Decizia civilă nr. 89/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 89/A/2012
Ședința publică din data de 25 septembrie 2012
Instanța constituită din : Președinte: D.-L. B. vicepreședinte al Curții de A. C.Judecător : V. M.- reședintele Curții de A. C.Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul P. V. E. precum și apelul declarat de pârâții S. A. și S. I. împotriva sentinței civile nr. 1. februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați K. C. O. și K. M. I., având ca obiect acțiune pauliană.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 septembrie
2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 septembrie 2012, respectiv 25 septembrie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 14 septembrie 2012, pârâții apelanți S. A. și S. I. au depus la dosar un înscris intitulat „concluzii scrise"; ( filele 77-83 din dosar ).
De asemenea pârâta intimată K. C. O. la data de 17 septembrie 2012, a depus la dosar un înscris intitulat „concluzii scrise";
( filele 84-87 din dosar).
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. de mai sus,reclamantul P. V. E. i-a chemat în judecată pe pârâții K. C. O., K. M. I., S. A. și S. I., solicitând: să se dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP P. I. F. sub nr. 2624/(...), având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcție și teren situate în C.-N., str. V. L. nr. 63, înscrise în CF nr. 2. C.-N., nr. top 3197; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 2. C.-N. în sensul radierii dreptului de proprietate al cumpărătorilor și reînscrierii dreptului de proprietate al vânzătorilor K. C. O. și K. M. I.
II. Prin sentința civilă nr. 177 din 24 februarie 2012 Tribunalul Cluj a admisexcepția lipsei calității procesuale a pârâtului K. M. I.
Totodată, a respins acțiunea civilă înaintată de reclamant față de pârâtul K. M. I. ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar față de ceilalți pârâți ca nefondată.
S-a mai dispus respingerea cererilor formulate de pârâți pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța reclamantul solicită revocarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B. A. P. I.-F.
și D. S.-I. sub nr. 2624/(...), prin care pârâții K. M.-I. și K. C.-O. au transmis în favoarea pârâților S. A. și S. I. dreptul de proprietate asupra imobilului situat administrativ în mun. C.-N., str. V. L. nr. 63, jud. C., înscris în C.F. nr. 2. cu nr. top. 3197, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp.
Referitor la creanța reclamantului P. V. E. față de pârâta K. C. O., instanța a constatat că, în considerentele Sentinței comerciale nr. 916/26 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B., Secția a IV-a C., între S. BDP A. S., prin administrator P. V.-E., și S. CM D. C. S., prin administrator K. C. O., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 455/(...), contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă cumpărătorului oțel beton brut PC, OB, iar cumpărătorul s-a obligat să achite prețul prevăzut în listele de prețuri din oferte de vânzare întocmite și aduse la cunoștința sa de către vânzător, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.
Ulterior, la data de (...), prin contractul de cesiune de creanță nr. 1, S. BDP A. S. a cesionat către reclamant creanța avută împotriva debitoarei S. CM D. C. S. în cuantum de 1.650.832,73 lei, format din debit inițial în sumă de 750.413,74 lei și penalități de întârziere de 900.418,99 lei, creanță izvorâtă din contractul analizat.
Instanța a reținut de asemenea că, la data de (...), reclamantul a notificat pârâtei cesiunea de creanță invocând calitatea sa de garant personal asumată prin contractul nr. 455/(...).
Având în vedere clauzele contractului prin prisma prevederilor art. 1663 C.
și ținând cont de faptul că pârâta K. C. O. a renunțat la beneficiul de discuție prevăzut de art. 1663 C., instanța a admis acțiunea reclamantului P. V.-E. li a obligat pârâta: să plătească reclamantului suma de 1.739.169,77 lei, reprezentând: 750.413,74 lei contravaloare marfă și 958.756,03 lei - penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.334,64 lei.
Potrivit extrasului listat de pe portalul instanțelor de judecată, prin decizia pronunțată la data de (...) Curtea de A. B. a respins apelul declarat împotriva sentinței examinate (f. 115).
