Decizia civilă nr. 5145/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5145/R/2012
Ședința publică din data de 19 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
I.-D. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. C.-D., împotriva deciziei civile nr. 4. din 27 septembrie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții P. C. F. și C. LOCAL AL C. F., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
12 decembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere careface parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 20627/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. C. D. împotriva pârâtului P. comunei F.
Prin decizia civilă nr. 4. din 27 septembrie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...) s-a respins apelul declarat de reclamantul D. C. D. împotriva sentinței civile nr. 20627/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N. pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a decide astfel T. a reținut că, reclamantul a acționat în răspundere civilă delictuală pe pârâtul P. comunei F., apreciind că emiterea nelegală de către acesta din urmă a unei autorizații de construcție în favoarea unei terțe persoane, B. Gh. B. de la care reclamantul avea promisiunea cumpărării unui apartament, constituie o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție care a generat în patrimoniul reclamantului un prejudiciu.
Reclamantul a încheiat cu beneficiarul autorizației de construcție un antecontract de vânzare-cumpărare prin care se angaja să cumpere un apartament din blocul edificat în baza autorizației, pentru prețul de 43.000 euro.
Reclamantul a achitat în întregime prețul stabilit prin antecontract, însă constructorul nu a mai putut să-i transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului, deoarece între timp autorizația de construcție s-a anulat în justiție, considerându-se a fi nelegală.
Condițiile angajării răspunderii civile delictuale au fost analizate pe larg de către prima instanță, reținându-se în cauză că răspunderea nu poate fi angajată datorită neîntrunirii condițiilor.
T. a apreciat, ca și prima instanță, că acțiunea în răspundere civilă delictuală nu este întemeiată.
Reclamantul este titularul unui drept de creanță izvorât dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare.
De fapt, reclamantul urmărește recuperarea sumei plătite pentru un apartament al cărui drept de proprietate nu îl mai poate obține.
Cel care a promis transferarea dreptului de proprietate și nu o mai poate face, nu este pârâtul P. comunei F., ci beneficiarul autorizației de construcție, nechemat în judecată.
Așadar, prejudiciul reclamantului a fost generat de neîndeplinirea obligațiilor asumate de către părți în antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta fiind raportul de cauzalitate corect în cauză.
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamantul este parte în contract, iar în ceea ce privește prejudiciile produse în executarea acelui contract, nu poate fi ținut răspunzător pârâtul din prezenta cauză, ci cocontractantul reclamantului.
Dacă o terță persoană s-a obligat să transmită reclamantului un drept de proprietate și acest drept nu se mai poate transmite, acea persoană este ținută să restituie prețul, respectiv să repare prejudiciul reclamantului și nu pârâtul.
Și aceasta deoarece răspunderea contractuală este o răspundere specială față de răspunderea delictuală.
Desigur că reclamantul nu poate rămâne cu prejudiciul nereparat, însă cel ținut la repararea prejudiciului este cocontractantul său, care se va putea întoarce ulterior cu acțiune în regres împotriva pârâtului din prezenta cauză dacă va considera necesar, rămânând a se stabili care este întinderea culpei fiecărei părți în eliberarea unei autorizații de construcție cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prejudiciul reclamantului este cauzat de imposibilitatea executării contractului, în primul rând și nu de fapta culpabilă a pârâtului, din acest motiv acțiunea în răspundere civilă contractuală fiind prioritară, acțiunea în răspundere delictuală fiind subsidiară.
Reclamantul a mai susținut că este îndreptățit ca pe calea acțiunii oblice, în numele cocontractantului său să obțină despăgubiri de la pârât, fiind întrunite condițiile de exercitare ale acțiunii oblice prevăzute de art. 974 C., această acțiune putându-se baza pe raportul de cauzalitate invocat de către reclamant, respectiv, eliberarea nelegală a autorizației a produs prejudicii beneficiarului autorizației, prejudicii concretizate și în patrimoniul reclamantului.
T. a apreciat însă și sub acest aspect, la fel ca și prima instanță că în cauză nu s-a dovedit de către reclamant că sunt întrunite condițiile de exercitare ale acțiunii oblice. Neexercitarea unui drept de către debitor nu îndreptățește creditorul să acționeze automat în exercitarea acelui drept, ci pentru a fi considerată admisibilă o astfel de conduită este necesar ca debitorul să justifice un interes în acest sens. I. poate fi reprezentat de lipsa mijloacelor materiale în patrimoniul debitorului astfel încât acesta să nu poată satisface creanța creditorului, ori în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, apelul a fost neîntemeiat și sub acest aspect.
