Decizia civilă nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A/2012
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte : D.-L. B.- icepreședinte al C. de A. C.Judecător : V. M.-președintele C. de A. C.
Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, în rejudecare după casare, apelul declarat de pârâta P. O. R. "B. V." I., împotriva sentinței civile nr. 3./(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. R. U. CU R. G.-C. I., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
20 ianuarie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 25 ianuarie 2012, pârâta apelantă a depus la dosar „ concluzii scrise „ filele 45-58 din dosar.
De asemenea, la data de 27 ianuarie 2012, reclamanta intimată a depus la dosar, atât prin fax înregistrate ulterior prin serviciul de registratură al instanței, „ concluzii „ aflate la filele 59-76 din dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3. din 13 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P. R. U. cu R. G. - C. I. C., împotriva pârâtei P. O. R. „. V. I. și, în consecință, s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 2310/(...), prin care pârâta și-a înscris în CF nr.
16581 C. dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub A 2-4 în baza D. nr. 3. și restabilirea situației anterioare prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei P. R. U. cu R. G.-C. I. C.
Pârâta a fost obligată să predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință imobilele înscrise în CF nr. 16581 C., cu nr. top (...)/2,
7257/3 constând în locaș de cult, casă parohială și loc de casă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N. privind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. U. cu R. G.-C. în contradictoriu cu pârâta P. O. R. „. V. I. în favoarea T.ui C. - Secția Civilă.
În motivarea soluției de declinare, prima instanță a avut în vedere valoarea imobilului în litigiu care, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză este de 2.475.445 lei, or potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. b, competența în primă instanță revine tribunalului.
Deși, acest text prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste
500.000 Ron, ipoteză care nu este întrunită în speță, tribunalul verificându- și competența a stabilit că este competent să soluționeze acest litigiu în primă instanță potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 3 din D.-L. nr. 1..
Conform înscrierii din C.F. nr. 16581 C., imobilul cu nr. top. (...)/2 și top.7257/3 constând din biserică, casă parohială și loc de casă în suprafață de 721 stj.p a constituit proprietatea B. G.-C. din C.
La data de 15 iulie 1950, prin încheierea de carte funciară nr. 2310 imobilul a fost trecut în proprietatea P. O. R. din C. X I., temeiul acestei treceri fiind D. nr. 3..
Conform adeverinței eliberate de E. R. U. cu R., G.-C. P. I. este continuatoarea celei înființate de prof. V. C. în anul 1938 și preluată de biserica ortodoxă.
P. art. 1 din D.-lege nr. 1., cu modificările ulterioare operate prin O. nr. 6. și L. nr. 1., ca urmare a abrogării D. nr. 3., prin D.-lege nr. 9., B. R. U. cu R. (greco-catolică) se organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
În articolul 2 al aceluiași act normativ, se stipulează expres că bunurile preluate de către stat prin efectul D. nr. 3. aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, B. R. Unite cu R. G.-C..
Art. 3 alin. 1 din actul normativ menționat dispune în sensul că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut B. R. U. cu R. (greco-catolică) și au fost preluate de B. O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
În acest sens, partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții. Convocarea se face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. D. convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea unei acțiuni în justiție, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, în condițiile D. lege nr. 1. modificat prin OG nr. 6. și prin
L. nr. 1., pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcașurile de cult
În practica sa jurisdicțională, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 3 din D.-lege nr. 1. și a reținut în esență că prin acest act normativ legiuitorul a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate și anume a) decizia unei comisii mixte, formată din reprezentanții clericali ai cultului care a deținut aceste bunuri după anul 1948 și, respectiv, ai cultului care a preluat aceste bunuri după 1948; b) opțiunile credincioșilor din comunitățile pentru uzul cărora aceste bunuri sunt destinate, fiind vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate printr-o modalitate diferită de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietatea de stat, reconstituire ce se face cu respectarea principiului libertății cultelor religioase (Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, Decizia nr.
1201 din 11 noiembrie 2008).
Referitor la procedura prevăzută de art. 3 alin. 1 din D. nr.
1., cu modificările ulterioare, tribunalul a reținut că reprezentanții celor două culte s-au întâlnit la data de 22 ianuarie 2004, apreciind că este necesar a se soluționa problema pe cale amiabilă. U., deși ambele părți au susținut că au avut loc mai multe întâlniri, nu s-a ajuns la o înțelegere. În aceste condiții, inadmisibilitatea acțiunii invocată de către pârâtă este neîntemeiată, atâta timp cât s-a urmat procedura prevăzută de actul normativ special. Pe de altă parte, restituirea locașurilor de cult excede dispozițiilor legilor speciale adoptate până în prezent, o respingere a acțiunii pe acest temei constituind o denegare de dreptate. A. considerente sunt valabile și în ceea ce privește susținerea că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 care în art. 8 menționează că nu intră sub incidența prezentei legi regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase care este reglementat de OUG nr. 9.. P. art. 1 alin. 2 din OUG nr. 94/2004 regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială.