Din cele expuse rezultă că raport juridic obligațional există între reclamantul P. V. E. și pârâta K. C. O., reclamantul neavând statornicit un asemenea raport cu pârâtul K. M. I. C. procesuală pasivă a acestui pârât nu este justificată, motiv pentru care urmează să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.
În consecință, acțiunea revocatorie, reglementată de art. 975 C., presupune existența unui cadru procesual din care fac parte: creditorul - reclamantul P. V. E., debitorul - pârâta K. C. O. și terții dobânditori cu titlu oneros ai imobilului în litigiu - pârâții S. A. și S. I.
Potrivit înscrierilor din C.F. nr. 13029 C.-N., imobilul cu nr. top. 3197, construcție S+P+E și teren în suprafață de 1000 mp., situat din punct de vedere administrativ în mun. C.-N., str. V. L. nr. 63 (f. 38), anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost în coproprietatea pârâtei K. C. O. și a lui K. M. I., fiind dobândit cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, în părți egale.
În condițiile în care pârâta a deținut în proprietate doar cota de ½ parte din imobilul descris, reclamantul are deschisă calea acțiunii revocatorii doar în aceste limite, așa cum au susținut pârâții.
T. a constatat că la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B. A. P. I.-F. și D. S.-I. sub nr. 2624/(...), prin care pârâta K. K. C.-O. a transmis în favoarea pârâților S. A. și S. I. cota sa parte de ½, imobilul era grevat de următoarele sarcini:
1. drept de ipotecă pentru suma de 10.100.000.000 lei (RON) + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată și executare în favoarea B. S. C.; 2. drept de ipotecă pentru suma de 190.000 lei (RON) + dobânzi, speze aferente, costuri, comisioane, cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor, cheltuieli de judecată și executare silită, în favoarea B. S. C. și 3. drept de ipotecă pentru suma de 500.000 lei (RON) + dobânzi, speze, costuri, comisioane, cheltuieli pentru recuperarea tuturor sumelor datorate, executare silită și cheltuieli de judecată, în favoarea B. S. S. C., aceste sarcini fiind înscrise sub C.6-8. În același timp, în Foaia de proprietate a cărții funciare, sub B.28-30 erau înscrise interdicțiile de grevare în favoarea aceleiași bănci.
În cuprinsul contractului autentic de vânzare-cumpărare părțile au prevăzut că prețul în sumă de 1.471.280 lei va fi achitat prin virament bancar în contul S. F. S. deschis la B. C. și este destinat stingerii integrale a datoriei către creditorul B. C. R. S. S. C., datorie a cărei plată este garantată prin ipotecile înscrise în C.F.
Din extrasul de cont comunicat de B. S. A. N. C.-N. la solicitarea instanței, rezultă că suma menționată în contract a fost virată de cumpărătorul S. A. în contul S. F. și au fost efectuate operațiunile de rambursare ale creditelor în vederea garantării cărora au fost înscrise drepturile de ipotecă în cartea funciară. La analiza operațiunilor legate de virament din contul cumpărătorului în contul societății menționate se va proceda în detaliu la examinarea condiției fraudei terților.
Rezultă din cele expuse că suma de 1.471.280 lei încasată ca preț al imobilului din C.-N., str. V. L. nr. 63, a fost destinată stingerii creditelor garantate cu ipotecile examinate, credit care, așa cum rezultă din extrasul analizat, avea caracter restant în parte.
În doctrină s-a apreciat că creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plătește pe un alt creditor al său, deoarece prin acest act nu s-a micșorat numai activul patrimonial dar s-a stins și o obligație existentă, deci s-a micșorat pasivul patrimonial.
În altă ordine de idei, este de remarcat faptul că datoriile S. F. S. erau garantate de pârâta K. C. O. cu cota sa parte din imobil, iar în contractul din care s-a născut creanța reclamantului P. V. E., aceeași pârâtă avea calitatea de fidejusor. D., în ambele raporturi pârâta avea calitatea de garant, motiv pentru care nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea arătată în sensul că nu este îndeplinită prima cerință a acțiunii revocatorii.
Excede obiectului prezentei cauze situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții S. A. și S. I. cu privire la apartamentul nr.