Pentru motivele arătate, în baza art. 296 C.pr.civ, tribunalul a respins apelul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D. C.-D. solicitând admiterea recursului și în consecință, modificarea integrală a deciziei atacate, prin admiterea acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată, precum și obligarea pârâților-intimați la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului reclamantul susține că hotărârea instanței de apel este profund nelegala, întrucât este rezultatul unei interpretări greșite a legii și a unei denaturări a stării de fapt și a probelor administrate în cauza.
Arată în primul rând ca acesta și-a întemeiat acțiunea, în principal, pe prevederile art. 998 și urm. vechiul cod civil, text legal ce reglementează instituția de drept a răspunderii civile delictuale, pentru ca în aprecierea recurentului, vinovăția principala în producerea prejudiciului în cauza aparține P.ui C. F., și nu numitului B. Gh. B., care a respectat întocmai autorizația de construcție obținuta legal din partea unei instituții abilitatea statului, despre care se presupune ca cunoaște legea și aplica corect normele de drept.
În contradicție cu opinia instanței de apel, apreciază ca deși exista o anumita culpa a numitului B. Gh. B., vinovăția principala aparține pârâtului-intimat P. C. F., pentru nesocotirea cu buna știința, chiar deliberata, a legilor tarii, și a intereselor cetățenilor, motiv pentru care a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 998 (vechiul) cod civil și nu pe prevederile art. 969 coroborate cu art. 1073 și urm. (vechiul) Cod civil ce reglementează răspunderea civila contractuala.
Cu privire la acest temei de drept, apreciază că cererea recurentului este pe deplin justificata și probata, fiind întrunite în speța toate condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv, existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite (imputabile paratului) și a legăturii de cauzalitate între fapta delictuală și prejudiciu.
Contrar opiniei instanței de fond, conform căreia nu s-ar fi făcut dovada existentei unui prejudiciu, solicită să se observe că existenta acestui prejudiciu rezulta din imposibilitatea valorificării drepturilor reclamantului, legate de apartamentul al cărui preț a fost achitat în întregime, (și aici nu are importanta faptul ca recurentul este cumpărător al apartamentului sau doar titularul unui drept de creanța rezultat din Antecontractul încheiat cu numitul B. Gh. B., dezvoltătorul imobiliar care a promis vânzarea apartamentului în cauza și a încasat banii reprezentând prețul acestuia). Important este ca acest apartament a fost construit și promis spre vânzare pe baza unei autorizații de construire valabile la acea vreme. Aceasta autorizație a fost anulata ulterior, de către instanța de contencios administrative și fiscal, pentru motivul ca aceasta a fost eliberata cu încălcarea flagranta a legii și a normelor de urbanism, fiind lezate inclusiv interesele proprietarilor vecini ai terenului în cauza, care de altfel au și promovat acțiunea de contencios administrativ.
Astfel, instituția P.ui comunei F., care a eliberat autorizația, de construcție anulata, (și nu dezvoltătorul imobiliar B. Gh. B. - persoana fizica care s-a adresat unei instituții publice pentru obținerea unui act administrativ), se face vinovata de crearea prejudiciului.
Ulterior Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât obligarea numitului B. Gh.
B. la demolarea construcției care s-a executat pe baza unei autorizații de construire nule.
Existenta prejudiciului rezulta din faptul ca reclamantul, de buna credința, având în vedere o autorizație de construire emisa de o autoritate a
Statului R., a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care a urmărit dobândirea, desigur în viitor, a unui drept de proprietate asupra unui apartament ales, achitând totodată integral prețul acestuia, în suma de
43.000 euro, aflând ulterior ca apartamentul acestuia se afla într-un bloc de locuințe construit ilegal, pe baza unei autorizații de construire anulata (pe motivul că la eliberarea acesteia au fost nesocotite normele de urbanism și legea), și ca aceasta locuința este supusa demolării, existând o hotărâre judecătoreasca irevocabila, privind aceasta obligație.