Rezultă din cele expuse că reclamanta a urmat procedura prevăzută de
D.-L. nr. 1., iar potrivit art. 3, are deschisă calea unei acțiuni în justiție, potrivit dreptului comun. A., reclamanta a învestit instanța cu prezenta cerere de chemare în judecată formulată în temeiul art. 480 C.civ, raportat la art. 37 din L. nr. 1..
Reclamanta a menționat cu ocazia primei cereri de chemare în judecată că sunt un număr de 10 credincioși greco-catolici, iar în prezenta acțiune susține că numărul acestora este mult mai mare, sens în care a anexat un tabel cu credincioșii greco-catolici. Cu privire la această listă, contestată parțial, în interogatoriul luat reclamanta recunoaște că numărul credincioșilor este „de 204 suflete în viață, 12 morți, 3 plecați în alte cartiere";. La slujbă participă 8 persoane din alte cartiere. Cu toate acestea, în tabelul nominal sunt indicate un număr de 176 de persoane. U., s-a depus o altă listă cu un număr de 193 de persoane( fila 51-58) unde la poziția nr. 40 apare un credincios de pe str. L., la poz. 41-43 str. Dorobanților, 48-49, Nădășel, 50-51 str. Dâmboviței, apoi apar multe poziții cu alte străzii care nu sunt arondate acestei parohii. Comparând domiciliul credincioșilor menționați cu străzile arondate acestei parohii, str. Dragoș Vodă, str. Vrancei, str. Fabrica de C., str. Oașului, str. G. Asachi, str. I., str. Sobarilor, str. Muncii, str. Doinei, str. Breaza și str. C.ului ( fila 7 ) se observă că aproape jumătate din așa-zișii credincioși nu sunt arondați acestei parohii. Din depozițiile martorilor audiați în cauză, reiese că la slujbele organizate de biserica ortodoxă participă un număr de aproximativ
500 de credincioși, iar la cele organizate de biserica greco-catolică un număr de 10 credincioși.
Pârâta a depus la dosarul cauzei un tabel nominal cu cetățenii cartierului care frecventează biserica ortodoxă, în număr de 2890 credincioși, parte din aceștia susținându-se de către reclamantă că sunt credincioșii săi. Cu toate acestea, se poate observa cu ușurință că numărul credincioșilor ortodocși este cu mult mai mare decât al celor catolici.
În cauză, pârâta a acreditat ideea că prima acțiune în revendicare a fost perimată întrucât a exista o înțelegere între cele două părți, înțelegere în baza căreia credincioșii ortodocși au contribuit la construirea unei capele pentru credincioșii greco-catolici în schimbul lăcașului de cult în litigiu. Din probatoriul administrat în cauză reiese că această capelă amenajată în V. C. a fost transformată dintr-o casă cumpărată de preotul paroh V. U.eanu. Nu s-a făcut dovada că biserica ortodoxă a contribuit la această transformare șinici o înțelegere între cele două biserici în aceste sens. De menționat că slujbele credincioșilor bisericii greco-catolice I. C. se desfășoară într-o sală de clasă a unei școli din zonă.
Pentru analiza cererii având ca obiect revendicare și anularea încheierii de întabulare, în speță este necesar ca instanța să se raporteze la perioada intrării în vigoare a D. nr. 1. și nr. 3., în temeiul acestor acte normative fiind desființată B. G.-C., iar credincioșii greco-catolici au fost obligați de conjunctura politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox. Martorii audiați au declarat că în anul 1948 toți credincioșii erau greco- catolici.
Prin adresa Comunității Bisericești O. R. C. X I. prin cererea nr. 3. aprobată de C. E. al E. O. R. a V., F. și C., se stăruie, în urma revenirii credincioșilor la cultul ortodox român, ca bunurile înscrise în CF 16581 și
15736 din C. să fie transcrise în favoarea P. O. C. X-I..
S-a menționat în adresă că văzând unele nedumeriri în ce privește aplicarea art. 37 combinat cu art. 13 din L. cultelor nr. 1. în D. nr. 3. nu pot face dovada părăsirii cultului cerută de prevederile art. 39 din L. nr. 1..
P. dispozițiilor art. 37 din L. nr. 1., dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și aceasta parte proporțională se strămuta tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni), cum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent.
Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; aceasta despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.
Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.
În același timp, valabilitatea trecerii presupunea respectarea dispozițiilor art. 38 alin. 2 din art. 39 din D.-lege nr. 1., conform cărora declarația de părăsire a unui cult se comunică părții componente a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală, niciun cult nu va putea înscrie noi adepți, decât dacă cel care solicită acest lucru face dovada că a anunțat părăsirea cultului căruia i-a aparținut.
În speță, aceste condiții nu au fost respectate în ceea ce privește cultul greco-catolic, singura persoană cu privire la care s-a făcut dovada părăsirii cultului fiind preotul Augustin Suciu nu și că alte persoane au procedat în același fel. Nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioșilor greco-catolici au părăsit cultul și nici că îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre judecătorească. Faptul că în prezent numărul credincioșilor ortodocși este mai mare nu este de natură a crea vreun drept în favoarea acestora, instanța fiind chemată să verifice îndeplinirea condițiilor la momentul trecerii imobilului în proprietatea pârâtei și nu situația prezentă.
Pârâta nu justifică existența unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condițiile în care procedura reglementată de art. 37 din D. nr. 3. nu a fost respectată. De altfel, potrivit adresei comunicate cărții funciare, reprezentanții bisericii ortodoxe nu au putut depune actele cu care să justifice înscrierea în cf a dreptului lor de proprietatea, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 1. anterior invocate. În aceste condiții, încheierea de întabulare nr. 2. iulie 1950 este nelegală, astfel încât tribunalul a apreciat că în mod greșit a fost dispusă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei și radierea dreptului reclamantei. P. dispozițiilor art. 34 alin. 1 din L. nr. 7., orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; acest text este incident în speța de față.
S-a menționat că D. nr. 1. referitor la regimul general al cultelor și D. nr. 3., prin care cultul greco-catolic a fost desființat, nu erau în concordanță cu Constituția din anul 1948, care în art. 27 consacra libertatea de religie, prevăzând că libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de stat. C. religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri.
Chiar dacă prin art. 51 din L. nr. 489/2006 a fost abrogat D. nr. 1., această abrogare nu poate să constituie un obstacol în a aprecia dacă D. nr.
1. a fost sau nu unul abuziv și neconstituțional în raport cu Constituția din anul 1948, câtă vreme modul concret în care a fost aplicat acest decret, în privința imobilului în litigiu, trebuie analizat prin raportare la situația din anul 1948.
Așa cum s-a statuat cu referire la acest aspect, în practica judiciară, instanța de azi este chemată să verifice dacă aplicarea D. nr. 1., în anul
1948, a fost făcută cu respectarea prevederilor sale, mai precis art. 37 din acest act normativ. Or, cu privire la imobilul în litigiu procedura menționată nu a fost respectată iar preluarea a fost abuzivă.
Faptul, invocat în apărare de către pârâtă că acest locaș de cult a fost edificat cu sprijinul tuturor locuitorilor din zona, nu prezintă relevanță și nu este de natură a crea vreun drept în favoarea bisericii ortodoxe, atâta timp cât dreptul de proprietate al reclamantei a fost legal dobândit și mai ales, că la momentul edificării credincioșii erau aproape toți greco-catolici. Reclamanta este continuatoarea fostului proprietar CF deposedat abuziv, justificând calitate procesuală pentru acest demers judiciar.
Așa fiind, instanța a apreciat că acțiunea formulată de către reclamanta P. R. U. cu R. G.-C. este întemeiată și în consecință, în baza prevederilor art. 480 C. și art. 3 alin. 2 din D.-lege nr. 1., cu modificările ulterioare, art. 37 din L. nr. 1. a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, pârâta P. O. B. V., a declarat recurssolicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, arată că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, dând o hotărâre nelegală. În motivarea hotărârii sale, instanța de fond a reținut toate prevederile legale existente în materie (D. nr. 1., L. nr.
10/2001, OUG nr. 9., art. 480 Cod Civil, L. nr. 7.), inclusiv cele care nu mai sunt în vigoare actualmente (D. nr. 3., L. nr. 1., Constituția din 1948), fără a face însă aplicarea dispozițiilor direct aplicabile acestei spețe, respectiv, prevederile D. nr. 1. cu modificările ulterioare, care în art. 3 stabilește că "Situația juridică a lăcașurilor de cult ... care au aparținut B. R. Unite cu R.
(greco-catolica) și au fost preluate de B. O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri".
În speță, nu s-a alcătuit nicio astfel de comisie, iar dacă această comisie mixtă extrajudiciară trebuia să țină seama în hotărârea ei de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri (art. 3), atunci cu atât mai mult instanța de judecată trebuie să facă același lucru, nu să se raporteze în hotărârea sa la texte de lege care actualmente nu mai sunt în vigoare. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu a contestat caracterul abuziv al D. nr. 3. - abrogat.
Instanța a motivat hotărârea în baza unor texte de lege abrogate (a D. nr. 1., Constituția din 1948) deși în prezent-situația este reglementată cât se poate de clar prin D. nr. 1. cu modificările ulterioare.
Mai contestă baza legală a admiterii acțiunii reclamantei, căci la pag. 6 din sentința atacată, se stipulează "art. 37 din L. nr. 1." stă la baza admiterii acțiunii, cu toate că acest text de lege nu mai este în vigoare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 3 din D.-
L. nr. 1., reținând că prin actul normativ în discuție legiuitorul a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate.
Consideră că aceste principii, stabilite în Decizia C. Constituționale nr.
23 din (...) și în Decizia nr. 1201 din (...), au fost încălcate flagrant de către instanța de fond.
A., instanța de fond a constatat că nu s-a întrunit nicio comisie, însă a stabilit că restituirea lăcașurilor de cult, excede dispozițiilor legii speciale adoptate până în prezent, reținând în continuare că temeiul legal în care pârâta a fost chemată în judecată îl constituie art. 480 cod civil și art. 37 din L. nr. 1. - abrogat.
În ceea ce privește al doilea principiu stabilit de Curtea Constituțională, acela al opțiunii credincioșilor, instanța a reținut că deși numărul credincioșilor ortodocși este vădit mai mare (500 de credincioși) decât cel al celor greco-catolici (10 credincioși acest aspect nu contează.
Consideră că nici ultimul principiu statuat de Curtea Constituțională nu a fost respectat, căci prin faptul că se pun în aplicare dispozițiile D.-lege
1., nu înseamnă că se încalcă principiul libertății cultelor religioase.
Libertatea cultelor religioase implică nu numai autonomia lor față de stat, prevăzută de art. 29 (5) din Constituție, ci și libertatea credințelor religioase prevăzută la alin.(1) al aceluiași articol. În condițiile în care, în aceeași comunitate locală există și credincioși ortodocși și credincioși greco-catolici, criteriul esențial al opțiunii majorității enoriașilor - ridicat de Curtea Constituțională la rang de principiu - pentru determinarea destinației locașurilor de cult și a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase a acestui bun, în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe.
Referitor la reținerea instanței în sensul că pârâta nu a făcut dovada părăsirii cultului cerută de prevederile art. 39 din L. nr. 1., consideră că din moment ce cultul greco-catolic a fost desființat, consecințele desființării sale au fost trecerea în proprietatea B. O. R. a patrimoniului acestora, dar și faptul considerării tuturor persoanelor ca fiind ortodoxe. Acest fapt este demonstrat atât prin prevederile D.-lege nr. 9., cât și din prevederile D.-lege nr. 1..
Susține că nu se poate vorbi despre inexistența unu titlu, câtă vreme tocmai textul art. 37 din D. nr. 1. la care face referire instanța de fond și înbaza căruia și-a motivat soluția instanța de fond, prevedea că dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunităților locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
Transferul dreptului de proprietate s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate și nu a unui act de drept civil. Prin urmare, nu se poate susține că intabularea a fost nelegală.
Pe de altă parte, s-a demonstrat că edificarea cultului s-a făcut prin contribuția tuturor românilor din zonă. În timp, cartierul s-a dezvoltat, iar cei care sunt cuprinși în tabelele depuse sunt persoane ce locuiesc în cartier, de cult ortodox și care formează majoritatea celor care frecventează P.; greco- catolicii, pe lângă faptul că sunt în număr foarte mic, au o Capelă pe V. C. și ca atare, nu și-au manifestat și nici nu doresc să intre în posesia prezentului lăcaș de cult.
Consideră că soluția este nu numai nelegală, dar și imorală, contrară perceptelor religioase, aceasta însemnând că lăcașul să fie restituit în considerarea unui număr infim de credincioși, iar marea majoritate (chiar raportat la numărul reținut de către instanța) să fie lăsați sub cerul liber, fără lăcașul în care cel puțin de peste 50 de ani caută să-și găsească alinarea.
Arată că lăcașul de cult a fost înzestrat de enoriașii pârâtei, iar în ceea ce privește Casa P.lă, aceasta a fost transformată radical, nu numai prin supraetajare și realizarea unui acoperiș nou, cât și prin celelalte dotări adiacente care, de asemenea, s-au făcut din sumele agonisite din contribuțiile enoriașilor de rit ortodox.
Pârâta P. G.-C. I. prin concluzii (f.58-60) a solicitat respingerea apelului.
La termenul din data de 24 septembrie 2010, potrivit încheierii de la acea dată, calea de atac a fost calificată ca fiind apel, iar cauza a fost luată în această din urmă compunere.
Prin decizia civilă nr. 258/A/(...) a C. de A. C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta P. O. R. B. V. I., fiind menținută în tot sentințaatacată.
Prin decizia civilă nr. 5576/(...), pronunțată în dosar nr. (...), Î. Curte de
C. și justiție a admis recursul pârâtei P. O. R. B. V. I., a casat decizia recurată și a trimis decizia recurată la aceeași curte de apel.
În considerentele deciziei, Instanța Supremă a reținut că s-a procedat la soluționarea litigiului cu încălcarea dreptului la apărare, care implică un proces echitabil, consfințit prin art. 136 prin C. și art. 6 din Convenția europeană.
A., s-a constatat că cererea de amânare a judecății pentru lipsă de apărare și pentru comunicarea actelor de procedură a fost soluționată de către completul de recurs în condițiile în care calificarea legală a cererii pentru exercitarea căii de atac era apelul, iar după transpunerea cauzei la completul de apel, acesta nu s-a mai pronunțat asupra cererii de amânare ca și complet legal constituit, fiind evident vătămat dreptul la apărare al pârâtei, în condițiile în care aceasta a dobândit calitatea de apelant.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul C. de A. C. cu nr. (...).
Pârâta P. O. R. B. V. I. a procedat la o completare a motivelor de apel,solicitând schimbarea sentinței în totalitate, în sensul respingerii acțiunii formulate, întrucât:
1. Reclamanta nu are calitatea procesuală activă, iar instanța de fond nu s-a pronunțat expres asupra excepției invocate în acest sens. Reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarului tabular din 1946, în CF fiind înscrisă B., iar nu P., adeverința eliberată în acest sens de E. R. U. cu R. greco-catolică C. reprezentând o simplă afirmație.
Lipsește reclamantei și calitatea de proprietar, proprietar tabular fiind
B. G.-catolică din C., entitate fără personalitate juridică.
2. În fața instanței de fond s-a invocat excepția uzucapiunii, în baza art. 27 din D. lege nr. 1., însă Tribunalul Cluj nu s-a pronunțat cu privire la această excepție.
În circumstanțele date ale cauzei, se verifică ipoteza art. 27 din D.-lege nr. 1., iar invocarea prescripției achizitive blochează acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C.
3. Nu se poate face abstracție în cauză de dispozițiile speciale ale art. 3 alin. 1 din D. nr. 1., dorința credincioșilor din comunitatea locală reprezentând un drept fundamental al majorității care poate fi restrâns numai în condițiile art. 53 din Constituție.
Sunt analizate în continuare noțiunile de comunitate locală, comunitate religioasă, credincioși ai comunității locale și comunitate ca persoană juridică, patrimoniul comunității locale ale unui cult și în raport cu textele normative în vigoare la data preluării imobilului în litigiu, se apreciază că transferul patrimonial a fost unul legal.
4. Este invocată inadmisibilitatea capătului de cere având ca obiect anularea încheierii de întabulare, admiterea unei astfel de acțiuni în baza dispozițiilor care reglementează reglementarea cărții funciare fiind contradictorie. Titlul de întabulare al P. O. R. din C. este însăși legea, respectiv D. nr. 1..
În realitate, reclamanta nu a formulat o acțiune în rectificare ci în anularea încheierii de întabulare, iar astfel formulat, capătul de cerere este inadmisibil.
Intimata a răspuns motivelor de apel, prin întâmpinarea suplimentară depusă în data de (...), solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Ambele părți în litigiu au depus concluzii scrise după încheiereadezbaterilor judiciare asupra fondului (pag. 45-86 dosar).
Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel a pârâtei, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Referitor la starea de fapt, împrejurările esențiale au fost temeinic stabilite prin hotărârea primei instanțe.
A., conform C.F. nr. 16581 C., corpul funciar cu nr. top. (...)/2 și top.7257/3 constând din biserică, casă parohială și loc de casă în suprafață de 721 stj.p a constituit proprietatea B. G.-C. din C.
În data de 15 iulie 1950, prin încheierea de carte funciară nr. 2310 imobilele au trecut în proprietatea P. O. R. din C. X I., temeiul acestei treceri fiind D. nr. 3..
Conform adeverinței eliberate de E. R. U. cu R. G.-C. P. I. este continuatoarea celei înființate de prof. V. C. în anul 1938 și preluată de biserica ortodoxă.
Cu privire la procedura reglementată de art. 3 alin. 1 din D. nr. 1., cu modificările ulterioare, ea a fost respectată, reprezentanții celor două culte s- au întâlnit în data de 22 ianuarie 2004, apreciind că este necesar a se soluționa problema pe cale amiabilă. U., deși ambele părți au susținut că au avut loc mai multe întâlniri, nu s-a ajuns la o înțelegere. A., reclamanta aînvestit instanța cu prezenta cerere de chemare în judecată formulată în temeiul art. 480 C.civ, raportat la art. 37 din L. nr. 1..
A.anta a invocat în apărare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. R. U. cu R. G.-C. I. C., susținând, în esență, că nu a fost dovedită împrejurarea că această parohie este continuatoarea B. Catolice din C., înscrisă ca proprietar tabular în CF nr. 16581, în data de (...).
Corespunde realității faptul că B. G.-C. din C. a fost menționată în calitate de proprietar tabular cu privire la imobilele ce fac obiectul prezentului drept litigios, însă nu mai puțin adevărat este că, potrivit regimului general al cultelor religioase, în vigoare la data efectuării înscrierii, B. a fost menționată în sensul de cult religios, cu referire la cultul român greco-catolic (unit), recunoscut la acea dată de S. R.
C. religioase erau recunoscute ca persoane juridice. Tot astfel, părțile componente locale ale cultelor religioase, precum comunități, parohii, unități, grupe, erau recunoscute ca persoane juridice. În acest sens erau dispozițiile D. nr. 1..
De altfel, însăși apelanta, în cuprinsul declarației de apel, astfel cum a fost ea completată, confirmă această organizare, arătând că B. R. U. cu R. cuprinde cinci eparhii, structurate în vicariate, protopopiate și parohii, Eparhia G.-C. de C. - G. având un vicariat la G., mai multe protopopiate și peste 100 de parohii, organizate ca persoane juridice.
P. adeverinței eliberată de E. R. U. cu R. de C. - G. cu nr. 239 din (...), administratorul parohial al P. G.-catolice I. din C.-N. este părintele prof. dr.
I. M. Bota, iar teritoriul P. I. este cuprins între străzile:
- nord - vest: str. Dragoș Vodă, str. Vrancei, str. Fabrica de chibrituri, până la G. C.
- est: str. Oașului, str. G. Asachi, str. I., str. Sobarilor, str. Muncii, până la Î. C.
- nord: str. Muncii, str. Doinei, str. Breaza și str. C.ului.
Așadar, E., prin adeverința emisă, confirmă competența teritorială a P.
R. Unite cu R. C. I. C., imobilele în litigiu fiind cuprinse în perimetrul acestora. Totodată, se confirmă continuitatea juridică, în sensul că reclamanta este continuatoarea P. înființate de preotul V. C. în anul 1938, ale cărei bunuri au fost preluate de S. C. în anul 1948 și predate B. O. R..
Legitimarea procesuală activă a reclamantei a fost, așadar, justificată în cauză, susținerile pârâtei dovedindu-se a fi neîntemeiate.
Se arată că instanța a aplicat dispoziții care nu mai sunt în vigoare actualmente (D. nr. 3., L. nr. 1., Constituția din 1948).
Curtea reține că acest motiv de apel nu este fondat deoarece instanța de fond trebuia să analizeze incidența acelor dispoziții legale, chiar dacă în prezent acestea sunt abrogate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din L. nr. 7. orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Or, ca să se stabilească dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, analiza trebuie făcută la momentul efectuării înscrierii sau al încheierii actului, evident că în funcție de dispozițiile în vigoare la acel moment, al efectuării înscrierii sau al încheierii actului, potrivit regulii tempus regit actum, potrivit căreia actul juridic este supus regulilor aplicabile de la momentul edictării lui.
Mai susține apelanta că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor direct aplicabile acestei spețe, respectiv, prevederile D. nr. 1. cumodificările ulterioare, care în art. 3 stabilește că "Situația juridică a lăcașurilor de cult ... care au aparținut B. R. Unite cu R. (greco-catolica) și au fost preluate de B. O. R. se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri". În speță, se susține, nu s-a alcătuit nicio astfel de comisie.
Acest motiv de apel nu poate fi primit deoarece procedura prealabilă reglementată de art. 3 alin. 1 din D. nr. 1., cu modificările ulterioare, a fost respectată, dat fiind că reprezentanții celor două culte s-au întâlnit în data de 22 ianuarie 2004 apreciind că este necesar a se soluționa problema pe cale amiabilă. U., deși ambele părți au susținut că au avut loc mai multe întâlniri, nu s-a ajuns la o înțelegere.
Conform art. 3 alin. 2 teza II din D. nr. 1., dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau daca nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.
Or, prima ipoteză este cea din speță, anume comisia constituită nu a ajuns la niciun rezultat, prin urmare reclamanta era îndreptățită să formuleze prezenta acțiune în justiție, pe calea dreptului comun.
Atunci când instituie criteriul dorinței majorității credincioșilor, art. 3 alin. 1 din D. nr. 1. se referă doar la modul în care comisia mixtă va stabili situația juridică a lăcașurilor de cult.
Prin urmare, acest criteriu va fi luat în considerare doar de către numitele comisii mixte, dat fiind că în cazul în care comisia nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, dar se menționează expres în același text al art. 3 alin. 2 din D. nr. 1. că aceasta se exercită potrivit dreptului comun.
Or, dacă se aplică dreptul comun acesta nu poate fi legea specială, adică nu sunt aplicabile art. 3 alin. 1 din D. nr. 1., ci C. civil și L. nr. 7..
A.anta mai susține că instanța de fond a constatat că nu s-a întrunit nicio comisie, însă a stabilit că restituirea lăcașurilor de cult, excede dispozițiilor legii speciale adoptate până în prezent, reținând în continuare că temeiul legal în care pârâta a fost chemată în judecată îl constituie art. 480 Cod Civil și art. 37 din L. nr. 1. - abrogat.
A fost dovedit în cauză că acea comisie s-a întrunit dar nu a ajuns la un rezultat, iar în ce privește lipsa unei reglementări speciale, aceasta este reală și, prin urmare, devin incidente dispozițiile dreptului comun aplicabil în materie, anume, C. civil, L. nr. 7. și analiza aplicării corecte a D. nr. 3. și a D. nr. 1., chiar dacă în prezent acestea sunt abrogate au fost în vigoare la momentul preluării și prin urmare este necesară analiza corectei lor aplicări la acel moment.
Curtea reține că atâta timp cât D. nr. 3. a procedat în mod abuziv la desființarea cultului greco-catolic, ceea ce este de notorietate, iar pârâta la rândul ei arată în mod expres, prin motivele de apel, că nu a contestat caracterul abuziv al D. nr. 3., atunci nu se poate susține că trecerea în proprietatea B. O. R. a unei părți a patrimoniului cultului greco-catolic efectuată în baza unui act normativ abuziv ar fi mai puțin abuzivă.
Invocarea D.-lege nr. 9., cât și a D.-lege nr. 1. nu schimbă caracterul abuziv al preluării imobilelor, dat fiind că acest caracter se analizează în prezent în funcție de starea de fapt și de legislația de la momentul preluării.
Faptul că de la acel moment toate persoanele ce au aparținut cultului greco-catolic au fost considerate ca aparținând cultului ortodox este real în proporție cu majoritatea credincioșilor și dă posibilitatea unor analize care nu face obiectul acestei cauze, cum ar fi însușirea intimă a ritului ortodox de către foștii credincioși greco-catolici, iar aceasta împreună cu folosirea de către aceeași credincioși, acum aparținând cultului ortodox, a aceluiași locaș de cult care a aparținut cultului greco-catolic, dar în prezent aparținând cultului ortodox, face să se nască sentimentul și ideea de nedreptate la momentul la care se dispune restituirea legitimă prin prisma dreptului comun a unui astfel de locaș de cult către persoana juridică a cultului greco-catolic, care era proprietar înscris în cartea funciară asupra imobilului.
Susține apelanta că nu se poate vorbi despre inexistența unu titlu câtă vreme tocmai textul art. 37 din D. nr. 1. la care face referire instanța de fond și în baza căruia și-a motivat soluția instanța de fond, prevedea că dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunităților locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.
În speță nu s-a dovedit respectarea procedurii prevăzute de art. 37 din D. nr. 1., dat fiind că alin. ultim al acestui text legal prevede că era necesar ca aceste cazuri prevăzute în acest articol să fie constatate și soluționate de judecătoria populară a locului, or o astfel de hotărâre judecătorească nu a fost depusă.
Textul art. 37 din D. nr. 1. era aplicabil tuturor cultelor dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al D. nr. 3..
Mai susține apelanta că transferul dreptului de proprietate s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate și nu a unui act de drept civil; prin urmare, nu se poate susține că intabularea a fost nelegală.
Susținerea nu este reală întrucât în cartea funciară, sub B 8, se menționează că intabularea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în baza cererii nr. 2038/1952 și a D. nr. 3., ori o cerere nu este un act administrativ, iar menționarea ca temei al intabulării a D. nr. 3. nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală.
Pe de altă parte, susține apelanta, s-a demonstrat că edificarea cultului s-a făcut prin contribuția tuturor românilor din zonă. În timp cartierul s-a dezvoltat, iar cei care sunt cuprinși în tabelele depuse sunt persoane ce locuiesc în cartier, de cult ortodox și care formează majoritatea celor care frecventează P., greco-catolicii pe lângă faptul că sunt în număr foarte mic, au o Capelă pe V. C. și ca atare, nu și-au manifestat și nici nu doresc să intre în posesia prezentului lăcaș de cult.