11 din C.-N., str. 21 D. 1989 nr. 104, și împrejurarea că, ulterior, acest bun a fost donat de pârâtă în favoarea minorei K. A. D.
De altfel, prin răspunsurile la interogatoriul administrat pârâților s-a recunoscut faptul că în afară de suma de 1.4. lei, prevăzută ca preț al imobilului din C.-N., str. V. L. nr. 63, cumpărătorii s-au obligat să transmită în favoarea pârâtei K. C. O. apartamentul nr. 21 decembrie 1989, iar în favoarea celuilalt coproprietar, K. M. I., o sumă de bani. A. aspecte urmează să fie examinate la ultima condiție a acțiunii revocatorii.
Pârâta K. C. O. a avut reprezentarea faptului că respectivul bun, sau mai exact cota de ½ parte deținută din acesta, nu va putea servi și pentru acoperireasumei garantate în calitate de fidejusor față de S. BDP A. S., creanță preluată de către reclamant, dar nu i se poate imputa pârâtei plata unui creditor ipotecar înaintea unui creditor chirografar.
Pârâta nu a contestat faptul că a fost notificată cu privire la cesiunea de creanță în favoarea reclamantului la data de (...) și nici promovarea unei cereri pentru emiterea somației de plată, la data de (...), la care însă a renunțat ulterior reclamantul din prezenta cauză.
În ipoteza neîndeplinirii primei condiții, anterior examinate, nu există premisele constatării fraudei debitorului.
Cu privire la plata prețului imobilului, pârâtul S. A. a arătat că potrivit înțelegerii dintre părți, prețul a fost stabili astfel încât să acopere valoarea ipotecii înscrise pe imobil în favoarea băncii și de asemenea oferirea în schimb a 2 apartamente. În concret, în favoarea pârâtei K. C. O. urma să se transmită dreptul de proprietate cu privire la apartamentul nr. 11 din str. 21 D., unde au locuit anterior pârâții S., iar în favoarea pârâtului K. M.-I. s-a stabilit plata sumei de 490.000 lei, la acest preț fiind estimat și apartamentul anterior descris. A mai precizat pârâtul că a acceptat să achite în plus suma de 30.000 lei peste valoarea ipotecii, sumă care a fost stabilită de asemenea de bancă (răspuns întrebarea nr.
3). Cu privire la același aspect, pârâta S. I. a arătat că discuțiile privitoare la prețul imobilului cumpărat au vizat acoperirea datoriei către bancă, de peste 1 milion de lei și oferirea a 2 apartamente în schimb.
T. a constatat că potrivit Ordinului de plată nr. 1/(...) înregistrat la B. C. T., pârâtul S. A. a virat din contul său în contul S. F. S. suma de 1.471.280 lei, reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K. M.-I. și K. C. O. la data de (...).
Față de rambursarea integrală a creditelor care grevau imobilul din C.-N., str. V. L. nr. 63, înscris în C.F. nr. 13028 C. cu nr. top. 3197, B. C. R. S. a formulat cererea de radiere a ipotecilor și interdicțiilor de înstrăinare și grevare, cerere înregistrată la O. de cadastru și P. I. C. sub nr. 3010/(...).
Rezultă din cele expuse că autentificarea contractului de vânzare- cumpărare a avut loc în data de (...), iar rambursarea creditului și înregistrarea cererii de radiere a ipotecilor și interdicțiilor din cartea funciară în data de (...).
Înscrisurile examinate confirmă astfel susținerilor pârâților S. A. și S. I. în sensul că suma convenită cu titlu de preț a fost stabilită de așa natură încât să acopere contravaloarea ipotecilor înscrise în cartea funciară a imobilului și în plus, au stabilit de comun acord cu cei doi vânzători să le mai ofere 2 apartamente. În concret au transmis dreptul de proprietate cu privire la apartamentul nr. 21 din C.-N., str. 21 D. 1989 în favoarea pârâtei K. C.-O., iar pârâtului K. M.-I. i-au achitat suma de 490.000 lei.
Din analiza atentă a probelor administrate cu privire la această din urmă condiție rezultă că pârâții S. A. și S. I. sunt terți dobânditori de bună credință.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., cererea formulată de pârâții S. A. și
S. I. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
20.000 lei a fost respinsă deoarece pârâții au depus la dosarul cauzei doar factura fiscală nr. 118/(...), dar nu au făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de onorariu avocațial până la data pronunțării sentinței. Înscrisurile de la filele 215-216 nu au fost depuse ca anexe la concluziile scrise de la filele 193-200 și nu au fost depuse prin registratura T. C..
În temeiul aceluiași text legal au fost respinse cererile formulate de pârâții
K. M. I. și K. C. O. pentru obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În cazul pârâtului K. M. I. instanța a constatat că nu au fost depuse acte justificative din care să rezulte cheltuielile de judecată, iar în cazul pârâtei K. C. O. a fost depusă o chitanță ilizibilă.
III. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. V. E., solicitând schimbarea ei în totul, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, fiind nelegală și netemeinică întrucât: judecătorul primei instanțe nu s-a pronunțat motivat asupra probatoriilor solicitate în cauză; instanța a cenzurat în mod nejustificat sau nemotivat întrebările propuse pentru interogatoriu de către reclamant, deși acestea puteau conduce la dovedirea acțiunii; prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere; s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru admiterea acțiunii pauliene.
Sub acest din urmă aspect, apelantul a arătat, în esență, următoarele: a) Există o creanță a reclamantului împotriva pârâtei K. C. O., în sumă de
1.650.832,73 lei, fapt stabilit prin sentința comercială nr. 9168/(...) a T. B.. b) Este îndeplinită condiția fraudei debitoarei K. C. O., fiind de avut în vedere că la data încheierii actului atacat ((...)) era în derulare un proces de insolvență a S. CM D. C. S. în care s-a solicitat și atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, ca administrator.
La data de (...) reclamantul a formulat și o cerere de emitere a somației de plată împotriva pârâtei K. C. O. pentru sumele corespunzătoare prețului și penalităților. Chiar dacă a renunțat la judecata acestuia, intenția sa de a obține plata a fost evidentă. De altfel, intenția reclamantului de a angaja răspunderea pârâtei în calitatea ei de fidejusor al cumpărătoarei S. CM D. C. S. i-a fost comunicată pârâtei și cu ocazia notificării cesiunii de creanță în data de (...), după ce în data de (...) fusese deja notificată societatea comercială.
Față de intenția reclamantului de a-i angaja răspunderea patrimonială, pârâta K. C. O. a început demersuri pentru golirea de active a patrimoniului propriu, cu scopul evident de a goli de conținut gajul personal al creditorilor săi.
În acest scop, pârâta a încheiat contract de vânzare-cumpărare litigios, intenția de fraudă rezultând și din faptul că prețul vânzării nu s-a achitat vânzătorilor, așa cum era firesc, ci terțului S. F. S., consumându-se astfel prima etapă a eludării obligației de fidejusiune.
Așa cum a rezultat din interogatoriu, prețul înscris în contractul autentic nu a fost cel real.
Intenția de fraudare a pârâtei K. C. O. și convenția frauduloasă cu pârâții cumpărători rezultă, de asemenea, și din împrejurarea că de fiecare dată s-a ocolit patrimoniul pârâtei K., atât prin nedeclararea prețului real, cât și prin plata sumelor de bani în alte conturi decât cel al pârâtei, respectiv în contul S. F. S. și în cel al pârâtului K. M. I. P. impozitului s-a făcut din contul pârâtului S. A. în contul bancar al Cabinetului notarial în data de (...), deși legea prevedea că impozitul se achită înaintea autentificării actului.
La aceeași dată și chiar anterior contractului menționat pârâta K. C. O. cumpără ca bun propriu, prin contract autentificat de același notar public, imobilul din C.-N., str. 21 D. nr. 104, apt. nr. 11, de la pârâții S., cu prețul de
170.000 lei menționat ca achitat integral de cumpărător anterior autentificării contractului. În data de (...) pârâta încheie un contract de donație în favoarea fiicei sale minore cu privire la acest apartament, ea păstrându-și doar dreptul de uzufruct viager.
