata internării în coloniile de muncă./f.69-116/.
Așa cum rezultă din publicistica apărută după 1989, depusă în probațiune, în extrase, la dosar, /.-62/, regimul din coloniile de muncă era sever, inuman punând în pericol starea de sănătate a celor internați, integritatea lor fizică și psihică, pe lângă lipsirea de libertate abuzivă.
Calitatea de deținut politic a reclamantului a fost recunoscută și în baza
D.ui-lege nr. 118/1991, reclamantul beneficiind de o indemnizație în baza acestui act normativ./f.9/.
Din înscrisurile depuse la dosar,rezultă caracterul politic al arestării și internării reclamantului în coloniile de muncă pe o durată de 2 ani 8 luni și 16 zile.
Potrivit art.3 din L. nr. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, în baza textelor de lege expres menționate la acest articol lit. a-f. Nu s-a putut identifica din înscrisurile din dosar temeiul care a stat la baza internării reclamantului în coloniile de muncă, însă oricum măsurile administrative sunt apreciate de către instanță ca având un caracter politic în baza dispozițiilor art. 4 alin.2 și art. 1 alin.3 din L. nr.2..
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în baza L. 2..
Rămâne astfel în discuție, cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate în cauză.
Reclamantul a solicitat o sumă de 500 000 lei cu titlul de despăgubiri, motivată pe consecințele negative ale deținerii în plan fizic și psihic, valorile umane lezate prin aplicarea măsurilor administrative, perioada producerii vătămărilor, măsura în care a fost afectat statutul profesional, măsura în care a fost afectată viața familială.
În acest sens s-a depus la dosar și practică judiciară referitor la cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele române și de C. în cazul unor condamnări pe motive politice și în cazul unor erori judiciare.
A., s-a depus la dosar D. nr. 1481 din 5 martie 2008 a I. cu o despăgubire de 350 OOO lei pentru o condamnare politică de 15 ani închisoare, D. civilă nr.
148/(...) a I. cu o despăgubire de 500 OOO euro pentru o eroare Judiciară, D. civilă nr.4505/2008 a I. cu o despăgubire de 100 OOO lei pentru eroare judiciară pentru o lipsire de libertate de 3 luni și jumătate și Cauza Pantea contra României, cu o despăgubire de 40 000 euro acordată de C. pentru 3 luni și 28 de zile de arestare nelegală în anul 1994.
Orientându-se în funcție de practica judiciară depusă la dosar, instanța apreciază că suma de 100.000 lei asigură o reparație a prejudiciului moral pentru consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate.
A., instanța a reținut că potrivit Deciziei înaltei Curți de C. și Justiție nr.
1481 din 5 martie 2008 s-au acordat despăgubiri pentru 15 ani detenție grea, tot în cazul unei condamnări politice, în cuantum de 350.000 lei.
Instanța reține că L. 2. are un caracter reparator cu privire la prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor politice, de prevederile acestei legi urmând a beneficia un mare număr de persoane, ca și în cazul L. 10/2001 și al L. 18/1991.
În acest context, având în vedere volumul mare de cereri de despăgubire, instanța apreciază că este acceptabilă o reparație într-un cuantum mai redus decât valoarea efectivă a prejudiciului, reparație totuși rezonabilă, acest punct de vedere fiind desprins inclusiv din practica C., esențial fiind să existe o despăgubire.
Prin urmare, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri, în acord cu practica judiciară menționată și având în vedere eforturile bugetare ale statului necesare aplicării dispozițiilor L. nr.2., instanța apreciază că o despăgubire de 100.000 lei este adecvată în acest caz.
Celelalte decizii depuse la dosar nu pot sta la baza stabilirii unui cuantum mai mare al despăgubirilor, deoarece sunt pronunțate într-o altă materie, respectiv erori judiciare în cazuri izolate, cu titlul de excepție.
Raportat la aspectele menționate, instanța, în baza art. 1, 3 și 4 alin.2 din
L. nr. 2. a admis cererea formulată de către reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Fără cheltuieli de judecată, dovada efectuării acestora nefiind depusă la dosar.
4. Declarațiile de apel.Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul
O. A. și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin propriul apel, reclamantul a solicitat admiterea acestuia, schimbarea înparte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece daunele morale acordate în sumă de 100.000 lei sunt apreciate ca fiind derizorii în raport de circumstanțele cauzei.
Argumentul tribunalului referitor la efortul bugetar al statului datorat numărului mare de cauze de acest gen și numărului mare de persoane ce urmează a beneficia de pe urma L. nr. 2. încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O. iar instanța trebuie să aplice legea situației de fapt dedusă judecății.