În subsidiar, chiar daca acest bloc - construit ilegal, nu se va demola, acesta este prejudiciat, prin pierderea prețului achitat, pentru următoarele motive:
Construcția nu este și nu poate fi intabulata, fapt ce atrage următoarele consecințe: lipsa posibilității de a întocmi acte legale cu privire la acest apartament; lipsa posibilității de a stabili domiciliul legal în aceasta, construcție, și de a obține acte de identitate; lipsa posibilității de a încheia contracte cu furnizorii de utilități; lipsa posibilității de a închiria apartamentul; lipsa posibilității de a vinde sau de a greva cu sarcini apartamentul; etc.
Cu alte cuvinte, prin situația creata, recurentul nu a dobândit un drept de proprietate cu toate atributele specifice acestui drept și nici în viitor nu va putea beneficia de aceste drepturi.
În concret recurentul a achitat o suma de bani, i s-a predat fizic, nu și juridic, un apartament, care nu exista în acte, nu poate fi folosit în condiții normale, și în final nu poate fi înstrăinat, existând inclusiv riscul dispariției fizice prin demolare.
Cu toate acestea, instanța de fond apreciază ca nu exista un prejudiciu concret și chiar daca ar exista nu ar fi imputabil pârâților.
Recurentul apreciază ca vinovăția principala în producerea prejudiciului în cauză aparține P.ui C. F., și nu numitului B. Gh. B., care a respectat întocmai autorizația de construcție obținută legal din partea unei instituții abilitate a statului, despre care se presupune ca cunoaște legea și aplica corect normele de drept.
Tocmai datorita faptului ca imposibilitatea realizării drepturilor recurentului asupra apartamentului contractat se datorează faptei culpabile a pârâtului - intimat P. C. F. și nu faptei numitului B. Gh. B. a înțeles sa promoveze prezenta cauza în contradictoriu cu primul iar având în vedere faptul ca între acesta (P. C. F.) și reclamant nu exista o convenție, temeiul de drept al acțiunii nu poate fi decât art. 998 Cod civil.
Având în vedere aspectele de mai sus, rezulta în mod evident faptul ca în speța sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sarcina pârâtului-intimat, respectiv existenta unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, existenta unui prejudiciu concret și existenta legăturii de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu.
În subsidiar critică hotărârea atacata și datorita faptului ca instanța de apel, ca și instanța de fond a apreciat ca acțiunea nu poate fi primita și ca acțiune oblica, datorita faptului cu nu ar fi fost dovedita în speța existent unui interes serios și legitim.
În contradicție cu opinia instanței de fond și apel, apreciază că în speța sunt întrunite inclusiv condițiile de admisibilitatea ale acțiunii oblice, inclusiv prin existent unor probe ce atesta starea de insolvabilitate a numitului B. Gh. B., astfel încât condițiile acțiunii oblice, respectiv: existentaunor raporturi juridice obligaționale între recurent și B.. Gh. B., ca persoana îndreptățită sa acționeze în mod nemijlocit împotriva persoanei vinovate; inactivitatea debitorului B. Gh. B. existenta unui interes legitim, pentru promovarea acțiunii oblice sunt îndeplinite.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În motivarea recursului reclamantul susține că vinovăția principala în producerea prejudiciului în cauza aparține P.ui C. F., și nu numitului B. Gh. B., deși există și o anumita culpa a acestuia, care a respectat întocmai autorizația de construcție obținuta legal din partea unei instituții abilitatea statului, despre care se presupune că ar cunoaște legea și aplică corect normele de drept, fiind întrunite în speța toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Curtea, constată că motivul de recurs este nefondat, deoarece prejudiciul invocat rezultă din neîndeplinirea obligațiilor asumate de către părți în antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta fiind raportul de cauzalitate direct. Cuantumul prejudiciului a fost stabilit în raport cu terțul față de antecontract ca fiind chiar prețul din antecontract.
În cazul în care o parte contractantă s-a obligat să transmită un drept de proprietate și nu își îndeplinește această obligație, acea persoană este ținută să restituie prețul, respectiv să repare prejudiciul reclamantului.
Pentru aceasta este necesar, ca, în cazul în care restituirea nu se face benevol, să fie intentată o acțiune în răspunderea contractuală.
Persoana care a promis transferarea dreptului de proprietate și nu o mai poate face, nu este pârâtul P. comunei F., ci beneficiarul autorizației de construcție, nechemat în judecată în prezenta cauză, și față de care nu a rezultat până în prezent că ar fi fost intentată o acțiune în răspundere contractuală.
