Decizia civilă nr. 3527/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 3527/R/2012

Ședința publică din 07 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C.

GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. D. A. și de intervenienții C. NAE Ș. și C. C. D., împotriva sentinței civile nr. 3. din 27 aprilie

2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați

M. C.-N., PRIN P. P. M. C.-N., C. LOCAL AL M. C.-N. J. C., PRIN C. J. C.; C. J. C.; P. C. J. C. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN D. C., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul recurent și intervenientul recurent C. C. D., asistați de doamna avocat U. L. M. care arată că îl reprezintă și pe intervenientul recurent C. Nae Ș., conform împuternicirii avocațiale care se află la f. 7 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul M. D. A. și de intervenienții C. Nae Ș. și

C. C. D. a fost introdus în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de (...), pârâții intimați J. C., prin C. J. C., C. J. C. și P. C. J. C. au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului, din care un exemplar, instanța îl înmânează reprezentantei recurenților.

De asemenea, Curtea constată că la data de (...), intervenientul recurent C.

C. D. a înregistrat la dosar o cerere prin care solicită ca toate actele de procedură din prezentul dosar să-i fie comunicate la adresa avocatului care îl reprezintă în prezentul dosar, respectiv la cabinetul doamnei avocat U. L., situat în C.-N., Calea D., nr. 39-41, ap.37, jud. C..

Totodată, Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrat la dosar un înscris, care a fost expediat prin poștă de reclamantul recurent, prin care acesta arată că depune la dosar timbrajul aferent recursului, la care au fost anexate chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 21 și 22 din dosar) astfel încât recursul este legal timbrat.

De asemenea, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat Ministerul

Finanțelor Publice, prin D. C. a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. solicită judecarea cauzei în lipsă, din care un exemplar, instanța îl înmânează reprezentantei recurenților.

Reprezentanta recurenților arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei recurenților în susținerea recursului.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține exhaustiv.

Reprezentanta recurenților arată că întrucât imobilul revendicat pe dreptul comun se află și azi în proprietatea S.ui Român, în administrarea C. J. C., recurenții sunt îndreptățiți să le fie restituit acest imobil și, totodată, solicită obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorar de avocat în cuantum de 500 lei, conform chitanței nr. 7/(...) a cărui copie certificată o depune la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3. din 27 aprilie 2012 a Tribunalului C. pronunțată îndosar nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de M. D. A. și cererea de intervenție formulată de intervenienții C. C. D. și C. NAE Ș. în contradictoriu cu P. M. C.-N., M. C.-N., prin P., C. LOCAL C., J. C., C. J. C., P. C. J. C. și

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că un imobil aparținând antecesorilor reclamantului și intervenienților înscris în CF

12839 C., situat în prezent în C., str. Galaxiei nr. 13, a făcut obiectul unei preluări în temeiul D.ui 9..

Acest imobil, a făcut și obiectul Hotărârii 204/(...), emisă de C. J. pentru aplicarea L. 112/1995, acordându-se antecesorilor părților despăgubiri ca și măsuri reparatorii.

În cuprinsul acestei hotărâri, s-a menționat că imobilul a trecut în patrimoniul S.ui prin D. 9..

Reclamantul și intervenienții urmăresc prin formularea primului petit practic întoarcerea bunului în patrimoniul antecesorilor.

După proprietarii tabulari, calitatea de moștenitor s-a stabilit prin certificatul de moștenitor nr. 5., reclamantul dovedindu-și calitatea prin acte de stare civilă și certificat de moștenitor, iar intervenienții prin certificatul de moștenitor nr. 3. emis de BNP P. T. I.

Prin adresa nr. 56294/3/(...) Primăria municipiului C.-N. a comunicat că pentru imobilul situat în municipiul C.-N., str. Galaxiei nr. 13 nu au fost înregistrate cereri de revendicare în baza L. 1.. Nici reclamantul nici intervenienții nu au făcut dovada înregistrării unei astfel de cereri.

Preluarea imobilului de către stat, în perioada regimului totalitar, precum și indicarea expresă a actului normativ în baza căruia s-a făcut preluarea în cuprinsul L. 1. ca fiind un act abuziv, denotă că la momentul actual însăși legiuitorul a considerat trecerea imobilului la momentul preluării ca fiind nevalabilă, reclamantul nemaiavând nevoie și de o statuare pe cale judecătorească a acestui lucru.