Raționamentul instanței de fond privitor la motivele de ordin economic care împiedică acordarea sumei de 500.000 lei cu titlu de daune morale solicitate de reclamant, se plasează în afara sferei de aplicare a legii și nu este relevant în cauză.
Reclamantul a detaliat prejudiciul moral suferit care a fost probat prin existența dosarului în arhiva C.N.S.A.S., iar suma solicitată trebuie să reprezinte repararea prejudiciului moral suferit. Daunele morale nu reprezintă nici indemnizații și nici ajutoare din partea statului, L. nr. 2. având un caracter reparatoriu.
Prin apelul declarat, pârâtul a solicitat admiterea apelului, schimbareahotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii
În motivarea apelului, pârâtul a învederat instanței că reclamantul nu a făcut dovada că are în prezent domiciliul în raza de competență teritorială a T.ui
C., iar faptul că și-a ales domiciliul în raza teritorială a T.ui C. nu justifică investirea instanței cu soluționarea cauzei.
Din actele depuse la dosar nu rezultă caracterul măsurilor luate împotriva reclamantului și în mod nelegal prima instanță a soluționat petitul de constatare a caracterului politic a măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă, pe un singur act și anume, recunoașterea calității de deținut politic a reclamantului în baza D.ui-lege nr. 118/1991. T. a procedat la stabilirea despăgubirilor fără a ține seama de măsurile acordate în baza acestui act normativ.
Prin O.U.G. nr. 62/2010, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost modificat în sensul plafonării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea, astfel încât pretențiile reclamantului sunt exagerate.
5. Întâmpinarea. Prin întâmpinare la apelul pârâtului, reclamantul intimat O. A., a solicitat respingerea acestuia, cu obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, reclamantul intimat a învederat instanței faptul că excepția necompetenței materiale a T.ui C. nu a fost ridicată de pârât, în fața primei instanțe, prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfățișare astfel încât potrivit art. 136 C.pr.civ., se impune decăderea pârâtului din posibilitatea invocării acesteia.
Contrar susținerilor pârâtului apelant, caracterul politic al măsurilor lăute împotriva reclamantului au fost pe deplin dovedit prin înscrisurile administrate în fața primei instanțe.
Este adevărat că în baza D.ui-lege nr. 1. reclamantul încasează suma de
433 lei lunar, cu titlu de indemnizație, însă potrivit L. nr. 2. reclamantul este îndreptățit la acordarea despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral suferit astfel încât indemnizația cordată nu exclude acordarea daunelor morale.
Prin încheierea din ședința publică din data de (...), C. în temeiul art. 2821alin. 1 C.pr.civ. a recalificat calea de atac exercitată de reclamant și de pârât din apel în recurs, având în vedere valoarea de 100.000 lei stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri morale (f.17-18).
Pârâtul intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinarela apelul reclamantului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a învederat instanței că prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), astfel încât acțiunea reclamantei având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1
și 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar aceasta este opozabilă erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești. Ca de altfel și pentru persoanele fizice și juridice, deoarece respectarea constituției și a supremației sale este obligatorie (f.23).
6. Judecata în calea de atac.
Prin incheierea de sedintă din data de 11 noiembrie 2011, a fost recalificată calea de atac din apel în recurs, in temeiul art.282 ind.1 alin.1 C.pr.civ.,avându-se în vedere valoarea de 100.000 lei stabilită de instanța de fond cu titlul de desbăgubiri morale.
Prin decizia civilă nr.630/R din 17 februarie 2011, C. de A. C. admite în parte recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.
Păstrează restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. A., în contra aceleiași sentințe.
7.Judecata în fața Înaltei Curți de C. și J. Prin decizia civilă nr.1910/(...), pronunțată în dosar nr. (...), Î. C. de C. și Justiție a admis recursul reclamantului
O. A. a casat decizia civilă nr. 630/(...), precum și încheierea civilă din data de (...), ambele pronunțate de C. de A. C., ca instanță de recurs, și a trimis cauza spre rejudecare în apel la C. de A. C.