Prin urmare, ne aflăm în prezența unui act juridic declarat de părți ca fiind cu titlu oneros, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, însă în realitate el reprezintă un act autentic care a făcut parte dintr-o înțelegere secretă între părți având ca scop fraudarea reclamantului prin sustragerea imobilului obiect al vânzării de la o eventuală urmărire. c) Este îndeplinită în cauză și condiția insolvabilității debitorului, întrucât prin cele două înstrăinări succesive de active în a doua jumătate a anului 2009 pârâta K. C. O. și-a creat o stare de insolvabilitate care persistă și în prezent.d) Condiția complicității la fraudă a terțului dobânditor este și ea îndeplinită, dovada clară a complicității fiind chiar acceptul terțului dobânditor de a plăti prețul în contul S. F. S., iar nu direct băncii care avea calitatea de creditor ipotecar.
Un element important a încheierii contractului în litigiu este faptul că acesta a fost redactat de către avocatul impus de pârâții S., dovedindu-se întocmirea unui act juridic pe care creditorii să nu îl poată ataca. Rezultă, așadar, că toate clauzele contractului le-au fost explicate pârâților cumpărători, inclusiv înscrierea prețului nereal și efectuarea plății în contul S. F. S.. Clauza referitoare la plata prețului către S. F. S., ca terț cu care cumpărătorul nu are niciun raport juridic lipsește contractului de vânzare-cumpărare de un element esențial, anume prețul, și îi schimbă natura juridică.
Pârâții vânzători nici măcar nu au solicitat înscrierea în cartea funciară a privilegiului vânzătorului, cu toate că obligația de plată a prețului urma să fie executată la o dată ulterioară.
Intenția de fraudare a reclamantului, prin crearea stării de insolvabilitate, rezultă, cu claritate din înstrăinarea imobilului din str. V. L. fără ca pârâții vânzători să încaseze prețul acestuia.
În realitate, pârâții au încheiat un complex de acte juridice, disimulând realitatea, în frauda legii și a reclamantului.
Astfel, în mod nereal în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului din str. 21 D., pârâții au declarat că prețul de 170.000 lei a fost achitat de pârâta K. C. O., din proba cu interogatoriu rezultând că aceasta nu a achitat nicio sumă de bani familiei S..
Apoi, în contractul de vânzare-cumpărare litigios a fost menționată ca preț doar suma care acoperea creanța creditorului B., în condițiile în care prețul real al imobilului a fost cu cca. 1.000.000 lei mai mare (valoarea a două apartamente).
Realitatea a fost din nou disimulată și atunci când pârâții au mascat plata sumei de 500.000 lei către pârâtul K. M. I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, fără dată certă. Mai mult, prin aceeași modalitate de încheiere a contractului, anume sub semnătură privată, pârâții au evitat plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului pentru partea de preț care i-a fost achitată lui K. M. I., realizându-se frauda la lege.
Prin urmare, acceptul terților cumpărători de a frauda legea și de a încheia un act cu cauză falsă este, și el, o puternică dovadă a complicității la fraudă.
IV. Împotriva sentinței au declarat apel și pârâții S. A. și S. I., solicitândschimbarea ei în parte, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 20.000 lei, deoarece: a) La dosarul cauzei se aflau depuse (f. 191 și 215-216) dovezile care atestau plata onorariului avocațial de către pârâți. D. lor s-a făcut în ședința publică, la ultimul termen de judecată, faptul că acestea nu au fost cusute la dosar în ordinea cronologică a depunerii lor la dosar neputându-le fi imputat pârâților apelanți. b) Este nerelevantă motivarea primei instanțe privitoare la nedepunerea dovezilor prin registratură, câtă vreme acestea au fost depuse la dosar în ședința publică de judecată.
V. Pârâții S. A. și S. I. au formulat întâmpinare la apelul declarat dereclamant, solicitând respingerea lui ca nefondat (f. 20). La data de 30 august
2012 pârâții și-au completat întâmpinarea, răspunzând pe larg motivelor de apel
(f. 48-57).
VI. Împotriva apelului declarat de reclamant a formulat întâmpinare șipârâtul K. M. I., solicitând respingerea lui ca nefondat (f. 58).
VII. Pârâții S. A. și S. I. au formulat și concluzii scrise, reiterând, esențial,conținutul propriei întâmpinări (f. 77-83).
VIII. Concluzii scrise au fost formulate și de pârâta intimată K. C. O.,solicitând respingerea ca nefondat a apelului reclamantului (f. 84-87).
IX. Cu privire la aceste apeluri, Curtea are în vedere următoarele:
În legătură cu apelul reclamantului P. V. E.
Pornind de la prevederile art. 976 C., potrivit cărora creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de către debitor în prejudiciul drepturilor lor, jurisprudența și doctrina au stabilit că sunt condiții ale acțiunii introduse de un creditor în revocarea judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor lor, următoarele: a) actul atacat să-i fi creat creditorului un prejudiciu; b) să existe o fraudă a debitorului, acesta cunoscând caracterul prejudiciabil al actului față de debitorul său; c) creditorul să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile și, ca regulă, anterioară actului atacat; d) să existe complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul, în sensul că terțul cunoaște că prin încheierea actului debitorul și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate.
Toate aceste condiții sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă, deci, cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent. Prin urmare, neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celeilalte trei sunt realizate.
În acest fel a reținut și prima instanță, statuările acesteia fiind, sub aspectul discutat, pe deplin legale.
În procesul de față nici existența creanței pârâtei K. C. O. către reclamant, nici caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia nu au fost contestate, T. reținând în mod corect că prin sentința comercială nr. 916 din 26 ianuarie 2011 a T. B. (dosar nr. (...)), definitivă la data judecății în primă instanță, pârâta a fost obligată la a-i plăti reclamantului suma totală de 1.739.169.77 lei (f. 13 dosar Tribunal), în calitatea pârâtei de fidejusor ce a renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune prevăzut de art. 1663 C.
Această condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii este, așadar, îndeplinită.
Nu este însă îndeplinită condiția ca prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2624/(...) de B. A. P. I.-F. și D. S.-I. (f.
11-12 dosar Tribunal) pârâta să-și fi creat sau mărit în mod nelegal o stare de insolvabilitate, căci deși este real că prin vânzarea cotei sale de ½ din imobilul obiect al contractului patrimoniul pârâtei s-a diminuat, trebuie avut în vedere, complementar, și că suma încasată cu titlu de preț, anume 1.471.280 lei, a fost destinată plății unei creanțe către B. C. R. S. Potrivit înscrierilor existente în CF nr. 2. C. (în care se află înscris, sub nr. top 3197, imobilul situat în C.-N., str. V. L. nr. 63, care a făcut obiectul contractului a cărui revocare se cere), B. C. R. avea înscrise însă din perioada 2005-2006 (f. 9 dosar Tribunal) drepturi de ipotecă asupra imobilului, calitatea ei de creditor fiindu-i, așadar, dobândită înaintea celei a reclamantului.
Or, este acceptat că atunci când debitorul încheie un act juridic prin care își plătește o altă datorie, satisfăcându-și deci un alt creditor, acel act juridic nu poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, considerându-se că diminuarea patrimoniului, deși reală, este însoțită și de o corespunzătoare micșorare a pasivului patrimonial. În concluzie, admisibilitatea acțiunii pauliene presupune existența unui act juridic care să aibă ca efect împuținarea patrimoniului debitorului, fără a fi însoțit, corelativ, de plata unuia (unora) dintre creditori prin folosirea valorii patrimoniale obținute de către debitor prin încheierea actului.
Rezultă din cele de mai sus că în procesul de față nu este întrunită condiția ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2624/(...) pârâta K. C. O. să își fi diminuat patrimoniul fără a fi utilizat prețul primit la plata vreunuia dintre creditorii săi. Nefiind îndeplinită această condiție, acțiunea revocatorie nu putea fi admisă, prima instanță hotărând în mod legal respingerea ei.