Având în vedere temeiul în baza căruia imobilul a trecut în patrimoniul statului, respectiv D. 5., act prevăzut expres în art.2 pct.1 lit.a. din L. 1. se poateaprecia că repararea prejudiciilor cauzate în perioada regimului comunist trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de L. 1..

Părțile nu au urmat procedura specială, ci au solicitat pe calea dreptului comun înlăturarea acestor consecințe.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. RIL 3. a statuat ";concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia geralibus derogant chiar dacă acesta nu este prevăzut de legea specială";.

Este adevărat că în Teza II s-a prevăzut că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și C. E. a D. O., convenția are prioritate, însă din analiza considerentelor hotărârii, rezultă foarte clar că Teza a II-a își găsește aplicare doar în condițiile formulării unei cereri în temeiul L. 1., doar astfel putând fi sesizate eventuale neconcordanțe între legea națională și convenție.

Argumentele de practică judiciară invocate în susținerea poziției privitoare la excepție, decurgând din hotărârile anexate, nu au putut fi primite, acestea având în opinia instanței o interpretare în neconcordantă cu dispoziția și considerentele D. RIL 33/2001 obligatorii pentru toate instanțele.

De altfel, din analiza cărților funciare depuse de reclamanți, rezultă că la data introducerii cererii de chemare în judecată, proprietar nu mai era S. român, cel care a realizat preluarea abuzivă, proprietar fiind o altă persoană, chiar dacă aceasta este persoană publică. Și drepturile acestei persoane se impun a fi protejate.

Având în vedere pretențiile formulate, s-a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, iar cu privire la petitul al II-lea, reclamanții nu justifică niciun interes.

Raportat la admiterea excepției inadmisibilității, instanța de fond a opinat că nu se mai impune analiza celorlalte excepții invocate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții M. D. A., și intervenienții C. NAE Ș. și

C. C. D. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admitereaacestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamantul și intervenienți au învederat instanței că au formulat o acțiune în revendicare având ca obiect imobilul compus din casă, curte, grădină situat administrativ în C.-N., str. Galaxiei, nr. 13, imobil care a fost preluat de S. Român prin D. nr. 9., temeiul juridic al acțiunii fiind dat de art. 480 - 481 C., art. 44 din C. și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin respingerea acțiunii principale și a cererii de intervenție ca inadmisibile, instanța a încălcat dreptul recurenților privind accesul la justiție, dreptul lor de proprietate garantat atât de C. cât și de C.

În opinia recurenților, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cererile în revendicare de drept comun nu pot fi paralizate prin norme speciale contrare dispozițiilor generale în materia apărărilor dreptului de proprietate. C. civil și L. nr. 1., nu au câmpuri de reglementare suprapuse, iar acțiunea în revendicare și procedura inițiată în temeiul L. nr. 1. au fundamente diferite. În timp ce ultima este o lege de reparație care repară prejudiciul creat de preluările abuzive efectuate de către statul comunist, respectiv repară paguba produsă printr-un fapt ilicit, acțiunea în revendicare este o acțiune reală imobiliară petitorie care protejează dreptul de proprietate și prin care se tinde la stabilirea titularului dreptului real.

În consecință, o asemenea acțiune nu este inadmisibilă întrucât instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la compararea titlurilor părților, pentru a vedea care dintre ele este cel mai favorabil, astfel încât adevăratul proprietar să-șiredobândească bunul în natură. S. a preluat imobilul în litigiu în baza D.ui nr. 9. care nu constituie un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât acesta nu a ieșit niciodată din patrimoniul reclamantului și a intervenienților, fiind o încălcare continuă a C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanții și intervenienții având un bun în sensul art. 12 din Protocolul nr. 1 al C.i, care se aplică cu prioritate față de prevederile L. nr. 1..

Prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, tribunalul a încălcat normele imperative ale art. 1, art. 3 C., art. 1 alin. 1, art. 21 alin. 1, 2,

3, art. 44 alin. 1 -3, art. 53, art. 124 din Constituția României și art. 6 alin. 1 din

C., ceea ce echivalează cu o adevărată expropriere a recurenților.

În mod greșit tribunalul a aplicat D. nr. 33/(...) a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii prin care s-a efectuat o analiză complexă asupra acțiunilor în revendicare formulate în baza art. 480 C. după intrarea în vigoare a L. nr. 1..

