Decizia civilă nr. 1440/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. 1369.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1440/R/2012
Ședința publică din 22 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței civile nr. 1. din 27 octombrie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. 1369(...), privind și pe intimații P. O. B., O. B. PRIN P. ȘI B. C.
R.- S. B.-N., având ca obiect acțiune în baza L. nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului recurent D. I., avocat B. I. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat, desființarea în tot a sentinței recurate și rejudecând să se admită acțiunea așa cum a fost formulată și precizată.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar .
La întrebarea instanței dacă au renunțat la judecarea pentru capetele de cerere disjunse, reprezentantul reclamantului recurent arată că obiectul
și dorința lor a fost de a merge pe acțiunea formulată în baza L. nr.
10/2001. Totodată, arată că a solicitat restituirea în natură a jumătate de imobil, întrucât acesta nu a fost revendicat de nimeni.
Menționează că nu au solicitat măsuri reparatorii după vânzători ci în nume propriu.
Susține că nu cunosc motivul pentru care instanța de recurs a respins apărările reclamantului, în condițiile în care avea obligația să analizeze toate probele și dacă le respingea trebuia să motiveze de e acestea nu au fost reținute.
Depune la dosar cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr. 1. pronunțată în dosar nr. (...) de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 27 octombrie 2011 a T. B.-N., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul D. I., împotriva dispoziției nr. 1173/(...), emisă de pârâtul P. orașului B., în contradictoriu și cu pârâții O. B. prin primar și B. C. R., filiala B.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3. a T. B.-N. a fost respinsă excepția tardivității plângerii formulată de reclamantul D. I. și a fost respinsă ca neîntemeiatăcontestația formulată de acesta împotriva dispoziției nr. 1173/(...), emisă de pârâtul primarul orașului B.
Prin decizia nr. 72/A/2010 pronunțată de Curtea de A. C. sentința civilă nr. 3. iunie 2009 a T. B.-N. a fost anulată în partea privitoare la soluția dată capetelor de acțiune din cererea principală referitoare la constatarea masei succesorale după defuncții L. I. D. și S., constatarea calității de moștenitori acceptanți după aceștia a pârâților L. E. și L. B., constatarea neacceptării în termen a moștenirii de către ceilalți pârâți din precizarea de acțiune și s-a dispus trimiterea acestor capete de acțiune pentru competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei B.
Prin aceeași decizi s-a desființat sentința în partea privitoare la soluția dată celorlalte capete de acțiune din cererea precizată și s-au trimis acestea spre rejudecare pe fond la T. B.-N.
Această parte a deciziei nr. 72/A/2010 a Curții de A. C. a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1./(...) a T. B.-N., care face obiectul prezentului recurs și la pronunțarea căreia tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 1173/(...), emisă de pârâtul primarul orașului B., s- a respins cererea reclamantului D. I. de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul casă de locuit și teren aferent, situat în orașul B., identificat în CF nr. 353 nr. top 1157, 1158 și 1159. S-a reținut faptul că notificatorul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, actul de vânzare- cumpărare de care se prevalează fiind lovit de nulitate absolută, vânzătorii nefiind proprietarii bunului ce a făcut obiectul convenției.
Așa cum s-a reținut și în primul ciclu procesual, proprietari tabulari al imobilului la data preluării erau numiții L. I. D. și S., de la care apoi a fost preluat la stat în baza sentinței nr. 1. a T. P. al R. Dej.
Convenția de care se prevalează reclamantul, a fost încheiat la data de
27 octombrie 1946, de către numiții L. E. și L. B., afirmativ moștenitori ai proprietarilor tabulari și are ca obiect cota de ½ parte din imobilul casă și teren aferent identificat în cf nr. 353 B. nr. top 1158, 1159/1, și 1157/2/2. Prin acest contract vânzătorii s-au obligat să procedeze la declararea morții prezumate a proprietarului tabular (fiind menționat cu această calitate doar L. I.) și să și-și intabuleze dreptul de proprietate în cartea funciară, urmând ca apoi să se intabuleze și reclamantul.
În consecință, această convenție nu a putut transfera în patrimoniul reclamantului dreptul de proprietate, din moment ce la data încheierii ei, vânzătorii nu erau proprietarii bunului vândut.
