Decizia civilă nr. 4444/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4444/R/2012
Ședința publică din 26 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A.-A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 416 din 18 mai 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. I., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului pârâtului recurent și reclamantului intimat posibili- tatea de a se prezenta la dezbateri.
De asemenea, C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 verso din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de pârât.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei T.ui C.. De asemenea, arată că la f. 5 din dosarul instanței de fond există o copie de pe procesul-verbal încheiat la data de (...), în care au fost identificate bunurile care au fost confiscate de la reclamantul P. I., iar în cauză au fost efectuate mai multe expertize prin care au fost cuantificate despăgubirile materiale.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 416 din 18 mai 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la D. C. și a fost obligat pârâtul
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului P. I. suma de 55.800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile confiscate și suma de
400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din Sentința nr. 139/(...) a T.ui M. C. și din actele aflate în arhiva CNSAS și depuse în copie la filele 19-27 din prezentul dosar, reclamantul P. I., născut la
9 dec. 1938, a fost condamnat la 20 ani temniță grea, 10 ani degradare civică și confiscare averii, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prev. de art. 209 pct. I Cod penal. comb. cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. I C.p. A fost arestat la 5 feb. 1958. Din biletul de eliberare depus în copie la fila 8 din dosar, rezultă că reclamantul a fost pus în libertate prin grațiere la data de (...).
Instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările pentru faptele prevăzute de anumite texte de lege, printre care și art. 209 din Codul penal, constituie de drept condamnări cu caracter politic.
În consecință, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009, cu excepția art. 5, alin. 1, teza 1, din lege, care a fost declarat ca fiind neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate, tribunalul a constatat că acest petit este întemeiat în parte.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
În cauză, reclamantul a dovedit că a suferit o condamnare politică, astfel cum s-a reținut anterior.
De asemenea, instanța de fond a reținut că în cauză s-a dovedit că bunurile indicate în acțiune au fost confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic.
Astfel, prin sentința penală de condamnare a reclamantului, menționată anterior, s-a dispus confiscarea averii, pe lângă pedeapsa principală a închisorii.
Conform adresei emisă de T. M. C. la data de (...), s-a solicitat executorului judecătoresc de pe lângă T. P. L., aplicarea sechestrului asupra bunurilor condamnatului și trecerea acestora în patrimoniul statului, dat fiind că sentința de condamnare, prin care s-a dispus confiscarea averii, a rămas definitivă.
În procesul-verbal întocmit la data de 9 oct. 1958, s-a menționat că, având în vedere hotărârea penală de condamnare prin care s-a dispus confiscarea averii, executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul condamnatului P. I., în com. Bichiș, unde a găsit-o pe mama acestuia, care a arătat că după soțul ei, decedat, fiul P. I. a moștenit casa cu două camere, acoperită cu țiglă și pereți de lut și terenul.
Martorul S. I., audiat în cauză, a confirmat că, după arestarea reclamantului, autoritățile comuniste au venit acasă la mama acestuia, el neavând frați sau surori, și au confiscat casa, grajdul și două vaci. C. era cu două camere și o tindă, acoperită cu țiglă și grajdul era de 4 pe 4 metri, cu șură de fânar. C. și șura aveau cărămizi de lut și șura era acoperită cu paie. O vacă se vinde în prezent cu 22 milioane lei vechi (2.200 lei Ron).
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert L. N. A., valoarea casei și a grajdului cu șură din cauză este de 51.400 lei (f. 45). La finalul expertizei, expertul a indicat valoarea casei, a șurii și a terenului, dar instanța observă că prin acțiune nu s-a solicitat contravaloarea terenului.
Însumând valorile de mai sus, rezultă suma totală de 55.800 lei, ce reprezintă contravaloarea bunurilor mobile confiscate de la reclamant: casa, șura și două vaci.
Față de considerentele reținute anterior și în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b) din
Legea nr. 221/2009, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 55.800 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic a acestuia.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, reprezentând onorariul avocațial justificat prin chitanța de la fila 62.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C., a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța de fond a acordat suma stabilită prin raportul de expertiză, considerând în mod paradoxal că și casa împreună cu grajdul fac parte din categoria bunurilor mobile.
La dosarul cauzei nu există dovada confiscării efective a bunurilor la care reclamantul a făcut referire în cuprinsul acțiunii introductive.
Din conținutul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 reiese că despăgubirile materiale pot fi acordate numai în situații de excepție, în care nu au fost acordate despăgubiri potrivit legilor speciale de reparație.
Astfel, despăgubirile materiale aferente bunurilor confiscate pot fi solicitate numai în cazul confiscării bunurilor imobile, iar acordarea lor este condiționată de inexistența măsurilor reparatorii în condițiile unor legi speciale de reparație.
În speță, reclamantul nu a menționat demersurile întreprinse și rezultatele acestora pe lângă autoritățile abilitate de legiuitor cu soluționarea cererilor formulate în baza actelor normative cu caracter reparator, acesta fundamentându-și cererea pe simple susțineri nedovedite.
În acest sens, reclamantul trebuia să depună documente emise de autoritățile abilitate (primărie sau Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților) din care să rezulte că nu a beneficiat de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În mod nejustificat, tribunalul a înlăturat criticile formulate de pârât prin intermediul obiecțiunilor depuse la raportul de expertiză, cu privire la care în cuprinsul considerentelor nu se face nicio mențiune.
Concluziile din raportul de expertiză nu sunt în concordanță cu detaliile menționate în cele 3 fișe tehnice ale acestuia.
Toate calculele prezentate în fișele tehnice sunt hazardate și fără nicio legătură cu obiectivul expertizat. Nu rezultă modalitatea în care expertul a ajuns la valoarea de piață a imobilului, respectiv la suma de 96.051 lei, la care ulterior a aplicat procentul de 45 %, rezultând o valoare de 52.828 lei.
În cauză este vorba de o construcție în suprafață de 60 mp., cu pereții din cărămidă nearsă și acoperiș din lemn, fără nici un fel de dotări și o verandă de 12 mp. la care expertul a stabilit o valoare unitară de 620 lei/mp., valoare care este exagerat de mare întrucât din analiza valorilor orientative stabilite prin expertiza întocmită de C. N. P. se constată că imobile din aceeași categorie au o valoare de sub 10 % din suma stabilită de expert.
Deși în fișa nr. 3 expertul a făcut calculul valorii prin metoda comparației directe, nu a menționat în concret ofertele la care s-a raportat pentru a putea fi analizate și verificate.
În aceste condiții, concluziile expertului se bazează pe aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar.
În privința sumei de 2.200 lei reprezentând contravaloarea animalului în discuție, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, despăgubirile stabilite de acest text legal referindu-se exclusiv la categoria bunurilor imobile.
Reclamantul intimat P. I., deși legal citat, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, C., întemeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, din Sentința nr. 139/(...) a T.ui M. C. și din actele aflate în arhiva
CNSAS, depuse în copie la filele 19-27 din dosarul de fond, rezultă că reclamantul P. I., născut la 9 dec. 1938, a fost condamnat la 20 ani temniță grea,
10 ani degradare civică și confiscare averii, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art. 209 pct. I Cod penal combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. I Cod penal.
Reclamantul a fost arestat la 5 feb. 1958, iar din biletul de eliberare depus în copie la fila 8 din dosar de fond, rezultă că acesta a fost pus în libertate prin grațiere la data de (...).
În mod legal prima instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.
221/2009, condamnările pentru faptele prevăzute de anumite texte de lege, printre care și art. 209 din Codul penal, constituie de drept condamnări cu caracter politic astfel că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.
221/2009.
Critica recurentului referitoare la faptul că la dosarul cauzei nu există dovada confiscării efective a bunurilor indicate în acțiune ca urmare a condamnării cu caracter politic, în opinia C., nu este întemeiată.
Astfel, prin sentința penală de condamnare a reclamantului, menționată anterior, s-a dispus confiscarea averii, pe lângă pedeapsa principală a închisorii.
Conform adresei emisă de T. M. C. la data de (...), s-a solicitat executorului judecătoresc de pe lângă T. P. L., aplicarea sechestrului asupra bunurilor condamnatului și trecerea acestora în patrimoniul statului, dat fiind că sentința de condamnare, prin care s-a dispus confiscarea averii, a rămas definitivă (f.22, dosar fond).
În procesul-verbal întocmit la data de 9 oct. 1958, s-a menționat că, având în vedere hotărârea penală de condamnare prin care s-a dispus confiscarea averii, executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul condamnatului P. I., în com. Bichiș, unde a găsit-o pe mama acestuia, care a arătat că după soțul ei, decedat, fiul P. I. a moștenit casa cu două camere, acoperită cu țiglă și pereți de lut și terenul (f.5, dosar fond).
Martorul S. I., audiat în cauză, a confirmat că, după arestarea reclamantului, autoritățile comuniste au venit acasă la mama acestuia, el neavând frați sau surori, și au confiscat casa, grajdul și două vaci. C. era cu două camere și o tindă, acoperită cu țiglă și grajdul era de 4 pe 4 metri, cu șură de fânar. C. și șura aveau cărămizi de lut și șura era acoperită cu paie. O vacă se vinde în prezent cu 22 milioane lei vechi (f.33, dosar fond).
Prin urmare, din probele administrate în cauză, reiese fără echivoc faptul că reclamantului i-au fost confiscate următoarele bunuri imobile: casa cu două camere și o tindă, acoperită cu țiglă și grajdul cu șură de fânar, precum și două vaci, ca urmare a condamnării penale.
Critica recurentului referitoare la greșita aplicare a prevederilor art.5 alin.1 lit.c din Legea nr.221/2009 de către tribunal este apreciată de C. ca fiind întemeiată pentru următoarele argumente.
Astfel, art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, în forma aflată în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni civile, respectiv (...), prevede că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-
22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din interpretarea textului legal mai sus menționat rezultă cu claritate că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic este îndreptățită la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare numai dacă bunurile respective, fie nu i-au fost restituite, fie nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În speță, reclamantul nu a menționat demersurile întreprinse și rezultatele acestora pe lângă autoritățile abilitate de legiuitor cu soluționarea cererilor formulate în baza actelor normative cu caracter reparator menționate anterior, fundamentându-și cererea pe simple susțineri. În aceste condiții, prima instanță nu și-a exercitat rolul activ în a dispune din oficiu administrarea probelor pe care le consideră necesare, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțări unei hotărâri temeinice și legale.
Prin urmare, se impune casarea hotărârii fiind necesară administrarea de probe noi pentru a se verifica îndeplinirea cerințelor art.5 alin.1 lit.c din Legea nr.221/2009, invocate de reclamant în susținerea pretențiilor sale, respectiv verificarea împrejurărilor dacă acesta a obținut sau nu restituirea în natură ori despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unelemăsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, pentru imobilele confiscate.
Critica recurentului referitoare la faptul că art.5 alin.1 lit.c din Legea nr.221/2009 se referă exclusiv la categoria bunurilor imobile, bunurile mobile fiind excluse de la aplicarea acestui text legal, în opinia C., este nefondată.
Așa cum s-a arătat, din interpretarea textului legal mai sus citat rezultă că despăgubirile materiale pot fi acordate persoanelor îndreptățite numai în situații de excepție, respectiv în cazul în care acestea nu au obținut despăgubiri potrivitlegilor speciale de reparație, textul legal nefăcând nicio referire expresă la categoria bunurilor imobile, astfel că potrivit regulii de interpretare ubi lex non distinquit nec nos distingere debemus, adică unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă sau cu alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține, C. statuează că acest text legal este pe deplin aplicabil și în cazul dovedirii neechivoce a confiscării bunurilor mobile, ca urmare a condamnării politice suferite de persoana îndreptățită.
Având în vedere soluția adoptată de instanța de recurs, analiza criticilor recurentului referitoare la viciile și concluziile eronate a raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare a imobilelor confiscate este inutilă, însă acestea vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare doar în ipoteza în care se va dovedi că în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041și art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 416 din 18 mai 2012 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj. În rejudecare, tribunalul va administra, chiar și din oficiu, toate probele necesare pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii stării de fapt și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 416 din 18 mai 2012 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ Red.A.A.P./(...)/Dact.H.C./3 ex./J.fond: O. R.G.. A.-A. M. GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 1537/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