Ulterior pronunțării acestei decizii, C. a pronunțat o hotărâre în cauza

Faimblat împotriva României prin care a stabilit că declararea ca inadmisibilă a unei acțiuni în revendicare formulată în baza C.ui civil, după apariția L. nr. 1., contravine art. 6 din C.

De asemenea, în cauzele: Ruxanda I. împotriva României, Matache și alții împotriva României, C. a stabilit că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri.

În consecință, aspectele dezlegate de C. sun obligatorii, astfel încât se impune a fi înlăturat D. nr. 3. a Î.C.C.J. conform art. 6 din C. întrucât recurenții au rămas proprietarii imobilului în litigiu, iar acesta este închiriat nefiind înstrăinat unor terțe persoane.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C.

Pârâții intimați J. C., C. J. C. și P. C. J. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.10-12).

În susținerea poziției procesuale, pârâții intimați au arătat că în speță este aplicabilă D. nr. 33/(...) a Î.C.C.J., iar recurenții au uzat de procedura prevăzută de legea specială și au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul L. nr. 112/1995 astfel încât prin H. nr. 204/(...) s-a stabilit faptul că aceștia au dreptul la despăgubiri în cuantum de 160.444.320 lei.

Prin adresa nr. 1799/(...) C. J. pentru aplicarea L. nr. 112/1995 a comunicat M. F., D. și C. C., valoarea actualizată a despăgubirii în cuantum de

225.718.800 lei, recurenții încasând efectiv despăgubirile acordate.

Pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. a formulat întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât în speță este aplicabilă D. nr. 33/(...) a Î.C.C.J., iar recurenții au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul L. nr. 112/1995, necontestând în termenul legal H.

204/(...) a Comisiei Județene pentru aplicarea L. nr. 112/1995 prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pe care le-au încasat efectiv (f.32).

Pârâtul intimat P. M. C.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, susținându-se în esență că, în mod corect și legal, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare prin aplicare D. nr. 33/(...) a Î.C.C.J.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 304^{1C., reține următoarele :}

Asupra imobilului care a fost înscris în CF nr.12839 C., A+1, nr.top.1687, loc de casă în str. I. Mocioni nr.7, cu suprafața de 275 stjp., abnotat și renotat sub A+2, nr.top.1087, casă și grădină în str. I. Mocioni nr.7, cu suprafața de 275stjp., prin încheierea de cf nr.3640/1938, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea proprietarilor tabulari F. G. și soția născ.Frâncu V. (f.39 dosar fond).

Ulterior, prin încheierea de cf nr.1623/1962, în baza L. nr.241/1947 și a

Ordinului M. de Justiție nr.I/3730/1960, imobilul de sub A+2 s-a abnotat și s-a transcris în CF nr.185, sub A+21, în favoarea S.ui Român, în administrarea Sfatului P.ular al orașului C., iar această cf s-a sistat.

Acest imobil, a făcut și obiectul Hotărârii 204/(...) emisă de C. J. pentru aplicarea L. 112/1995, acordându-se antecesorilor părților despăgubiri în cuantum de 160.444.320 lei (vechi) ca și măsuri reparatorii (f.8 dosar fond).

În cuprinsul acestei hotărâri, s-a menționat că imobilul situat în C. N., str. Galaxiei nr. 13, înscris în Cf nr.12839 și CF nr.185, nr. top.1087 a trecut în patrimoniul S.ui, prin D. 9., proces verbal de preluare din (...) de la F. G., antecesorul petentelor.

În speță, nici reclamantul și nici intervenienții nu au făcut dovada înregistrării unei astfel de cereri.

În prezent, imobilul situat în C. N., str. Galaxiei nr. 13, s-a dezmembrat și s-a împărțit în unități locative fiind transcris în CF nr.2., CF nr.2.-C1-U21, CF nr.2.-C1-U1, CF nr.2.-C1-U20, CF nr.2.-C1-U23, în favoarea proprietarului J. C., în administrarea C. J. C., cu titlu de lege (f.10-16 dosar fond).

Reclamantul și intervenienții urmăresc prin formularea acțiunii în revendicare întoarcerea bunului imobil mai sus descris în patrimoniul antecesorilor lor, a foștilor proprietari tabulari F. G. și F. V..

Critica recurenților privitoare la faptul că în mod greșit tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun prin aplicarea D. nr.3. a Î. este apreciată de Curte ca fiind neîntemeiată.