Cu referire la acest motiv de apel, se apreciază că nu poate fi primit dat fiind că această contribuție este reală și prin tradiție edificarea unui locaș de cult se face și prin contribuția, sau uneori cu contribuția majoritară a membrilor acelui cult, dar această chestiune vine în coliziune cu dispozițiile dreptului comun care nu dau posibilitatea decât unității de cult să fie înscrisă ca proprietară după finalizarea edificiului și concretizarea contribuției credincioșilor.
Apariția situațiilor atipice, cum este cea în speță, a edificării unui locaș de cult de către cultul greco-catolic și prin contribuția credincioșilor greco-catolici care între timp au devenit ortodocși, iar apoi lăcașul de cult,devenit proprietatea ortodoxă odată cu trecerea forțată a credincioșilor, se restituie cultului greco-catolic, nu dă posibilitatea credincioșilor deveniți ortodocși de a pretinde bunul, lăcașul de cult, pentru ei, dat fiind că potrivit dreptului comun ce se aplică în materie proprietatea asupra acestui locaș de cult se dezbate între persoanele juridice unități sau părți ale cultelor, care au fost doar ele rând pe rând proprietare ale lăcașului de cult.
În ceea ce privește Casa P.lă, apelanta arată că aceasta a fost transformată radical, nu numai prin supraetajare și realizarea unui acoperiș nou, cât și celelalte dotări adiacente care de asemenea s-au făcut din sumele agonisite din contribuțiile enoriașilor de rit ortodox.
Curtea reține că aceasta este o cerere care a fost formulată pentru prima dată în apel, inadmisibilă prin urmare, potrivit art. 292 Cod procedură civilă, iar pretențiile de acest gen, dacă sunt regulat formulate, sunt soluționate prin prisma dispozițiilor art. 494 Cod civil.
Cu privire la excepția prescripției achizitive, invocată de apelantă, în condițiile speciale prescrise prin D. nr. 1., Curtea subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 27 din actul normativ evocat, se numește uzucapiune tabulară sau în convalescența titlului cazul în care s-au înscris fără cauză legitimă drepturile reale care pot fi dobândite prin uzucapiune, ele rămânând valabil dobândite dacă titularul dreptului l-a posedat cu bună- credință, potrivit legii, timp de 10 ani.
Sunt, așadar, necesare, pentru uzucapiunea tabulară următoarele condiții: înscrierea fără cauză legitimă a unor drepturi reale, exercitarea posesiei cu bună-credință și termenul de 10 ani.
Apare evident că, în prezenta cauză, nu se verifică a doua condiție a uzucapiuni tabulare, exercitarea posesiei cu bună-credință, o posesie utilă, formată din elementele ei componente, corpus și animus, și care să conțină elementele calitative de a fi continuă, netulburată, publică și neechivocă. În cauză, preluarea abuzivă a imobilelor de către S. C., în absența unui titlu legal constituit cu privire la acesta, exclude caracterul bunei credințe a posesiei exercitată, imprimând acesteia caracterul violenței și al echivocului. Prin urmare, efectul achizitiv al uzucapiunii tabulare, care constă în dobândirea dreptului real în persoana proprietarului tabular, apare exclus în prezenta speță.
Susține apelanta că acțiunea în anularea încheierii de întabulare, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, întrucât ea nu este grefată pe o acțiune în rectificare de carte funciară.
Din această perspectivă, observă Curtea că, printr-o exercitarea rolului activ, prima instanță a dat o calificare juridică corectă acțiunii, urmărind motivele cererii introductive și nu doar capetele de cerere formulate de reclamantă, în mod izolat. Acțiunea este una în rectificare de carte funciară, așa cum apare reglementată o astfel de acțiune prin dispozițiile art. 34 pct. 1 din L. nr. 7., ipoteza vizată fiind aceea a lipsei actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, o lipsă totală de titlu, care, potrivit legii în vigoare la data preluării, trebuia să fie o hotărâre judecătorească.
Acțiunea în rectificare se prezintă aici ca mijloc spre a obține înlăturarea totală a încheierii de întabulare și a consecințelor acesteia, astfel că prin admiterea acțiunii în rectificare se va înlătura automat și încheierea respectivă, efectuată în cartea funciară, fiind vorba de o încheiere nevalabilă, de natură să afecteze însuși fondul dreptului tabular, iar nu de simple greșeli materiale existente în cuprinsul acesteia. Verificate fiind condițiile rectificării reglementată prin art. 34 pct. 1 din L. nr. 7., în mod corect această acțiune a fost admisă în primă instanță cu toate efectele intrinseci.
Nu se justifică, așadar, niciunul dintre motivele de apel susținute de pârâtă, astfel că, văzând și dispozițiile art. 296 C., Curtea va respinge ca nefondată această cale de atac și va menține în tot sentința civilă nr. 3. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...).
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta P. O. R. „. V. I. C. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
D. și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
| ← Decizia civilă nr. 4444/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 121/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