Instanța Supremă reține că în mod greșit procesul a fost judecat în recurs de către C. de A. C., instanța apreciind greșit că sentința nu este supusă apelului atâta timp cât plafonul valoric la care se referă art. 2821C.pr.civ. este cel al pretențiilor ce formează obiectul litigiului și nu al pretențiilor admise prin sentința primei instanțe. Nu sunt incidente nici Dispozițiile art. 4 alin. 6, respectiv art. 5 alin. 2 din L. nr. 2.. Întrucât hotărârea primei instanțe a fost pronunțată înaintea intrării în vigoare a L. nr. 202/2010, sunt incidente, sub aspectul căii de atac și a instanței competente să o soluționeze, dispozițiile procedurale de drept comun, în condițiile în care L. nr. 2., în forma inițială, nu deroga sub acest aspect. Calificând greșit calea de atac, C. de A. a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor imperative privind compunerea instanței, astfel că se impune casarea cu trimitere, în temeiul art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 1 și pct. 9 C.pr.civ. 8. Judecata în cel de al doilea ciclu procesual. Examinând apeluriledeclarate, C. reține următoarele: A., motivul de apel al pârâtului prin care acesta invocă excepția de necompetență teritorială a T.ui C. nu este întemeiat. Pârâtul a invocat această excepție pentru prima dată în calea de atac a apelului, deși potrivit art.115 pct.1 C.pr.civ., excepțiile de procedură trebuie săfie ridicate de pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, conform art.136 C.pr.civ. Neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de lege are ca efect decăderea pârâtului din posibilitatea invocării acestei excepții ulterior deoarece excepțiile care nu au fost ridicate în baza art.115 și art.132 C.pr.civ., nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de excepțiile de ordine publică. Având în vedere că pârâtul nu a ridicat această excepție în fața primei instanțe, ci doar prin cererea de apel, nefiind vorba de o excepție de ordine publică, C. constată că pârâtul este decăzut din dreptul de invocare a acesteia conform textelor legale mai sus menționate. Chiar și în ipoteza în care pârâtul ar fi invocat excepția de necompetență teritorială înaintea primei instanțe aceasta ar fi fost nefondată deoarece reclamantul O. A. a făcut dovada că are domiciliul în C. N., str.Horea nr.89-95, ap.26, jud.C., așa cum reiese din copia buletinului de identitate (f.19 dosar fond). Critica pârâtului recurent referitoare la faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă caracterul măsurilor luate împotriva reclamantului și în mod nelegal prima instanță a soluționat petitul de constatare a caracterului politic a măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă nu este fondată. Caracterul politic al măsurilor administrative constând în arestarea și internarea reclamantului în colonii de muncă dispuse de statul român în perioada 0(...)-0(...) și în perioada (...)-0(...) sunt pe deplin probate prin următoarele înscrisuri: adeverința nr.76209/(...) emisă de Ministerul de Interne; adeverința nr.76245/(...) emisă de Ministerul de Interne; legitimația nr.88829/2007 care atestă calitatea de fost deținut politic; documentele depuse de C.- dosar fond penal FP 12692/București, fond informativ FI 124051/C., FI 4365/Alba; extras din publicația „Cartea albă a rezistenței anticomuniste din zona C.ului"; (f.7, 8,11, 12,13,69-116 dosar fond). Potrivit art.3 din L. nr. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, în baza textelor de lege expres menționate la acest articol lit.a-f. Conform art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată, să constate caracterul politic al acestora, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 1 alin. 3 din lege. Raportat la starea de fapt evidențiată de ansamblul probator administrate în cauză, C. constată că măsura administrativă a arestării și internării reclamantului în coloniile de muncă în perioadele de timp mai sus arătate, pe o durată totală de 2 ani, 8 luni și 16 zile constituie o măsură administrativă cu caracter politic ce se circumscrie prevederilor art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 din L. nr. 2.. Drept urmare, C. constată că soluția primei instanțe, prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de arestare și internare în colonie de muncă, aplicată reclamantului este legală și temeinică, impunându-se a fi menținută ca atare. Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea despăgubirilor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatoriideja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unordrepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cuîncepere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;". Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare: "Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: «a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare încuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic înperioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuriadministrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»". Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din . nr.2. -sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția României prevede următoarele: „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt generalobligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice. În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi. În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.]. Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei. Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicioobligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000. Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției. C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii degradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă. Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. În cauză, reclamantul a recunoscut prin cererea de chemare în judecată că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite într-un cuantum de 433 lei lunar (f. 9 dosar fond). Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului aacordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă. Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată. Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțelede judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex- Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei). C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva României. Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității. Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va modifica în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentință și, totodată, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul O. A., în contra aceleiași sentințe. Având în vedere că reclamantul recurent nu a solicitat prin cererea de recurs obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de cerere fiind formulată pentru prima dată de reprezentantul acestuia, av. Gidro Stanca-I., după închiderea dezbaterilor, cu ocazia punerii concluziilor pe fondul apelurilor și fără dovedirea cuantumului acestora, în condițiile art.1169 C.civ., C. nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 607din 30 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri morale. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge ca nefondat apelul reclamantului O. A. formulat împotriva aceleiași hotărâri. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER V. M. D.-L. B. S.-D. G. Red.DB/dact.MS 6 ex./(...) J.fond: M.T.
| ← Decizia civilă nr. 1791/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 526/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