Astfel, prin D. nr.33 din 09 iunie 2008 a Î., publicată în Monitorul Oficial al

României, nr.108 din 23 februarie 2009, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a nr. 1. și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, s-au stabilit următoarele:

Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv nr. 1., și C. europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330^{7alin. 4 din C., de la data publicării deciziei în}

Monitorul Oficial al României, partea I.

O primă problemă care se impune a fi soluționată este aceea a existenței unei opțiuni a reclamanților și intervenienților între aplicarea legii speciale, carereglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, nr. 1.,

și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume C. civil.

Acest punct de vedere nu poate fi primit, deoarece ignoră principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.

Acțiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a L. nr. 1., deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie însă analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor L. nr. 1. ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte.

A considera altfel și a aprecia că există posibilitatea pentru reclamant și pentru intervenienți, de a opta între aplicarea L. nr. 1. și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv, C. civil, ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant și o judecare formală a cauzei, în care instanța să dea preferabilitate titlului mai vechi, făcând totală abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.

Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, așa cum este și imobilul din litigiu, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

L. specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute, așa încât argumentul recurenților în sensul că nu ar exista o suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.

Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, 6 alin. (2) din L. nr.

213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".

Or, nr. 1. reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Pe de altă parte, nr. 1. instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.

Obiectul de reglementare al L. nr. 1. face din acest act normativ o lege specială față de C. civil, care constituie dreptul comun al acțiunii în revendicare, singurul aspect care interesează în aplicarea principiului specialia generalibus derogant fiind existența unei norme speciale și a unei norme generale cu acelașidomeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină.

De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a decis, în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din L. nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989 (D. nr. LIII din 4 iunie

2007), stabilind, în cuprinsul considerentelor, cele ce urmează, pe deplin aplicabile și în cazul de față:

"Prin dispozițiile sale, nr. 1. a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate

și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special."

Prin aceeași decizie se arată că nr. 1., în limitele date de dispozițiile 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării

imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în peri oada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989.

Totodată, se apreciază că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor L. nr. 112/1995, de către chiriași.

În speță, reclamantul și intervenienții, deși nu au fost exceptați de la procedura de restituire a imobilului litigios preluat în mod abuziv, nu au înțeles să utilizeze această procedură în termenele legale stabilite de legea specială.

Recurenții nu se găsesc în niciuna din situațiile de excepție ce ar justifica posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, neavând un „bun" în sensul

C.i, iar accesul lor la justiție ar fi fost asigurat prin contestația reglementată de legea specială, în condițiile în care ar fi formulat și notificare.

Soluția se impune justificat și de faptul că referitor la exercițiul aceluiași drept nu se poate accepta existența unui tratament juridic discriminatoriu și inegal cu privire la aceeași categorie de persoane care se adresează justiției și care invocă împrejurări de fapt și de drept similare, urmărind același scop, respectiv, retrocedarea unor bunuri imobile preluate de stat în mod abuziv.

Cu alte cuvinte, nu este de admis ca în cadrul aceleiași categorii de persoane, anume aceea a proprietarilor deposedați abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unul să își poată valorifica drepturile numai în cadrul legii speciale de reparație, iar alții să poată acționa în justiție pe cale separată, nelimitat și în același scop, de a obține retrocedarea bunului fapt contrar principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile nr. 1., așa cum sunt de altfel și recurenții, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din C. civil.

O altă problemă care se impune a fi rezolvată în prezentul litigiu este aceea a raportului dintre legea internă, respectiv nr. 1. și C. europeană a drepturilor omului.

În opinia recurenților respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun și intentată după intrarea în vigoare a nr. 1., arechivala cu privarea reclamantului și a intervenienților de accesul la justiție, prin încălcarea art. 6 din C. europeană a drepturilor omului.

Curtea constată că acest punct de vedere nu poate fi absolutizat pentru următoarele argumente.

Astfel, Art. 6 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile (cauzele Ad"t Mouhoub contra Franței, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-Adam II de L. contra Germaniei).

Curtea E. a D. O. a admis în jurisprudența sa că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.

Totodată, a arătat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.

În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor .

Faptul că acest act normativ - nr. 1. prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină.

Așa cum s-a arătat, imobilul litigios a fost preluat de stat în mod abuziv în baza D.ui nr.9., act normativ prevăzut expres în art.2 pct.1 lit. a din L. 1. astfel încât pentru restituirea în natura a acestuia recurenții, în calitatea lor de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, aveau obligația de a urma procedura instituită de legea specială de reparație prevăzută de L. 1..

Printr-o jurisprudență unificată prin D. nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - S.

U., s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În consecință, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii nr. 1., inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident că are pe deplin asigurat accesul la justiție.

Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din C. în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă, ori în speță reclamantul și intervenienții nu au înțeles să uzeze de reglementarea specială existentă cu privire la dreptul de proprietate și modalitatea de ocrotire a acestuia.

Critica recurenților referitoare la faptul că acțiunea în revendicare nu este inadmisibilă întrucât instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la compararea titlurilor părților, pentru a vedea care dintre ele este cel mai favorabil, astfel încât adevăratul proprietar să-și redobândească bunul în natură în caz contrar existând o încălcare continuă a C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanții și intervenienții având un bun în sensulart. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i, care se aplică cu prioritate față de prevederile L. nr. 1. este apreciată de Curtea ca fiind neîntemeiată.

Art. 1 din Primul Protocol adițional la C. prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții ori a amenzilor."

În urma examinării hotărârilor pronunțate de Curtea E. a D. O. împotriva

României (cauzele: Brumărescu, Raicu, Străin, Rățeanu, Păduraru, Faimblat etc.

) se observă că instanța europeană a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr.

1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al dobânditorului de bună-credință.

Ca urmare, oricare dintre aceștia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În mod repetat, Curtea E. a D. O. a evidențiat că inconsecvențele și deficiențele legislative au generat o practică neunitară și soluții ale instanțelor judecătorești care au atras, în numeroase cauze, condamnarea statului român pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, reținându-se că a avut loc o lipsire de proprietate, combinată cu absența unei despăgubiri adecvate.

Prin urmare, în procedura de aplicare a nr. 1., în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate

apărea conflictul cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la C. ,ceea ce impune, conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, prioritatea normei din C., care, fiind ratificată prin L. nr. 3., face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. (2) din L. fundamentală.

Problema care se pune este dacă prioritatea C.i poate fi dată și în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, respectiv trebuie lămurit dacă o astfel de acțiune poate constitui un remediu efectiv, care să acopere, până la o eventuală intervenție legislativă, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale.

În condițiile în care recurenții nu au uzat de procedura instituită de legea specială, la această problemă nu se poate da un răspuns în sensul că există posibilitatea de a se opta între aplicarea nr. 1. și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume C. civil, căci ar însemna să se încalce principiul specialia generalibus derogant.

Prin urmare, legea internă specială nu intră în conflict cu C. europeană a drepturilor omului iar în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare a recurenților s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate aparținând pârâtului J. C. și dobândit cu titlu de lege, de asemenea ocrotit, precum și securității raporturilor juridice.

În acest sens este relevantă decizia Curții Europene a D. O. în Cauza

Pincova și Pinc contra Republicii Cehe, în care s-au arătat următoarele:

"Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim (...); cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bunăcredință să nu fie puse în situația dea suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri (paragraful 58, citat și în Cauza Raicu contra României).

Este adevărat că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului. Dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală.

În vederea aplicării unitare a legii, prin D. nr.33 din 09 iunie 2008, Î. Curte a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin C.i europene a drepturilor omului. Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare C.i, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de C. aparținând altor persoane.

Contrar susținerilor recurenților, prin imposibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare de drept comun ulterior apariției L. nr. 1. nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C., norma arătată garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.

În acest sens, Curtea E. a D. O. a apreciat, în jurisprudența sa, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, situație în care se constată că nici această critică a recurenților nu subzistă.

D. nr.3. dată de Î. în interesul legii a fost interpretată și aplicată corect la circumstanțele cauzei de către instanța de fond, în sensul că, în ipoteza concursului între legea specială și cea generală, acest act normativ consacră prioritatea acțiunii în revendicare de drept comun numai în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, situație care însă nu se regăsește în speță.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în speță nefiind incidente niciunul dintre motivele de recurs invocate Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. D. A. și de intervenienții C. NAE Ș. și C. C. D., împotriva sentinței civile nr. 3. din 27 aprilie

2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L.

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. D. A. și de intervenienții C. NAE Ș. și C. C. D., împotriva sentinței civile nr. 3. din 27 aprilie

2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A. A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex/(...). Jud.fond: D. T..

← Decizia civilă nr. 1438/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 1791/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 3527/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3527/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă