Decizia civilă nr. 1537/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1537/R/2012
Ședința din 29 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : ANA I.
JUDECĂTOR : T.-A. N. JUDECĂTOR : A.-A. P. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. B. împotriva sentinței civile nr. 861 din 21 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -. G. A F. P. C. ȘI A. N. P. R. P., având ca obiect plângere la L. 1..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente R. B., avocat G. S. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 martie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate A. N. P. R. P., note de ședință.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar adresa nr.
1185/111/IV/I emisă de către I. P. J. C., cererea adresată I. P. J. C. și dovada comunicării acesteia și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii în parte, în sensul de a trimite cauza spre rejudecare T. C., cu indicația de a disjunge petitele care sunt de competența secției comerciale.
În ce privește petitul 1 din acțiune arată că nu îl mai atacă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 861 din 21 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj au fost respinse excepțiile necompetenței, a prematurității și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de către A. N. pentru R. P..
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. B., împotriva pârâților S. Român prin M. F. P. B., și A. N. P. R. P. B.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâta A. N. pentru R.
P., acestea au fost respinse, pentru următoarele considerente:
Prezenta acțiune nu se încadrează între cele prevăzute de T. VII din L.
2., deci nu sunt aplicabile normele speciale de competență invocate de către pârâtă, ci normele generale. În consecință, excepția necompetenței a fost respinsă.
De asemenea, față de motivele invocate în acțiune, și anume că procedura specială reglementată de stat este ineficientă, nu a putut fi primită excepția prematurității, reclamanta arătând că nu-și întemeiază cererea pe T. VII, ci pe jurisprudența C. și C.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a A. nu a putut fi primită, față de formularea petitului doi din acțiune și de prevederile T. VII din L. 2. prin care toate atribuțiile reglementate de această lege sunt date acestei instituții, fiind prevăzut chiar că prin A. se face plata.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, nu pot fi înlăturate de la aplicare reglementările speciale, și anume cele din T. VII al L. 2., pe considerentul că această procedură este nefuncțională.
Legiuitorul a stabilit în mod expres atât procedura cât și organele competente pentru plata despăgubirilor, prin T. VII al L. 2., ori aceste prevederi se aplică cu prioritate, în baza principiului general de drept
"specialia generalibus derogant".
Î. Curte a arătat că înlăturând dispozițiile speciale, cu motivarea că procedura anevoioasă permite suprimarea acestei proceduri legale și instituirea pe cale jurisdicțională a altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege, înseamnă din partea instanțelor crearea dreptului într-o materie în care nu există lacună legislativă, pentru ca a cest lucru să fie permis, depășindu-se astfel funcția jurisdicțională, care presupune aplicarea dreptului, iar nu crearea acestuia.Judecătorul tranșează litigii prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale și reglementare, pentru că altminteri ar însemna că ia locul puterii legiuitoare, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat.
Considerentul că datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire au fost pronunțate condamnări ale S.ui Român la Curtea E. nu este în măsură să justifice acordarea măsurilor reparatorii în alt mod decât cel prevăzut de lege, pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficiențelor din sistem și nici eficacitatea reparațiilor.
A mai arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, că în timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune
Convenția europeană.
Ca atare, nimic nu ar împiedica instanța de contencios european - la jurisprudența căreia s-a făcut referire pentru a se justifica acțiunea de față - să constate în continuare aceleași încălcări ale Convenției, când în locul legii este pusă așa numita normă pretoriană.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a legiuitorului și să realizeze studii de impact privind implicațiile financiare asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor și nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți.
Or, principiul legalității ca parte a preeminenței dreptului căruia instanța europeană îi acordă importanță primordială în jurisprudența sa, presupune existența unor norme accesibile, precise și previzibile, exigențe cărora nu le corespunde jurisprudența creată prin înlăturarea cadrului normativ.
În realitate, invocata nefuncționalitate a sistemului atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.
În acest sens, în hotărârea pilot (cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva României) s-a reținut că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 228); că, este nevoie de o „. totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate"; (par.
235) și de „. urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 232).
Or, practica judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror aplicare este chemată să o facă și nu atunci când creează ea norme care pot fi diferite de la o speță la alta, având în vedere că rolul firesc al legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei.