Unul dintre motivele pentru care nu se poate face transferul dreptului de proprietate este și anularea autorizației de construire, dar aceasta nu înseamnă că răspunderea principală este a unei alte persoane decât a cocontractantului. De principiu răspunderea contractuală este principală, iar răspunderea delictuală este subsidiară.
În speță, chiar și după aplicarea acestui principiu, trebuie observat că izvorul răspunderii delictuale nu este o faptă intervenită între părțile contractului ci o faptă a unui terț, iar reclamantul nu are o acțiune directă împotriva acestuia, ci doar o acțiune oblică.
Eventuala culpă la emiterea nelegală a autorizației de construire a cocontractantului beneficiar al autorizației de construire poate fi invocată ca
și temei al răspunderii delictuale, dar numai față de acesta pe calea unei acțiuni directe.
O altă culpă a unei terțe persoane cu care nu este în raporturi directe poate fi invocată doar pe calea acțiunii oblice.
Prejudiciul care este invocat de către reclamant, după cum arată și acesta, constă în imposibilitatea valorificării drepturilor acestuia, legate de apartamentul al cărui preț a fost achitat în întregime.
Dar, constată Curtea, această problemă este cantonată doar unei răspunderi civile contractuale, derivată chiar din contractul încheiat, în care pârâtul din prezenta cauză nu a fost parte, iar nu unei răspunderi civile delictuale.
Faptul că autorizația a fost anulata ulterior nu dă loc decât la o răspundere civilă contractuală, izvorâtă din neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Obligațiile contractuale nu mai pot fi executate și neexecutarea este ceea ce interesează pe reclamant. A. este raportul direct de cauzalitate, prejudiciul cauzat din cauza neexecutării obligațiilor contractuale. Raportul mediat, sau indirect, implică stabilirea motivului pentru care nu se pot îndeplini obligațiile contractuale, dar fiind un raport de cauzalitate indirect nu poate da naștere nici unei răspunderi între persoane care nu sunt parte în raportul de cauzalitate direct.
Nu se neagă existența prejudiciului, imposibilitatea intabulării sau chiar eventualitatea demolării construcției, după cum nici nu se afirmă acest prejudiciu, dar constatarea acestuia este subsidiară celorlalte chestiuni analizate. pentru că în răspunderea civilă este important raportul imediat și direct doar acesta poate și va fi luat în considerare.
De acea, în cazul în care nu există raport direct, reclamantul nu are la îndemână o acțiune directă ci doar o acțiune oblică.
Acest argument combinat cu subsidiaritatea răspunderii delictuale față de răspunderea contractuală, sunt argumente care fac să nu poată fi admisă acțiunea.
Dacă există un prejudiciu din cauza emiterii și anulării autorizației nelegale acesta poate fi cerut doar față de primar, dar numai de către beneficiarul autorizației de construire, aceste persoane fiind în raport de cauzalitate direct, prin intermediul emiterii autorizației de construire nelegale anulate. Oricum acest prejudiciu este diferit de cel rezultat din neîncheierea contractului, obiectul, prejudiciul, raporturile de cauzalitate și persoanele din raport fiind diferite.
Recurentul nu a dobândit un drept de proprietate, așa cum a promis cealaltă parte contractantă, dar asta face doar ca reclamantul să poate solicita rezoluțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor, în raport de acea parte contractantă.
Faptul ca între pârât și reclamant nu exista o convenție, nu face ca în mod automat temeiul de drept al oricărei acțiuni să fie doar art. 998 Cod civil.
Nu sunt întrunite condițiile de admisibilitatea ale acțiunii oblice, pentru că lipsește condiția stării de insolvabilitate a numitului B. Gh. B. I. este dat de lipsa mijloacelor materiale în patrimoniul debitorului, astfel încât acesta să nu poată satisface creanța creditorului, ori în cauză nu s-a constatat îndeplinită această condiție.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304
Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. C.-D. împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-T. N. M.-C. V. I.-D. C.
M.-L. T.
GREFIER
Red. I.D.C./dact. V.R.
2 ex./(...)
Jud. fond I. T. - Judecătoria Cluj-Napoca
Jud. apel M. T./C.-V. Balint - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 2780/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 25/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