Reclamantul apelant a susținut că este îndeplinită în cauză și condiția privitoare la complicitatea la fraudă a pârâților cumpărători S. A. și S. I., întemeindu-și aserțiunea în principal pe faptul că aceștia au acceptat să facă plata prețului în conturile S. F. S., iar nu direct Băncii Comerciale Române, care avea calitatea de creditor ipotecar. Pentru a-și consolida susținerea, reclamantul are în vedere și faptul că pârâții cumpărători au fost consiliați de avocat, ceea ce era de natură a le atrage atenția asupra complicității lor la o manoperă juridică dolosivă în raport cu reclamantul.
Față de acest motiv de apel, Curtea are a remarca că atâta vreme cât suma de 1.471.380 lei plătită cu titlu de preț de către pârâții cumpărători a ajuns, prin intermediul S. F. S., în conturile Băncii Comerciale Române, reprezentând actul juridic ce a semnificat restituirea integrală a creditului către bancă și, prin aceasta, temeiul radierii din CF nr. 2. C. a dreptului de ipotecă înscris în favoarea băncii, este fără relevanță că pârâții cumpărători au acceptat o asemenea modalitate de plată. Doar în măsura în care creditorul ipotecar ar fi rămas neîndestulat, prețul primit nefiind utilizat pentru stingerea creanței sale ori a altui creditor al pârâtei K. C. O., se putea considera că este îndeplinită condiția creării sau agravării, cu caracter fraudulos, a stării de insolvabilitate a acestei pârâte.
Nu li se poate reproșa pârâților S. că, din rațiuni de prudență (justificate față de valoarea mare a tranzacției), urmând sfatul avocatului lor, au acceptat ca plata în beneficiul B. să se facă prin intermediul unei societăți comerciale terțe, esențial fiind că cel puțin unul dintre creditorii pârâtei K. C. O. a fost îndestulat.
De altfel, observă Curtea și că simplul fapt al încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de către debitor nu este prin el însuși, suficient concluziei că este prejudiciabil pentru creditor, fiind posibil ca prețul obținut să fie destinat plății creanței al cărei titular este creditorul respectiv.
Așa fiind, Curtea conchide că în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță că nici cerința complicității la fraudă a cumpărătorilor S. nu este îndeplinită.
În ce privește afirmațiile apelantului privitoare la disimularea realității prin plata sumei de 500.000 lei către pârâtul K. M. I. sub forma unui contract de vânzare de bunuri mobile, evitându-se plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea imobilului aferent sumei de 500.000 lei, Curtea constată că obiectul prezentului proces nu face necesară analiza acestor împrejurări, de interes pentru prezenta judecată fiind soarta juridică a cotei de ½ din imobil ce i-a aparținut pârâtei K. C. O., iar nu situația juridică a soțului acesteia, el neavând calitatea de debitor ori garant în beneficiul reclamantului.
Verificarea eventualei fraude săvârșite în legătură cu suma de 500.000 lei ar putea fi analizată într-un alt cadru procesual decât cel de față, instanțele din prezentul proces având a verifica doar întrunirea condițiilor legale privitoare la admisibilitatea acțiunii revocatorii (pauliene). Deși apelantul susține contrariul, eventuala fraudă constând în afirmata neplată a impozitului pe venit corespunzător sumei de 500.000 lei nu prezintă relevanță în planul acțiunii revocatorii, complicitatea titlului trebuind, în cazul acesteia, să vizeze exclusiv ceea ce este prejudiciabil pentru creditorul reclamant, iar nu și pentru Statul Român, în calitatea acestuia de colector de taxe și impozite.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în municipiul C.-N., str. 21 D., pe care pârâta K. C. O. l-a cumpărat de la familia S. contra sumei de 170.000 lei, acesta are valoarea unui act juridic care a sporit patrimoniul pârâtei, el fiind în profitul reclamantului. Mai mult, reclamantul are dreptul de a analiza dacă donarea nudei proprietăți asupra acestui apartament, consimțită la scurt timp după cumpărare, de către pârâta cumpărătoare în favoarea fiicei sale minore reprezintă un act juridic ce n-ar putea fi supus el însuși, revocării în temeiul art. 976 C.
Nu s-ar putea considera, precum susține reclamantul apelant, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probatoriilor solicitate sau că aceasta ar fi cenzurat nejustificat sau nemotivat întrebările propuse de reclamant pentru interogatoriul pârâților, sentința fiind rezultatul unei analize minuțioase și obiective a probelor administrate.
Nu s-ar vedea, de asemenea, nici care ar fi capetele de cerere asupra cărora T. nu s-ar fi pronunțat, examinarea hotărârii primei instanțe trimițând la concluzia contrară.
Astfel fiind, apelul reclamantului se va respinge ca nefondat, în baza art. 296 C.pr.civ.
2. Cu privire la apelul declarat de pârâții S. A. și S. I.
Față de împrejurarea că acțiunea i-a fost respinsă de către prima instanță, reclamantul are, în sensul art. 274 C.pr.civ., calitatea de parte căzută în pretenții, datorându-le pârâților, la cererea acestora și sub condiția dovedirii lor, cheltuieli de judecată.
Sub aspect probatoriu, Curtea reține că deși pârâții S. afirmă că au depus înscrisurile doveditoare aflate la filele 215-216 din dosarul primei instanțe în chiar ședința de judecată din data de 17 februarie 2012 (f. 218), iar nu ulterior acesteia, nu au reușit să probeze acest fapt, în condițiile în care în încheierea de ședință nu se face vorbire despre depunerea unor asemenea înscrisuri.
De asemenea, nu rezultă, din actele dosarului că acestea ar fi fost într- adevăr depuse, în vreo altă modalitate legală, anterior închiderii dezbaterilor la termenul de judecată din data de 17 februarie 2012.
În consecință, prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat ca nedovedită în condițiile legii cererea pârâților S. de a le plăti cheltuieli de judecată.
Pe de altă parte însă, Curtea observă că apelul este o cale de atac devolutivă, astfel că în temeiul art. 292 C.pr.civ., pârâții S. puteau înfățișa în apel înscrisurile necesare dovedirii cheltuielilor de judecată ce le-au fost ocazionate înaintea primei instanțe, după cum, prin analogie, instanța de apel poate ține seama de înscrisurile depuse tardiv înaintea primei instanțe și care, din acest motiv, nu au putut fi avute în vedere de către aceasta.
Observă Curtea, așadar, că din coroborarea înscrisurilor depuse în copie la filele 191, 215 și 216 din dosarul primei instanțe rezultă că pârâții S. au plătit un onorariu avocațial în sumă de 2.0731,81 lei.
Față însă de complexitatea concretă a prezentei cauze, de activitatea îndeplinită de avocatul reclamanților (redactarea întâmpinării, a concluziilor scrise și participarea la dezbaterile judiciare - șase termene de judecată), Curtea apreciază că suma de 20.731,81 lei este prea mare, fiind oportună aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. și, prin urmare, reducerea ei la suma de
7.000 lei.
Se va admite, deci, în parte apelul pârâților S., conform art. 296 C.pr.civ., sentința urmând a fi schimbată în parte, în sensul obligării reclamantului la plata către acești pârâți a sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale înaintea primei instanțe.
În ce privește cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 alin. 1
C.pr.civ., se va dispune obligarea reclamantului apelant la a le plăti pârâților S. suma de 2.237 lei reprezentând onorariu avocațial (f. 73), iar pârâtului K. M. I. suma de 500 lei, cu același titlu (f. 61).
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul P. V. E. împotriva sentinței civile nr. 177 din 24 februarie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...).
Admite în parte apelul declarat de pârâții S. A. și S. I. împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pe reclamant la a le plăti pârâților S. A. și S. I. suma de 7000 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Obligă pe apelant să îi plătească pârâtului K. M. I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, iar pârâților S. A. și S. I. suma de 2232 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
10 ex./(...)
Jud.fond: E.L.
← Decizia civilă nr. 1735/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 5143/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
---|