Decizia civilă nr. 1535/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1535/R/2012

Ședința 29 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : ANA I.

JUDECĂTOR : T.-A. N. JUDECĂTOR : A.-A. P. GREFIER : C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele A. M. și A. B. R. ANA împotriva sentinței civile nr. 785 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. M. C.- N. și C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect plângere la L. 1..

La apelul nominal făcut în ședință reprezentantul reclamantei recurente A. M. și A. B. R. na, avocat S. T., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantelor recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantelor recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în scris pe care le susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

Susține că în temeiul art. 25 din L. 1., era obligația deținătorului de a face un proces verbal de predare-primire a terenului.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 785 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. și A. B. R. ANA, în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a dispus modificarea parțială a Dispoziției 6654/(...) emisă de P. municipiului C.-N., s-a dispus restituirea în natură în favoarea petenților a unor parcele din imobilul ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii 1., precum și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra respectivelor parcele. S-a mai dispus restituirea în echivalent a celorlalte parcele, până la concurența sumei reprezentând echivalentul a

1.271.000 euro.

Această sentință a fost modificată prin D. civilă nr. 2. a C. de A. C., prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din L. nr. 247/2005, pentru diferența de 2.290 mpteren ce nu poate fi restituit în natură. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Soluția a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului la I., la data de (...).

Așadar, cât timp prin hotărâre judecătorească s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra parcelelor în privința cărora s-a dispus restituirea în natură, instanța a constatat că reclamantele erau libere să procedeze la intabulare, în baza hotărârii judecătorești. Abia după intabulare se pune problema punerii în posesie, astfel cum rezultă din prevederile art. 25 alin. 5 din L. 1., din care rezultă că punerea în posesie se face după îndeplinirea operațiunilor de publicitate imobiliară.

În plus, în cauză, s-a reținut că, potrivit art. 25, alin. 5, teza finală din

L. 1., punerea în posesie se poate realiza în mod unilateral, prin intermediul executorului judecătoresc. De altfel, așa cum au arătat reclamantele, punerea în posesie s-a efectuat în această manieră.

T. a constatat că nu ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 40 din L.

1., care are în vedere neîndeplinirea obligației de întocmire a protocolului de predare-preluare în 30 de zile de la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire. Ori, așa cum s-a arătat mai sus, în prezenta speță nu este vorba despre o dispoziției de restituire emisă de primar, în urma căreia era obligatorie întocmirea protocolului de predare-primire, ci de o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus restituirea în natură și intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit, hotărârea putând fi intabulată, iar punerea în posesie se putea realiza în mod unilateral.

Nu s-a putut reține că reclamantele au fost lipsite de folosință datorită neîndeplinirii obligației de întocmire a protocolului de predare-primire, această procedură nefiind necesară pentru intrarea reclamantelor în posesie.

În ceea ce privește răspunderea întemeiată pe art. 33 din L. nr. 1., instanța a reținut că dosarul de L. 1. nu putea fi înaintat de către primărie la A., câtă vreme nu era finalizat, la (...) fiind întocmită o nouă dispoziție, de corectare a erorilor materiale privind CNP-ul (f. 24). Prin adresa de la fila 21, pârâtul a arătat că în 30 zile de la rămânerea definitivă a acestei din urmă dispoziții, va înainta dosarul către Comisia Centrală din cadrul A. În plus, reclamantele nu au cuantificat suma solicitată cu acest titlu, doar au arătat, prin reprezentant, că le vor solicita pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamantele, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantele au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 1. a dreptului civil în general și a hotărârilor C. în materie.

Unitatea deținătoare a încălcat sistematic toate prevederile legale privind restituirea suprafeței de 7000 mp teren, prin aceea că nu a emis nicio dispoziție în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, iar după acționarea ei în judecată a înțeles să uzeze de toate căile de atac, inclusiv recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție. P. în această modalitate, unitatea deținătoare a încălcat dispozițiile art. 33 și 25 din L. nr.1., cât și art. 40 din același act normativ.

Unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit nici obligația de a pune în executare aceste hotărâri, astfel că îi este angajată răspunderea civilă delictuală în temeiul Legii nr. 1..

Recurentele nu au arătat textul legal în care se încadrează motivele lor de recurs, însă curtea în baza art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., apreciază că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că recursul este nefondat și în consecință, în baza art.304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 25 alin. 4 din L. nr.1. „decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară";.

Conform art. 25 alin. 5 din L. nr.1., „proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului";.

În speță, prin sentința civilă nr. 2. a T. C. s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a unei parcele din imobilul ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr.1. și acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru celelalte parcele.

Prin aceeași sentință s-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra parcelelor de teren restituite.

Soluția a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, reclamanții trebuiau să procedeze la executarea acestei hotărâri prin intabularea ei în cartea funciară, și după aceea să urmeze procedura punerii în posesie, conform art. 25 alin. 4 din L. nr.1..

Art. 40 din L. nr.1. prevede că nerespectarea obligației prevăzută la art. 25 alin. 5 atrage obligația deținătorului căruia îi revine această obligație de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.