Prin sentința nr. 57/(...), pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr. 839/2006, au fost declarați judecătorește morți, la data de (...), numiții L. I. D. și L. S., reținându-se în considerentele acestei sentințe faptul că cei doi au fost deportați în luna mai 1944, în lagăr de concentrare, deportare din care nu s-au mai întors.
Din adresa nr. 103157/(...) emisă de Ministerul Administrației și
Internelor - I. J. de P. B. N. - P. B., coroborată cu extrasele din registrul stării civile, a rezultat faptul că L. I. D. a fost căsătorit cu L. Șarolta, căsătoria fiind încheiată la data de (...), din această căsătorie rezultând următorii copii: Iuda M.a, născut în 1922; I. Hilel, născut în 1928; Elias, născut în 1932; Ionas, născut în 1933; Debora, născută în 1935; Israel, născut în 1936, E., născută în 1938 și B., născut în 1924, dar a cărui naștere a fost înregistrată abia în 1942.
Prin urmare, L. I. D. și S. au avut 8 copii, afirmativ doar doi dintre aceștia supraviețuind deportării în lagărul de concentrare, respectiv, cei doi vânzători din contractul de vânzare-cumpărare datat (...).
Reclamantul a susținut că vânzătorii din contratul menționat sunt una și aceeași persoană cu L. B. și E., însă în apelul declarat în primul ciclu procesual a făcut doar dovada identității de prenume dintre B. și B. potrivit adeverinței nr. 67/(...) emisă de A. R. - F. C.-N. - I. de L. și I. L. „. P., fără a produce o atare probă și în ceea ce o privește pe L. E.
Prin prisma îndrumărilor deciziei de casare, tribunalul a reținut că în cauză se impunea ca reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei conform art. 1169 din Codul civil, să probeze situația descendenților proprietarilor tabulari, respectiv dacă și aceștia au fost deportați sau nu, să facă dovada identității prenumelor E. și E., situație în care acțiunile în stabilirea calității de unic moștenitori acceptanți ai vânzătorilor cu petitele accesorii, precum și în prestație tabulară ar fi fost întemeiate și admisibile.
În pofida acestor statuări obligatorii, reclamantul nu numai că nu a produs dovezile menționate, în cadrul procesual fixat prin decizia de desființare, dar a renunțat la judecata acțiunilor de stabilire a calității de moștenitor, obiect al dosarului nr. (...), al Judecătoriei B. și precum și la cea de prestație tabulară, obiect al dosarului nr. (...) al T. B.-N.
În lipsa dovezilor referitoare la calitatea de proprietari ai vânzătorilor imobilului în litigiu identificat în cf nr. 353 B. nr. top 1158,1159/1 și
1157/2/2, (pentru care s-a solicitat de către reclamant acordarea măsurilor reparatorii), nu a putut fi răsturnată prezumția relativă instituită de art. 24 din L. 10/2001, potrivit căreia „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive"; și implicit nu s-a putut reține calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru acesta. Contrar susținerilor din concluziile scrise, prezumția nu operează în favoarea reclamantului, ci a celor doi proprietari tabulari, de la care s-a preluat imobilul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând desființarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 24 din L. nr.10/2001, reținând că nu și- a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. De fapt, el nu a solicitat măsuri reparatorii după vânzători, ci în nume propriu, vânzătorii având calitatea de proprietari la momentul încheierii actului de înstrăinare cu el.
Instanța de fond nu analizează capătul de acțiune privind titlul statului în raport de care urma să aprecieze dacă era sau nu posibilă acordarea măsurilor reparatorii prin restituirea în natură sau echivalent a imobilului în litigiu.
La dosarul cauzei se află contractul de vânzare-cumpărare care nu a putut fi intabulat, deoarece la data încheierii lui proprietarii de carte funciară erau dispăruți, fiind deportați, iar cei care au vândut au fost copiii acestora. Instanța nu analizează acest act și nu se pronunță asupra apărărilor invocate, cu atât mai mult cu cât acest act a fost înregistrat la autoritățile vremii, fiind trecut la S. de impozite și taxe.
Recurentul a mai arătat că nicio altă persoană nu a contestat actele invocate de el, că raportat la dispozițiile art. 1295 C. civil român, aplicabil în
Ardeal la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, acest act face dovada calității de proprietar.
Recurentul a mai invocat faptul că, prin soluția pronunțată de respingere a acțiunii pentru aceleași motive, instanța de fond a încălcat art. 6 din C.E.D.O.
Recursul nu a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 Cod proc.civ., dar în baza art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., curtea apreciază că motivele invocate de recurent se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9
Cod proc.civ., dispoziții în raport de care examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este fondat în parte, și în consecință, în baza art.304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 1173 din 30 iunie 2004 emisă de pârâtul P. mun.
B. a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul dascăl I. pentru acordarea măsurilor reparatorii prev. de L. nr.10/2001 pentru imobilul casă de locuit și teren aferent, situate în B., înscrise în Cf 353, nr. top 1157, 1158 și 1159. Motivul pentru care notificarea a fost respinsă a fost acea că notificatorul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, actul de vânzare-cumpărare de care se prevalează fiind lovit de nulitate, deoarece vânzătorii la acea dată nu erau proprietari ai imobilului vândut.
Dispoziția a fost atacată de către reclamant, iar prin sentința civilă nr.
306 /. iunie 2009 a T. B.-N. a fost respinsă excepția tardivității plângerii formulată de reclamant și respinsă ca neîntemeiată contestația.
Această sentință a fost anulată prin decizia civilă nr. 72/A/(...) a Curții de A. C., în partea privitoare la soluția dată capetelor de acțiune din cererea principală referitoare la constatarea masei succesorale după proprietarii de cartea funciară, la calitatea de moștenitori acceptanți ai pârâților L. E. și L. B., constatarea neacceptării în termen a moștenirii de către pârâții din precizarea de acțiune și trimisă cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei B.
Prin aceeași decizie, sentința civilă nr. 3. iunie 2009 a fost desființată în partea privitoare la soluția dată celorlalte capete din cererea precizată și trimisă sub acest aspect la T. B.-N. pentru rejudecare pe fond.
Primind dosarul spre rejudecare, T. B.-N. a disjuns capetele de acțiune vizând dreptul comun, care a fost înregistrat sub nr. (...).
T. B.-N. a apreciat că soluția ce urmează să o pronunțe în soluționarea plângerii îndreptată împotriva dispoziției nr. 1173/30 iunie
2004, depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul având ca obiect constatare masă succesorală, calitate de moștenitori a pârâților, acceptarea în termen a moștenirii de către pârâți, înregistrat sub nr. (...) al
Judecătoriei B., a dispus suspendarea dosarului nr. (...) în baza art. 244 pct. 1 Cod proc.civ.
La (...) cauza a fost repusă pe rol, urmare soluționării dosarului nr. (...) al Judecătoriei B., în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii.
Imobilul în litigiu a constituit proprietatea numiților L. I. D. și S., care au fost deportați la A. împreună cu întreaga familie și declarați morți judecătorește la data de (...) prin sentința civilă nr. 57/(...) a Judecătoriei B.
În baza sentinței civile nr. 1. a T. P. al R. Dej, imobilul a fost preluat de S. Român ca bun părăsit.
La (...) se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare între reclamant și numiții L. E. și L. B., din care rezultă că reclamantul a cumpărat jumătate din imobilul înscris în Cf 353 B., nr. top 1158, (...)/2/2,teren cu suprafața de 150 stjp, jumătate din casă și anexe și jumătate din poarta de intrare, dintre vecinii Irkison I. și șoseaua principală.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a fost înregistrat la P. B. sub nr. 1315/(...).
Imobilul construcție a fost demolat, iar terenul a fost concesionat către BCR S. B.
Recursul reclamantului este întemeiat în parte pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din L. nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada (...)-(...), sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive.
Potrivit art.24 alin. 1 din L. nr.10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar potrivit alin. 2 din același text, în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Pentru că aceste texte de lege nu cuprinde proceduri speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate, aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în HG nr. 498/2003 de aprobare a N. metodologice de aplicare unitară a L. nr.10/2001, care prevăd că, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparține persoanei respective.
Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul în litigiu s-a aflat sau nu în proprietatea persoanei care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Reclamantul a dovedit că actul intitulat antecontract de vânzare- cumpărare s-a încheiat în anul 1946, perioadă în care era în vigoare Codul civil român, Decretul - lege nr. 115/1938 intrând în vigoare doar prin L. nr. 2.. Prin urmare, contractul este guvernat de principiul consensualismului, fiind opozabil părților contractante și, în speță, statului care a luat la cunoștință de existența lui.
În speță, s-a dovedit că S. Român cunoștea încă din noiembrie 1946 despre existența contractului în litigiu, când reclamantul a înregistrat contractul la P. B., în vederea impozitării, situație prin care acesta a adus la cunoștința S. Român că a cumpărat jumătate din imobilul în litigiu.
Prin urmare, preluarea cotei de ½ parte din imobil în baza Decretului nr. 111/1951 s-a făcut fără titlu valabil, de la alte persoane decât proprietarul, în speța noastră, reclamantul, cunoscut la acea dată. Chiar dacă preluarea s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească, aceasta nu presupune dobândirea de către stat a imobilului cu titlu valabil. Art. 6 alin.
2 din L. nr. 213/1998 prevede că valabilitatea titlului impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării, instanța urmând a stabili dacă preluarea s-a făcut cu respectarea actelor normative atunci în vigoare.
Decretul nr. 111/1951 reglementează trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar Instrucțiunile M.ui Finanțelor din 1963 consideră că sunt fără stăpân bunurile în legătură cu care titularul lor, necunoscut sau absent, nu a făcut nici un act de administrare timp de 1 an. A. decret nu numai că a fost neconstituțional în raport cu Constituția din 1948, care consacra principiul recunoașterii și garantării proprietății, dar nu a fost nici respectat în condițiile în care reclamantul declarase la P. B. că a cumpărat jumătate din acest imobil. Din aceste motive, hotărârea judecătorească pronunțată în temeiul Decretului nr. 111/1951 nu constituie titlu valabil a dobândirii dreptului de proprietate de către stat.
Relevant în acest sens este și lipsa dosarului în care s-a pronunțat acea hotărâre de trecere a imobilului în proprietatea statului, hotărârea în legătură cu care nu se cunoaște dacă s-a dat în contradictoriu cu vreun pârât, cât și faptul că acest imobil nu a fost revendicat de o altă persoană.
Așa cum s-a reținut în aliniatele precedente, antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat între reclamant și L. E. și B., care s-au obligat să înstrăineze imobilul în calitate de moștenitori a proprietarilor de carte funciară L. Iosiv D. și S..
Pârâtul a respins notificarea reclamantului, cu motivarea că antecontractul era lovit de nulitate, deoarece vânzătorii nu erau proprietari ai imobilului vândut.
Curtea apreciază că antecontractul de vânzare-cumpărare este valabil, reținând că unul dintre moștenitori poate să vândă nu numai cota lui de proprietate, ci și cota celorlalți, sancțiunea în acest caz fiind nulitatea relativă a actului respectiv, sancțiune care poate fi însă invocată doar de către ceilalți moștenitori.
Prin urmare, sub acest aspect, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de L. E. și L. B. cu reclamantul, chiar dacă nu s-a dovedit că L. E. este identică cu L. E., fiica proprietarilor de cartea funciară, este valabil.
Potrivit disp.art. 24 alin. 1 din L. nr.10/2001 „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive";, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, „în aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar";.
Potrivit disp.art. 3 alin. 1 lit.a din L. nr.10/2001, sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. În înțelesul strict al legii, solicitantul persoană fizică trebuie să îndeplinească o singură condiție, aceea de a fi fost titularul dreptului de proprietate la data preluării abuzive a imobilului.
Art. 22 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a L. nr.10/2001 definind înțelesul noțiunii de acte doveditoare, menționează că acestea pot fi orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică.
Probele administrate în cauză au dovedit condițiile în care a fost încheiat actul juridic translativ de proprietate între reclamant și moștenitorii proprietarilor de carte funciară, act cu privire la ½ din imobil construcție și teren, astfel că instanța apreciază că reclamantul are calitateade persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor reparatorii revăzute de L. nr.10/2001.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și, în consecință, având în vedere că a soluționat cauza pe excepția ce vizează calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor reparatorii, fără a intra în cercetarea fondului, curtea va admite în parte recursul declarat de reclamant, în temeiul art. 312 alin. 5
Cod proc.civ., va casa sentința nr. 1183/F/(...) și va și trimite cauza spre rejudecare instanței fond pentru a aborda fondul pricinii, urmând ca și restul criticilor să fie analizate de instanța de trimitere cu ocazia rejudecării.
PENTRU A.E MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței civile numărul 1. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr.
1369(...), pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la T.
B.-N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 martie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
ANA I. A. C.
C. M. CONȚ
C. B.
Red. IA dact. GC; 3 ex/(...) Jud. fond. I. S.
| ← Decizia civilă nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 404/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