Având în vedere toate aceste considerente și reținând că nu există temei de drept în baza căruia M. F. sau A. să poată fi obligate la plata despăgubirilor către reclamantă ori la emiterea titlului de despăgubiri și a titlului de plată, în afara procedurii instituită prin T. VII al L. 2. cu modificările ulterioare, instanța a respis acțiunea civilă formulată de reclamanta R. B., în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. F. și A. N. pentru R. P., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în consecință admiterea excepției necompetenței materiale a T. C. în soluționarea în primă instanță a capătului 2 din acțiune.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312 alin. 6 teza I și alin. 7 raportat la art. 304 pct. 3 Cod proc.civ., reclamanta a arătat că, nelegalitatea sentinței atacate constă în încălcarea normelor de competență materială cu privire la capătul 2 de acțiune, prin care a solicitat obligarea A. la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri și ulterior, a titlului de plată, capăt de acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 1 și 21 din
Constituția României, L. nr.1. și L. nr. 2..
Instanța de fond fără să pună în discuția părților natura acțiunii, respectiv acțiune de drept comun sau acțiune întemeiată pe o lege specială, deci prin încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod proc.civ., pronunță sentința arătată, fără să-și verifice competența, cu atât mai mult cu cât această excepție fusese invocată de pârâta A.
Reținerile instanței de fond cu privire la natura acțiunii sunt contradictorii și reținute fără a pune în discuția părților aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun sau a celor din legea specială.
Sentința a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică, art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. Chiar dacă acțiunea a fost înregistrată pe rolul S. civile a T. C., în virtutea rolului activ, a principiului aflării adevărului și prev. art. 1591alin. 4 Cod proc.civ., instanța din oficiu trebuia să verifice și să stabilească dacă este competentă general, să rețină în încheierea de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența sa, să țină seama de normele de ordine publică privind competența materială. Prin întâmpinarea depusă S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului declarat de reclamantă, invocând în sprijinul poziției sale decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin notele de ședință depuse la (...) A. a învederat instanței că Tribunalul Cluj nu era competent să soluționeze cauza, că litigiile ce vizează procedura prevăzută de T. VII din L. nr. 2. sunt de competența S. de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. Examinând recursul declarat, curtea apreciază că este întemeiat și în consecință, în baza art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. 6 teza I și alin. 7 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr.1. și L. nr. 2., prin petitul 2 al acțiunii solicitând obligarea A. N. P. R. P. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și ulterior titlu de plată. Potrivit art. 13 alin. 1 din HG nr. 34/2009, „pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirii care se acordă potrivit prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor";, iar conform alin. 4 și 5, lucrările Comisie Centrale se asigură de A. N. pentru R. P. din subordinea cancelariei Primului Ministru, lucrările fiind conduse de P. A. N. pentru R. P.. Conform art. 19 și 20 din același act normativ, deciziile adoptate de C. C. pot fi atacate cu contestație, în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat de C. C., competența de soluționare revenind S. de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază domiciliază reclamantul. Art. 19 din HG nr. 1095/1995 de aprobare a N. metodologice de aplicare a T. VII don L. nr. 2., prevede că decizii adoptate de C. centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile L. nr. 554/2004. Prezenta acțiune, care are ca obiect obligarea acestei comisii la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și ulterior titlu de plată, este supusă acelorași reguli de competență ca și cele referitoare la soluționarea contestațiilor împotriva deciziei sau titlului emis, acestea fiind acte administrative. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță în baza art.3 pct.1 Cod proc.civ., S. de contencios administrativ și fiscal a C. de A. C., în prezent Secția a II-a civilă și nu T. C., așa cum greșit a apreciat prima instanță. Drept urmare, curtea în baza art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., va admite recursul declarat de reclamanta R. B. împotriva sentinței civile nr. 861 din (...) a T. C. pe care o va casa parțial cu privire la petitele vizând obligarea A. N. P. R. P. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și a titlului de plată. În baza art. 158 Cod proc.civ., va admite excepția necompetenței materiale a T. C. și va trimite cauza spre rejudecare C. de A. C. - Secția a II-a civilă. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamanta R. B. împotriva sentinței civile nr. 861 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează parțial cu privire la petitele vizând obligarea A. N. P. R. P. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și a titlului de plată. Admite excepția necompetenței materiale a T. C. și trimite cauza spre rejudecare C. de A. C. - Secția a II-a civilă. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A.-T. N. A. A. P. C. B. Red. IA dact. GC 3 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 2500/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4444/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