Acest text de lege se referă la neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 25 alin. 5 din L. nr.1., situație care nu este prezentă în speță, în speță fiind vorba de restituire a imobilului prin hotărâre judecătorească, hotărâre care putea și trebuia intabulată, punerea în posesie putând fi făcută ulterior în mod unilateral.

În consecință, aprecierea instanței de fond că nu se poate reține că reclamanții au fost lipsiți de folosința imobilului datorită neîndeplinirii obligației de întocmire a protocolului de predare-primre, că această procedură nu este necesară pentru intrarea reclamantelor în posesie, este legală.

Cu privire la cererea de obligare a pârâților la plata despăgubirilor, curtea apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin precizarea de acțiune înregistrată la instanța de fond, reclamanții au solicitat în baza art. 40 din L. nr.1. obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului restituit, pentru nerespectarea termenelor și procedurilor prevăzute de legea specială, fapt ce atrage răspunderea pârâtului în temeiul legii și în subsidiar, pe cea civilă delictuală.

Prin recursul declarat, reclamanții au arătat că există o răspundere civilă delictuală a deținătorului pentru faptul că nu a emis dispoziția în termenul prevăzut de lege, nu a întocmit nici protocolul de predare-primire, împiedicându-i să se bucure de dreptul lor de proprietate, fapte care contravin flagrant art. 1 din protocolul nr. 1 al C.

Deși nu a indicat în mod expres dispozițiile legale pe care își întemeiază cererea de angajare a răspunderii civile delictuale, reclamanții au invocat această răspundere, astfel că instanța va analiza cererea lor și sub acest aspect, reținând următoarele:

Aplicarea efectelor juridice ale răspunderii civile delictuale presupune în prealabil dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate de art. 998-999 C. civil, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și vinovăția celui care a provocat prejudiciul în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Reclamanții au formulat notificare în termenul legal prevăzut de L. nr.1., notificare care nu a fost soluționată, astfel că reclamanții au promovat acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. (...), acțiune soluționată prin sentința civilă nr. 2..

Reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în condițiile art. 998 - 999 C. civil și 24, 40 din L. nr.1. începând cu (...), datorită nesoluționării în termen a notificării și până la punerea efectivă în posesie.

P. care se pune în cauză este aceea dacă lipsa răspunsului la notificare în termenul legal îi este sau nu imputabilă pârâtului, atâta vreme cât cunoștea obligația legală ce-i revenea de a rezolva notificarea acestora în condițiile și termenele prevăzute de art. 25 din L. nr.1..

Prin notificarea formulată, reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în C.-N., str. Observator f.n., înscris în CF 3267, nr. top 12845/2/3.

Prin dispoziția nr. 6654/4 iulie 2007 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru terenul în suprafață de 6740 mp.

Curtea constată că în data de (...) reclamanții au promovat o acțiune înregistrată pe rolul J. C.-N. sub nr. 707/2003, având ca obiect prestație tabulară cu privire la același teren cu nr. top 12845/2/3 înscris în CF 3267

C., soluționată irevocabil prin decizia nr. 9. a Î. C. de C. și Justiție, în sensul respingerii acțiunii.

La pronunțarea acestei decizii s-a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a defunctei D. E., unicul succesor al acesteia fiind pârâtul B. A., care s-a obligat să transmită tatălui reclamanților dreptul de proprietate asupra acestui imobil, că terenul în litigiu a făcut obiectul unei exproprieri, astfel că se circumscrie în principal prevederilor art. 11 din L. nr.1..

Prin urmare, nesoluționarea notificării decât în anul 2007, nu se datorează în exclusivitate culpei pârâtului, ci este justificată pertinent prin aceea că reclamanții au promovat o altă acțiune cu privire la terenul notificat, acțiune soluționată așa cum s-a arătat, doar în anul 2005, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în condițiile art. 40 din L. nr.1. este, de asemenea nejustificată, pentru considerentele reținute în aliniatele precedente, respectiv cele referitoare la faptul că, în speță nu ne aflăm în situația reglementată de art. 40 din L. nr.1., în speță nefiind vorba despre o dispoziție de restituire emisă de primar, ci despre o hotărâre judecătorească, care trebuia să fie intabulată, punerea în posesie urmând a se realiza ulterior, în mod unilateral. Așadar, reclamantele nu au fost lipsite de folosința imobilului, datorită neîndeplinirii a obligației de întocmire a protocolului de predare- primire de către pârât.

În ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., invocat de recurente în declarația de recurs, curtea reține că într-adevăr

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că încălcarea acestui text a atras numeroase condamnări ale Statului Român, reținând că a avut loc o lipsire de proprietate, combinată uneori cu absența unei despăgubiri adecvate.

Prin urmare, privarea de bun constituie o încălcare a art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C. P. care se pune în cauză este aceea dacă reclamanții au fost sau nu privați de bunul lor în sensul acestor dispoziții. Curtea apreciază că reclamanții nu au fost privați de bunul lor, pentru că culpa în dobândirea bunului le revine în exclusivitate, deoarece nu și-au intabulat hotărârea judecătorească prin care li s-a restituit imobilul, pentru ca, ulterior să se întocmească protocolul de predare-primire a bunului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A. M. și A. B. R. ANA împotriva sentinței civile nr. 785 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A.-T. N. A. A. P. C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: O.R.G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1535/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă